Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Morfologia este partea gramaticii care se ocupa cu clasificarea cuvintelor in general in parti de vorbire. Se mai
ocupa de modificarile lor formale in flexiune si de organizarea si structura interna a cuvintelor.
Morfologia vine de la grecescul morph = forma plus logos = invatatura
Partile de vorbire din limba romana sunt unitati fundamentale ale morfologiei.
Dupa criteriul morfologic partile de vorbire se clasifica dupa cum urmeaza:
a) Flexibile:
b) Neflexibile:
Adverbul: aici, acolo, apoi, astfel, putin, mult;
Prepozitia: din, pe, pe langa, gratie, contra;
Conjunctia: si, desi, ca sa, daca, fiindca;
Interjectia: of! valeu! poc! bis! pac!
Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene,
actiuni etc).
Cateva trasaturi ale substantivului:
Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor morfologice din categoria din care face
parte si adjectivele si numeralele si anume categoria numelui.
Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de a primii determinatii (adjective
sau numerale) si de a fi inlocuit prin pronume.
Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.
Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii romane prin cuvintele derivate si
cuvintele compuse pe care le realizeaza.
Felul substantivelor
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-lup, Stefan cel
Mare, Campulung, Piatra Neamt etc.
1 / 42
Genul substantivelor
a) substantiv masculin: un elev (singular) doi elevi (plural);
b)substantiv feminin: o eleva (singular) doua eleve (plural);
c) substantiv neutru: un scaun (singular) doua scaune (plural).
Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar, privighetoare,
dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se numeste
motiune.
Numarul substantivelor
Exemple de substantive:
elev
rata
curc
a
-eleva
-ratoi
curca
n
2 / 42
Valoare adverbiala:
a) cand determina un verb sau un adjectiv :
Ea s-a maniat foc. (foarte rau)
Fata era desteapta foc. (foarte desteapta)
b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei (toamna, dimineata, noaptea).
Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in faptul ca atunci cand sunt adverbe
determina verbul:
Toamna se culeg roadele. (adverb)
Toamna este anotimpul meu preferat. (substantiv)
c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale :
El vorbea cu blandete. (locutiune adverbiala vorbea bland)
Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.
Locutiunile substantivale
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au
intelesul unui substantiv.
Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in
substantiv propriu-zis.
Locutiuni verbaleLocutiuni substantivale
a-(i) parea rau
parere de rau (regret)
a tine minte
tinere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a baga de seama bagare de seama (atentie)
luare-aminte (grija,
a lua aminte
atentie)
Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si plural, putand fi
articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.
Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:
Locutiuni substantivaleSensul locutiunii
punct de vedere
opinie, parere
bataie de joc
batjocura
bataie de cap
suparare
dare de mana
darnicie
nebagare de seama
neatentie
3 / 42
ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul, aratand in ce masura
obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor.
In cele ce urmeaza veti gasi cateva exemple cu articolul din limba romana:
Caietul este pe banca.
M-am intalnit dimineata cu un coleg.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii lingvistice,
pentru ca ele insosesc si adjectivul.
Frumosului copac i-am taiat crengile.
SINGULAR
omul, casa, muntele;
omului, casei, muntelui;
omule!
PLURAL
oamenii, casele, muntii
oamenilor, caselor, muntilor
oamenilor!
MASCULIN
SINGULAR
un elev
unul elev
FEMININ
SINGULAR
o eleva
unei eleve
PLURAL
niste elevi
unor elevi
4 / 42
PLURAL
niste eleve
unor eleve
Observatii:
Articolul hotarat poate fi proclitic:
1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un substantiv propriu feminin,
de origine straina:
Lui Costel i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv posesiv:
Lui varu-tau i-am dat caietul.
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:
Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.
ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv sau pronume in genitiv
si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a numeralului ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu
substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in genitiv:
carte a
carti ale elevilor
elevului
copil al vecinei copii ai
vecinelor
serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.
5 / 42
Feminin
cladire inalta
cladiri inalte
A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin:
6 / 42
frumos-frumoasa;
negru - neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru
feminin:
izvor rece - apa rece;
creion verde - iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si
sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce - tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.
Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal, complet, intreg, unic,
principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau superlativului: exterior, interior,
minim, maxim, posterior, anterior, minor, major, superior, inferior, suprem etc.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul plural, cazul
genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci nimic pe lume nu e mai
scump si mai slavit decat libertatea: ea este darul cel mai nepretuit.
(V. Alecsandri)
liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul masculin, numarul singular, cazul
nominativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de nume predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul neutru, numarul singular, cazul
acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul feminin, numarul singular, cazul
acuzativ, grad de comparatie superlativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana I, numarul singular,
genul neutru, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua terminatii, genul neutru, numarul
singular, cazul nominativ, grad de comparatie comparativ de superioritate, coordonate prin conjunctia
copulativa si, functie sintactica de nume predicativ multiplu.
cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul neutru, numarul singular, cazul
nominativ, gradul de comparatie superlativ relativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
Vorba ceea: un nebun arunca-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate.
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul
singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul plural,
cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Lasati imparatului cununa sa cea fara de prihana..
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din substantivul prihana si prepozitia
compusa fara de, insotita de articolul demonstrativ adjectival cea, genul feminin, numarul singular, cazul
acuzativ, gradul de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
Baiatul era foarte de treaba.
foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din substantivul treaba si prepozitia
de, cazul nominativ, gradul de comparatie superlativ absolut, functie sintactica de nume predicativ.
Ea ramanea cu surorile si fratii si-i povatuia sa fie mai cu rabdare.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din substantivul rabdare, prepozitia cu,
cazul nominativ, gradul de comparatie comparativ de superioritate, functie sintactica de nume predicativ.
10 / 42
N.
Ac.
cine?
(pe) cine ?
Singular
Forme
accentuate
eu
(pe) mine
D.
cui?
mie
imi, mi
noua
Forme
neaccentuate
te-
Plural
Forme
accentuate
voi
(pe) voi
CazuriIntrebare
G.
V.
Forme
neaccentuate
ma, m-
Plural
Forme
accentuate
noi
(pe) noi
Forme
Functie sintactica
neaccentuate
subiect
ne
complement direct
complement
ne, ni
indirect
PERSOANA a II-a
N.
Ac.
cine?
(pe) cine ?
Singular
Forme
accentuate
tu
(pe) tine
D.
cui?
tie
iti, ti-
voua
tu!
voi!
CazuriIntrebare
G.
V.
Forme
Functie sintactica
neaccentuate
subiect
va, vcomplement direct
complement
va, vi, vindirect
Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de persoana a III-a au
forme speciale pentru masculin si feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai pronumele
personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi).
Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate.
PERSOANA a III-a (masculin)
N.
Ac.
cine?
(pe) cine ?
Singular
Forme
accentuate
el
(pe) el
D.
cui?
lui
ii, i-
lor
lui
lor
Forme
Functie sintactica
neaccentuate
subiect
ii, icomplement direct
complement
le, li
indirect
atribut pronominal
genitival
-
Forme
Plural
Forme
Forme
CazuriIntrebare
G.
V.
Forme
neaccentuate
il, l-
Plural
Forme
accentuate
ei
(pe) ei
Singular
Forme
Functie sintactica
11 / 42
N.
Ac.
cine?
(pe) cine ?
accentuate
ea
(pe) ea
neaccentuate accentuate
ele
o(pe) ele
D.
cui?
ei
ii, i-
lor
ei
lor
G.
V.
neaccentuate
subiect
lecomplement direct
complement
le, li
indirect
atribut pronominal
genitival
-
La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele personale: dansul, dansa,
dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale,
dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau la acuzativ : palariami, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta,
palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se intrebuinteaza cu rol
stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca povestitorul participa sufleteste la desfasurarea
actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic:
Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.
(I. Creanga)
Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica.
Model de analiza pentru pronume
Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala dimprejurul lui parca se
umple de lume.
Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde tinea el sfat
odata.
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, functie sintactica de
atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv,
precedat de prepozitia compusa dimprejurul, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de
prepozitia indaratul, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica
de subiect.
Si stepa toata imprejur
La strigatu-mi va rasari
Cu dansa slobod m-oi iubi,
Uitand de oasele-ti pustii
(I. Pillat)
12 / 42
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica
de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de
prepozitia simpla cu, functie sintactica de complement indirect;
ti = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma neaccentuata,
functie sintactica de atribut pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu scopul
de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv pronominal de intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele de dativ ale
pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ti, si, ne, va, le.
SINGULAR
Masculin
ins (u)
-mi (eu)
-ti (tu)
-si (el)
PLURAL
Masculin
ins (i)
Feminin
ins (a)
-mi (eu)
-ti (tu)
-si (ea)
Feminin
ins (e)
-ne (noi)
-va (voi)
-si (ei)
-ne (noi)
-va (voi)
-si (ela)
Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire si se acorda in gen,
numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul determinat.
Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.
(I. Creanga)
Noi insine am intarziat.
Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod direct sau indirect
actiunea unul verb.
Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte :
are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca si subiectul verbului
determinat.
reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a III-a.
aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se folosesc formele
neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui personal.
In cadrul pronumelui reflexiv putem distinge :
reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a subiectului, construit cu pronume in
acuzativ, dar si in dativ: ma gandesc, se teme, isi inchipuie, isi imagineaza;
reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii: a se imbraca, a se trezi;
reflexivul reciproc arata ca actiunea este savarsita de doua sau mai multe persoane, fiecare suferind rezultatul
actiunii celuilalt: a se certa, a se iubi, a se bate, a se saluta.
13 / 42
In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un substantiv, au sens posesiv si
functie sintactica de atribut pronominal (dativul posesiv).
Model de analiza pentru pronumele reflexiv
Isi ia palaria de pe cap.
Costel si-a bagat banii in chimir.
Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul palaria, respectiv banii si arata ca subiectul (el Costel)
este posesorul obiectului palaria, respectiv banii.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie
sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie
sintactica de atribut pronominal.
Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina un substantiv, care
denumeste obiectul posedat de subiect.
Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii sintactice :
complement direct:
complement indirect:
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa persoana, gen, numar si
partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul posesorilor:
Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular)
Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular)
Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)
Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) genul feminin, numarul plural, cazul nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ.
Functii sintactice
Observatii:
Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de formele pronumelui
care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai, alor sai, alor nostri, alor vostri.
Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect)
Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival)
Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect)
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi schimba valoarea
gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz si devine adjectiv pronominal posesiv, cu
functie sintactica de atribut adjectival.
Sora mea a plecat cu prietenii sai.
Model de analiza pentru pronumele posesiv
Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor sai.
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genul
masculin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular,
genul masculin, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect.
Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii erau indatorati a-i da
cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.
15 / 42
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul
singular, genul feminin, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.
de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul
singular, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia de, functie sintactica de atribut pronominal
prepozitional.
Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata apropierea,
departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:
Pronumele relativ
Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si regenta ei. Se foloseste
numai in fraza si are acelasi rol ca si conjunctiile subordonatoare sau adverbele
relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in propozitia pe care o introduce o
anumita functie sintactica, in timp ce conjunctia nu este decat un element introductiv al propozitiei subordonate,
lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele relativ cine se refera
la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un substantiv (propozitii
atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate recunoaste usor
inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al carui loc il tine, la cazul pronumelui:
subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/
nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului.2/
-atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se scurgea. 2/
complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/
complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai vorbit. 2/
complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/
17 / 42
feminin plural
masculin singular
feminin plural
Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia regenta (pomul), iar articolul
posesiv (ale) se acorda in gen si numar cu substantivul determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta
(ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu acesta in gen, numar si caz
si au functie sintactica de atribut adjectival:
A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/
Am aflat 1/ ce elev intarzie.2/
Ei au luat 1/ cate flori au dorit.2/
Model de analiza
Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe care nu le mai
auzise. A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zice Sabasa
(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de propozitia simpla
pe, functie sintactica de complement direct,
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie sintactica de complement
indirect.
In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ, functie sinatctica de
subiect.
Observatie:
Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o situatie anterioara : Vom
discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut
adjectival.
18 / 42
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de
atribut adjectival.
Pronumele interogativ
Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de cuvinte asteptat
ca raspuns la un enunt interogativ. Se caracterizeaza printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in propozitii interogative.
Care dintre aceste timbre iti plac ?
Cine te ingrijeste ?
Ce mi-ai adus ?
Cati au sosit ?
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.:
N./Ac.- care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).
Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca raspuns la intrebare,
adica cu a cuvantului caruia ii tine locul.
Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine:
N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac.Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)
D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)
Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea gramaticala, devin
adjective pronominale interogative, se acorda cu substantivul in gen, numar si caz si au functie sintactica de
atribut adjectival.
Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ.
Ce rochie este mai frumoasa?
Care floare o oferi colegei?
Cati elevi vor participa la concurs?
19 / 42
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in fraza ca propozitii
subordonate fata de regenta.
Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/
Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia intre subordonata in
care indeplineste functia sintactica si regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ relativ, iar adjectivul interogativ a devenit adjectiv
interogativ relativ.
Model de analiza
Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui fapt este acesta?
- Cine nu stie?
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de articolul posesiv genitival
al, functia sintactica de atribut pronominal genitival, cu rol de conjunctie in fraza;
cine = pronume interogativ relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica de subiect.
Auzi tu, mama, cate-mi spune?
Si-alearga-n sat sa mai adune
Si cate porecliri pe-ascuns
Imi pune?
(G. Cosbuc)
cate = pronume interogativ relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de
complement direct, cu rol de conjunctie in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica
de atribut adjectival, cu rol de conjunctie in fraza;
Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise cu privire la obiect.
Dupa structura, pronumele nehotarate sunt:
20 / 42
este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele nehotarat unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat component:
N./Ac.oricine;
G./D. oricui;
N./Ac.fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia
Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context presupunand obligatoriu
prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:
22 / 42
Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei
actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este
superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt
adverb.
Pot insoti:
Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne
ajuta sa le distingem:
O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)
Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)
24 / 42
(Geo Bogza)
milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul nominativ, functie sintactica de
subiect.
de mii de ori = numeral adverbial, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni,
existente, evolutii (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau
indelungat.
Principalele trasaturi ale verbului:
Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa substantiv impreuna cu care
formeaza miezul unei bune comunicari;
Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand ajunge la numeroase
forme, majoritatea compuse;
Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele nespecifice de numar, persoana
si gen;
Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita conjugare;
Sintactiv verbul poate devenii centrul comunicarii intr-o propozitie, fie in propozitia de predicat verbal, fie in cea
de copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ)
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.
Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in
mod direct asupra unui obiect:
L-am vazut pe Vasilescu.
Citesc o carte frumoasa.
Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a
pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima
starea (a sta, a dormi).
Ele admit numai relatia verb complement indirect sau complement circumstantial.
Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)
Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)
25 / 42
Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc.
Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste).
Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.
Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.
Imi place muzica. (subiect)
Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)
Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.
Costel invata bine. (verb predicativ)
Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat
nominal. Ele nu au inteles de sine statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a
reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi, a ajunge, a iesi, a insemna, a face, a ramane sunt
predicative.
Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)
Noi am ajuns la scoala. (am sosit)
Ei au iesit din magazin. (au plecat)
Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)
Ele au ramas la spectacol. (au stat)
Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator,
deci este copulativ:
Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb
predicativ:
Iarba pare de omat. (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)
26 / 42
Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a
diatezei pasive (a fi).
Exemple: a fi, a avea, a vrea.
Verbul a fi se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri:
viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;
conjunctiv perfect: sa fi scris.
conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.
infinitiv perfect: a fi scris;
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt chemat (a); eram chemat (a);
as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-optativ,
timpul prezent si perfect:
perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.
conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului
popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi,
au sa citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi scrie, vei scrie, va scrie,
vom scrie, veti scrie, vor scrie.
Dupa Gramatica Limbii Romane, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai verbele
insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu pronume personale.
De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal te, il etc. (forma
verbului ramanand neschimbata te spal, il spal, ceea ce inseamna ca a se spala nu este verb reflexiv, ci verb
activ pronominal.
In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este posibila, de unde observatia
ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva.
Reflexivul este de doua tipuri:
1. Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi, a se apuca, a-si
inchipui, a-si bate joc, a-si uita (de sine) etc.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi inlocuit cu pronume personal
constituie categoria verbelor active pronominale, in cadrul carora se disting urmatoarele grupe:
a) verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a se imbraca, a se trezi
etc.
b) verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe subiecte, fiecare suferind
rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se bate, a se certa, a se intalni etc.
c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ (subiectul este posesor al
obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si murdari (pantofii), a-si ajuta (colegul).
Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive.
Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera
vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si
formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu
aceea de predicat verbal.
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:
Eu invatasem cand ai venit tu.
(actiunea invatasem s-a indeplinit inaintea actiunii ai venit)
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriu-zis).
Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)
Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)
Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie
fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb
simplu:
30 / 42
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari sau
insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un alt adverb.
a)
b)
adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.
c)
a)
32 / 42
incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica de complement circumstantial de
mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complement circumstantial de
mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate, functie sintactica de complement
circumstantial de timp.
Se scriu cu cratica:
locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii
au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins,
dintr-acolo.
locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si un substantiv cu sens
temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-seara etc.
marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire identice: substantive, a unui
substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua adverbe sau doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrandnevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de specialitate, in
manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si in mod
obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale componente pot fi analizate si separat din
punct de vedere sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:
la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
33 / 42
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni inseamna ca
granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu de fixat.
34 / 42
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb, functie sintactica de complement
circumstantial de mod.
in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv, functie sintactica de complement
circumstantial de mod.
De-a pururea aproape cei fi de sanul meu,
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb, functie sintactica de
complement circumstantial de timp.
Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in Europa emotii si uimire.
(I.L Caragiale)
cu siguranta = locutiune adverbiala predicativa, alcatuita din prepozitie si substantiv, cere o propozitie
subordonata subiectiva), functie sintactica de predicat verbal.
atribut
verb determinat
complemnet
35 / 42
Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni
prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta unitate de sens si indeplinesc rolul
unei prepozitii).
Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se construiesc cu
substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii, in urma ei etc.
Observatii:
Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau locutiunile adverbiale. In
realitate, diferentele sunt vizibile diferenta formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt
articulate, adverbele si locutiunile adverbiale sunt nearticulate).
Sa se compare:
Ei merg inainte. (adverb)
Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
36 / 42
Conjuctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie sintactica si semantica,
care realizeaza legatura intre unitati sintactice aflate in relatii de coordonare sau
subordonare (intre doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
Dupa structura conjunctia poate fi:
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:
A. coordonatoare realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan (parti de
propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)
Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.3/
(M. Eminescu)
(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)
Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau 4/ turmele urca 5/ sau
coboara de pe Rarau6/
(Geo Bogza)
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel (propozitii
principale).
37 / 42
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite,
exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece,
incat, ca sa, fara sa, desi etc.
Conjunctia sa are un dublu rol:
E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu 6/
(M. Sadoveanu)
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind subinteles
(fumeaza).
Observatie:
Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.
38 / 42
ca sa = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si
propozitia subordonata subiectiva pe care o introduce.
fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si
propozitia subordonata cauzala pe care o introduce.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
Asa e? Ba. (nu)
Nu e asa? Ba da.
Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede adverbul da sau nu are rolul de
a intari afirmatia sau negatia: ba da, respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de adverb si ca orice adverb au sens lexical de
sine statator.
Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni conjunctionale (grupuri de doua
sau mai multe cuvinte care impreuna au rol de conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta parte de vorbire cu rol de
conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce,
pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce,
in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite,
adica exprima relatii de subordonarea unor propozitii fata de un termen regent:
39 / 42
Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla in corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/, prima locutiune este
conjunctionala si introduce o propozitie subordonata circumstantiala de timp, iar a doua (de atatea ori) este
locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica de complement circumstantial de timp pe langa verbul ma
bucur.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si conjunctiile simple si
compuse.
40 / 42
- nume predicativ:
E vai de el!
- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
- complement circumstantial de mod:
Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!
(M. Sadoveanu)
Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.
Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica (exclamativa).
- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o unitate se scriu, de
obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin virgula:
-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de
punctuatie:
Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou
(M. Sadoveanu)
(M. Eminescu)
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!
Dupa anumite interjectii pot aparea dative posesive :
Uite-ti caietul!
Na-ti paharul!
lata-ti colegul!
42 / 42