FIGURI DE STIL

PREZENTARE GENERALĂ
 A. Figuri de sunet
(efect: muzicalitatea)
 ASONANŢA = rima imperfectă, bazată pe asemănarea
ultimelor vocale accentuate ale versurilor: ”Trecând pe
strada ta/Pe care nimeni n-o mai știe/ Al nopții foșnet
evoca:/Filosofie...”(G. Bacovia)
ALITERAŢIA = repetarea unor sunete la începutul
cuvintelor
„Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de
ploaie... ”
Argint e pe ape și aur în aer
(M. Eminescu)
ONOMATOPEEA = imitarea de sunete şi zgomote din
natură cu scopul creării de imagini auditive dinamice
„ A popoarelor de muşte sărbători murmuitoare”
(M. Eminescu)
 B. Figuri sintactice și de
construcţie
(efecte:
amplificare/intensificare,
retorism)
TAUTOLOGIA = repetarea prin derivare din aceeaşi familie lexicală
„ Ce e val ca valul trece...”
„ Vom visa un vis ferice...” – M. Eminescu

INVERSIUNEA= schimbarea ordinii obişnuite a cuvintelor într-un vers /

propoziţie
„ A ierbii / Molatece lanuri le treieră cerbii”

ENUMERAŢIA = înşiruirea unor termeni de acelaşi fel

pentru a amplifica ideea exprimată
„ Eram aşa de obosit
de primăveri
de trandafiri
de tinereţe
şi de râs”- L. Blaga
 PARALELISMUL= alăturarea a două aspecte / idei / sentimente cu efect de
intensificare (”Dormeau adânc sicriele de plumb/.../ Dormea întors amorul meu
de plumb.” –G. Bacovia); poezia ”Și dacă...” - Eminescu
ANAFORA = repetarea unui cuvânt / sintagme la începutul unor fraze /
al unor versuri
„Când viforul se scoală, când cerul se mânie
Când negura se-ntinde, când norii se-mpletesc,
Când focul șărpuieşte d-a lungul în tărie
Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc.”

Gr. Alexandrescu
EPIFORA= repetarea unui cuvânt la sfârșitul unor fraze/versuri:
”Salonul alb visa cu roze albe / Un vals de voaluri albe...”
G. Bacovia
ANTITEZA = prezentarea în opoziţie a unor caracteristici,
personaje, idei, cu scopul de a evidenţia o categorie dintre
ele
„ Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri...” –
M. Eminescu
 INTEROGAŢIA RETORICĂ = formularea unei întrebări la care
poetul nu aşteaptă un răspuns, întrebarea având valoare
emfatică (pretențioasă, lipsită de firesc, de naturalețe)
„ Şi te slujesc, dar, Doamne, până când?” – Arghezi
EXCLAMAȚIA RETORICĂ=procedeul artistic prin care se
exprimă sentimente și gânduri complexe și variate, precum
surpriza, mânia, bucuria: „Sunt beat de lume și-s
păgân!”-Blaga

INVOCAŢIA RETORICĂ = interpelare adresată

unei muze, divinităţii etc. cu scopul de a formula o
rugăminte, o cerere, un îndemn
„Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!” – Arghezi
„ Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne...!?” - Eminescu
• D. Figuri semantice/ tropi
( efecte: expresivitate,
sugestie, ambiguitate,
reflexivitate)
 EPITETUL = constă în reliefarea unor însuşiri deosebite
ale obiectelor, fiinţelor, ideilor, fenomenelor şi stărilor
sufleteşti.

„ Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară.”

”Frumos odor e Fulga! Şi naltă-i e făptura.”

„ Mii de fluturi mici albaştri” „ Curg în râuri sclipitoare.”

„El are glas puternic ... /Şi mers cu legănare de gingaşă

fecioară.”

„ Şi părul său de aur în creţuri lungi se lasă / Ca pe

strujanul verde un caier de mătasă.”

„ Şi zalele-i zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe

frunte…”
METAFORA
METAFORA = figură semantică bazată pe transferul de
sens între termeni ( presupune o comparaţie
neexprimată)
Realizare: - in presentia/explicită: „ Noaptea-i o regină
lunatecă şi brună” - Eminescu
- in absentia/implicită: „ Părea că printre nouri
s-a fost deschis o poartă/ Prin care trece albă regina
nopții moartă.”-Eminescu
Tipuri: nominală, adjectivală, adverbială
lanțul metaforic: „O fată frumoasă e/ mirajul din
zariște,/ aurul graiului,/ lacrima raiului.” – L.Blaga
 METONIMIA = înrudită cu metafora; numele unui obiect este înlocuit cu
un altul pe baza unei relații logice (temporale, spațiale, cauzale)
▪Efectul prin cauză și cauza prin efect:
„ Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute” – I.H.Rădulescu
„Troienind cărările/Și gonind cântările.” –Eminescu
„Pe Vodă-l zărește călare trecând/Prin șiruri cu fulgeru-n mână”-Coșbuc
▪Abstractul prin concret și concretul prin abstract: „Laurii voiau să-i
smulgă de pe fruntea ta de fier” – Eminescu
▪Numele unui lucru prin simbolul lui: „Tot ce stă în umbra crucii, împărați
și regi se-adună”.-Eminescu
 SINECDOCA
• Varietate a metonimiei
• Constă în substituirea unui termen cu altul pe baza unei relații
cantitative, în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt
prin folosirea:
întregului pentru parte sau a părții pentru întreg:„ Brațul lui prin
taberi mii de morți împarte”-D. Bolintineanu
Pâinea noastră cea de toate zilele...
Conținătorului pentru conținut: „Fiarbă vinu-n cupe, spumege
pocalul!”-Eminescu
Singularului pentru plural: „Ochii tăi mari caută-n frunza cea
rară.”-Eminescu
Particularului pentru general: „ E cerul plin de stele/ Și câmpul
încă plin de roze.”-Macedonski
 SINESTEZIA = varietate metaforică constând într-un complex de
senzaţii transpuse prin îmbinare de imagini vizuale, auditive, tactile,
olfactive, gustative:
„ Primăvara... o pictură parfumată cu vibrări de violet!” –
Bacovia
„ Cântecul tău a umplut clădirea toată [...] ca o lavandă sonoră”
- Arghezi

SIMBOLUL = semn concret ce reprezintă un alt

obiect, o persoană,o situaţie etc.
ontologic / de natură: crucea pentru Creştinism
analogic / de formă: porumbeii pentru iubire/pace
convenţional / de înţelegere: drapelele statelor
PERSONIFICAREA = atribuirea unor
însuşiri umane unor obiecte, lucruri,
abstracţiuni
„Bătrânul Dan ascultă grăind doi vechi
stejari.” – V. Alecsandri

COMPARAŢIA = punerea în paralel a

doi termeni pentru a evidenţia
caracteristicile unuia
„ În pâlnia muntelui iezerul netulburat,
ca un ochi al lumii, s-a deschis” –
Blaga
OXIMORONUL = asociere paradoxală a
doi termeni contradictorii
„ Suferinţă, tu, dureros de dulce...”
Eminescu
“ Culorile le iau din apă,
Din dulci otrăvuri şi din vânt..” – Blaga
 HIPERBOLA = exagerarea voită a trăsăturilor şi staturii unui
personaj, a dimensiunilor unui obiect cu scopul de a reliefa
importanţa sa, măreţia
„ Sălbaticul Vodă e-n zale şi fier
Şi zalele-i zuruie crunte
Gigantică poart-o cupolă pe frunte
Şi vorba-i e tunet, răsufletul - ger
Şi barda din stânga-i ajunge la cer
Şi Vodă-i un munte! ” – G. Coşbuc