TRĂSĂTURILE PROZEI FANTASTICE

Proza fantastică

Tema- realitatea ca vis
Motive: cuplul, folosirea uneltelor magice (cartea, magia, numerele), motivul
umbrei,călătoria în spaţiul cosmic, lumea ca teatru.

Caracterisici ale prozei fantastice

Literatura fantastică este recunoscută ca specie literară din secolul XIX-lea.
Literatura fantastică este un tip modern de litaratură narativă caracterizat prin:
mister, suspans, incertitudine.
Proza fantastică se caracterizează prin apariţia unui element misterios,
inexplicabil, care perturbă ordinea fireasca a realităţii.

Trăsăturile naraţiunii fantastice

-existenţa celor două planuri: real-ireal; în planul lumii familiare pătrunde un
eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;
-dispariţia limitelor de timp si de spaţiu la apariţia elemetului misterios/ ireal;
-compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică
-finalul ambiguu
-ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a evenimentului (o
lege naturală sau una supranaturală)
-prin relatarea întâmplărilor la persoana I de către cel care le-a trăit sau de către
un martor, scrierea capătă mai multă credibilitate şi facilitează identificarea
cititorului cu întâmplările şi cu neliniştea personajului.
-pentru a face ca inexplicabilul să devină acceptabil, naratorul scrierii
fantastice propune sau sugerează diverse explicaţii pentru evenimentele
relatate, explicaţii ce se dovedesc in general incomplete şi nesatisfăcătoare.
Fantasticul –urmăreşte nedumerirea cititorului prin întrepătrunderea planurilor
povestirii.
Planul real
Dionis (se visează Dan)
Riven (anticarul)
-cartea de magie
-umbra de pe perete
-visul
Planul fantastic
-Dan (călugărul)
-Ruben (infăţişare de Diavol)
-Maria
-Călătoria spre luna
-paradisul
-păcatul (se crede Dumnezeu)
-cade din paradis în realitate.

Sărmanul Dionis
Tema
-nuvelă pe tema transmigraţiei sufletului, a metempsihozei
Structură
Acţiunea se petrece pe două planuri: unul al lui Dionis, şi celălalt al lui Dan.
Primele două părţi ale nuvelei sunt distincte şi nu dau suficiente amănunte
pentru a înţelege cine pe cine visează: Dionis pe Dan (proiectându-se în trecut)
sau Dan pe Dionis (pe o traiectorie viitotoare).
În final descoperim ca Dionis este cel real iar Dan este personajul in vis.
Subiectul
O poveste dramatică a unei iniţieri în tainele mari şi ultime ale universului, de
identificare cu Dumnezeu.
Prin romantica şi fantastica istorie de dragoste a lui Dionis, Eminescu
promovează ideea că numai prin intelect omul poate penetra infinitul şi
deconspira Divinitatea, dar ca individ fenomenal nu are decât o singură
existenţă reală în care viaţa şi visele nu sunt decât paginile unei unice cărţi.
Există un singur nivel al subiectului: Existenţa lui Dionis şi a aventurii sale
iniţiatice.
Noutatea incontenstabilă a nuvelei constă în modul original în care Eminescu
îmbină filozofia cu naraţinunea fantastică şi descrierea, transpunând în imagini
artistice un orizont ce nu există decât în puterea imaginaţiei, inexplicabil şi
necontrolabil raţional.
Personaje
Dionis orfan, condamnat la singurătate, fiu al unui aristocrat, moşteneşte
condiţia de paria (nedorit, exclus) a părinţilor,preocupat de cărţi se defineşte
prin aventura din vis şi evadarea în fantastic.
Dionis (Dan)
Omul superior capabil să se înalţe spre cunoaşterea absolută dar conştient că
acest lucru este imposibil.
Tânăr intelectual, nefericit şi inadaptat social „lipsit de iubire, iubitor de
singurătate”.
Este o proiecţie literară a autorului însuşi, o aspiraţie a acestuia de a năzui spre
absolut, către cunoaşterea universală.
În portretul fizic apare tânăr de o frumuseţe demonică, avea un cap cu „plete de
o sălbatică neregularitate, înfundat intr-o căciulă de miel” o faţă fină „cam trasă
fară a uscată, cu aceea dulceaţă vânătă albă ca şi marmujra în umbră”, nişte
ochi moi de catifea neagră „tăiaţi în forma migdalei” şi un surâs inocent, de o
profundă melancolie”.
Ruben
Imaginea diavolului si a lui Mefisto, are natură satanică -are barba de ţap, cap
leţos şi cornut.
Maria
Imaginea îngerului, proiecţie a visurilor lui Dionis, imagine de floare albastră
antiteză a demonismului lui Dionis.
 Caracteristicile nuvelei fantastice
Nuvela fantastică are următoarele caracteristici:
– acţiunea gravitează între natural şi supranatural
– faptele au caracter insolit, straniu, dimensiunea spaţială şi cea temporală au alte
coordonate decât cele normale
– mister, suspans şi incertitudine
– personajele au valenţe simbolice sau mitice
– finalul ambiguu
– conţine teme şi motive specifice (călătoria în timp, pactul cu diavolul, dublul,
identitatea incertă, visul)
– mesajul filosofic.

Proza fantastică a lui M. Eliade

În proza fantastică a lui M. Eliade, elementul fantastic cunoaşte trei forme:
a) fantastic de sorginte folclorică, dezvoltat într-o manieră proprie în Domnişoara
Christina, Şarpele.
b) fantastic de sursă indiană, ca elemente de exotic şi mister orizontal, de factură
magică (Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore).
c) fantasticul ca ilustrare a relaţiei dintre sacru şi profan în existenţa omului comun, dintr-
un nou spaţiu plin de mistere, semne şi mituri proprii Bucureştiului interbelic.
Epoca marilor clasici
În epoca marilor clasici (în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea), nuvela fantastică
este cultivată de:
– I. L. Caragiale, creator al unui univers balcanic-oriental (Kir Ianulea, La hanul lui
Mânjoală, Calul dracului)
– Mihai Eminescu, prin nuvelele cu substrat filosofic (Sărmanul Dionis, Cezara).
Perioada interbelică
Până la primul război mondial şi în perioada interbelică, nuvela fantastică este asociată:
– legendei (G. Galaction, Moara lui Călifar)
– mitului (V. Voiculescu, Ultimul Berevoi)
– psihologicului (Gib Mihăescu, Braţul Andromedei).
Proza contemporană
În proza contemporană, nuvela fantastică se deschide spre integrarea subconştientului şi
a universurilor ştiinţifico-fantastice (Al. Colin, Legendele Ţării lui Vam; V.
Kernbach, Povestiri ciudate).