Sunteți pe pagina 1din 77

Modele de analiz sintactica si morfologica

Morfologia este partea gramaticii care se ocupa cu clasificarea cuvintelor in general in parti de vorbire. Se mai ocupa de modificarile lor formale in
flexiune si de organizarea si structura interna a cuvintelor.
Morfologia vine de la grecescul morph = forma plus logos = invatatura
Partile de vorbire din limba romana sunt unitati fundamentale ale morfologiei.
Dupa criteriul morfologic partile de vorbire se clasifica dupa cum urmeaza:
a) Flexibile:

Substantivul: copil, fata, stilou, ploaie;


Articolul: un copil, al copilului, cel rau;
Adjectivul: luminos, trist, negru, lenes;
Numeralul: noua, inzecit, tuspatru, cate trei;
Pronumele: tu, ai tai, acesta, cine, fiecare, nimic;
Verbul: a face, a privi, a trece, a iubi;

b) Neflexibile:
Adverbul: aici, acolo, apoi, astfel, putin, mult;
Prepozitia: din, pe, pe langa, gratie, contra;
Conjunctia: si, desi, ca sa, daca, fiindca;
Interjectia: of! valeu! poc! bis! pac!

Substantivul
Substantivul din morfologia limbii romane

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc).
Cateva trasaturi ale substantivului:

Substantivul este una dintre partile principale de vorbire in cadrul valorilor morfologice din categoria din care face parte si adjectivele si
numeralele si anume categoria numelui.
Substantivul este o parte de vorbire din limba romana independenta si capabila de a primii determinatii (adjective sau numerale) si de a fi
inlocuit prin pronume.
Substantivul este o clasa cu autonomie semantica cu un sens lexical suficient.
Substantivul constituie o sursa inepuizabila de imbogatire a lexicului limbii romane prin cuvintele derivate si cuvintele compuse pe care le
realizeaza.
Felul substantivelor

Criterii de clasificare ale substantivului:


Dupa inteles:
a) substantiv comun (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casa etc.
b) substantiv propriu (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele): Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc.
Dupa structura:
a) substantiv simplu (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc.
b) substantiv compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra
Neamt etc.

Genul substantivelor

a) substantiv masculin: un elev (singular) - doi elevi (plural);


b)substantiv feminin: o eleva (singular) - doua eleve (plural);
c) substantiv neutru: un scaun (singular) - doua scaune (plural).

Substantivul epic are o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc.
Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta pentru feminin.
masculin | feminin
profesor, muncitor | profesoara, muncitoare
Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se numeste motiune.
Numarul substantivelor

Exemple de substantive:
elev
rata
curc
a

-eleva a)singular: frate, casa, tablou;


-ratoi b)plural: frati, case, tablouri.
curca
n

Substantivele defective de numar:


A. Au forme numai la singular (singularia tantum):
a. 1. substantive comune
* nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata;
* termeni de sport: fotbal, oina, sah;
* nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj, bunatate, lene, sete;
a.2. substantive proprii
* nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana;
* nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau.
B.Au forme numai la plural (pluralia tantum)
b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.;
b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc.
C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular
c.1. cu forme multiple de plural:

* sunt substantivele cu acelasi inteles: coli - coale, boli - boale;


* cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale), coarne (la animale), corni (la arbusti);
capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri (termen geografic).
c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete - oaspe.
Substantivul colectiv denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste, studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.

Declinarea substantivelor
Declinarea substantivelor din limba romana
Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a indeplini o functie sintactica in propozitie.
Trecerea unui substantiv prin toate formele si constructiile cauzale poarta denumirea de declinare.
Declinarea cu articol hotarat:

CAZURILE
Nominativ (N.)
Acuzativ (Ac.)

Dativ (D.)
Genitv (G.)

FUNCTIILE SINTACTICE
subiect: Elevul citeste expresiv.
nume predicativ: Costel este prietenul meu.
atribut substantival apozitional: Si satul Humulesti nu-i un sat laturalnic.(Ion Creanga)
nume predicativ: Caietul este pentru colegul tau.
Atribut substantival prepozitional: Diamante de roua scaparau ici-colo.(M. Sadoveanu)
complement direct: Dau cartea elevului de serviciu.
complement indirect: Vorbeam despre colegii tai.
complement de agent: Baiatul a fost crescut de bunica lui.
complement circumstantial de loc: Noi am plecat in satul acela.
complement circumstantial de timp: Doar n-am a trai cat lumea.(Ion Creanga)
complement circumstantial de mod: Atunci calul zboara ca vantul.
complement circumstantial de scop: La curte se facuse mare pregatire pentru ospatul acesta.(C. Negruzi)
complement circumstantial de cauza: Hassan, de mirare, e negru-pamant(G. Cosbuc)
complement indirect: Prietenilor le acord incredere. Datorita efortului am obtinut rezultate bune.
nume predicativ: Rezultatele sunt ale clasei noastre.
atribut substantival genitival: Cartea colegului meu este pe banca.
atribut substantival prepozitional: Lupta impotriva tiraniei a luat sfarsit.

complement indirect: Fulgerele adunat-au contra fulgerului care / In turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare.
(M. Eminescu)
complement circumstantial de loc: Popa Gheorghe se mai opri o data deasupra rapii. (Camil Petrescu)
complement circumstantial de timp: In timpul revederii s-a emotionat.
complement circumstantial de cauza: Din pricina lui Pepelea, Pavel isi rupea ciubotele. (Ion Creanga)
complement circumstantial concesiv: In ciuda greutatilor drumului, oamenii erau veseli.
nu are functie sintactica.

Vocativ (V.)

Declinarea cu articol nehotarat:


SINGULAR
Cazuri
N.
cine?
Ac. pe cine ? ce ?
D.
cui ?
G.
al, a, ai, ale cui ?
V.
-

Masculin
un elev
(pe) un elev
unui elev
unui elev
-

Feminin
o eleva
(pe) o eleva
unei eleve
unei eleve
-

Neutru
un tablou
un tablou
unui tablou
unui tablou
-

PLURAL
Cazuri
N.
cine ?
Ac. pe cine ? ce?
D.
cui ?
G.
al, a, ai, ale cui ?
V.
-

Masculin
niste elevi
(pe) niste elevi
unor elevi
unor elevi
-

Feminin
Neutru
niste eleve
niste tablouri
(pe) niste eleve niste tablouri
unor eleve
unor tablouri
unor eleve
unor tablouri
-

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale

Valoare adjectivala
a) cand insotesc si determina un alt substantiv:
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.
(G. Cosbuc)
b) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adjectivale:
Omul cu judecata a fost apreciat (cu judecata - locutiune adjectivala - omul chibzuit).
Valoare adverbiala:
a) cand determina un verb sau un adjectiv :
Ea s-a maniat foc. (foarte rau)
Fata era desteapta foc. (foarte desteapta)
b) cand substantivele denumesc anotimpurile, zilele sau momente ale zilei (toamna, dimineata, noaptea).
Deosebirea dintre aceste adverbe si substantivele din care provin consta in faptul ca atunci cand sunt adverbe determina verbul:
Toamna se culeg roadele. (adverb)
Toamna este anotimpul meu preferat. (substantiv)
c) insotite de o prepozitie, pot deveni locutiuni adverbiale :
El vorbea cu blandete. (locutiune adverbiala vorbea bland)
Prin schimbarea valorii gramaticale substantivul capata, de obicei, un sens nou.

Locutiunile substantivale
Morfologia Limbii Romane - Locutiunile substantivale
Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au intelesul unui substantiv.

Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in substantiv propriu-zis.
Locutiuni verbaleLocutiuni substantivale
a-(i) parea rau
parere de rau (regret)
a tine minte
tinere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a baga de seama bagare de seama (atentie)
luare-aminte (grija,
a lua aminte
atentie)

Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si plural, putand fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.
Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:
Locutiuni substantivaleSensul locutiunii
punct de vedere
opinie, parere
bataie de joc
Batjocura
bataie de cap
Suparare
dare de mana
Darnicie
nebagare de seama
Neatentie

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane - Model de analiza
Patria e aducerea-aminte de zilele copilariei.
(Al Russo)
aducerea-aminte = locutiune substantivala (amintirea), genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat a, functie
sintactica de nume predicativ.

La ce statornicia parerilor de rau,


Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis.
(M. Eminescu)
parerilor de rau = locutiune substantivala (regretelor), genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, articulat cu articolul hotarat lor, functie
sintactica de atribut substantival genitival.

Articolul din limba romana


ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul, aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorilor.
In cele ce urmeaza veti gasii cateva exemple cu articolul din limba romana:
Caietul este pe banca.
M-am intalnit dimineata cu un coleg.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
Frumosului copac i-am taiat crengile.
ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
CAZ
N./Ac.
G./D.
V.

SINGULAR
omul, casa, muntele;
omului, casei, muntelui;
omule!

PLURAL
oamenii, casele, muntii
oamenilor, caselor, muntilor
oamenilor!

ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le determina
precis.
CAZ
N./Ac.
G./D.

MASCULIN
SINGULAR
un elev
unul elev

PLURAL
niste elevi
unor elevi

FEMININ
SINGULAR
o eleva
unei eleve

PLURAL
niste eleve
unor eleve

Observatii:
Articolul hotarat poate fi proclitic:
1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un substantiv propriu feminin, de origine straina:
Lui Costel i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv posesiv:
Lui varu-tau i-am dat caietul.
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:
Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.
ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si
a numeralului ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu
substantivul sau pronumele in genitiv:
carte a elevulu carti ale elevilor
i

copil al vecinei copii ai vecinelo


r

ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si
substantivul determinat (cel, cea, cei, cele).
Observatii:
Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl
adjectival, deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:
N./Ac.eleva cea silitoare
D./G. elevei celei silitoar
e

In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici:


- reprezinta o clasa morfologica restransa
- nu are autonomie semantica;
- nu indeplineste functii sintactice;
- serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Deasupra capului zari lujerul unui crin ce se ridica asa de inalt, ca parca floarea din varf isi deschidea paharul chiar dedesuptul bulgarului de
aur sa-i culeaga razele.

(Emil Garleanu)
deasupra capului = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul genitiv precedat de prepozitia compusa deasupra, articulat cu
articolul hotatat lui, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
lujerul = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat l, functie sintactica de
complement direct.
unui crin = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, articulat cu articolul nehotarat proclitic unui, functie
sintactica de atribut substantival genitival.
floarea = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, articulat cu articolul hotarat a, functie sintactica de subiect.
din varf = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla din, nearticulat, functie
sintactica de atribut substantival prepozitional.
paharul = substantiv comun, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat l, functie sintactica de
complement direct.
dedesuptul bulgarului = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia dedesuptul, articulat cu
articolul hotarat lui, functie sintactica de complement circumstantial de loc.
de aur = substantiv comun, numai cu forma de singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla de, nearticulat, functie sintactica de
atribut substantival prepozitional.
razele = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, articulat cu articolul hotarat le, functie sintactica de complement
direct.

Adjectivul
ADJECTIVUL din morfologia limbii romane
Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (caracteristica) unui obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si numarul substantivului:

Numar
Singular
Plural

Masculin
elev harnic
elevi harnici

Feminin
cladire inalta
cladiri inalte

Dupa flexiune adjectivele pot fi:

A. Adjective variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru - neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru feminin:
izvor rece - apa rece;
creion verde - iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo,
oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce - tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.
Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.

Dupa origine, adjectivele se clasifica in :

A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc.


B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un substantiv:

b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt;


b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;
b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri;
b.4. adjective negative: nici un caiet, nici o culegere;
b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;
b.6. adjective relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/;
b.7. adjective interogative: Care om din lume nu doreste pacea?

Dupa structura adjectivele sunt:

Adjective simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt;


Adjective compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot + puternic); galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.

Schimbarea valorii gramaticale


Schimbarea valorii gramaticale in limba romana
Valoare substantivala
O constructie in care se afla un substantiv insotit de adjectiv poate fi simplificata prin inlaturarea substantivului:

Omul lenes nu este apreciat. / Lenesul nu este apreciat.


In constructia simplificata, cuvantul lenesul nu mai insoteste un substantiv, deci si-a pierdut valoarea gramaticala de adjectiv, si s-a substantivat, a
devenit substantiv. Substantivarea adjectivului lenes s-a facut prin articularea lui cu articolul hotarat enclitic (-l).
Adjectivele devenite substantive se comporta ca orice substantiv. Ele pot fi insotite de un adjectiv propriu-zis, de adjective pronominale sau de un
numeral: micutul lenes, acest lenes, trei lenesi.

Daca nu sunt precedate de articolul adjectival (cel, cea, cei, cele), pot fi insotite de articolul nehotarat: Un credincios al imparatului a iesit din
palat.
Valoare adverbiala
Cele mai multe adjective pot fi folosite ca adverbe de mod pentru a arata caracteristica unei actiuni sau a unei insusiri exprimate de alt adjectiv.
Colegul meu scrie frumos (valoare de adverb de mod, deoarece determina verbul scrie)
Pasarea avea penele frumos colorate (valoare de adverb de mod, deoarece arata caracteristica insusirii exprimate de adjectivul colorate)
Adjectivele folosite cu valoare de adverb devin parti de vorbire neflexibile, intrucat ele nu se mai refera la un substantiv :
Colegul meu scrie frumos.
frumos = adverb de mod provenit din adjectiv, simplu, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complememt circumstantial de mod.

Locutiuni adjectivale
Locutiuni adjectivale din morfologia limbii romane
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale (grupuri de cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca
un adjectiv.
In cele ce urmeaza avei cateva exemple de locutiuni adjectivale.
Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi)
Baiatul acela era de treaba. (cumsecade)
Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat)
Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. (chibzuita)
Parea un om de seama. (important)
Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv:

a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare;


b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de treaba.

Gradele de comparatie ale adjectivului


Gradele de comparatie ale adjectivului din limba romana
A. POZITIV - exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta : elev harnic, trandafir rosu, apa limpede.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival) cel, cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV - cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin):
Verisorul tau este mai putin voinic.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt obiect:
lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
Superlativul relativ poate fi:
- de superioritate:
Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali.
- de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai scazut al unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte
tare sau prin alte mijloace mai expresive:

* adverbele si locutiunile adverbiale legate de adjectiv prin prepozitia de:


grozav, neinchipuit, extraordinar, nemaipomenit, din cale afara, extrem de;
* prin repetarea adjectivului:
o gradina frumoasa, frumoasa;
* prin lungirea si repetarea unei vocale sau a unei consoane :
bunna, maare, gallben, rrau;
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal, complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau superlativului: exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior,
minor, major, superior, inferior, suprem etc.

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane - Model de analiza
Astazi tot se mai vad daramaturi de cetatuie intr-acest loc minunat de frumos si plin de legende si suveniri despre Negru-Voda, domnul cel mai
popular intre taranii nostri.
(N. Balcescu)
acest = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut
adjectival.
minunat de frumos = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie
superlativ absolut, functie sintactica de atribut adjectival.

plin = adjectiv propriu-zis, variabil, cu doua terminatii, genul neutru numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica
de atribut adjectival.
cel mai popular = adjectiv propriu-zis, variabil cu doua terminatii, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie
superlativ relativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
nostri = adjectiv pronominal posesiv (mai multe obiecte posedate - mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genu masculin, cazul acuzativ,
functie sintactica de atribu adjectival.
De jur imprejur, stau muntii cu piscuri inalte, peste care bradisul negru se intinde ca o imensa haina de doliu. Nici o pasare nu-si indreapta
zborul sau peste salbaticia si tacerea de mormant a locurilor acestora.
(C. Hogas)
inalte = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, grad de comparatie pozitiv, functie
sintactica de atribut adjectival.
negru = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv,
functie sintactica de atribut, adjectival.
imensa = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, fara grad de comparatie, functie
sintactica de atribut adjectival.
nici o = adjectiv pronominal negativ, compus, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
sau = adjectiv pronominal posesiv (un obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
acestora = adjectiv pronominal demonstrativ de apropiere, forma literara, genul neutru, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.
Acum eram liber. in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci nimic pe lume nu e mai scump si mai slavit decat
libertatea: ea este darul cel mai nepretuit.
(V. Alecsandri)

liber = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu doua terminatii, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv,
functie sintactica de nume predicativ.
acela = adjectiv pronominal demonstrativ de departare, forma literara, genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut
adjectival.
cea mai mare = adjectiv propriu-zis, simplu, variabil, cu o terminatie, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, grad de comparatie
superlativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
meu = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana I, numarul singular, genul neutru, cazul acuzativ, functie
sintactica de atribut adjectival.
mai scump si mai slavit = adjective propriu-zise, simple, variabile, cu doua terminatii, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, grad de
comparatie comparativ de superioritate, coordonate prin conjunctia copulativa i, functie sintactica de nume predicativ multiplu.
cel mai nepretuit = adjectiv provenit din participiu, forma negativa, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, gradul de comparatie
superlativ relativ de superioritate, functie sintactica de atribut adjectival.
Vorba ceea: un nebun arunca-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate.
(I. Creanga)
un nebun = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie
sintactica de subiect.
cuminti = substantiv comun, simplu, provenit din adjectiv (prin conversiune), genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de
subiect.
Lasati imparatului cununa sa cea fara de prihana.
(M. Sadoveanu)
cea fara de prihana = locutiune adjectivala (pura, neprihanita) alcatuita din substantivul prihana si prepozitia compusa fara de, insotita de
articolul demonstrativ adjectival cea, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, gradul de comparatie pozitiv, functie sintactica de atribut
adjectival.

Baiatul era foarte de treaba.


foarte de treaba = locutiune adjectivala (foarte cumsecade), alcatuita din substantivul treab si prepozitia de, cazul nominativ, gradul de
comparatie superlativ absolut, functie sintactica de nume predicativ.
Ea ramanea cu surorile si fratii si-i povatuia sa fie mai cu rabdare.
mai cu rabdare = locutiune adjectivala (mai rabdatori), alcatuita din substantivul rabdare, prepozitia cu, cazul nominativ, gradul de comparatie
comparativ de superioritate, functie sintactica de nume predicativ.

Pronumele
Pronumele din limba romana
Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru nume)
Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un tantiv (nume).
PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a, singular si plural).
PERSOANA I

N.

cine?

Singular
Forme
Forme
accentuate neaccentuate
eu
-

Ac.

(pe) cine ?

(pe) mine

ma, m-

(pe) noi

D.

cui?

mie

imi, mi

noua

CazuriIntrebare

G.
V.

al, a, ai, ale


cui?
-

Plural
Forme
accentuate
noi

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate
subiect
complement
ne
direct
complement
ne, ni
indirect

PERSOANA a II-a

N.

cine?

Singular
Forme
Forme
accentuate neaccentuate
tu
-

Ac.

(pe) cine ?

(pe) tine

te-

(pe) voi

D.

cui?

tie

iti, ti-

voua

voi!

CazuriIntrebare

G.
V.

al, a, ai, ale


cui?
tu!

Plural
Forme
accentuate
voi

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate
subiect
complement
va, vdirect
complement
va, vi, vindirect

Observatii

Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si
feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si
plural (tu; voi).
Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate.
PERSOANA a III-a (masculin)

N.

cine?

Singular
Forme
Forme
accentuate neaccentuate
el
-

Ac.

(pe) cine ?

(pe) el

il, l-

(pe) ei

D.

cui?

lui

ii, i-

lor

G.

al, a, ai, ale


lui
cui?

lor

V.

CazuriIntrebare

Plural
Forme
accentuate
ei

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate
subiect
complement
ii, idirect
complement
le, li
indirect
atribut
pronominal
genitival
-

PERSOANA a III-a (feminin)

N.

cine?

Singular
Forme
Forme
accentuate neaccentuate
ea
-

Ac.

(pe) cine ?

(pe) ea

o-

(pe) ele

D.

cui?

ei

ii, i-

lor

G.

al, a, ai, ale


ei
cui?

lor

V.

CazuriIntrebare

Plural
Forme
accentuate
ele

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate
subiect
complement
ledirect
complement
le, li
indirect
atribut
pronominal
genitival
-

La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei,
dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea
constructii pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei(lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele
populare pentru a arata ca povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic:
Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.
(I. Creanga)
Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica.
Model de analiza pentru pronume

Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala dimprejurul lui parca se umple de lume.

Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde tinea el sfat odata.
(D. Anghel)
lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival.
dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa
dimprejurul, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional;
indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia indaratul, functie
sintactica de complement circumstantial de loc.
el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Si stepa toata imprejur
La strigatu-mi va rasari
Cu dansa slobod m-oi iubi,
Uitand de oasele-ti pustii.
(I. Pillat)
mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal;
cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla cu, functie
sintactica de complement indirect;
i = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut
pronominal.
Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv
pronominal de intarire.

Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive
neaccentuate : mi, i, i, ne, v, le.
SINGULAR

PLURAL

Masculin
ins (u)

Feminin
ins (a)
-mi (eu)
-i (tu)
-i (el)

-mi (eu)
-i (tu)
-i (ea)

Masculin
Feminin
ins (i)
ins (e)
-ne (noi)
-ne (noi)
-v (voi)
-v (voi)
-i (ei)
-i (el/ea)

Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal
sau cu substantivul determinat.
Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.
(I. Creanga)
Noi insine am intarziat.

Pronumele reflexiv din limba romana


Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in mod direct sau indirect actiunea unul verb.
Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte :
- are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi numar ca si subiectul verbului determinat.
- reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru persoana a III-a.
Ac.pe sine, se, sD. siesi, sie, isi, si-

- aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se folosesc formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale
pronumelui personal.
In cadrul pronumelui reflexiv putem distinge :

reflexivul dinamic, care exprima o actiune cu participarea intensa a subiectului, construit cu pronume in acuzativ, dar si in
dativ: ma gandesc, se teme, isi inchipuie, isi imagineaza;
reflexivul obiectiv exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii: a se imbraca, a se trezi;
reflexivul reciproc arata ca actiunea este savarsita de doua sau mai multe persoane, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt: a se certa,
a se iubi, a se bate, a se saluta.

In multe constructii, pronumele reflexive neaccentuate la dativ determina un substantiv, au sens posesiv si functie sintactica de atribut
pronominal (dativul posesiv).
Model de analiza pentru pronumele reflexiv

Isi ia palaria de pe cap.


Costel si-a bagat banii in chimir.
Pronumele reflexive isi, si- determina substantivul palaria, respectiv banii si arata ca subiectul (el - Costel) este posesorul obiectului
palaria, respectiv banii.
isi = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal,
si- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal.
Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv consta, deci, in faptul ca ele determina un substantiv, care denumeste obiectul posedat de subiect.
Pronumele reflexiv sine, construit cu diferite prepozitii are urmatoarele functii sintactice :

atribut pronominal prepozitional:

Iubirea de sine inseamna egoism.

complement direct:

Cine nu se pune pe sine jertfa nu-i vrednic sa stapaneasca.

complement indirect:

Vorbeste mereu despre sine.

complement circumstantial de loc:

L-a asezat langa sine.

Pronumele posesiv
Pronumele posesiv din morfologia limbii romane
Pronumele posesiv inlocuieste numele obiectului posedat si indica persoana posesorului.
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa persoana, gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii - a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul posesorilor:
Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular)
Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular)
Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)
Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) - genul feminin, numarul plural, cazul nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat - genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ.
Functii sintactice

subiect: Ai nostri au plecat.


nume predicativ (in nominativ): Cartea este a ta.
nume predicativ (in acuzativ): Darurile sunt pentru ai tai.
atribut pronominal prepozitional: El nu privea lumea cu ochi ca ai nostri.
atribut pronominal genitival: Am ascultat parerea alor sai.
complement direct: I-am vazut pe ai vostri.
complement indirect (in acuzativ): Discutam despre ai tai.
complement indirect (in dativ): Le-am spus alor mei vestea.

complement circumstantial de loc: Gigel s-a intors la ai sai plin de trofee.


complement de agent: Banca a fost reparata de ai nostri.

Observatii:

Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de formele pronumelui care arata mai multe obiecte
posedate: alor mei, alor tai, alor sai, alor nostri, alor vostri.
Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect)
Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival)
Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect)
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul
determinat in gen, numar si caz si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival.
Sora mea a plecat cu prietenii sai.
Model de analiza pentru pronumele posesiv

Sinan se mira de indrazneala alor nostri. El gasi de cuviinta sa spuna si alor sai.
(N. Balcescu)
alor nostri = pronume posesiv (un singur obiect posedat, mai multi posesori), persoana I, numarul plural, genul masculin, cazul genitiv, functie
sintactica de atribut pronominal genitival.
alor sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul dativ, functie
sintactica de complement indirect.
Acel imparat mare si puternic isi intinsese marginile imparatiei sale si toti imparatii erau indatorati a-i da cate un fiu de-ai sai ca sa-i slujeasca.
(P. Ispirescu)
sale = adjectiv pronominal posesiv (un singur obiect posedat, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul feminin, cazul genitiv,
functie sintactica de atribut adjectival.

de-ai sai = pronume posesiv (mai multe obiecte posedate, un singur posesor), persoana a III-a, numarul singular, genul masculin, cazul acuzativ,
precedat de prepozitia simpl de, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional.

Pronumele demonstrativ din limba romana


Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand totodata apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia cu sine
insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:

pronume demonstrativ de apropiere: simple acesta, aceasta; compuse cestalalt, ceastalalta;


pronume demonstrativ de departare: simple acela, aceea; compuse celalat, cealalta;
pronume demonstrativ de identitate: compuse acelasi, aceeasi.

Pronumele demonstrative disting opozitii:


de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta;
de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia;
de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.)
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a formelor de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la
faptul exprimat intr-o comunicare:
Aceasta intre noi adesea o vedem
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
(G. Alexandrescu)
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt, astalalta, alalalt, ailalta:
Stii ca are haz si asta?
(I. Creanga)

Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal
demonstrativ, acordandu-se cu substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival.
Topica
Adjectivele demonstrative pot sta inainte sau dupa substantiv, exceptie facand adjectivul demonstrativ de identitate, care sta numai inaintea
substantivului (acelasi elev, aceiasi oameni). Adjectivele demonstrative compuse nu-si schimba forma, indiferent de pozitia lor fata de substantiv
(omul celalalt, celalalt om), pe cand adjectivele demonstrative simple pierd particula -a cand sunt antepuse: acest elev, acel creion, fata de
elevul acesta, creionul acela.
Pronumele si adjectivele demonstrative la feminin singular (fata aceea/aceeasi fata) se scriu cu diftongul ea spre deosebire de formele masculin de
plural, care se scriu si se pronunta cu diftongul ia: (copiii aceia/aceiasi oameni).
Model de analiza pentru pronumele demonstrativ

Acestia sunt prietenii celorlalti. Ei au ramas aceiasi.


acestia = pronume demonstrativ de apropiere, simplu, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de subiect
celorlalti = pronume demonstrativ de departare, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut
pronominal genitival
aceiasi = pronume demonstrativ de identitate, compus, forma literara, genul masculin, numarul plural, cazul nominativ, functie sintactica de nume
predicativ
Pe vremea cand apele acestora netezeau aceleasi campii, scoarta pamantului lucra, incretindu-se treptat.
(G. Bogza)
acestora = pronume demonstrativ de apropiere, forma literara, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal
genitival
aceleasi = adjectiv pronominal demonstrativ de identitate, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adejectival

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale
Valoare substantivala
Prin articulare, pronumele personal de persoana I singular eu si pronumele reflexiv, persoana a III-a, cazul acuzativ sine devin substantive.

Flecare isi are eul sau.


Si-a zis in sinea lui cu durere.

Pronumele relativ
Morfologia Limbii Romane. Pronumele relativ
Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata si regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si
conjunctiile subordonatoare sau adverbele relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp
ce conjunctia nu este decat un element introductiv al propozitiei subordonate, lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate. Pronumele relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat
la fiinte cat si la lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un
verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din
regenta al carui loc il tine, la cazul pronumelui:
- subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/
- nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului.2/

-atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se scurgea. 2/
- complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/
- complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai vorbit. 2/
- complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/
- complement circumstantial de loc: Admiram muntii 1/ spre care ne indreptam pasii.2/
- complement circumstantial de timp: Mi-am amintit ziua1/ in care am primit vestea. 2/
- complement circumstantial de cauza: Stiam 1/ din cauza caruiam-am suparat.2/
Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al substantivului si este precedat de articolul posesiv:
Am curatat pomul 1/ ale carui ramuri s-au uscat.2/
masculin singular

feminin plural

masculin singular

feminin plural

Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si
numar cu substantivul determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut
adjectival:
A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/
Am aflat 1/ ce elev intarzie.2/
Ei au luat 1/ cate flori au dorit.2/
Model de analiza

Acum Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe care nu le mai auzise. A facut popasul obisnuit intr-un
sat caruia ii zice Sabasa.

(M. Sadoveanu)
pe care = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de propozitia simpla pe, functie sintactica de complement
direct.
caruia = pronume relativ, simplu, genul neutru, numarul singular, cazul dativ, functie sintactica de complement indirect.
In casa bunicilor am simtit nevoia sa notez ceea ce era chiar sub ochii mei.
(I. Teodoreanu)
ceea ce = pronume relativ compus, forma neutra, numarul singular, cazul nominativ, functie sinatctica de subiect.
Observatie:

Ceea ce este un pronume relativ compus cu sens neutru, cand se refera la un fapt, la o situatie anterioara : Vom discuta 1/ ceea ce ai propus.2/
Vedeam 1/ cat adevar, cata culoare se gasesc aici.2/
cat = adjectiv pronominal relativ, genul neutru, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
cata = adjectiv pronominal relativ, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.

Pronumele interogativ
Morfologia Limbii Romane. Pronumele interogativ
Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau grupul de cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se
caracterizeaza printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in propozitii interogative.
Care dintre aceste timbre iti plac ?
Cine te ingrijeste ?

Ce mi-ai adus ?
Cati au sosit ?
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.:
N./Ac.- care;
G./D. - caruia (numarul singular, genul masculin);
- careia (numarul singular, genul feminin);
- carora (numorul plural).

Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz:


N./Ac.- cine?
G./D. - cui?

Ce este un pronume interogativ invariabil si se refera la nume neanimate.


Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii de gen si numar:
N./Ac.- cat, cata, cati, cate;
G./D. - cator (numai de caz).

Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine
locul.
Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine:
N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac.Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)
D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)

Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se
acorda cu substantivul in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.

Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ.


Ce rochie este mai frumoasa?
Care floare o oferi colegei?
Cati elevi vor participa la concurs?
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in fraza ca propozitii subordonate fata de regenta.
Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/
Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/
In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si
regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ- relativ, iar adjectivul interogativ a devenit adjectiv interogativ-relativ.
Model de analiza

Dumneavoastra, cinstiti oaspeti, se vede ca pasteti bobocii, de nu va pricepeti al cui fapt este acesta?
- Cine nu stie?
(I. Creanga)
al cui = pronume interogativ - relativ, numarul singular, cazul genitiv, precedat de articolul posesiv genitival al, functia sintactica de atribut
pronominal genitival, cu rol de conjunctie in fraza;
cine = pronume interogativ relativ, numarul singular, cazul nominativ, functia sintactica de subiect.
Auzi tu, mama, cate-mi spune?
Si-alearga-n sat sa mai adune
Si cate porecliri pe-ascuns
Imi pune?
(G. Cosbuc)

cate = pronume interogativ relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de complement direct, cu rol de conjunctie
in fraza;
cate = adjectiv pronominal interogativ relativ, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functia sintactica de atribut adjectival, cu rol de
conjunctie in fraza;

Pronumele nehotarat
Morfologia Limbii Romane. Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii precise cu privire la obiect.
Dupa structura, pronumele nehotarate sunt:

simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:

- de gen unul/una, putin/putina, tot/toata;


- de numar unul/unii, mult/multi;
- de caz:
N./Ac.Singular: unul / altul
G./D. Singular: unuia /
altuia

Plural: unii / altii


Plural: unora /
altora

compuse, din elemente de compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-, cu pronumele
relative ce, cine, cat, care, rezultand formele: orice, oricine, oricat, oricare, oarece, oarecine,
oarecare, fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva,

altcareva etc.
este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele nehotarat unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau nehotarat component:
N./Ac.oricine;
G./D. oricui;
N./Ac.fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia

Pronumele nehotarat fiecare are forme pentru numarul singular.

Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si pronumele ce.
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala, se acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective
pronominale nehotarate.
Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronumele relativ cine cu elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-,
-va, respectiv: oricine, oarecine, fiecine, altcineva, cineva.
Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin adjective pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun
(vreo).
Observatii:

Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre subordonata si propozitia regenta:
Cheama 1/ pe oricine vei gasi. 2/
Raman acasa 1/ oricate reprosuri as primi. 2/
Model de analiza

A trecut, ajutat de cativa, toate piedicile neintelegerii si la capatul atator incercari s-a pomenit acolo sus in cer, zburand.
(N. lorga)
de cativa = pronume nehotarat, compus, genul masculin, numarul plural, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla de, functie sintactica
de complement indirect.
toate = adjectiv pronominal nehotarat, simplu, genul feminin, numarul plural, cazul acuzativ, functie sintactica de atribut adjectival.
atator = adjectiv pronominal nehotarat, simpiu, genul feminin, numarul plural, cazul genitiv, functie sintactica de atribut adjectival.

Pronumele negativ
Morfologia Limbii Romane. Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:

simple: nimeni, nimic;


compuse: nici unul.

Pronumele negativ nimeni substituie nume de persoane, distinge opozitii de caz:


N./Ac.- nimeni;
G./D. - nimanui.

Pronumele nimic (nimica) substituie nume neanimate si este invariabil.


Nici unul substituie orice substantiv si cunoaste opozitii de gen, numar si caz, dupa modelul componentului sau unul: nici una, nici unii, nici
unele.
Model de analiza

Nici un om n-a observat nimic.


nici un = adjectiv pronominal negativ, compus, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de atribut adjectival.
nimic = pronume negativ, simplu, invariabil, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Observatii:

Sa nu se confunde adjectivul pronominal negativ nici un, nici o sau pronumele negativ nici unul, nici una cu substantivele articulate nehotarat
precedate de conjunctia nici.

Nici un lucru nu ramane nerasplatit. (adjectiv pronominal negativ)


Nici unul n-a venit. (pronume negativ)
El nu este nici un maestru, nici un incepator, ci un profesionist tenace. (conjunctie)
Nu stie nici unul, nici altul. (pronume nehotarate, precedate de conjunctia nici)

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale
Pronumele negativ nimic devine substantiv prin articulare (un nimic, o nimica), cu pluralul nimicuri- cu sensul de lucruri fara importanta, fara
valoare.
Precedat de prepozitia de si determinand un substantiv, nimic are valoare de locutiune adjectivala (de nimic - neinsemnat, josnic).
El era un om de nimic. (locutiune adjectivala)
Cand determina un substantiv, pronumele negativ nici unul isi schimba valoarea gramaticala si devine adjectiv pronominal negativ. Ca adjectiv
pronominal negativ are formele nici un, nici o si neaga numele determinat, acordandu-se cu el in gen, numar si caz.

Numeralul
Numeralul definitia si alcatuirea morfologica a sa
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Numeralul dupa structura poate fi:
a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc.
b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc.
Numeralul dupa sens poate fi:
a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc.
Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece, douazeci etc.

b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc.


Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a treia, al unsprezecelea.
Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau
ordinea acestora.
Cei cinci au sosit tarziu.
Colegul tau este al doilea.
Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul.
Subiect

Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost


prezent.
nume predicativ
Noi suntem patru.
atribut genitival
Propunerea celor trei a fost acceptata.
complement direct Ii astept pe cei doi.
complement indirectM-am adresat celor trei.

Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la unu la nouasprezece (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si
functie sintactica de atribut adjectival:
Pe strada trec optsprezece elevi.
Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.
Observatii:

Numeralele de la douazeci in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin
prepozitia de, cu functie sintactica de atribut prepozitional:
Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.
douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei,
tuspatru, tuscinci.

Pot avea:

valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua.


valoare adjectivala: Tustrei feciorii babei umblau in carausie. (I. Creanga)

Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:

valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit.


valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit.
valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.

Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot avea:

valoare substantivala: Cate patru s-au trezit.


valoare adjectivala: Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe. (G. Cosbuc)
valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.

Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei
insusiri sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt adverb.
Pot insoti:

un verb: El s-a lovit de trei ori in usa.


un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai.
un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de doua ori mai repede decat al cincilea.

Observatii:

Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:

O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)


Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)

Model de analiza
Model de analiza pentru numeral
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar dupa multa staruinta din partea celui de-al doilea au primit. Dupa aceea, calatorul strain a pornit-o spre
amandoi.
(I. Creanga)
cei doi= numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ, insotit de articolul demonstrativ adjectival cei, functie
sintactica de subiect.
celui de-al doilea = numeral ordinal, simplu, valoare substantivala, genul masculin, cazul genitiv, insotit de articolul demonstrativ adjectival celui,
functie sintactica de atribut substantival genitival.
spre amandoi = numeral colectiv, valoarea substantivala, genul masculin, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla spre, functie sintactica de
complement circumstantial de loc.
Cate zece se sculau sa spuie cam pe unde trebuie sa fie Pripasel.
(B.St. Delavrancea)
cate zece = numeral distributiv, valoare substantivala, genul masculin, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.
Milioane de mineri au coborat pana acum de mii de ori in fundul putului.
(Geo Bogza)
milioane = numeral cardinal, simplu, valoare substantivala, genul neutru, cazul nominativ, functie sintactica de subiect.

de mii de ori = numeral adverbial, functie sintactica de complement circumstantial de timp.

Verbul
Verbul in gramatica limbii romane
Definitia verbului este:
Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni, existente, evolutii (procese in desfasurare) care se
petrec intr-un timp mai scurt sau indelungat.
Principalele trasaturi ale verbului:

Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa substantiv impreuna cu care formeaza miezul unei bune
comunicari;
Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand ajunge la numeroase forme, majoritatea compuse;
Verbul are categorii gramatice specifice (timpul, modul si diateza) asociate cu cele nespecifice de numar, persoana si gen;
Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita conjugare;
Sintactiv verbul poate devenii centrul comunicarii intr-o propozitie, fie in propozitia de predicat verbal, fie in cea de copula intr-un
predicat nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ).

Exemplu: Alergam necontenit, dar alergam bucurosi.


Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri.
Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze singur o propozitie.
Exemplu: Ploua! S-a inserat.
Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi :
a) tranzitiv / intranzitiv;
b) personale / impersonale;
c) predicativ / nepredicative.

Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect:
L-am vazut pe Vasilescu.
Citesc o carte frumoasa.

Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se
duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi).
Ele admit numai relatia verb - complement indirect sau complement circumstantial.
Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)
Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)

Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc.

Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice.
Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt
impersonale.
Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.
Imi place muzica. (subiect)
Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)

Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.

Costel invata bine. (verb predicativ)

Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine
statator.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a reprezenta etc.
Cand au inteles de sine statator, verbele a fi,a ajunge, a iesi, a insemna, a face,a ramane sunt predicative.
Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)
Noi am ajuns la scoala. (am sosit)
Ei au iesit din magazin. (au plecat)
Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)
Ele au ramas la spectacol. (au stat)
Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator, deci este copulativ:
Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.
(B.St. Delavrancea)
De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb predicativ:
Iarba pare de omat. (verb copulativ)
(M. Eminescu)
Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)

Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a fi).
Exemple: a fi, a avea, a vrea.

Verbul a fi se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri:


viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;
conjunctiv perfect: sa fi scris.
conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.
infinitiv perfect: a fi scris;
Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul a fi: sunt chemat (a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat
(a) etc.
Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-optativ, timpul prezent si perfect:
perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.
conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.
Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu modul
conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.

Flexibilitatea Verbului
Flexibilitatea Verbului din limba romana
Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si persoana.
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre actiune si autorul el.
a) Diateza activa: Subiectul face actiunea pe care o sufera saujnu obiectul.
George Cosbuc a scris volumul Balade si idile.
b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de subiectul logic = complementul de agent).
Elevul a fost chemat de profesor.

Subiectul gramatical Elevul.Complementul de agent profesor.

Subiectul gramatical sta in cazul nominativ si sufera actiunea facuta de altcineva.


Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de prepozitiile de, de catre si este autorul actiunii pe care o sufera subiectul
gramatical. Diateza pasiva se construieste cu ajutorul verbului auxiliar a fi care precizeaza modul, timpul, persoana si numarul.
a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta pronumelui reflexiv in acuzativ sau in dativ.
In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.
Dupa Gramatica Limbii Romane, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi
inlocuite cu pronume personale.
De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal te, il etc. (forma verbului ramanand neschimbata - te spal,
il spal, ceea ce inseamna ca a se spala nu este verb reflexiv, ci verb activ pronominal.
In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este posibila, de unde observatia ca cele doua verbe sunt la diateza
reflexiva.
Reflexivul este de doua tipuri:
1. Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi, a se apuca, a-si inchipui, a-si bate joc, a-si
uita (de sine) etc.
2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand cine o face:
Aici se citeste bine.
Se calatoreste comod.
Se pare, se spune etc.
Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi inlocuit cu pronume personal constituie categoria verbelor active
pronominale, in cadrul carora se disting urmatoarele grupe:
a) verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a se imbraca, a se trezi etc.
b) verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe subiecte, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi,
a se bate, a se certa, a se intalni etc.
c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ (subiectul este posesor al obiectului verbului): a-si scoate
(caciula), a-si murdari (pantofii), a-si ajuta (colegul).

Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive.

Modurile verbului
Modurile verbului din morfologia limbii romane
Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera vorbitorul actiunea.
Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.
Modurile verbului - modul indicativ
A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca
perfect, viitor propriu-zis, viitor anterior.
Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam,
invatati, invatau.
Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.
Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar a avea: am, ai, a,
am, ati, au, care precede participiul verbului de baza (am cantat, ai scris).
Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:
Eu invatasem cand ai venit tu.
(actiunea invatasem s-a indeplinit inaintea actiunii ai venit)
Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriu-zis).
Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)

Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)


Modurile verbului - modul conjunctiv
B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme temporale:
a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete;
b) perfect: sa fi invatat.
Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului conjunctiv).
Modurile verbului - modul conditional-optativ
C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare depinde de o conditie :
a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc.
b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc.
Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul auxiliar a avea cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.
Modurile verbului - modul imperativ
D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru persoana a ll-a singular si plural:
* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)
* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)
Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul si supinul.

A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale:


a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea;
b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut.
Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a putea, a sti.
Nu poti da cat ti se cere.
Multe mai stiti vorbi.
Infinitivul are doua forme :
* forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face;
* forma lunga: citire, scriere, zicere, facere.
B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului.
Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului:
a lucr / a - lucr / and
a ven / i - ven / ind
C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.
Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz:
Cartea citita a fost interesanta.
Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.
Are valoare adverbiala, cand determina un verb:
Noi i-am vorbit deschis.
D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau
compusa: de, dupa, la, pentru, de la.

a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat.


b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit.
c) provenienta: Fructele sunt de la cules.

Model de analiza
Model de analiza
Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul. Alteori, sirul se rupea si mai ales cei din spate erau zvarliti departe in
zapada.
era batuta = predicat nominal, alcatuit din verb copulativ era, intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a IV-a, diateza pasiv,
modul indicativ, timpul imperfect si numele predicativ batut, exprimat prin adjectiv provenit din participiu, genul feminin, numarul singular, cazul
nominativ, grad de comparatie pozitiv.
alunecau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea I, diateza activa, modul
indicativ, timpul imperfect.
se tineau = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a III-a, diateza
reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.
se rupea = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular, conjugarea a III-a, diateza
reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.
erau zvarliti = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul plural, conjugarea a IV-a, diateza
pasiva, modul indicativ, timpul imperfect.

Locutiuni verbale
Locutiuni verbale din morfologia limbii romane

Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar,
echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb simplu:
a-i parea rau(a regreta),
a da ajutor (a ajuta),
a se lua la harta (a se certa),
a-si aduce aminte (a-si aminti).
Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :
a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a saraci), a da de
veste (a instiinta);
b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);
c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);
d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a se legana).
Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar celalalt cuvant
(substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.
Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a acestora este de predicat verbal si ca analiza
morfologica nu i se aplica decat verbului.
Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc) sunt instrumente lexicale sau auxiliare
lexicale. Exista locutiuni care sunt echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a
acorda atentie).
Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot avea complemente directe, indirecte sau
circumstantiale si pot fi complinite chiar prin propozitii intregi:
Adu-ti aminte ce ai spus.
Baga de seama ce vorbesti.

Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte parti de vorbire:
Ii lua pe toti la rost.
Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane - Model de analiza
Trebuia sa ia parte la placerea lui si a pus la cale isprava aceea de pomina.
sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea I, modul conjunctiv, timpul prezent, persoana
a III-a, numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.
a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea a III-a, modul indicativ, timpul perfect
compus, persoana a III-a, numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.

Adverbul
Adverbul din morfologia limbii romane
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv
sau un alt adverb.

Dupa structura adverul este:

a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia;


b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.

Dupa sens adverbul este:

a) adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc.

b) adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc.
c) adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata.

Dupa criteriul sintactic adverbul este :

a) adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:


Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate)
b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde,
oricand, oricum.

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale
Unele adverbe sunt folosite ca adjective:
Eleva scrie incet. (adverb de mod)
Adie un vant incet si slab. (adjectiv)
Apa curge repede. (adverb de mod)
Este o apa repede. (adjectiv)
Adverbele bine, greu, rau, devin substantive cand sunt articulate enclitic sau insotite de un articol nehotarat:
Binele i-a fost rasplatit.
Raul a fost inlaturat.
Mereu ne-am luptat cu greul.

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza

Deasupra se boltea un cer alburiu de singuratate. Mergeau incet pe un drum de tarana. Un stol de stanci si grauri puliti alene pe vant, mai
apoi se lasa intr-o valcea.
(M. Sadoveanu)
deasupra = adverb de loc, compus, functie sintactica de complement circumstantial de loc;
incet = adverb de mod, simplu, grad de comparatie pozitiv, functia sintactica de complement circumstantial de mod;
alene = adverb de mod, compus, grad de comparatie pozitiv, functie sintactica de complement circumstantial de mod;
mai apoi = adverb de timp, grad de comparatie comparativ de superioritate, functie sintactica de complement circumstantial de timp.

Locutiuni adverbiale
Locutiuni adverbiale ale limbii romane
Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui adverb se numesc locutiuni adverbiale.
Locutiunile adverbiale sunt formate din:
a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;
b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie,
de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu
doua, etc.
c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand, taras-grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.
Se scriu cu cratica:

locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea
unui cuvant care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza,
asta-vara, asta-seara etc.

marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a
doua verbe, a doua adverbe sau doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.

Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de specialitate, in manuale scolare se confunda sau se
asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate.
De aceea unitatile lexicale componente pot fi analizate si separat din punct de vedere sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:
la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt
totusi foarte labile si greu de fixat.

Locutiuni adverbiale predicative din limba romana


Locutiuni adverbiale predicative din morfologia limbii romane
Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii referitoare la asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie
sintactica de predicat.
Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea.
Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.

Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de
conjunctia ca ori sa (in cazul locutiunii adverbiale de prisos).
Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un predicat verbal.
Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/
(impreuna cu verbul copulativ a fi subinteles alcatuieste predicat nominal)
Sa se compare constructiile paralele:
De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Pe malul lui inflorit venea in sat, oprindu-se din vreme in vreme sa-si aseze in oglinda lui naframa.
(I. Agarbiceanu)
din vreme in vreme = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si un substantiv repetat, functie sintactica de complement circumstantial
de timp.
Cand auzeau obuzele vuind, se aruncau de-a valma la pamant si se tarau in tacere pe zapada.

(A. Mihale)
de-a valma = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitii, si adverb, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
in tacere = locutiune adverbiala de mod, alcatuita din prepozitie si substantiv, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
De-a pururea aproape cei fi de sanul meu,
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
(M. Eminescu)
de-a pururea = locutiune adverbiala de timp, alcatuita din prepozitii si adverb, functie sintactica de complement circumstantial de timp.
Cu siguranta ca recentele rascoale ale maselor taranesti produceau in Europa emotii si uimire.
(I.L Caragiale)
cu siguranta = locutiune adverbiala predicativa, alcatuita din prepozitie si substantiv, cere o propozitie subordonata subiectiva), functie sintactica
de predicat verbal.

Prepozitia
Prepozitia din limba romana
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica.
Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si
regentul sau.
O adevarata ploaie de stele venea din cer.
substantivul determinat

atribut

verb determinat

complement

Dupa structura prepozitia poate fi:


a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc.
b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa, dinspre, despre, inspre etc.
Dupa regimul cauzal:
a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe langa, de sub etc.
b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. ,
c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit, aidoma etc.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata:
inaintea - inainte (adverb);
imprejurul - imprejur (adverb).
Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc)
El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)
Observatii:

Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv :


Imprejurul gradinii ei au asezat gardul.
Impotriva lui au fost multi colegi.
Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la dativ :
Astfel zise lin padurea
Bolti asupra-mi clatinand.
(M. Eminescu)

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Vulturul a intins aripile ca o flamura deasupra brazilor batrani. Oamenii nu se zareau: imprejurul lui nu era nici o vietate.

(E. Garleanu)
ca o flamura = substantiv comun, simplu, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla ca, articulat cu articolul
nehotarat o, functie sintactica de complement circumstantial de mod.
deasupra brazilor = substantiv comun, simplu, genul masculin, numarul plural, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa deasupra, functie
sintactica de complement circumstantial de loc.
imprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa imprejurul, functie sintactica de complement circumstantial de loc.

Locutiuni prepozitionale
Morfologia Limbii Romane - Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta
unitate de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii).
Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in
fata blocului, in afara gradinii, in urma ei etc.
Observatii:

Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt
vizibile diferenta formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate, adverbele si locutiunile adverbiale sunt
nearticulate).
Sa se compare:

Ei merg inainte. (adverb)


Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)
Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci
exprima o relatie de subordonare.
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate : de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu,
referitor la, privitor la sau chiar in ceea ce priveste, al carei statut locutional este dat de faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza
francezul en ce qui concerne.
Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare
posesiva):
Si-a aruncat privirea asupra-mi.
S-au asezat in juru-ti.
In fata-i statea o eleva.

Conjunctia din gramatica limbii romane


Conjuctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice
aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
Dupa structura conjunctia poate fi:
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:

A. coordonatoare - realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)
Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.3/
(M. Eminescu)
(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)
Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau 4/ turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau/.6
(Geo Bogza)
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel (propozitii principale).
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor
propozitii fata de un termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc.
Conjunctia sa are un dublu rol:
- marca a modului conjunctiv
- element de relatie intre doua propozitii.
E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu 6/.
(M. Sadoveanu)
Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:

Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.

Model de analiza
Morfologia Limbii Romane. Model de analiza
Trenul se pravalea peste vai si campuri ca o furtuna. Orasele ori satele se faceau nevazute.
(AL. Macedonski)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre doua complemente circumstantiale de loc (peste vai
i campuri).
ori = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre elementele subiectului multiplu (orasele - satele).
Din nenumarate generatiuni de foi putrede si ingramadite de vremuri isi ridica fruntea sfios si rar o floare albastra sau rosie.
(C. Hogas)
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (putrede - ingramadite).
si = conjunctie coordonatoare copulativa, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua complemente circumstantiale de mod
(sfioas, rar).
sau = conjunctie coordonatoare disjunctiva, simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre cele doua atribute adjectivale (albastra - rosie).
Acum parca intelegea 1/ ca este cu putinta 2/ ca unul sa citeasca 3/ ceea ce au scris altii, 4/ fiindca toti carturarii scriu intr-un fel5/.
(I. Slavici)
ca = conjunctie subordonatoare simpla, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia principala regenta nr.1 si propozitia subordonata
completiva directa pe care o introduce.
ca sa = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata subiectiva pe
care o introduce.

fiindca = conjunctie subordonatoare compusa, fara functie sintactica, stabileste relatia intre propozitia nr.2 si propozitia subordonata cauzala pe
care o introduce.

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale
Valoare de conjunctie:
Boii nu trag nici mai tare, nici mai incet.
(E. Garleanu)
Vazduh si port, perscari si vamesi
Au atipit in spatiul cald.
(L. Blaga)
Mama impunge, iar eu trag.
(folclor)
Imi plutea pe dinainte cu al trupului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
(M. Eminescu)
In constructiile date mai sus, cuvintele nici, si, iar, ba sunt conjunctii, pentru ca realizeaza legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua
propozitii, neavand sens lexical de sine statator.
Valoare de adverb:
Nici nu m-a auzit. (adverbul nici intareste negatia exprimata prin adverbul nu)
Cum m-a observat, a si iesit. (indata, imediat) S-a dus iar acolo, (iarasi)
- Asa e? Ba. (nu)
- Nu e asa? Ba da.

Ba are sensul adverbului de negatie nu cand este folosit singur, iar cand precede adverbul da sau nu are rolul de a intari afirmatia sau negatia: ba
da, respectiv ba nu.
In aceste contexte cuvintele:nici, si, iar,ba au valoare de adverb si ca orice adverb au sens lexical de sine statator.

Locutiuni conjunctionale ale morfologiei limbii romane


Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni conjunctionale (grupuri de doua sau mai multe cuvinte care impreuna au rol
de conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau
adverb relativ). Mai frecvente sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate ca, macar ca, chiar daca,
pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de
subordonarea unor propozitii fata de un termen regent:
Dar eu nu te mai tin minte,1/macar ca nu-i asa demult de atunci2/...
(M. Sadoveanu)
Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu prepozitiile (locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile
adverbiale).
Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de contextul in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc.
Din cauza ploii a ajuns tarziu.
Din cauza ca a plouat 1/a ajuns tarziu.2/
Am adus flori si cadouri pentru fiecare.
Pe mine m-a si amuzat.
Inainte de plecarea ta am dat telefon.
Inainte sa pleci am dat telefon.

-> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga complementul de verbul determinat
-> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga propozitia subordonata nr.1 de regenta ei
-> conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in propozitie, leaga doua complemente
-> adverb, cu sensul de imediat,deja
-> locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie
-> locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza

Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se afla in corelatie.

Astfel, intr-o fraza de felul: Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/, prima locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie
subordonata circumstantiala de timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica de complement
circumstantial de timp pe langa verbul ma bucur.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si conjunctiile simple si compuse.

Interjectia
Interjectia din gramatica limbii romane
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica (exclamativa) care exprima:

stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!;


imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas;
un indemn: hai!, cea!, mars!, zat;
o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.

Dupa structura interjectia poate fi:

simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh!


compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!

Functiile sintactice ale interjectiei:


- subiect:
De-abia se mai aude de departe: cioc - cioc - cioc!
(E. Garleanu)
- predicat verbal:
Hai si noi la craiul, draga...
(M. Eminescu)
- nume predicativ:
E vai de el!

- atribut adjectival:
Halal!
- complement direct:
De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
- complement circumstantial de mod:
Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!
(M. Sadoveanu)

Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.

Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica (exclamativa).
- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.
(C. Hogas)
Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tictac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin virgula:
-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuatie:
Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou...
(M. Sadoveanu)

Schimbarea valorii gramaticale


Morfologia Limbii Romane. Schimbarea valorii gramaticale
Interjectia se transforma in substantiv prin articulare:
Avea un of la inima.
Hopul acesta este mai greu.
Valoarea expresiva a interjectiei
Interjectia este specifica stilului colocvial. Interjectiile apropiate ca sens de vocativ sau imperativ au topica libera si sunt folosite singure sau
impreuna cu substantivul si verbul:
* pentru a exprima o adresare:
- Bre omule, intelege ca nu pot face nimic !
* pentru a formula un indemn, un sfat sau a da un ordin:
Ia intreab-o bunaoara...
(M. Eminescu)
Mars de-aici!
Unele dintre aceste interjectii (mai, bre) sunt folosite ca mijloc de marcare a vocativului:
Mai baieti, sa ne apucam serios de munca!
Dupa anumite interjectii pot aparea dative posesive :
- Uite-ti caietul!
- Na-ti paharul!
- lata-ti colegul!

Model de analiza

Morfologia Limbii Romane. Model de analiza


Neghinita intelese si tusti in urechea stanga.
(B.St. Delavrancea)
tasti = interjectie, simpla, predicativa, functie sintactica de predicat verbal.
Pe urma, alta pasare a inganat incet: tic ! tic ! tic !
tic = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sinatetica de complement direct.
Alaturi se aude: cioc! cioc ! cioc!
cioc = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de subiect.
El nu-si stapanea exclamatia: ha! ha!
ha = interjectie, simpla, nepredicativa, functie sintactica de atribut

Sintaxa
Sintaxa din limba romana
Sintaxa din limba romana reprezinta acea parte a gramaticii care cuprinde majoritatea regulilor provitoare la imbinarea cuvintelor intr-o
propozitie si de asemenea imbinarea propozitiilor in fraza.

Trasaturile sintaxei din limba romana


1. Sintaxa din limba romana reprezinta cea dea doua parte importanta a gramaticii noastre, alaturi de morfologie.
Intre Sintaxa si Morfologie exista o legatura foarte stransa care se manifesta in diverse modalitati.
2. Sintaxa are 2 unitati: propozitia si fraza - Propozitia este o unitate a sintaxei care comunica o judecata logica. Fraza este o unitate
sintactica superioara propozitiei constituita din doua sau mai multe propozitii.

3. Partea de propozitie reprezinta cea mai mica unitate sintactica pe care o distinge analiza unei propozitii. Ea este constituita dintr-un singur
cuvant din categoria partilor de vorbire cu sens lexical de sine statator (ex: mediu, doi, masa, taranesc, mergea) sau dintr-un cuvant de acest
fel insotit de un alt cuvant care ajuta (ex: este bine, de inteles, pentru tine, de pe masa).
4. Partea de propozitie nu este, de obicei, o unitate in cadrul careia se stabileste un raport sintactic, ci ea se alfa intr-un raport sintactic si cu
alte elemente gramaticale. (Ex: El alearga bine - raporturile dintre subiect-predicat sipredicat-complementar sunt foarte bine evidentiate.)
In sintaxa limbii romane exista si parti de propozitie dezvoltate, constituite din imbinari de doua sau mai multe cuvinte cu sens lexical de sine
statator. (ex: dupa cativa ani, acum cativa ani, Maria ta, drum-de-lut, etc ).
Cuvintele din cadrul unei asemenea combinatii, se gasesc intr-un raport sintactic, dar ca parte de propozitie, imbinarea in ansamblu se afla intr-un
raport sintactic fata de restul propozitiei.
Ex: Acum cativa ani a venit aici.

Unitatile sintaxei
Unitatile sintaxei sunt propozitia si fraza
Sintaxa propozitiei
Se ocupa cu imbinarea cuvintelor din limba romana in propozitii - deci cu studiu propozitiei in sine, indiferent de legatura pe care o are cu alte
propozitii.
Sintaxa frazei
Sintaxa frazei are obiectiv imbinarea propozitiilor intr-o fraza.

Sintaxa propozitiei
Propozitia

Propozitia este un enunt sau o comunicare in care exista un singur predicat. Propozitia comunica, de obicei, o judecata logica sau o idee cu caracter
afectiv sau act de vointa.
Propozitia are nevoie de unele precizari dupa cum urmeaza.
In general, identificarea unei propozitii se face dupa prezenta unui verb la un mod personal, insa corect este sa vorbim nu de verb, ci de predicat,
pentru ca exista propozitii in care predicatul este exprimat numai prin numele predicativ, fara nici un verb.
Ex:
Fapta buna, deviza altruistului.
Neatentia, trasatura neatentului.
Dupa cum ati putut vedea pentru impartirea unei fraze in mai multe propozitii este bine sa tine cont nu de verbele la modurile personale intalnite ci
mai mult de predicate.
Modul infinitiv al verbului are in mod exceptional functie de predicat atunci cand este intrebuintat, in propozitiile principale, cu valoare de
imperativ.
Ex:
A nu se calca iarba (nu calcati), din parc!
A nu se fuma (nu fumati), pericol de explozie!

Clasificarea propozitiilor
Dupa scopul comunicarii propozitiile sunt:
Propozitii enuntiative
Propozitiile enuntiative sunt cele care transmit o informatie, o contestare si pot fi exclamative sau neexclamative. In asemenea cas distinctia se
poate face prin semnele de punctuatie din limba romana, prin intonatie sau si prin starea afectiva a vorbitorlui.
Ex: El rosteste frumos! - El rosteste frumos.
In cadrul propozitiilor enuntiative (exclamative sau neexclamative) se disting mai multe tipuri de propozitii:

Propozitii enuntiative propriu-zise (arata o constatare): Ex. Pamantul se invarte in jurul Soarelui
Propozitii enuntiative optative (arata o dorinta): Ex. As pleca la munte.
Propozitii enuntiative imperative (exprima un indemn, un sfat sau rugaminte)

1.
2.
3.

Ex. Pleaca acum de aici! (prin verb la imperativ);


Sa pleci acum de aici! (prin verb la conjunctiv cu nunanta de imperativ)
Vei pelaca acum de aici! (verb la indicativ, viitor cu sens de imperativ)

Propozitii enunatiative dubitative - Propozitiile enuntiative dubitative exprima o indoiala, o banuiala, o nesiguranta cu privire la o actiune
sau la cel care o savarseste. Ex. Ursul sa fi fost cam la 30 de pasi de cort.

Propozitii enuntiative interogative

Propozitiile enuntiative interogative sunt acele propozitii care cer o informatie si care pot fi fie exclamative fie neexclamative.
Ex.
El recita expresiv? (Aici putem vedea semnul intrebarii ceea ce denota caracterul pur interogativ)
El recita expresiv?! (Aici exprima si ironia si se folosesc doua semne de punctuatie)
In cadrul propozitiilor interogative putem distinge:
1. Interogative propriu-zise (care formuleaza o intrebare cu privire la o actiune sau stare reala si se construiesc cu verbe la modul indicativ).
Ex: Ce admiri? Cat costa? Mananci?
2. Interogative optative (care formuleaza o intrebare cu privire la o dorinta si se construiesc cu modul optativ). Ex: Ai scris o scrisoare buna?

Dupa forma lor propozitiile sunt:


Dupa forma pe care o iau propozitiile pot fi:
1. Propozitii afirmative sau pozitive. Ex: Am luat restanta cu bine.
2. Propozitiile negative. Aici gasim de cele mai multe ori negatia nu in continutul propozitiei.

prin negatia nu asezata langa predicat. Ex: Nu pot invata cursurile.


prin negatia nu intarita de adverbe negative: niciodata, nicicand, nicaieri. Ex: Nu gasesc nicaieri placerea sufletului

prin negatia nu intarita de pronume (adjective) negative: nimeni, nimic, nici unul, nici una, nici o. Ex: Nu doresc nimic, Nimeni nu ma
va ajuta acum. Nici un preiten nu ma ajuta.

Observatie:
Cand negatia nu se afla se gaseste pe langa alta parte de propozitie decat pe langa predicat, atunci propozitia nu mai este negatica asa cum ne-am
astepta ci devine pozitiva.
Ex:
Nu se trece strada cand semaforul este verde pentru masini.
Nu la intamplare se trece strada.

Dupa structura propozitiile pot fi:


1) Propozitii simple (care nu contin parti secundare de propozitie):

propozitii formate numai din predicat. Ex: Ninge, Am studia, Bate vantul.
propozitii formate din subiect si predicat. Ex: A venit toamna.
formate din subiect multiplu si predicat. Ex: Vasile, Marian si George studiaza.
propozitii formate dintr-un predicat nominal si un subiect. Ex: Vasile a devenit sofer.
propozitiile formate din subiect, predicat si un substantiv in vocativ care nu are o functie sintactica. Ex: Copii, a sosit iarna!

2) Propozitii dezvoltate (propozitii care pe langa principalele parti de vorbire, contin una sau mai multe parti secundare de propozitie):
propozitii formate din subiect, predicat si un atribut. Ex: Toamna tarzie a venit.
propozitii formate dintr-un compelment si un predicat. Ex: Viscoleste neincetat.
propozitii formate din subiect, predicat si complemet. Ex: El a venit tarziu.
propozitii formate din subiect, predicat, atribut si complement. Ex: Vremea buna, insorita este favorabila pentru drumetii lungi.
Observatii:
Deosebirea dintre propozitiile simple si cele compuse nu se face dupa numarul cuvintelor ce le compun, ci dupa multitudinea partilor de vorbire ce
compun aceste propozitii.
Mai jos puetti gasi o mica comparatie intre doua propozitii formate din aproape acelasi numar de cuvinte:

Oamenii(SB) sunt multumiti (PR - nom.). Oamenii(SB) tac(PR) multumiti(COM).


Propozitiile pot fi in acelasi timp enuntiative sau interogative (depinde de scopul comunicarii), afirmative sau negative (dupa forma lor) ori
propozitii simple sau dezvoltate (dupa structura care alcatuiesc acele propozitii).

Partile de propozitie
Partile de propozitie din sintaxa limbii romane
Partile de propozitie sunt acele cuvinte sau grupuri de cuvinte din alcatuirea unei propozitii care pot fi identificate ca unitati sintactice dupa functia
specifica indeplinita in cadrul ei.
IMPORTANT
-Notiunea de parte de propozitie nu trebuie confundata cu aceea de cuvant utilizat in comunicare.
-Sunt parti de propozitie doar cuvintele care au un sens lexical de sine statator.
-Conjunctiile propriu-zise NU sunt parti de propozitie si nici nu intra in structura unor parti de propozitie, ci au un rol de element de legatura intre
diverse parti sintactice.
-partile de propozitie pot fi constituite si din imbinari de doua sau mai multe cuvinte ca in cazul locutiunilor sau al constructiilor infinitivale,
genuziale, participiale.
Ex: Fiind ascuns bine nu m-a gasit nimeni.
fiind ascuns - complement circumstantial de cauza
Alte cuvinte constribuie la exprimarea comunicarii fara a constitui parti de propozitie, ci sunt considerate unitati sau propozitii neanalizabile.
Ex: Ai rezolvat? Da. Ai stiut? Nu.
Partile de propozitie sunt:
1) Parti principale:

compuse din predicat


compuse din subiect

Ele constituie minimul necesar pentru realizarea unei comunicari in jurul carora se grupeaza si celelalte parti de propozitie.
2) Parti secundare:

care contin si un atribut


care contin si un complement

Ele se grupeaza in jurul principalelor parti de vorbire sau al altor parti, tot secundare, adaugand informatii, uneori, foarte importante si asigurand o
anumita expresivitate a comunicarii.
OBSERVATIE
-Distinctia dintre partile principale de propozitie si cele secundare este exclusiv de ordin gramatical si nu se refera la importanta pe care o are intr-o
comunicare una dintre aceste parti de propozitie.
Ex: Cat timp lipseste mama?
Complementul Cat timp are mai mare importanta in comunicare decat predicatul lipseste care este o parte principala de propozitie.
-Partile secundare de propozitie se definesc in raport cu partea de vorbire pe care o determina. Este gresit sa spunem ca atributul determina un
substantiv, un pronume, un numeral, asa cum complementul determina un verb, adjectiv, adverb si asa mai deaprte.
Ex: Padurea de brazi din apropiere a fost sadita de padurarii aflati in zona.

Raporturile dintre partile de propozitie


Raporturile dintre partile de propozitie din sintaxa limbii romane
1) Raportul de coordonare (intre partile de propozitie principale sau intre cele secundare de acelasi fel).
Raportul de coordonare se realizeaza prin cele ce urmeaza:

raport de alaturare (juxtapunerea - far cuvinte de legatura).

Ex: Lalelele, trandafirii, gladiolele si crinii sunt florile mele preferate.


Se gandeste mereu la tine, la mine, la voi.

raport de coordonare prin conjunctiile coordonatoare.

Ex: Camera luminoasa si aerisita este indragita.


Trece pe la mine sau pe la voi.
2) Raport de subordonare (de determinare) care se realizeaza prin:

alaturare. Ex: Merge repede. / Studentul Marin Vasilescu alearga bine.


propozitii (cu, de la, peste, de langa etc.). Ex: Garsoniera de la parter este a mea. Am trecut peste un prag de piatra.
locutiuni prepozitionale (in afara, in fata, in mijlocul, in dreptul, in ajunul). Ex: Motocicleta se afla in afara strazii.

Sintaxa frazei
Sintaxa frazei din limba romana
FRAZA este o unitate de sine statatoare mai importanta decat propozitia care este alcatuita din doua sau mai multe propozitii.
Exemplu de fraza: Toamna tufele semanau cu niste salcii/ si ramaneau in picioare pana in martie,/ cand putrezeau de ploaie,/ pentru ca viscolul
trecea deasupra lor,/ fara sa le stinga./(FANEL NEAGU - Ingerul a strigat)
Propozitiile dintr-o fraza pot fi:
1. Propozitii principale
2. Propozitii secundare (sau propozitii subordonate)
Propozitii principale

Propozitia principala este propozitia care inteles de sine statator (adica al carei inteles principal nu depinde de o alta propozitie sau fraza ajutatoare.)
Ex: Codrule, maria ta
Lasa-ma sub poala ta. (M. EMINESCU)
Intr-o fraza pot exista una sau mai multe fraze principale urmate bineinteles de propozitii secundare. In alte situatii fraza nu este alcatuita decat de
propozitii principale aflate in raport de coordonare.
Ex: Soarele rasare/ sau apune pe rarau,/ norii se aduna/ sau se imprastie de pe rarau,/ Moldova si Bistrita curg de o parte si de cealalta a Raraului.
(GEO BOGZA)
Propozitia subordonata secundara
Propozitia secundara (subordonata) este propozitia al carei inteles depinde de alta propozitie si indeplineste, in forma de propozitie, functia unei
parti de propozitie a regentei.
Ex: Dragu-mi era staul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul1/ in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de
atatea veacuri2/ (ION CREANGA)
1) Este propozitia principala
2) Aici apare propozitia subordonata atribuita care indeplineste functia de atribut pe langa substantivul Ozana din propozitia regenta.
Propozitia regenta (supraordonata)
Propozitia regenta (supraordonata) este propozitia de care depinde o propozitie secundara, iar cuvantul determinant de propozitie secundara se
numeste termen regent.
IMPORTANT: Propozitiile regente pot fi atat propozitii principale cat si propozitii secundare daca de ele depind alte subordonate.
Ex: As vrea 1/ sa plang de fericire, 2/
Ca simt suflarea ta divina. 3/(G. COSBUC)
Propozitia incidenta

Propozitia incidenta este propozitia principala sau secundara care noteaza, de obicei, interventia sau spusele autorului si care poate lipsii din text.
Ex: Costea Chiorul, 1/ desi este cel mai marsav dintre toti grecii din Tara Romaneasca, 2/ dar ce-mi pasa! 3/ el nu va putea 1/ sa-mi
manance mosia. 4/(NICOLAE FILIMON)
Propozitia independenta
Propozitia independenta este propozitia care are sens lexical de sine statator, fara a avea o relatie cu restul frazei.
Ex: Ceea ce poti 1/ sa stii 2/ este lucrul facut cu pricepere, 3/ e drept, 4/ care te ajuta 5/ sa fi tot mai pretentios. 6/

Subiectul si propozitia subiectiva


Subiectul din limba romana si propozitia subiectiva
Subiectul
Subiectul este partea principala de propozitie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
Subiectul arata cine savarseste actiunea exprimata de predicatul verbal sau cui i se atribuie o insusire ori o caracteristica exprimata prin numele
predicativ.
Raspunde la intrebarile: cine? ce?
Ex:
Irinuca avea o cocioaba veche din barne. (I. CREANGA)

Luna plina se ridicase in cumpana cerului. (Z. STANCU)


Trasaturile subiectului:
1. Subiecul este partea de propozitie denumita de cu ajutorul predicatului.
2. Intre subiect si predicat nu exista un raport de coordonare sau de subordonare ci unul special de interdependenta, care este asa de strans,
incat nu se poate evita referirea la predicat, atunci cand se defineste subiectul si invers.
3. Subiectul arata cine savarseste actiunea exprimata de predicatul verbal. Ex: Raul curgea sub perdele de aburi (M. SADOVEANU)
4. Subiectul arata cine sufera actuinea exprimata de un predicat verbal. Ex: Caietele se leaga (sunt legate) in tipografie
5. Subiectul mai arata cui i se atribuie o insusire ori o caracteristica exprimata prin nume predicativ (cand predicatul este nominal).
6. Ex: Domnul Goe este foarte impacinetat. (nelinistit) (I.L CARAGIALE)

(preluare http://savageshadow.do.am/dasdfas.html)