SUBSTANTIVUL

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește obiecte, ființe, sentimente, locuri,
unități de măsură sau fenomene ale naturii.
Categoriile gramaticale ale substantivului sunt genul, numărul și cazul.
Alcătuirea substantivului (adică ce trebuie să se regăsească în analiză)
1. Felul substantivului: după înțeles  comune (substantive care numesc obiecte de
același fel și care se scriu cu literă mică: carte, stilou, mașină, băiat, mama, ploaie etc.)
și proprii (substantive care numesc obiecte pentru a fi individualizate în raport cu
celelalte și care se scriu cu literă mare: prenume și nume de persoane, nume de
personaje literare, nume de animale -Grivei, Figaro-, nume de localități, nume de
regiuni, județe, țări, continente, ape, munți, nume de ziare, nume de planete, aștri,
constelații, nume de sărbători naționale sau internaționale, numele mărcilor de
produse); după alcătuire  simple (substantive formate dintr-un singur cuvânt:
floare, stare, câine, Ana etc.) și compuse (substantive formate din două sau mai multe
cuvinte și care pot fi sau nu legate între ele prin cratimă: floarea-soarelui, bunăstare,
câine-lup,
Ana-Maria etc.)

2. Genul substantivului: feminin (substantive care se pot număra în forma O ...,

DOUĂ ...: o femeie, două femei, o carte, două cărți, o mașină, două mașini),
masculin (substantive care se pot număra în forma UN... DOI ...: un băiat, doi băieți,
un lup, doi lupi, un fluture, doi fluturi) și neutru (substantive care la singular au
formă masculină și la plural au formă feminină și care se pot număra în forma UN...
DOUĂ...: un penar, doua penare, un creion, două creioane, un zâmbet, două
zâmbete)

3. Numărul substantivului: singular (substantiv care indică un singur obiect: tablou,

creion, pisică) și plural (substantive care indică mai multe obiecte: tablouri, creioane,
pisici). Există substantive defective de număr, adică pot avea formă numai de
singular (lapte, miere, unt, secară, aur, lână, fotbal, șah, curaj, bunătate, lene, sete,
Ioana, Andrei etc.) sau pot avea formă numai de plural (șale, icre, tăiței, zori, ochelari,
Bucegi, Carpați etc.) și substantive colective (echipă -echipă de fotbaliști-,
studențime -toți stundenții-, turmă -mai multe oi la un loc-)

4. Articularea substantivului: articol hotărât (substantive care se termină în: -l -băiatul,

caietul, motanul-, -a -fata, cartea, pisica-, -ei/-ii -fetei, rochiei, pisicii-, -ui -băiatului,
 caietului, motanului-, -lor -fetelor, băieților, pisicilor + lui este articol hotarât atunci
când este situat în fața substantivelor proprii masculine și a unor substantive proprii
feminine -lui Mihai, lui Carmen, lui Abigail) și articol nehotărât (substantive care au
în față: un -un băiat, un camion, un ghiozdan-, o -o fată, o floare, o ciocolată-, niște
-niște fete, niște băieți, niște cărți -ATENȚIE! Numai substantive la numărul plural!-,
unor -unor fete, unor băieți, unor animale-)

5. Cazul și funcția sintactică a substantivului:

Cazul NOMINATIV
Funcții sintactice:
SUBIECT  Substantivul răspunde numai la întrebarea CINE? (Cine face
acțiunea?)
Exemplu: Mama este profesoară  CINE este profesoară? Mama.

mama = substantiv comun simplu, gen feminin, număr singular, articulat cu articolul
hotărât ,,-a”, caz nominativ, subiect

NUME PREDICATIV  Substantivul răspunde numai la întrebăile CE ESTE? Sau

CINE ESTE?
Numele predicativ este funcția sintactică pe care o are un cuvânt care deține rolul de a
completa sensul unui verb copulativ. Un nume predicativ și un verb copulativ dau naștere
predicatului nominal (VB. COP. + N.P. = P.N.).
Verbele copulative din limba română sunt acele verbe care nu pot forma singure
predicatul și de aceea necesită prezența unui cuvânt care să îl completeze. Există 8 verbe
copulative în limba română:
A FI = verbul nu are sensul de a se afla (undeva), de a exista, a costa etc. Are scopul
de a arăta o calitate, o însușire (spune ceva despre subiect, îl caracterizează/descrie)
Exemplu: Mihai este profesor (VB. COP.) # El este la mare (VB. PRED.)
A DEVENI = verbul arată transformarea subiectului (a ajunge să fie...)
Exemplu: Mihai a devenit profesor (VB. COP.)
A AJUNGE = același înțeles cu a deveni
Exemplu: Mihai a ajuns profesor universitar.
A IEȘI = același înțeles cu a deveni
Exemplu: După terminarea facultății, Mihai a ieșit profesor.
A SE FACE = același înțeles cu a deveni
Exemplu: El a ales să se facă profesor.
A RĂMÂNE= subiectul păstrează o anumită calitate/însușire
Exemplu: După mulți ani, Mihai a rămas tot profesor.
A PĂREA = același sens cu verbul predicativ
Exemplu: Mihai pare un om bun.
A ÎNSEMNA=
 Exemplu: Căscatul înseamnă oboseală.

ATRIBUT SUBSTANTIVAL APOZIȚIONAL  Substantivul răspunde numai la

întrebarea CARE? (aduce o explicație despre termenul regent, adică despre substantivul
lângă care este poziționat)
Exemplu: Profesorul Popescu a venit  Care profesor a venit? Popescu. (profesorul
este subiect)