Fantasticul-categorie estetică

• Mărcile fantasticului
• Realitate,iluzie,vis

Fantasticul ( lal. med. phantasticus, gr. phantastikos) desemnează ceea

ce nu există în realitate , ceea ce pare ireal, aparent, iluzoriu, lumea
fantasmelor ( gr. phantasmata= apariţie, viziune, imagine).
Termenul cunoaşte diferite accepţii: imagine sensibilă ( în psihologia
scolastică), imagine mentală, construcţie a imaginaţiei creatoare ( în
psihologia modernă) , scenariu imaginar al unei dorinţe inconştiente ( în
psihanaliză), stabilizate in sfera suprarealitaţii, ficţiunii supranaturale1. Sensul
devine un loc comun al prozei romantice, inclusiv româneşti, la Vasile
Alecsandri, de exemplu: ”fantasme din alta lume”, “împaratia fantasmelor”.

Rasturnării ordinii previzibile a realitatii îi corespunde, in plan raţional,

contradiţia dintre logic si ilogic, alterarea sistematică a raporturilor si
principiilor gândirii silogistice2. Fantasticul constituie o posibilitate
permanentă de scandal raţional, o invazie a imposibilului sau imprevizibilului
in domeniul explicatiilor cauzale3. Pe scurt, o sfidare totală a sistemului
comun de funcţionare si motivare a universului. Caracterul inteligibil al
lecturii fantasticului ramane acelasi. “Cauzalitatea traditională este
suspendată in favoarea unei cauzalitaţi ascunse, profunde, misterioase, care
actionează după principii si finalitaţi ininteligibile. De unde aspectul
tulburător al acestui nou determinism , care rezistă elucidarii rationale.

Teoreticieni fantasticului

Sensul sistemului fantastic de relaţii este contrazicerea , ruperea

inopinantă a ordinii sau coerentei preexistente, răsturnarea subită a unor
situaţii constante, stabile. Roger Caillois afirma: “Orice fantastic este o

1
Adrian Marino, Dictionar de idei literare, Ed. Eminescu,Bucuresti, 1973.
2
Silogism (log). Rationament deductiv prin care dintr-o judecată universală se derivă o noua judecată prin
intermediul unei a treia.A fost descoperit de Aristotel , care a elaborat si teoria lui completa. (Cf.
Dictionarului Enciclopedic Roman Bucuresti, 1966).
3
Adrian Marino, op.cit., p. 668.
încalcare a ordinii recunoscute, revărsare a inadmisibilului in sânul
inalterabilei legalitaţi cotidiene4”.

Adrian Marino în Dictionar de idei literare vorbeşte despre

mecanismul fantastic antirealist care ar consta, după toate indiciile , în
alternarea sau combinarea a patru procedee: a) Suprapunerea sub toate
formele şi pe toate planurile posibile[ subiect/obiect; perceput / imaginat;
spirit / materie; viu / inert ( fabricat); normal / anormal etc], de unde o serie
nesfârsită de metamorfoze, combinaţii si ambiguităţi.

In genere, marea viziune spaţială, dilatarea cosmosului, descoperirea

planetelor necunoscute, ascensiunile in spaţiul sideral ( luna a constituit doar
o etapa azi consumată) , zborul in paradis cu scoborârea simetrică in infern
aparţin regimului fantastic exemplar. Ca şi arhitectura babilonică ori
miraculoasă, construcţia feerică sau strivitoare in monumentalitatea sa
apocaliptică. Turnul Babel este simbolul oraşului fantastic, visul aberant şi
totuşi perfect riguros, al utopiei citadINE.

Visul fiind “metoda” cea mai normală si mai universală de adormire a

raţiunii, oniricul – sub toate formele- constituie un domeniu de predilecţie al
fantasticului. Cât de tradiţională este această literatură, care se confundă cu
insăşi începuturile sale ( imaginea si mitul având acelaşi izvor inconştient)
nici nu mai trebuie demonstrat. Azi, când se cunosc atât de multe date despre
mecanismul creaţiei, despre psihologia visului si funcţiile sale literare , nu
poate să mai surprindă “redescoperirea” virtuţilor miraculoase ale oniricului.
Ele nu sunt nici suprarealiste, nici romantice, ci pur şi simplu fantastice , în
sensul cel mai tradiţional si mai inocent al cuvântului. În măsura in care visul
se suprapune realitaţii, se confundă cu ea, o prefigurează sau o substituie, ne
aflăm in plin regim fantastic.
Fantasticul se poate traduce si printr-o rupere a relaţiei obiect / semn , urmată
de o profundă alterare a ordinii semnificaţiei. Efectul imediat al oricărui text
fantastic este confuzia , senzaţia de obscur, de mister. . Ordinea logică , fizică,
morală etc. este brusc tulburată , fară însă a-i putea surprinde si direcţia , fapt
care determină explicaţii deschise, suprapuse, în serie5.Fantasticul vorbeşte
într-un limbaj criptic. Preocupările de criptografie şi descifrare ale lui Poe (
The Gold-Bug) definesc tocmai această situaţie eminamente fantastică.

4
Roger Caillois, În inima fantasticului, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1976.
5
Adrian Marino, op. cit. p.680.
 Tzvetan Todorov în Introducere în literatura fantastică identifica
marca specifică literaturii fantastice şi anume ezitarea : “ Într-o lume care
este evident a noastră , cea pe care o cunoaştem, fără diavoli şi sulfide şi fără
vampiri, are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi
familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele
doua soluţii posibile: ori este vorba de o înşelaciune a simţurilor, de un produs
al imaginaţiei, şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt, ori evenimentul s-a
petrecut într-adevar , face parte integrantă din realitate , dar atunci realitatea
este condusă de legi care ne sunt necunoscute. Ori diavolul este o iluzie, o
fiinţa imaginară, ori există intr-adevăr , aidoma tuturor celorlalte fiinţe vii ,
numai că el nu poate fi întâlnit decât foarte rar. Fantasticul ocupă intervalul
acestei incertitudini şi deîndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt
părasim fantasticul patrunzând intr-un gen învecinat , fie straniul, fie
miraculosul. Fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaşte decât legile
naturale pus faţă in faţă cu un eveniment ,în aparenţă supranatural. Aşadar,
conceptul de fantastic se defineşte în raport cu cel de real si de imaginar.”
Ruperii de realitate, de raţiune, de semnificaţie, îi corespunde , drept
corelaţie inevitabilă, părăsirea timpului prezent, modificarea neaşteptată a
ordinii temporale obictive6. Fantasticul introduce în literatură o nouă
dimensiune a duratei, un alt ritm al succesiunii momentelor , o cronologie
inedita a evenimentelor , realizată prin patru metode: înghetarea, încetinirea,
accelerarea si inversarea timpului. Adrian Marino afirma că :“Timpul lecturii
este ireversibil insă timpul fantastic are toate sensurile si ritmurile
posibile”.Grafic, viziunea lui Todorov asupra fantasticului s-ar transcrie
astfel:
REAL ______________ ? _______________ IMAGINAR
STRANIU FANTASTIC MIRACULOS
EZITARE
(ciudat,insolit) ( fabulos,legendar)

explicaţie naturală, între cele două tipuri explicaţie

obişnuita,raţională, de explicaţii supranaturală
logică iratională,ilogică

Zonă a posibilului Zonă a incertului Zonă a imposibilului

Finalul reprezintă finalul nici măcar Finalul neagă legile
întoarcerea la realitate, nu neagă realul, nici realitaţii şi afirmă altă
afirmarea ei clară. nu afirmă clar altceva ordine a lucrurilor,

6
Ibidem, op. cit. p. 684.
 ci ramane suspendat. supranaturală.
Intre doua sau mai multe
Posibilitati opuse.
Concluzii

In plan epic fantasticul nu exclude senzaţionalul, ci dimpotrivă, îl

include sub forma misterului. De unde şi vocaţia fantasticului pentru romanul
de senzaţie si poliţienesc. Poe cultiva , cum se ştie, ambele genuri. Dar în timp
ce senzaţionalul epic îşi gaseşte în cele din urmă soluţia (elucidarea
misterului) , senzaţionalul fantastic ezită , amână, păstrează confuzia până la
capăt. Rătăcirea într-un “labirint” fară ieşire nu este senzaţională ci
fantastică.Orice explicaţie distruge textul fantastic transformându-l intr-un
text senzaţional , care poate avea calitatea sa , nu însă şi “fantastică”.
Acest tip de literatură va continua să atragă atenţia cititorilor prin caracterul
ei echivoc, prin provocarea de a dezlega , alături de narator, taina textului.

Literature fantastica

Dupa cum este cunoscut, literatura fantastică propriu-zisă se dezvoltă

mai ales începând cu romantismul. Cei mai cunoscuti autori sunt : Jean Paul (
Cometa), Ludvig Tieck ( Silfidele), E.T.A. Hoffmann ( Ulciorul de aur),
E.A.Poe (Prabusirea casei Usher, Hruba si Pendulul).
Odată cu scrierile lui Jules Verne si H.G.Wells se naşte literatura
ştiinţifico-fantastică (S.F.) Premisele acestei literaturi sunt ştiintifice ori
pseudoştiintifice ( teorii ori ipoteze neverificate ori neacceptate de ştiinta).

Fantasticul in literatura romană este foarte vechi. El apare in literatura

populară în basme, povestiri despre strigoi, vampiri, descantece, vraji.
Oamenii neputând să-şi explice ştiinţific anumite fenomene apelează la
modalitaţi empirice, cred intr-o lume metafizică ale cărei forţe pot fi invocate
pentru a acţiona asupra realului.

În literatura cultă, primul mare scriitor de literatură fantastică este

Mihai Eminescu ( Sarmanul Dionis , Archeus, Avatarii faraonului Tla ) urmat
I.L.Caragiale ( La hanul lui Manjoala, Kir Ianulea);preocuparea pentru acest
tip de proză o vom regăsi şi la scriitori interbelici precum Vasile Voiculescu
( Lostrita), Mircea Eliade( Tinerete fara tinerete) si la cei postbelici precum
Mircea Nedelciu (Aventuri intr-o curte interioara) sau Mircea Cartarescu (
Levantul).