William Golding, Împăratul muștelor

Editura Humanitas, 2017

259 de pagini

Laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983, Sir William Gerald Golding
şi-a început cariera aproape de vârsta de cincizeci de ani, cu romanul Împăratul muștelor,
publicat în anul 1954 şi tradus în română cincisprezece ani mai târziu.
După o perioadă în care a experimentat războiul, au rămas unele idei ce l-au marcat ca
autor, printre care și aceea că nu există conceptul de fiinţă inocentă. Acest fapt este resimţit şi
în tema romanului: răul ce se manifestă prin oameni de la vârste fragede.
Romanul Împăratul muștelor, devenit un clasic al secolului XX, continuă să aibă un
ecou rareori întâlnit în istoria literaturii. Transpunerea cinematografică a romanului, din 1963,
aparține regizorului Peter Brook..
Împăratul muștelor este primul roman scris de William Golding, iar acesta cuprinde
majoritatea temelor operelor viitoare ale autorului: tendința de analiză a psihologiei
individuale în paralel cu cea colectivă, tentația folosirii violenței, izolarea și singurătatea din
pricina căreia suferă copiii, remușcările profunde, destrămarea treptată a ordinii în raport cu
uitarea. În timp ce comunitatea de pe insulă își pierde simțul civilizației, memoria lui Ralph
devine tot mai neclară, ca și când toți cei aflați pe insulă își pierd umanitatea.
Titlul provine de la semnificaţia ebraică a lui Belzebubt (Ba’al=rege/împărat+Zebub=
“cei-care-zboară”), care, în unele texte vechi era considerat ca fiind unul dintre cei mai
importanţi trei îngeri decăzuţi (alături de Lucifer şi Levitan), ajuns în fruntea ierarhiei hoardei
infernale a lui Satan şi “domnind” peste ordinul “celor-care-zboară” (deşi în religia creştină
Belzebubt a fost asimilat ca sinonim pentru Satana, sporind astfel lunga listă de nume date
conceptului cu cele mai multe denumiri echivalente.) În roman, Împăratul muştelor apare
întruchipat într-un fel de idol, “confecţionat” din capul unui porc vânat şi decapitat.
Un grup de copii scapă cu viață din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să
supraviețuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura
vieții lor, o noua robinsoniadă departe de adulți şi de regulile acestora, se transformă într-un
coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenței şi crima se instalează peste o lume care îşi
rătăceşte busola. O parabolă de o forță incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi
realist la întrebarea: este libertatea absolută calea spre paradis?
Romanul are la bază o schemă biblică, acțiunea petrecându-se după un război în care
doar copiii au supraviețuit. Bazându-se pe ideea de “lume nouă”, insula reprezintă o şansă.
Simon, unul din băieți, găseşte un loc în insulă, asemănător Grădinii Raiului care va căpăta
conotații negative pe parcursul cărții.
Numărul băieților este vag precizat. Un lucru care m-a surprins este faptul că printre
naufragiaţi nu există fete. Vorbim aici de o lume guvernată doar de bărbați sau despre ultima
şansă dată omenirii?
“Bătu uşor cu mâna trunchiul palmierului; apoi, forțat să recunoască în cele din
urmă existența insulei, râse din nou încântat şi stătu în mâini.”
Revenind la concepţia biblică, copiii sunt considerați puri, inocenți. Marcat profund de
experiența războiului, autorul nu mai găseşte inocența în copii, pentru el până şi copii poartă
în suflet germenele răului. Astfel, separarea dintre copii este realizată pe această idee:
civilizație vs. sălbăticie.
“- Aşa e. E o scoică! Am mai văzut una la fel. Pe zidul din spatele casei cuiva. Zicea
că-i o cochilie. Sufla în ea şi-atunci venica mămica lui. Costă o groază de bani……. . Cu
ajutorul ei, îi putem chema pe ceilalți….”
 Între cei 21 de băieți (număr imprecis) se vor creea două tabere, civilizații și sălbaticii.
Ralph este protagonistul cărții, în timp ce Jack este antagonistul, aceştia reprezentând
conducătorii celor două tabere. Pierderea inocenței reprezintă drumul de la copilărie la
maturitate. Vor începe să vâneze şi chiar să se vâneze unii pe alții, comițând crime. Aşa se
face că Ralph, unul din copiii mai mari, având o minte mai deschisă şi dintr-o dorinţă de
organizare naturală, propune soluţii pentru o mai bună ambianţă şi posibilităţi de salvare.
Propune construirea adăposturilor, desemnează grupul de vânători - sub conducerea lui Jack,
desemnează nişte reguli conform cărora aveau să trăiască, şi nu în ultimul rând, cel mai
important element, cere pornirea focului al cărui fum avea să cheme vapoarele ce-ar fi trecut
pe lângă insulă. Face toate astea după ce este ales cu titlul de şef de către toţi, în urma unui
vot liber. Mai apoi însă, aşa cum se întâmplă mai în toate situaţiile, setea de putere a lui Jack
îl îndeamnă să instige o revoltă pentru a-şi creea propriul său "trib", preocupat de vânătoare,
al cărui membri ulterior vor da impresia unei sălbăticiri ce cumva, în mintea noastră - a
cititorilor, pare că ne adevereşte faptul că la origine omul n-a fost decât un sălbatic lipsit de
orice judecată. Mi se pare uimitor faptul că izolaţi aici, aceşti copii reuşesc să refacă drumul
grotesc al celor fără principii, renunţând total la trăsăturile ce fac din om o fiinţă cu simţ de
răspundere. Mi se pare devastator faptul că ei ajung să apeleze la "lupte de stradă", ambuscade
ajungând până a comite crimă fără niciun fel de menajamente. Singurii rămași lucizi par a fi
Ralph, conducătorul cu simţ de răspundere, împreună cu Piggy, un copil dezavantajat de
aspectul fizic însă cu o mare capacitate de gândire, aflat aproape întodeauna în spatele
acţiunilor lui Ralph. Piggy însă este un personaj aflat undeva la limita unor mai multe
categorii; deşi avantajat de mintea sa, din punct de vedere fizic nu are nicio şansă pe drumul
supravieţuirii: este nevoit să poarte ochelari, suferă de astmă, şi masa pe care o măsoară îi
încetineşte mersul.
Maleficitatea locului este fiara, reprezentată de Împăratul muştelor. Răul şi binele se
află în toți copiii, alegerea dintre a te supune sau a te împotrivi răului reprezintă un punct
important în roman care le va defini caracterul. Romanul este alcătuit din 12 capitole. Fiecare
capitol poartă un nume sugestiv.
“- Fireşte, nu-i nici o primejdie. Doar o impresie. Simți că nu vânezi … ci că eşti
vânat; ca şi cum te-ar urmări tot timpul ceva în junglă.”
Împăratul muștelor poate fi in mod evident văzut ca o lucrare moralizatoare, asupra
relației dintre bine și rău. Insula în care trăiesc copiii poate simboliza o gradină a Edenului,
unde aceștia au toate premisele unei existențe armonioase. Arderea accidentală a pădurii
simbolizează dorința de afirmare a puterii comunității umane (în fața divinității sau în fața
forțelor naturale). Natura răului de pe insulă îmbracă diferite forme, inițial fiind răul
reprezentat de necunoscut, apoi de fiara din junglă, pentru ca ulterior, răul să prindă o formă
concretă, reprezentată de capul mistrețului, "Împăratul muștelor", imaginea diavolului de pe
insulă. Ca și în prima grădină a Edenului, adevărata natură a răului sălășluiește în interior.
Structurarea psihologiei personajelor, narațiunea strictă, rigurozitatea în descrieri și
obiectivitatea trădează faptul că William Golding a fost timp de mulți ani profesor, înainte de
a se dedica scrisului. Cel mai important aspect al romanului este faptul că invită cititorul la o
reflecție asupra moralității și a structurii societății umane.
Cum credeți că ați fi procedat dacă erați în locul copiilor?

elev Trufaș Constantin Rareș

clasa a IX-a A