Iarna

de Vasile Alecsandri

comentariu prelucrare de
Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A
Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti
Febr. 2003

Tema
Poezia "larna" face parte din ciclul "Pasteluri", reprezentand cea mai
durabila si mai valoroasa parte a liricii lui Vasile Alecsandri. Scrise in
liniştea conacului de la Mirceşti, aceste poezii contureaza privelişti
surprinse de sensibilitatea poetului, în diverse anotimpuri,
impresionand prin dragostea faţa de natură a "bardului de la Mircesti"
si prin realizarea artistica a expresiei poetice.
Poetul, desi avea o fire solară, care preferă primăvara si vara, a
închinat si iernii
un numar apreciabil de poezii: "larna", "Miezul iernei", "Gerul",
"Viscolul", "Sania", "Bradul", "La gura sobei", "Sfarsitul iernei". Acestea
înfatisează iarna sub diferite aspecte: instalarea anotimpului alb cu
ninsori abundente ("larna"), cu frigul aspru si patrunzator ("Gerul",
"Viscolul", "Bradul") sau cu zile însorite, înveselite de imaginea săniilor
("Sania") pana la aparitia primelor semne ale primaverii ("Sfarsitul
iernei").
Pastelul "Iarna" contureaza un tablou în alb, de o mare frumusete.
Registrul vizual este predominant în conturarea peisajului de iarna.

Universul poeziei
În prima strofa se fixeaza dimensiunile spaţiale ample ale acestui
tablou care se întinde din vazduh pana pe pamantul ţarii, sugerat de
"ai ţării umeri dalbi". larna apare personificata într-un personaj
fantastic, înspaimantator ("cumplita iarna"), care cerne norii de
zapada. trimitand "Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada"
descrise prin intermediul unui dublu epitet. Imaginea diafana a fulgilor
de zapada este realizata cu ajutorul unei sugestive oomparaţii: "Fulgii
zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi".
Poetul surprinde însa, cu strangere de inima, ca aceasta plutire
gratioasă se asociaza cu atingerea lor înghetata, care provoaca fiori.
Personificarea ţării într-o frumoasa femeie cu "umeri dalbi" este
subliniata de tresarirea înfiorata provocata de raceala fulgilor de nea:
"Raspandind fiori de gheaţa pe ai ţarii umeri dalbi".
Strofa a doua modifica perspectiva din care este descrisa iarna. Poetul
insista
printr-o repetitie de o mare forţa expresivă asupra abundenţei zapezii,
cazand continuu, gata sa îngroape totui: "Ziua ninge, noaptea ninge,
dimineaţa ninge iară!".
Conturul exclamativ al versului asociat cu repetitia verbului sugerează
uimirea si spaima resimţite de poet vazand instalarea dominatoare a
iernii, cu lungile sale înzapeziri. Atotputernicia iernii inspira primejdia
unei ninsori care o sa înghita totul, ca la sfarsitul lumii. Frumoasa ţara,
personificata, se îmbraca într-o "zale argintie" gata parca de razboi.
Mulţimea epitetelor ("zale argintie", "mandra ţară", "soarele rotund si
palid") surprind detalii ale peisajului abia luminat de soarele îndepartat
"ca un vis de tinerete printre anii trecatori".
Comparatia accentuează atmosfera de usoara tristeţe determinata de
perspectiva trecerii iremediabile a timpului.

Strofa a treia contureaza peisajul terestru pustiu si îngropat sub albul

zapezii. Linia orizontului se pierde în imensitatea alba: "Tot e alb pe
camp, pe dealuri, impregiur, in departare". Plopii se pierd în zare ca
umbre ale vietii disparute: "ca fantasme albe".
Pe întinderea pustie lipsita de orice semne ale vietii, de unde s-au sters
urmele si drumul, se vad "satele pierdute sub clabuci albii de fum".
Totul se pierde si se
estompează în albul rece al omatului care starneste neliniste si teama.
Doar fumul alb ne poarta cu gandul la caldura din vetre, singurul semn
de viaţa care se pastreaza în pustiul de zapada.
Repetiţia cuvantului "alb" subliniaza culoarea dominanta a tabloului.
Sugestia albului este realizata si prin cuvinte: "zapada", "troiene",
„fulgii", "gheaţa", "ninge", "ninsoare" sau "zale argintie" sau prin
mijioace fonetice (prin repetitia vocalei "a"): "Tot e alb pe camp, pe
dealuri, împregiur, în departare, / Ca fantasme albe plopii însirati se
pierd în zare".

Ultima strofa aduce o schimbare în peisajul de iarna. Ninsoarea

înceteaza, norii
se risipesc, soarele apare alungand sentimentul de spaima care pusese
stapanire pe sufletul poetului. Lumina puternica a soarelui, atat de
îndelung asteptat ("doritul soare"), "straluceste si dismiarda oceanul
de ninsoare". Metafora "oceanul de ninsoare" aduce sugestia
imensitatii albe, iar verbul "dismiarda" completeaza printr-o miscare
plina de caldura umana sentimentui de duiosie, ca dupa o lunga
despartire. Tabloul de iarna pana atunci neclintit, tacut, lipsit parca de
viata, se însufleteste la apariţia saniei care trece peste vai si a
sunetului vesel al zurgalailor. SentimentuI de bucurie, de optimism al
viefii triumfa în finalul poeziei, risipind spaima.
Poezia "larna" ramane unul dintre cele mai fine pasteluri ale lui Vasile
Alecsandri, realizand un tablou de iarna în tonuri delicate. In plan
vizual, tabloul amplu impresioneaza prin tonurile alb-argintii, prin
orizonturile largi, în care formele se pierd, sub zapada abundenta, într-
o lumina palida a unui soare stins, abia zarit dintre nori.
Poetul surprinde cateva detalii specifice ale peisajului: camp, dealuri,
plopi, sat, cer înnorat, soare, întindere pustie ("troiene calatoare
adunate-n cer gramada", "fiori de gheata", soare lipsit de putere
"rotund si palid" abia zarindu-se dintre nori, pamantul întreg îngropat
sub noianul de ninsoare s-a transformat într-o "întindere pustie, fara
urme, fară drum"). Satele ascunse si ele de zapada se ghicesc dupa
fumul alb ("clabuci albii de fum").

Poezia se încheie într-o tonalitate ampla, optimista, alunecarea saniei

însotită
de clinchetele de clopoţei risipind nemiscarea si tacerea iemii.

Realizarea artistica
Imaginea iernii atotstapanitoare este realizată printr-o bogata paleta
de mijloace artistice:

Epitetul (simplu sau dublu, antepus sau postpus) are rolul de a da mai
multă forta detaliilor tabloului si nuantelor de alb: "fluturi albi", "doritul
soare", "anii trecători", "soarele rotund şi palid", "întinderea pustie",
"umeri dalbi”, "fantasme albe", "lungi troiene calatoare". Descoperim
si un epitet al verbului "voios rasună clinchete" care prin notaţia
auditiva dinamizează întregul tablou. Se observa predilecţia pentru
inversiunea epitetului, care accentueaza notaţiile tabloului.

Personificarea reprezinta un mijioc artistic important mai ales în

prima si în ultima strofa, prin însufletirea unor elemente ale naturii
care dobandesc trasaturi
ale lumii vii sau umane: "iarna cerne norii", "fulgii zbor", "cu o zale
argintie se îmbraca mandra ţara", "doritul soare dismiarda". Ultima
personificare umanizează iarna, care daruieste oamenilor si bucurii.

Comparaţia bine reprezentată în poezie sugereaza aspectui difuz al

luminii îndepartate a soarelui, ivit fugitiv dintre nori: "Soarele rotund si
palid se prevede pintre nori / Ca un vis de tinereţe printre anii
trecatori", dar ne face să percepem usoara tristeţe a poetului gandind
cu regret la trecerea anilor tineretii. Comparaţia "Ca fantasme albe
plopii însirati se pierd în zare" accentueaza aspectul de pustietate
lipsita de viaţa, în care au ramas numai umbrele plopilor pierzandu-se
în zare ca un sir de suflete ratacitoare. Se subliniază imaginea de
sfarsit de lume datorata caderilor masive de zapada si sentimentui de
spaima pe care îl traieste poetul.
Comparatia "Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi aibi"
sugerează cu multa gingasie zborul fulgilor de nea asemenea unui "roi
de fluturi albi". Personificarea fulgilor se accentueaza prin aceasta
comparatie cu un element al lumii vii, plin de viaţa si de miscare.

Repetiţia are rolul de a relua si sublinia cuvinte. sunete care

dobandesc o mare
forţa de sugestie: albul tabloului, ninsoarea abundenta, lipsa oricaror
semne de viata, de miscare ("fara urme, fara drum"), sentimentui
trecerii timpului ("printre nori, printre anii trecatori").

Enumeraţia asociata cu alte mijioace artistice, însumand detalii

semnificative,
accentueaza caracterul atotstapanitor al iernii: "Ziua ninge, noaptea
ninge, dimineata ninge iara!", "Tot e alb pe camp, pe dealuri.
împregiur, în departare."
Metafora: "Oceanul de ninsoare" sugereaza nemarginirea alba,
facand ca tabloul sa se amplifice în adancime.

Prozodia
Masura versului este ampla, 15-16 silabe şi contribuie la amplificarea
dimensiunilor tabloului, la sugestia neclintirii acestuia. Rima
împerecheata
confera o muzicalitate discreta, armonizata cu conturul în tonuri
uşoare, iar ritmul trohaic creeaza o leganare încetinita a versului, usor
monotona, insoţind caderea continua a zapezii. El accentueaza
sentimentele de tristete, nelinişte, spaima din primele strofe ale
poeziei.

Pastel
Termenul "pastel", preluat din artele plastice, desemneaza un tablou
realizat în tuşe palide, delicate, abia creionate. Accentul cade pe
imaginile vizuale statice. PoetuI Vasile Alecsandri este considerat
drept creatorul acestui gen în literatura romana prin ciclul de
"Pasteluri". Poezia "larna", descriind un tablou din natura în anotimpul
alb, exprima sentimentele de neliniste, spaima sau bucurie ale
autorului fata de peisajul contemplat. Poezia contureaza imaginile
vizuale ale tabloului de iarna cu ajutorul unui limbaj plastic expresiv, în
care predomina substantivele si adjectivele, dobandind valori stilistice
deosebite (epitet, comparatie, metafora etc.).
Poezia este o descriere în versuri surprinzand trasaturile caracteristice
ale peisajului în timpul iemii (ninsoare abundenta, pustietate, soare
palid). Prin contemplarea acestui tablou de iarna, poetul îsi exprima
propriile sentimente legate de peisajul descris, deci pastelul este o
poezie lirica.