Reforma sistemului de învățământ

Încă din cele mai vechi timpuri acțiunea de a învăța a fost considerată elocventă în
procesul de cizelare intelectuală, morală sau socială a individului. Trăgându-și sorgintea, în
principiu, din epoca Renașterii, al cărei primat era reprezentat de o desăvârșire a omului prin
intermediul științelor și artelor, actul de a învăța a continuat să fie văzut drept un lucru absolut
necesar și chiar vital omului. Învățătura îi deschide conștiinței umane poarta unor orizonturi
vaste, subminând orice fel de limite. Omul învățat este, așadar, un om superior.
Odată cu trecerea timpului însă, actul de a învăța a suferit anumite mutații, majoritatea
negative. În România, epoca prezentă pare a fi îndepărtată de idealul renascentist al înălțării prin
învățare. Dobândirea de cunoștințe în mod clasic este lăsată adeseori în plan secund, deoarece
copiii și adolescenții sunt atrași de alte aspecte, majoritatea fiind de natură tehnologică. Dacă ar fi
să ne îndreptăm privirea asupra copiilor din prezent, vom constata că majoritatea dintre ei preferă
jocurile pe telefon în detrimentul unei cărți cu povești. Pornind de la aceasta constatare, este
observabilă detașarea acestora de școală. Cauza ar putea fi reprezentată de conduita învechită a
sistemului de învățământ, un sistem care este total contradictoriu timpurilor pe care le trăim.
Rezolvarea acestei probleme s-ar putea totuși înfăptui prin propunerea unui set de reforme la
nivelul sistemului de învățământ.
Imaginându-mă în postura de ministru al educației cu puteri depline și resurse financiare
suficiente în România, reformele pe care le-aș propune ar viza atât sistemul ca întreg, relația
profesor – elev, precum și relația predare – învățare – evaluare.
În primul rând, aș dori să mă concentrez pe o reformă a sistemului ca întreg. Așa cum am
afirmat anterior, sistemul de învățământ național din prezent este unul anacronic, fiind total
nepotrivit epocii. Este nevoie de inițierea unui sistem educațional care ar permite nu doar teoretic,
ci și practic, dezvoltarea copilului (în sensul de ,,instruire”). Prin urmare, ceea ce este imperativ
este o schimbare a finalităților educaționale deja propuse, reorientarea scopurilor ultime spre
asigurarea unui viitor armonios în cadrul societății, prin pregătirea copilului în acord cu piața
muncii din prezent. Economia și tehnologia reprezintă două aspecte cheie în definirea pieței
muncii prezente în general, de aceea aș propune o mai puternică focusare pe aceste două
discipline, mai ales la nivel liceal. Pe de altă parte, aș investi intens în modernizarea unităților de
învățământ, dotându-le, în primul rând, cu o mare varietate de instrumente tehnologice, deoarece
acestea ar ușura demersul educativ: table digitale sau tablete pentru fiecare elev.
În al doilea rând, și relația profesor – elev trebuie să cunoască o amplă schimbare.
Adeseori suntem martori ai unor fenomene de neîngăduit atunci când vine vorba de această
relație: profesori care sunt violenți atât fizic, cât și verbal cu elevii lor. În niciun caz soluția nu
poate veni prin violență, fiind un lucru inadmisibil. Din punct de vedere moral, un profesor bun
este acel profesor care dă dovadă de blândețe și empatie. Din punct de vedere profesional, școala
românească din prezent are nevoie de profesori apți, calificați pe drept, care să dea dovadă de o
perfectă stăpânire a materiei pe care o predau. Odată asigurate aceste aspecte, elevul își va privi
într-un mod pozitiv dascălul. A privi negativ un profesor înseamnă adeseori a privi negativ și
materia pe care acesta o predă. Prin urmare, relația profesor – elev ar fi una armonioasă, lipsită de
incidente neplăcute.
În al treilea rând, modalitățile de predare, învățare și evaluare propuse de prezentul sistem
educațional trebuie să cunoască schimbări masive. La nivelul modalităților de predare aș propune
utilizarea de resurse electronice, cum ar fi prezentările în PowerPoint, deoarece acestea prezintă
un grad mai mare de interes și de captare a atenției elevului. Actul de învățare ar trebui să elimine
modalitățile de învățare mecanică a informațiilor, deoarece acest lucru nu este benefic. Aș
propune o mai mare acordare de atenție creativității elevului și modului unic în care acesta poate
recepta și întelege informația, uzând de diferite tehnici insolite, cum ar fi crearea de jocuri,
desenarea sau dialogul educativ. De asemenea, evaluarea elevului de către profesor ar trebui să
fie realizată în parametri creativi, în exemplul evaluării prin proiecție.