1.

SEMNIFICATIA TITLULUI

EX. Poezia “Alb” de G. Bacovia

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.

Salonul alb visa cu roze albe --
Un vals de voaluri albe ...
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă ...

În aurora plină de vioare,

Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări --
Cântau clare sărutări ...
Larg, miniatură de vremuri viitoare ...

Titlul poeziei “Alb” de George Bacovia este alcatuit dintr-un adjectiv propriu-zis, ce este un symbol
al gratiei, al visarii, al deschiderii spre spatiul infinit. Din punctul meu de vedere, titlul contine laitmotivul
textului poetic.
Se observa, in primul rand, ca titlul este repetat obsedant in text, cu valoare stilistica de epitet
chromatic: “salonul alb”, “roze albe”, ‘voaluri albe”, “balul alb”. sugerand aspiratia catre o lume suava,
cuvantul “alb” este asociat cu termini care indica gratia, reveria” “visa”, “voaluri”, “arminioasa”, “infinit”
etc. Pot fi identificate, de fapt, in cele doua catrene, mai multe campuri lexicalle: al naturii, al balului, sau al
puritatii: “voaluri albe”, “clare”.
De asemenea, semnificativ este faptul ca imaginile auditive: “Orchestra începu cu-o indignare
gratioasă”, “În aurora plină de vioare” accentueaza sugestia creata prin cele vizual-cromatice, care stau sub
semnul albului dominant. Considerata non-culoare, albul este simbolul inceputului, asa cum reiese si din
metafora finala “miniatură de vremuri viitoare” sau din simbolul aurorei.
Prin urmare, titlul indica structurarea textului pe baza unei singure impresii cromatice, albul fiind un
symbol prin care se realizeaza corespondenta dintre planul subiectiv, al “tristetii armonioase” si lumea
exterioara.

2. Relatia dintre continutul de idei si forma poeziei

ex. Poezia “Cresc amintirile” de Lucian Blaga

Intr-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgariat

staruitor
in scoarta unui arbor – numele –
cu slove mici, stangace si subtiri.
Azi am vazut din intamplare
cum slovele-au crescut din cale-afara – uriase.
Asa iti tai tu copilo numele
in inima-mi supusa
marunt, marunt, ca un strengar.
Si dupa ani
si ani de zile-l vei gasi
cu slove-adanci si uriase.

Poezia “…” scrisa de poetul si filozoful roman L.B. este o frumoasa meditatie-metafora pe tema iubirii.
Dupa cum se observa, poezia este astrofica, formata din patru enunturi, dintre care primele doua
reprezinta amintirea unui fapt petrecut in copilarie si consecinta lui in prezent: “Intr-un amurg, sunt ani de-
atunci, mi-am zgariat/ staruitor/ in scoarta unui arbor – numele –/ cu slove mici, stangace si subtiri./ Azi am
vazut din intamplare/ cum slovele-au crescut din cale-afara – uriase.” Cele doua planuri temporal sunt
sugerate prin timpurile verbale ale indicativului: prezentul – “sunt” si perfectul compus – “au crescut” ai cu
ajutorul adverbelor in relatie de antonimie: “atunci – azi”. arhaismul “slovele” contribuie de asemenea la
crearea atmosferei nostalgic.
Trecerea de la scenariul liric initial la fragmentul meditative este mrcata de adverbul “asa”, verbele
din a doua parte sunt la present si la viitor: “tai”, “vei gasi”. esenta acestei meditatii poetice este aceea ca
jocul iubirii poate avea consecinte nebanuite, dureroase. Imaturitatea afectiva a iubitei se exprima prin
apelativul “copilot” si prin comparatia “ca un strengar”.
In concluzie, intre forma si continutul acestei opera literare este o perfecta concordantam
versificatia contribuind la impresia de confesiune lirica a poeziei.

3. Structura unui text liric

Poezia “Pace” de George Cosbuc

Galbene vapai de soare

Peste deal acum se scurg,
Si-n noptateca racoare
Peste sat se nalta fumul,
Codrii-alene canta-n drumul
Vantului de-amurg.

In curand o sa s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zari senine
Stelele, sclipind marunte,
Cum incet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca si ieri rotunda luna

O sa ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind in lunca
Plopii doinitori ce-arunca
Umbre peste drum.

Noaptea-ntreag-o sa-si murmure

Apele povestea lor-
Si iesind de prin padure,
Caprioarele pe creste
Vor cata prin vai de este
Pace la izvor.

Poezia „Pace” apartine genului liric, in care poetul isi exprima sentimentele de liniste sufleteasca in
mod direct prin intermediul eului liric ce-si face simtita prezenta prin verbul si pronumele la pers a II-a „vei
privi”. Titlul poeziei concentreaza problematica tratata intr-un singur substantiv „pace” ce simbolizeaza
armonia om-univers. Modul de organizare interna a pastelului prin care planul naturii se imbina cu cel al
fiintei umane se reflecta in constructia interna a textului observabila in campul semantic al naturii: „deal,
plopi, apele, padure”.
Indicii temporali construiesc momentul inserarii „noptateca racoare”, „stelele”, „luna” etc, in timp ce
reperele spatiale sugereaza perspectiva panoramica, dar si alternarea planului terestru cu cel cosmic.
 Poezia are ca principal mod de expunere descrierea artistica. Eul liric contempla apusul soarelui,
conturat prin metafora vapailor de soare care se scurg peste deal. Luna este vazuta si ea metaforic ca „steag
de aur”. La nivelul stratului semantic apar si alte figuri de stil: epitetul „zari senine”, inversiunea „noptateca
racoare”, repetitia „o sa ies acum-acum”, epitetul personificator „plopii doinitori” etc. Imaginile artistice
vizual - cromatice „Galbene vapai de soare” se imbina cu cele olfactive ” Peste sat se nalta fumul” si cu
multitudinea celor „Codrii-alene canta-n drumul/ Vantului de-amurg” accentueaza armonia naturii.
Structura exterioara ne prezinta o poezie alcatuita din patru sextine, cu rima incrucisata si o masura
a versurilor de 7-8 silabe, ultimul vers avand 5 silabe. Ritmul trohaic confera poeziei muzicalitate.
Intreaga structura a acestei poezii ne expune un senin pastel al inserarii care aduce linistea in natura
si in sufletele oamenilor.

Sa va repetati si astea despre genul liric!!!

Def.: Modalitate de creatie a unei opere literare în care poetul îşi exprimă în mod direct gândurile
şi sentimentele, prin intermediul EULUI LIRIC..
Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare.

Trasaturi:
I. EUL LIRIC
= “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
= nu se confundă cu personalitatea reală a poetului;
= mărci gramaticale: persoana la pronume, adjective pronomonale posesive şi verbe (I/a II-a,
subiectiv; a III-a obiectiv)
II. FIGURI DE STIL: epitet,comparatie, metaforă, enumeraţie, etc.
III. IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, termice, motorii, tactile;
IV. MODALITATI DE EXPUNERE: descrierea, monologul, dialogul;
V. VERSIFICATIA ( PROZODIA ):
a) RITM ( iambic (-/), trohaic(/-)
b) RIMA ( monorimă, încrucişată, imbrăţişată, împerecheată, variată );
c) MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers.

TIPURI DE POEZIE:
A) poezie lirică subiectivă = lirica eului (I, II )
B) poezie lirică obiectivă

TEXTUL LIRIC

I. Elemente de compoziţie şi de ordin structural

1. titlu;
2. incipit;
3. secvenţe poetice;
4. relaţii de opoziţie şi de simetrie;
5. elemente de recurenţă : motiv poetic, laitmotiv;
6. instanţele comunicării în textul poetic: eul liric.

1. TITLU
= cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând problematica tratată.
= in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale şi expresive, destinate să
orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Flori de mucigai ).
 = poate exprima timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ).
- Cuvânt: Luceafărul, de M.Eminescu; Testament, de Tudor Arghezi, Plumb, de George Bacovia.
- Sintagmă: Malul Siretului, de V. Alecsandri; Paradis în destrămare, L. Blaga;
- Text: Fiind băiet, păduri cutreieram, M.Eminescu.

2. INCIPIT = formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită relevanţă artistică;

= are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului text;
= Tine de construcţia exterioară a operei literare.

Exemple
“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte” – Testament, de T. Arghezi;
“A fost odată, ca-n poveşti” – Luceafărul, de Mihai Eminescu.

3. SECVENTA POETICA
- unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară, corespunzătoare, de regulă, unei strofe.

4. RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIE

elemente de compoziţie în textul poetic:
a). relaţia de simetrie = dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte / sintagme, secvenţe poetice
identice în discursul liric, fiind aşezate într-o îmbinare armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua
ideea poetică;
Exemple:
“Ea era frumoasă ca umbra unei idei, //
[…] Ea nu avea greutate, ca respirarea. //
[…] Ea era frumoasă ca umbra unui gând”.

b). relaţia de opoziţie = raport între elementele lirice antitetice, care coexistă opunându-se ori excluzându-se
pentru a scoate în evidenţă ideea poetică sau semnificaţiile acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice.
ex. în Testament, de Tudor Arghezi:
“bube, mucegaiuri şi noroi” – “frumuseţi şi preţuri noi”;
“Zdrenţe” – “mucegaiuri şi icoane” ;
“veninul” – “miere”.

5. ELEMENTE DE REPETITIE ):

a. motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având semnificaţii
simbolice . Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv.
Ex.: luna, lacul, stelele, luceafărul, teiul, codrul → TEMA NATURII;
Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate transfigurat in opera ( despre
ce e vorba în operă= ideea centrală ): iubirea, războiul, natura, istoria, moartea, geniul.
b. laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă, pentru a accentua
imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului.
Obs. : Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua o anumită
idee poetică.
Ex.: “Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar/
( alb + negru→ gri= cromatica → dezolarea )
Décor de doliu funerar / Copacii albi, copacii negri”. ( G. Bacovia, Décor )

II. Instanţele comunicǎrii în textul poetic: EUL LIRIC

1. Eul liric = “vocea interioară” a creatorului de poezie;

2. “vocea ” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
3. mărci gramaticale: pronume , adjective pronominale posesive şi verbe la persoana I;
4. nu se confundă cu personalitatea reală a autorului;

III. Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I- caracter de monolog liric confesiv

LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ): - caracter de monolog descriptiv, meditativ.

IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularitǎţilor stilistice

A) Figuri de stil:
- figuri sintactice şi de construcţie ( enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul,
simetria, antiteza , invocaţia retorică, inversiunea )
- figuri semantice: epitet,comparaţie, personificare, hiperbolă, metafora, oximoron, simbol ( Bacovia :
plumb= depresia; galben=boala ),

ex. epitet= caracteristică a unui substantiv sau verb pentru a înfăţişa imaginea lui aşa cum se
reflectă în fantezia autorului;
metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte : “regina nopţii moartă”= luna, ca o regină a
nopţii;

- figuri de sunet:
2. aliteraţie: joc de consoane: “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie”, “Si zalele-i zuruie crunte”;
3. onomatopee: buf, trop;
4. asonanţa: joc de vocale: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.

“Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.

Versificaţie

Versul= un rând dintr-o poezie;

alb (fără rimă);
liber (fără rimă, ritm, cu metri diferiţi), dar cu ritm interior.
Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcţie de numărul de versuri, strofa se numeşte: monovers (1v),
distih ( 2v ), terţet ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v), sextină , polimorfă ( 7-12 v );
Orice vers are rimă, ritm,măsură:
I. RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers → MUZICALITATEA;
aabb = împerecheată; abab = încrucişată ; abba = îmbrăţişată; aba = înlănţuită ; aaaa= monorima.
Feminină= accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ): “Peste vârf de rămurele / Trec în
stoluri rândunele”.
Masculină= accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ): “La paşa vine un arab/ Cu ochii stinşi, cu
glasul slab”.
II. RITM:
a) ritm bisilabic:
troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:
“Doi-nă,/ doi-nă,/ cân-tic/ dul- ce” ( -U / -U/ -U / -U );
iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristeţe: “A fost/ o-da / -tă ca-n / po-veşti” ( U-/ U-/ U-/ U- );