FANTASTICUL

Profesor: Elev:
Starcea Alina Birman Mario
Clasa a VIII-a B

2018,
 Definitie
Fantasticul este o categorie estetica, in care realul se imbina cu supranaturalul, irealul
cu miraculosul atat in succesiunea momentelor actiunii, cat si in construirea personajelor
plasmuite cu fantezie si exagerare a trasaturilor, capatand astfel dimensiuni neobisnuite.
Modalitati de realizare a fantasticului: iesirea din timp si spatiu, oniricul, fabulosul,
supranaturalul, miticul. Cand legile realitatii nu sunt afectate si permit explicarea fenomenelor
descrise, se vorbeste de straniu, iar de miraculos atunci cand fenomenul poate fi inteles doar
admitand noi legi ale naturii.

Fantasticul reprezinta o experienta a extremelor, a limitelor, norma lui va fi constituita

de superlativ, de excesiv.

Este dificil sa gasim o definitie generala a fantasticului, deoarece exista mereu si

abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois: Ordine – Ruptura –
Revenire la ordine, deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor
scriitori romani urmeaza aceasta schema.

Critica literara
Mircea Eliade afirma ca fantasticul si-a pastrat vigoarea din vremurile indepartate si
pana astazi, reinterpretarea vechilor mituri constituind un nesecat izvor de inspiratie. Mircea
Eliade acorda o atentie deosebita fantasticului mitologic, spunand ca „Mitul povesteste o
istorie sacra, un eveniment care a avut loc in timpul fabulos al inceputurilor...”.

Un alt filozof roman, Lucian Blaga, considera ca miticul si magicul nu vor disparea
niciodata din constinta umanitatii.

G. Calinescu afirma ca „fantasticul basmului consta in prezenta unor fiinte himerice,

inzestrate cu puteri supranaturale”.

In conceptia lui H.P. Lovercraft, maestru al genului in literatura americana, fantasticul

este produs de teama de necunoscut, intr-o natura ostila. Lectorul este stapanit de o stare de
neliniste provocata de teroarea cosmica.

Roger Callois,in lucrarea intitulata In inima fantasticului afirma ca “Orice fantastic

este o incalcare a ordinii recunoscute, revarsare a inadmisibilului in sanul inalterabilei
legalitati cotidiene”. Este de parere ca fantasticul este o „ruptura”, „un scandal inadmisibil
pentru experienta sau pentru ratiune.

Louis Vax insista, in definirea fantasticului, pe ideea de inexplicabil care se opune

explicabilului, locului comun.

Marecel Brion insista asupra caracterului “formelor in care nelinistea seculara a

omului, hartuit de spaima si de frica, a proiectat imaginile anxietatii reale.”
 Nowad Philipps considera ca cel mai mult conteaza intensitatea tensiunii emotionale.
El distinge fantasticul oriental de cel occidental:

 occidental – in traditia Europei apusene, literatura fantastica se bazeaza pe efectul de

spaima, dozat in mod savant de catre scriitor.
 oriental – in orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind incetul cu incetul o
superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima
prin stralucirea fanteziei imaginative.

Ion Biberi este de parere ca fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate,

reprezentad principala opozitie intre fantastic si feericul din povestiri sau drame: “ O poezie
aeriana, fluida raspandeste in lumea spiritelor o atmosfera rarefiala, pura; chiar si atunci cand
spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dure.”

Trǎsǎturile textului fantastic

1. existenta a doua planuri: real si ireal (structura oximoronicǎ); in planul lumii familiare
patrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;
2. aparitia subita a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a
realitatii;

3. disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia elementului misterios/ ireal;

4. ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentului;

5. compozitia gradata a naratiunii intretine tensiunea epica;

6. verosimilitatea; finalul ambiguu, deschis.

7. prin relatarea intamplarilor la persoana I de catre cel care le-a trait sau de catre un
martor, scrierea capata mai multa credibilitate si faciliteaza identificarea cititorului cu
intamplarile si cu nelinistea personajului.

8. pentru a face ca inexplicabilul sa devina acceptabil, naratorul scrierii fantastice

propune sau sugereaza diverse explicatii pentru evenimentele relatate, explicatii ce se
dovedesc in general incomplete si nesatisfacatoare.
 Teme si motive specifice literaturii fantastice
Cea mai potrivita clasificare a temelor literaturii fantastice pare a fi cea a lui Roger
Caillois, din Eseuri despre imaginatie:

 Pactul cu diavolul
 Intervertirea domeniilor visului si realitǎtii
 Oprirea sau repetarea timpului, magia. Motive: vraja, descantecul, luna, miezul
noptii, cifra magicǎ, obiectul magic Metempsihoza Metamorfoza
 Dedublarea personalitǎtii. Motive: dublul, oglinda, umbra, tabloul
 Strigoiul condamnat la o rǎtǎcire vesnicǎ si fǎrǎ tel

Sursele de inspiratie ale fantasticului romanesc:

a) folclorul;
b) gandirea mitico-magica;
c) filosofia;
d) proza fantastica straina

Frontierele literaturii fantastice:

a) fabulosul folcloric (basme);
b) literatura alegoricǎ;
c) proza absurdǎ;
d) literatura stiintifico-fantasticǎ.

Texte literare fantastice

Pescarul Amin de Vasile Voiculescu

Fantasticul prozei lui Vasile Voiculescu are ca specific ilustrarea lumii reale,
obisnuite, in cadrul careia este posibila manifestarea fireasca a elementelor fabuloase, care fac
parte din viata oamenilor, creand, in acest fel, ineditul si senzationalul in banalul cotidian.

Tema povestirii este ilustrata de statutul omului ce vine din totdeauna in aceasta lume
ca pastrator al unei ancestrale familiaritati cu natura si lumea animala, in care-si simte infipte
adanc radacinile devenirii sale, precum si intoarcerea sa la stadiul genetic primar,
reintegrandu-se astfel in circuitul universal.

Planul fabulos este sugerat de mitul totemic, de legatura straveche dintre pescarul
Amin si morunul miraculos. Atractia fabuloasa dintre Amin si morun este anticipata de cateva
elemente totemice: pescarul se aseamana cu o amfibie, trupul lui fara par se usuca imediat,
pielea este, parca, acoperita cu solzi, iar talpile si palmele seamana cu niste lopeti. El vede
pana pe fundul apelor, distingand cu limpezime agitatia pestilor. In clipa in care zareste
morunul, Amin recunoaste in el pe "legendarul" sau stramos, se simte irezistibil atras de
"duhul obarsiei vesnice", cu care se poate intelege "de la inceputul inceputurilor". El se afla
acum numai in planul inchipuirii, "celalalt mare izvor al vietii" si se hotaraste sa abandoneze
fapta, adica realul.

La Tiganci de Mircea Eliade

Titlul nuvelei sugereaza un loc de manifestare a sacrului ascuns in nestiinta. Locul

numit „La tiganci” reprezinta simbolic lumea cealalta in care locuiesc nemuritorii. Este
altceva decat „lumea de dincolo”, unde se duc toti dupa moarte, dar de unde nu se inapoiaza
nimeni.

O trasatura esentiala a fantasticului se regaseste in nuvela lui M. Eliade la nivelul

reperelor spatio-temporale, ce dispar o data cu aparitia supranaturalului. Momentul venirii
tigancilor este amplasat intr-un timp trecut, nedeterminat, mitic: „Au venit demult - spuse
vecinul”. Totodata, gradina apare ca un spatiu mitic. Momentul trecerii dincolo, in planul ireal
este precedat de o lumina alba, incandescenta, orbitoare, care, impreuna cu poarta, semnifica
trecerea din spre viata spre moarte.

Finalul operei este simbolic datorita faptului ca personajul iese din actiune sub semnul
simbolicelor ratari (pus sa ghiceasca intre cele trei fete el rateaza sansa de a-si prelungi
sederea la limita dintre lumi, fapt compensat cu intalnirea cu umbra lui Hildegard). Este
invocat motivul visului, personajele “aluneca” catre nicaieri , deci este un final deschis; dublu
alegorizat.

Lostrita de Vasile Voiculescu

Lostrita este o povestire fantastica si folclorica, deoarece planul real se imbina cu cel
fabulos. Motivele specifice literaturii fantastice sunt: vraja de la miezul noptii, luna in patrar,
metamorfoza (peste-fata-peste), vrajitorul si diavolul transformat in peste.

Eroul simte fascinatia altei lumi, a frumusetii ideale, superioare, la care nu accede
decat cu pretul vietii.Fascinat de privirile lostritei, flacaul se afunda in apele dezlantuite si se
ineaca in genunile Bistritei, incercand sa ocroteasca Lostrita de viitura. El dispare pentru
totdeauna rapus de o iluzie. Moartea sa dramatica sugereaza ideea ca cel ce are tentatia
absolutului devine victima propriei sale aspiratii.
Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu

Calatoria in timp si spatiu a lui Dionis/ Dan se constituie intr-un element misterios
care apare subit, perturband ordinea fireasca a realitatii. Folosirea cartii magice face ca sa
dispara limitele spatiului si ale timpului.

Prin intrepatrunderea planurilor povestirii (prezentul lui Dionis/ trecutul lui Dan),
fantasticul urmareste nedumerirea cititorului. Deznodamantul amplifica enigma, nu o rezolva,
caracterizandu-se prin ambiguitate.

In finalul nuvelei , care nu coincide cu deznodamantul , Eminescu subliniaza ideea

vietii ca teatru.

Moara lui Califar -Gala Galaction

In Moara lui Califar, Galaction reia mitul vrajitorului care si-a vandut sufletul
diavolului in schimbul unei nemasurate comori. Naratiunea alterneaza, cu ingeniozitate,
planul real cu cel fantastic, trecerea de la un plan la altul facandu-se cu subtilitate, fara ca
cititorul sa observe.

Tema o constituie pactul cu diavolul, act care conduce la urmari dramatice. In aceasta
opera, fantasticul tine de mit si de vis. Astfel, cei trei sute de ani pe care ii numara Califar,
prezenta diavolului in viata lui, oasele care intaresc zagazul morii (si care apartin celor veniti
aici dupa bogatii), visul lui Stoicea - toate reprezinta marci ale fantasticului.

La hanul lui Manjoala

Regasim existenta a doua planuri: real si ireal, precum si elemente misterioase,
inexplicabile, care perturba ordinea fireasca a realitatii.

Abilitatea lui Caragiale consta chiar in construirea celor doua personaje, polcovnicul
Iordache (partizan al existentei supranaturalului) si Fanica (adept al unor explicatii realiste,
firesti).
Functia implicita a cititorului este foarte importanta in acest text. Cititorul se vede pus
in situatia de a nu putea opta nici pentru opinia polcovnicului Iordache (miraculos), nici
pentru cea a lui Fanica (straniu). Cat timp exista aceasta pendulare intre interpretarea
evenimentelor citite ca efect al unor cauze naturale si interpretarea lor ca efect al unor cauze
supranaturale ne situam in plin fantastic.
 Concluzii
Scriitorii de fantastic reusesc sa contureze cu ajutorul cuvintelor bine alese o cu totul
alta lume- chiar daca, in opere precum “La Tiganci” (de Mircea Eliade), “Lostrita” sau
“Pescarul Amin” (de Vasile Voiculescu), primul nivel al lecturii nu dezvaluie nimic special in
raport cu realitatea.
Avem nevoie de miraculos si de fantastic pentru a evada sau a ne inarma impotriva
realitatilor aspre ale lumii exterioare, lucru care poate fi foarte solicitant si constrangator.

Literatura fantastica ne permite sa credem ca ni se poate intampla in viata ceva minunat

sau pozitiv.

Ca fantastic am putea caracteriza toate lucrurile, toate obiectele suprasofisticate din jurul
nostru, deoarece toate acestea au ceva in comun si anume inspiratia si imaginatia.

Bibliografie

A. Editii folosite

1. Mircea Eliade, Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 210.
2. Roger Callois În inima fantasticului, București, Meridiane, 1971.
3. Eugen Todoran, Fantasticul romantic şi folcloric, Eminescu, Ed. Minerva,
Bucureşti, 1972, pp. 74-75.
4. Alexandru Crisan, Sofia Dobra, Florentina Samihaian, Limba si literatura romana
– Manual pentru clasa a VIII-a, Ed. Humanitas Educational, 2011

B. Electronica

1. http://convorbiri-literare.dntis.ro/BCRETUiun5.htm
2. http://www.limba-romana.net/lectie/Nuvela-fantastică---definitii-si-
caracteristici-ale-nuvelei-fantastice/34/
3. http://www.scribd.com/doc/50518518/Fantastic
Mircea Eliade), “Lostrita” sau “Pescarul Amin” (de Vasile
Voiculescu),