Substantivul

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă, care denumește nume de obiecte (ființe,
lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre
oameni).
mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură, îngrijorare

Reguli de recunoaștere a substantivelor

Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv.
Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb.
plecarea grabnică, roșul închis

Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această
metodă poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.
un pom - doi pomi, o casă - două case, un ceas - două ceasuri

Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea

obiectelor: acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui
substantiv nu i se poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă
pentru a identifica un substantiv.
acest pom, foamea aceasta, untul acesta

Clasificarea substantivelor

Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul

lor, ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse.

 după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse

 după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii
 un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale

Genurile substantivelor

În limba română după gen, substantivele se împart în: substantive la genul

masculin, substantive la genul feminin, substantive la genul neutru. În cele mai multe
situații, se poate constata potrivirea între genul natural și cel gramatical; genul neutru
corespunde lucrurilor neînsuflețite. În majoritatea cazurilor, genul unui substantiv poate fi
aflat prin numărarea respectivului substantiv.
masculin (un-doi): un băiat - doi băieți;
feminin (o - două): o fată - două fete;
neutru (un - două): un drum - două drumuri
În cazurile în care substantivele nu pot fi numărate, stabilirea genului se face prin
analizarea formei substantivului (Alexandru, Siret) sau a articolului hotărât (Ceahlăul,
Bucegii).

Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a indica cele
două sexe se numesc substantive heteronime. (bărbat - femeie, băiat - fată, bou - vacă,
cocoș - găină)

Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se

numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale (veveriță, elefant,
fluture, dihor, rechin). Există și substantive epicene care nu numesc animale (pilot,
chirurg).

Substantivele care formează femininul de la forma de masculin a substantivului (urs-

ursoaică) sau cele care formează masculinul de la forma de feminin a substantivului
(vulpe-vulpoi) se numesc substantive mobile.

Numărul substantivelor

Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect
sau mai multe obiecte. Se împart în substantive la numărul singular și substantive la
numărul plural. În mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când
exprimă un singur obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe
obiecte.
singular frate - plural frați
singular masă - plural mese
singular vânt - plural vânturi

Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se

numesc substantive defective de număr.

Declinarea substantivului

Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect, atribut,

complement, nume predicativ. Atunci când îndeplinește aceste funcții sintactice,
substantivul își schimbă forma (casa, casei, al casei, pe casă) – primește în construcția sa
un articol hotărât, articolul al, a, ai, ale sau o prepoziție.

Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție
diferite funcții sintactice, se numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea
de forme cauzale. Toate formele și construcțiile cauzale ale unui substantiv
formează declinarea acelui substantiv.
 Proveniența substantivului
Substantivele se pot forma prin derivare, conversiune și compunere,
din adjective, verbe, adverbe, pronume.

 prin derivare din adjective (bătrânețe, tinerețe, frumusețe), din numerale (treime,
zecime, sutime), din verbe (culcuș, suiș), din adverbe (binețe, împrejurime);
 prin conversiune din adjective (roșul închis, frumosul artistic); din pronume
(eul liric), forme de infinitiv lung (intrare, plecare), supin (privit, cerșit); din adverbe (Mă
bucură binele făcut.)
 prin compunere (reavoință, triunghi, Târgu-Neamț)

Schimbarea valorii gramaticale a substantivului

Substantivul își poate schimba valoarea gramaticală în adverb de timp, adverb de
mod, adjectiv, interjecție, prepoziții.

Substantivele pot deveni:

 prin derivare – adjective (auriu, strămoșesc), verbe (a înmuguri, înzestra),

adverbe (firește bănește)
 prin conversiune – adjective (o femeie bărbată), adverbe (s-a supărat foc, acasă,
alături, ziua, noaptea, vara), interjecții (Doamne!, Noroc!), prepoziții (Am
reușit grație ție.)
 prin compunere – adjective (cuminte), pronume (dumnealui), adverbe (acasă,
astăzi), conjuncții (deoarece)

Valorile stilistice ale substantivului

Cele mai întâlnite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: epitet, metaforă,
enumerație, repetiție, comparație, personificare, antiteză, hiperbolă, aliterație, oximoron.

 epitete (De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Și-auzi mândra
glăsuire a pădurii de argint – M. Eminescu)
 metaforă (Noaptea, dumbrava este o împărăție fermecată. – M.
Sadoveanu)
 repetiție (Au urmat apoi nopți și zile, zile și nopți și săptămâni de veghe
arse de chin. – Al. Odobescu)
 comparație (Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec – M.
Eminescu, M-am săturat de ei ca de mere pădurețe. – Ion Creangă)
 personificare (Codrule cu râuri line, / Vreme trece vreme vine. – M.
Eminescu)
 antiteză (Mândră-i floarea de cireș, / Dar mai mândru-i Gheorghieș. – I.
Zanne)
 hiperbolă (Crapii-n ele-s cât berbecii, / În pomi piersici cât dovlecii, /
Pepenii de zahăr roșu / În grâu, spicul cât cocoșul)
 Substantive comune
Substantivele comune exprimă obiecte de același fel și se scriu cu literă mică la
începutul cuvântului, cu excepția cazului în care substantivul se află la începutul
propoziției: om, câine, râu, copac.

Am așezat cărțile cumpărate pe masă. – substantiv comun simplu în interiorul propoziției

Masa din cameră este plină de cărți. – substantiv comun simplu la începutul propoziției

După formă, substantivele comune pot fi de două feluri: ”’simple”’ sau ”’compuse”’.

Substantive comune simple

Substantivele comune simple sunt formate dintr-un singur cuvânt: masă, cutie, mașină,
arhitect, televizor.

Substantive comune compuse

Substantivele comune compuse sunt formate din două sau mai multe cuvinte și se împart
în două categorii, în funcție de modul de scriere:

 substantive compuse care se scriu ”’într-un singur cuvânt”’, formate prin

contopirea cuvintelor: (primăvară, binefacere, bunăstare, bunăvoie, bunăvoință,
binefăcător, răufăcător, răuvoitor, untdelemn, radioascultător, radioemisiune, radiojurnal,
radioreportaj, radioreporter, portarmă, portavion, portdrapel)

! Atunci când substantivele sunt formate prin contopirea cuvintelor și au primul

component un substantiv, adjectiv sau numeral, termenul respectiv nu-și schimbă forma
și nu poate primi articol hotărât, deoarece ar rupe unitatea de înțeles a cuvântului
compus. (incorect: primavară, bunastare, bunavoinţă)

 substantive compuse ale căror cuvinte ”’componente sunt legate prin liniuță”’
(câine-lup, zi-muncă, zi-lumină, floarea-soarelui, ochiul-boului, redactor-șef, mașină-
unealtă, cal-de mare, steaua-de-mare, bună-credință, rea-credință, bună-cuviință, dublu-
decalitru, prim-ministru, prim-procuror)

! Spre deosebire de cazul substantivelor formate prin contopirea cuvintelor, în cazul

substantivelor legate prin liniuță, termenii substantivelor se comportă ca părți de vorbire
independente și pot fi articulați. (câini-lupi; ziua-lumină, zile-lumină; florii-soarelui;
redactori-șefi; mașina-unealtă, mașini-unealtă; cai-de-mare; buna-credință, bunei-
credințe; reaua-credință, relei-credințe; buna-cuviință, bunei-cuviințe; dubli-decalitri;
prim-miniștri, primii-miniștri; prim-procurorul)
 ! Atunci când în componența substantivului există termenul vice acesta nu se separă prin
liniuță. vicepreședinte, viceprim-ministru

 există și situații când ”’substantivele compuse cu termeni legați prin liniuță”’ sunt
”’invariabile”’ (verb la modul personal și un substantiv sau pronume): (gură-cască,
cască-gură, papă-lapte, zgârie-brânză, nu-mă-uita)

Substantive proprii
Substantivele proprii denumesc obiecte de același fel pentru a le deosebi de celelalte și
se scriu cu majusculă, indiferent de locul pe care îl ocupă în propoziție.

Substantive proprii simple

Substantivele proprii simple exprimă nume de persoane, animale, localități, regiuni,

județe, țări, ape, munți, ziare, planete, aștri, stele, constelații etc. Acestea se scriu
întotdeauna cu literă mare la începutul cuvântului. (Mihai, Cristina, Roibu, Grivei,
Azorel, București, Suceava, Moldova, Germania, Rin, Alpi, Libertatea, Adevarul, Venus,
Soarele.)

! Soarele, Luna, Pământul sunt substantive proprii și se scriu cu majusculă atunci când ele
reprezintă numele corpurilor cerești.

A treia planetă de la Soare este Pământ. – substantive proprii

Era un soare puternic care încălzea fiecare bucată de pământ. – substantive comune

Substantive proprii compuse

Scrise cu literă mare numai la începutul primului cuvânt

- substantive proprii compuse, care se scriu cu literă mare numai la începutul primului
cuvânt (titluri de ziare, reviste, opere literare, științifice și artistice; denumirile
documentelor importante): (România liberă, România literară, Tineretul liber, Albina
românească, Dacia literară, Gazeta literară; Legea pensiilor, Regulamentul organic)

Scrise cu literă mare numai la începutul primului cuvânt (excepție cuvintele de

legătură)

- substantive proprii compuse, care se scriu cu literă mare la începutul fiecărui cuvânt,
cu excepția cuvintelor de legătură (în cazurile 1-5 substantivele proprii compuse se scriu
cu liniuță de unire)

1. nume de personaje din basme şi povestiri: Rilă-Iepurilă (substantive nominativ-

acuzativ), Zâna-Zorilor (substantiv-substantiv la genitiv), Făt-Frumos, Harap-
 Alb(substantiv-adjectiv), Voinic-de-Plumb (substantiv-prepoziție-substantiv), Strâmbă-
Lemne, Sfarmă-Piatră (verb-substantiv), Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-
Șchiop, Făt-Frumos-cu-Moț-în-Frunte (mai mulți termeni care formează un substantive
foarte lungi)
2. prenumele și numele de familie formate din două nume de persoană sau numele
rezultat din alăturarea unui nume de familie și un nume geografic Ana-Maria, Radu-
Șerban, Niculescu-Buzău, Rădulescu-Motru
3. nume de personaje de basm sau personalități istorice și literare (nume propriu şi
substantiv comun care arată gradul, funcția, rangul); se scriu cu literă mare și
substantivele comune care s-ar scrie cu literă mică ca termeni individuali: Aleodor-
Împărat, Roșu-Împărat, Sinan-Pașa, Șerban-Vodă, Mihai-Voievod Viteazul
4. nume de constelații: Ciobanul-cu-Oile, Carul-Mare, Ursa-Mică
5. nume proprii geografice, care au adăugat un substantiv comun numelui localității
pentru a le deosebi de alte localități cu același nume: Bolintin-Deal, Ciulnița-Gară; nume
geografice cu formă de nominativ-acuzativ: Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud

! Uneori substantivul propriu este format dintr-un substantiv comun și un nume geografic
propriu, iar numele comun nu mai corespunde cu ceea ce denumește: Baia-Sprie, Pârâul-
Cărbuna (reprezintă numele unei păduri)

În celelalte cazuri, altele decât cele enumerate la punctul 5, numele proprii geografice se
scriu fără liniuță de unire: Podișul Transilvaniei, Munții Dobrogei, Delta Dunării, Valea
Oltului, Parcul Tineretului, Strada Castanului (termen generic și substantiv în
genitiv), Munții Apuseni, Strada Mare (termen generic și un adjectiv), Câmpia de Vest,
Sâmbăta de Sus, Bulevardul 1848 (substantiv și o prepoziție, adverb, numeral cardinal)

! Și în aceste cazuri pot exista situații în care substantivul propriu compus nu denumește
ceea ce reprezintă termenii individuali: Câmpia Libertății (stradă), Dealul Viei (localitate)

Scrise cu literă mare numai la începutul primului cuvânt (excepție cuvintele

ajutătoare)

- substantive proprii compuse, care se scriu ”’cu literă mare la începutul fiecărui
cuvânt”’, cu excepția cuvintelor ajutătoare

1. denumirile evenimentelor: Unirea Principatelor

2. denumiri de organizații și organe de stat, naționale sau internaționale, instituții,
întreprinderi etc: Guvernul României, Ministerul de Interne, Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord, Facultatea de Psihologie, Liceul Industrial, Întreprinderea de
Autocamioane Brașov
3. denumirile sărbătorilor: Paște, Crăciun, An Nou, 1 Decembrie, Ziua Internațională
a Femeii

! Atunci când numele proprii încep cu prepoziții sau articole, acestea se scriu cu literă
mare: Al XIV-lea Congres Național de Medicina Muncii, La Om (vârf montan)
 Substantive la genul masculin
Substantivele la genul masculin denumesc în general ființe de parte bărbătească sau
obiecte care sunt considerate a fi de parte bărbătească. Un substantiv este de genul
masculin dacă poate fi numărat de forma un / doi sau dacă admite
contextele adjectivale acest / acești.

SUBSTANTIV UN ~ / DOI ~ ACEST ~ / ACEȘTI ~

bărbat un bărbat / doi bărbați acest bărbat / acești bărbați

câine un câine / doi câini acest câine / acești câini

codru un codru / doi codri acest codru / acești codri

Şi următoarele categorii de substantive sunt de genul masculin:

 numele literelor alfabetului (a, b, c etc)

 numele lunilor anului (ianuarie, februarie, martie etc)
 numele notelor muzicale (do, re, mi, fa etc)
 numele cifrelor și majoritatea numerelor (excepție sută, mie, care sunt de genul
feminin și milion, miliard, care sunt de genul neutru)

Substantive epicene

Substantivele care prezintă o formă unică pentru masculin și feminin se

numesc substantive epicene.

Din categoria substantive care au numai formă pentru masculin sunt: elefant, fluture,
șobolan, purice, dihor, rechin, uliu, vultur, cuc, struț, țânțar, zimbru. Există și substantive
care nu numesc animale: pilot, chirurg.

Substantive mobile
 Substantivele care formează femininul de la forma de masculin a substantivului (urs-
ursoaică) sau cele care formează masculinul de la forma de feminin a substantivului
(vulpe-vulpoi) se numesc substantive mobile.

TERMINAȚIA LA SUBSTANTIV LA SUBSTANTIV LA

MASCULIN FEMININ MASCULIN

cioară cioroi
-oi
rață rățoi

ciocârlie ciocârlan
-an
curcă curcan

Substantive la genul feminin

Substantivele la genul feminin denumesc în general ființe de sex feminin sau obiecte
care sunt considerate a fi de parte femeiască. Un substantiv este de genul feminin dacă
poate fi numărat de forma o ~ / două ~ sau dacă admite contextele adjectivale această ~ /
aceste ~.

SUBSTANTIV O ~ / DOUĂ ~ ACEASTĂ ~ / ACESTE ~

femeie o femeie/ două femei această femeie / aceste femei

pisică o pisică / două pisici această pisică / aceste pisici

carte o carte / două cărți această carte / aceste cărți

Şi următoarele categorii de substantive sunt de genul feminin:

 numele zilelor săptămânii (luni, marți, miercuri etc)

 momentele zilei (dimineață, după-masă, seară, noapte)
 nume de țări, continente şi insule care se termină în a (România, Argentina,
America etc)
 o parte din numele care exprimă senzații și sentimente (tristețe, iubire, foame,
sete)

Substantive epicene

Substantivele care prezintă o formă unică pentru masculin și feminin se

numesc substantive epicene.

Din categoria substantive care au numai formă pentru feminin sunt: veveriță, viperă,
hienă, lăcustă, privighetoare, lebădă, potârniche.

Substantive mobile

Substantivele care formează femininul de la forma de masculin a substantivului (urs-

ursoaică) sau cele care formează masculinul de la forma de feminin a substantivului
(vulpe-vulpoi) se numesc substantive mobile.

TERMINAȚIA LA SUBSTANTIV LA SUBSTANTIV LA

FEMININ MASCULIN FEMININ

copil copilă
-ă
profesor profesoară

școlar școlăriță
-iță
doctor doctoriță

român româncă
-că
pui puică

turc turcoaică
-oaică
urs ursoaică

mire mireasă
-easă
croitor croitoreasă
 scriitor scriitoare
-toare
cititor cititoare

Substantive la genul neutru

Substantivele la genul neutru denumesc în general obiecte. Un substantiv este de genul
neutru dacă poate fi numărat de forma un ~ / două ~ sau dacă admite
contextele adjectivale acest ~ / aceste ~.

SUBSTANTIV UN ~ / DOUĂ ~ ACEST ~ / ACESTE ~

creion un creion / două creioane acest creion / aceste creioane

crivăț un crivăț / două crivățuri acest crivăț / aceste crivățuri

Și următoarele categorii de substantive sunt de genul neutru:

 numele simțurilor (auz, miros, văz)

 nume de materii (aur, sânge, lapte)
 nume de vânturi (viscol, crivăț, uragan, ciclon)
 nume de însușiri fără plural (curaj, patriotism)
 numele unor sporturi (fotbal, tenis)
 nume de țări care nu se termină în a (Iran, Irak. Congo)

Locuțiuni substantivale
Locuțiunile substantivale reprezintă numele unor obiecte și sunt exprimate prin grupuri
de două sau mai multe cuvinte care au înțelesul unui substantiv și se comportă gramatical
precum un substantiv. Majoritate locuțiunilor substantivale sunt derivate din locuțiuni
verbale, rezultate prin substantivarea verbului la infinitivul lung.

LOCUȚIUNE LOCUȚIUNE ÎNȚELESUL

VERBALĂ SUBSTANTIVALĂ LOCUȚIUNII

a strânge în brațe strângere în brațe îmbrățișare

a ține minte ținere de minte memorie

a face bine făcător de bine binefăcător

a-i părea rău părere de rău regret

a înceta din viață încetare din viață moarte

a băga de seamă băgare de seamă atenție

În analiza gramaticală cuvintele componente ale locuțiunii substantivale nu pot fi

examinate separat. Gramatical, locuțiunea substantivală are valoarea unui substantiv,
prin urmare poate avea forme de singular și plural, poate fi articulată sau nearticulată,
poate fi declinată, poate fi însoțită de un adjectiv și poate fi înlocuită prin pronume.

LOCUȚIUNE NEART/ART SINGULAR/PLURAL DECLINARE +ADJECTIV

ținere de N. A. ținerea de

ținere de minte/ ținere de minte/ minte scurtă ținere de

minte ținerea de țineri de minte D. G ținerii de minte

minte minte

Numărul substantivelor
Numărul substantivelor, prin singular și plural, exprimă o diferență semantică între
unitate – un exemplar și pluralitate – mai multe exemplare.
om - oameni, carte - cărți, vânt - vânturi

Nu toate substantivele prezintă variante pentru singular și plural, din acest punct de
vedere ele se împart în substantive numărabile (discrete) și nonnumărabile (nondiscrete).

Substantive numărabile

Substantivele numărabile prezintă flexiune completă și au forme distincte de număr

pentru singular şi plural sau o formă unică pentru singular și plural.
 casă, arici,

singular om, singular învățătoare,

Substantive forme Substantive forme
câine nume
distincte singular şi unice singular şi
case, arici,
plural plural
plural oameni, plural învățătoare,

câini nume

Există cazuri de substantive care prezintă forme duble de număr, la singular sau la plural.
(singular flutur/fluture – plural fluturi; singular uliță – plural ulițe/uliți)

Există și o categorie aparte de substantive care prezintă forme multiple de plural, dar cu
sensuri diferite. (cap – capi > conducători, capete > parte a corpului, capuri > formă
geografică)

Alte substantive, puține la număr, au forme multiple de plural cu înțeles diferit față de
forma de singular. (bucată – bucăți > cantitate, bucate > mâncare)

Substantive nonnumărabile

Substantivele nonnumărabile nu au forme atât pentru singular cât și pentru plural, ci fie
pentru singular, fie pentru plural. Aceste substantive au flexiunea
incompletă sau defectivă și se numesc substantive defective de număr.

Substantive defective de plural

Substantivele care au forme doar pentru numărul singular se numesc substantive

defective de plural sau substantive singularia tantum. Din această categoria fac parte în
general următoarele grupuri de substantive:

 majoritatea substantivelor proprii, toponime (Vasile, Olt, Dâmbovița)

 substantivele care denumesc epoci istorice și religii (feudalism,
creștinism)
 calități sau însușiri (curaj, înțelepciune, bunătate)
 stări organice (sete, foame)
 materii (sânge, aur, argint, miere, mazăre, trifoi)
 sporturi (fotbal, tenis, volei, atletism, oină)
 domenii științifice (astrofizică, muzică, geografie)
 substantive care apar doar în locuțiuni adverbiale (cu toptanul, cu țârâita,
cu ghiotura)
 substantive masculine, reprezentând nume de persoane (nene, bade,
vodă)

Substantive defective de singular

Substantivele care au forme doar pentru numărul plural se numesc substantive defective
de singular sau substantive pluralia tantum. Din această categoria fac parte următoarele
grupuri de substantive:

 unele substantive proprii, toponime (București, Carpați, Iași, Fântânele,

Mărculești)
 unele substantive comune (zori, câlți, tăieței, icre, moaște, șale)

Substantive colective

Substantivele cu sens colectiv denumesc o totalitate de obiecte sau ființe de același

fel: țărănime, stol, mărăciniș, boierime, roi, cârd, popor, oaste, grămadă.

Substantivele cu sens colectiv care exprimă nume de clase sau grupuri sociale (țărănime,
boierime, nobilime) au doar formă de singular.

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului

Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții

sintactice: subiect, atribut, complement, nume predicativ. Atunci când îndeplinește
aceste funcții sintactice, substantivul își schimbă forma (casa, casei, al casei, pe casă) –
primește în construcția sa un articol hotărât, articolul al, a, ai, ale sau o prepoziție.

Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție
diferite funcții sintactice, se numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea
de forme cauzale. Toate formele și construcțiile cauzale ale unui substantiv
formează declinarea acelui substantiv.

În limba română substantivul are cinci

cazuri: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. În general, cazurile se stabilesc cu
ajutorul întrebărilor.

CAZ ÎNTREBĂRI POSIBILE FUNCȚII SINTACTICE POSIBILE

nominativ cine? ce? care? subiect, nume predicativ, atribut

complement direct, complement indirect,

ce? pe cine? pe ce? cu cine? cu
complement de agent, atribut substantival
ce? la cine? la ce? despre cine?
prepozițional, nume predicativ, complement
despre ce? lângă cine? lângă ce?
acuzativ circumstanţial de loc, complement
de la cine? de la ce? unde? de
circumstanțial de timp, complement
unde? până unde? când? cum?
circumstanțial de mod, complement
care? ce fel de?
circumstanțial de scop

atribut substantival genitival, atribut

substantival prepoziţional, atribut substantival

apoziţional, nume predicativ, complement

genitiv al cui? a cui? ai cui? ale cui? indirect, complement circumstanțial de timp,

complement circumstanțial de loc,

complement circumstanțial de mod,

complement circumstanțial de scop

atribut substantival prepoziţional, atribut

apoziţional, nume predicativ, complement

dativ cui?
indirect, complement circumstanțial de mod,

complement circumstanțial de cauză

vocativ – –
Substantivul la cazul nominativ
Substantivul la cazul nominativ arată cine face acțiunea sau cine are însușirea exprimată
de predicat. Poate avea funcția sintactică de subiect, nume predicativ, atribut
apozițional şi poate fi articulat sau nearticulat.

Întrebări pentru

cazul nominativ

cine? ce? care?

Funcții sintactice la cazul nominativ

Subiect

Cartea este pe masă. (întrebare: Ce este pe masă?)

Studentul a trecut examenul cu notă mare. (întrebare: Cine a trecut examenul?)

Nume predicativ

Aceasta este o femeie frumoasă. (întrebare: Ce este?)

Ea este Maria. (întrebare: Cine este?)

Atribut apozițional

Sora mea, Maria, este studentă. (întrebare: Care soră?)

Forme articulate la cazul nominativ

masculin sg / pl omul / oamenii fratele / frații codrul / codrii fiul / fiii

neutru sg / pl dealul / dealurile teatrul / teatrele fluviul / fluviile paiul / paiele

feminin sg / pl casa / casele basmaua / basmalele ziua / zilele vulpea / vulpile

Forme nearticulate la cazul nominativ

masculin sg / pl (un / niște) om / oameni frate / frați codru / codri fiu / fii

neutru sg / pl (un / niște) deal / dealuri teatru / teatre fluviu / fluvii pai / paie

feminin sg / pl (o / niște) casă / case basma / basmale zi / zile vulpe / vulpi

Substantivul la cazul acuzativ

Substantivele la cazul acuzativ pot avea funcția sintactică de complement
direct, complement indirect, complement de agent, atribut substantival
prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de loc, complement
circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod, complement
circumstanțial de scop și pot fi articulate sau nearticulate.

Întrebări pentru

cazul acuzativ

ce? pe cine? pe ce? cu cine? cu ce? la cine? la ce? despre cine? despre ce? lângă cine?

lângă ce? de la cine? de la ce? unde? de unde? până unde? când? cum? care? ce fel de?

Funcții sintactice la cazul acuzativ

Substantivele la cazul acuzativ fără prepoziție au totdeauna funcția sintactică de
complement direct. Substantivele la acuzativ precedate de prepoziția pe au funcția
sintactică de complement direct atunci când arată obiectul asupra căruia se exercită direct
acțiunea. În celelalte cazuri funcția sintactică este de complement circumstanțial de loc.

Atunci când sunt precedate de alte prepoziții decât pe – cu, către, ca, de, de la, din, în,
spre, pentru, pe la, sub etc – substantivele la acuzativ exprimă diferite complemente
(indirect, de mod, de loc etc).

Deși substantivele la cazul acuzativ, care îndeplinesc funcția de nume predicativ, răspund
la întrebări variate, la recunoașterea funcției de nume predicativ conduce faptul că
substantivul cu prepoziție exprimă o caracteristică a subiectului.

Complement direct

Vasile a văzut filmul recomandat. (întrebare: Ce a văzut?)

L-am așteptat pe Ionel câteva ore. (întrebare: Pe cine am așteptat?)

Complement indirect

Copiii se bucură de vremea bună. (întrebare: De ce se bucură?)

Am discutat despre concediu. (întrebare: Despre ce am discutat?)
Mă uit la Cristina. (întrebare: La cine mă uit?)
Am auzit de la Andrei că mâine avem liber. (întrebare: De la cine am auzit?)

Complement de agent

Hoțul a fost văzut de polițist. (întrebare: De cine a fost văzut?)

Poza făcută de Ioana este clară. (întrebare: De cine a fost făcută?)

Atribut substantival prepozițional

Mingea de baschet este albastră. (întrebare: Care minge?)

Am pierdut cartea de poezii. (întrebare: Ce fel de carte?)

Nume predicativ

Mașina aceasta este de la tata. (întrebare: De la cine este?)

Florile sunt pentru mama. (întrebare: Pentru cine sunt?)
Mobila este de stejar.
Haina este fără fermoar.
Complement circumstanțial de loc

Trenul merge până la Constanța. (întrebare: Până unde merge?)

Copiii merg la școală. (întrebare: Unde merg?)
Avionul zboară spre Viena. (întrebare: Încotro zboară?)

Complement circumstanțial de timp

Aștept de două zile un telefon de la tine. (întrebare: De când aștept?)

Am timp două ore. (întrebare: Cât timp am?)
Profesorul așteaptă până luni lucrarea. (întrebare: Până când așteaptă?)

Complement circumstanțial de mod

Băiatul vorbește cu mândrie de mama sa. (întrebare: Cum vorbește?)

Fata este înaltă cât fratele ei. (întrebare: Cât de înaltă?)
Mașina aceea arată ca un avion. (întrebare: În ce fel arată?)

Complement circumstanțial de scop

Am venit după fratele meu. (întrebare: Cu ce scop am venit?)

Am pictat tabloul acesta pentru concurs. (întrebare: În ce scop am pictat?)

Forme articulate la cazul acuzativ

masculin sg / pl omul / oamenii fratele / frații codrul / codrii fiul / fiii

neutru sg / pl dealul / dealurile teatrul / teatrele fluviul / fluviile paiul / paiele

feminin sg / pl casa / casele basmaua / basmalele ziua / zilele vulpea / vulpile

Forme nearticulate la cazul acuzativ

masculin sg / pl (un / niște) om / oameni frate / frați codru / codri fiu / fii

neutru sg / pl (un / niște) deal / dealuri teatru / teatre fluviu / fluvii pai / paie
feminin sg / pl (o / niște) casă / case basma / basmale zi / zile vulpe / vulpi

Substantivul la cazul dativ

Substantivele la cazul dativ determină un verb – de cele mai multe ori, pot avea funcția
sintactică de atribut substantival prepozițional, atribut apozițional, nume
predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de mod, complement
circumstanțial de cauză și pot fi articulate sau nearticulate.

Întrebări pentru

cazul dativ

cui?

Funcții sintactice la cazul dativ

Complement indirect

I-am cerut Mariei cartea. (întrebare: Cui i-am cerut?)

Fratelui meu i-a fost rău la școală. (întrebare: Cui i-a fost rău?)
Lui Alexandru i-au fost furate lucrurile. (întrebare: Cui i-au fost furate?)

Atribut substantival

Glorie eroilor neamului!

Atribut substantival prepozițional

Este o manifestare contrară normelor actuale.

Atribut apozițional

Îi voi fi mereu recunoscător profesorului de matematică, domnului Ionescu.

Nume predicativ

Situl este conform cerințelor impuse.

Complement circumstanțial de loc

Stai locului! (întrebare: Unde (cui) să stai?)

Complement circumstanțial de mod

Mihai se comportă asemenea fraților meu. (întrebare: Cum se comportă?)

Complement circumstanțial de cauză

Din cauza disensiunilor ne-am certat.

Forme articulate la cazul dativ

sg / omului / codrului /
masculin fratelui / fraților fiului / fiilor
pl oamenilor codrilor

sg / dealului / fluviului / numelui /

neutru teatrului / teatrelor
pl dealurilor fluviilor numelor

sg / basmalei /
feminin casei / caselor zilei / zilelor vulpii / vulpilor
pl basmalelor

Forme nearticulate la cazul dativ

sg / (unui /
masculin om / oameni frate / frați codru / codri fiu / fii
pl unor)

neutru sg / (unui / deal / teatru / teatre fluviu / pai / paie

 pl unor) dealuri fluvii

sg / (unei / basmale / vulpi /

feminin case / case zile / zile
pl unor) basmale vulpi

Substantivul la cazul genitiv

Substantivele la cazul genitiv determină un substantiv – de cele mai multe ori, pot avea
funcția sintactică de atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional,
atribut substantival apozițional, nume predicativ, complement indirect, complement
circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc, complement
circumstanțial de mod, complement circumstanțial de scop și pot fi articulate sau
nearticulate. Marca gramaticală a cazului genitiv este articolul posesiv.

De multe articolul posesiv nu este exprimat înaintea substantivului, dar el este cuprins în
întrebarea prin care este identificat substantivul la genitiv. (Mingea băiatului este roșie.
întrebare: A cui minge?)

Întrebări pentru

cazul genitiv

al cui? a cui? ai cui? ale cui?

Funcții sintactice la cazul genitiv

Atribut substantival genitival

Aceste cărți sunt ale fraților mei. (întrebare: Ale cui sunt?)
Mașina Cristinei este frumoasă. (A cui mașină?)
Atribut substantival prepozițional

Hainele din mijlocul casei trebuie aruncate.

Atribut substantival apozițional

Cartea fratelui meu, a lui Mihai, este ruptă. (întrebare: A cui este?)

Nume predicativ

Cărțile sunt ale lui Mihai. (întrebare: Ale cui sunt?)

Complement indirect

Ei ai acționat contra legii.

Complement circumstanțial de timp

În cursul dimineții mergem la munte.

Complement circumstanțial de loc

Mașina este parcată în fața casei.

Complement circumstanțial de mod

Băiatul înota contra curentului râului.

Complement circumstanțial de scop

Elevul se pregătește zilnic în vederea reușitei la examen.

Forme articulate la cazul genitiv

sg / omului / codrului /
masculin fratelui / fraților fiului / fiilor
pl oamenilor codrilor

neutru sg / dealului / teatrului / teatrelor fluviului / numelui /

 pl dealurilor fluviilor numelor

sg / basmalei /
feminin casei / caselor zilei / zilelor vulpii / vulpilor
pl basmalelor

Forme nearticulate la cazul genitiv

sg / (unui /
masculin om / oameni frate / frați codru / codri fiu / fii
pl unor)

sg / (unui / deal / fluviu /

neutru teatru / teatre pai / paie
pl unor) dealuri fluvii

sg / (unei / basmale / vulpi /

feminin case / case zile / zile
pl unor) basmale vulpi

Substantivul la cazul vocativ

Substantivele la cazul vocativ nu au funcție sintactică. Aceste substantive exprimă o
chemare, o strigare, o invocație cu scopul de a atrage atenția asupra unei comunicări și se
separă de restul propoziției prin virgulă (inclusiv determinantul).

În general, substantivele la cazul vocativ sunt substantive proprii care denumesc nume
de persoane sau animale domestice. Atunci când este folosit procedeul personificării și
numele de animale, denumirile de obiecte, elementele naturii pot fi la cazul vocativ.

- Mihai, îmi spui ce citești?

- Mihai dragule, îmi spui ce citești?
Codrule, codruțule, / Ce mai faci, drăguțule... (Mihai Eminescu – Revedere)

Declinările substantivului
Declinarea unui substantiv reprezintă totalitatea formelor pe care le poate avea un
substantiv. După tipul de declinare în care sunt incluse, substantivele se împart:
substantive de declinarea I, substantive de declinarea II, substantive de declinarea
III. Ca regulă de bază, clasificarea este întocmită în funcție de terminația substantivului
de la nominativ, singular, nearticulat.

Substantive de declinarea I

substantive feminine terminate la nominativ singular nearticulat în:

– a: mahala, macara, para etc.
– ă: fată, sâmbătă, duminică, masă, casă, țară etc.
– ea: stea, perdea, catifea, saltea etc

substantive proprii feminine terminate în:

-a: Ana, Mihaela, Maria, Gabriela etc.

substantive masculine, comune și proprii, terminate la nominativ singular

nearticulat în:
– a: Mina, Zaharia
– ă: tată, popă, vodă, vlădică etc.
– substantivul zi (ziuă)

Substantive de declinarea II

substantive masculine terminate la nominativ singular nearticulat în:

– u (vocală): codru, cuscru etc.
– u (semivocală): erou, leu etc.
– i (semivocală): tei, ardei etc.
– consoană: copac, pom
substantive neutre terminate la nominativ singular nearticulat în:
– u (vocală): cadru, teatru etc.
– u (semivocală): cadou, tablou etc.
– i (vocală): taxi
– i (semivocală): butoi, retevei etc.
– o: radio, studio, tango, zero etc.
– consoană: avion, tren etc.

Substantive de declinarea III

substantive masculine, feminine și neutre, terminate la nominativ singular

nearticulat în:
– e: femeie, frate, nume, perete, vulpe, pește etc.
– primele cinci zile ale săptămânii: luni, marți, miercuri, joi, vineri