Scrierea cu 1, 2 sau 3 de ,,i” la final de cuvânt

În limba română, există 3 tipuri de sunete ,,i”:

1. VOCALA ,,I”
-a) apare singură în cuvinte monosilabice, care însă nu conțin alte vocale: mi, ți/ti, si, ni, vi, gri,
schi, a fi, a ști etc. Mai adăugăm un ,,i” vocală” în următoarele cazuri:
- pronumele personale neaccentuate mi, ti, ni formează structuri scurte pentru Dativ sau Genitiv:
maică-mii, soacră-tii, neveste-sii.
- structuri de tipul ,,îmi este dor” se transformă în ,,mi-i dor”: ți-i teamă, i-i groază, li-i rușine.
- un pronume + auxiliarul de viitor ,,vei” sau de condițional ,,ai” în formă prescurtată: dacă l-i
găsi (dacă îl vei găsi/ dacă l-ai găsi)
b) cuvinte polisilabice
- scriem cu un singur ,,i” la finalul verbelor de conjugarea a IV-a lam
- semivocala ,,i” = apare întotdeauna în structura unui diftong la substantive sau adjective
nearticulate sau articulate nehotărât, la numărul plural: nepoței, pisoi, pui, cobai. Prin articulare
hotărâtă, semivocala se transformă în vocală, iar în scriere vor exista 2 ,,i”, unul pentru plural,
celălalt pentru articularea hotărâtă: nepoțeii, pisoii, puii, cobaii.
- postconsonanta ,,i” = este caracteristică substantivelor sau adjectivelor la genul masculin,
nearticulate sau articulate hotărât. Ea indică desinența de plural a acestora: băieți, talentați,
studenți. Prin articulare hotărâtă la numărul plural, substantivele sau adjectivele vor conține la
final tot un ,,i”, care va fi însă vocală: băieții, elevii, studenții, pomii.