Sunteți pe pagina 1din 9

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE

DE PERSONALUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Diana
ILICA

The present article aims to analyze, from the point the view of criminal law and
administration law, a number of aspects related to the issue of criminal responsibility of the
public administration personnel.
The author structures her analysis into three distinct levels. First, the distinction
between the content of the notion of civil servant in the criminal law and in the
administrative law is emphasized.
Then, the autor presents a list of offences which can have the civil servent as their active
subject, emphasizing the main problems which are raised in connection with these offences.
Finally, the author analyzes a very actual regulation regarding the problem of
preventing, combating and sanctioning the acts of corruption.

Diana ILICA, asistent universitar, Facultatea Tema aleasă fiind deosebit de vastă, ne propunem
de Administraţie Publică, Şcoala Naţională de tratarea câtorva aspecte, mai interesante, controversate
Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. în doctrină şi practică, care au făcut obiectul unor vii
dispute. Totodată, vom prezenta succint noua
reglementare a infracţiunilor de corupţie,
de foarte mare interes în conjunctura actuală socio-politică a României.
Astfel, vom urmări:
1. Delimitarea noţiunii de funcţionar şi funcţionar public din dreptul penal de cea de funcţionar
public din dreptul administrativ, în special în lumina reglementărilor aduse de Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcţionarilor publici. Această diferenţiere prezintă o deosebită importanţă pentru identificarea
categoriilor de persoane care pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor săvârşite de funcţionari.
2. Realizarea unei prezentări generale a infracţiunilor din Codul penal care au ca subiect activ
funcţionari sau funcţionari publici. In cadrul acestei scurte prezentări, vom urmări relevarea unor aspecte
controversate, legate de subiecţii acestor infracţiuni, obiectul lor material şi latura subiectivă a acestora.
3. Prezentarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Vom sublinia în special modificările aduse de această reglementare structurii şi conţinutului infracţiunilor
de luare şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, infracţiuni denumite generic
"infracţiuni de corupţie".
1. Consideraţii generale. Noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar în înţelesul legii penale
În prezent activitatea din ce în ce mai complexă a statului se desfăşoară cu participarea a sute şi mii
de funcţionari. În faţa acestora statul ridică multe exigenţe, fireşti, în raport cu funcţia pe care o deţin şi
cu autoritatea de care se bucură.
Funcţionarii publici sunt chemaţi să respecte cu stricteţe legile ţării, independent de funcţia pe care o
exercită. De aceea, aşa cum vom constata, legea penală, odată cu grija de a ocroti prestigiul funcţionarului
public, prevede sancţiuni şi pentru faptele nedemne ale unor funcţionari.
1
În doctrina de specialitate s-a remarcat faptul că noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are
o sferă mai largă decât aceea de funcţionar public din dreptul administrativ. Legea privind statutul
2
funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999 ) restrânge şi mai mult sfera noţiunii de funcţionar public, în
sensul legii, funcţionarul public fiind persoana numită într-o funcţie publică.

1 O. Predescu, D. Ilica, Drept penal special, Ed. Omnia Uni S.A.S.T., Braşov, 2002, p.95.
2
Legea nr.188/1999 a fost publicată în M.Of. , partea I, nr.60/1999.
Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, VIII, 2002, pp. 153-161
153
În înţ elesul Legii nr.188/1999 nu sunt funcţionari publici persoanele alese sau numite în funcţie de
demnitate publică. Nu sunt funcţionari publici, în concepţia aceleiaşi legi, nici personalul din aparatul
administrativ, de protocol, gospodărire, întreţinere, reparaţii şi de deservire, sau care este angajat cu
contract de muncă.
3
Conform unor opinii exprimate în doctrin ă , ceea ce deosebeşte pe funcţionarii publici de salariaţii
autorităţilor (instituţiilor) publice este şi faptul că exclusiv prin cei dintâi "se realizează puterea de stat",
neputând fi considerat funcţionar public, ci numai salariat cel care doar "concură la realizarea puterii de
stat".
Sub aspect penal, atât persoanele alese sau numite în funcţie de demnitate publică, cât şi personalul
din aparatul administrativ, de protocol, gospodărire, întreţinere, reparaţii şi de deservire, sau care este
angajat cu contract de muncă au calitatea de funcţionari publici şi vor răspunde ca atare pentru faptele
care presupun această calitate a subiectului activ.
Dacă, conform dispoziţ iilor Legii nr.188/1999 funcţionarul public nu îşi poate desfăşura activitatea
(la autoritatea sau instituţia publică unde este numit) decât în temeiul unui raport de serviciu, iar nu în
baza unui contract individual de muncă (aspect care, deşi nu este expres arătat în lege, este unanim admis
4
de doctrină ), din punct de vedere al dreptului penal, noţiunea de funcţionar este sinonimă cu cea de
angajat sau salariat din dreptul muncii, presupunând atât învestirea legală în funcţie, cât şi retribuţia 5.
Codul penal defineşte noţiunea de funcţionar public şi de funcţionar, în art.147, astfel cum a fost
reformulat de Legea nr.140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal.
Astfel, prin funcţionar public legea penală înţelege orice persoană care exercită permanent sau
temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în
serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 C.pen.
Având în vedere noile realităţi economice, sociale şi politice din societatea noastră, Legea nr.
140/1996 a modificat şi prevederile art. 145 C.pen. Astfel, noul text se referă la noţiunea de "public"
termenul din vechea reglementare "obştesc" fiind abandonat.
Potrivit noii formulări date de art.145 C.pen., termenul public desemnează tot ceea ce priveşte
autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, folosirea
sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel
care, potrivit legii, sunt de interes public.
Calitatea de funcţionar public, în sensul art. 147 alin.1 C.pen., implică, prin urmare, existenţa unei
însărcinări de serviciu, ca o situaţie de fapt sau consecin ţă a încheierii unui contract de muncă cu una din
unităţile menţionate, în virtutea căruia subiectul exercită în mod real atribuţiile unei funcţii.
Însărcinarea poate fi permanentă sau temporară, esenţial fiind ca persoana respectivă să se încadreze
în colectivul de muncă al uneia din unităţile prev ăzute în art. 145 C.pen. şi să se supună regulamentului
de ordine interioară care reglementează organizarea şi disciplina muncii.
Pentru stabilirea calit ăţii de funcţionar public nu are relevanţă titlul însărcinării sau modalitatea
învestirii (alegere, numire, repartizare etc.).
Din expresia ,,cu orice titlu” folosită în textul citat, rezultă că este suficient ca subiectul activ al
infracţiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii sau altei persoane
juridice de interes public sau oricărui serviciu de interes public. Aceeaşi concluzie rezultă şi din
menţiunea ,,indiferent cum a fost învestită”; în acest caz legiuitorul a vrut să sublinieze că nu are
relevanţă validitatea raportului de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea ca o realitate
de fapt a atribuţiilor funcţiei pentru care făptuitorul să fie tras la răspundere pentru o infracţiune de
serviciu. Va fi necesar să existe consimţământul expres oral, scris sau tacit al conducerii unităţii în cauză,
în sensul că o persoană exercită în fapt o funcţie într-una din unităţile enumerate.
In lumina celor ar ătate şi dacă avem în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.
188/1999, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea numai în temeiul unui raport de serviciu, raport
care ia naştere prin numirea în funcţie, act administrativ de autoritate, de sorginte unilaterală 6, rezultă cu

3 A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p. 629.
4 Ş. Beligrădeanu, Consideraţii – teoretice şi practice – în legătură cu Legea nr.188/1999privind statutul
funcţionarilor publici, în Dreptul nr.2/2000, p.6.
5 G. Cudriţescu Pilă, Noţiunea de funcţionar, în R.D.P. nr.3/2001, p.90-91.
6
I. Alexandru (coordonator) ş.a., Drept administrativ, Ed. Omnia, Braşov, 1999, p.341-343.

154
evidenţă, credem noi, distincţia fundamentală între noţiunea de funcţionar public din legea penală şi cea
din dreptul administrativ.
Legea penală foloseşte nu numai noţiunea de funcţionar public, dar şi pe aceea de „funcţionar”.
Potrivit art.147 alin.2 C.pen. prin funcţionar se înţelege persoana care exercită permanent sau temporar,
cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o sarcină de orice natur ă, retribuită sau nu, în serviciul unei
alte persoane juridice decât cele prevăzute în art.145 C.pen. Aceste persoane juridice pot fi cu caracter
patrimonial (societăţi comerciale, societăţ i sau asociaţii agricole etc.) sau cu scop nepatrimonial
(sindicate, uniuni de scriitori, artişti plastici, compozitori etc.).
Introducerea în Codul penal a categoriei de „funcţionari” alături de aceea de „funcţionari publici”
ajută la împărţirea din punctul de vedere al legii penale a salariaţilor în două categorii : una a salariaţilor
funcţionari publici şi alta a salariaţilor funcţionari, împărţire impusă de necesitatea de a diferenţia
tratamentul penal după calitatea salariaţilor.
În ceea ce priveşte "personalul administraţ iei publice", putem considera că, din punct de vedere al
legii penale, acesta este circumscris noţiunii de „funcţ ionar public”, într-un raport de parte - întreg. Din
punct de vedere penal, cei ce fac parte din "personalul administraţiei publice" vor fi calificaţi funcţionari
publici, putând fi subiecţi activi ai infracţiunilor săvârşite de funcţionarii publici.
Se poate face următoarea distincţie:
a) Din punct de vedere al dreptului administrativ: nu toţi cei care fac parte din personalul
administraţiei publice sunt şi funcţionari publici. Criteriile de distincţie le găsim în Legea
nr.188/1999.
b) Din punct de vedere al dreptului penal: toţi cei care fac parte din personalul administraţiei publice
sunt funcţionari publici, dar sfera funcţionarilor publici este mai vastă, cuprinzând şi alte
categorii de persoane. Criteriile de distincţie le găsim în art. 147 C.pen.
Facem precizarea că, având în vedere disctincţia arătată, în continuare nu ne vom referi la infracţiuni
săvârşite de "personalul administraţiei publice" (legea penală necunoscând acest concept), ci la infracţiuni
săvârşite de funcţionari publici.

2.Infracţiuni din Codul penal al căror subiect activ pot fi funcţionarii publici.
Atât Codul penal, dar şi alte legi extrapenale incriminează o multitudine de fapte, săvârşite de
funcţionari publici, care acoperă o sferă larg ă de relaţii sociale. In diferite circumstanţe, fapte săvârşite de
funcţionarii publici pot constitui infracţiuni. Astfel, Codul penal incriminează divulgarea secretului care
periclitează siguranţa statului (art. 169 – infracţ iune contra siguranţei statului), divulgarea secretului
1
profesional (art. 196 - infracţ iune contra libertăţii persoanei), delapidarea (art.215 C.pen –
infracţiune contra patrimoniului), abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.pen. –
infracţiune de serviciu), abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art.247 C.pen. – infracţiune
de serviciu), abuzul în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.pen. – infracţiune de serviciu),
neglijenţa de serviciu ( art.249 C.pen. – infracţiune de serviciu), purtarea abuzivă ( art.250 C.pen. –
infracţiune de serviciu), neglijenţa în păstrarea secretului de stat (art.252 C.pen. – infracţiune de
serviciu), luarea de mită (art.254 C.pen. – infracţiune de serviciu), primirea de foloase necuvenite
(art.256 C.pen. – infracţiune de serviciu), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.-
infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei), falsul intelectual ( art.289 C. pen. – infracţiune de fals în
înscrisuri), divulgarea secretului economic (art.298 C.pen. – infracţiune la regimul stabilit pentru
anumite activităţi economice).
După cum se poate observa, infracţiunile arătate fac parte din diferite sfere de interes ale legii penale
(siguranţa statului, libertatea persoanei, apărarea patrimoniului, înfăptuirea justiţiei, etc.), cele mai multe
infracţiuni săvârşite de funcţionari fiind însă grupate într-un capitol distinct al Codului penal –
"Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Trebuie să remarcăm faptul că, în ceea ce priveşte infrac ţiunile enumerate, subiectul activ nu poate fi
decât un funcţionar sau un funcţionar public. Există însă şi infracţiuni al căror subiect nu este, în
principiu, circumstanţiat, dar care prevăd că fapta este mai gravă atunci când este săvârşită de un
funcţionar sau un funcţionar public : sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art.242 C.pen –
infracţiune contra autorităţii), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.pen – infracţiune de fals).

155
De asemenea, în cazul unor infracţiuni al căror subiect activ este funcţionarul sau funcţionarul public,
se prevede ca agravantă situaţia în care fapta este săvârşită de un funcţionar cu atribuţ ii de control -
luarea de mită (art.254 C.pen. – infracţiune de serviciu) sau un funcţ ionar cu atribuţii de conducere sau
de control - omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C. pen.- infracţiune care împiedică
înfăptuirea justiţiei).
Se impune să precizăm că, în cazul unora din infracţiunile enumerate, legea nu cere în mod explicit
ca subiectul activ să îndeplineasc ă calitatea de funcţionar sau funcţ ionar public, această condiţie
rezultând în mod implicit, din felul în care este formulat textul: "de către cel care le cunoaşte datorită
atribuţ iilor de serviciu" - divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului (art. 169 –
infracţiune contra siguranţei statului) şi divulgarea secretului economic ( art.298 C.pen. – infracţiune la
regimul stabilit pentru anumite activităţi economice), sau " de către cel căruia i-au fost încredinţ ate, sau
de care a luat cunoştinţă, în virtutea profesiei ori a funcţiei" - divulgarea secretului profesional (art. 196
- infracţiune contra libertăţii persoanei).
Subliniem faptul că nu toate infracţiunile despre care am făcut vorbire pot fi săvârşite, în egală
măsură, de un funcţionar şi de un funcţionar public. In unele cazuri, legea cere expres subiectului activ
calitatea de funcţionar public. In aceste cazuri, dacă fapta prev ăzută de lege este săvârşită de un
funcţionar (în înţelesul dat de art. 147 alin.2 C.pen. acestei noţiuni), acesta nu va putea fi subiect activ al
respectivei infracţiuni. Dacă legea penală cere subiectului activ calitatea de funcţionar public şi nu
prevede expres (aşa cu o face în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătu ă cu serviciul) că o anumită
faptă este pedepsită şi atunci când este săvârşită de către un funcţionar, nimic nu va justifica interpretarea
extensivă a respectivului text de lege.
In schimb, dacă legea incriminează o anumită faptă când este săvârşită de un funcţionar, fără să
distingă, ea va fi infracţiune şi atunci când este săvârşită de un funcţionar public. Pentru că orice funcţ
ionar public este, în acelaşi timp, un funcţionar, dar nu orice funcţionar este şi funcţionar public, iar unde
legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Fără să ne oprim asupra fiecărei infracţiuni în parte, dorim să relevăm în continuare câteva aspecte
care, credem noi, prezintă interes. Ne vom referi în special la infracţiunile grupate în capitolul intitulat
"Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul". Acest capitol cuprinde două mari tipuri de
infracţiuni: abuzurile în serviciu şi infracţiunile de corupţie (denumite astfel de Legea nr.78/2000).
Codul penal a prevăzut mai multe forme de abuz în serviciu: abuzul în serviciu contra intereselor
persoanelor (art.246 C.pen.) şi abuzul în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.pen.), infracţiuni la
care elementul material constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu,
cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act, sau îl îndeplineşte în mod defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare
intereselor legale ale unei persoane, respectiv o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al
unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului
acesteia.
O altă formă de abuz în serviciu este incriminată sub denumirea de abuz în serviciu prin îngrădirea
unor drepturi (art.247 C.pen.), faptă care const ă în îngrădirea de către un funcţionar public (sau
funcţionar), a folosinţei sau exerciţiului drepturilor unui cetăţean, ori crearea pentru aceasta a unor situaţ
ii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. Astfel, se garantează realizarea în fapt a
dispoziţ iilor din Constituţia României potrivit căreia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice fără privilegii şi fără discriminări (art.15 alin.1 şi art.16 alin.1 din Costituţie).
Fapta prin care funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu îndeplineşte un
act, sau îl îndeplineşte în mod defectuos din culpă, constituie infracţiunea de neglijenţa de serviciu
(art.249 C.pen.), iar întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public
în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ori lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în aceste condiţii,
constituie infracţiunea de purtarea abuzivă (art.250 C.pen.).
Neglijenţa în păstrarea secretului de stat (art.252 C.pen.) constă în distrugerea, alterarea, pierderea
sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, provocate din culpa unui funcţionar.
În cadrul infracţiunilor de corupţie se includ: luarea de mită (art.254 C.pen.), darea de mită (art.255
C.pen.), primirea de foloase necuvenite (art.256 C.pen.) şi traficul de influenţă (art.257 C.pen.). Dintre
acestea pot avea ca subiect activ un funcţionar public doar luarea de mită şi primirea de foloase
necuvenite, darea de mită şi traficul de influenţă putând fi săvârşite de orice persoană.

156
Luarea de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau
alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul
de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau
în scopul de a face un act contrar obligaţiilor sale.
Primirea de foloase necuvenite constă în primirea de către un funcţionar direct sau indirect de bani
ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul
acesteia.
Obiectul juridic special este apropiat de cel al luării de mită. Totuşi, primirea de foloase necuvenite,
deşi afectează acelea şi relaţii sociale, prezintă un pericol social mai redus decât luarea de mită, întrucât
cel care dă banii sau alte foloase după îndeplinirea actului, o face de bună voie şi ca o mulţumire pentru
actul îndeplinit.
Ceea ce diferenţiază infracţiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită este faptul
că, în cazul acestei infracţiuni bunurile trebuie să fie primite de subiectul activ după ce acesta a îndeplinit
actul care intra în competenţa sa, fără vreo înţelegere prealabilă.
Nu există această faptă dacă ulterior săvârşirii actului de serviciu funcţionarul doar acceptă
promisiunea unor foloase injuste sau chiar le pretinde. De asemenea, nu vor fi incidente dispoziţiile
art.256 C.pen. atunci când primirea banilor, după efectuarea actului de serviciu, a fost precedată de o
înţelegere în acest sens, care, la rândul ei, se situează înaintea îndeplinirii actului respectiv, fapta
constituind luare de mită.
Mai trebuie menţionat că actul pentru care funcţionarul primeşte folosul necuvenit este întotdeauna
executat în conformitate cu legea. Dacă nu, ne aflăm în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu.
Discuţii în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-au n ăscut în legătură cu obiectul
material al infracţiunilor de corupţie. Cei mai mulţi autori 7 au considerat că aceste infrac ţiuni nu au un
obiect material şi că banii sau celelalte foloase primite, pretinse sau oferite funcţionarului nu sunt decât
folosul, produsul infracţiunii, ceea ce justifică pe deplin măsura confiscării lor speciale.
8
Există însă şi păreri contrare, alţ i autori considerând că banii, bunurile sau celelalte foloase date sau
primite formează obiectul material al acestor infracţiuni.
De asemenea, opinii diferite s-au conturat în legătură cu latura subiectivă a infracţiunii de luare de
9
mită, unii autori susţinând că această infracţiune poate fi săvâr şită numai cu intenţie direct ă , pe când
10
alţii au îmbrăţ işat punctul de vedere potrivit căruia luarea de mită poate fi săvârşită atât cu intenţie
directă, cât şi cu intenţie indirectă.
Cei ce susţin teza intenţ iei directe ca singură modalitate a laturii subiective, îşi argumentează poziţ ia
susţinând că făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desf ăşurare a
activităţii de serviciu, urmare pe care o doreşte. Pe de altă parte, aceşti autori susţin că cerinţa săvârşirii
faptei cu intenţie directă rezultă şi din scopul special pe care îl urmăreşte făptuitorul: îndeplinirea,
neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori îndeplinirea
unui act contrar obligaţiilor sale, fără ca realizarea acestui scop să afecteze în vreun fel existenţa
infracţiunii. Inexistenţa unui astfel de scop pentru autorul infracţiunii de primire de foloase necuvenite îl
face pe unul din autorii care susţin că luarea de mit ă se poate s ăvârşi numai cu intenţie directă 11 să îşi
nuanţeze poziţia şi să afirme că, în cazul primirii de foloase necuvenite, latura subiectivă se poate
prezenta atât sub forma intenţiei directe, cât şi sub forma intenţiei indirecte.
Dimpotrivă, autorii care susţin că luarea de mită se poate săvârşi atât cu intenţie directă, cât şi cu
intenţie indirectă, arată că nu întotdeauna autorii infracţiunii urmăresc producerea unei stări de pericol
pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu, ci că, de cele mai multe ori, ei urmăresc obţinerea unui

7 O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură şi presă "Sansa" SRL, Bucureşti,
1996, p. 365.; Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare
şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în R.D. nr.4/2001, p.48; O. Predescu, D. Ilica, op. cit., p.123,
129, 131.
8 I. Lascu, L.C. Lascu, O nouă reglementare în legătură cu infracţiunile de corupţie, în Dreptul nr. 10/2000, p. 6.
9 O. Loghin, T. Toader, op.cit., p. 368.; Horia Diaconescu, op.cit., p.46.
10
I. Lascu, L.C. Lascu, op. cit., p. 9.
11
Horia Diaconescu, op. cit., p.50-51.

157
avantaj patrimonial, faţă de rezultatul socialmente periculos ei având o atitudine de indiferenţă, de
acceptare, proprie intenţiei indirecte.
Odat ă cu apariţia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, cele patru infracţiuni "de corupţie" din Codul penal nu mai pot fi analizate de sine stătător, ci în
îmbinarea pe care a dorit-o legiuitorul prin introducerea legii menţionate.

3.Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.


Astfel, putem afirma, fără îndoială, că, în contextul actual al societăţii româneşti, apariţia Legii nr.
12
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţ ionarea faptelor de corupţie prezintă un interes
deosebit. Societatea românească de azi se confruntă cu probleme noi, diferite şi complexe. În acest
context, fenomenul corupţiei a atins în prezent culmi nebănuite cu un deceniu în urmă. Actele de corupţie
şi de obţinere a unor sume de bani pe căi ilicite, tot mai greu de controlat de către organele statului, impun
noi mijloace de prevenire şi de combatere a acestui fenomen cu grave implicaţii economice, sociale şi
juridice.
Prin adoptarea acestui act normativ conceptul de corupţie a fost limitat la doar patru infracţiuni, şi
13
anume: luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă . În art.5
alin. 1 al legii se face şi precizarea că sunt infracţiuni de corupţie şi infracţiunile prevăzute în legi
speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254- 257 C.pen., în funcţie de calitatea
persoanelor care săvârşesc sau faţă de care se s ăvârşesc faptele, ori în raport cu sectoarele de activitate
unde acestea se comit. În lege se face referire şi la alte două categorii de infracţiuni: infracţiuni asimilate
infracţiunilor de corupţie (art.10-13) şi infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie (art.17).
Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care apar în legătură cu bunul mers
al serviciului în unităţile publice sau private; fără probitatea profesională a funcţionarilor, directorilor,
persoanelor din aparatul financiar bancar etc., nu ar fi posibilă o funcţionare corectă a serviciului 14. Prin
faptele de corupţ ie se aduce atingere bunului mers al unit ăţilor publice sau private, ca şi intereselor
cetăţenilor, valori sociale care n-ar putea subzista făr ă cinstea de care trebuie s ă dea dovad ă funcţionarii
şi persoanele cu funcţii de conducere, evitând să-şi procure venituri ilicite în virtutea funcţiei sau a
influenţei deţinute într-o asemenea unitate.
În general aceste infracţiuni nu au obiect material. Banii, bunurile sau alte foloase şi orice avantaje cu
caracter patrimonial sau nepatrimonial, constituie mijloacele prin care se comit infracţiunile şi nu obiectul
lor material.
Subiecţii infracţiunilor de corup ţie. Subiectul activ nemijlocit (autor) al unei infracţ iuni de corupţie
este calificat, adică o persoană fizică având calitatea specială cerută de lege. Potrivit art.1 din Legea nr.78
/2000 au această calitate următoarele persoane:
- persoanele care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul
autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
- cei care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în
care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome,
societăţilor comerciale, companiilor naţionale, unităţilor cooperatiste şi a altor agenţi economici;
- persoanele care exercită atribuţii de control potrivit legii;
- cei care acordă asistenţă specializată unităţilor de mai sus, în măsura în care participă la luarea
deciziilor sau le pot influenţa;
- persoanele care, indiferent de activitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă
specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la:
operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de
credit, operaţiuni de plasament în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile
bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
- cei care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat,
într-o organizaţie patronală, ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
- alte persoane fizice decât cele descrise mai sus, în condiţiile prevăzute de lege.

12 Publicată în M.Of., partea I, nr.219/2000.


13 Horia Diaconescu, op.cit., p.45.
14 Ioan Lascu, Laura Codruţa Lascu, Faptele de corupţie. Noi incriminări, în R.D.P. nr.1/2001, p.62.

158
Trebuie să observ ăm că, potrivit art.8 din Legea nr.78/2000, prevederile art. 254 – 258 C. pen. se
aplică şi managerilor, directorilor, administratorilor şi cenzorilor societăţilor comerciale, companiilor şi
societăţilor naţionale, ai regiilor autonome şi ai oricăror alţi agenţi economici.
În legatură cu acest ultim aspect, în literatura juridică de specialitate s-a exprimat opinia conform
căreia, din dorinţa de a asigura o mai eficientă apărare a relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic
special al infracţiunii de luare de mită, legiuitorul ar fi căzut în capcana unei legiferări excesive, deoarece,
pe de o parte, noţiunea de ,,persoană juridică ” o include şi pe aceea de ,,agent economic ”, iar, pe de altă
parte, conceptul de ,,funcţionar , astfel cum acesta este definit prin prevederile art.147 alin.2 C.pen.,
cuprinde şi persoanele care au calităţ ile mai sus menţionate (o persoană neputând fi manager, director,
adminstrator sau cenzor la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi
la alţi agenţi economici, fără a fi implicit funcţionar în sensul prevederilor art.147 alin.2 C.pen.) 15.
Infracţiunile se pot săvârşi în toate formele de participaţie: coautorat, instigare, complicitate. În cazul
coautoratului, subiectul trebuie să aibă calitatea specială cerută de lege. Instigator sau complice poate să
fie orice persoană.
Subiectul pasiv principal al infracţiunilor de corupţie este statul ca titular al valorii sociale ocrotite,
valoare pusă în pericol sau lezată prin faptele incriminate, iar subiectul pasiv secundar este organul sau
persoana juridică sau chiar fizică, aceea care suferă sau poate suferi consecinţele cauzate prin comiterea
acelor fapte penale.
Conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000.
Latura obiectivă. Vom analiza pe scurt infracţiunile asimilate celor de corupţ ie şi infracţiunile care
sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi cu cele asimilate acestora. Constituie infracţiuni
asimilate celor de corupţie următoarele fapte :
- stabilirea cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunului
aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este
acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare sau cu ocazia unei tranzacţii comerciale, ori a
bunurilor aparţinând autorităţilor publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de
vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, sau de
gestionare;
- acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea
conform legii sau a normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau
subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante;
- utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
- fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, are sarcina de a
supraveghea, de a controla sau a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru aceasta o
însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare
de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic,
dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite;
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţiile sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Aceste fapte constituie
infracţiuni asimilate celor de corupţie dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau
pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
- este incriminată şi fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid sau într-
o formaţiune politică, într-un sindicat sau într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie şi care
foloseşte influenţa sau autoritatea sa în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
În conformitate cu dispoziţiile art.15 din lege tentativa la aceste fapte se pedepseşte.
Latura subiectivă a acestor infracţiuni este caracterizată de vinovăţie, sub forma intenţiei directe sau
indirecte.

15 Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii si conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare şi dare
de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000, în R.D. nr.4/2001, p.46.

159
În unele variante – prevăzute în lege – intenţia este chiar calificată, legea cerând să existe un scop
(ex.: dacă faptele sunt săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale sau pentru a
influenţa negocierile ori în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, sau alte foloase
necuvenite).
Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr.78/2000 observăm modificarea conţinutului infracţiunilor
prevăzute în art.254-257 C. pen.
Astfel, s -au prevăzut modalităţi agravate pentru infracţiunea de luare de mită : fapta este mai gravă
în situaţia în care luarea de mită este săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare
sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor (art.7 alin. (1)
din Legea nr.78/2000), legiuitorul considerând că fapta prezintă o periculozitate sporită când este
săvârşită de funcţionarii cu atribuţii în asigurarea ordinii de drept, referitor la angajarea şi realizarea
răspunderii juridice contravenţionale şi penale.
Totodată, ne exprimăm opinia că prevederile art. 5 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea
populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, modificată şi completată de Legea nr.42/1991,
referitoare la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de persoane cu atribuţii de constatare, urmărire şi
judecare a contravenţiilor şi infracţiunilor cuprinse în Legea nr.12/1990, sunt absorbite în sfera mai largă
a dispoziţiilor art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, urmând să se reţină numai agravanta stipulată în acest
din urmă act normativ.
Mai mult, considerăm că o altă agravantă a infracţiunii de luare de mită este prevăzută în art.9 din
Legea nr.78/2000. Această agravantă există atunci când infracţiunea de luare de mită a fost comisă în
interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a
influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale.
De asemenea, prin art.7 alin. (2) din Legea nr.78/2000 s-a instituit o modalitate agravată şi a
infracţiunii de dare de mită, în raport cu calitatea specială a subiectului pasiv special. Textul sus-
menţionat statuează că atunci când darea de mită se săvârşeşte faţă de o persoană care, potrivit legii, are
atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a
infracţiunilor, precum şi faţă de un funcţionar cu atribuţii de control, fapta se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de art.255 C.pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Mai trebuie să facem precizarea că art.9 din Legea 78/2000 este aplicabil şi infracţiunii de dare de
mită.
Subiect pasiv principal al infracţiunii de dare de mită este – potrivit art.255 raportat la art.254 C.pen.
şi art.8 din Legea nr.78/2000 – autoritatea, organul, instituţia de stat, unitatea, persoana juridică,
societatea comercială, compania şi societatea naţională, regia autonomă şi orice agent economic în al
cărui serviciu este şi acţionează funcţionarul a cărui corupere se încearcă sau se realizează.
Prin art.7 alin.(3) din Legea nr.78/2000, alături de modalitatea normativă tip a infracţiunii de primire
de foloase necuvenite, a fost incriminată şi o variantă agravată a acestei infracţiuni, conţinutul acestei
infracţiuni modificându-se implicit. Astfel, dacă infracţiunea de primire de foloase necuvenite a fost
săvârşită de către o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a
contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, precum şi de un funcţionar cu
atribuţii de control, fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art.256 C.pen., al cărei maxim se
majorează cu 2 ani. Calitatea specială a subiectului activ este aceea care în mod exclusiv a determinat
prevederea acestei agravante.
O altă agravantă a infracţiunii de primire de foloase necuvenite este stipulată în art.9 din Legea
nr.78/2000, prin acest text prevăzându-se că atunci când infracţiunea este săvârşită în interesul unei
organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa
negocierile tranzacţiilor comerciale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maximul pedepsei
prevăzute de art.256 alin.1 C.pen. se majorează cu 5 ani.
Menţionăm că prevederile art.7 alin.(3) şi ale art.9 din Legea nr.78/2000 sunt incidente şi în cazul
infracţiunii de trafic de influenţă.
Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este, în principal organul de stat, instituţia publică sau orice altă
persoană juridică în al cărei serviciu se găseşte funcţionarul pentru a cărui influenţare făptuitorul primeşte
ori pretinde sau acceptă daruri. În secundar, subiect pasiv este chiar funcţionarul în ale cărui atribuţii de
serviciu intră efectuarea unui act pentru care este real interesată persoana căreia i se promite intervenţia şi

160
asupra căreia fapta aruncă suspiciune. Pecizăm că şi la traficul de influenţă sunt incidente prevederile
art.8 din Legea nr.78/2000.
Un ultim aspect pe care dorim să-l abordăm se referă la confiscarea banilor sau foloaselor care au
făcut obiectul infracţiunii de corupţie.
În conformitate cu prevederile art.254 alin.3 C.pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut
obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata
echivalentului lor în bani (este vorba de măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art.118
C.pen.). Aceleaşi măsuri le prevăd şi dispoziţiile art. 255 alin.4 , 256 alin.2 şi 257 alin.2.
Prin art.19 din Legea nr.78/2000, s-a statuat că, în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie, banii,
valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina s ăvârşirea infracţiunii sau pentru a
răsplăti pe infractor, ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei
vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se
găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În literatura de specialitate s-a arătat că între prevederile art.254 alin.3 C.pen. şi dispoziţiile art.19 din
Legea nr.78/2000, există diferenţe de reglementare a măsurii de siguranţă mai sus amintite. Astfel, s-a
concluzionat că prevederile art.19 din Legea nr.78/2000 nu sunt aplicabile infracţiunilor prevăzute în
art.254-257 C.pen., care conţin dispoziţii legale speciale în materia măsurii de siguranţă a confiscării
speciale. Aşa fiind, aceste prevederi având caracterul unor norme speciale, au prioritate faţă de cele
generale con ţinute în art.19 din Legea nr.78/2000, acestea din urmă aplicându-se numai infracţiunilor
asimilate sau care sunt în legatura directă cu cele de corupţie, stipulate în acelaşi act normativ 16 (art.10-13
şi art.17 din Legea nr.78/2000).

Bibliografie
1. O. Predescu, D. Ilica, Drept penal special, Ed. Omnia Uni S.A.S.T., Breşov, 2002.
2. Legea nr.188/1999 a fost publicată în M.Of. , partea I, nr.60/1999.
3. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996.
4. Ş. Beligrădeanu, Consideraţii – teoretice şi practice – în legătură cu Legea nr.188/1999privind statutul
funcţionarilor publici, în Dreptul nr.2/2000.
5. G. Cudriţescu Pilă, Noţiunea de funcţionar, în R.D.P. nr.3/2001.
6. I. Alexandru (coordonator) ş.a., Drept administrativ, Ed. Omnia, Braşov, 1999.
7. O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură şi presă "Sansa" SRL, Bucureşti,
1996.
8. Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare şi dare de
mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, în R.D. nr.4/2001.
9. I. Lascu, L.C. Lascu, O nouă reglementare în legătură cu infracţiunile de corupţie, în Dreptul nr. 10/2000.

16 Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului constitutiv al infracţiunilor de luare şi dare
de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000, în R.D. nr.4/2001, p.47.

161