Cuprins

Drepturi de autor
Mulțumiri
Cuprins
Câ mpul de luptă
Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Capitolul 23
Capitolul 24
Capitolul 25
Capitolul 26
Capitolul 27
Capitolul 28
Capitolul 29
Capitolul 30
Capitolul 31
Capitolul 32
Capitolul 33
Capitolul 34
Capitolul 35
Capitolul 36
Capitolul 37
Capitolul 38
Capitolul 39
Capitolul 40
Capitolul 41
Capitolul 42
Capitolul 43
Capitolul 44
Capitolul 45
Capitolul 46
Capitolul 47
Capitolul 48
Capitolul 49
Urmă torul în Cronicile Arcane
Extras din ZIUA ZERO
Despre Kresley Cole
Tot de Kresley Cole
Valkyrie Press
228 Park Ave S #11599
New York, NY 10003

Această carte este o operă de ficțiune. Orice referire la evenimente istorice, oameni reali
sau locuri reale sunt folosite în mod fictiv. Alte nume, personaje, locuri și evenimente sunt
produse ale imaginației autorului și orice asemă nare cu evenimente sau locuri sau
persoane reale, vii sau moarte, este în întregime coincidență .

Copyright © 2016 de că tre Kresley Cole

Toate drepturile rezervate, inclusiv dreptul de a reproduce această carte sau pă rți ale
acesteia sub orice formă .

ISBN 978-0-9972151-4-4
 Mulțumiri
Nu aș fi putut publica ARCANA RISING fă ră o echipă de profesioniști dedicați. Mulțumesc
mult tuturor celor care au oferit ajutorul lor neprețuit!
Toate lucrurile medicale: Dr. Bridget, care mă verifică din punct de vedere medical
pentru mai mult de cincisprezece că rți.
Cercetare cu elicoptere: Nicola Schenker cu Reykjavík Helicopters. Nicola, excursia aia
a fost spectaculoasa (data viitoare o sa incerc rechinul). Ș i multe mulțumesc că m-ai lă sat să
înregistrez cum sună o alarmă !
Formatare și verificare: Amy Atwell cu autorul EMS Două cuvinte: te rock.
Traduceri: Amy Williams cu World Translation Center. Revenire fulgeră toare în mai
multe limbi și dialecte.
Editarea poveștii: Joal Hetherington, Kristi Yanta, Charlotte Herscher și Barbara
Ankrum, toți care au oferit o perspectivă ascuțită și feedback esențial. Urmă torul meu
manuscris este în drum. . . .
 Cuprins
Drepturi de autor
Mulțumiri
Câ mpul de luptă
Capitolul 1
capitolul 2
capitolul 3
capitolul 4
capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Capitolul 18
Capitolul 19
Capitolul 20
Capitolul 21
Capitolul 22
Capitolul 23
Capitolul 24
Capitolul 25
Capitolul 26
Capitolul 27
Capitolul 28
Capitolul 29
Capitolul 30
Capitolul 31
Capitolul 32
Capitolul 33
Capitolul 34
Capitolul 35
Capitolul 36
Capitolul 37
Capitolul 38
Capitolul 39
Capitolul 40
Capitolul 41
Capitolul 42
Capitolul 43
Capitolul 44
Capitolul 45
Capitolul 46
Capitolul 47
Capitolul 48
Capitolul 49
Urmă torul în Cronicile Arcane
Extras din ZIUA ZERO
Despre Kresley Cole
Tot de Kresley Cole
 CÂMPUL DE LUPTA

În timpul Flash, o erupție cataclismică , suprafața pă mâ ntului a fost pâ rjolită în cenuşă , iar
corpurile de apă s-au evaporat. Aproape toată viața vegetală a fost ucisă , majoritatea
animalelor de asemenea. Majoritatea oamenilor au murit, femeile fiind cel mai greu
afectate. După luni de secetă totală , ploaia a început în sfâ rșit – apoi a că zut constant, pâ nă
la primele rafale de ză padă . Soarele a încetat să ră sară , lă sâ nd lumea într-o noapte
nesfâ rșită . Ciuma se ră spâ ndește.

OBSTACULE

Milițiile se unesc, consolidâ nd puterea. Sclavii și canibalii vâ nează noi victime. Toți sunt
aplecați să captureze femele. Bagmen (Baggers) – zombi contagioși creați de Flash –
cutreieră Ash (pă știnii), plâ ngâ nd după sâ nge.

VÂMPĂRI

Arcanele. În fiecare epocă întunecată , două zeci și doi de copii cu puteri supranaturale sunt
destinați să lupte într-un joc pe viață sau pe moarte. Câ știgă torul va tră i ca un nemuritor
pâ nă la urmă torul joc, cel că zut reîncarnâ ndu-se. Poveștile noastre sunt descrise pe că rțile
Arcane majore ale unui pachet de tarot. Eu sunt împă ră teasa; jucă m din nou acum. În
vizorul meu: Richter, Împă ratul Card, care a masacrat o armată , probabil ucigâ ndu-mi
aliații Selena și Jack, prima mea iubire.

ARSENAL

Cunoașterea jocului mă va ajuta să supraviețuiesc. Bunica mea este o Tarasova, o înțeleaptă

a Tarotului, care mă poate ajuta să -mi dezvolt puterile de Împă ră teasă : vindecarea
regenerativă , capacitatea de a controla orice ră dă cină sau înflorește, tornade de spini și
otravă .
Voi avea nevoie de toate aceste abilită ți pentru a-l provoca pe Împă rat. Dar pentru a-l
învinge, voi apela la o alianță de ucigași — necinstiți, vră jitoare, cavaleri și ră zboinici —
fă ră nimic de pierdut. . . .
 1
Ziua 382 AF
Moartea m-a tot îndepă rtat de Jack. Mi-am întins brațele, cu degetele întinse spre că ldura
acelui bazin clocotitor de lavă . „Nu poate fi mort”, am suspins eu. „Nu pot. NU, NU, NOOOO! ”
— Vrei să -l urmă rești pe muritor? întrebă Aric. „Întâ i ră zbună -te. Împă ratul își
batjocorește durerea.”
Îl auzeam pe acel nenorocit în capul meu – râ zâ nd.
Vră jitoarea roșie a explodat în mine, o forță care nu a putut fi stă pâ nită niciodată . Am
țipat: „Vei plăti !”
În timp ce Împă ratul râ dea, Moartea mi-a murmurat la ureche: „O am pe bunica ta,
sievā . Acesta a fost darul despre care am vorbit. Te vom învă ța cum să -l ucizi pe Împă rat. Îl
vei ră zbuna pe Deveaux.”
„Nu înțelegi? Jack nu e MORTUL !” Am țipat asta iar și iar. "Tră iește!"
Cu mintea clă tinată în prag, am vă zut ceva în cerul deasupra noastră . Am ră mas cu
gura că scată , neîncreză tor.
Real? Un real? Chiar înainte ca uitarea să mă coboare, un munte de apă s-a încolțit
deasupra capetelor noastre, alergâ nd spre acel iad de flă că ri.
Valul falnic al lui Circe. Mai înalt decâ t un zgâ rie-nori. — Teroare din abis!—
— Cutremur înaintea mea!—
Chemă rile lui Circe și ale lui Richter mi-au bubuit în minte, zguduindu-mă din
întuneric.
„Vino!” Aric m-a smuls în brațele lui și a sprintat din ciocnire. „Câ nd se întâ lnesc,
explozia și apoi inundația . . .”
Am încetat să mă lupt cu el; nevoia de a transforma râ sul lui Richter în țipete mă
gheare, ceea ce însemna că trebuia să supraviețuiesc.
Aric fluieră ascuţit; a ră spuns un zgomot de cal. Thanatos. Cu mine în siguranță în
brațe, Aric a să rit în șa și a dat pinteni calului de ră zboi într-un galop frenetic.
Cu toții, dar ne-am scufundat pe o pantă – trecâ nd pe lâ ngă corpul stricat al propriei
mele că lă ri pe moarte – apoi am încă rcat în urcarea urmă toare.
M-am uitat peste umă rul lui Aric, în timp ce valul ă sta se ridica deasupra lacului de
lavă al lui Richter.
Respirâ nd, Aric îl ținu pe Thanatos într-un ritm vertiginos. Sus pe alt munte. Pe o altă
pantă ...
Circe a lovit.
Un șuierat ca al unei fiare uriașe. O detonare ca o bombă nucleară . Unda de șoc a fost
atâ t de puternică , mi-au sâ ngerat urechile. La fel de tare ca vuietul dinainte de Flash.
Aerul devenea din ce în ce mai fierbinte. Lumea s-a zguduit în timp ce o explozie de
abur opă rit ne-a urmă rit.
BOOM! Forța s-a tă iat de pe vâ rful unui munte în spatele nostru. Boancii s-au pră bușit
de jur împrejur în timp ce ne îndreptam spre o altă vale. Totuși am că lă rit.
 — Urmează explozia, spuse Aric.
Pă mâ ntul s-a cutremurat de greutatea unui ocean de apă . Auzeam potopul urlâ nd spre
noi. „Aric!”
A ajuns câ t de departe a îndră znit, câ t a putut de sus. "Stai." Strâ ngâ ndu-mă strâ ns, a
că zut de lâ ngă Thanatos, care a continuat să se îndepă rteze în galop. În spatele capacului
celui mai înalt munte din jur, Aric s-a pregă tit pentru impact. Ș i-a înfipt mă nușa de metal
între bolovani, înfă șurâ ndu-și celă lalt braț în jurul meu.
Privirea fixată pe a mea, a strigat: „Nu te voi lăsa niciodată să pleci!” Fiecare ne-am tras
respirația.
Apa înfuriată a lovit. Impactul exploziv m-a smuls din pieptul lui, dar m-a prins de
braț, strâ ngâ ndu-și degetele deasupra cotului meu.
strâ nsoarea morții. Forța necredincioasă a acelui potop. Ț ipă tul meu apos. . .
Aric nu m-a lă sat niciodată să plec...
Brațul meu . . . a cedat.
Separat.
_______________

Ziua 383 AF (384?)

Câ t timp fusesem purtat în acest curent furios?
Zile și nopți. Nopti si zile. Fă ră regenerare. Unul dintre umerii mei s-a terminat într-un
ciot zdrențuit, pielea fluturâ nd ca franjuri. Mi s-a rupt clavicula, obrazul, nasul. Coastele
cră pate. Pielea opă rită .
Ploaia bă tea, ză pada o amintire. Clipind împotriva ploii, am trecut pe lâ ngă vâ rfuri
muntoase. . . carcasele vechilor clă diri înalte. . . . Abia ținâ ndu-mi capul deasupra suprafeței.
Aric, unde esti? Tră ise el? Sau era mort ca Jack?
Nu, am refuzat să cred că și Aric a plecat. El a fost Cavalerul Nesfâ rșit. Era invincibil.
Oare ar crede că am murit? Probabil pe cale să . Ar avea grijă să câ știge acest joc,
îndurâ nd nopți nesfâ rșite pentru a se reîntâ lni cu mine.
Ameţeală . Învâ rtire . . . într-un jacuzzi? Mă prinsese un vâ rtej! Circe, de ce te joci cu
mine?
Poate pentru că am tră dat-o și ucis-o în jocurile trecute?
Învâ rtire, învâ rtire. . . ca mingea într-o ruleta. Vâ rtejul era prea puternic! „J-termină -
mă , Circe!” Stomacul mi s-a zguduit. Câ nd am urcat, apa mi-a inundat gura, aproape
sufocâ ndu-mă .
Scufundare?
Scufundare!
Plă mâ nii mi-au țipat după aer. Picioarele mi-au lovit. Am tras cu gura de aer la
suprafață .
Vaieturi. am mijit ochii. Vâ rtejul îi prinsese pe Bagmen! Pe partea opusă a vâ rtejului,
patru dintre creaturile asemă nă toare zombie se învâ rteau cu mine. Pielea lor irosită
stră lucea, lipseau bucă ți de carne. Ochii lor erau palizi ca creta — și plini de foame.
Cercul se strâ nse. Am țipat câ nd mâ inile lor strâ nse au ratat fața mea cu câ țiva
centimetri. Au pocnit din dinți spre mine, disperați să muște.
Să -mi beau sâ ngele.
 Atâ t de mult timp am crezut că poftesc lichide sub orice formă . Toată această apă din
jurul lor și ceea ce preferau cu adevă rat era în mine. Sete de sânge.
Eram pregă tit să mor. Să nu fie transformat într-un Bagger.
Vâ rtejul se învâ rtea mai repede, mai repede. Tot mai aproape de ei. Mai aproape . . .
Unul mi-a smuls jacheta!
Am dat cu piciorul, rupâ ndu-i strâ nsoarea. Urmă toarea rotație ar fi ultima mea...
Ne-am îndepă rtat, vâ rtejul slă bind. Cum? Curentul ne-a dus spre o clopotniță de
biserică , apa împă rțindu-se în jurul ei. Supraviețuitorii, trei bă rbați, s-au agă țat de turn.
Clopotele au sunat noaptea.
Soţii Baggers au mers în dreapta turnului; Am tras spre stâ nga, luptâ ndu-mă spre ea
cu un braț. Nu pot prinde! Un bă rbat mi-a întins mâ na. Am țipat în timp ce ghearele mele au
trecut peste acoperișul de ardezie.
în derivă . Cu timpul, curentul s-a accelerat din nou. Un munte se profila. În loc să se
despartă în lateral, curentul s-a repezit direct spre centru. Aș fi lovit de lateral?
Ochii mi s-au mă rit câ nd am vă zut că rarea apei pică tură – într-un tunel. Mă îndreptam
spre ea!
Câ teva secunde mai tâ rziu, am fost dus în acel întuneric total. Negru total. Nu pot
vedea, nu pot vedea! Am lovit ca să -mi țin capul deasupra suprafeței. Pentru aer – și pentru
a auzi.
Pe pereții tunelului au ră sunat vaiete. Mi-am smucit capul, incapabil să identific
sunetele. Resturile m-au lovit. Lucrurile s-au mișcat pe picioarele mele. Erau și Bagmenii
sub mine? am scâ ncit la gâ ndul acesta.
M-am lovit de ceva care plutea. Cu un strigă t, m-am prins de el cu brațul ră mas. M-am
agă țat, clă tinâ ndu-mă ca un dop. Pielea mea era atâ t de amorțită încâ t nu puteam să spun
ce era.
Întunericul a devenit întuneric și ploaia mi-a bă tut din nou capul. Din tunel!
Am clipit la pluta mea. Clipi din nou. Un tatuaj cu craniu și oase? O burtă umflată . M-
am agă țat de un corp fă ră cap, fă ră membre.
„Ahhh!” Am plecat, dar pă rea să mă urmă rească . Mi-am ținut ochii pe cadavrul acela în
timp ce plutea ală turi de mine pentru ceea ce ar fi putut fi zile...
M-am ciocnit cu ceva greu. Metalul mi-a spart pielea. Mi-am întins capul în sus: un turn
celular! Curentul m-a prins de structură , prinzâ ndu-mi spatele și brațul.
Nu mă puteam mișca. O insectă prinsă . Turnul gemea în valuri, legă nâ ndu-se.
Mai mulți Bagmeni s-au îndreptat spre mine. Eram complet vulnerabilă , așezată
pentru o mușcă tură . Dacă m-ar transforma într-un zombi, aș pluti pentru totdeauna?
Poate așa avea să fie câ știgat jocul. De un Arcan care nu ar muri niciodată .
Baggers s-au bă tut să ajungă la mine, cu ochii palizi înnebuniți. Potopul m-a apă rat
pentru o dată , mă turâ ndu-i ca niște crenguțe.
Ah, Doamne, o casă s-a repezit spre mine. Adrenalina a crescut; Mi-am strâ ns din dinți
și mi-am ră sucit cumva corpul pentru a fi cu fața spre turn. Cu un braț, am urcat pe scara de
serviciu.
Mi l-am imaginat pe Jack ieșind nevă tă mat din acel lac de lavă . Am ajunge amâ ndoi în
vâ rf. M-ar aștepta acolo, oferindu-și mâ na puternică și zâ mbetul sfâ șietor. Mi-a fost dor de
tine, puiule.
 Încă o treaptă mai sus. Amintirile au ră să rit ca valul lui Circe. Agonia mi-a sfâ șiat
pieptul câ nd mi-am amintit ultimele mele cuvinte cu Jack. El și cu mine ne minunaseră m de
ză padă . La minuscule valuri de alb care că de.
O altă treaptă . Casa m-a plictisit. . .
Trecu pe lâ ngă turnul legă nat în câ țiva centimetri. Nu aș fi atâ t de norocos data
viitoare.
Norocos? Am râ s în vâ nt.
În vâ rful turnului cu rafale, mi-am încolă cit brațul în jurul scă rii și am râ s pâ nă am
plâ ns.
Jack e mort.
 2
Ziua 385 AF?
Tess.
Ochii mi-au deschis fulgeră tor, brațul meu tremură tor strâ ngâ ndu-se în jurul unei
trepte de scă ri. Tess a avut puterea de a se întoarce în timp!
Jack ar putea fi mort. Nu trebuia să ră mâ nă așa.
Ea și cu mine îi salvaseră m vederea inversâ nd timpul; i-am putea salva viața! Ș i a
Selenei. Am putea salva întreaga armată Azey a lui Jack. Trebuia să ajung la Tess.
Ea, Gabriel și Joules fuseseră de câ teva zile afară din Fort Arcana. Cei trei ar fi auzit
atacul, s-ar fi întors.
A trebuit să mă întorc acolo. Cum? Nu știam locația lui – sau a mea. Am crezut că fortul
era în nordul Tennessee. Sau Kentucky. Ish.
Furtuna se diminuase, vâ nturile nu la fel de puternice, iar apa se retră sese pâ nă câ nd
adâ ncimea pă rea să nu depă șească câ țiva metri. Ceea ce însemna că mă clă tinam la o sută
de metri în aer.
De la această înă lțime, mi-am întins capul. În întunericul întuneric, am vă zut poalele
stâ ncoase din stâ nga mea. În dreapta mea, am putut distinge ră mă șițele unui oraș. Mi-aș
putea stabili locația acolo.
Energia m-a umplut, mintea mi-a scâ nteie de scop. În cele din urmă , ciotul brațului
meu s-a zvâ cnit odată cu regenerarea, pielea mea opă rită a început să se vindece. Glifele
mele radiau ca un reflector, un far în negru.
Cu un braț, am început să cobor. Mușchii atâ t de înțepeniți. De fiecare dată câ nd mi-am
eliberat strâ nsoarea, a trebuit să mă aplec în turn pentru a-mi echilibra corpul, apoi să -mi
pun picioarele cu grijă mai jos. Atâ t de lent.
Ș i fiecare clipă de la acel masacru a contat. Fiecare secundă în care Tess se întorcea în
timp o scurgea de viață ; aproape că murise câ nd am forțat-o să se întoarcă cu doar
unsprezece minute și ceva. Cu ghearele mele înfipte în brațele ei, ea se ofilise pâ nă la o
coajă , pă rul că zâ nd, oasele proeminente.
Câ t timp trecuse de la atacul împă ratului? Aș fi putut să ră mâ n inconștient ore în șir –
sau zile. Câ t de departe mă dusese potopul?
De ce nu mă omorise Circe? Nu conta. Trebuie să ajung la Tess.
Aș avea nevoie de mult mai mult de la ea decâ t de minute. Dar aș putea lucra cu ea
pâ nă câ nd puterea ei va înflori, pâ nă câ nd va putea rezista cerințelor capacită ții ei.
Dacă aș face-o să inverseze timpul cu zile, totuși ne-am simțit dor de Jack pentru o
clipă ? Trebuia să ne întoarcem suficient de mult pentru a-l elimina pe împă rat înainte ca
acesta să lovească . Am putea-o face pe Circe să -l atace mai devreme!
m-am încruntat. Am auzit în capul meu râ sul malefic al lui Richter. . . după potopul lui
Circe, nu doar înainte. Cum supraviețuise? Dacă preoteasa nu l-a putut scoate, Richter era
invulnerabil?
 Nu puteam să -mi fac griji pentru asta. Nu încă . Aric l-a ucis pe Împă rat într-un joc
trecut, așa că știa slă biciunile lui Richter. Bunica mea ar fi și o mulțime de informații. Din
cauza lui Aric, ea era în viață și în siguranță la castelul lui.
Cu ajutorul lor, am putut învă ța cum să -l distrug pe Richter. Deocamdată , trebuia doar
să ajung la Tess. Pe un ceas. TIC Tac. Nu există timp de pierdut coborâ nd o treaptă la un
moment dat.
Respirâ nd, am închis ochii și m-am lă sat să cad înapoi, în că dere liberă din turn.
Că dere . . .
Aterizare . . .
Durere!
Rebar ieșea din partea mea. La dracu, la dracu! Nu vă panicați. . . . M-am forțat să
examinez rana. Nu era atâ t de adâ nc pe câ t credeam, dar eram prins în metalul inelat. Nu e
timp pentru asta!
Am respirat prin scrâ șni din dinți, apoi am împins cu brațul. Barul m-a lovit înă untru,
centimetru cu centimetru zdrențuit, pâ nă m-am eliberat. M-am chinuit să mă ridic în
picioare, tă vă lindu-mă pentru echilibru. Picioarele mele clă tinate nu voiau să mă țină .
Fiecare respirație era agonie.
Dacă aș putea face un pas, ar fi cu un pas mai aproape de Jack.
Am fă cut acel pas. Si altul. Ș i încă una, pâ nă câ nd am fost tâ râ it prin apă murdară spre
oraș. M-am învâ rtit în jurul resturi – și pe jumă tate scufundate în Baggeri prinse sub epava
furtunii.
Asta ar fi putut fi soarta mea. Câ t de aproape veniseră acei Bagmeni să mă muște! Nu e
de mirare că Aric se ținuse atâ t de tare de mine.
Aric , unde esti?
Niciun ră spuns la apelul meu telepatic. Nicio voce Arcana.
Baggers și-au pocnit din dinți la mine câ nd am trecut. Pentru fiecare pe care l-am
putut vedea, câ te erau ascunse? Aș că lca pe unul? Ca un Bagmine?
Concentrează-te. În această situație, Jack și-ar pă stra calmul și își va pregă ti logistica.
Totul depindea de mine să ajung la Tess câ t mai repede posibil.
Câ nd Aric m-a ră pit din mina Hierofantului, am crezut că Jack murise și am decis să
tră iesc pentru ră zbunare. Dar de data aceasta, aș refuza pur și simplu să cred că a dispă rut.
Mi-am balansat capul la stâ nga și la dreapta, că utâ nd orice indiciu despre locația mea.
În timp ce mergeam greu, proviziile au plutit pe lâ ngă mine – mâ ncare, sticle de apă . N-aș fi
trecut niciodată pe lâ ngă aceste comori câ nd eram pe drum cu Jack, dar nu aveam geanta
mea cu insectele, nimic în care să le depozitez.
O pierdusem câ nd îmi pierdusem brațul.
Antrenamentul lui Jack încă rezona în mine; Aveam nevoie de echipament de
supraviețuire. Pentru a-l salva, a trebuit să supraviețuiesc suficient de mult pentru a o gă si
pe Tess. Așa că am prins o cutie plutitoare și am gă sit un cuțit utilitar înă untru. Un început
bun. L-am bă gat în buzunarul jachetei.
Era deja îndesat ceva înă untru?
am strigat. Panglica rosie! Panglica pe care mi-o luase cu o viață în urmă , cu o noapte
înainte de Flash. Cel pe care îl salvase și îl purtase de mai bine de un an. Trebuia să i-o dau
înapoi câ nd l-am ales mai presus de toți ceilalți, câ nd eram gata să -mi fac viața ală turi de el.
Mi-am propus.
 Jack era. . . mort.
Nu pentru totdeauna.
Altceva era în buzunarul meu. . . Scrisoarea lui! L-am smuls. Hâ rtia udată s-a
dezintegrat în mâ na mea tremurâ ndă și am putut doar să o privesc. Mi-a lă sat această
scrisoare, îndemnâ ndu-mă să merg cu Aric, să locuiesc într-un loc cu lă mpi de soare, hrană
și siguranță .
Pentru că te iubesc, scrisese Jack . Acesta ar putea fi cel mai nobil lucru pe care l-am
făcut vreodată. Nobil, ca să conștientizeze, taie ca o lamă la inimă.
De ce nu i-am spus niciodată că îl iubesc? În toate lunile în care l-am cunoscut, nu am
spus niciodată acele trei cuvinte.
Nu m-am întristat scrisoarea, pentru că aveam să mă întorc în timp. Nu s-ar fi pierdut
niciodată . Am bă gat panglica înapoi în buzunar. Într-o zi, i-am jurat lui Dumnezeu că i-o voi
da. Am continuat cu și mai multă hotă râ re.
În cele din urmă , am ajuns la un grup de clă diri din că ră midă – singurele lucruri
ră mase aici după furtuna de foc a Flash-ului. Am şchiopă tat spre mijlocul lor. În ceea ce
trebuie să fi fost piața orașului stă tea un monument: un bă rbat pe un cal cu gunoiul
înfă șurat în jurul lui. Nu a fost întotdeauna un om nenorocit pe un cal nenorocit?
La lumina glifelor mele, am citit placa: GREEN HILLS, INDIANA
Inima mi s-a oprit. Glifele mele au pufnit. Indiana???
O stare complet diferită de locația fortului. Să ajung la Tess ar putea dura o să ptă mâ nă ,
dacă aș avea transport, combustibil și indicații de orientare.
M-am lă sat de monument și lacrimile curgeau.
Plânsul este o pierdere de timp, Evie!
Bifă. La naiba. Tock.
Mi-am șters mâ neca umedă pe față și mi-am ridicat bă rbia. Planul meu era încă solid.
Aș gă si-o pe Tess și apoi nu m-aș odihni pâ nă nu ar putea inversa timpul - cu luni de zile. Cu
ani! La naiba, m-aș întoarce înainte de Flash și m-aș salva pe mama și pe Mel!
Primul pas a fost obținerea unui vehicul pentru că lă torie. Pasul doi: combustibil. Pasul
trei: direcții.
Am avut o misiune. Aș fi ca Lark, cu concentrarea ei unică . Aș avea putere și forță . M-
am imaginat ca pe un cal cu ochie, vă zâ nd doar drumul dinaintea mea. Nimic altceva nu
conta. Mi-aș îngropa durerea și mi-aș distruge orice stă în calea misiunii mele.
Vehicul.
Combustibil.
Directii.
Orice vehicul din apropierea acestui oraș ar fi scufundat, blocat sau mă turat. Trebuia
să ies din calea acelui potop. Aveam nevoie de munți. M-am întors spre poalele dealurilor.
am fugit.
Ț inâ ndu-mi partea ră nită , m-am luptat cu rezistența apei, mișcâ ndu-mi picioarele prin
pură voință .
Am alergat pâ nă am stropit de pe marginea potopului în retragere. M-am îndreptat
spre linia de dealuri stâ ncoase. Un drum șerpuia prin ei. L-am urmat.
Picioarele mi s-au împiedicat. M-am trâ ntit înainte; doar o mâ nă să mă prindă . Am
plantat cu fața pe un raft de piatră .
TIC Tac. M-am gră bit înapoi. Scuipat sâ nge. Obliere aprinse.
am fugit.
 3
Ziua 389 AF?
"Cine a lasat cainii afara? OMS? OMS? OMS?"
Chiar și peste vâ nturile înghețate și burnița, am auzit un câ ntec ră sunâ nd de la
urmă toarea creștere.
Poate că înnebunisem și aveam — cum o numeau medicii psihicului? — o halucinație
auditivă . Probabil. Nu mai dormisem de zile. Nu se oprise din alergat.
Du-te la Tess. Du-te la Tess. Du-te la Tess.
Deși eram plin de scop, glifele mele s-au estompat, abilită țile mele pe fritz.
Regenerarea a fost îngrozitor de lentă – brațul meu recreștese doar câ țiva centimetri, iar
rana din partea mea era încă că scată . Oasele mele rupte nu tricotau. Epuizarea amenința să
mă consume.
Dar mintea mea era atotputernică . Mintea mi-a spus corpului meu să nu se oprească și
s-a supus. Panglica era un talisman care mă ținea în mișcare.
Aric spusese că am un potențial neexploatat. Am desenat din orice – tot ce – am avut.
Mi-am amintit că Demeter cutreierase pă mâ ntul că utâ ndu-și fiica, fă ră să se odihnească
niciodată . Că utarea mea după Tess ar fi la fel de necruță toare.
Am alergat spre muzică . Muzica însemna oameni. Oamenii se refereau la victime pe
care le puteam jefui.
În ultimele câ teva zile, am devenit unul dintre cei ră i, o pă lă rie neagră , amenință ndu-i
pe cei câ țiva supraviețuitori pe care i-am întâ lnit (deși tot ce puteam să reușesc a fost cel
mai simplu spectacol de viță de vie).
Ai o hartă? ți-aș fura.
Alimente? Predați-l .
Îmi place rucsacul tău . Este al meu acum .
Ca să mă mențin în viață pentru Jack, pentru Aric – și pentru Richter – aș deveni
monstrul care pâ ndește în umbră .
Ca pă lă rie neagră , am înțeles mult mai bine cum funcționează Baggerii, canibalii și
milițiile. Căutați întotdeauna oameni; vor avea ceva ce vrei tu.
Nu aveam nicio reținere că îi eșuez sau îi înfometam pe alții. După cum le-am spus:
„Tic-tac. Pe un ceas. Nimic din toate acestea nu se va întâ mpla vreodată .” Pentru că aveam
de gâ nd să inversez timpul.
Datorită furtului meu, am purtat acum un poncho cu glugă peste jachetă și una dintr-o
pereche de mă nuși fă ră degete. Pe spatele meu era un pachet cu echipament: MRE pentru
încă două zile, un cuțit, bețișoare stră lucitoare și sare pentru Baggers. . . .
Am urcat cu greu dealul acela, să pat cu o mâ nă în noroi, luptâ ndu-mă împotriva
râ urilor de apă . Între respirații, am spus: „Ești acolo, Circe?”
Cu câ t mă gâ ndeam mai mult la acea ciocnire epică , cu atâ t mi-am dat seama că
inundația fusese consecințele neintenționate ale atacului ei asupra Împă ratului.
 În timp ce marea ei vibrase cu prezența și ostilitatea ei, potopul fusese violent, dar... . .
lipsit de viață .
Controlul unui astfel de val nu ar fi putut fi ușor pentru ea. La naiba, aproape l-am
otră vit pe Jack cu puterile mele. Tess aproape că murise din cauza ei.
Hotă râ nd că Circe nu încercase să mă ucidă , am salutat-o în bă lți. Putea vedea și auzi
din orice corp de apă . Ar ști unde era Aric.
Ea nu ră spunsese niciodată . Nimeni nu a fă cut-o. Nu auzisem un singur apel telepatic
Arcana. Dacă nu aș fi alergat în cerc — posibil — ar fi trebuit să parcurg mult teren. Nu mă
apropiasem de vreun Arcan?
La naiba, trebuia să convergem!
Am încercat din nou: Aric? Tess? Gabriel? Jouli?
Nimic. Am fost tentat să -l salut pe Matthew — dar el permisese masacrul.
Cu toate acestea, mă învă țase și despre că lă toria în timp a lui Tess: „Uneori, lumea se
învâ rte invers. Uneori și luptele fac. Cuvâ ntul carusel înseamnă mică bătălie .”
Poate că toate acestea au fost un exercițiu pentru a spori puterea de neimaginat a lui
Tess? Poate că știa tot timpul că îl voi aduce înapoi pe Jack! Matthew a fă cut întotdeauna
lucruri de genul acesta.
Am sunat după el. Din nou, nimic.
În timp ce fugeam, fricile mi-au amenințat concentrarea unică . Nici mă car Aric – regele
undelor de radio – nu-mi ră spunsese. Dacă ar fi fost ră nit? Ș i dacă împă ratul ar fi putut să o
ocolească pe Circe și să avanseze? Cu siguranță aș simți dacă alți Arcani ar fi murit.
Concentrează-te, Evie. Fiecare secundă a contat. Pe un ceas.
Am depă șit înă lțimea și mi-am îngustat ochii. În valea de sub mine, ceața fă cea o
pă tură . La ceva depă rtare, luminile stră luceau slab sub el. Muzica venea din acea direcție.
Am derapat pe panta noroioasă pâ nă la fund. La bază , aerul se simțea mai cald,
aproape sufocant. am fugit.
Mai adâ nc în vale, am deslușit mai multe detalii. O parcare de dimensiunea unui
centru comercial era situată lâ ngă o autostradă , plină de mașini pâ rjolite. Baggers trebuie
să cutreiere acel labirint de vehicule cețoase; vaiete purtate noaptea.
Am încă rcat în lot. Ceața sa îngroșat în jurul meu, chiar câ nd aveam nevoie să vă d. La
naiba! Ar trebui să fiu îngrozit – într-un labirint tulbure, înconjurat de Bagmen – dar nu am
avut timp. Mi-am pus orbiile.
O structură a apă rut în cele din urmă . Boluri de foc cu ulei aprinseră un zid înalt.
Muzica bă tea de dincolo.
Un coliseum? Arena carbonizată de Flash a rezistat apocalipsei! O nouă melodie –
„Bine ați venit în junglă ” – a bubuit din interior, versurile clare: „Vreau să vă văd
sângerând. . . .”
Real? Un real? Am visat?
Apoi am simțit ceva care mi-a fă cut să -mi furnică ghearele spinoase. Nu poate avea
dreptate. Înnebunit. Cu o clă tinare puternică din cap, am ignorat-o. Concentrează-te, Eves.
Vehicul.
Combustibil.
Directii.
 Acest loc era o locație de geniu pentru o așezare, cu o apă rare încorporată - Bagmen-ul
pâ ndit. Lotul mi-a amintit de câ mpul minat din fața Fortului Arcana. Ideea genială a lui Jack.
Ochelari.
Deci cine a locuit aici?
am încetinit. La naiba, nu-mi mai puteam nega simțurile. Undeva în apropiere. . .
plantele au crescut. O mulțime.
Cum? Chiar dacă pă mâ ntul nu s-ar fi întins, nu am fi avut lumina soarelui.
Am alergat în jurul coliseumului, încercâ nd să mă apropii de plante. Această colecție
nevă zută trebuie să depă șească chiar și pepiniera extinsă a lui Aric.
Apropierea lor m-a alimentat, excitâ nd-o pe vră jitoarea roșie, acea parte întunecată și
criminală din mine. Câ nd corpul meu de viță de vie a înmugurit de pe gâ t, mi-am strâ ns
gluga poncho-ului. Vița s-a împă rțit în spatele meu pâ nă a izbucnit ca o aură .
Sau un cap de cobra.
Din spatele meu s-a auzit un plâ ns – cei de la Baggers îmi prinseseră mirosul,
urmă rindu-mă . Unul era pe că lcâ ie. În timp ce muzica a ră sunat, m-am îndreptat și am
înțepenit o viță de vie – apoi am împuns creatura prin cap.
„. . . simte al meu, al meu, al meu serpentina. Vreau să te aud țipând. . . .”
Un alt Bagger se aruncă ; am lovit din nou. Slime putred a acoperit vița de vie. L-am
lă sat să cadă , crescâ nd unul nou.
Am putut vedea o stră lucire mai stră lucitoare chiar în jurul curbei coliseumului;
urmâ nd-o, am dat peste o linie de camioane militare. Perfect! Aveam nevoie de cheile unuia
și de câ t de mult combustibil puteam transporta. Ceea ce însemna că aveam nevoie de tipul
care se ocupă de acest loc prins în vița mea – cu ghearele mele otră vitoare în gâ t.
Au auzit voci. M-am scufundat între camioane, m-am ocolit unul și am vă zut doi
bă rbați fă ră că mașă care pă zeau o intrare. Purtau mitraliere și nu pă reau deloc îngrijorați
de bagmenii din apropiere care ră tă cesc prin ceață .
În starea mea slă bită , un atac direct nu era înțelept, dar dacă mă „predau”. . .
Lucrul bun despre a fi o femeie AF - nimeni nu a vrut să mă împuște decâ t dacă era
forțat.
Logistică : am putut ridica doar o mâ nă , așa că ar putea crede că mă întindeam după o
armă și să trag. O împușcă tură nu m-ar ucide, dar ar atrage mai mulți paznici și Baggers.
Am poruncit viței de vie ale cobrei mele să alunece în jos și să se strâ ngă în mâ neca
mea goală a poncho-ului, umflâ ndu-l. Mi-am mișcat brațul verde; ară ta ca lucrul adevă rat.
Perfect.
În bă tă liile trecute, am încercat să limitez numă rul de cadavre. Acum îmi pă sa doar ce
acțiuni ar fi cele mai rapide . Odată ce mi-am îndeplinit misiunea, nimic din toate acestea nu
s-ar fi întâ mplat.
Am ieșit șchiopă tâ nd la vedere, lucrâ nd în unghiul domnișoarei în primejdie. „P-te rog
ajuta-te!” Am plâ ns, cu ambele brațe ridicate — cel verde emite spori otră vitori. "Mă puteți
ajuta?"
Cei doi paznici s-au rotit și s-au uitat la mine. Unul a spus: „O femeie!” și a alergat să
mă prindă . Celă lalt întinse mâ na după radioul lui.
Nici unul nu și-a încheiat acțiunea înainte de a că dea.
Trasâ ndu-mi gluga poncho-ului înapoi, am trecut cu pași mari pe lâ ngă trupurile lor și
m-am apropiat de intrare. M-am uitat înă untru; nimeni acolo, așa că m-am strecurat.
 Pe un coridor întunecat erau celule pline cu ceea ce trebuie să fie două sute de oameni.
Pe lâ ngă celulele de la capă tul îndepă rtat al holului curbat era o uşă deschisă . Lumină ,
că ldură și muzică s-au revă rsat prin ea.
Aș putea spune că m-am apropiat de acele plante! Ghearele mele au înmugurit și s-au
ascuțit și am simțit primul furnică tură reală de regenerare.
Nimeni nu mă vă zuse aici în întuneric. Toți ochii erau îndreptați în cealaltă direcție
asupra a doi bă rbați fă ră că mașă care pă zeau acea ușă .
Din celule au ră sunat scâ ncete și murmur: „Ce se întâ mplă acum?” „A scă pat cineva?”
„Ce ne vor face?”
Nimic bun, am vrut să ră spund.
De la Flash, am fost închis de o miliție, împins în laboratorul unui criminal în serie,
tâ râ t în că mara subterană a unui canibal și forțat într-o cameră de tortură a casei ororilor.
Acești prizonieri nu se îndreptau că tre o destinație plă cută . Vor fi sacrificate ca vitele?
Sau folosit ca practică țintă , deoarece unele facțiuni i-au tă iat?
M-am apropiat mai mult de cuști. Într-una, un bă iat de vreo nouă ani plâ ngea în timp
ce un tip mai în vâ rstă – semă na cu bunicul să u – încerca să -l consoleze. Dar bunicul era
clar la fel de dezlă nțuit. Copilul i-a spus Pops.
M-am apropiat de ei, pă strâ nd un profil scă zut pâ nă câ nd am primit mai multe
informații. „În ce stare suntem?” l-am întrebat pe Pops.
A tresă rit, poate pentru că tocmai auzise vocea unei femei rare; sau pentru că mă
plimbam în afara cuștilor. „Indiana”.
Încă? La naiba! „Cine conduce acest loc?”
Auzind schimbul nostru tă cut, un tip corpulnic cu o bandană deasupra capului s-a
întors spre mine și a spus: „Solomó n, liderul Skins”.
„Skins?”
Pops a spus: „Aceștia sunt adepții fanatici ai lui Sol”.
Bandana a adă ugat: „Ei ne consideră că mă și.” Că mă și și piei. Ca în fotbal? Cine
inventează rahatul ăsta? „Sol a adunat supraviețuitori în tot statul.”
"De ce? De ce te bagi în cuști?”
„Pentru că lui Sol îi plac jocurile”, a spus Bandana. "Pentru divertisment. Vei vedea
destul de curâ nd.”
Un tip care stă tea lâ ngă Bandana m-a întrebat: „Nu presupuneți că știți cum să
conectați lacă tele electronice ale celulelor?”
Nu, dar aș putea strecura un copac între două bare, crescâ ndu-l pâ nă câ nd metalul se
îndoaie. Poate ar trebui să eliberez acești prizonieri.
Apoi mi-am amintit de lecția pe care o învă țasem de la Jack și Aric: persoană
încătușată nu însemna persoană bună.
În plus, acești bă rbați care roaming liber prezentau prea multe variabile noi și mi-ar
încetini misiunea. Într-un viitor schimbat, oricum nu aș fi fost niciodată aici.
Cum să ajungi la Sol cel mai repede? Dacă m-aș preda, acei gardieni s-ar putea să nu
mă predea imediat liderului lor, s-ar putea chiar să se revolte pentru a pă stra o femeie
pentru ei.
S-a auzit un vâ jâ it electronic și toate ușile celulei s-au deschis. Nimeni nu a fost
suficient de curajos pentru a fi primul care a ieşit, pentru a încerca o evadare.
 Cei doi paznici fă ră că mașă — Skins — au pornit pe coridor, cu armele pregă tite. Unul
dintre ei a spus: „Voi, bă rbați, sunteți pe cale să faceți istorie!”
jocurile lui Sol ? Dacă acești prizonieri ar face parte din distracția lui, atunci cea mai
bună speranță a mea de a avea acces la el ar putea fi să mă ală tur lor. M-am strecurat în
celula lui Pops, amestecâ ndu-mă cu ceilalți înainte ca gardienii să treacă . Perechea se
îndreptă spre celă lalt capă t al coridorului.
„Toată lumea afară și începe să meargă ”, strigă al doilea gardian. „Oricine dintre voi
încă într-o cușcă câ nd trecem este împușcat. Ar fi bine să o scoateți înainte.” Ne conduceau
spre intrarea aceea?
Bă rbații s-au gră bit să iasă , iar eu li-am ală turat. Jocul împreună – deocamdată – pă rea
cel mai rapid. Totuși, neră bdarea mă ținea de gâ t.
Bandana se apropie mai mult de mine. — Aș putea să am grijă de tine, fetiță , spuse el.
„Dacă tră im prin asta.”
M-am încruntat la noul meu pretendent. „Ești optimist. Ș i nu am nevoie să ai grijă de
mine.”
Prietenul Bandanei a zâ mbit. „Tu spui asta acum, dar așteaptă pâ nă câ nd sâ ngele
începe să curgă .”
Asta a fost problema mea; Abia așteptam . Vră jitoarea roșie a lă udat pentru asta.
Pops murmură : „Ar trebui să anunți că ești femeie. Vei fi cruțat de tot ce ni se va
întâ mpla.”
Simțeam că ne apropiam de acele plante ; A trebuit să înă buși dorința de a alerga
înaintea tuturor acestor bă rbați. „Voi fi bine.”
Bandana întâ lni privirea prietenului să u și își ră suci degetul ară tă tor spre tâ mplă . A
crezut că sunt nebun? Este corect.
— Nu pari speriat, spuse Pops. „Ș tii ceva ce noi nu știm?”
Nepotul lui se uita la mine cu ochi de bufniță ; I-am fă cut cu ochiul.
Bandana a întrebat: „Îți bagi ceva sub poncho?”
Aveam o mâ necă plină cu viță de vie. Dacă nu aș fi atâ t de neră bdă tor – ar putea
aceștia să fie mai înceti? — S-ar putea să fi râ s. „Ai putea spune asta.”
Pe mă sură ce treceam pe lâ ngă mai multe celule, bă rbații ră niți se tâ rau spre ieșiri.
Alții au tâ râ t cu disperare inconștientul. De pe stadion, „We Will Rock You” de la Queen a
bă tut, pă râ nd să -și bată joc de acești prizonieri.
În spatele nostru, cele două Skins au mă turat coridorul, respectâ ndu-și promisiunea.
În spațiul ră sună tor ră sunau împușcă turi; toate Că mă șile pă reau să se aplece deodată .
„. . . ai noroi pe față. Mare rușine. . . .”
Încă o lovitură , și alta. Acei gardieni i-au ucis pe inconștienți, ră niți, lent.
Am mers împreună cu turma de prizonieri pâ nă am ieșit pe ceea ce fusese câ ndva un
teren de fotbal. Acum o pă șune. Cu iarbă adevărată .
Mi-am aruncat privirea uluită în jurul interiorului coliseumului. Culturile acopereau
gradele pe trei laturi, ghivecele umpleau râ ndurile ca niște gră dini terasate. Cum??? Mi-am
întins capul în sus, așteptâ ndu-mă să vă d lă mpi de soare neprețuite, dar nu am spionat
niciuna. Poate că această așezare a ținut lă mpile sub cheie, scoțâ ndu-le doar câ nd era
nevoie.
 Mi-aș da seama mai tâ rziu. Odată ce m-am întors în timp, am putea pune armata lui
Jack Azey în acest loc. L-ar fi atacat culturile, ar elibera orice pă lă rii albe în cușcă și l-ar
scuti pe Sol de lă mpile de soare.
Deocamdată , aveam un arsenal gata fă cut de folosit împotriva noului meu adversar.
De-a lungul liniei laterale, la mijlocul terenului, era o scenă mare, decorată cu benzi de
pâ nză violetă . Bannerele violet cu litere aurii — cuvinte latine? — atâ rnate de stâ lpi.
Filmul Gladiator sunat. Își vrea recuzita înapoi.
Ceea ce trebuia să fie o mie de bă rbați fă ră că mașă ocupau locuri în tribunele de lâ ngă
scena. Au bă ut și au ridicat iadul, câ ntâ nd pe muzică . Toți erau bine hră niți și musculoși, cu
pielea cicatrice, dar neobișnuit de bronzat. Câ te lă mpi solare a controlat această facțiune?
Pe mă sură ce mergeam spre centrul câ mpului, pă mâ ntul a devenit ud, apoi tot mai
umed, pâ nă câ nd cizmele mi s-au stins. Mi-am aruncat privirea în jos: eram pâ nă la
glezne. . . în sâ nge.
Din partea opusă a arenei, o paradă de gardieni – unii cu arme brute în mâ nă – a
apă rut într-o linie. La fel ca echipa gazdă din vestiar.
Am clipit neîncreză tor câ nd se apropiau. Erau . . . Bagmeni. Sute dintre ei.
S-au plimbat pe câ mp, înconjurâ ndu-ne. Cu toate acestea, ei nu au atacat, ci au stat
degeaba la margini. De ce nu se plâ ngeau, încercâ nd să ne muște? Cine – sau ce – îi
controla?
Cu un țipă t îngrozit, un prizonier s-a întors și a sprintat înapoi spre coridor. Doi
Bagmen l-au doborâ t cu mai multă forță și viteză decâ t vă zusem vreodată în ei.
Bă rbatul a țipat în timp ce au bă ut. Sunetele lor înghițite i-au pus pe toată lumea pe
cap.
Difuzoarele stadionului au trosnit, iar câ ntecul a trecut în „Seven Nation Army”.
„ . . . O armată de șapte națiuni nu m-a putut reține. . . .” Exact gandurile mele.
Pe mă sură ce muzica a bubuit, o platformă a urcat de sub acea scenă . Încetul cu
încetul, a devenit vizibil un bă rbat în vâ rstă de două zeci de ani, mai întâ i capul – avea pă rul
negru, ochi negri și o față frumoasă – și apoi pielea bronzată a pieptului aproape gol. Era
înalt și construit, purta doar o togă pâ nă la genunchi.
L-au flancat doi Baggers, un bă rbat pe o parte, o femeie pe cealaltă , ambii îmbră cați
bine în haine normale.
Un gâ fâ it mi-a șuierat prin buze câ nd o imagine a pâ lpâ it peste el – un tablou Arcana:
un copil înfă șurat într-un fanion roșu fluturat, înconjurat de floarea soarelui și grâ u de vară .
Pe cerul albastru de deasupra, soarele avea o față și era amenință tor.
Sol. Soare. Am gă sit Cardul Soarelui. Buzele mi s-au ondulat. Îți voi servi. . . .
 4
Sol a ridicat o mâ nă și toată lumea a tă cut, muzica dispă râ nd. „Bine ați venit în Olimp! Eu
sunt El Sol!” urlă el. Accent spaniol? „Într-o lume a întunericului, îți aduc lumină !”
Cu adepții să i să rutați de soare și culturile în creștere, Sol trebuie să fie capabil să
emită lumina soarelui. Deci, cum m-ar afecta această abilitate? Încarcă -mă sau mă usucă
într-o coajă ? Mi-am gră bit mintea ră nită să -mi amintesc. Nu auzisem apelul acestui card. Îl
auzise pe al meu?
Bă rbații din tribune bă teau din picioare, scandâ nd „Victi vincimus”. Tot ceea ce.
S-au liniștit câ nd el a strigat: „Bucură -te, Gloriosul Iluminator! Lâ ngă mine, totul este
umbră .”
Bă rbații au scandat: „Lâ ngă el, totul este umbră ”.
„Eu sunt zeul tău!”
Wow. Pâ nă și Guthrie, Cardul Ierofantului, se considerase doar un pă stor care își
conducea turma. El Sol credea că este o divinitate reală . Avâ nd în vedere toga lui și bâ rlogul
lui coliseum, aș paria pe una romană . Să fim noi sacrificiile lui?
Mi-am ciupit puntea nasului, mormă ind: „Arcana nebună ”. Dar aș putea să vorbesc cu
adevă rat?
Odată ce Tess și cu mine ne-am întors din că lă toria noastră în timp, poate că m-am
spulberat în mici bucă ți de Evie.
Deocamdată , aș renunța la partea sacrificială a programului de diseară . Am avut o
misiune. Sol a stat între mine și cele trei goluri ale mele. Ceea ce însemna că stă tea între
mine și Jack. Sol ar putea la fel de bine să -l ucidă în fața mea.
Mi s-au ascuțit ghearele. M-am conectat deja cu fiecare fabrică din acest stadion. Aș fi
suficient de puternic să lupt cu atâ tea piei?
Că mă șile ar putea fi la fel de periculoase. Pă rea că printre ei se ră spâ ndea vestea că
sunt o femeie.
Sol a continuat: „Numai gladiatori demni vor gă si o casă în mijlocul bogă țiilor
Olimpului! Pregă tește-te să lupți pentru locul tă u!”
A trebuit să i-o dau: știa să facă spectacol, un adevă rat entertainer. În starea mea
actuală , acest interpret era pe cale să se rupă mult mai mult decâ t piciorul.
Pretinșii gladiatori din jur s-au îngrijorat pe mă sură ce și-au înțeles situația - o luptă
pentru supraviețuire. Câ ți au murit la fiecare concurs?
Nu e de mirare că toate acele Skin-uri erau mari și marcate. Pentru a-și câ știga locul în
tribune, au trebuit să iasă în viață dintr-un joc liber pentru toți.
S-ar putea să nu trebuiască să -l scot pe Sol. Dar am vrut . Care a fost încă o pictogramă ?
Nu, concentrează-te! TIC Tac.
Sol și-a fluturat mâ na, iar Bagmenii s-au trâ ntit înainte. Au depus acele arme brute pe
teren — stiuci, sape, topoare — apoi s-au intors la periferie, de parca ar fi fost coregrafiate.
Soarele trebuie să aibă control asupra lor, felul în care am controlat plantele! Ceea ce avea
sens – la urma urmei, Bagmen fusese creat de radiația solară în timpul Flash.
 Câ nd soarele stră lucise noaptea.
Printre Că mă și, privirile se aruncau și pumnii strâ nși, bă rbați pregă tiți să lupte. Câ nd
ar trebui să lovesc? Aș avea destui spori pentru a elimina o mie de piei? Ș i ce zici de
Bagmen?
Sol și-a ridicat mâ inile și trupul a început să . . . stră lucire.
Împuterniciți-mă sau ardeți-mă?
Peste tot în jurul meu Că mă șile gâ fâ iau de șoc. Adepții lui Sol și-au ridicat fețele și s-au
relaxat în timp ce lumina radia din corpul lui – din ce în ce mai puternică ca intensitate. A
devenit atâ t de stră lucitor, încâ t aproape că am strigat. Am închis ochii, întă rindu-mă . . . .
Câ nd glifele mi-au tremurat, am deschis ochii. Curâ nd, acele lumini învolburate de pe
pielea mea stră luceau aproape la fel de puternic ca Solul. Soarele mă supraîncă rca! Dar
nimeni nu a observat; toţi erau prea ocupaţi să se holbeze la el.
Mi-am împins gluga pe spate și vițe-de-vie s-au aprins în spatele capului meu, ca o
cobră încă o dată . Ghearele mele picurau de otravă . Oasele mele rupte și ră nile se reparau
din ce în ce mai repede. Vinile din mâ neca mea au fă cut loc brațului meu în creștere, pe
mă sură ce carnea s-a construit pe ea însă și. Deja la cot!
În adâ ncul meu, vră jitoarea roșie s-a întins și a torc.
Culturile de înă lbire se agitară în stare de pregă tire. Aș putea transforma asta într-o
baie de sâ nge dacă aș alege. Jack fusese una dintre ultimele mele legă turi cu umanitate, cu
bună tate. Pâ nă l-am recuperat. . . vră jitoarea roșie ar putea să -și strecoare lesa.
Un Arcana supraalimentat. Cu zero umanitate. Ș i o pictogramă de luat în mâ nă . Dacă
doborarea împă ratului ar fi atâ t de ușoară ...
m-am încruntat. Richter. Dacă nu era invulnerabil pâ nă la urmă ? Pot fi . . . Pur și
simplu aveam nevoie de o baterie solară portabilă . L-aș putea duce pe Sol înapoi în timp cu
mine pe caruselul lui Tess. Dar aș putea controla Soarele suficient pentru a-i ține puterile în
frâ u? Care era întinderea puterilor lui?
Sol și-a redus lumina, apoi el și cei doi zombi ai să i de companie au luat loc pe scenă .
Dintr-o dată , a sunat un sonerie de joc.
Bă rbații care țipeau au fugit după acele arme. Au izbucnit lupte. Un corp la corp a
izbucnit în jurul meu. Armele brute au fă cut din crimă o afacere înfioră toare. Sâ ngele a
țâ șnit, membrele tă iate că deau.
În spatele meu, nepotul lui Pops a plâ ns isteric. Am aruncat o viță de vie că tre el și
Pops. Se ramifica în fața lor – un scut verde.
Atenție înapoi la Sol.
Își legase degetele de acele Baggers de ambele pă rți. Lui Sol îi pasă de cei doi? Dacă da,
aș putea folosi asta. Dar mai întâ i aveam nevoie de o distragere a atenției.
Așa cum învă țasem să fac în subsolul Îndră gostiților, mi-am smuls o altă viță de vie de
la gâ t și am aruncat-o în direcția gă rzilor Bagmen de la periferie. Grenada mea proprie; L-
am alimentat din interiorul meu. Vița de vie s-a ră spâ ndit, bifurcâ ndu-se pentru a urca pe
trupuri și pe cranii de suliță . Pungii au că zut ca o domino.
Că mă șile din apropiere s-au smucit înapoi de la mine. Bun. Era pe cale să am nevoie de
cameră .
Am invocat-o pe vră jitoarea roșie – și aproape că puteam să -mi compă timesc
dușmanii. EU SUNT vrăjitoarea roșie, s-a gâ ndit o parte din mine . Evie este o fărâmă din
MINE.
 Alți Baggers s-au mobilizat pentru a localiza amenințarea, trecâ nd prin masa de
oameni.
De pe gluga cobrei mele, am îndreptat capă tul unei vițe uriașe, o altă suliță . A țâ șnit
spre exterior, împingâ nd un Bagger prin ochi.
Mai multe creaturi s-au întors spre mine, plâ ngâ nd în timp ce atacau. Am mai stricat
una și alta. În curâ nd am folosit două sulițe. Trei sulițe. Zece. Ca o hidra.
Niciodată nu m-am simțit mai monstruoasă . Stră lucitor. Vicios. Gheare revă rsate de
otravă .
Că mă șile țipau și se aruncau din drum, mai frică de mine decâ t de orice altceva în
acest loc. Bandana se uită la mine cu repulsie și teamă .
am zâmbit. Dar am crezut că ne vom întâlni?
O suliță verde a stră puns un Bagman, apoi i-a prins pe cei doi în spatele lui. Zombi
morți s-au îngră mă dit. Duhoarea aproape că m-a fă cut să vomit.
Vră jitoarea roșie a tâ njit la mă celul ei, cerâ nd control total. Dar misiunea mea era prea
importantă pentru a-i da frâ u liber.
Luptâ ndu-mă să mă concentrez asupra a ceea ce conta, am trimis tulpini de trandafiri
ghimpate care se tâ ră sc spre scenă . Sol nu a observat că verdele se strecură pe scaunul să u
și pe cel al însoțitorilor să i.
Tulpinile s-au încolă cit brusc în jurul gâ tului. Le-am folosit pentru a ridica în aer cei
doi Baggers.
Sol a strigat: „Nu! Stop!" Ș i-a strâ ns tulpina în jurul gâ tului și a tras, așa că am strâ ns
toate cele trei gulere ghimpate.
Bagmenii de pe teren și-au încetat atacul. Corpul la corp a încetinit, pâ nă câ nd toată
lumea s-a uitat la lucrarea mea.
Cu o mișcare din mâ nă , acele plante terasate s-au umflat. Skins din tribune au
reacţionat prea tâ rziu; din spatele lor, un val de verde i-a cuprins, propriul meu val
terifiant. Vița de vie i-a prins în capcană , o vastă plasă vie. Cu câ t bă rbații se luptau mai
mult, cu atâ t erau mai prinși în capcană .
Un reflector pă rea să stră lucească din ochii lui Sol în timp ce el își îndrepta privirea
peste mulțime pentru a-și identifica atacatorul.
Am pă șit în acea lumină și am gemut. Doamne, m-a simțit uimitor .
"Cine eşti tu?" întrebă el, cu degetele sâ ngerâ nde încolă cite în jurul gulerului. " Ce ești
tu?"
Vinile mele acoperite de sâ nge mi-au îndepă rtat trupurile din cale în timp ce mă
îndreptam spre scenă , mai aproape de acea lumină delicioasă a soarelui.
Chiar și cu toate aceste plante, am reușit să -mi cresc doar jumă tate din braț. Acum am
ridicat ciotul în lumina reflectoarelor lui. Carnea mea s-a regenerat în fața ochilor noștri.
Pâ nă și icoanele mele s-au întors.
Gâ fâ ituri și scâ ncete ră sunau din jurul meu.
Mi-am flectat noile degete și gheare. Mi-am rostogolit încheietura. Cu mâ na restaurată ,
am ară tat spre Sol. „Vii cu mine.”
 5
„Eu sunt împă ră teasa, iar tu ești prizonierul meu.”
Câ nd am continuat înainte, o rază diferită a stră lucit din ochii lui Sol. Acesta nu a fă cut
nimic pentru mine, nici pentru mine. Dar bă rbații cei mai apropiați de mine au țipat. Câ țiva
se ridicau și se legă nau în iarba însâ ngerată . Unul s-a lă sat în genunchi, lovindu-și pumnii
de cap.
Lovită de soare? Sol doar îi înnebunise? Puterea numă rul trei.
Am strâ ns gulerele Baggers; perechea se vă ita în aer. „Încearcă orice altceva cu mine și
cei doi își vor pierde capul.”
"Aștepta!" Sol își ridică palmele, întunecâ ndu-și privirea. Accent gros, a spus el: „M-am
oprit. Doar nu-i ră ni, va rog !”
„Vor fi în siguranță atâ ta timp câ t faci ceea ce spun eu.”
Ochii lui erau panicați. "Orice!"
I-am fă cut semn cu un deget strâ mb. Încă îmbră cat în tulpină de trandafiri, el a
coborâ t pe scenă pe teren, cu Birkenstock-urile stropindu-se în sâ nge și slime de Bagger.
Câ nd stă tea în fața mea, că ldura radia de la el. Era chiar mai înalt și mai construit decâ t
credeam, așa că am folosit o altă tulpină pentru a-i lega încheieturile și am strâ ns-o pe cea
de la gâ t. Sâ ngele îi curgea pe gâ t și pe pieptul bronzat.
Luâ nd o pagină din cartea îndră gostiților, i-am spus: „Gulerul tă u – și cele de pe cei doi
zombi ai tă i de companie – sunt încă rcate de presiune. Dacă mor, sau înnebunesc sau pierd
controlul în vreun fel, cele trei gulere se vor închide, decapitandu-te.”
Sprâ ncenele trase, Sol a întrebat: „Ce vrei de la mine?”
„Un camion, cu toată benzina pe care o poate transporta. Tu și cei doi Baggers ai tă i
veți veni ca ostatici mei. Dacă ajungem în siguranță la destinație, s-ar putea să nu te ucid.”
„Unde ne duci?”
Din pă cate, a trebuit să dezvă lui unde voiam să ajung; nu puteam ajunge altfel. „Spre
un loc numit Fort Arcana. Vreau să -i întrebi pe oamenii tă i dacă a auzit cineva vreodată de
asta.”
„ Am auzit de asta.”
Mi-am îngustat ochii. "Continua."
„De la soldații Azey capturați. Asta e armata de sud-est...
„Ș tiu cine sunt Azey”. Jack îi condusese pâ nă în Louisiana pentru a stabili o așezare în
jurul Haven. Un refugiu.
„Acești soldați au tabă rat peste râ u de acest fort.” Spunea adevă rul! „Plă nuim să -l
atacă m în viitor.”
Noroc cu asta. „Unde sunt oamenii aceia acum?”
„Nu a supraviețuit.”
La dracu. „Câ t de departe este fortul?”
"Doua zile."
Zile! Atâ tea minute! "Ai o hartă ?"
 A scuturat din cap. „Dar eu știu calea.”
Probabil că ar trebui să -l fac să deseneze o hartă oricum, dar nu am avut timp. În plus,
navigarea nu era punctul meu forte. „De ce să te cred?”
El a ridicat din umeri, tresă rind în timp ce spinii îi înfipseră în umeri. „Dacă nu te duc
acolo în două zile – cu excepția blocajelor rutiere neprevă zute – mă poți ucide.”
Mi-am dat ochii peste cap. "Pot sa? Mulțumesc pentru bine.” Mai aveam o mie de
întrebă ri pentru el, dar l-am putut interoga pe drum.
Mi-a aruncat o privire ciudată . „Chiar dacă aș avea o hartă , îmi place ideea de a-ți fi
util.”
"Bun. Poți conduce.”
_______________

Ce obții câ nd amesteci doi Baggers, o carte însetată de togă și o împă ră teasă pe jumă tate
nebună ?
Road trip în stil AF.
Eram pe cale să tră iesc una dintre glumele lui Finn. . . .
Cu Pieile lui Sol prinse în capcană , Că mă șile invadaseră recoltele, Pops și nepotul să u
printre ei.
Eliberasem câ teva Skins pentru a ne furniza pentru că lă torie. Oh, dacă privirile ar
putea ucide. . . Îndră znisem să -l amenință m pe zeul și erau supă rați. Creasem o coroană de
trandafiri, o aureolă tremură toare deasupra pă rului meu înroșit, pentru a le aminti de
propria mea putere.
Apoi am dat ordine.
Singurele camioane pe care le avea Sol erau cele mari militare pe care le vă zusem
parcate afară , așa că le-am poruncit adepților să i să alimenteze unul și să -l împacheteze cu
rezervoare de gaz și apă . Le-am ordonat altora câ țiva să -mi aducă mâ ncare ambalata
pentru geanta mea cu insecte și să afle ce zi a fost.
Am fost zguduit de ră spunsul: 389 AF Pierdusem o să ptă mâ nă . Adaugă încă două zile
pentru a ajunge la Fort Arcana.
TIC Tac.
Acum, în timp ce așteptam aprovizionarea camionului, i-am spus lui Sol: „Ne
îndreptă m spre coliseum-ul tă u sigur și cald. Veți avea nevoie de straturi și cizme.” Purta
Birks, pentru numele naibii. Ș i un cearșaf . Un ceas de mâ nă inutil i-a completat ansamblul.
Mi-a aruncat primul zâ mbet. — Ești îngrijorat pentru mine, querida ? Aș pune pariu că
ar putea fi un fermecă tor atunci câ nd nu este ucigaș.
Același lucru s-ar putea spune și pentru mine. „Degeră turile sau hipotermia ta mă vor
încetini.” Am scos mă nușa asortată fă ră degete din rucsac și am tras-o. Înainte să -mi ascund
mâ na, l-am observat că observă icoanele mele, dar nu le-a remarcat.
— Nu voi suferi nicio condiție, spuse Sol. „Mi-e cald pentru totdeauna.”
Trebuie să fie frumos. Mi-am amintit că mă înfioram deasupra acelui turn de antenă .
„Sticlă vă poate tă ia picioarele goale.”
El a aruncat privirea în jos. „Nu sunt goale.”
„Odată cu primul tă u pas în Ash, aspirația noroiului va mâ nca acele sandale.” L-am
sondat. „Ce zici de blugi? Denim ți-ar proteja picioarele de că dere. Ș i nu știu cum se
ră spâ ndește febra osoasă , dar nu aș vrea să merg la comando dacă trecem de o colonie de
ciumă .
A înghițit în sec și și-a îngustat subtil atitudinea.
„Trebuie să ai un pachet de depanare pe care vrei să -l aduci.”
„Întregirea?” Sol a clipit la mine.
Simțise Jack atâ t de multă frustrare din cauza lipsei de idee? "Un rucsac. Cu
echipament de supraviețuire. Pentru a te ține în viață .”
Ridicat nepă să tor din umeri. „Presupun că m-aș putea pregă ti pentru un mediu mai
accidentat. Vrei să te întorci în apartamentele mele și să mă îmbraci? Mi-a aruncat o privire
fierbinte și aproape că am râ s.
Lătrat stejarul greșit. Habar nu avea câ t de neatins eram. „Pune-l pe unul dintre
oamenii tă i să adune niște haine și cizme. Dacă nu s-a întors înainte ca bidoanele de
benzină să fie încă rcate, poți să faci raid în cadavre ca noi ceilalți.”
A fluturat cu o piele și i-a dat ordinele. Apoi s-a întors spre mine. „Ce veți face
închină torilor mei?”
Într-adevăr? „Toți au comis crimă – doar pentru a se plimba fă ră că mașă .” Majoritatea
au ră mas sub plasa mea.
„I-ai auzit spunâ nd victi vincimus ? Asta înseamnă în latină cucerit, noi cucerim . Unii
dintre ei s-ar fi putut ucide în autoapă rare.”
Poate că unele erau bune; poate unii nu au fost. I-am ră spuns: „Poate că unii se pot
slă bi. Poate unii nu pot.” Nimic din toate acestea nu a contat oricum! „Suntem pe un ceas.”
Unul dintre Skins a semnalat că camionul era încă rcat.
I-am ordonat lui Sol: „Încă rcați-vă animalele de companie în spate, apoi intră .”
Cu o mișcare a mâ inii, cei doi zombi au urcat pe o rampă de încă rcare. I-am fă cut semn
unuia dintre Skins să -l închidă , iar eu și Sol ne-am urcat în cabina camionului.
S-a instalat la volan. „Acum că că lă torim împreună , nu ar trebui să vă știu numele?”
"Nu."
Buzele lui s-au întors în jos. „Închinatorul meu nu s-a întors cu hainele mele. După ce
m-ai învă țat greșeala că ilor mele, te aștepți să plec fă ră cizme și blugi?
„Nu dacă este un cadavru în apropiere câ nd realiză m combustibil.”
„Nu poți fi confortabil în hainele tale umede și noroioase”, a subliniat el. „Pot oferi
blugi uscați și un hanorac. O pereche de șosete calde. Care-i graba?”
Du-te la Tess. Du-te la Tess. Du-te la Tess. Unsprezece minute pe carusel față de nouă
zile. Mii și mii de minute.
Câ nd am forțat-o pe Tess să inverseze timpul și ea supraviețuise cu puțin timp, îmi
fă cusem griji că mă va urî pentru totdeauna. Dar Joules îmi spusese: „Se va bucura că a
ajutat. Lui îi place să ajute.”
Fata aceea dulce se bucurase .
Ceea ce însemna că va fi dispusă să lucreze .
Împreună , am putea face asta! Dar nu aș stivui pachetul împotriva noastră adă ugâ nd
minute inutile. I-am spus lui Sol: „Asta e treaba mea”. Am folosit o tulpină de trandafir
pentru a-i lega una dintre încheieturile de volan, cealaltă de schimbă torul de viteze.
El a oftat. „Sunt dezamă git, dar aceste legă turi sunt destul de dureroase.”
"Aoleu. Sunt ei?" le-am strâ ns. "Merge."
 Strâ ngâ ndu-și falca lată , Sol a pus stâ ngaci camionul în viteză . Ar fi putut să nu
conducă mai ră u decâ t mine? Nici mă car nu obținusem nici mă car permisul de învă țare –
pentru că fusesem închis într-o secție psihică în vara înainte de a împlini șaisprezece ani.
După Flash, Jack condusese de cele mai multe ori.
Pe un ton grav, Sol a spus: „Tot ce trebuia să faci a fost să mă rogi să merg cu tine. Aș fi
fă cut-o, fă ră amenință rile tale să atâ rne deasupra capului meu.”
„I-ai întrebat pe prizonierii tă i dacă vor să lupte pentru supraviețuire? Acum conduceți
.”
A ridicat din umeri și a dat camionului niște benzină . Ne-am îndreptat spre autostradă .
M-am uitat în oglinda laterală cum un „închină tor” fă ră că mașă alerga după noi cu o
geantă . A aruncat-o spre spatele camionului. . . . Geanta a aterizat bine scurt.
Nu era ziua lui Sol.
 6
„Din moment ce refuzi să -mi dai numele tă u, cum ar trebui să te numesc?” întrebă Sol.
Urcam mai sus în dealuri, drumul devenind mai perfid. „O, mare împă ră teasă ? Cel blond? Ce
zici de Regina Verde?”
Mă uitam pe fereastră în tă cere, ignorâ nd încercă rile lui de a conversa. În timp ce
prezentam o scenă pră jită cu fulger după alta, am alternat de la Evie la Empress complet –
pă r roșu împră știat cu frunze, coroană de trandafir, gheare de spini care picură , glife
stră lucitoare – și înapoi. La un moment dat, îmi bă tusem cu neră bdare ghearele pe cotieră ,
înjunghiâ nd dispă rut gă uri în ea. Se adunase otrava.
Sol tremurase de groază .
„Spune-mi Împă ră teasa.”
„Nu suntem pe bază de prenume? Amenda. Poți să -mi spui Iluminator.”
„Da. Asta nu se va întâ mpla niciodată , Sol .
Ză pada a început să coboare. Cuvintele lui Jack mi-au ră sunat în cap, vocea lui la radio
câ nd ieșisem să -l întâ lnesc: „Deci asta e zăpadă. . . .” Un bă iat bayou, nu-l mai vă zuse pâ nă
acum.
Fusesem încâ ntat de fluturi albe curate. După un an de cenușă mereu prezentă , albul
pă ruse o tablă goală .
Cu vocile noastre legate, Jack și cu mine ne minunaseră m de ză padă .
Pieptul mi s-a ră sucit atâ t de tare încâ t aproape că am țipat. Ochelari! Am crezut pe
deplin că îl voi recupera. Dar simpla idee că nu eram în același avion m-a înnebunit.
Sol a spus: „Încă nu-mi vine să cred că Împă ră teasa este o fată adevă rată . De luni de
zile, am auzit toate aceste voci în capul meu, iar apoi apare una dintre ele – în carnea foarte
frumoasă .” A auzit apelurile noastre Arcana.
Matthew îmi spusese că al meu era mai tare decâ t al tuturor. Aparent, apelul meu
fusese difuzat pâ nă în Indiana. Cu toate acestea, nu le-am auzit niciodată pe Sol.
Mi-a imitat vocea: „‘Vino, atinge. . . dar vei plă ti un preț.” Ș i-a aruncat privirea asupra
mea. „Cine nu l-ar plă ti?”
Jack avea. Ar mai fi în viață dacă nu m-ar fi întâ lnit niciodată . Sau dacă l-aș lă sa să
plece după lupta mea împotriva Cardului pustnic.
Aric plă tise iar și iar.
Încă nu mă contactase. Poate că tabloul de distribuție Arcana era din nou jos. La urma
urmei, nu auzisem chemarea lui Sol de la câ țiva pași depă rtare. Ceea ce ar însemna că nu
aveam nicio legă tură mentală cu aliații și prietenii mei.
Ș i nici nu am idee unde erau dușmanii mei.
Sau poate că nu am putut lua în considerare alternativa: că Aric era prea ră nit pentru a
ră spunde. Oricum nu ar conta, din cauza că lă toriei în timp. Odată ce mă întorceam, l-aș ține
în siguranță .
 Doamne, aș putea înnebuni mă gâ ndesc la asta! Zile întregi, nu am dormit și puțină
mâ ncare. Nu urmă ream tocmai bine. Iar privirea sclipitoare a Soarelui nu a ajutat. — Ai
terminat, Sol? Fii atent doar unde mergi.”
Nu a terminat. „Am vă zut o imagine fulgerâ nd peste tine. Aveai brațele deschise, îmi
fă ceai semn.” Tabloul meu de arcane. „Unii dintre soldații Azey au vorbit despre oameni
supranaturali numiți Arcana. Chiar și după atâ tea evenimente derutante – și propriile mele
puteri – abia am crezut.” Nici eu n-am avut. „Deci, dacă vocile sunt reale, atunci trebuie să
fie și jocul. Am auzit destule pentru a culege elementele de bază . Suntem mai mult de o
duzină , nu? Ș i toți ar trebui să luptă m? Să -și ia unul altuia — cum se numesc? — icoane ”.
Aș putea confirma că un marcaj de mâ nă a însoțit fiecare ucidere. În schimb, am ridicat
din umeri. Nu am avut încredere în acest card; a-l pă stra ignorant pă rea înțelept.
„Ai icoane, nu? Am crezut că am vă zut ceva pe noua ta mâ nă înainte de a-l acoperi.”
Câ nd nu am ră spuns, el a întrebat: „Vor mai fi alți zei la Fort Arcana?”
Alți zei. Uf. Aric mă numise zeiță , dar a vrut să spună la figurat.
„Asta are sens”, a continuat Sol. „Acest fort al Arcanei trebuie să facă de rușine umilul
meu Olimp.”
Fortul nu ară ta prea mult, dar era puternic. Jack o construise cu propriile sale mâ ini.
„Fortul Arcana a fost construit din tot ceea ce avea la dispoziție oamenii care caută o viață
mai bună în Ash. Nu toată lumea trebuie să se plimbe într-o fortă reață gata fă cută .”
Într-un fel, Sol era ca Cartea pustnicească , un vierme care se strecura dintr-o coajă în
alta.
„Cine a început jocul?” întrebă Sol. „Ce se întâ mplă dacă nu vrei să te lupți cu nimeni?”
Aruncâ ndu-mi o privire semnificativă , el a spus: „Sunt un iubit, querida , nu o luptă toare”.
„Nu, îi faci pe alții să se lupte. Pentru distractia ta."
„Aș fi putut să -ți desenez o hartă că tre fort și apoi m-ai fi putut ucide. De ce să mă ră pi?
Pentru că te-am ajutat să te regenerezi?”
„Am planuri pentru tine.” Dacă aveam de gâ nd să -l folosesc pe Sol în trecut pentru a-l
înfrunta pe Împă rat, ar trebui să fie el cu noi în caruselul lui Tess? Mai mulți oameni i-ar
îngreuna? Poate că aș putea să mă întorc și mai departe în timp, apoi să conduc pâ nă la
Olympus pentru a-l prinde pe Sol înainte de ciocnire.
Enigmele de că lă torie în timp m-au durut capul. Mi-aș da seama de ceva. . . .
Sol a spus: „Planuri pentru mine? Ca să mă folosești, apoi să mă omori?”
Bingo. Dar nu am vrut să creadă că numă rul lui va fi în curâ nd. „Conduceți mai
repede.”
„Din nou, care-i graba? Trebuie să ne gră bim să întâ lnim alți zei.”
Am fost blocat în acest taxi cu un tip care se credea divin. „De ce nu te concentrezi pe
drum?”
„ Da. Bine." Două minute mai tâ rziu: „De unde ești? Cu acel ton tâ rnos, mă gâ ndesc la
Deep South.”
Mă durea inima câ nd mă gâ ndesc la Louisiana mea natală . Mi-am bă gat mâ na în
buzunar, atingâ nd panglica roșie.
În ciuda tă cerii mele, Sol a spus: „Sunt din Barcelona. Am venit în State pentru
facultate. Vorbești spaniolă ?" Nu. franceza cajun. „Nu vorbești mult, nu?”
Pe vremuri, am fost plin de bucurie și prietenos cu toți cei pe care îi întâ lnisem. „Poate
că nu vorbesc prea mult cu criminalii.”
 „Este bogat, venind de la tine. Am învă țat destule despre joc încâ t să spun: trebuie să
cunoști unul, împă ră teasă .”
„Am ucis în autoapă rare. Ai forțat pe alții să omoare pentru sport. Chiar și copii.”
„Sau poate mi-am eliminat adepții pe baza acțiunilor lor în acea luptă . Eram bine
conștient de bă iatul care plâ ngea. Arbitrii mei Bagmen nu ar fi permis ca copilul să fie ră nit,
iar oricine l-ar fi țintit ar fi fost descalificat din Olympus.”
„Totuși nu erau copii în tribunele tale? Nu mă mai minți.” Le-am strâ ns în spate
gulerele Baggers.
Câ nd au plâ ns, Sol a strâ ns volanul și lumina soarelui i-a pâ lpâ it de pe față .
Mulțumesc pentru top-off. Corpul meu de viță de vie a încolțit de pe gâ t, înghițindu-mi
obrazul.
S-a strâ mbat la priveliște, apoi a spus: „Am trimis copiii și pă rinții pe drum.”
Am ridicat mâ na ca să -i mai ră nesc pe Baggers. M-am bucurat că aveam doi zombi cu
care să lucrez. S-ar putea să fiu nevoit să -i pun unul, doar pentru a-i ară ta lui Sol că vorbesc
serios.
„Este adevă rat, împă ră teasă ! Mierda! Jur că este adevă rat.”
Poate că a fost. Dar . . . „Dar acei prizonieri ră niți care nu au putut să iasă suficient de
repede din cuști? Gardienii tă i i-au împușcat cu sâ nge rece.”
— O milă , spuse el ferm. „Oricine este ră nit AF se află într-o lume literală a mizeriei. În
plus, aș spune că opt din zece dintre acești bă rbați au ucis.
Nu puteam să fiu de acord. Rareori întâ lnisem oameni cumsecade pe drum. Dar asta
nu mi-a oferit o scuză să -i adun și să joc cu ei.
Oricum nu conta. Nu aveam de gâ nd să mă împrietenesc cu acest card. Sol ar putea fi
mai bun decâ t Lovers sau Richter, dar acel bar era la fel de jos ca abisul lui Circe.
— Îi amenințe pe ceilalți atâ t de ușor, a spus el, pă râ nd ră nit. „Fă ră un gâ nd. De ce ești
atâ t de crud?”
„Bagmen nu sunt alții . Sunt monștri.” Mama ar fi în viață dacă nu ei.
„Nu pentru mine. Ei sunt prietenii mei."
Îndră gostiții își chemaseră garoafele copii . „Atunci ești bolnav.”
"Ș i tu nu ești? Ești acolo cu gâ tul unei vițe alunecoase. Din câ te știu, ai putea fi cel mai
ră u dintre zei. Poate ar trebui să mă aliez cu alți Arcani și să te scot afară .”
"Pot fi."
„Am auzit de unul care ți-ar putea da fundul. Nu controlează Împă ratul focul, vulcanii
și cutremurele? Ar trebui să poată lua niște plante mizerabile.”
Suficient! „Împă ratul este un ucigaș în masă ! Pentru sport, el a anihilat sute de bă rbați,
femei și copii – non-Arcana, oameni care nu aveau nimic de-a face cu acest joc.”
"Oh, chiar aşa? Ș i de unde știi asta?”
„L-am vă zut cum fă cea asta! L-am auzit pe Richter râ zâ nd în timp ce lava lui îi ardea de
vii.”
Chiar înainte de atunci. . . Jack și cu mine ne minunaserăm de zăpadă.
OCHELARI!
Sol s-a încruntat la mine. „De ce să te cred?”
„O jumă tate de zi de plimbare de la Fort Arcana este o vale. Veți putea spune că a
lovit.” Mi-am ciupit puntea nasului. „De ce îți spun asta? Nu ai simpatie pentru oamenii
nevinovați.”
El a întrebat în liniște: „Câ ți oameni sunt nevinovați după Flash?”
Am urâ t că are rost.
„Împă ră teasa, de unde stau eu, tu ești doar diabloul pe care îl cunosc.”
Nu, Diavolul fusese o carte total diferită .
 7
Auzeam urletul vâ ntului chiar și prin pereții groși ca buncă r ai substației electrice unde ne
adă postisem. Lui Jack i-a plă cut întotdeauna să stea în acestea – cuburi de beton cu uși de
oțel și fă ră ferestre. Adă posturi AF bune.
Rafalele cu forța de vâ nt îmi dejucaseră nevoia de a merge înainte. Pâ nza de pe spatele
camionului prindea vâ ntul ca o pâ nză ; câ nd am derapat pe un petic de gheață neagră ,
aproape ne-am îndreptat de pe o stâ ncă . Întreținerea balustradelor era de domeniul
trecutului.
Deși strâ ngeam minute pe care nu trebuia să le prevă d, m-am gâ ndit că nu l-aș putea
ajuta pe Jack dacă aș fi în fundul unei râ pe undeva.
Fă cusem o cușcă de spini înă untru pentru Baggers, ținâ ndu-i aproape ca efect de
pâ rghie. În timp ce folosisem silex pentru a aprinde focul, vița mea demontase o ladă de
depozitare pentru lemne. Fumul s-a șterse în sus și a dispă rut printr-o cră pă tură sau
aerisire deasupra capului. Flă că rile au fost o amintire a morții lui Jack, dar în curâ nd îl voi
avea înapoi.
Am aruncat o privire spre Sol de cealaltă parte a focului. Era încă îmbufnat pentru că
strigasem la el. Destul de sigur, a existat un cadavru destul de nou câ nd ne-am oprit să
facem plin. I-am ordonat lui Sol să scoată cizmele mortului.
Soarele îşi ridicase nasul. "Este dezgustă tor. Aș prefera să plec fă ră .”
Mi-am amintit câ nd eram prea speriată ca să -mi iau ochelarii de soare dintr-un corp.
Sau pentru a prelua o să geată prețioasă dintr-un Bagger. Cum mă suportase Jack în tot
acest timp? „Tu ieși cu Bagmen nă scuți”, am subliniat eu, „și numești un cadavru
dezgustă tor? Baggers sunt cadavre.”
Se uitase la mine de parcă aș fi insultat-o pe mama lui.
— Cizme, Sol. Acum! ”
Refuzase, lansâ ndu-se într-o diatribă în spaniolă , iar de acolo lucrurile s-au dus la vale.
...
Acum am să pat în geantă pentru un pachet de supă liofilizată și o oală pliabilă , prin
amabilitatea „închină torilor” lui Sol. Am depins mereu de batoane energetice ușor de
transportat, dar cerșetori, alegă toare, bla bla.
Câ nd am mâ ncat ultima dată ? Nu mi-am putut aminti.
Am aruncat pachetul în oală , amestecâ nd cu apa de la cantină . După ultima să ptă mâ nă ,
nu aș lua niciodată de la sine înțeles să am două mâ ini. Am pus oala peste flacari si am
amestecat cu o ustensila universala.
Stomacul lui Sol mâ râ ia. — Ai de gâ nd să împă rtă șești ceva cu captivul tă u? Fă cu un
semn spre supă cu mâ inile legate.
„Aș fi putut, dacă captivul meu s-ar fi oferit să încă lzească această cameră – și această
masă – cu puterile lui.”
Buzele i se subțiră . „Dacă nu ești mai dră guț cu mine, mă voi asigura că primești o
mușcă tură de Bagman. Poate nu în seara asta, sau chiar să ptă mâ na asta. Dar într-o zi.”
 Am luat oala de pe foc. — Încearcă , Sol. Vezi unde te duce asta. Sunt sigur că sunt
imun.” Ei bine, cinci la sută sigur. La încruntarea lui, i-am spus: „Otrava e treaba mea”. Am
început să mă nâ nc, suflâ nd pentru a se ră ci prima mea lingură . Destul de bine.
„Bagmen nu injectează otravă , venin sau chiar un agent patogen. Este o mutație bazată
pe radiații. Ca ceva ce ai gă si în benzi desenate.”
„O să te cred pe cuvâ nt. În plus, mă regenerez. Nu pot să mă îmbolnă vesc”, am mințit.
Nu aveam idee cum va reacționa corpul meu la o mutație de benzi desenate. Nu luasem
febră de fractură de os, dar nu mi se injectase ciuma în piele prin gura unui zombi.
„Unul dintre închină torii mei este un om de știință ”, a spus Sol. „El a studiat Bagmen.
În plus, nu aș ordona nicio mușcă tură să te transforme – aș face-o doar ca să fiu un prost.
"Ah. Așa că ar trebui să mă uit la spate pentru ei?” Am ară tat spre animalele lui în
cușcă . Tă cuți și nemișcați, cei doi se uitau în gol în față , îngrozitori cu pielea lor șifonată .
„Aceia anume nu mușcă pe nimeni.”
Oala se ră cise, așa că am bă ut direct din ea. — Din nou, te cred pe cuvâ nt. Și icoana ta,
dacă nu taci.
Odată ce am terminat cam jumă tate din supă , m-am uitat la expresia lui aparent
sinceră . Poate nu ar trebui să încerc să -l tac pe Sol câ nd aș putea afla despre un inamic. "Asa
de . . . te obosește să stră lucești?” Am luat o ultimă înghițitură de cină , apoi i-am dat oala.
El a radiat. „ Da , da.” A bă ut supa direct în jos, apoi și-a trecut brațul musculos peste
gură . „Cu câ t vremea este mai rece, cu atâ t devine mai greu. Dar devin mai eficient cu
antrenamentul, așa că folosesc mai puțină energie. În curâ nd voi putea să luminez întreaga
lume, comandâ nd o legiune de Bagmen.
E bine să ai goluri, Sol. M-am întrebat dacă Cartea Soarelui deținuse acest tip de
control asupra lui Baggers în jocurile trecute, latent în el, dar nu-și descoperise niciodată
abilitatea. La urma urmei, nu existau zombi cu care să experimenteze, nici Flash care să -i
creeze. „Cum ți-ai dat seama că îi poți direcționa?”
„Am fost atacat în Ziua Zero.” Privirea lui a devenit neconcentrată și a tresă rit la orice
își amintea. „Am vrut să nu mă mai ră nească și dintr-o dată au fă cut-o.”
Așa că era imun și la mușcă turile lor. „De ce nu au reacţionat Bagmenii tă i câ nd
stră luceai? Credeam că le era frică de lumina soarelui.”
„Dacă nu mor de foame sau nu se usucă , lumina nu pare să -i deranjeze prea tare. De
fapt, sunt atrași de mine, pă râ nd să mă simtă , chiar și cei pe care nu îi controlez.” El a
ridicat din umeri. „Dacă nu sunt pur și simplu atrași de ceea ce se tem.”
Cum am fost cu Moartea? Aric, unde esti? Tă cere. Am aruncat o privire spre cei doi
Baggers. „Poți să vorbești cu ei în vreun fel?”
„Pot să le comand cu gâ ndurile mele, să vă d prin ochii lor și să aud prin urechile lor.
Îmi pot îmbina mintea cu orice Bagman dintr-un anumit interval.”
— Le împrumuți simțurile? Așa cum au fă cut Lovers cu garoafele lor, și Lark a fă cut cu
animalele.
"Si." Ochii i s-au fă cut albi. „Pot vedea Statuia Libertă ții arsă prin ochii lui Bagger. Un
alt Bagger tocmai a coborâ t șchiopă tâ nd pe o ieșire de pe autostradă pentru Disney World.
"Ce altceva?" Vincent spusese că garoafele lui se ră spâ ndiseră peste tot, gă sind doar
cenuşă şi deşeuri. „Dar oamenii?”
„Multe lupte. Crime. Violuri.” Ochii lui Sol se limpeziră . „Dacă ai vedea ceea ce fac în
fiecare zi, nu ai avea atâ t de multă simpatie pentru bă rbații din acele cuști.”
 Probabil.
„În fiecare să ptă mâ nă , aria mea se extinde și pot să mă contopesc cu Bagmen mai
departe. Într-o zi sper să ajung în Spania mea natală .” Pe un ton mai blâ nd, a spus: „Poate că
familia mea a supraviețuit”.
„Ai ști dacă au fost . . . întors?”
El a dat din cap. „E probabil că au fost. Atâ t de mulți au fost transformați.”
M-am gâ ndit la bă ieții ă ia din cortul Îndră gostiților, cei pe care i-au infectat
intenționat. M-am îngrozit să -mi amintesc un bă iat pe jumă tate întors care plâ ngea peste
un jgheab de sâ nge, pe deplin conștient de ceea ce i se întâ mpla. L-am întrebat pe Sol: „Cu
ce îi hră nești pe acești doi?”
"Sâ nge. Va fi un ulcior din el în spatele camionului. Închină torii mei ar ști să
împacheteze câ teva.”
Ș i de unde luaseră sâ ngele? De la bă rbații că zuți pe câ mpul Olimpului? „Animalele tale
nu miros la fel de urâ t ca unele.” Totuși, am crescut trandafiri roșii pe cușca lor de spini
pentru a parfuma aerul.
„Slime este ceea ce miroase. Durează câ teva zile după ce se scurge să putrezească . Le
pă strez pielea curată .”
„De ce sunt speciali aceștia pentru tine?”
Privirea i s-a închis. "Nu vreau să vorbesc despre asta."
"Amenda." Schimbarea subiectelor. „Cum ați obținut un pă mâ nt bun pentru culturi?”
„L-am recoltat din peșteri. Dacă ajungi suficient de adâ nc, este încă fertil.”
El și adepții să i gă siseră o modalitate de a cultiva culturi și descoperiseră mutația
Bagger. Dacă Sol putea fi crezut, atunci fă ceau ceva bine.
„Creștem de aproximativ jumă tate de an, așa că încă nu există copaci”, a spus el. „Fă ră
mere, pere sau portocale.”
Îi fă cusem lui Tess un portocal ca să -și ispă șească faptul că aproape a ucis-o. Ca și cum
asta ar compensa riscul pe care o forțasem să -l asume atunci câ nd își dezlă nțuise puterea.
Cel puțin propriile mele puteri nu m-au putut opri.
Sol a întrebat: „Nu ai nevoie de murdă rie ca să crească lucruri, nu?”
Am clă tinat din cap, gâ ndindu-mă că acea dezvă luire nu ar putea strica.
„Aveți semințe? Poate mă r? Aș putea să -ți dau niște soare și am putea avea mere în
seara asta!” spuse el, de parcă ar fi fost un vis de plă cintă cu mere pe cer.
Mi-am tă iat degetul mare cu o gheară și am început un copac. Câ nd a devenit un
vlă star, am spus: „Fii oaspetele meu”.
Excitarea îi aprinse privirea – ochi că prui încă lziți încadrați de gene groase și
întunecate. El a radiat, lumina soarelui ieșind din piept, brațe și picioare.
M-am dus cu pleoapele grele în timp ce copacul a ajuns în tavan.
„Dios!”
Am îndreptat unul dintre membrele lui că tre el și unul că tre mine. Am smuls fiecare
câ te un mă r roșu stră lucitor. La prima muşcă tură , a gemut. „Nu cred că mă voi obișnui
vreodată cu asta.”
Am gustat-o pe a mea. Nu-i ră u. „Ce ai fă cut înainte de Flash?”
„Eram student la istorie și am condus un serviciu de promovare a petrecerilor cu niște
parteneri. Am gă zduit rave-uri în clă diri abandonate. Toată lumea credea că suntem plă tiți
pentru a ne distra, dar de fapt a fost multă muncă .”
 „Deci ai trecut de la rave la nenorociți liberi?”
El a ră spuns cu o impresie de Russell Crowe Gladiator : „Nu te distrezi ???”
„ Nu ai fă cut doar asta.”
El a ridicat din umeri.
„De ce te-ai dus Roman?”
Ochii i s-au luminat din nou. Comparasem privirea înstelată a lui Aric cu un ră să rit de
soare, dar ochii stră lucitori ai lui Sol erau ca în amiaza mare la ecuator. Irișii lui au trecut de
la maro închis la caramel iluminat din spate. „Am învă țat din meseria mea: prezentarea este
totul. Ș i vorbiți despre o cultură care a înțeles prezentarea! Romanii aveau embleme,
simboluri, uniforme elaborate, concursuri. Erau nemilos, dar aveau coduri de onoare. Ei
adorau ră zboinicii și concursurile. Ș i mi s-au închinat.”
Uf! „FYI, nu ești un zeu al soarelui. Am fost îngă duiți de zei, dar nu suntem divini.”
„Vorbește pentru tine, querida .” Mi-a ară tat zâ mbetul lui seducă tor. „Să rută -mi buzele,
apoi spune-mi că nu sunt divin.”
Dacă nu l-aș fi vă zut gă zduind un meci de moarte, l-aș fi gă sit fermecă tor. Era la fel de
jucă uș ca Finn, dar poseda și o carisma fierbinte.
„În vremea romanilor, un luptă tor cu o sabie putea schimba lumea”, a spus el, emoția
lui fă câ ndu-l să pară mai tâ nă r.
"Câ ți ani ai?" M-am trezit întrebâ nd.
"Două zeci și trei. Trebuie să ai” – și-a luat timp pentru a mă verifica – „două zeci?”
"Ş aptesprezece."
Buzele i s-au întredeschis. „Am poftit după o fată atâ t de tâ nă ră ?”
Mi-am dat ochii peste cap. Efectul a fost stricat de un că scat. Supa mă încinsese,
fă câ ndu-mi somnolență . Plus că n-am mai dormit de zile întregi.
„Ară ți distrus. De înțeles, de câ nd ești copil, pequeña .”
"Ce înseamnă asta?"
"Cel mic. Ar trebui să dormi puțin.”
„Cu un ostatic în apropiere? Un ostatic ră u?” Nu decâ t dacă a fost reținut.
"Ră u? Sunt stratificat .” A devenit serios. „Împă ră teasa, ce pot să fac ca să te conving că
nu sunt deloc rea? Ce te va face să ai încredere în mine?”
„Chiar dacă ești pe jumătate proastă , tot nu aș avea încredere în tine.”
Era un Arcan. S-ar putea să mă ținte pentru tră dare, așa cum fă cuse Lark. S-ar putea să
știe mai multe despre joc decâ t lă sase, așa cum fă cuse Selena.
Oare nu auzisem muzică plutind din Olimp chiar câ nd mă aflam pe marginea zimțată ?
Mă atrasese direct în bâ rlogul lui Sol. Atenție la momeli.
Cu o mișcare a mâ inii, am întins și peste el cușca cu spini a lui Baggers, apoi i-am
eliberat încheieturile, ținâ nd gulerul pe loc.
Câ t de ironic că Sol a vrut să am încredere în el – așa cum mi-am dorit ca Aric și Circe
să aibă încredere în mine. Dar atunci, am fost odată la fel de ră u ca au venit ei.
S-ar putea să nu am încredere în Sol. Sau vrei să -i fii prieten. Dar nu l-am putut judeca .
Ș i-a testat cușca. „Trandafiri roșii, pequeña ? Doar cei galbeni sunt potriviti pentru un
zeu al soarelui.”
Nervul acestui tip. M-am uitat la el, la fel de iritat pe mine.
Am avut cel mai scurt impuls să transform roșul în galben.
 8
Am tras în picioare cu un țipă t, lacrimile curgâ ndu-mi pe față .
"Împă ră teasă !" Sol își smulgea cușca, încercâ nd să ajungă la mine. „Ai un coșmar!
Trezește-te, mică !” Pielea îi stră lucea de emoție, iar mâ inile lui erau pline de sâ nge din
cauza spinilor mei.
Privirea mea s-a aruncat în timp ce îmi aminteam încet de viața reală. Substație. Sol ca
prizonierul meu. În drum spre Fort Arcana.
Mi-am îngropat fața în mâ ini câ nd lacrimile mi-au continuat să curgă . Îmi înă bușisem
atâ t de mult durerea, încâ t ar fi trebuit să mă aștept să bulboare în timp ce dormeam.
În coșmarul meu, Jack îmi spusese: „De ce nu m-ai lă sat să plec? aș fi încă în viață . Ț i-
am cerut să mă eliberezi.” Apoi a ars din interior, lavă revă rsâ ndu-se din corp.
Furtunul lui de durere încă îmi suna în urechi. A urmat râ sul împă ratului. . . .
„Despre ce a fost coșmarul tă u?” Pielea lui Sol s-a estompat, dar spinii mi-au crescut
din fulgerul lui de lumină .
— Masacrul împă ratului, am murmurat. „Richter. . .”
„Ț i-e teamă de un alt atac?”
„Ai face-o și tu. Ar trebui." Câ teva detalii mă sâ câ iau despre evadarea lui Richter din
Circe. În acea noapte, dacă aș fi auzit un . . . elicopter? „Olympus nu se află în raza lui.” Era
undeva?
„Ai țipat un nume. Cine este Jack?”
Lacrimile mi-au venit mai repede.
— Era din familie? Sprâ ncenele lui Sol se strâ nseră . „Sau împă ratul l-a ucis pe bă rbatul
pe care-l iubești?”
Mi-am trecut mâ neca peste ochi. „Richter l-a ucis pe el și pe un prieten de-al meu loial
și o întreagă armată .” L-am eliberat pe Sol din cușca lui, mai ales pentru a avea ceva de
fă cut.
Ș i-a trecut mâ inile în josul togii, cu sâ ngele puternic pe material. S-ar fi ră nit încercâ nd
să mă ajute. După ce a aruncat lemne pe jarul focului, s-a așezat de cealaltă parte. „Ce s-a
întâ mplat cu Jack?”
Nepă zită , m-am trezit spunâ nd: „Mă întâ lneam să -l întâ lnesc, să plec cu el, să încep un
viitor împreună ”. O tablă goală. „Vorbeam la un radio cu două sensuri. . . mi-a spus că se va
că să tori cu mine. . . și am vorbit despre ză padă .”
"Ș i apoi?"
„Tocmai era să -i spun că îl iubesc, mă întrebam de ce nu spusesem niciodată acele trei
cuvinte, câ nd am auzit alte trei: „Cutremur înaintea mea”. Chemarea împă ratului. În câ teva
secunde, întreaga vale a fost un lac de lavă . Toți acei oameni, morți pe loc.”
Buzele lui Sol se întredeschiseră . „De ce ar ataca atâ t de mulți?”
„Richter îi place să ucidă . El începe să -și folosească puterea pentru a distruge. Am fost
avertizat despre el. Nimeni nu este în siguranță câ t tră iește.”
„Dar nu ar trebui să ne ucidem cu toții unii pe alții?”
 „Unii dintre noi s-au luptat să nu facă ”, am spus. „Am fă cut o alianță .”
Sol pă ru să se gâ ndească la asta, apoi spuse: — Trebuie să -ți fie foarte dor de Jack.
"Fiecare secunda." Ș i fiecare secundă îl ducea mai departe de mine. La naiba, vâ ntul
încă urla afară . Disperat după o schimbare de subiect, i-am spus: „Dar tu? Ai fost
îndră gostit?”
„ Da . Înainte de apocalipsă .”
Mi-a tremurat mâ na câ nd mi-am ridicat cantina pentru un pahar. „Iubita ta a murit în
Flash?”
Mi-a aruncat un râ njet jucă uș. — Presupui că am fost cu o fată ?
Avâ nd în vedere felul în care a flirtat cu mine. . . da. — Atunci ți-ai pierdut iubitul?
„Le-am avut pe amâ ndouă .”
— Ai iubit doi oameni? I-am întins cantina.
A luat-o, bâ nd adâ nc. „Disperat.”
Doamne, aș putea să mă relatez. Eu și Sol aveam acum ceva în comun în afara jocului.
Probabil că tocmai se asigurase că nu îl voi putea ucide niciodată .
„Bea, Joe și cu mine ne-am hotă râ t.” Își îndreptă umerii mâ ndru. „Toată lumea s-a
îndoit că am putea renunța la trio-ul nostru, dar am fost împreună de doi ani.”
Nu am întâ lnit niciodată pe cineva care să fi fost într-o relație ca asta.
Ș i-a înclinat capul spre mine. „Mă vei judeca? Ne?"
Un râ s amar s-a revă rsat de pe buzele mele. "Glumesti?"
„Bine, pequeña ”, a spus el. „Crezi că o inimă poate fi suficient de mare pentru a iubi
doi?”
„Ș tiu cu siguranță că se poate.” Îndră gostiții – cu toate greșelile lor dezgustă toare –
puteau detecta ce era în inima unei persoane. A mea a fost împă rțită egal. „Sunt îndră gostit
de doi.” Jack era cel mai important în mintea mea acum, desigur. Eram înnebunit să -l aduc
înapoi pentru că îl văzusem murind. Dar și eu eram plin de îngrijorare pentru Aric. Deși
armura lui câ ntă rea atâ t de puțin, ar fi trebuit să -l împiedice în apă . Și dacă-
Am închis acel gâ nd. Revenirea în timp l-ar proteja și pe el.
Sol se încruntă , de parcă aș fi putut să -l trag de picior. "Cu adevă rat?"
Am dat din cap. „Jack și Aric.”
— Deci acum vei fi cu Aric?
"Este complicat." Unul dintre non-ră spunsurile mele preferate.
„ Da , se poate.” S-a uitat în foc. „I-am iubit atâ t de mult.”
„Cum erau?”
Ridicâ ndu-și fața, spuse: „Beatrice era acest înger cald și afectuos, cu o coloană
vertebrală de oțel. Ea s-a oferit voluntar la spital în fiecare luni, citind copiilor bolnavi de
cancer. A fost curajoasă și i-a ajutat să fie curajoși, dar își îngropa fața pe pieptul meu în
timpul filmelor înfricoșă toare.” Ochii i se lă crimară . Nu pă rea să -și dea seama că își freca
pieptul, de parcă ar fi putut-o simți încă . „Joe a fost un fost linebacker, student la drept.
Plă nuia să fie un avocat de treabă , dar nu și-a putut înnoda cravata. A trebuit să o fac pentru
el. Cumpă rasem inele de logodnă pentru ei. M-ar fi că să torit cu amâ ndoi.” Privindu-se pe
lâ ngă mine, a spus: „Dar apoi, la aniversarea noastră , le-am primit. . . ră nit."
Frisoane m-au împiedicat pe spate. "Nu înțeleg."
„S-a întâ mplat în Ziua Zero. Noi trei, și partenerii de afaceri, eram într-un subsol,
pregă tindu-ne pentru un rave. Aveam nevoie de mai multe provizii. În loc să le iau eu din
dubă , i-am rugat pe Bea și Joe să plece. Expresia lui era aspră . „I-am trimis afară dintr-un
adă post perfect – tocmai la timp pentru a vedea Flash.”
Capul mi s-a îndreptat spre cușca Bagger. Oh, dragă Doamne, acele creaturi erau
prietena și iubitul lui. Joe, studentul la drept, și Bea, voluntarul spitalului. Nu se uitau la
nimic, buzele cră pate mișcâ ndu-se fă ră sunet.
I-am amenințat. Nu e de mirare că Sol se speriase. În mintea lui, eu eram monstrul.
De atâ ta timp mă luptam cu Bagmen sau fugeam de ei. I-am urâ t pentru că i-au cauzat
mamei mele. Dar rareori mă oprisem să mă gâ ndesc că au fost câ ndva oameni.
Poate că Sol nu a fost ră u. Da, a fost încâ ntat de concursurile de sporturi de sâ nge. Dar
dacă i-aș pierde pe Jack și pe Aric, m-aș descurca mult, mult mai ră u.
Privirea tulburată a lui Sol se opri asupra lui Bea și Joe. „În timp ce eram singur la
subsol, m-am îmbolnă vit, am simțit că mă învâ rteam și am leșinat timp de multe ore. M-am
trezit exact câ nd își gă seau drumul înapoi înă untru. M-au atacat, ținâ ndu-mă jos să beau”.
Nu îmi puteam imagina câ t de îngrozitor trebuie să fi fost. Să -i vezi pe cei dragi
transformați?
„Înțelege-mă : aș fi murit înainte să -i ră nesc. Am rezistat, dar nu am putut să -i lovesc.
Apoi, după cum v-am spus, ei m-au ascultat”. Fă cu o pauză pentru a-și drese glasul. „Câ nd
mai mulți Bagmen au coborâ t în subsol, am început să bă nuiesc că Flash-ul a creat
nenumă rate legiuni ca ei. Am ieșit la iveală și am vă zut că toată lumea a fost distrusă .”
Mi-am amintit prima mea privire în jur după apocalipsă . Dacă n-aș fi avut-o pe mama
cu mine. . .
Oare Sol fusese singur? Am aruncat din nou o privire că tre Baggers. Nu, nu în mintea
lui.
— Împă ră teasa, murmură Sol, cu sprâ ncenele încruntate. — Crezi că Bea și Joe s-ar
putea întoarce vreodată înapoi?
Nu. Corpurile lor erau prea deteriorate, mintea lor dispă rută . Dar am spus: „Poate că
nimic din toate acestea nu este permanent, Sol. Poate se vor întoarce câ nd pă mâ ntul se va
întoarce. Nu aș paria împotriva nimic acum.”
Ș i-a îngustat ochii spre mine, toată lumina stinsă . „Nu crezi asta. Dar ai fost destul de
amabil să joci. . . .”
 9
Ziua 391 AF
Eu și Sol ne-am oprit la o bifurcație a drumului. Un drum era neasfaltat și stâ ncos. Cealaltă
era o autostradă , cură țată de epave, dar cu gunoi de-a lungul umerilor.
Ca și cum o armată mare ar fi mers pe acel traseu, aruncâ nd gunoi pe drum.
— Zona începe să pară familiară , am spus. Eram la bifurcația dintre traseul perfidă al
sclavilor – cel pe care Jack, Aric și cu mine îl luasem la ascunză toarea Îndră gostiților – și
autostrada armatei Azey. „Cred că știu unde suntem.”
Sol a expirat uşurat. „Ah, multumesc lui Dumnezeu .”
M-am încruntat la el. "Ce?"
„Dincolo de ultima interstatală , nu aveam nicio idee încotro mă duceam.”
"Ai mintit." Mi-am coborâ t vocea amenință tor. „Nu ar trebui să mă înfurii, Sun.”
„De ce șopti?” şopti el. „Într-o secundă plâ ngi, în urmă toarea ești înfricoșă tor. Atunci
ești cu adevă rat sexy. Atunci ești sexy/înfricoșă tor.”
"M-ai mintit . "
„Nu am vrut să mă omori!”
Mi-am ră sucit ghearele spinoase spre el. „De ce n-ar trebui acum?”
„Pentru că te fac mai puternic.” Expresia devenind tulburată , a spus: „Mă întreb dacă
cineva ca tine ar trebui să fie mai puternic.”
Am coborâ t mâ na. „Doar mergi pe autostradă . Urmă riți gunoiul. Ș i nu mă mai minți”.
Singurul motiv pentru care îmi doream mai multă putere era să -l pot eviscera pe Împă rat
câ t era încă în viață . Mi-am imaginat că îmi folosesc ghearele pe el, fă câ ndu-l în panglici. Sau
să -l sugrum în viță de vie? Jupuiți-l cu tornada mea cu spini...
„Câ t crezi că este mai departe?” a întrebat Sol, tră gâ ndu-mă din visul meu cu ochii
deschisi.
am ridicat din umeri. „Am putea fi acolo tâ rziu în seara asta sau mâ ine.”
„Ce se va întâ mpla cu mine odată ce ajungem la fort? Îi vor ră ni ceilalți zei pe Joe și
Bea?
"Nu au fost . . . uită -l." I-am dat drumul. „Pentru a-ți ră spunde la întrebare, nu voi lă sa
pe nimeni să -i ră nească – sau pe tine. Dacă te porți.”
„Ne vom purta. Îmi jur singur.”
„Îți jură ? Tu. Sunt. Nu. Un zeu."
A fă cut semn cu mâ na. „Spune-mi despre alianța ta. Cum te aștepți să învingi pe cineva
ca Împă ratul? Nu poate pur și simplu să -ți bombardeze ascunză toarea? Atacul cu lava lui?”
Bingo. „Avem avantaje despre care nu vă voi spune. Ș i putere în cifre.”
„Care Arcani sunt în alianța ta?”
Cel mai. Circe a fost? De fiecare dată câ nd treceam pe lâ ngă un corp de apă , îmi
apă reau amintiri din trecutul nostru. Cu câ t îmi aminteam mai mult de ea, cu atâ t îmi era
mai dor de prietenia ei.
 I-am spus lui Sol: „Nu voi vorbi cu tine despre strategie sau puncte forte și puncte
slabe. Chiar dacă aș avea încredere că ești de partea mea – ceea ce nu am – ai putea fi ră pit.
Richter te-ar putea forța să vorbești.
„Împă ră teasa, mă forțezi să mă implic în acest joc. Nu vreau să lupt. Mai ales nu
împotriva unui om care este la fel de puternic ca un vulcan.”
„Nici eu nu vreau să lupt. Vreau să mă ră zbun împotriva împă ratului, dar după
aceea. . .”
După aceea, ce ? Am avut o legă tură cu aproape toți jucă torii ră mași. Dar Aric mă
avertizase că jocul nu va fi refuzat, numindu-l „un iad în care am fost blestemați cu toții”. Nu
l-am crezut pâ nă câ nd Richter a intrat în arenă – cu Jack prins în focul încrucișat.
Avâ nd în vedere asta, planul meu de a fugi în Louisiana fusese ridicol de naiv.
După ce l-am adus înapoi pe Jack și l-am distrus pe Richter, ce am face?
„Ar trebui să vii să locuiești cu mine la Olympus.” Sol mi-a aruncat o privire
seducă toare. „Ai putea fi regina mea zeiță . Împreună , am construi cea mai mare așezare de
pe pă mâ nt! Cu recoltele tale și soarele meu, am hră ni mii de oameni. Între spinii tă i și
Bagmenii mei, am menține ordinea.”
Ordin. Jack își dorise același lucru. Am spus absent: „La asta trebuie să mă gâ ndesc. Ei
bine, cu excepția pă rții de regina zeiță .”
„Nu bate partea aia, pequeña . Este detaliul meu preferat despre viitorul nostru. Ne-am
face datoria și ne-am repopula lumea. Pentru că suntem dă ruitori. Eu însumi aș fi dedicat
dă ruirii.”
Am înclinat o sprâ nceană spre el. „Fă ră copii pentru mine. Chiar ai aduce copii într-o
lume ca asta?”
Ochii aprinși de jucă uș, a spus: „Nu. A fost doar o scuză să te bagi în pantaloni.”
„Uf. Comporta. Sau vei obține o viță de vie unde soarele nu stră lucește.”
Maxilarul i se slă bi; apoi a început să râ dă . Burtă -râ zâ nd.
În ciuda tuturor, mi-am simțit buzele tresă rind. Dacă n-ar fi fost un dumnezeu ucigaș
și n-aș fi avut în mine o vră jitoare roșie ucigașă , am fi putut fi prieteni.
Câ nd râ sul i s-a stins, el a spus: „Pe vremuri, am fi fă cut un reality show grozav.
Spectacolul Sol și Împărăteasa .”
— Spectacolul de rahat, am mormă it. Așa cum m-am simțit acum, aș fi obținut o
facturare superioară .
_______________

Ziua 392 AF
„Conduceți mai repede!” I-am spus lui Sol, aproape să rind pe scaunul camionului. De pe
pod, am spionat conturul Fort Arcana pe faleza vâ ntului.
Eram îngrijorat de lipsa luminilor, dar poate că au fost conservatoare după masacr.
Sau s-au întunecat pentru acoperire.
Fiind atâ t de aproape de fort m-a fă cut să mă simt mai aproape de Jack. Emoția a
ră să rit în mine câ nd mi-am trecut degetele peste panglica din buzunar.
Câ nd Sol a privit pentru prima dată fortul, buzele i se subțiră de dezgust. “ Pedazo de
mierda . Ce este acest loc de rahat?”
 Mi-am înfă șurat mâ na în jurul gâ tului lui atâ t de repede, iar ghearele îmi picură .
„Acesta este un loc în care oamenii au visat să aibă o viață mai bună . În timp ce tu ai fost
ascuns în fortă reața ta din coliseum, alții erau în Ash luptă și casat pentru tot ce au primit.
— Îmi-mi pare ră u, împă ră teasă .
L-am eliberat cu o privire. „Ești ca Cartea pustnicească – te-ai tâ râ t într-o coajă gata
fă cută . Nu te-a costat nimic .” Sufocâ ndu-mi furia, mi-am poruncit: „Conduceți în jurul acelui
întindere de pă mâ nt”.
La marginea câ mpului minat, o potecă șerpuită șerpuia încoace și încolo. Urme de
cauciuc. Ca de la o retragere în masă . „Urmează acele rute. Cu grija . Sunt mine peste tot.”
A înghițit în sec și a condus pe potecă . Câ nd camionul s-a apropiat de peretele exterior
al fortului, am trecut pe lâ ngă bucă ți de un animal carbonizat. Una uriașă , cu blană neagră și
încrețită . "Oh, Doamne." Cyclops. Sau jumă tate din el.
"Ce a fost asta?" Ochii lui Sol s-au mă rit. „Un câ ine uriaș?”
Am mormă it: „Ceva de genul ă sta”.
Urme și brazde se îndepă rtau de picioare și coadă , de parcă lupul s-ar fi tâ râ t din
sferturile posterioare tă iate. De ce pielea lui era plină de gă uri de gloanțe?
Cine l-ar fi împușcat?
Deși era un favorit de-al meu, el a ră mas aici pentru a-l ajuta pe Finn să se
reîntâ lnească cu Lark odată ce Magicianul se vindecase suficient pentru a face că lă toria.
Mi-am amintit că lupul nu poate muri. Nu atâ t timp câ t a tră it Lark. Cyclops ar putea fi
ascunși în pă durea de stâ nci vecină , regenerâ ndu-se. Ar putea chiar să -mi înțeleagă mirosul
și atunci Lark ar ști că am supraviețuit.
I-am spus lui Sol: „Conduceți pâ nă la intrare și parcați”.
Câ nd ne apropiam de porți, mi-am reluat amintirea despre Jack că lare prin ele cu
bă rbia sus, purtâ nd mâ ndru. Toți soldații armatei îl respectaseră pe legendarul Vânător ,
așa cum era cunoscut. L-au fă cut generalul lor. Mulți dintre acești bă rbați muriseră .
Nu permanent. Nu dacă mă pot ajuta.
Sol tocmai oprise contactul câ nd porțile s-au deschis, vâ ntul lovindu-le de perete.
Nimeni nu i-a ocupat. Metalul gemu ca vaietul unui Bagman.
„Vino cu mine”, am spus, urcâ nd din cabină . Câ nd Sol mi s-a ală turat la pă mâ nt, am
întins tulpinile care îi înconjoară încheieturile pentru a-i lega și gleznele.
„Este chiar necesar, pequeña ?”
— Chiar este, Sol. Câ nd m-am apropiat de perete, am strigat: „Bună ziua! E cineva aici?
Te rog ră spunde-mi!" Aric! Finn! Tess!
Pe jumă tate mă așteptam să -l gă sesc pe Aric așteptâ ndu-mă aici. Aș auzi calul lui
zgâ iind în grajd? Oare Thanatos supraviețuise inundației?
L-a avut pe Aric?
Desigur, ar fi fă cut-o. Deci unde este el?
Înă untru, mi-am aruncat privirea în jur și am gă sit un oraș fantomă . Fă ră incendii, fă ră
animale, fă ră voci. Doar vâ nturile puternice și dezolarea.
Locul ă sta era o scoică . Fort Arcana avea . . . decedat.
Lă zile cu provizii fuseseră abandonate. Locuitorii fortului trebuie să fi crezut că
Împă ratul își va continua drumul spre iad direct pentru ei.
Poate că unii supraviețuitori ai Azey South erau tabă rați peste râ u? Am să rit pe o
bordură și am fugit spre turn. Sol a șochetat după mine, dar abia îl așteptam.
 Am urcat scă rile, apoi m-am uitat de la belvedere, sperâ nd să vă d un foc de tabă ră ,
orice semn de viață .
Nimic.
M-am întors înapoi la fort. Într-un colț, am vă zut portocalul pe care îl cultivasem
pentru Tess. Fă ră soare, frunzele lui începuseră deja să se rumenească .
Lâ ngă copac era o movilă de pă mâ nt. A fost un . . . mormâ nt? A caror? A apă rut o idee
oribilă – nu. Nu. L-am oprit în timp ce coboram scă rile și treceam pe lâ ngă Sol.
M-am împiedicat de o altă scâ nduri, gafâ nd în jurul tarcurilor goale pentru animale.
Am trecut pe lâ ngă cortul lui Jack și mi-am imaginat că i-am auzit vocea adâ ncă spunâ nd: „
Ma fille aux yeux bleus ”. Fata mea cu ochi albaștri.
Inimă în gâ t, am încetinit câ nd movila a apă rut la vedere. Pă mâ ntul a fost că lcat în
picioare de parcă cineva ar fi fost îngropat în grabă . Un singur toiag ieșea din pă mâ nt
pentru a marca mormâ ntul.
Personalul lui Tess.
Un strigă t mi-a scă pat de pe buze. Nu, nu, asta nu înseamnă că Tess a fost îngropată
aici! Moartea ei a fost scenariul meu de coșmar: cel care nu putea fi.
Acela în care Jack fusese ars de viu de un monstru — și nu puteam face nimic pentru a-
l salva.
Cineva dorise doar să marcheze o înmormâ ntare, iar toiagul ei fusese la îndemâ nă . O
lă sase în urmă uneori. Un singur mod de a fi sigur.
Sol se învâ rtise mai aproape. Nepă sâ ndu-i privirea asupra mea, am îngenuncheat și
am început să sap, înjunghiâ ndu-mi ghearele prin solul înghețat în nebunie.
Un picior în jos; doi picioare mai jos. Trei. Patru.
Am ajuns la pâ nză și am tras de ea. Mai multă murdă rie a cedat loc dezvă luirii. . .
O coajă înfă șurată într-un cearșaf.
Sufocâ nd bila, am îndepă rtat materialul și am gă sit ceea ce fusese câ ndva o fată dulce
pe nume Tess.
Corpul ei era ca acest fort – o carapace a fostului ei eu. Fă ră viață în interior.
Coșmarul meu. O privire la trupul ei risipit și am știut cum a murit. Ea încercase deja
să inverseze timpul. Pentru a salva pe Jack, Selena și armata. . .
Tess încercase atâ t de mult încâ t pierduse controlul asupra puterilor ei de neînțeles.
Lui îi place să ajute. S-a sinucis pentru a-i aduce pe alții înapoi. Ș i ea încă nu reușise.
Jack e mort.
Am legă nat ceea ce mai ră mă sese din Tess în brațele mele și i-am legă nat corpul fă ră
minte ca pe o pă pușă .
De la distanță , Sol a vă zut durerea care mă distruge.
 10
Ziua 393 AF
Eram acoperit de noroi și fă ră suflare, cu mușchii înnodați. Dar m-am apropiat de vâ rful
acelui vâ rf.
Cel pe care am stat câ nd eram martor la un masacru.
Câ nd am că lă torit ultima oară în acest avantaj, am fost plin de speranță , că lare pe o
iapă muncitoare pe care nici mă car nu o numesesem niciodată . Ră mă șițele ei trebuie să fi
fost spă late de inundație.
Ce aș gă si acum în vâ rful vâ rfului? Neavâ nd idee, am urcat cu greu în sus.
Îmi aminteam mai multe despre atacul Împă ratului și fiecare detaliu confirma că Jack
murise. Dar i-am spus și că nu-l voi mai subestima niciodată . Poate aș putea gă si un indiciu,
un indiciu că au existat supraviețuitori.
Cel puțin, a trebuit să -l vă d singur. . . loc de odihnă final.
Ș i așa am strâ ns din dinți și am urcat. Viitura lui Circe spă rsese această pantă , fă câ nd-o
mult mai abruptă .
Ce voi găsi în vârf?
I-am spus lui Sol să aștepte în camion. L-am legat? Eram atâ t de amorțit de durere,
încâ t nu-mi aminteam.
În timp ce că utam un mâ ner, mi-am amintit de viziunea pe care mi-o dă duse Matthew
înainte de a dispă rea. Îmi ară tase zece să bii în spate – precum cartea de Tarot cu zece să bii
– jurâ nd că vor urma cele mai negre zile. Mi-a spus: „Matthew știe cel mai bine”.
Pe drumul de întoarcere de la bâ rlogul Îndră gostiților, am întrebat-o pe Selena ce a
fă cut din mesajul lui. Ră spunsul ei brusc: „Că e un nebun?” La expresia mea de dezaprobare,
ea adă ugă : „Ș tiu că cardul zece de să bii înseamnă că cineva este pe cale să fie zdrobit de o
putere fă ră milă – fă ră niciun avertisment. Adică , totalizate . Ar trebui să reprezinte fundul,
câ nd nu te poți scufunda mai jos.” Ochii ei întunecați deveniseră serioși. — Nu sună bine,
Evie.
Matthew mă pregă tea pentru moartea lui Jack. Sau încercâ nd.
Nebunul habar n-avea. Nu se pregă tea să -i fie distrusă inima. Acele zece să bii mă
înjunghiaseră , stră pungâ ndu-l.
M-a întrebat ce aș sacrifica. Nu am putut să ră spund atunci, dar acum puteam.
Nu Jack.
M-am tras mai sus. Ce voi găsi în vârful acestei ascensiuni?
Nebunul mă implorase să nu-l ură sc niciodată . I-aș da atâ ta milă câ t mi-a ară tat-o. Ar fi
putut preveni moartea lui Jack și a Selenei, a întregii armate.
Toți acei oameni plecaseră , plini de speranță , într-un loc numit Acadiana. Jack și-ar fi
îndeplinit promisiunea de refugiu.
Matei știe cel mai bine? Plecase ca un laș înainte ca Împă ratul să atace, spunâ ndu-i lui
Finn o ultimă declarație criptică : am făcut pace cu asta.
Cu l-am lă sat pe Jack să moară .
 L-am dat vina pe Matthew la fel de mult ca și pe Richter. Una dintre acele zece să bii
fusese a Nebunului. Mă înjunghiase în spate.
Ce voi găsi în vârf. . . ?
M-am învinuit și pe mine. Ar fi trebuit să fiu eu. Eram sortit să mor.
Cel puțin, dacă aș fi ascultat sfatul lui Circe – lă sâ nd-o pe Selena în mâ inile
Îndră gostiților – Jack și toți acești oameni ar fi putut fi cruțați. Selena murise oricum.
Fă cusem acele alegeri – mă prefă cusem că sunt un lider – așa că acele morți erau pe
capul meu. A lui Tess era la fel.
Noaptea trecută , după ce i-am reîngropat trupul, am fugit pe malul din afara fortului,
unde Circe și cu mine vorbisem odată . I-am strigat râ ului: „Ș tiu că ești aici, Circe! Arata-te!"
Nimic. — L-ai vă zut pe Aric?
Ea nu-mi dă duse nici mă car o undă la suprafață . „Ai avut dreptate să -l scoți pe
împă rat!”
Câ nd încă refuzase să -mi ră spundă , am intrat în râ u și am dat cu piciorul în apă pentru
a o provoca. "La naiba cu tine! De ce nu vei apă rea?”
Tă cere. Chiar dacă lacrimile mele se revă rsaseră în domeniul ei. . . .
În sfâ rșit, am ajuns în vâ rf. Gâ fâ ind, m-am ridicat în picioare – și m-am uitat șocată .
Vâ rful nu mai era un vâ rf. Valul mare al lui Circe trebuie să aibă lava lui Richter ră cită
cu fulger, deoarece o mare de piatră netedă se întindea de la vâ rful acestui munte pâ nă la
unul îndepă rtat, peste ceea ce odinioară era o vale. Burnița a fă cut ca suprafața să
stră lucească .
„Marcați această imagine”, îmi spusese Aric în timp ce ară tase spre ceaunul de lavă
clocotită . „ Unde îl vei că uta?”
Un suspine a izbucnit din pieptul meu. Am urmă rit uciderea lui Jack.
Nu, am refuzat asta! Trebuie să fi existat o cale ca el să scape. M-am luptat să -mi
eliberez mintea nă ucită , să -mi amintesc ce vă zusem înainte de atac.
Linia lungă a caravanei armatei trecuse de-a lungul acelei vale, un vierme stră lucitor
în întuneric. Mașinile și camioanele se întinseseră pe aproximativ o milă , o fracțiune din
lungimea vă ii. Jack și Selena ar fi fost că lare în frunte, dar s-au întors spre mine câ nd am
comunicat prin radio.
Jack și cu mine ne minunaseră m de ză padă . La mici stropi de alb. Se minunase că l-am
ales.
El și Selena ar fi putut că lă rit cel mult o milă sau două înainte ca Richter să lovească .
Lava îngropase șirul de camioane din față în spate – precum și toată această vale și câ teva
urme de jur împrejur.
Chiar dacă Jack și Selena ar fi parcurs zece mile, tot ar fi fost la mijloc.
Selena, fata care tocmai îndurase iadul Îndră gostiților, murise. O parte din mine
simțise acea ucidere. Mai aveau și alți Arcani, iar Matthew, în felul lui, confirmase asta.
Avusese viteză , agilitate și simțuri supraomenești, dar pierise. Ș i ea fusese chiar lâ ngă
Jack.
E mort.
Nimeni nu ar fi putut supraviețui asta.
Acea bă tă lie lă sase în urmă o mare piatră funerară . Îngropate sub ea erau sute de
victime. Jack al meu a fost îngropat acolo.
 De ce luasem decizia să nu lupt în acest joc? Poate că jocul mă pedepsea pentru că am
îndră znit să -l provoc. Sau zeii erau.
Încercâ nd să inversez timpul și să -l aduc înapoi pe Jack, am provocat și soarta. Ș i eu nu
reușisem.
Asta însemna că aș face-o mereu ? O soartă ar putea fi schimbată vreodată ?
Amețit, am stră bă tut piatra. Cam la jumă tatea drumului, m-am oprit. Aici vâ ntul a
suflat și mai tare, ploaia usturâ nd.
Cu un suspine, m-am lă sat în genunchi pentru a marca mormintele lui Jack și ale
Selenei. Cum aș putea rezuma viața lor în câ teva râ nduri scurte? Au fost mult mai mult.
Aruncâ ndu-mi ghearele, am început să gravesc stâ nca, începâ nd cu Selena.
Apoi . . . Jack. Transpirat, sâ ngerâ nd, hiperventilant, am sculptat. A trecut timpul. Cine
știa câ t timp? Noaptea s-a ră sturnat în mai multă noapte.
Câ nd am terminat, îmi purtasem vâ rfurile degetelor însâ ngerate pâ nă la os, iar
nebunia mi-a fă cut semn la fel de seducă tor ca o floare. M-am pră bușit pe spate și am stat
între cele două memoriale, picurâ nd sâ nge pe ele.
Am crescut iederă de prietenie pentru Selena.
Ș i caprifoi pentru Jack.
M-am întrebat dacă durerea poate fi atâ t de puternică încâ t să fie fatală . Mă durea
inima atâ t de tare încâ t trebuie să sâ ngereze în piept. Trebuie să mor sâ ngerâ nd. Zece săbii
m-au străpuns.
Dar altceva era în competiție cu durerea mea de inimă , un fir de furie.
După ce Jack și cu mine am privit fumul curgâ nd din rugul funerar al mamei mele, el
mi-a spus: „Ea a murit în grație. Sper doar să ies atâ t de curat.”
Nu avea. Din cauza Împă ratului. Richter râ se câ nd îl ucise pe Jack și pe toți acei
oameni.
Richter ar muri. Vră jitoarea roșie l-ar anihila. Ura m-a fă cut să mă ridic. Ura a forțat un
picior în fața celuilalt în timp ce mă îndepă rtam clă tinâ nd de morminte.
La fiecare pas, sâ ngele curgea din degetele mele zdrențuite, punctâ nd o dâ ră peste
imensa piatră funerară neagră . O legă tură de la mine la Jack.
Câ nd mă apropiam de marginea pietrei, mi-am amintit de ultimele clipe cu Aric, cu
noul meu braț durâ nd. Dacă nu ar fi supraviețuit acelei inundații înfioră toare? Poate că nu
era invincibil.
Nu! Niciun Arcana nu se bucurase de moartea Morţii; niciunul dintre noi nu simțise
asta.
Apoi m-am încruntat. Eram cu toții deconectați acum. Ș i nu știam când s-a pră bușit
centrala.
Dacă ar . . . înecat? S-ar putea să mă fi sunat după ce murise. Trupul să u fă ră viață ar
putea fi spă lat undeva pe drumul potopului. Poate de aceea râ ul lui Circe nu mi-a ră spuns.
Am presupus că moartea lui Jack era cea mai rea pe care am putut-o îndura. Matthew
poate să mă fi pregă tit pentru ambele crime.
Doamne Dumnezeu. Ambii.
Am țipat de furie și durere. În timp ce țipam și țipam, tulpini de trandafiri au izbucnit
din urma mea de sâ nge, ră spâ ndindu-se pâ nă câ nd au acoperit piatra funerară și munții din
jur.
Dacă Aric tră ia, trebuia să -l gă sesc. Dar cum, câ nd muream de durere?
 Mi-am imaginat un garou în jurul inimii mele stră punse, oprind sâ ngerarea și ținâ ndu-
mă în viață suficient de mult încâ t să ajung la Aric și apoi să mă ră zbun. Da, aș ră suci garoul,
strâ ngâ ndu-l pentru a-mi strâ nge inima, înfometâ ndu-l de sâ nge. Strâ ngâ ndu-l.
O inimă fă ră sâ nge nu putea simți .
Răsuciți, strângeți, strângeți.
Amorțeala s-a instalat peste mine. Emoțiile mele s-au oprit. Astfel, am gâ ndit că Aric
trebuie să mai tră iască . A avut atâ t de mult timp. Era puternic.
S-ar putea să ne fi lipsit unul de celă lalt pe toată această distanță . Apele potopului se
despă rțiseră adesea; ar fi putut fi purtat într-o altă direcție. M-am apucat de această
gâ ndire.
Da. De asta aveam nevoie. Amorţeală . Pâ nă câ nd mi-am terminat cele două misiuni:
Gă sește-l pe Aric.
Anihilează -l pe Richter.
După aceea, eliberam garoul și mă lă sam să sâ ngerez.
Jack și cu mine ne minunaserăm de zăpadă.
 11
Prost
Locație necunoscută

Ochii mi s-au deschis.

Ț ipetele împă ră tesei treziseră întunericul din mine. Invers, pervers.
Chemarea întunecată .
Zâ mbetul ei era rupt. Era timpul. Întotdeauna știu cel mai bine.
 12
Împărăteasa
Sol stă tea la marginea pietrei negre. Câ nd m-am apropiat de el, mi-am înclinat capul. „M-ai
urmă rit. Mă priveai.” Icoana Soarelui ar arăta atât de bine pe mâna mea.
S-a ridicat, cu privirea să ri din ochii mei, spre pă rul meu înroșit, spre degetele mele
însâ ngerate. „Tu, uh, ai grijă de tot?” A dat înapoi un pas. Si altul.
am avansat. — Ar fi trebuit să scapi de mine câ t ai putut.
— M-am gâ ndit la asta, spuse Sol, în timp ce mă stră duiam să nu-l feliez. „Dar încerc
să -ți câ știg încrederea.”
Vră jitoarea roșie se durea după o ucidere. Pâ nă la râ ndul Împă ratului, această carte ar
fi bine. „Spionâ ndu-mă ?”
S-a împiedicat pe spate, aproape că zâ nd. „Ce ai sculptat?”
„Epitafuri. Ai scris vreodată una? Ai rezumat vreodată viața cuiva în câ teva râ nduri?”
„Nu, nu am.”
„Voi plă ti Împă ratului înapoi pentru aceste crime.” Aric și bunica m-ar învă ța
slă biciunile lui Richter și mi-aș da seama cum să folosesc și Solul. Ceea ce însemna că nu am
apucat să -l omor.
Clocotind de nemulțumire, vră jitoarea roșie s-a retras.
A trebuit să duc Soarele la moarte. Poate că , cu această carte întă rindu-mă – și cu
ajutorul fiecă rui jucă tor din alianța noastră – l-am putea elimina pe Richter.
Dar apoi, mica noastră alianță se diminuase recent de două Arcane.
Jocul pă rea să accelereze, construindu-se pe sine. Chiar în preajma morții lui Tess și
Selenei, îl cunoscusem pe Soare.
Ne învâ rteam pâ nă la capă t?
Câ t de prost fusesem să mă gâ ndesc că pot evita să mă lupt – că Jack și cu mine am
putea tră i fericiți pentru totdeauna. Arcanele au convergit; Le-aș înfrunta pentru tot restul
vieții. Dacă nu au murit toți.
Asta nu înseamnă că trebuie să le scot, m-am gâ ndit, chiar dacă ghearele îmi furnicau
după carnea vulnerabilă a lui Sol.
„Ce vei face împă ratului?” el a intrebat.
„Vițe-de-vie vor crește prin corpul lui ca niște vene, oh-atâ t de încet, jupuindu-l.
Ră dă cinile se vor îngropa și se vor hră ni cu organele lui. Câ nd mă va implora să -l omor, îl
voi forța să -și aleagă urmă toarea masă : spini sau bucă ți din el.”
Sol tuși. „Amintește-mi să nu fiu de partea ta rea.”
„Tu și cu mine plecă m într-o altă excursie.” În mod logic, a ajunge la castelul lui Aric
avea cel mai mult sens. Atunci Lark m-ar putea ajuta să -l gă sesc. Nu știam exact locația
locuinței lui, dar am fă cut că lă toria de acolo pâ nă la Fort Arcana nu cu mult timp în urmă .
Matei îmi dă duse indicații; Pur și simplu le-aș inversa.
„Unde mergem acum?” spuse Sol.
Am zâ mbit ră ută cios. „Dreptul la ușa morții”.
 _______________

Ziua 396 AF
„Ești sigur că știi unde mergi?” Sol a întrebat pentru a treia oară în această oră .
L-am ignorat și am continuat să merg.
În urmă cu două zile, camionul murise, probabil din cauza conducerii lui Sol. Totuși, nu
am ratat prea mult că lă toria. Drumurile deveniseră atâ t de proaste încâ t atingeam fundul la
fiecare kilometru. De fiecare dată , Sol și cu mine îl eliberasem cu ajutorul vițelor mele și al
lui Baggers.
Împingerea camionului umă r la umă r cu zombi fusese bizar.
Am fost forțați să continuă m pe jos, stră bă tâ nd terenul muntos. Sol gă sise niște haine
și cizme la Fort Arcana, așa că nu mă încetini. El, Bea și Joe ne-au aprovizionat hrana și apa
din proviziile de acolo, în timp ce eu aveam . . .
m-am încruntat. Huh. Nu-mi aminteam ce fă ceam.
Acum Sol a întrebat: „ Pequeña , ne putem opri o clipă ?”
am continuat să merg.
Încă de la piatra funerară , încercase să fie dră guț. Spusese lucruri consolatoare.
Împă rtă șisem politicos mâ ncare și apă în timp ce că lă torisem împreună pe Ash.
Dar nu mai aveam nimic. Bea și Joe au dat dovadă de mai multă viață decâ t mine.
Orice prietenie înfloritoare – sau cel puțin înțelegere – dintre mine și Soare dispă ruse.
Jack fusese una dintre ultimele mele legă turi cu umanitatea. Fă ră el, eram crudă .
Fără Jack. Mă gâ ndeam deja la el la timpul trecut. S-ar putea să fi plâ ns, dar garoul meu
ținea tare. Totuși, mintea mea a suferit, fă câ nd conexiuni ciudate.
Vâ rtejul în care fusesem prins în urmă cu doar câ teva zile, învâ rtindu-se ca o ruletă . . .
ruleta însemna roată mică . . .
Tess inversâ nd timpul ca pe un carusel care se învâ rte înapoi. . . carusel însemna mică
bătălie . . .
Tourniquet provine din cuvâ ntul francez tourner , a se întoarce sau a se roti. . .
Totul se întorcea; mă întorceam. Intrasem în Fort Arcana pe un singur sens; după ce
am gă sit-o pe Tess, am fost schimbat pentru totdeauna. Nu mai credeam cu certitudine că
sunt responsabil de propriul meu destin.
În mijlocul unei poieni, Sol se opri. „Împă ră teasă , ești pierdută .”
L-am înfruntat. „ Nu sunt pierdut.” Eram complet pierdut. Nu m-am gâ ndit niciodată că
o să -mi fie dor de voci. Încă nu auzisem nimic. Mă bazam pe propriul meu simț al direcției –
ceea ce era nasol.
Chiar dacă aș putea naviga folosind soarele sau stelele, niciuna nu era vizibilă . Zorii nu
au venit niciodată , iar norii au ascuns cerul nopții. Nopți nesfâ rșite.
Acum că am presupus că Aric era în viață , am început să salut fiecare bă ltoacă pentru
Circe, sperâ nd că mă va ajuta, dar nu a fă cut-o niciodată . Îmi imaginasem că îi aud șoaptele
din fiecare pică tură de ploaie – pâ nă câ nd am crezut că o să înnebunesc. Pâ nă la urmă , aș
face-o.
Trebuia doar să țin pâ nă îmi termin misiunile.
 Gă sește-l pe Aric.
Anihilează -l pe Richter.
Sol își rostogoli capul pe gâ t. „Te rog spune-mi unde mergem. Te rog ."
"Ţ i-am spus. Te duc la Moarte.” Ar fi Aric imun la puterile Soarelui? L-ar proteja
armura lui?
„Ce îmi va face?”
„Dacă nu știe ceva despre tine pe care eu nu știu, te va ține încă tușat, mișcă rile tale
limitate.” Aric mă ținuse odată prizonier; Ș tiam burghiul. „Voi cere ca Baggers-ul tă u să fie
pus într-un loc sigur.” În interiorul uriașei menajerie a castelului, animalele lui Lark se
plimbau acum libere, împrejmuirile lor nu mai aveau nevoie de câ nd intrase în puterile ei.
Aș putea împrumuta una dintre cuști. „Veți mâ nca bine și veți avea un pat cald în care să
dormi.”
Cu o voce liniștită , Sol a subliniat: „Nu mă ră cesc și deja mâ ncam bine înainte...”
"Aștepta." Am înghețat. Un strigă t stins ră sunase de undeva. "Ai auzit asta?"
A scuturat din cap.
Un alt strigă t, mai aproape. Un animal! O pasare? Mi-am aruncat privirea pe cer, ză rind
un șoim, unul purtâ nd o cască mică de piele. „Lark! Sunt aici!" Am să rit în sus și în jos și am
fluturat cu brațele. "Hei! Aici!"
Ș oimul s-a înclinat, a plutit, apoi s-a aruncat pentru mine.
"Slavă domnului." A zburat repede, direct pentru mine. „Lark, ai venit fierbinte.
Priveste!"
Într-un fluturat de pene, pasă rea a să rit pe umă rul meu, cu ghearele înfipte.
"Suficient! Nenorocitul ă sta doare.” Ș i-a înclinat aripile, pă râ nd să mă îndemne într-o
direcție. „Bine, bine, vin!”
În spatele meu, Sol a spus: „Nu trebuia să fie așa, Evie”.
M-am încruntat, întorcâ ndu-mă . „De unde ai știut numele meu...”
Brațul lui se balansa spre mine, cu o piatră mare în mâ nă .
Durere.
Ț ipă tul șoimului.
Întunericul.
 13
M-am trezit cu un sunet înfioră tor. Un sunet de sorbire.
Am reușit să deschid ochii și aproape că am pierdut ce mi-a mai ră mas din minte.
Patru noi Bagmen . . . băut pe mine .
M-au mușcat. Îmi tă iase hainele pentru a ajunge la piele. Îmi sugeau cu lă comie
sâ ngele, împingâ ndu-mi trupul moale.
M-am stră duit să scap, să chem puterea. . . prea slab . Nu mi-am putut mișca membrele.
Nu puteam să țip. Probabil că Sol mi-a spart craniul. Pierderea de sâ nge m-a slă bit mai
mult.
Ş oimul sfâ şie feţele celor de la Baggers, cu ciocul smulgâ ndu-le ochii.
Un alt coșmar? Real? Un real? Acest lucru nu se putea întâ mpla. Nu trebuia să ies așa!
Sol se uită cu cei doi Baggers favoriți ai să i, cu gulerele de spini dispă rute. El îmi
spusese cacealma. Soarele nu se bucura, nu pă rea mulțumit sau nemulțumit. Dar încă îmi
fă cea asta.
Ma omoara.
Am sufocat un cuvâ nt: „De ce?” Deși nu am avut încredere în el, nu mă așteptam la
asta.
„Deja într-o alianță .” S-a jucat cu ceasul acela de la încheietura mâ inii. Apoi și-a înă lțat
fața spre cerul nopții și din ochi i-a aprins lumină . Spoturi gemene. Un semnal. Clipi, iar
grinzile pâ lpâ iau într-un ritm.
Pentru a semnala ce?
Am gâ fâ it: „Atunci doar . . . omoara-mă ." Ș oimul încă lupta, dar Bagmenii abia pă reau
să -și dea seama de asta.
„Nu acesta este planul. I-am pus să te muște pentru că mutația lor neutralizează
puterile unui Arcan. Intenționa să mă țină în viață ? „Cel puțin, s-a întâ mplat cu ultimul
jucă tor care m-a atacat.”
OMS? Sol fusese în joc de ceva vreme.
Avea dreptate, totuși. Nu am fost în stare să scot o viță de vie. Pâ nă și regenerarea mea
a încetat să funcționeze.
Un Bagger de deasupra mea și-a eliberat mușcă tura, dar numai pentru a-și înfige dinții
în pielea neruptă de la talia mea. Am strigat, neputincioasă să o opresc. Soimul a luat-o
razna.
M-aș ală tura lui Jack și mamei mele și lui Mel într-un alt avion? Sau aș deveni eu
însumi un Bagman, blestemat să merg pe pă mâ nt? „Mă ții în preajmă . . . precum Bea și Joe?”
Tresă ri Sol?
În ciuda riscului de a mă întoarce, ar trebui să mă bucur chiar și de șansa de a mă
ală tura celor dragi. Dar nu mă puteam opri să -mi imaginez reacția Morții la uciderea mea
îngrozitoare.
Oare mă crezuse Aric câ nd i-am spus că și eu îl iubesc?
 Peste strigă tele furioase ale șoimului, am auzit un alt sunet: swoop swoop swoop.
Familiar, dar atâ t de neașteptat; Am avut nevoie de câ teva momente să -l așez. A . . .
elicopter?
Nu auzisem eu unul în noaptea masacrului? Așa scă pase Richter de Circe!
S-a apropiat Împă ratul acum? Soarele trebuie să fi lucrat cu el tot timpul!
Farurile s-au aprins câ nd un elicopter a apă rut la vedere. Pe litere scria SALVAREA
GAZEI DE COASTĂ . S-a învâ rtit deasupra capului, un sopar de metal. Dacă Richter era acolo,
trebuia să -l aduc la pă mâ nt!
Dar eram neputincios, Baggers continuâ nd să mă epuizeze. Corpul meu avea să fie în
curâ nd o coajă ca a lui Tess.
Elicopterul a aterizat pe câ mp la o distanță de două zeci de metri, ridicâ nd cenușă .
Rafalele de vâ nt au trimis șoimul să se îndepă rteze de atacatorii mei.
Mi-am întors privirea că tre Sol. Mi-a spus ceva. Nu puteam fi sigur ce.
Cei patru Bagmeni încetară brusc să bea. S-au ridicat și s-au mutat înapoi, cu buzele
acoperite cu sâ ngele meu.
Rotoarele au încetinit. Nu Richter — o fată a urcat de pe scaunul pilotului și a coborâ t.
Pă rul lung, negru, ondulat de pe cască . În spatele microfonului ei, buzele ei erau roșii
aprinse. Purta o salopetă verde și mă nuși, avea un pistol prins pe o coapsă și o lamă lungă
legată de cealaltă . Să -mi iau capul?
Ea s-a apropiat de noi, smulgâ ndu-și casca. Ochii ei erau alun viu, expresia ei lividă . Un
tablou trecu peste ea. Am vă zut o roată învâ rtindu-se pe cerul nopții, cu un sfinx alergâ nd
deasupra și un dragon înaripat dansâ nd de-a lungul fundului. Zarurile antice de lut au
plouat.
Cartea Norocului!
Lark a vă zut asta? Ș oimul luase în aer, învâ rtindu-se deasupra capului.
„ Que porra é essa?” Fortune s-a repezit la Sol.
— Mă bucur să te vă d și pe tine, Zara, spuse el. „Ș i încă o dată : nu-ți înțeleg
portugheza.” Se cunoșteau de-a lungul timpului — Sol și Zara . „ Dios mío , acel accent!”
„Ce naiba?” ea a spus. „De ce ai chemat o hoardă de ciudați Bagman?”
huh? Erau doar patru în afară de animalele de companie ale lui Sol.
El a ridicat din umeri. „Nu mă pot abține că sunt atrași de mine.”
Capul mi se despica, stomacul mi se învâ rtea și acele mușcă turi ardeau ca acidul. Dar
voiam ră spunsuri. De ce se jucase Sol cu mine? El știa cine sunt în momentul în care tabloul
meu apă ruse în Olimp, poate chiar mai devreme, dacă ar putea vedea prin Bagmenii lui.
Sol a întrebat-o: „Unde este Richter?”
„Am dat înapoi, reîncă rcâ ndu-se pentru marea finală ”, a spus ea. „Nu iese pentru
prostii din echipa B ca ea. Ai aflat unde este bâ rlogul Morții?”
Sol mă folosise pentru a-l gă si pe cel al lui Aric? Pentru marea finală .
Câ t de mult aveam nevoie să tră iesc, să -i avertizez pe Aric și Lark. Dar pierdusem atâ t
de mult sâ nge, iar mutația m-a slă bit și mai mult.
Pentru că mă întorceam deja?
— Împă ră teasa pă rea încreză toare că locul lui este undeva pe aici, spuse Sol. „Din
moment ce suntem în zonă , ar trebui să facem un survol.”
Zara clă tină din cap. „Nu pot. Am rezerve de combustibil doar ca să te iau. Pasă rea mea
vâ rtejitoare a fost dezbră cată .”
 Sol și-a frecat ceafa. „Trebuie să luă m în aer.” A ară tat în sus spre șoim. „Acesta este
unul dintre cercetașii Faunei. Ea se aliază cu împă ră teasa.”
Ș oimul a țipat și a țâ șnit din nou. Zara și-a smuls pistolul din toc, și-a antrenat ținta
asupra țintei în mișcare, apoi a tras. Ș oimul s-a pră bușit într-un morman fă ră viață .
Mi-au usturat ochii, dar mi-am amintit că pasă rea se va regenera.
"Acolo. Gata cu cercetașii.” Zara l-a întrebat pe Sol: „Le plac pă să rile de curte?
— Că țea, am râ s – sau am încercat. Doar o respirație șuieră toare mi-a traversat buzele.
Zara mi-a dat cu piciorul în picior, întrebâ nd-o pe Sol: „Este ținută ?”
Nu puteam să țip. Nu puteam muri. M-am stră duit să -mi țin ochii deschiși.
„A fost mușcat suficient.” Din nou, Sol nu pă rea mâ ndru sau regretabil. „Ea a încercat
să -și adune puterile, dar nu poate.”
Zara și-a îndreptat arma spre pieptul meu. "Doar în cazul în care." Ea a tras.
O singura data. De două ori. De trei ori.
Trei lovituri – la inimă ? Am râ s de ea, sufocâ ndu-mă cu sâ nge. Gloanțele nu puteau
ră ni ceva care fusese deja distrus.
„Ce ciudat.” Zara și-a pus în toc arma, clă tinâ nd din cap spre mine. „Nu pot să cred că ai
icoane. Marea împă ră teasă ? Ești doar o fetiță slabă .” Ea a îngenuncheat lâ ngă mine,
scoțâ ndu-și o mă nușă . „Ș i ești pe cale să devii unul foarte ghinionist.” Ea a întins mâ na spre
fața mea...
Un lup urlă nu departe, apoi altul. Lark!
Zara s-a ridicat în picioare, privirea ei fulgeră toare. — Din nou fauna? Își ținu din nou
pistolul, îndreptâ ndu-l în toate direcțiile.
Sol dă du din cap. "Are sens."
„Ia-o pe împă ră teasa și hai să mergem.” Ea s-a gră bit la elicopter. „Hai, Soare, și o siglă
!”
Câ nd Sol și-a fluturat mâ na, unul dintre Bagmen m-a prins de gleznă și m-a tâ râ t pe
pă mâ nt pâ nă la elicopter.
Soarele și Averea mă duceau la Împă rat.
 14
În timp ce Sol îmi lega corpul moale pe un scaun de elicopter, i-a strigat lui Zara: „Trebuie
să mergem!” Cu încă un semn al mâ inii, și-a îndreptat animalul de companie Baggers în încă
două locuri.
În cockpit, Zara a ră sucit întrerupă toarele și a ră sucit cadranele. Motoarele urlă mai
tare. Vâ ntul bă tea prin ușa laterală deschisă .
„Acum, Zara!”
Ea a ră spuns cu o poveste despre „supracuplu” și „max. RPM” și „pitch colectiv”,
terminâ nd cu „nemernic”.
Pă rea că știa ce face și, cu siguranță , avea numă rul lui Sol. Deci acest elicopter a fost o
armă pentru ea. Face parte din arsenalul Arcana al Fortunei.
Sol tocmai îl îmbră case pe Joe câ nd ea a rupt: „La naiba! și trase de o pâ rghie între
genunchi. Ne-am trâ ntit în aer.
M-am pră bușit de centura mea de siguranță . Sol se repezi să închidă ușa laterală , dar
se strecură peste podeaua placată cu metal înainte de a ajunge la ea. Sâ ngele meu și slime
de Bagger l-au alunecat.
A apucat un mâ ner pentru echilibru. Apoi ochii i s-au mă rit. „Oh, sunt jodido ! Moartea
calare pentru noi!”
Aric? Era viu! Cu efort, mi-am întors capul înclinat. Moartea a intrat în luminișul de pe
Thanatos. Calul de ră zboi supraviețuise și el. Nu ar fi trebuit să fiu surprins. Thanatos a
apă sat pe bancă de trei optzeci și și-a scuturat coada la inundații.
Aric a intrat cu ambele să bii ridicate, iar inima mea ciuruită de gloanțe a vrut să bată
pentru el.
Dar I-am condus pe dușmanii noștri direct la el! Trebuia să -l avertizez. Ceea ce
însemna să scape. Stai treaz. Fii pe fază.
„Unde este pistolul montat?” strigă Sol că tre Zara, cu panica în voce.
Dacă un cavaler în armură neagră pe un că lă reț cu ochi roșii ar ataca pentru mine, și
eu aș fi intrat în panică . De fapt, fusesem îngrozit câ nd eram în vizorul lui.
Acum eram mâ ndru. Lupii uriași ai lui Lark au înaintat cu viteză pentru a-l flanca pe
Aric.
— Ț i-am spus, se ră sti Zara. „Elicopterul a fost dezbră cat!” Deoarece elicopterul a fost
arma Fortunei în acest joc, ar fi trebuit să -și pă streze combustibilul.
Prima lege a arsenalului unui Arcana, Zara? Conserva, conserva, conserva.
Ea a strigat: „Arde-ți razele!”
Ochii lui emanau lumină , un reflector asupra lui Aric. M-am sufocat: „Nu.
Pă ream să plută m pe loc pentru câ teva momente. „ Nada . Moartea încă vine!” Grinzile
lui Sol s-au stins. „Nu cred că funcționează la el.”
— Ai Baggers în apropiere, spuse Zara. " Utilizati -le."
"Pe el."
 La naiba, a trebuit să cobor din acest elicopter. Aș putea să sară de pe ușa deschisă ,
dacă aș putea aduna puterea să -mi mișc picioarele.
Am chemat o singură gheară , aproape că s-a stins din cauza efortului. Câ nd vederea mi
s-a limpezit, Aric a privit atâ t de departe pe pă mâ nt. Câ t de înalți eram? Am clipit — apoi
din nou.
În spatele lui . . . mii de Bagmen roiau pe câ mp, sprintâ nd după el.
Scarface a încă rcat înaintea lui Aric. Cu un mâ râ it înfioră tor, lupul a să rit spre
elicopter. . . eram prea sus. . .
Ne-a prins ! Am înclinat brusc în lateral. Un alt mâ râ it se auzi de atâ t de aproape.
Zara a țipat: „Porra!”
„Lupul s-a prins pe derapaje!” Sol abia se atâ rna de acel mâ ner.
Mi-am eliberat centura de siguranță . Corpul meu s-a mototolit pe podeaua lipicioasă .
În timp ce elicopterul s-a rostogolit în lateral, am alunecat spre ușa deschisă , cu capul la
margine.
„Nu, mică!” Sol a întins mâ na spre mine, luptâ ndu-se să -și mențină picioarele.
„Estúpida!”
Scarface era chiar sub mine. Am întâ lnit priviri cu el – și cu Lark prin familiarul ei.
"Ucide . . . ei”, m-am sufocat. "Ei vin . . . Pentru dumneavoastră ."
Lupul și-a bă tut capul masiv, scuturâ nd aeronava ca o jucă rie de mestecat. Bea, care
nu avea niciodată centura, aproape că a că zut de pe scaun. Sol s-a luptat pentru echilibru.
Lark explicase odată de ce lupii își bateau prada: să rupă gâ tul unei creaturi
instantaneu. Scarface era pe cale să -l scoată afară pe acest vârtej de metal .
Dacă Moartea nu a fă cut-o mai întâ i; cu un burduf, a aruncat una dintre să biile lui
direct spre mine.
Buzele mi s-au ondulat.
Sabia a lovit elicopterul. Au plouat scâ ntei. Mă cinarea suna, ca o mașină de tuns iarba
uriașă lovind o țeavă de oțel. Motoarele se vă itau. Alarmele au ră sunat.
BEEEEEEEEPPPPPPPPP. BEEEEEEEEPPPPPPPPP. BEEEEEEEEPPPPPPPPP.
Ne-am învâ rtit ca roata Norocului. Amețelile și greața au crescut.
„Nenorocitul a scos rotorul de coadă !” Zara a luptat cu acea pâ rghie. „Coboră m!”
BEEEEEEEEPPPPPPPPP. BEEEEEEEEPPPPPPPPP. BEEEEEEEEPPPPPPPPP.
Sol s-a tâ râ t spre mine, exact câ nd Scarface s-a lovit din nou. Bea și Sol s-au izbit unul
de celă lalt. Am alunecat mai departe și am vă rsat sâ nge; se împroșcă pe botul lupului
mâ râ it.
Învâ rtire, învâ rtire. Ca un vâ rtej într-o inundație.
În stâ nga mea: Scarface. În dreapta mea, Bea a zburat pe margine.
Sol s-a apucat de una dintre gleznele mele și de una a ei. Dar aluneca pe podeaua
alunecoasă . Trebuia să facă o alegere: salvează -mă pe mine sau pe Bea.
O ultimă lovitură de la Scarface — lovitura mortală a soarelui.
Sol a ales.
M-am pră bușit prin cer, fă ră greutate.
Am întreză rit elicopterul scufundâ ndu-se într-un canion din apropiere, pe cale să se
pră bușească ca mine; lupul și-a eliberat strâ nsoarea în ultima secundă .
Apoi-
Impact. Am aterizat în poziție în picioare. Pă mâ ntul mi-a pulverizat picioarele.
 15
— Te am pe tine, a spus Aric. „Așteaptă , sievā !”
Conștiința șovă ia. Am vrut să -l avertizez pe Aric, dar vorbirea mi se pă rea imposibilă .
Așa că am încercat să ajung la el mental. Împăratul vine. Se reîncarcă.
Aric m-a strâ ns cu un braț. Împreună cu celă lalt, mâ nuia o sabie, fă câ ndu-și drum prin
Bagmen.
Asa de mult. Mii. Vaietul lor era asurzitor.
Aric avea nevoie de ambele mâ ini, altfel nu va trece niciodată prin acest roi cu viață .
Oricum m-aș transforma probabil într-un Bagger. Îl handicapam. Lasă-mă.
Dacă Aric m-a auzit, nu a reacționat, doar a continuat să lupte. În timp ce s-a legă nat și
a tă iat, am vă zut fulgeră ri din canion: o explozie, apoi fum care se întindea. Elicopterul
explodase! Ar primi Aric icoanele lui Sol și Zara? Sau ar fi Lark?
Mingea uriașă de foc de la pră bușire ne-a luminat drumul.
Două urlete ră sunară peste vaiete. Scarface și Maneater să riră în fața lui Thanatos,
degajâ nd calea prin Baggers ca un plug de ză padă .
Aric murmură : „Bun spectacol, Fauna”.
Eram pe punctul de a înnebuni. „D-Morind. scuze . . .”
L-a stimulat pe Thanatos. „Nu mori !” Am galopat mai repede. "Împă ră teasă ?"
Toate rezervele mele de putere dispă ruseră . Nici nu am putut să -i ră spund.
„Sievā ? Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost urletul lui agonisit . . . .
Câ nd m-am trezit din nou, am auzit copite tunâ nd. Respirațiile zdrențuite ale lui Aric.
Ploaie constantă .
Am deschis ochii. Oare scă pasem de Bagmen? Am șoptit: „Aric?” Nu mi-a fost niciodată
atâ t de rece; trupul mi s-a cutremurat.
„Ah, Doamne, sunteți treaz.” Ș i-a ridicat viziera că știi. „Nu vorbi. Suntem aproape
acasă .” Pă rea epuizat. Ploaia i-a aruncat armura și i-a picurat pe chipul mâ ndru. Dacă ar fi
fost ars din cauza potopului arză tor, vindecarea sa îmbună tă țită îi reparase deja pielea.
Câ nd ochii i s-au înstelat în timp ce se uita în jos la mine, am eliberat garoul de pe
inimă și am început să sâ ngereze, oricum era pe moarte. „Cavalerul meu puternic.” M-am
uitat la el cu toată dragostea pe care o simțeam pentru el. „Te-am cunoscut. . . nu putea fi
mort.” Am întins mâ na spre fața lui, dar brațul mi s-a pră bușit pe jumă tate.
„Pă strează -ți puterea, sievā .”
„Baggers m-au mușcat. . . mult. Vei . . . omoara-mă . . . înainte să mă întorc. Dreapta?"
— Nu se va ajunge la asta, spuse el, cu vocea ră gușită . „O să te fac bine din asta.”
Ceața se învâ rtea în jurul nostru în timp ce că lă ream într-un ritm vertiginos. Cum mai
mergea? „Vei avea grijă . . . al bunicii?”
„Nu vei muri! Nu voi permite.”
Am încercat să dau din cap. Greşeală . Gâ tul rupt? „Împă ratul îți va gă si casa. . . te
distruge. Final mare.”
„Ai condus Soarele în direcția greșită , iubire.”
 Am avut? Natural. „Vrei să ucizi. . . Richter pentru mine?”
"Nu vorbi! Dacă îți salvezi puterea, te vei regenera.”
„S-a spus Sol mușcă turile. . . neutralizează puterile arcane. Vindecâ ndu-mă . . . este o
putere.” Ceva nu era în regulă în mine. Boala m-a ținut de gâ t, nu m-a lă sat.
Ca un lup care îmi rupe încet gâtul .
După cea mai mică ezitare, Aric spuse: — Nu contează . Acest lucru va fi diferit.”
Nu am fost de acord. Ceea ce însemna că trebuia să vorbesc cu el. "Trebuie să . . . să -ți
spun lucruri.” Toate lucrurile pe care poate le-am regretat. Am început să murmur
gâ ndurile în capul meu, fă ră să -mi dau seama de ceea ce spuneam.
Am avut încredere în Aric să aleagă ceea ce era important din divagațiile mele. Am
vorbit pâ nă am fost din nou în pragul inconștienței.
Orice aș fi spus l-a afectat. Ș i-a smuls casca ca să -și poată apă sa buzele de fruntea mea
în timp ce mă strâ ngea strâ ns. . . .
Probabil că m-am înnegrit din nou; Am revenit la conștientizare câ nd Aric a strigat:
„Circe, lasă -ne să trecem!”
Sunetul valurilor și apoi apa care se retrage. Preoteasa era în apropiere?
Thanatos a galopat în sus, în sus, aerul devenind și mai rece. Chiar câ nd eram pe cale
să plec din nou, Aric mi-a spus: „Suntem acasă ”.
M-am întors la castelul timpului pierdut? Am deschis ochii, mijind ochii. Am trecut
prin poarta gigantică și am intrat în curte. Copitele ză ngă neau pe că ră midă . Luminile cu gaz
mi-au usturat ochii.
„Îți cer ajutor. Așteaptă doar.” Aric m-a legă nat la pieptul lui în timp ce s-a lă sat de pe
Thanatos și s-a repezit înă untru, cu pintenii sunâ nd. „Lark, ia EMT!”
Lark . . . Mi-a fost dor de ea în ultimele să ptă mâ ni. Ea îl condusese pe Aric la mine.
Amâ ndoi se luptaseră să mă salveze.
„Suntem pregă tiți și gata să mergem în creșă , șefu’, a ră spuns ea. „Sub lă mpile soarelui,
așa cum ai spus.”
Lă mpi de soare. Intelegerul Aric. M-au întă rit înainte. Dar am simțit că sunt dincolo de
ajutor. A coborâ t în grabă numeroasele trepte că tre creșa subterană , spunâ ndu-mi: „Stai cu
mine. Trebuie să stai cu mine.”
M-a întins pe un pat. Mi-am strâ ns ochii închiși împotriva luminii arză toare de
deasupra capului. Am auzit foarfece câ nd îmi erau tă iate hainele.
Lark trase aer în piept. „Ea este o rană mare. Am vă zut uciderea rutieră într-o formă
mai bună .”
"Suficient!" se ră sti Aric.
Un bă rbat a spus: „A fost mușcată de mai multe ori. Sunt ră ni de glonț în piept. EMT?
Nu se numea Paul? Îl peticise pe Lark după atacul lui Ogen. „Picioarele ei sunt . . . Terminat.
Ce te aștepți să fac pentru ea?”
Tonul lui ucigaș, Aric a spus: — Dacă nu vrei să mori de sabia mea, îți sugerez să - i
salvezi pe ea. Ș tiam câ t de amenință toare va ară ta fața lui chiar acum. Am primit destule
amenință rile lui.
— Voi încerca să cură ţ aceste ră ni, domnule, spuse Paul, cu vocea crescâ nd mai sus. „Ș i
începe o picurare. Lark, mă poți ajuta? A pierdut mult sâ nge.”
„Nu ar fi trebuit Eves să înceapă să se vindece?” întrebă Lark. „Câ nd i-am tă iat cilicul
aici jos, ea se regenera în câ teva secunde.”
 — Dă -i timp, spuse Aric. „Ră nile sunt semnificative.” Mi-a periat pă rul umed de pe
frunte. „Simte lumina, sievā . Te vei vindeca. Întotdeauna te vindeci.”
Simțeam lă mpile calde, dar nu simțeam nici mă car o smucitură de regenerare ...
Un țipă t de femeie. „E-Evie!” A fost asta. . . bunica mea?
Am încercat să spun „bunico”. Mi-a ieșit sâ nge din gură . Atâ t de mult timp, m-am
luptat să ajung la ea. Ea a fost cu mine în sfâ rșit, dar nu am putut rosti un cuvâ nt.
„Soarele i-a fă cut asta”, a spus bunica. — L-ai omorâ t, cavalere? I-am simțit pe ea și pe
Paul de o parte a mea, pe Aric și Lark de cealaltă parte.
"Nu. Cred că au supraviețuit pră bușirii elicopterului.” Au avut?
„Atunci de ce nu lași grija nepoatei mele în seama noastră ? În timp ce te duci să
termini treaba ?” Pă rea la fel de criminală ca și Aric.
„Nu voi pleca pâ nă nu se va vindeca.”
„Ar fi trebuit să o gă sești mai devreme! Cum ai putut să nu o gă sești înainte să se
întâ mple asta?” De ce l-a momelit bunica mea? — Ai mai localizat-o de atâ tea ori înainte.
Ș tiam că îl considera un ră ufă că tor, dar nu putea ea să -și dea seama că îi pasă de
mine? O salvase din Carolina de Nord, aducâ nd-o înapoi la acest castel – pentru mine. Îmi
înfruntase doi Arcana și o armată Bagger pentru a-mi salva viața.
Să încerce să mă salveze.
S-ar putea să mă întorc.
Pă râ nd de parcă ar fi fost pe cale să o sugrume, Aric spuse: „Prostul ne-a redus
apelurile la tă cere”. Nu e de mirare că nu auzisem nimic. Ce fă cea Matei? „După ce am urmat
fiecare milă din calea potopului, fiecare bifurcație, fiecare întorsă tură , am stră bă tut zona
rurală după Împă ră teasa – de aici pâ nă la Fort Arcana. Din anumite motive, ea a mers în
direcția opusă acestui castel. Am avut cu înțelepciune că Lark trimite santinelele în toate
direcțiile.
„ Cu înțelepciune? Evie e pe moarte! Sau mai rau."
„Te poate auzi. Guvernează -ți limba – sau pleacă .”
„Sunt bunica ei!”
„Pâ nă și ră bdarea mea veșnică are limite, Tarasova.”
„Amenință ți. . . amenintatoare . . .” Cuvintele ei s-au oprit.
Am auzit un strigă t sugrumat. Ce s-a intamplat? De ce nu am putut să vă d?
Aric a scos un blestem în letonă .
Lark a spus: „Uh, ce se întâ mplă cu bă trâ na doamnă ?”
Un sunet de tâ râ ială . Un geamă t.
— Isuse, mormă i Lark. „Eves, ai cele mai proaste două să ptă mâ ni din istorie.”
 16
„Sunt aici, sievā .” Aric mi-a periat o câ rpă rece peste frunte.
Privegherea morții. De câ t timp avea grijă de mine? Eram suspendat într-un fel de
amurg; Nu am murit, dar nu m-am vindecat.
Am crezut că am înțeles durerea fizică . Cu câ teva luni în urmă , mi-am amputat degetul
mare pentru a scă pa de că tușe, ca să pot lupta cu Moartea. Câ nd m-am înecat nu mult după
aceea, simțisem că plă mâ nii mi-ar sparge. Apoi un că pcă un mă sufocase, rupâ ndu-mi gâ tul.
În ultima vreme? Îmi pierdusem un braț, fusesem zvâ rlit într-o inundație și fusesem mușcat
și drenat de Baggers râ vnitori.
Cu toate acestea, durere reală și nu fusesem niciodată prezentat pâ nă acum.
Mutația lui Bagmen m-a sfâ șiat. Oricare ar fi puterea de împă ră teasă pe care o aveam
încă , s-a luptat cu ea. Un ră zboi izbucnise în corpul meu.
„Luptă -te cu asta. Luptă ”, m-a îndemnat Aric. S-a așezat lâ ngă mine pe pat, luâ ndu-mă
în brațe. „Trebuie să te întorci la mine.”
Am încercat să vorbesc, să -i spun că îl iubesc și să întreb de buni, dar nu mi-a trecut
niciun cuvâ nt pe buze.
„Ș tiu de ce moartea ar putea pă rea tentant” – pentru că l-aș putea urmă ri pe Jack? –
„dar am nevoie de tine. Vino înapoi la mine."
Un alt val de agonie a lovit. Am auzit un țipă t.
A mea?
Cu o voce groasă , a spus: „Le-aș dori zeilor să pot suporta această durere pentru tine”.
M-a legă nat. „Ești prea puternic ca să mori și prea încă pă țâ nat ca să te întorci. Singura ta
cale este să te întorci la mine.”
Cum a putut să fie atâ t de bun cu mine câ nd l-am ră nit atâ t de profund? Mi-am adus
aminte de hohotetul lui plin de sâ nge câ nd mă îndepă rtasem de el – să fiu cu Jack. . . .
Ca ore – zile? să ptă mâ ni? — au trecut, Aric a ră mas cu mine. Uneori, puteam să -mi dau
seama că mușca zgomote de durere.
Alteori, a vorbit cu mine. Mi-a povestit despre bunica mea: „Vă zul tau i-a dat un . . . şoc.
Dar ea își va reveni. Așa cum vrei tu.”
Mi-a povestit despre cealaltă Arcane: „Lark a trimis un cercetaș înapoi în acea poiană
să -și adune șoimul și sabia mea. Nu existau cadavre la locul accidentului. După cum
bă nuiam, Fortune și Soarele au supraviețuit.”
Odată am auzit un scâ ncet de lup și o limbă moale mi-a lins mâ na. — Ai un vizitator,
spuse Aric. "Favoritul tau." Cyclops? El reușise! „Întotdeauna am apreciat potențialul
lupilor, dar nu m-am gâ ndit niciodată că le vom datora viețile noastre.”
Acum a lovit un alt val de agonie. Ț ipetele mele au ră sunat. Nu voiam să sperii pe
nimeni, dar nu puteam să -i sufoc înapoi.
„Trebuie să te ajut.” Pă rea atâ t de evidențiat, de parcă durerea lui ar fi oglindit-o pe a
mea. "Cu ce vă pot ajuta?"
Nu credeam că se poate face nimic. Ș i așa, am avut două misiuni noi.
 Ca să mă asigur că Aric m-a ucis dacă încep să mă întorc. Ș i pentru a extrage o
promisiune de ră zbunare sâ ngeroasă împotriva împă ratului. De îndată ce am putut vorbi.
Aric s-a încordat împotriva mea. "Ea se întoarce."
Pașii se apropiau. "Este acolo . . . vreo schimbare?" întrebă bunica mea cu o voce slabă .
Cuvintele ei au fost neclare?
Era înnebunitor de apropiată . Dacă aș putea comunica cu ea. Ș tia ea că Haven era
cenușă ? Că fiica ei murise?
Aric a ră spuns: „Împă ră teasa se va aduna”.
„Domnule. . .” Paul a fost și aici jos? A fă cut aproape totul în jurul castelului, de la gă tit
toate mesele pâ nă la cusă turi. Nu l-am invidiat pe Paul slujba lui la Castle Death.
Bă rbatul a fost suficient de curajos să spună : „S-ar putea să înceapă să se întoarcă .
Dacă aștepți prea mult, ar putea să muște pe altul.”
Ideea de a face ră u altcuiva m-a îmbolnă vit și mai tare. Am șoptit: „Omoară-mă”, dar
nimeni nu pă rea să mă fi auzit.
„Nu voi face nimic”, a spus Aric, „pâ nă câ nd – sau dacă – nu-i dorește sâ nge.”
m-am cutremurat.
— Lasă -o cu mine, spuse bunica. „Nu ar trebui să fii în acest pat cu ea, ținâ nd-o așa. E o
fată de șaptesprezece ani.”
„Este o împă ră teasă veche de milenii.”
„ Ar trebui să am grijă de ea”, a insistat bunica.
„Uiți că aceasta este casa mea, Tarasova. Voi face ce vreau.”
M-am întrebat de ce nu-i spusese că suntem că să toriți. Aric nu se sfiase să -i anunţe
acest fapt lui Jack.
Dar asta fusese înainte să -l resping pe Aric și pretenția lui asupra mea. Înainte să -i
zdrobesc inima acestui om. . . .
 17
Ochii mi-au să rit în spatele pleoapelor în timp ce pluteam între somn și veghe. Eram într-un
pat. Am simțit plante în jurul meu.
Câ nd durerea a scă zut în cele din urmă la un nivel ușor de gestionat, am deschis ochii.
Putea distinge doar un gol alb.
Ah, Doamne, de ce nu am putut să vă d? Mi-ar reveni vederea? Am clipit iar și iar. Poate
că mă întorceam, ochii mi s-au încremenit?
Nu, un fel de luminozitate a aprins. Oh. Lă mpile de soare. Eram la creșă .
Imaginile neclare au început să prindă contur. De ce era un pat aici jos? Viță de vie și
tulpini de trandafiri mi-au că lcat pe corp și pe picior.
Sub masa de verde, mi-am mișcat membrele, flectâ ndu-mi mușchii. Brațele și
picioarele mele erau slabe și dureroase ca naiba, dar se vindecau.
Mi-am dat capul pe spate. Aric se aşeză lâ ngă tă blie, cu ochii închişi. Viță de vie și
tulpini de trandafiri l-au acoperit de asemenea.
În somn, sprâ nceana i se încrunta, buzele subțiri. Avea miriște aurie pe obrajii să i slabi
și cearcă nele întunecate sub ochi, pă râ nd mai bă trâ n și mai epuizat decâ t îl vă zusem eu
vreodată . Purta pantaloni negri și un pulover subțire și închis, dar îmi dă deam seama că
slă bise.
De câ t timp a fost aici cu mine? După istoria noastră , am fost surprins că ar putea
tolera plantele care îl depă șesc.
Fragmente de amintire din recuperarea mea au apă rut: cuvintele lui liniștitoare, grija
lui, actualiză rile lui despre viața din jurul castelului. M-a provocat să mă vindec și a ră mas
cu mine tot timpul.
În jurul nostru, plantele – chiar și copacii – s-au îmbinat pentru a forma pereți. A ales
să ră mâ nă în vizuina mea mortală , verde. Mi-am întins brațul peste el, savurâ ndu-i că ldura
și puterea.
Ochii lui de chihlimbar clipiră . M-a gă sit uitâ ndu-mă la el și buzele lui s-au curbat. „
Sievā .” Din privirea lui fermecatoare iradiau puncte de lumină .
— Ești de acord cu aceste plante? am murmurat, cu gâ tul zgâ riat.
Zâ mbetul i s-a lă rgit. „Le sunt recunoscă tor. Te-au mâ ngâ iat mai mult decâ t aș fi putut
eu.”
Nu știam despre asta. „Câ t timp am fost afară ?”
„Timp de să ptă mâ ni.”
Maxilarul mi s-a slă bit. „Nu poate fi corect.”
„Acei Bagmeni te-au muşcat de mai mult de o duzină de ori. Picioarele tale au fost grav
ră nite și ai fost împușcat. Capacitatea ta de regenerare a avut multe de înfruntat.”
Mi-am amintit că am aterizat mai întâ i cu picioarele. „Voi . . . întoarce?”
"Eu nu cred asta. Ați fi fă cut-o deja.” Aric nu m-ar minți niciodată .
M-am relaxat oarecum. Cu o mișcare a mâ inii, am mutat lianele de pe pat, de pe el.
 Pă rea să se relaxeze și o atingere. „Dacă cineva ar fi spus cu câ teva luni în urmă că aș
da din cap câ nd sunt înconjurat de viile împă ră tesei, l-aș fi numit nebun.” Întinse mâ na
după un pahar cu apă pe o tavă . M-a ajutat să mă ridic și mi-a adus paharul la buze. "Uşor."
Am bă ut suficient câ t să -mi potolesc setea. „Împă ratul plă nuiește să atace castelul.
Curâ nd."
"Ș tiu. Mi-ai spus. Din fericire, ai condus Soarele în direcția opusă casei noastre.”
noastra . "Am facut?" Total menit să facă asta.
Pe un ton ciudat, a spus: „Nu vă amintiți nimic din lucrurile despre care am vorbit în
că lă toria aici? Vreun din lucrurile pe care mi le-ai spus?”
Mi-am dat mintea înapoi. Tot timpul a fost o neclaritate.
Privirea lui mi-a trecut peste față , citindu-mi confuzia. Din anumite motive, pă rea să se
închidă chiar în fața mea. Își îndreptă umerii, comportamentul lui devenind distant și
formal. „Trebuie să ai multe întrebă ri.”
O mie. „De ce nu am putut să comunică m unul cu celă lalt?” Mi-am amintit vag că Aric a
atins asta, dar nu ceea ce spusese. „Am sunat și am sunat după tine.”
„Prostul i-a deconectat pe toată lumea. Nu știu de ce. Poate pentru a ascunde unii
jucă tori de alții. Sau poate pentru că fusese slă bit.”
În zilele înainte de a mă abandona, Matthew suferise sâ ngeră ri nazale și dezorientare
crescută . În mod normal, uram să mă gâ ndesc la el în durere. Dar după tră darea lui, mi-a
plă cut ideea.
"Împă ră teasă ?"
am clipit. „Ce s-a întâ mplat cu tine după valul lui Circe?”
„Am început să te caut de îndată ce m-am eliberat de potop. Mi-a fost teamă că nu ai
putea supraviețui fă ră . . . bratul tau. Trebuie să mă ierți pentru asta.”
„Nu există nimic de iertat.”
„Cum ai supraviețuit?”
Mi-am amintit că am fost prins în vâ rtejul acela cu Bagmen, speriat că voi fi mușcat. Se
pare că asta fusese întotdeauna soarta mea. „M-am prins de un turn de telefoane mobile. M-
am că ță rat și am așteptat afară .”
„S-a că ță rat cu un braț?”
„Nu am spus că am urcat bine . Circe este un aliat, nu-i așa?
Da din cap.
„Ne va ajuta să -l ucidem pe Richter?”
Ș i-a frecat o palmă pe fața obosită . "Câ nd va veni vremea."
"Timpul? De îndată ce îmi revin.” Apoi mi-am amintit că bunica mea era aici! Am întins
mâ na spre el. „Trebuie să o vă d pe buni. Am crezut că am auzit. . . e bine?”
Mi-a luat mâ na oferită , apoi s-a uitat la degetele noastre strâ nse. Încă atât de
neobișnuit să ating. Ș i-a dres glasul. „Era slabă câ nd am gă sit-o, iar să nă tatea ei nu s-a
îmbună tă țit. Dar ea este stabilă .”
„Totuși, a fost aici jos.”
Degetul lui mi-a frecat pielea. „După prima zi sau cam așa ceva, mulți pași pâ nă la acest
nivel s-au dovedit provocatori.”
— Mă vei muta mai aproape de ea?
Clă tire fermă din cap. „Nu ești pregă tit.”
 „Aș putea lua o lampă de soare și câ teva plante de apartament. Vă rog? ” I-am strâ ns
mâ na.
A expirat. — Ș i totuși, nu-ți pot nega nimic. M-a ridicat în brațe și m-a purtat spre
scă ri. „Poți sta în camera de oaspeți de lâ ngă a ei. Îți voi muta toate lucrurile din turn.”
Pentru că nu mai eram prizonier. „Poate doar câ teva din hainele mele. Îmi place
camera mea de sus.” Pictasem pereții și mă fă ceam ca acasă .
În timp ce m-a așezat în pat în noua mea cameră , că mașa de noapte mi s-a schimbat și
am tresă rit la vâ nă tă ile de pe picioare, pielea pete negru și albastru. Apoi m-am lipit de
mâ na lui, nevrâ nd să -l las din vedere.
S-a încruntat și s-a îndepă rtat. "Ma intorc imediat." Ș i-a scos mă nușile din buzunarul
pantalonilor, punâ ndu-le în timp ce trecea spre uşă .
Lark trecu pe lâ ngă el în cameră . „Evie!” ea a plans. Ultima dată câ nd am vă zut-o, purta
două ghips, unul pe braț și unul pe gleznă , dar acum era vindecată . „Cel necurat s-a întors!
Am crezut că ești necurat înainte de a-ți pune funk lui Bagger în vene. Ț i-a fost dor de mine,
nu-i așa?”
"Am facut. Îți mulțumesc că ai ajutat să -mi salvez viața.”
„Da, bine, îmi datorezi.” Zâ mbetul ei a dispă rut. — Presupun că nu l-ai vă zut pe Finn
nică ieri?
Am clă tinat din cap. "Îmi pare ră u. Am crezut că va fi la Fort Arcana, dar locul a fost
abandonat. Am vă zut . . . parte din Cyclops.” Nu venise lupul să mă vadă ? Sau am visat asta?
„Ce s-a întâ mplat la fort?”
„După marele atac, Fortune a zburat peste el cu Richter. Ea doar îl ducea cu el, ca și
cum ar fi avut o întâ lnire distractivă sau ceva de genul ă sta. Trebuie să fi ră mas fă ră suc de
împă rat, pentru că a început să arunce locul.
Câ t timp eram în viață , zilele lui Richter erau numă rate. Vin după tine, Richter. I-aș
înlocui râ sul cu țipete.
Lark a continuat: „Finn nu a putut să alerge cu piciorul să u, abia a ajuns la un camion
care ieșea. Am să rit în sus să bat elicopterul pentru a câ știga timp.”
Atâ t de ciudat să o aud vorbind așa, de parcă ar fi fost acolo. Ceea ce ea cam fusese. În
formă de ciclop. Roșu de dinți și gheare. Ș i mai tâ rziu atacase Fortune prin Scarface,
salvâ ndu-mă .
„Elicopterele alea mă conduc – adică , lupii mei – batty. Oricum, Richter l-a împușcat pe
Cyclops pâ nă n-am putut rezista. Am că zut chiar în mijlocul câ mpului minat. Ș i ai . Inutil să
spun că nu am putut ține pasul cu camionul lui Finn.” Ochii i-au pâ lpâ it roșu animal câ nd a
spus: „Câ nd vom avea grijă de Richter, pă strează Fortune pentru mine. Că țea aia și cu mine
avem o întâ lnire.”
"Remarcat. A supraviețuit șoimul tă u?”
„Da. Ea este unul dintre cercetașii pe care îi caut pe Finn. Lark își tâ rșă picioarele.
„Moartea mi-a spus că ai plecat să -l întâ lnești pe Jack, să pleci cu el.”
Ș i totuși Aric venise după mine și mi-a salvat viața.
„Eves, îmi pare foarte ră u pentru Cajun.”
Am înghițit dincolo de nodul din gâ t. Recuperarea mea pă rea să fi slă bit garoul.
Strânge-l!
A apă rut brusc un gâ nd. „Lark, unde sunt hainele pe care le purtam?”
 „Nu știu. Probabil că Paul le-a ars. Pă reau de parcă te-ai scufundat în Ragu sau ceva de
genul...
„Era o panglică în buzunar”. Ultima mea legă tură fizică cu Jack. „Te rog să -l gă sești! Vă
rog!"
"Voi încerca." Înclinâ nd capul, mormă i: „O aud pe bunica ta venind. Trebuie să scap.
Mă voi întoarce mai tâ rziu.”
Mai aveam atâ tea întrebă ri, dar Lark a scapat.
Aric a intrat cu bunica, ajutâ nd-o cu mâ inile lui înmă nuși.
Ară ta atâ t de diferit față de ultima dată câ nd o vă zusem. Fața ei era uzată , iar pă rul îi
încă runșise și mai mult. Slă bise mult, iar ochii ei că prui închis nu mai scâ nteiau.
„Evie!” strigă ea, șchiopă tâ nd spre patul meu. Ea și-a cuprins brațele subțiri în jurul
meu.
I-am întors îmbră țișarea. „Buna.” Mirosul ei mi-a adus mintea înapoi la copilă ria mea,
aducâ nd un val de amintiri: ea mă împinge pe leagă n de la Haven. . . . Bunica și mama râ d
câ nd o ră țușă m-a urmă rit. . . . Bunica mă învață cum să îngrijesc gră dina ei iubită de
trandafiri; pă mâ ntul fusese atâ t de cald. . . .
Am așteptat nouă ani și o apocalipsă să o revă d.
Peste umă rul ei, am surprins privirea lui Aric. Stă tea în prag, cu purtarea încordată . Nu
auzisem oare schimburi tensionate între ei? Nu mi-am putut aminti. I-am spus Mulțumesc
lui.
Curt dă din cap.
Bunica se dă du înapoi și se așeză pe pat. "Uită -te la tine! Sunteți cu toții mari. Ș i atâ t de
frumos.” Cuvintele ei sunau neclare . „Am fost atâ t de îngrijorat câ nd te-am vă zut prima
dată .” Un colț al buzelor ei era întors în jos?
„Ești bine, bunico?”
"Voi fi bine. Trebuie să ne concentră m pe tine. Avem atâ t de multe de recuperat.”
Câ nd m-am gâ ndit la toate lucrurile despre care trebuia să vorbim — moartea mamei,
distrugerea Havenului, relația mea cu Moartea — epuizarea m-a cuprins.
M-am uitat la Aric pentru sprijin, dar a dispă rut.
„Doamne, abia poți să -ți ții ochii deschiși.” Ea chic cu limba și a întins pă tura în jurul
meu. „Sunt aici, veghâ nd asupra ta. Vom înțelege totul. Deocamdată , trebuie să -ți recapete
puterile. Dormi puțin, Evie.
Trebuia să fac atâ tea lucruri în afară de somn. Cum ar fi complotarea morții
îngrozitoare a împă ratului.
Totuși, pleoapele mele s-au închis. „Doar pentru un minut. . . .”
 18
Ziua 424 AF
Bunica s-a așezat pe marginea patului, periâ ndu-mi pă rul. Vorbea despre mâ ncarea de aici
și despre vremea înră ută țită – orice subiect, cu excepția celor despre care trebuia să
vorbim.
Câ nd m-am trezit în jurul orei cinei, ea fusese lâ ngă mine – nu Aric. Dar, așa cum am
promis, umpluse camera cu plante și lă mpi de soare și mi-a mutat hainele în dulap.
Bunica îmi adusese o tavă cu supă , apoi mă ajutase să fac baie și să mă îmbrac. Ea
murmurase: „Atâ t de frumoase haine pe care ți le-a oferit Moartea”. Dar ea nu pă ruse
aprobator.
Acum a lă sat deoparte peria cu o respirație grea. „Sunt epuizat”
M-am întors spre ea. „Spune-mi ce e în neregulă .”
Ș i-a netezit pă rul că runt, lungimea prinsă într-un coc neglijent. „Ingrijorarea m-a
împiedicat să dorm. Dar acum te-ai redresat.”
Încet. "Ș i tu?"
„Voi avea dreptate ca ploaia destul de curâ nd.” Își ferea ea privirea?
„Bunico, cum ai supraviețuit Flash-ului?”
„Unitatea mea era veche, așa că exista un adevă rat adă post anti-bombă . Am simțit că
se apropie ceva și m-am îndreptat în jos. Am fost singurul care a fă cut-o, ceea ce însemna că
aveam mâ ncare și provizii din abundență .”
Toată lumea îmi spusese că nu va supraviețui niciodată atâ t de mult, dar am crezut.
„Am încercat să ajung la tine.”
„Ș tiam că o faci, motiv pentru care am ră mas pe loc”, a spus ea. „M-am gâ ndit că
singurul lucru mai puternic decâ t dorința mea de a mă întoarce la Haven ar fi puterea de
voință a lui Karen de a se reuni cu mine – odată ce și-a dat seama că am avut dreptate.”
Ochii întunecați ai bunicii stră luceau. „Moartea mi-a spus că ea. . . a murit acum câ teva luni.”
Bunica știa deja; nu s-ar fi odihnit pâ nă nu ar fi aflat soarta mamei. „A regretat că nu
te-a crezut. A sfâ șiat-o.”
„Ură sc că o doare din cauza asta.”
Am luat-o de mâ nă . Prinderea ei era slabă , oasele ei casante. „Despre Haven. . .”
„A fost ră nită casa în Ziua Zero? M-am gâ ndit cu siguranță că stejarii o vor proteja.”
"Au facut." Acei doisprezece stejari puternici își dă duseră viața. „La câ teva luni după
Flash, Lovers s-au apropiat de o armată . Nu am vrut să aibă casa noastră . Deci noi, uh. . . l-
am ars.”
„H-Haven's . . . plecat?"
"Îmi pare atâ t de ră u."
Ea clă tină din cap. "Nu. Nu fi. Din câ te am auzit, Îndră gostiții au fost la fel de ră i ca
niciodată . Aș prefera să ne distrugi casa decâ t să le lași să o aibă .” Ea se încruntă . — Ai spus
că l- am ars.
 „Jack și cu mine.” Doar rostirea numelui mi-a testat garoul. „Era un bă iat bayou pe care
l-am întâ lnit la școală . M-a salvat de îndră gostiți și de alte vreo duzină de ori.”
Privirea ei perceptivă mi-a trecut peste față . „Ești îndră gostit de el?”
Am dat din cap. "Dar el . . . a murit în atacul împă ratului”.
„Am auzit Moartea și Fauna vorbind despre un masacru.” Bunica mi-a bă gat o buclă în
spatele urechii. „Jack a fost om? Un bă rbat obișnuit?”
Regulat? Nu în nici un fel. „Era un non-Arcana extraordinar.” M-am trezit povestind o
parte din lucrurile curajoase și incredibile pe care le fă cuse. Prin intermediul poveștilor,
bunica a aflat despre ultimele câ teva luni din viața mea și despre câ teva dintre întâ lnirile
mele cu alți Arcani.
Am omis partea în care Aric mă ră pise, chinuindu-mă mental și fizic.
M-a mai îmbră țișat, spunâ nd: „Îmi pare atâ t de ră u că Jack a murit. Mi-ar fi plă cut să te
vă d cu un bă iat din Bazin.” Avusese prieteni acolo, în vizită tot timpul. Ea s-a retras. „Ai
vorbit cu el franceza cajun?”
Răsuciți, strângeți, strângeți. „Îi plă cea că pot. Îți mulțumesc pentru ca ma înveți."
„Ah, Evie, ți-ai pierdut dragostea de tâ nă ră , nu-i așa? La fel ca mama ta.”
Câ nd tată l meu dispă ruse în Bazin, mama că utase peste un milion de acri de mlaștină
încercâ nd să -l recupereze. Am încercat să inversez timpul pentru a-l recupera pe Jack.
În cele din urmă , mama fusese forțată să doar . . . acceptă pierderea ei. Am înțeles
curajul în luptă și pe moarte; Acum am înțeles adevă rata durere. Dar nu mi-am putut
încheia mintea. . . îndurată .
Acceptarea pă rea în afara sferei abilită ților mele. „Împă ratul l-a luat pe Jack de la mine
pentru totdeauna. Trebuie să -l ucid pe Richter. Este tot ce mă pot gâ ndi.” Avusesem mai
multe coșmaruri despre arderea lui Jack. Mintea mea pă rea să fie plină de ceață , dar mi-am
amintit clar acele vise. Au clocotit ca lava.
„Îți vei avea ră zbunare în timp”, m-a asigurat ea. „Dar cel mai important lucru este
jocul general. Ai fă cut o treabă grozavă instalâ ndu-l pe acesta.” Ea a zâ mbit în cele din urmă .
„Nu vă putem strica toată munca acționâ nd nespus.”
"Pardon?"
„Moartea umblă fă ră armura lui – pentru că tu l-ai dezarmat. Bravo, scumpo. E deja
învins.”
Cina pe care reuşisem să o iau acum ameninţa că va reveni.
Mi-a bă tut mâ na. „Uită -te la acele icoane. Ai fă cut deja două ucideri și ai mai fă cut
două . Ș i dacă nu mă înșel, Preoteasa ză bovește în apropiere. În curâ nd va fi la îndemâ nă .
Întotdeauna o adelegi să iasă din ascunzișurile ei tulburi.”
Mă temeam că bunica mea va fi îndră zneață în privința jocului, a uciderii tuturor
Arcanilor. Dar să o vezi și să o aud. . . „Nu îi privesc pe oamenii de aici ca pe dușmani. Nu voi
ră ni niciodată pe niciunul dintre ei, am spus hotă râ t. Aric o adusese la mine; nu ar fi trebuit
oare recunoștința sau decența să -i înmoaie atitudinea? Cel putin in privinta lui?
Ea mi-a fă cut cu ochiul și mi-a șoptit: „Nu trebuie să acționezi. Sunt jos la cină . Ei nu ne
pot auzi.”
Oh Doamne. Nu e de mirare că Aric nu avusese încredere în mine atâ t de mult timp. În
afară de istoria mea în care l-am înjunghiat în spate, el crezuse că voi gâ ndi ca buni.
Ș i s-ar putea să fi - dacă mama nu ar fi trimis-o departe.
 Cum aș putea să -i spun bunicii mele că nu am ieșit așa cum sperase ea? O-ar ră ni mai
ră u șocul? Trebuia să știu ce se întâ mplă cu să nă tatea ei înainte să arunc această bombă
asupra ei.
Corpul meu de viță a înmugurit, parcă pentru a mă mâ ngâ ia.
Pă rea încâ ntată de micul spectacol al puterilor mele. „Vom pune capă t acestui joc mai
devreme decâ t credeam. Împă ră teasa mea este un ucigaș îndră zneț și un manipulator
viclean. Victoria va fi a ta.”
Nu te îmbolnăvi, nu te îmbolnăvi. „Aric mi-a salvat viața în mod repetat, riscâ ndu-și pe
a lui. La fel și Lark. Sunt în viață chiar acum pentru că ea i-a îndrumat cum să mă gă sească .”
"Ș tiu! Este uimitor cum i-ai fă cut să lucreze pentru tine.” Am ratat total ideea. „O,
ascultă -mă . Avem timp suficient pentru a stabili o strategie. Deocamdată , trebuie să revii la
puterea maximă .”
" Sunt obosit." În cele din urmă , aveam să mă ră zgâ ndesc bunicii și o fă ceam să vadă
lucrurile în felul meu, dar, între timp, plă nuiam să mă strec și să mă întâ lnesc cu aliații mei.
"Odihneste-te. Ne vedem la prima oră dimineață .” M-a bă tut din nou pe mâ nă . — Nu aș
putea fi mai mâ ndru de tine, Evie, spuse ea, dar nu se uita la fața mea; ea urmă rea acele
icoane.
 19
„Nu poți niciodată să -i întorci spatele bunicii”, le-am spus lui Aric și Lark imediat ce ușa
biroului lui s-a închis în urma noastră . Doar trecerea de la o aripă la alta a castelului îmi
fă cuse picioarele să câ nte de durere.
Aric stă tea în spatele biroului să u, iar eu și Lark ne așeză m pe scaunele din fața lui.
Avea în jurul gâ tului un dihor adormit, o stolă vie. Cu ochi ageri, Lark cercetă zona; nu
fusese niciodată aici?
Probabil ca nu. Acesta era spațiul privat al Morții. Era deosebit în privința
sanctuarelor și a granițelor lui, iar eu eram singurul că ruia i-a permis să intre.
Ce ar crede Lark despre studiul să u personal? În spatele biroului lui se afla un șir de
ferestre gotice înalte. Pe un perete, avea expusă o colecție de să bii antice. Rafturile de că rți
care se întindeau de la podea pâ nă la tavan conțineau biblioteca lui de ediții neprețuite.
De-a lungul secolelor, el a protejat acele că rți prețuite – pentru că nu avea nimic
altceva de prețuit.
Aici am început să mă îndră gostesc de el. Ne-am așezat împreună pe canapea în fața
focului și, în timp ce îi citisem că rțile preferate, el se uitase la mine cu o satisfacție plină de
expresie.
Acum nu puteam spune ce gâ ndea sau simțea.
Ș i-a înmuiat degetele. Ca de obicei, purta îmbră că minte întunecată , iar vibrația lui de
putere asupra a tot ce-i-sondaj era ferm la locul lor. „De ce crezi că este capabilă Tarasova?”
— Se așteaptă să vă ucid pe amâ ndoi. Vreau să -i explic sentimentele mele despre acest
joc – nefiltrat – dar mă tem că să nă tatea ei se va înră ută ți.”
„Paul crede că a suferit un accident vascular cerebral”, a spus Aric. „Câ nd am gă sit-o,
nu era bine. Era pe ultimele ei magazine și a slă bit în general.”
„Îți mulțumesc că ai salvat-o.” Pun pariu că a regretat acel gest acum. „Crezi că aș
putea să o ră nesc mai mult câ nd îi voi da vestea?”
Lark spuse: „Este AF, Eves. O să -l mâ ncă m cu toții destul de curâ nd. Dar să zicem că
mai tră iește treizeci de ani; o vei asculta tot timpul vorbind despre crimă ?
Buna observatie. Ș i dacă bunica ar descoperi ce simțeam eu cu adevă rat, apoi și-a luat
lucrurile în propriile mâ ini? „Va trebui să se ră zgâ ndească în legă tură cu toate, dar pâ nă
atunci, nu pot să promit ce ar face și ce nu ar face. Nu voi risca pe niciunul dintre voi. Ră mâ i
în gardă .”
Aric mi-a dat din cap strâ ns. Ce se întâ mpla în mintea aceea stră lucită a lui?
În timpul recuperă rii, trebuie să mă fi obișnuit cu apropierea și că ldura lui; Privirea mi
s-a îndreptat spre pieptul lui și mi-am imaginat că îmi odihnesc capul acolo, cu urechea
peste inima lui. Brațele lui puternice mă strâ ngeau de el.
Mi-am îndepă rtat ochii, întorcâ ndu-mă spre Lark.
„Voi fi de gardă , înconjurâ ndu-mă cu blană .” Ea a mâ ngâ iat dihorul. Creatura s-a trezit,
a că scat, apoi a scă pat din nou. „Deci acum că împă ră teasa s-a întors în birou, ai vreun plan
mă reț cu privire la cum să -l elimini pe Richter și alianța lui?”
 „Cartea Soarelui a fost marele meu plan. El m-a împuternicit.” Nu auzisem că atâ t Sol,
câ t și Zara supraviețuiseră accidentului? Ei trebuie să aibă ; nici Lark, nici Moartea nu
purtau icoane noi. „M-am gâ ndit că dacă ne-am uni cu toții forțele, l-am putea provoca pe
Împă rat. Dar apoi Sol și-a aruncat Bagmenii asupra mea. Amintirea asta m-a fă cut să mă
doară capul.
„De ce ai avut încredere în el?” întrebă Aric.
Lark a spus: „Nu ți-ai învă țat lecția câ nd te- am aruncat?”
Mi-am îngustat ochii la ei. „Am învă țat – și nu am avut încredere în el.” Le-am spus
despre atașamentul lui Sol față de cei doi Baggers și despre cum i-am amenințat. Am
încheiat cu: „Mi-a numit bluff”.
Aric nu și-a mai bă tut degetele. Aș paria că sub birou strâ ngea pumnii. Povestirea lui.
Deși fața lui era adesea lipsită de emoții, mâ inile lui spuneau multe. — Îți voi aduce capul
lui, împă ră teasă .
„Eu . . . Sol nu e ca Fortune, m-am gră bit să spun. Trebuie să fie ceva bun într-un tip
care a iubit la fel de profund ca el. Dar apoi, Vincent se considerase și el îndră gostit de sora
lui, o geamă nă absorbită . Totuși, am încercat să raționez cu Aric și Lark. „Nu este vicios ca
Zara.”
Aric ridică o sprâ nceană . „A pus zombi contagioși să mă nâ nce din sâ ngele tă u.”
Lark a adă ugat: „Hei, ce e ră u în asta?”
„I-am spus lui Sol că sunt imun. Ș i aș putea argumenta că mi-a salvat viața prin acel
atac.” O întindere, dar . . . „Zara ar fi putut să -mi ia cu ușurință capul; ea nu a fă cut-o pentru
că eram strâ ns. În orice caz, de ce nu m-ar fi atacat Sol? L-am luat prizonier, amenințâ nd
„viețile” celor dragi. M-am comportat ca un nebun și nu am dat niciun semn că voi fi aliatul
lui. I-am spus că îl duc la moarte și i-am subliniat închisoarea aici. Nu trebuia să fie așa . . .
Cuvintele lui Sol pentru mine chiar înainte să mă doboare. „Desigur, a ripostat. Ș i a folosit
uneltele pe care le avea la îndemâ nă .”
Lark îşi dă du ochii peste cap. „Vrea să fie prietenă cu altul!”
"Nu e asta! Spun doar că nu i-am dat niciun motiv să aleagă alianța noastră decâ t a lui.
În mintea lui, probabil că sunt la fel de ră u ca Richter.”
Privind în urmă , mi-am dat seama că Sol fusese șocat de descrierea pe care am fă cut-o
despre masacrul împă ratului – și apoi de dovezile când mă urmă rise în munți în afara
Fortului Arcana. Dar fusese deja în legă tură cu Împă ratul și Fortune. Poate că Soarele a
crezut că era prea tâ rziu să facă ceva în legă tură cu alianța lui.
Sau aș putea să -mi proiectez instinctele și sentimentele asupra lui.
„Repet: a pus zombi să mă nâ nce pe tine.” Mușchii brațelor lui Aric se flectau sub
puloverul lui subțire. Da. Pumnii strâ nși. „Poate că acele mușcă turi ți-au afectat gâ ndirea?”
Lark pufni. „Nu poți fi așa de prost.”
Am fost confuz cu o serie de lucruri. Eram pe jumă tate nebun. Dar ă știa doi au avut o
mulțime de îndră zneală care mi-a dat de cap în privința asta. „Din ultimii patru Arcani care
m-au ră pit, fiecare mi-a dat un motiv pentru acțiunile sale. Arthur a vrut să experimenteze
pe mine. Guthrie a încercat să mă transforme într-un canibal. Vincent a plă nuit să -mi taie
pă rți ale corpului și să le privească crescâ nd din nou. Moartea a vrut să -mi taie capul pentru
ră zbunare, amenințâ nd în fiecare zi „creatura” că o va face.”
Sprâ nceana lui Aric se încruntă .
 M-am uitat de la el la Lark. „Câ nd l-am întrebat pe Sol de ce mă ră nește, știi ce a spus?
„Deja sunt într-o alianță .” Mi-am frecat tâ mplele. Acum îmi bă tea capul. „Fă ră alt motiv, ar
trebui să -l ținem în viață , pentru că mi-a folosit abilită țile ca nimic înainte.”
Pe un ton mă surat, Aric spuse: „Este ceva de luat în considerare”.
„Da. Sigur, Eves.”
Nu le-am ră zgâ ndit deloc. Așa că am schimbat subiectul. „Oricum, cum au tră it Sol și
Zara acel accident?”
Aric se ridică , îndreptâ ndu-se spre serviciul barului să u pentru o sticlă de vodcă și un
pahar. „Norocul posedă puterea divină a norocului.” A turnat o doză , apoi a decis să o aducă
și sticla înapoi la birou. „Câ nd este pe deplin împuternicită , ea poate depă și șanse
insurmontabile.”
Nu mi-a oferit un pahar? Am tras și vodcă în acest studiu, vorbind pâ nă noaptea.
Lark a spus: „De parcă va primi întotdeauna o să ritură norocoasă ?”
Ș i-a luat din nou locul. „În acel accident, s-ar fi putut juca orice numă r de scenarii. Ar fi
putut fi aruncată din elicopter, aterizâ nd perfect pe ră mă șițele unui copac, legă nat între
două membre. Sau ar fi putut să se pră bușească într-un iaz suficient de adâ nc încâ t să -și
rupă că derea. Tot ce știu este că a ieșit din acel canion, probabil nevă tă mată .”
Lark se încruntă . „Am crezut că este asociată cu soarta. Numele ei arcani este Doamna
Soartei.”
— Așa cum și-a dorit ea să fie, spuse el. „Dar este o traducere foarte liberală .”
Am crezut că aceste lucruri arcane au fost puse în piatră . Acum stâ lpii porții se mișcau.
A doborâ t acel foc, apoi a turnat altul. „ Se pare că ea controlează soarta, dar nu are
nicio influență asupra a ceea ce i se întâ mplă . Puterea ei este pasivă . Ea nu citește viitorul și
nu-l afectează în mod conștient – nu așa cum o face Nebunul.” Privirea lui Aric se îndepă rtă .
„Cu o mulțime de ani în urmă , Fortune era cunoscută mai precis ca Lady Luck. Nebunul era
cunoscut sub numele de Mâ na Destinului. Ea l-a disprețuit pentru asta și i-a invidiat
puterea.”
Odată l-am numit pe Matthew mâ na sorții. Putea să vadă o mie de ani în viitor, dar a
fost, de asemenea, capabil să mă ghideze printr-o gră madă de gloanțe. „Dar cum ar fi
supraviețuit Sol ?”
„Aliații Fortunei beneficiază adesea de norocul ei – cu excepția cazului în care ea îl ia
de la ei. E și hoață de noroc. Aceasta este puterea ei activă .”
Am murmurat: „O poate fura prin atingere”. Cum Moartea a furat viața. Fusese pe cale
să mă atingă înainte de a fi întreruptă . „Câ nd Matthew a spus că soarta m-a marcat, se
referea la destin în general? Nu Zara?”
„Aș crede așa.”
Ajustâ ndu-și creatura în jurul ceafului, Lark scoase o bucată de hâ rtie pliată din
buzunarul blugilor. „Îmi voi actualiza noua listă de Arcana.” S-a ridicat, apoi a aplatizat
pagina de pe biroul lui Aric.
Mi-am încrucișat picioarele, aplecâ ndu-mă pentru a masa un vițel dureros. „Credeam
că ai pă strat unul laminat pe frigider.”
A prins unul dintre pixurile lui Aric, fă câ nd câ teva note. „Nu mai etalesc lista. Nu după
ce a murit un Arcana decent. Poate că nu m-aș fi gelificat cu Selena, dar am respectat-o.”
Selena și cu mine tocmai am ajuns să fim prieteni buni. Mi-am amintit că Luna ridica
fața ei frumoasă spre burniță în timp ce vorbea despre planul meu de încetare a focului
pentru joc: „Doamne, Evie, ce dacă se prinde? Dacă am putea tră i cu toții în pace? Folosește
aceste puteri pentru bine?”
Ce-ar fi dacă soarta m-ar fi marcat pentru că am încercat să ză dă rnicesc jocul? Îl
pierdusem pe Jack ca pedeapsă ?
Matei îmi spusese odată : Soarta o cere . Cu alte cuvinte, jocul cerea sâ nge. . . .
Lark a fă cut o ultimă notă . „Cred că am înțeles. Voi doi vreți să priviți?
Scuturâ ndu-mă de gâ ndurile mele, m-am ridicat și am să rit pe marginea biroului lui
Aric, îndră znindu-l să spună ceva. Noi trei am început să citim lista:
Blestemul Douăzeci și doi
0. Nebunul, păzitorul din vechime (Matei)
I. Magicianul, maestru al iluziilor (Finneas)
II. Marea Preoteasă, conducătoarea adâncurilor (Circe)

Aric apă să pe pagina de lâ ngă numele lui Circe. „Doar preoteasa . Cunoscută și sub numele
de Vră jitoarea Apei.”
Lark a scris „Hand of Fate” lâ ngă cea a lui Matthew, apoi a editat-o pe cea a lui Circe.
„Avâ nd în vedere că Poseida din adâ ncuri, sau orice altceva , a fost parcat în afara castelului
de să ptă mâ ni, cred că ar trebui să discută m despre această vră jitoare. Care sunt punctele ei
slabe, șefule?”
Am adă ugat: „Dacă ră mâ ne în abis, cum ar putea fi vreodată învinsă ?”
Aric pă rea amuzat. „Renunț la vulnerabilită țile aliatului meu?”
Ale mele? Mi-am tras capul pe spate. La fel și Lark.
Am spus: „Dacă suntem aliații tă i și ea este una, asta nu ne face pe toți aliați?”
Tonul lui era plat câ nd a ră spuns: „Nu, nu este”.
Mi-am deschis buzele ca să mă cert, dar încă nu aveam încredere în mintea mea
încurcată . Mi-am mușcat limba și citim mai departe.

III. Împărăteasa, Doamna Spinilor (Evie)

IV. Împăratul, stăpânul pietrei (Richter)

„Cum l-ai învins pe Împă rat acum două jocuri?” l-am întrebat pe Aric.
„Furia lui este puterea lui, dar și slă biciunea lui. Își cheltuiește puterea prea ușor și
prea extrem. Am folosit o altă carte pentru a-l momeli – pâ nă câ nd Împă ratul a fost epuizat.
După aceea, a fost un simplu muritor.”
Deci, cum să-l momeli? Vin după tine, Richter. . .

V. Ierofantul, El al riturilor întunecate (Guthrie)

VI. Iubitorii, ducele și ducesa cele mai perverse (Vincent și Violet)
VII. Carul, campion rău (Kentarch)

Am ridicat privirea. „Cine este Kentarch?”

Aric spuse: — Celă lalt aliat al meu antic.
Ș i am fost dușmanul antic al Morții . „Care este puterea lui?”
 „Teleportare și intangibilitate.” Lui Lark i-a spus: „În jocurile trecute, era mai bine
cunoscut sub numele de Centurion”.
Ea a mâ zgă lit din nou.
„De ce nu este aici?” Am întrebat. „Ne va ajuta?”
Aric ridică din umeri. „Își caută soția. Mă îndoiesc că va face multe din orice altceva
pâ nă nu o va gă si.”
Dar ne-am putea folosi de el! „Nu poți să -l convingi să lupte pentru tine? Apel la
prietenia ta?"
„El și cu mine nu suntem prieteni.” Aric pă rea să se îndepă rteze în secundă . „Interesele
noastre au fost aliniate.”
Mi-am scă pat frustrarea, plă nuind să continui să lucrez în acest unghi.

VIII. Forță, stăpâna faunei (Lark)

IX. Pustnicul, maestru al alchimiei (Arthur)
X. Fortune, Lady of Fate Luck (Zara)
XI. Dreptatea, Cea care grăpește (Spite)
XII. Spânzuratul, Lordul nostru Uncanny (??)

„Cartea Justiției era cunoscută sub numele de Furia”, a spus Aric. „Titlul ei, Cea care grape,
este același.”
Lark a actualizat lista. „Care erau puterile lui Spite?”
„Era o demon cu colți, cu aripi asemă nă toare unui liliac și abilitatea de a scuipa acid. În
mod ciudat, acidul ei nu avea să crească câ nd ne confruntă m.”
— S-ar putea să o fi mușcat un bagman, am spus. „Sol a vorbit despre o carte ale că rei
puteri au fost neutralizate.”
„Apropo, șefule”—Ochii lui Lark s-au nuantat în roșu animal—“Am numit oficial
uciderea Fortunei. Zara și elicopterele ei stupide sunt ale mele.”
El a ridicat sprâ ncenele. „Mult noroc cu asta. Veți avea nevoie de tot norocul pe care îl
puteți obține.”
„Care sunt puterile Spâ nzuratului?” Am încercat să -mi amintesc mai multe despre acel
jucă tor.
— Nu știu, recunoscu Aric. „Nu l-am confruntat niciodată și nici nu l-am vă zut
menționat în nicio cronică pe care am citit-o. Steaua a avut icoana lui în ultimul joc. Dar
Navigatorul Arcan l-a luat el însuși sau l-a recoltat de la altul? Aric și-a rotit paharul de shot
pe bucherul de birou. „Spâ nzuratul ră mâ ne un mister. De aceea este numit neobișnuit. În
acest joc, toate au fost luate în considerare, dar pentru el.”
„Atunci el este cartea inactivată ?” Un Arcana era adormit – pâ nă câ nd el sau ea a ucis
un alt jucă tor. „Matthew mi-a spus să mă feresc de acel jucă tor, dar să nu dezvă luie o
identitate.” Tocmai spusese: Nu întreba, dacă vrei să știi vreodată. Doar să mă gâ ndesc la
Matthew mi-a fă cut furia să treacă . „Desigur, Nebunul este un mincinos laș, așa că nu mă
bazez pe nimic din ce a spus.”
Atâ t Aric, câ t și Lark pă reau surprinși de tonul meu.
Cum ar putea fi? Fiind clocotită , mi-am îndreptat atenția înapoi spre pagină .

XIII. Death, the Endless Knight (Aric)

XIV. Cumpătare, culegetoare de păcate (Calanthe)
XV. Diavolul, profanator rău (Ogen)
XVI. Turnul, Lordul Fulgerului (Joules)
XVII. Steaua, Navigator Arcan
XVIII. Luna, aducătoare de îndoială (Selena)

La fel cum i-am redus pe Selena și Jack la epitafuri, Lark a redus Luna la un nume zgâ riat.
Din cauza lui Richter, Selena fusese alungată în istorie.

XIX. Soarele, salută gloriosul iluminator (Sol)

XX. Judecata, Arhanghelul (Gabriel)
XXI. Lumea, aceasta nepământeană (Tess)

Oh, Doamne, nu auziseră .

„Am avut un cercetă tor pe Tess pentru o vreme”, a spus Lark. „Este probabil cea mai
dră guță persoană pe care am urmă rit-o vreodată .”
„Puterile ei vor suferi acest joc, devenind instabile”, a spus Aric. „Ea are nevoie de
cantită ți masive de calorii pentru a-și folosi abilită țile și există puțină mâ ncare în
pustietate.”
Voce groasă , am spus: „Lumea este . . . plecat."
„Vrei să spui mort ?” Buzele lui Lark s-au întredeschis. „Richter a primit icoana ei? Se
presupune că ar fi el!”
Am clă tinat din cap. „Moartea ei a fost un accident. Joules sau Gabriel trebuie să aibă
icoana ei.” În cazul morții accidentale a unui Arcan, cel mai apropiat jucă tor l-ar primi.
"Ce s-a întâ mplat?" întrebă Aric, cu ceea ce ar fi putut fi simpatie în ochi.
„Cred că Tess a inversat timpul și puterea i-a scă pat de la ea.” Încruntarea
sprâ ncenelor lui Lark, i-am explicat: „Fiecare minut în care se întorcea în timp o epuiza.
Cadavrul ei a fost irosit, așa cum ară ta câ nd a inversat timpul înainte. Îi plă cea atâ t de mult
să ajute. . . .”
Lark și-a împă turit lista și a bă gat-o în buzunar. „I-ai vă zut trupul? Gabe și Joules
tocmai au lă sat-o să putrezească ?
„Cineva a îngropat-o în Fort Arcana.”
— Ce ai fă cut, Eves, du-te la să pat de morminte?
Aric îi spusese odată lui Jack: Dacă nu poți să-ți spui faptele, atunci nu le face. „Eu . . .
fă cut. Trebuia să știu dacă era mormâ ntul lui Tess – dacă inversarea timpului era o opțiune
sau nu. Încă mai multe dovezi ale dragostei mele pentru Jack.
M-am uitat la Aric. Ochii îi deveniseră reci ca cenușa.
Lark scoase un sunet de neîncredere. — La naiba, fată , te-ai dus la saltea, nu?
Nu contase. Nu am reușit să schimb soarta. Însemna asta că nu voi putea niciodată să -
mi schimb cursul vieții? Aș eșua întotdeauna – pentru că nu aveam control asupra
propriului meu destin?
Învă țam o lecție, dureros: poate că soarta nu putea fi schimbată .
Ș i toți eram sortiți să luptă m. Sau mori.
Câ nd eu și Aric ne-am uitat unul la celă lalt, Lark a mormă it un blestem. „Am uitat că
voi doi aveți. . . probleme nerezolvate.”
 Nevoia mea de ră zbunare a umbrit totul. Împă ratul era tot ce mă puteam gâ ndi acum.
Am simțit că nu aș fi respirat cu adevă rat de la masacr, că nu aș fi dormit cu adevă rat între
coșmaruri. Am întrebat pe Aric: „Ce crezi că va face Richter în continuare?”
Comportamentul lui Aric era la fel de lipsit de emoții. „În timp, el și alianța lui ne vor
gă si. Dacă Fortune gă sește un alt elicopter, l-ar putea zbura pe Împă rat aici câ nd acesta este
la putere maximă . Dacă achiziționează un elicopter militar , ar putea să tragă ea însă și
asupra noastră , chiar și cu rachete. Dar creaturile Faunei vor fi santinelele noastre,
alertâ ndu-ne în prealabil cu privire la orice atac.”
Lark și-a ridicat bă rbia. "Al naibii de drept."
Animalele ei ar fi PEWS-ul nostru, un sistem de avertizare timpurie din perimetru.
Jack mă învă țase despre asta în ziua în care mama mea murise. În ziua în care am ars Haven
și am scă pat împreună .
Pentru a nu reacționa, mi-am imaginat cum va ară ta Richter câ nd i-am injectat otravă
– prima dată .
— Dar vom fi orbi ori de câ te ori doarme, spuse Aric. „Așa că preoteasa veghează prin
râ urile ei. Ea a înconjurat această zonă cu apă și controlează singurul drum că tre castel.”
Mi-am amintit oarecum că a strigat pentru Circe să -l lase să treacă . „M-a cruțat din
cauza ta?”
A dat înapoi o lovitură . "Intreab-o."
am intenţionat să . Am vorbit cu bă lți în tot acest timp; de ce să te oprești acum?
Atunci înțelegerea mi-a ră să rit. „Uau, uau, se pare că ne pregă tim pentru... . . o apărare
. Am nevoie de împă rat mort.”
Privirea lui Aric că zu pe unul dintre rafturile lui. „Am pierdut singura armă care l-ar fi
putut învinge de departe.” sulița fulgerului? Îl furase de la Joules și îl protejase de milenii.
Pentru a o salva pe Selena de îndră gostiți – și pentru a-mi câ știga favoarea – el folosise
arma destinată lui Richter.
Pentru a mă câștiga. O altă decizie pe care trebuie să o regrete.
Selena murise oricum. Alegesem un alt bă rbat, iar Aric ratase o ocazie de a-l scoate pe
Richter în noaptea masacrului.
Nu pot schimba soarta. „Atunci îl voi omorî. Mi-ai promis că tu și bunica mea mă vei
învă ța cum să fac.” Într-un joc din trecut, am dat jos galeonii, deschizâ ndu-i ca ouă le. Dacă
mi-aș putea valorifica întregul potențial. . .
„Tarașova va avea mai multe informații despre abilită țile tale”, a spus el. „Te pot ajuta
să te antrenezi. Dar chiar dacă ne-am simțit încreză tori într-o victorie, cum îl vom gă si pe
Împă rat fă ră chemă rile Arcanelor?”
Ideea de a aștepta să mă ră zbun m-a fă cut greață . Nu puteam continua așa mult timp.
Mi s-a pă rut îngrozitor de a îndura – ceea ce era o pantă alunecoasă că tre acceptare . „Lark
și Circe îl vor gă si.”
Ochii lui Lark stră luciră . „Îmi am deja cercetașii mei care pieptă nează zona pentru
Finn și Richter. Mă voi îmbina cu animalele mele câ t mai mult posibil. În acest sens, voi fi ca
un ră tă cit și mă voi pierde.” S-a ridicat cu dihorul ei. — Oh, aici, spuse ea, bă gâ nd mâ na în
buzunar. Mi-a întins panglica roșie, apoi a strecurat afară din cameră .
Simțind privirea lui Aric asupra mea, m-am luptat să nu reacționez. Ar bă nui că are
ceva de-a face cu Jack...
 „Un semn de la muritor, fă ră îndoială .” Desigur, Aric ar ști. „Lui asta mai bine decâ t mă
așteptam.”
Ar fi trebuit să mă vadă la piatra funerară . Am strâ ns panglica și am ră mas mut.
— Cel puțin în exterior. Să nu vorbim despre Jack?
Numele lui era ca o împușcă tură bruscă pe cale să elibereze o avalanșă . "Nu, nu
suntem. Nu pot." Nu încă .
„Asta te consumă , dar nu trebuie să fiu la curent cu gâ ndurile tale? Atunci mi-ai întors
spatele din nou.”
„Nu te gâ ndi așa, te rog.” Dacă Jack ar fi fost iubirea vieții mele, Aric era sufletul meu
pereche. L-am iubit pe acest om, am regretat existența lui singuratică și am apreciat tot ce
fă cuse pentru mine. Dar am simțit că l-aș fi pierdut pe Jack cu câ teva zile în urmă .
Să ptă mâ nile pe care le-am petrecut inconștient nu mi-au atenuat durerea. Câ nd aveam
speranța de a mă întoarce în timp, nu îmi permisesem să mă întristesc. După aceea, am fost
prea ocupat încercâ nd să ajung la Aric. „Mă agă ț de un fir aici.” După cum mi-a spus Jack
odată .
„Atunci lasă -mă să te ajut.” Aric pă rea să spună atâ t de multe cu ochii, dar am înțeles
atâ t de puțin. Am simțit că voia să -mi amintesc ceva — dar mintea mea nu era la curent.
Mi-am clă tinat din cap, luptâ ndu-mă să nu sâ ngerez. Nu chiar încă.
Ș i-a trecut degetele prin pă r. „Dacă nu mă lași să te ajut, atunci ce sunt eu pentru tine?”
Acum, pe loc, trebuia să etichet relația noastră ? Ne-am iubit, dar nu am fost împreună
romantic. Dacă aș crede că jocul cere sâ nge și că soarta nu poate fi schimbată , atunci nu ar
trebui să fim niciodată .
Nu am vrut să spun ceva greșit, așa că m-am hotă râ t pe cel mai sigur: „Eu . . . nu stiu?”
„Atunci Fauna se înșală .” Tonul lui era ca gheața. „Nu este nimic nerezolvat din partea
mea.”
"Ce înseamnă asta?" Unde era bă rbatul care mă îndemnase să tră iesc, care ținea de
mine?
„Ești binevenit în casa mea. Suntem aliați, într-un fel. Aceasta va fi amploarea relației
noastre.”
De un fel? "Înțeleg." Ce îi spuneau ochii mei ?
Te iubesc, dar nu mai am nimic în mine. Sunt o coajă drenată ca Tess. Capul meu nu e
bine și nu va fi până când Richter nu mă va implora să-l ucid.
Jocul cere sânge?
Am stat să plec. „Pentru câ t valorează , mulțumesc pentru ultimele două ori în care m-
ai salvat.”
Vocea scă zută , el a întrebat: „Ești bucuros că nu l-ai urmat pe Deveaux în flă că ri?”
„Nu, ai avut dreptate. Trebuie să -l ră zbun.”
_______________

Nu mi-am dat seama decâ t mai tâ rziu câ t de crude fuseseră neintentionat cuvintele mele de
despă rțire la adresa lui Aric. De parcă n-aș avea nimic altceva în viața mea?
Unde ai capul, Evie?
 20
Ziua 425 AF
M-am trezit cu propriile mele strigă te, fă ră suflare din cauza unui alt coșmar despre Jack.
Lacrimile îmi curgeau pe obraji ca purpuriul care se scurge dintr-un garou.
„Ră suciți, strâ ngeți, strâ ngeți”, am mormă it, uitâ ndu-mă în jur cu confuzie. Unde am
fost?
Glifele mele au luminat noua mea suită . M-am încruntat și l-am gă sit pe Ciclop luâ nd
jumă tate din pat. Probabil că și-a dat nasul înă untru.
A clipit la mine. Ce ai de gand sa faci?
M-am întins pe gâ tul lui și i-am zgâ riat urechile cicatrice pâ nă câ nd cocoșii au început
să câ nte (oricand credeau că ar trebui să fie zori). Apoi m-am ridicat și am fă cut un duș.
Sub apa aburindă , m-am stră duit să limpez ceața din mintea mea și să -mi hotă resc
drumul înainte.
Acum că i-am avertizat pe Aric și Lark despre buni, aș lua mai mult timp cu ea,
spă rgâ nd credințele ei zi de zi – în timp ce adunam câ t mai multe informații despre celelalte
că rți. S-ar putea să nu fiu de acord cu ea în privința aliaților mei, dar ea și cu mine am fi
exact pe aceeași pagină în privința dușmanilor mei.
Îmbră cat într-un pulover și blugi, i-am dat drumul lui Cyclops, apoi am bă tut la ușa
bunicii. Nici un raspuns. Închipuindu-mă că trebuie să doarme încă , m-am îndreptat spre
turn. Scă rile erau o mizerie pentru picioarele mele încă vindecate, dar am ajuns sus.
De la ferestrele panoramice, am privit dincolo de acoperișul de ardezie al castelului, în
întunericul burnitor. Râ ul de la baza muntelui curgea ca un șanț, pă râ nd mic de la această
înă lțime.
M-am întors înapoi în cameră , cercetâ nd peisajele însorite pe care le pictasem pe
pereți. Acest turn era o capsulă a timpului în sine.
M-am așezat pe pat și am pornit laptopul – unul dintre multele cadou pe care mi le
dă duse Aric. Am stocat pe el câ te fotografii de familie ale zip-drive-ului meu. O parte din
mine trebuie să fi știut întotdeauna că mă voi întoarce la castelul timpului pierdut.
Din pat, mi-am vă zut papucii de balet atâ rnâ nd în spatele ușii. Aric le gă sise pentru
mine. Dansul pentru el fusese o plă cere pură și, în fiecare zi, mă îndră gosteam de el mai
mult. L-am visat în patul ă sta. Ș i m-am urâ t pentru că l-am dor de Jack. . . .
Forțâ ndu-mi privirea de la acei papuci, am derulat imaginile de pe laptop. Bunica i-ar
plă cea să se uite la ele. Doamne, totul fusese atâ t de șocant de verde. Așa se imaginase Jack
pe Acadiana. Mi-am bă tut buzunarul blugilor, unde am ținut panglica...
Mi-au fă cut ochii mari. Nu aveam nicio poză cu el. Am că utat unul dintre jurnalele mele
goale de desen și un set de creioane. Nu am schițat prea multe câ nd eram aici. Nimic nu mă
mișcase.
Cu creionul zburâ nd peste hâ rtie, l-am desenat pe Jack așa cum se uitase după ce
preluase comanda armatei Azey South. Că lă rease în Fort Arcana cu expresia lui atâ t de
sfâ șietor de mâ ndru. Îi plă cea să fie un lider și se pricepea la asta. Aș fi spus că s-a nă scut
pentru asta, dar viața i-a fost scurtată prea mult.
Pe o altă pagină , am încercat să surprind privirea din ochii lui câ nd se uitase la mine în
piscina Selenei, chiar înainte de primul nostru să rut. În continuare, îl desenam în standul de
chiparos pe care mi-l descrisese, câ nd îmi spusese o poveste despre ziua noastră de vis
împreună : „Am decis că era locul nostru. Al nimănui altcuiva. Pentru că acolo am devenit Evie
și Jack.”
În timp ce creionul meu se mișca, am șoptit în mod repetat: „Ră suciți, strâ ngeți,
strâ ngeți...”
— Bunica ta te caută , a intonat Aric din prag. Nu i-am auzit niciodată pintenii. „Nu
poate să urce aceste scă ri, așa că mi-a cerut să vin să te iau.”
Mi-am strâ ns caietul de schițe la piept. „Am încercat-o mai devreme, dar încă dormea.”
Câ t de ciudat că aș putea fi atâ t de amorțit în interior, dar încă simțeam dragoste pentru
Aric. Inima mea înfometată de sâ nge tresă rise la vederea lui.
„Sunt sigur că ești dornic să o ajungi din urmă despre vremurile de demult.” Sarcasm?
„Vom vorbi ea și cu mine despre trecut? Aşa sper." La timp. „Dar sunt, de asemenea,
conștient că Richter s-ar putea îndrepta spre noi. Trebuie să învă ț tot ce mă poate învă ța
ea.”
Ș i-a sprijinit unul dintre umerii să i largi de tocul ușii. „Ș i ea va fi încâ ntată să te
instruiască , te asigur.”
Mi-am îngustat ochii. „Ai adus-o aici. Mi-ai spus că vrei să învă ț.”
„După ce v-am salvat viața și v-am reunit pe cei doi, nu credeam că prima ei lecție va fi
să mă elimine . În cel mai bun caz, este o strategie de joc defectuoasă , deoarece sunt motivat
să te protejez.”
„Pot alege ceea ce decid să cred”, l-am asigurat. "A folosi ."
„Ai grijă ca ea să nu-ți otră vească mintea.”
„Nu ai auzit? Sunt imun la otravă .”
Aric și-a întredeschis buzele pentru a spune ceva, apoi a pă rut să se gâ ndească mai
bine la asta. În timp ce se îndepă rta cu pași mari, sunetul pintenilor lui îmi ră sună în urechi.
M-am uitat înapoi la schița mea. Câ nd desenam un cadru de flă că ri în jurul lui Jack?
 21
Vânătorul
Undeva departe în Occident

„Vor să mor în această gaură a iadului”, am mormă it. „Aici jos, în întuneric.”
Nu m-am sufocat nimic în afară de hardtack de să ptă mâ ni, aș fi al naibii înainte de a
mâ nca „carne”. Oasele mele ieșeau, dar n-aș rezista suficient pentru a muri de foame.
Febra m-ar lua în curâ nd.
M-am scuturat, transpirand de pă mâ ntul înghețat. Respirațiile șuieră toare. Murdă ria
și sarea mi-au acoperit pielea umedă , de-a lungul urmelor de bici de pe spatele meu gol.
Înțepat ca focul.
Sclaviștii le-au dat prizonierilor patru ore pe noapte să doarmă , dar eu am refuzat să
leșin. Nu puteam suporta coșmarurile, fantomele . Ei veneau după mine, pentru că eram pe
cale să merg printre ei.
Mi-am strâ ns ochii închiși. Totuși, asta a fă cut ca sunetele fantomelor să fie și mai
puternice.
Sticla de bă utură a mamei clincă ni de un pahar. Mă rgelele ei de rozariu șoptind câ nd
le-am luat de pe gâ t. franceză blâ ndă a lui Clotile. Popul ascuțit al focuri de armă câ nd s-a
împușcat.
Am auzit oamenii din armata mea Azey. Chiar înainte ca Richter să atace, au fost râ sete
și muzică . Toată lumea fusese fericită . plină de speranță .
Iar și iar, am auzit țipă tul de furie al Selenei: „Împărate!” Îl simțise pe Richter cu o
fracțiune de secundă înainte ca el să lovească .
I-am reluat privirea feroce în timp ce mă împinsese de pe un cal în mișcare într-o mină
abandonată . M-am pră bușit printre scâ nduri putrezite în puțul acela adâ nc, exact câ nd
explozia lovise.
Radio rupt. . . lavă care mă urmărește sub pământ. . . un potop năprasnic care mă ducea
prin munte și pe partea cealaltă. . . mile . . . durere . . . întuneric . . . trezindu-se în cătuşe . . .
Sclavii mă vâ nduseră în vest. Acum eram prins într-o altă mină .
Evangeline m-a bâ ntuit mai mult decâ t pe toți. Era ea printre cei vii sau cei morți? Am
condus-o chiar la Împă rat. Fusese ea destul de departe de explozie? Câ teodată credeam că
da, alteori nu, chinuindu-mă , mergâ nd înainte și înapoi.
Moartea nu fusese departe. S-ar putea să fi simțit apropierea împă ratului, așa cum o
fă cuse Selena. Domīnija și-ar fi putut folosi viteza nefirească pentru a o salva pe Evie.
Aș da orice să știu că e bine. Mi-ar vinde sufletul ca să -i vă d ochii pentru ultima oară .
Ori de câ te ori era entuziasmată , stră luceau. Mi-am imaginat că toate s-au luminat câ nd ea
îmi vorbise la radio despre ză padă . Ea râ se, iar inima mea se ridicase. Ea mă alesese pe mine
.
Chiar înainte de explozie...
 Ochii mei s-au deschis fulgeră tor în mina întunecată . Am auzit șoapte împreună cu
fantomele? Nu puteam desluși cuvintele.
Mi-am aruncat privirea. După ultima mea luptă cu sclaviștii, încă mai vedeam dublu –
așa că fă cusem febra asta în primul râ nd. Disperat să scap, strâ mbâ nd ochii în întuneric, îmi
legă nisem tâ rnă coapa spre încuietoarea uneia dintre manșetele mele.
A naibii de ratat.
Am scos o bucată bună de carne. În cel mai bun caz, jumă tate din piciorul meu ar fi
pierdut din cauza infecției. Ce folos ar avea supraveghetorii pentru un sclav care nu putea
extrage sare? Nici unul. Mi-ar tă ia gâ tul și m-ar hră ni pe restul.
Probabil de ce ceilalți prizonieri m-au evitat.
Pentru că eram deja mort.
S-a întors șoapta: „Vânător”.
Halucinațiile se agravau. Îmi pierd mințile odată cu piciorul.
„Vânător, vânător, vânător.”
Sună atâ t de real. Am vrut să strig: „Eu nu sunt vâ nă torul!” Vâ nă torul a fost idiotul care
i-a ucis pe toți acei oameni. Idiotul care ar fi putut-o fi ucis pe Evie.
„Hunterrrrrr.”
„Va t'en! Laisse-moi liniste!” Pleacă de aici! Lasă-mă în pace!
„HUNTERRRRRRR!”
Am tras în picioare din pă mâ nt. La naiba aproape că s-a stins. A fost asta. . . vocea
nebunului?
 22
Împărăteasa
Afară a că zut ploaia rece, dar eu și bunica ne simțeam cald în camera ei luxoasă , în fața
focului.
Dacă flă că rile mi-au amintit de Jack, nu am dat niciun semn exterior, amorțit din nou
după azi dimineață . Umplusem cu furie o jumă tate de caiet cu schițe ale lui.
Bunica sorbi din ceașca ei de ceai. Deși simțeam o energie nervoasă în ea, pă rea mai
epuizată decâ t ieri.
Ea dă du din cap spre tava de ceai, cu selecțiile ei de brâ nză și fructe. „În ciuda tuturor
greșelilor Morții, el oferă unele avantaje.”
„Este cu siguranță echipat să că lă torească într-o apocalipsă cu stil.” Interiorul
castelului era la fel de luxos, pe câ t exteriorul era înfricoșă tor.
Flash-ul își carbonizase pereții de piatră gri cu dungi negre. Ceața pă rea prinsă pe
teren. Lă mpile cu gaz pâ lpâ ind luminau curtea, curtea de antrenament și drumul lung și
șerpuit.
Îmi amintesc că credeam că acest castel era bâ ntuit de Moarte. Prin singură tatea lui. I-
am spus bunei: „I-ai putea spune Aric, știi. Numele lui este Aric Domīnija.”
Ea a ridicat din umeri. "Ș tiu. Moartea s-a prezentat câ nd m-a luat în mâ nă .”
Atâ t pentru mica mea încercare de a-l umaniza.
„Câ nd am ajuns prima oară aici, am că utat”, a spus ea. „Ș i l-am pus întrebă ri lui Paul.
Am vorbit mult.” Pă rea de parcă îi plă cea tipul. Paul avea vreo două zeci și șase de ani și
ceva, cu pă rul negru, tuns. Ochii lui albaștri erau larg distanțați și avea un râ njet cu dinți
care îl fă cea accesibil. „Mi-a spus că Moartea numește acest loc Lethe, numit după unul
dintre cele cinci râ uri din Hades, râ ul uită rii. Stii de ce?"
Numisem acest loc castelul timpului pierdut, care nu fusese prea departe de marcaj.
„Este aproape de letal . Dar nu știu sigur.” Aric era atâ t de obositor pentru semnificații și
detalii, puteam fi sigur că alesese numele cu un motiv.
În trecut, îmi spusese că nu voia să uite niciodată tră dă rile mele anterioare. Dar în
secolele dureroase dintre jocuri, el fumase opiu, probabil tânjise să uite.
„Cavalerul a pregă tit acest loc pentru aproape orice catastrofă ”, a spus bunica. „Este în
afara zonei inundabile și departe de sectoarele de precipitații nucleare. Există obloane
groase de metal pentru a acoperi fiecare fereastră . Am gă sit chiar placare cu cupru în pereți
pentru a proteja împotriva furtunilor electrice.”
Fă ră soare și temperaturi în scă dere, acest castel era o oază de auto-susținere. Mi-am
imaginat-o ca pe o navă spațială pe o lună sterp, cu singurul suport de viață în jur: culturi și
animale, apă curată , lă mpi solare, aer filtrat și cisterne cu combustibil.
Pă cat că nu a rezistat unui atac cu rachete cu elicopterul. Sau un vulcan.
Bunica întinse mâ na la ceainic pentru a-și completa ceașca. „Nu suntem aproape de
magma activă , așa că dacă Împă ratul atacă , va trebui să vă rse sâ nge pentru a-și genera
propria lavă .”
 Richter a creat-o cu sâ ngele lui? „Modul în care generez plante câ nd nu există niciuna
prin preajmă ?” Felul în care îndră gostiții își creaseră garoafele.
Circe îmi spusese că mâ inile împă ratului sâ ngerau lavă . Nu fă cusem legă tura. Nu e de
mirare că se recupera.
Bunica dă du din cap. „Ceea ce îți consumă puterea.” A pus oala jos, ară tâ nd obosită
doar după ce a ridicat-o. „Există o altă modalitate de a crește. O să -ți ară t... Ea tuși, mișcă rile
strâ ngâ ndu-i corpul firav.
Am să rit în sus să o frec pe spate. „Ai dormit deloc?”
Câ nd potrivirea s-a ușurat, ea și-a netezit pă rul. „Timp de zece ore. M-am trezit mai
obosit, totuși. Stresul trebuie să mă ajungă din urmă .”
Mi-am luat locul din nou. „Bunico, ce se întâ mplă dacă ai avut un accident vascular
cerebral?”
„ Moartea ți-a spus asta?” Veninul brusc din tonul ei m-a tresă rit. „În continuare îți va
spune că îmi pierd mințile. El vrea să creeze o pană între noi.” Ceașca ei de ceai tremura
câ nd și-o duse la buze.
„Aric nu ar face asta. El nu minte. Ar putea avea de o sută de ori să -și dezvolte propria
agendă , dar refuză . Ce ne spusese mie și Jack? Minciunile sunt blesteme pe care le pui asupra
ta .
Ea a lă sat cu greu paharul jos. „ Toți Arcanele minciună . Ș i prefaceți emoție și tră dare.
Este natura fiarei.”
În trecut, am încercat să -l seduc pe Aric, pretinzâ nd afecțiunea. Finn se deghizase în
Jack pentru a o seduce pe Selena. Mă mințise și Lark. Matei mai ales: Împărăteasa este
prietena mea.
Negarea mea a murit pe buzele mele. Totuși, nu credeam că Aric o va face. „Mi-a spus
că vei ști foarte multe lucruri despre joc și că s-ar putea să ai previziune.”
Ea a permis schimbarea subiectului. „Nimic nu seamă nă cu precogniția nebunului. Dar
am sentimente despre viitor. Ei mă ghidează , direcționâ ndu-mi mișcă rile. Chiar acum simt
că nu vei fi pregă tit pentru urmă toarea etapă a jocului.”
"De ce nu?" am întrebat, ră zbunare mereu pe mintea mea.
„Puterile tale nu sunt mature. Dacă ar fi fost, ai fi putut lupta cu acele mușcă turi de
Bagman instantaneu. Trebuie să exersezi, de la abilită țile tale de bază în sus.” A să pat în
buzunar, a luat trei semințe și le-a pus pe tavă . „Simți o legă tură cu ei?”
„Le simt potențialul.” Ș i le-aș putea spune speciile: rodie, iedera că ță ră toare și glicine.
„Acum încearcă să aduci un mugur fă ră sâ nge. Imaginați-vă că încolțesc. Aruncâ ndu-și
obuzele.”
Scoici. Coji. Un cadavru ofilit plantat în pă mâ nt. Trupul lui Tess era ca o să mâ nță
veșnic moartă . „Voi încerca.”
„Odată ce vei stă pâ ni asta, vei putea simți semințele îngropate în Cenușă . Arsenalul tă u
va fi oriunde pe pă mâ nt.”
M-am concentrat asupra celor dinaintea mea și mi-am imaginat-o crescâ nd. Am tras
respirația câ nd au început să vibreze. Nu este nevoie de sâ ngerare. Un mugur mic
înmugurie dintr-o să mâ nță , câ știgase doar aproximativ un milimetru. M-am concentrat,
începâ nd să transpir.
„Te descurci grozav. Uită -te la tine!" Cuvintele ei mi-au amintit de copilă ria mea. Mi-
am amintit cum mă lă udase pentru că am gă sit ouă colorate într-un Paște. Îmi ridicasem cu
mâ ndrie coșul și cineva fă cuse o fotografie cu mine, cu mama și cu bunica. Mama ținuse
acea poză câ nd murise cu Jack lâ ngă ea.
Ea murise din cauza Bagmen. I-am ars trupul din cauza Îndră gostiților. Jack murise
fă ră har din cauza Împă ratului.
Elogiul lui Jack fusese râ sul lui Richter. Furia se ră spâ ndi în mine, la fel de puternică ca
valul lui Circe. Înlocuiește râsul împăratului cu țipete...
Semințele s-au deschis; plantele au explodat spre exterior, tâ râ ndu-se și bifurcâ ndu-se
peste tavan și pereți.
„Doamne, Evie!” Bunica s-a uitat la mine. . . cu veneraţie. „Cred că ai putea fi cea mai
periculoasă împă ră teasă care a tră it vreodată .” Ea a cercetat noile creșteri.
Indiferent de speciile de semințe, toate deveniseră viță de vie cu spini ca niște
pumnale. M-am pră bușit pe spate pe scaun. — Atâ ta timp câ t asta înseamnă că împă ratul
moare.
„Ești cu un pas mai aproape de a deveni cu adevă rat Împă ră teasa.”
Mi-am trâ ntit fruntea și am întins mâ na după un pahar cu apă . „Nu sunt acum? Ce se
va schimba?”
„Câ nd cedezi complet în că ldura luptei, pă rul tă u se va înroși permanent și semnele pe
piele vor apă rea mereu. Vei fi mai puternic decâ t îți poți imagina.”
Tot ce trebuia să fac era să mă predau pentru totdeauna vră jitoarei roșii. Mi-aș asum
riscul să -l ucid pe Richter?
O problemă : vră jitoarea roșie s-ar putea să nu se oprească cu el. Evie este o fărâmă din
MINE!
Bunica se încruntă . „De fapt, am fost surprinsă că pă rul tă u este încă blond. Dar nu
conteaza. Vom continua să lucră m. Ai stă pâ nit asta atâ t de repede, cred că mai e ceva la care
ar trebui să lucrezi. Închideți ochii și acoperiți-vă urechile.”
Am facut. Am simțit mișcare, o zgâ rietură de metal. Una dintre vițele mele sa mișcat,
așa că am deschis ochii.
Bunica stă tea în fața mea cu un cuțit ascuțit la câ țiva centimetri deasupra capului meu
– și acea viță strâ nsâ nd-o de încheietura mâ inii.
Am fluturat o mâ nă ca să o eliberez. „Chiar aveai de gâ nd să mă înjunghii?”
A pus cuțitul înapoi pe tavă . "Da." Frecâ ndu-și încheietura mâ inii, se așeză din nou.
„Te-ai vindeca, iar atacul trebuia să fie real pentru ca vițele tale să reacționeze.”
Soldații mei avuseseră mintea lor. Ș i pă rea să simt prin ei.
La bâ rlogul Îndră gostiților, eliberasem vițe de vie, poruncindu-le să omoare Bagmen,
percepâ nd chiar distrugerea prin ei. Dar nu i-am simțit niciodată lucrâ nd pe pilot automat,
fă ră niciun gâ nd conștient din partea mea. „Nici nu ar trebui să mă uit în spatele meu
pentru a ținti?”
Ea a dat din cap. „Vițe-de-vie au o conștientizare. Chiar și câ nd dormi, ei veghează . Din
pă cate, nu sunt sigure. Unii jucă tori, precum Death, sunt prea rapizi. A mai alunecat pe
lâ ngă santinelele tale. Alți jucă tori, cum ar fi Turnul, lovesc de prea departe pentru ca
plantele tale să le detecteze.”
"Ce altceva pot face?" am intrebat, dornic sa invat.
„Poți deveni un vindecă tor talentat. Ai cunoștințe înnă scute despre plantele
medicinale și te voi învă ța mai multe. De asemenea, puteți manipula lemnul. Empresses
trecute au realizat piese de bijuterii de neprețuit, oferindu-le drept semne de favoare. Ș i cu
o mișcare a mâ inii, o împă ră teasă a construit poduri și altare, construind o întreagă
civilizație, îngră dindu-și cu ușurință armata de oameni.”
Aric îmi spusese că comandasem o armată în trecut, una care se ciocnise cu cea a
Împă ratului.
„O altă împă ră teasă ar putea spiona inamicii prin orice plantă de pe pă mâ nt. Ea ar
putea chiar să -și îmbine corpul cu un copac, transportâ ndu-se dintr-un trunchi în altul.”
"În nici un caz!" Aș putea să mă topesc într-un copac? Nu aveam oare câ ndva nevoia
să -mi bag degetele în pă mâ nt și să prind ră dă cini?
„Nu că ar mai ră mâ ne copaci prin care să că lă torească .” Bunica oftă . „Îți voi ară ta mai
multe după ce te vei odihni. Încă vă recuperați.”
"Sunt bine. Pot sa fac asta." Dar arăta de parcă exercițiul meu a slă bit-o.
"La timp. Deocamdată , de ce nu-mi spui despre interacțiunile tale cu Moartea? A fost
ultima persoană la care mă așteptam să apară la ușa mea.”
„Ce te-a determinat să mergi cu el?”
„Am avut sentimentul că acesta era calea mea și oricum eram la timp împrumutat. Plus
că știa lucruri despre tine. Numele calului tă u. Arta ta. Baletul tă u. A spus că ai petrecut luni
de zile încercâ nd să mă atingi și a plă nuit să -ți dea tot ce ai dorit. Ar fi putut să mă doboare
cu o pană .
În ciuda faptului că știa totul despre mine, chiar și despre trecutul meu ră u
intenționat, Aric încă mă iubea. Nu am vrut să -l mai ră nesc. Dar de fiecare dată câ nd îmi
contemplam viața, tot ce vedeam era trecutul meu – Jack – și viitorul meu – Richter.
„Moartea te protejează foarte mult”, a spus ea. „Nu se poate abține. El este blestemat
să -ți dorească fiecare joc.”
Ai. „Bunico, este mai mult decâ t dorință .”
Ea a oftat. „Te-a fă cut să crezi că te iubește, nu-i așa? V-a omorâ t două din ultimele trei
jocuri. El te -a decapitat .” După cum i-am subliniat aseară . — E un ră ufă că tor, Evie.
E timpul să îi explic noul program bunicii. „Aric și-ar da viața pentru a mea. Am
incredere in el."
„Recunosc că a fă cut tot posibilul să te salveze. Dar numai pentru că te poate atinge. El
este un bă rbat cu sâ nge roșu, iar tu ești singura femeie cu care poate fi. Ce nu ar face el
pentru a-ți pă stra viața?”
Din nou, ahi. — Atunci de ce te-ar întoarce la mine?
„Ca un dar de curte, pentru a-ți influența favoarea. El calculează în mod notoriu, face
totul cu un motiv.”
Avea dreptate cu privire la curte. Aric recunoscuse la fel. Intenționase să o folosească
pe bunica mea ca să mă constrâ ngă , dar, în cele din urmă , nu trecuse cu asta. Ar fi vrut să -l
aleg, dar numai dacă îl iubeam mai mult decâ t pe Jack.
Cum i-aș putea explica bunicii asta? Oricum n-ar crede niciodată .
„Vom folosi asta în avantajul nostru”, a spus ea. „El va continua să te protejeze, așa că
ar trebui să -l ții în viață pâ nă la capă t.” Aric ar fi fericit să știe că strategia ei de joc nu mai
era greșită . „Victoria ta este atâ t de aproape.”
M-am înfiorat la ideea de a câștiga . „Se poate opri jocul?” S-ar putea schimba soarta?
„Nu urmă resc.” Ea a clipit la mine, ca și cum tocmai aș fi întrebat: „Hei, pot să -ți
împrumut cardul de credit și să merg la mall?”
„Ș tiu că alții au încercat să o oprească înainte.”
 „Unii jucă tori s-au unit, fă câ nd un mare spectacol de pace. Dar în cele din urmă , toate
acele alianțe au eșuat. Arcanii sunt nă scuți pentru a ucide. Au întâ rziat doar inevitabilul.”
„De ce este inevitabil?”
„Zeii au decretat acest joc”, a spus ea. „Ei au pus aceste evenimente în mișcare în urmă
cu eoni. Cineva trebuie să câ știge. Indiferent de ce, cineva va câ știga. Să spunem că ultimele
două că rți s-au aliat de câ teva decenii: ambele ar îmbă trâ ni. Odată ce unul morea, celă lalt
mergea pe pă mâ nt – mai bă trâ n, mai slab. Dezavantajată în meciul urmă tor.”
Câ nd își că utase un viitor cu mine, inteligentul Aric gă sise deja o soluție la această
problemă . El și cu mine ne-am tră i viețile împreună , cu Lark etichetat. Am fi precedat-o
cumva (partea aceea fusese vagă ), iar ea avea să reziste timp de secole, forțată să joace
urmă torul joc împotriva Arcanei suficient de tâ nă ră pentru a fi nepoții ei. Cu toate acestea,
se oferise voluntar pentru asta!
Să fii cu Aric pă ruse atâ t de complicat, atâ t de încă rcat de intrigi.
Câ nd l-am ales pe Jack, alegeam și viitorul pe care îl reprezenta: construirea Acadianei,
departe de joc, reutilizarea abilită ților mele de a-i ajuta pe alții.
Bunica spuse: „Nu că Arcanele Minori ar permite oricum o astfel de unire”.
Mi-au fă cut ochii mari. "Ei exista?" În orice pachet de Tarot, existau cincizeci și șase de
că rți Arcane Minori, împă rțite în patru culori: cupe, pentacule sau inele, baghete și să bii.
Cum ar fi ciudata carte de zece de săbii . Nu mi-l puteam imagina pe acela ca persoană .
Sprâ ncenele cenușii ale bunicii se adunară . — Desigur, spuse ea, de parcă mi-ar fi spus
ceva ce ar trebui să știu deja. „Pot fi la fel de periculoși ca Arcanii Majori. Mai ales că rțile de
judecată .”
"Unde sunt?" Au convergit și ei? „Cum le gă sești?”
— Tu nu , spuse ea. „Cel mai bine evită -le. Să speră m că Cavalerul Să biilor a pierit în
Flash. Regina cupelor de asemenea. Într-adevă r, o duzină bună dintre ei sunt coșmaruri
ambulante.”
„Aric a spus că vede dovezi ale acestora peste tot în unele jocuri; alte jocuri, nici un
semn. El a mai spus că unii cred că Tarasovas sunt minori”.
Bunica și-a încrucișat brațele peste piept. „Balegar de tauri. Nu sunt minoră . Ei au
propriile lor funcții - de a ascunde dovezile Arcanelor Majore, de a gră bi jocul și apoi de a
reconstrui civilizația după aceea. Funcția mea este să mă asigur că câ știgi.”
De ce nu-mi povestise Matthew despre ele? Sau a avut? Ultima oară câ nd l-am vă zut, a
spus că acum sunt cinci obstacole de care trebuie să fii atent: bagmeni, sclavi, miliție,
canibali și... . . Minorii. „Nebunul mi-a spus că Minorii ne urmă resc, complotâ nd împotriva
noastră . Am crezut că vorbea despre mineri , cu e .” De câ te ori înțelesesem greșit discuția
lui despre inelul decodorului? Uneori aș fi putut jura că m-a încurcat intenționat. „De ce ar
complota?”
„Vor dori ca pă mâ ntul să fie îndreptat câ t mai curâ nd posibil. Minorilor le place să
vadă Majori morți – pentru că catastrofele se termină cu încheierea jocului.”
Fă cusem promisiuni asupra corpului mamei mele să o gă sesc pe bunica și să vă d dacă
putem repara tot ce a rupt apocalipsa. A fost moartea cel mai util lucru pe care l-am putut
face pentru a promova acest scop?
„Odată ce ai adunat toate icoanele, pă mâ ntul ar trebui să se întoarcă ”, a spus buni.
„Soarele la fel.”
„ Ar trebui să se întoarcă ?”
 „Nu a fost niciodată un dezastru ca acesta. Nu pot spune cu certitudine.” Ș i-a frecat
tâ mplele, așa cum fă ceam eu ori de câ te ori mă durea capul. „Câ nd erai fată , știam că vei fi
importantă pentru viitorul umanită ții, dar nu știam cum. Poate că ar trebui să resă mâ nți
planeta.”
Cu toate acestea, nu puteam face asta definitiv pâ nă câ nd jocul s-a terminat și s-a
întors lumina zilei – dacă mă car am câ știgat. Pentru ca asta să se întâ mple, ar trebui să -l
pierd pe Aric, Lark, Circe, Finn, Joules și Gabriel. Cu alte cuvinte, aș fi nebun.
Acum, bunica tocmai confirmase o nouă amenințare – pentru toți. Ar trebui să mă
gâ ndesc la Minori mai tâ rziu. Pune-le pe listă. „Câ nd împă ră teasa a câ știgat înainte, ce a
fă cut pâ nă la urmă torul joc?”
Aric dezvă luise cum și-a petrecut secolele singuratice: „Eu cutreier pă mâ ntul și vă d
bă rbații îmbă trâ nind în fața ochilor mei. Citesc orice carte sau hâ rtie pe care pot pune
mâ na. Privesc stelele de pe cer; de-a lungul vieții mele unele slă besc, altele luminează .
Dorm să ptă mâ ni întregi și urmă resc dragonul.”
Câ nd a fă cut acea mă rturisire, i-am mulțumit lui Dumnezeu că nu fusesem blestemat
pentru asta. Calul lui pare bolnav și nu are prieteni. De ce și-ar fi fă cut prieteni? Doar ca să -i
vezi murind, iar și iar?
Bunica se încruntă . „Ce a făcut împă ră teasa ? Era nemuritoare.”
„Dar cum și-a petrecut timpul? Cum a fost viața ei?” Viața mea.
— Nu știu, spuse ea, clar nedumerită . „Cronicerii documentează doar jocurile. Probabil
că ea a domnit asupra bă rbaților ca o zeiță . Ș i a retră it cele mai glorioase victorii ale ei.”
Așa că împă ră teasa petrecuse secole uitâ ndu-se la cele două zeci și una de icoane de pe
dosul mâ inilor ei. Voi trece peste. Cu câ t mă gâ ndeam mai mult la joc, cu atâ t mi-am vă zut
lupta împotriva lui Richter ca pe un bilet dus dus. Nu mă așteptam să plec nevă tă mată de
un criminal care a nivelat munții și a sâ ngerat lavă .
Ș i nu m-aș opri niciodată pâ nă câ nd va fi mort. „Bunico, ai prefera să tră iesc fericit
câ teva luni sau să fiu mizerabil sute de ani?”
„Nu avem timp de întrebă ri prostești”, a spus ea, exasperată . „Viața ta nemuritoare va
fi un tribut adus zeilor. Tu vei fi câ știgă torul. Trebuie sa fi." Fă cu cu mâ na vițele pă râ nd să
pulseze în jurul nostru. „Ș i de ce nu ar trebui să câ știgi? Ai fă cut deja piese geniale. Alianța
ta este bine aleasă în cea mai mare parte. Deși Circe poate fi dificilă .” O rafală bruscă de
vâ nt împră știe ploaie pe fereastră . Ochii ei se îndreptară spre pahar. „Fligerul trebuie să fi
slă bit-o. Atacul ei asupra împă ratului ar fi fă cut-o. Dar ea își recapă tă puterea cu fiecare
pică tură .” Bunica mi-a întâ lnit din nou privirea. „Cel puțin acea mică Faună va fi ușor de
îndepă rtat.”
Ghearele mele s-au ascuțit chiar și la amenințarea imaginată la adresa Lark. Viță -de-
vie de pe tavan s-a zdruncinat. Suficient. „Vreau să înțelegi unele lucruri. Nu am ieșit așa
cum ai sperat. Avâ nd posibilitatea de a alege, nu m-aș lupta sau juca niciodată acest joc.
Aceste icoane de pe mâ na mea mă dezgustă – le am doar pentru că am luptat pentru
propria mea viață . Voi ajuta la eliminarea împă ratului și a aliaților să i, dar niciodată nu mi-
aș putea ră ni prietenii.”
Ochii i s-au să lbatic. "Prieteni? Prieteni? Te vor tră da cu prima ocazie!” Scuipat îi
punctă buzele. „Singurul motiv pentru care Moartea s-ar putea să nu fie că pofta lui este mai
puternică decâ t nevoia lui veche de a ucide.” Ea se aplecă agresiv. „Crezi că le pasă de tine?”
Mi-am îndreptat umerii. "Da, o iau."
 „Nu o vei face pentru mult timp”, mi-a promis ea. „Nu după ce ai citit cronicile noastre
din față în spate.”
"Ce vrei sa spui? Nu avem cronici scrise.”
„ Știi că facem”.
Gura sa uscat, am clă tinat din cap cu putere. „Ai fi . . . mi le-ai fi ară tat.”
— Evie, spuse ea pe un ton mă surat, am făcut -o .
 23
Vânătorul
„Coo-yon?”
O lumină se apropia, devenind mai stră lucitoare. Un felinar? Umbrele oscilau peste
pereții de stâ ncă . Mi-am ridicat o mâ nă la frunte, ferindu-mi ochii. Nu vă zusem atâ t de
multă lumină de să ptă mâ ni.
am mijit ochii. A clipit. Clipi din nou. Imaginea a ră mas.
Înaintea mea au fost doi dintre . . . Matei. "Vâ nă tor!"
„Ești o fantomă ? Ai de gâ nd să mă duci în iad?”
S-a încruntat. „Ș tiți drumul?”
Sună ca ceva ce ar spune! Ar putea fi asta cu adevă rat coo-yôn ? Inima mea a început
să -mi bată cu putere – mi-a fă cut piciorul să palpite ca diavolul. „Ești adevă rat?”
Cu o voce prea tare, a spus: „Plecă m”.
„Shhh! Tu esti real." Am sufocat cuvintele: „Evie . . . d-a fă cut fata mea. . . Tră i?" Mi-am
ținut respirația, așteptâ nd ră spunsul lui. Urmă toarele câ teva secunde aveau să decidă dacă
speram într-un viitor – sau acceptam sfâ rșitul unei vieți care deja se simțea prea lungă .
Fiecare moment al existenței mele pă rea să ducă la urmă toarele cuvinte ale acestui
copil ciudat. Toată durerea. Toată confuzia. Ș i apoi acel timp dulce și dulce câ nd Evangeline
Greene era toată a mea. . .
„Împă ră teasa a tră it. Zâ mbetul ei a murit.”
„Ah, Doamne, fata mea este în viață .” Ușurarea m-a fă cut și mai amețit. "În viaţă." M-
am înfiorat, iar ochii mi s-au umezit. Nu mi-am putut controla emoțiile, eu. "Cum? Am
crezut că am ucis-o ca pe restul.
„Tredici a salvat-o.”
„Tre-ce?” Vorbea despre Domīnija? M-am gâ ndit la fel de mult.
"Moarte!"
„Taci, coo-yôn .” Am dormit separat de ceilalți prizonieri, dar cineva l-ar fi auzit în
curâ nd. — Trebuie să ajung la Evie. Am încercat să mă gră besc pe piciorul meu bun. Doar
mi-a spart fundul.
Au lovit valuri de amețeli. A trebuit să scrâ șnesc din dinți pentru a nu înnegri. „Cum te-
ai strecurat pe lâ ngă gardieni?” Sclavii încă tuși se puteau mișca aici jos, la terminus, dar doi
paznici înarmați împiedicau pe nimeni să se apropie de liftul minei.
Coo-yôn a ridicat din umeri. „Skillz nebun.”
"Cine e cu tine? Vin cu armele aprinse?” Aveam să mă eliberez de această gaură a
iadului! M-aș întoarce la fata mea.
Ș i-a coborâ t lanterna. „Sunt necinstită .”
Am încercat să mă ridic din nou, încet. "Ce înseamnă asta? Evie este aproape? Doamne,
lasă-o să fie.
"Sunt singur."
 La naiba? „Nici un alt Arcana cu tine? Atunci sunt prins aici. Ș i în curâ nd vei fi și tu
dacă nu pleci.” M-am scufundat pe spate de zidul de piatră . „Spune-i că o iubesc. Spune-i . . .
spune-i că o voi vedea din nou. Undeva, undeva. Acum pleacă !”
El a clă tinat din cap și și-a acoperit buzele cu un deget. Mă tă cea? După ce a fost atâ t de
tare? „E timpul să pleci.”
A început să -l întreb dacă este nebun. Ș tiam deja ră spunsul la asta, eu. „Trebuie să spui
că sunt pe cale să mor. Ești aici să mă vezi afară ?”
„Ca să te vă d treaz .”
„Vorbiți de sus?” Am mijit din nou ochii. Era sâ ngele pe dosul mâ inilor lui?
Sâ nge pe mâ ini. La fel cum aveam sâ nge pe al meu. Valoarea unei armate. „De ce nu m-
ai avertizat despre Richter?” Fă lcile strâ nse, i-am apucat tivul hainei. „Am pierdut-o pe
Selena cu acel fils de pute . Am pierdut o armată .”
„Vă d departe.”
„La naiba, de ce . Spune-mi că ai un motiv să -i lași pe toți să moară .”
„Am avut un motiv.”
„Mai important decâ t viitorul omenirii? Pentru că asta aveam de-a face.” Poate că acel
atac l-a împiedicat pe Richter să vizeze și mai mulți oameni. Poate că întreaga armată ar fi
fă cut febră de scă pare și ar fi murit în agonie. „Cum pot să am încredere în tine din nou?”
— Încercați de evadare, Hunter. Sau să fii tă iat pentru carne.”
Să ai încredere în el ar fi ca și cum ai juca la ruleta rusă cu mai mult de un glonț în
cameră .
Ș i-a înclinat capul. „Este timpul să pleci. Am crezut că ai vrea să o vezi.”
"Bineînțeles că vreau să ! Disperat să . Dar dacă nu ai un feră stră u. . .” Ochii mei
încețoșați au încercat să -i urmă rească mișcă rile.
Dintr-un rucsac, coo-yôn a produs un nenorocit de feră stră u! Nebunul îmi salva
fundul? Salvatorul este salvat?
Amețelile fă cuse mina să se învâ rtească . Mi-am scuturat capul puternic. „S-ar putea să
leșine, coo-yôn . Ai un plan să ne scoți de aici?
A îngenuncheat pentru a vedea. "Niciun plan."
Merde! — Ești gata să te lupți pentru a ieși de aici, bă iete? am întrebat, deși nu ridicase
niciodată un deget să lupte în trecut. „Dacă nu câ știgă m, vor să ne prindă și să te închidă
aici.”
Câ nd s-a uitat din nou la mine, vederea mea încețoșată nu a reușit să -l plaseze pentru
o secundă , aproape ca și cum aș vedea o altă față . Sau un . . . masca. Nu semă na cu bă iatul cu
care petrecusem luni de zile lucrâ nd.
Apoi mi-a aruncat zâ mbetul lui obișnuit în gol, iar înapoi că tre Prost. El cu adevă rat nu
avea un plan.
Dintr-o dată am putut citi viitorul. Pâ nă diseară , el avea să fie în lanțuri, iar eu aș fi
mă celă rit. . . .
 24
Împărăteasa
O carte înfioră toare în mâ nă , m-am așezat lâ ngă focul din camera bunicii.
Destul de sigur, linia împă ră tesei avea cronici.
Ori înnebunisem, înnebunisem, ori minte bunica. Mi-a ară tat cu adevă rat cartea cu
jumă tate din viață în urmă ? Cum au putut amintirile mele să devină atâ t de amestecate?
Atâ t Matthew, câ t și Selena spuseseră că povestea mea este o cronică , dar am crezut că
cunoștințele fuseseră transmise verbal sau așa ceva.
După dezvă luirea bunicii, scosese din geantă o carte cu aspect antic, avâ nd probleme
cu ridicarea chestia grea. Pielea zdrobită a husei ară ta ca pielea unui Bagman.
Fuse uluită de lipsa mea de recunoaștere, afundâ ndu-se în patul ei, pă râ nd cu zece ani
mai bă trâ nă . „Nu e de mirare că eziți să -i omori”, spusese ea, ca și cum ar fi explicat cea mai
mare tragedie. . . .
Acum mă privea ca un șoim. "Nimic?" Am clă tinat din cap. „Cum ai putut să nu-ți
amintești?”
„Aveam doar opt ani câ nd ai plecat și mi-a fost interzis să vorbesc despre tot ce m-ai
învă țat.” Oricâ t de tâ nă r eram, fusesem suficient de mare ca să știu că mama a alungat-o pe
bunica mea pentru convingerile ei. De ce nu mi-aș fi împins lucrurile Arcana din minte
pentru a evita o soartă similară ? „Câ nd am îmbă trâ nit și am avut viziuni despre apocalipsă ,
mama te-a învinovă țit, așa că m-a trimis într-un loc mic, ca cel în care te-ai dus tu. Am . . .
deprogramat.”
M-au plin de droguri, apoi m-au întrebat: Înțelegi de ce trebuie să respingi învățăturile
bunicii tale? Acei doctori din secția mintală îmi fă cuseră un numă r pe cap, dar am crezut că
le-am scuturat cea mai mare parte a „terapiei”.
Cu toate acestea, nu reușisem să -mi amintesc evenimentele vitale din trecut. Nu,
situația era mai rea de atâ t: nici mă car nu îmi dă dusem seama că amintirile lipsesc de la
început. "Eu am . . . lacune în memoria mea.” Creierul meu se simțea ca o brâ nză elvețiană în
acest moment. Aparent, golurile au precedat chiar deprogramarea.
Dacă bunica spunea adevă rul despre toate astea . . .
Așa că de ce am simțit că mă minte – despre ceva ? „Îmi amintesc ziua în care ai fost
arestat. Mi-ai vorbit despre că rți.”
„Ț i-am vorbit despre ei toată viața, spunâ ndu-ți mereu povești.” Aproape pentru sine,
ea a spus: „Ș tiam că Karen ura convingerile mele. Nu știam totuși câ t.”
„Poate că citirea va declanșa niște amintiri.” Aș recunoaște aceste pagini din copilă ria
mea? De ce ar minți vreodată despre asta?
Dar am ezitat să deschid cartea. Mi-a dat fiori. Pâ nă și bunica mi-a dat fiori. „Asta a fost
transmis?”
„De la mama mea și apoi de la mama ei înaintea ei”.
Mama îmi spusese că toată linia era deranjată . Am presupus că sunt doar cel mai
recent dintr-un lung șir. „Câ t de departe se întorc aceste cronici?”
 „Există intră ri detaliate din ultimele două jocuri, dar jocurile anterioare sunt
rezumate.” Ea mi-a fă cut semn să continui. „Deschide-l, atunci.”
Dacă această carte ar fi poarta de a se transforma definitiv în vră jitoarea roșie, aș fi
tentat soarta doar să o citesc?
Cu o mână tremurândă, am deschis pielea deteriorată. Mirosul de pergament vechi s-a
învârtit. Un script ordonat a umplut pagina. Începea: Ceea ce urmează sunt croniculele trei și
jurate ale Maicii Domnului Spinilor, Împărăția tuturor Arcanelor, aleasă să reprezinte
Demetra și Afrodita, întruchipând viața, toate ciclurile ei și misterele iubirii. . . .
„Cine a fost cronicarul de aici?” Am întrebat. „Cine a scris aceste cuvinte?”
„Au fost traduse de cronicari de-a lungul generațiilor, transcrise și retranscrise. Dar au
fost înregistrate pentru prima dată de mama împă ră tesei”.
„ Mama mea , în acea altă viață . S-a reîncarnat și mama? Ai fost?"
Bunica a ridicat din umeri. "Pot fi. Nu putem ști cu siguranță .”
„Acest cronicar era un Tarasova?”
"Probabil. Am fost norocoși în linia noastră . Cronicarii noștri sunt de obicei înzestrați
cu vederea a doua.”
Am respirat adâ nc, pregă tindu-mă să citesc. . . .
La începutul celor mai vechi intră ri, mama Împă ră tesei – posibil mama într-o altă viață
– rezumase ce adunaseră despre jocurile anterioare, pâ nă la primul.
În jocul inaugural, aliații mei fuseseră Nebunul, Fauna și Preoteasa. Uciderile mele:
Steaua, Hierofantul și Sihastrul.
Deși eram plin de putere, aceasta nu mă salvase. Moartea mea fusese din mâ na unui
prieten de încredere, cel mai bun câ știgă tor...
Prost.
Maxilarul mi s-a slă bit. Stomacul mi s-a tulburat. El o omorase.
Pe mine.
Matthew, fostul meu cel mai bun prieten, mă tă iase capul. Aliatul lui.
Tonul bunicii era îngâ mfat câ nd a spus: „Încă simți același lucru pentru prietenii tăi ?”
Nu. Nu, nu am fă cut-o. Abia că deschisesem cartea, aproape că vom vomita.
Matthew câ știgase tot jocul. Ș i și-a amintit de trecut! Ș tia de tră darea lui. Greața mi s-a
agravat câ nd mă uitam la dosul mâ inii, la icoanele mele.
Oare Nebunul s-a uitat atâ t de mult la mâ inile lui pentru că îi era dor să -și vadă
propriile icoane bolnave? Notele trebuie câștigate. . . .
 25
Vânătorul
A doua manșetă de metal a că zut în cele din urmă , dezvă luind piciorul meu. am tresă rit.
Infectat pâ nă la iad și înapoi. I-am spus coo-yôn : „Dacă nu ai un plan – sau o armată – să ne
scoți de aici, atunci avem nevoie de arme.”
Să zicem că am putea face cumva partea superioară . Ș tiam doar două că i de intrare
sau de ieșire: una pentru oameni și una pentru camioane. Primul era pă zit nebunește, al
doilea era imposibil de pă zit.
„Fă ră arme.” Mi-a întins brațul peste umeri, ridicâ ndu-mă cu o ușurință
surprinză toare. Dar apoi, slă bisem și el luase mușchi. Creștese și el, era înă lțimea mea
acum.
A început să coboare puțul minei. Pă cat că nu vom ajunge niciodată la lift, cu atâ t mai
puțin sus .
Am trecut pe lâ ngă sclavi care tușeau, culcați în pat. Toată lumea de aici jos pă rea să
aibă o boală la plă mâ ni, inclusiv eu.
Ceilalți bă rbați nu au strigat să fie eliberați sau să ni se ală ture. Pentru că toți știau că
această încercare de evadare este fă ră speranță . I-am auzit pe unii dintre ei mormă ind:
„Tumbași”. „Unde cred ei că se duc?” „Vom lua masa pe ele toată să ptă mâ na.”
Matthew și cu mine ne-am apropiat de lift. „ Coo-yôn , nu vă d nimic. Dar știu că paznicii
au arme automate.”
"Da."
Din nou, ce alegere aveam decâ t să am încredere în acest bă iat? Câ nd am ajuns la lift,
m-am încruntat. Fă ră paznici?
La naiba să-mi bată inima. Tot ce a fă cut a fost să -mi facă capul să se învâ rtească și
piciorul să -mi mai bată puțin. Ș i oricum nu eram ca și cum am depă și cei doi sclavi de mai
sus.
Matthew a împins poarta liftului deoparte, ajutâ ndu-mă să intru. Mi-au trebuit trei
încercă ri să apă s comutatorul din dreapta. Am început în sus. „Dacă nu ne așteaptă , atunci
pregă tește-te să alergi spre ușă .”
Eram pe cale să ajungem la vâ rf! Nu m-am gâ ndit niciodată că voi tră i să -l vă d din nou.
Liftul s-a oprit. A tâ râ t înapoi ușa cu un țipă t, iar eu m-am încordat să lupt. . . .
Nici unul. "Sa fiu al naibii." Ne-am trâ ntit în încă perile supraveghetorilor, o zonă mare
cu pereți din metal ondulat. Pe tavanul din stâ ncă atâ rnau lumini fluorescente joase.
Paturile și scaunele erau împră știate peste tot. "Unde este toată lumea?" Poate că Nebunul
cronometrase această salvare câ t timp oamenii erau plecați.
— Gâ ndește-te, spuse coo-yôn . „Siguranța începe cu tine.” huh? Mi-a ară tat un semn
vechi de la locul de muncă pe care abia l-am deslușit.
„ Ouais . Mulțumesc că ai citit asta pentru mine.” Sub semn se afla o cușcă de arme. Mi-
am mijit ochii și am deslușit un lacă t. „Am nevoie în acea cușcă , eu.”
 M-a ajutat să mă îndrept spre el, rotunjind niște mese cu hă rți. „De ce nu există un
suflet. . . ?” M-am oprit câ nd ceva mi s-a stins sub picioarele goale.
Sâ nge? Se înghețase în pă mâ nt.
M-am uitat pe lâ ngă mese. Vederea mea nu putea fi corectă , pentru că am vă zut
corpuri sparte și ciuruite de gloanțe.
Ochi sticloși. Limbi proeminente. Un cap aproape tă iat. Stropi au pictat pereții.
Cine a fă cut această baie de sâ nge? "Tu . . . trebuie să lucrezi cu Gabe? Jouli?”
Deși Matthew nu-și fixase niciodată privirile cu mine pâ nă acum, m-a privit în jos. Pe
un ton înfioră tor, a spus: „Vâ nă toare. Ș i campanii.”
" Tu ai facut asta?" Nu și-a propus niciodată să ră nească pe nimeni pâ nă acum. Nici
mă car nu și-a ridicat vocea, decâ t cu frică .
„Au fă cut-o singuri. Cuțite și pistoale.”
Doi supraveghetori morți aveau în mâ nă macete însâ ngerate. Alții țineau puști. Eram
atâ t de departe în mină încâ t nu auzisem împușcă turi. „Dar cumva i-ai făcut să o facă .”
„Am vâ nat și am fă cut campanie.”
Din nou, m-am simțit de parcă sunt cu un stră in.
De la intrare se auzi o voce de bă rbat: „Unde naiba sunt toți?”
„ Putain! ” Am mușcat pe sub ră suflare. „Urmă torul schimb trebuie să fie aici. Încă o
duzină de oameni vor fi între noi și ieșire. Ai idei stră lucitoare?”
Într-o bă taie a inimii, a revenit la un tâ nă r nonşalant de şaptesprezece ani. „Nu am
ajuns mai departe de asta. Mi s-a terminat puterea.”
„Du-te să smulgi o armă morților!”
Privire goală .
— Bine, du -mă la o armă .
M-a îndrumat că tre un supraveghetor că zut, apoi m-a ajutat să mă scufund pentru a
lua o pușcă automată . m-am indreptat -
Un glonț a șuierat pe lâ ngă capul meu.
„Du-te, du-te!” Am tras orbește peste umă r. Un țipă t mi-a spus că voi lovi pe cineva.
Câ nd Matthew a plecat, mai multe gloanțe au pisat peretele de metal de lâ ngă noi.
Era aproape de mine care mă purta în timp ce eu șocheam pe un picior, încetinindu-l.
Ură al naibii de a fi greu! Am tras din nou orbește. Clic. Clic. Fara munitie!
Sclaviștii au încetat să mai tragă cu gloanțe prețioase, probabil pentru că ne îndreptam
spre mină . Am fi prinși în capcană . Singura altă cale de ieșire era ieșirea imposibilă :
compartimentul pentru vehicule.
Coo-yôn m-a condus mai adâ nc într-un labirint de coridoare. Am fă cut dreapta. Apoi a
plecat. Din nou corect. Doar dacă unii aliați nu erau aici să ne aștepte, pur și simplu alergam
spre soarta noastră .
Coridorul se deschidea spre o zonă mai largă . M-a tâ râ t, apoi m-a sprijinit de ceva. O
roată de camion înaltă de șase picioare? Se oprise la unul dintre acele transportoare de
mă rimea unui monstru.
— Aici, Hunter! Fă cu semn cu mâ na că tre ceva.
Un set de pași încețoșați au alergat în fața ochilor mei. Trebuie să fie de trei picioare
pâ nă la cabina transportorului. "Lasă -mă . Nu le pot face...”
Matthew m-a luat într-un că rucior de pompier și a să rit în sus pe scă ri. La fel cum
fă cusem cu el în subsolul lui inundat – prima dată câ nd îi salvasem fundul.
 Coo-yôn mă încă rca ? Sus era jos. M-a aruncat pe podea în spatele scaunului pilotului.
Lumea se învâ rtea. Rămâneți conștienți sau muriți. „Nu știi cum să operezi chestia asta!”
Aveam doar o idee generală . Câ nd îmi plă nuisem evadarea, studiesem șoferii și modul în
care aceștia se descurcau cu aceste încă rcă toare la nivelul sclavilor. — Nici mă car nu ai
condus o mașină , nu ? Trebuie să mă urc la volan, eu. Este automat?” Nu aș putea folosi
acest picior pentru ambreiaj.
„Nu automat.”
La naiba! — Ai idee cum să conduci un bă ț?
"Teoretic!"
Dacă aș putea să -l conving cumva despre asta, am putea... s-ar putea ... să avem o șansă
să ieșim prin compartimentul vehiculului. „Comutatoare baterie. . . afară într-o cutie.
Întoarce-i pe fiecare.” Vă rog, lăsați cutia să fie încuiată.
El a pornit. Un minut mai tâ rziu, luminile din cabină s-au aprins.
Mai multe strigă te, încă în depă rtare. Ei nu știau unde suntem. Pentru acum.
Câ nd Matthew s-a urcat la volan, i-am spus: „Am să te ajut să conduci chestia asta”. Am
încercat să mă ridic. Mișcare proastă . Cu siguranță pe cale de a se înnegri. M-am pră bușit
înapoi. Dar asta însemna că nu puteam vedea nimic deasupra liniuței. „Că utați aprinderea
motorului.”
Coo-yôn a început să apese fiecare buton și să smulgă fiecare pâ rghie. Patul de
transport greu gemu în timp ce ţâ şnea din ce în ce mai jos. Curelele zumză iau. Lumini
intermitente au clipit.
„La naiba, spune-le unde suntem. Nu ai vă zut asta venind?”
"Ti-am spus. Putere. Gol."
„Gă siți contactul și lă sați butoanele!”
Prea tâ rziu; gloanțe au ciuruit ușa camionului. Bă rbații au strigat după rezervă .
"Aprindere?" întrebă Matthew. Motorul a bubuit la viață .
Mi-au fă cut ochii mari. „La naiba da, acum scoateți frâ na!” Între înghițituri de aer, l-am
învă țat cum să lucreze pedalele, cum să lucreze la schimbarea vitezei la una.
Mă cinare. Metal pe metal. Roțile au sunat de parcă ar fi fost pe cale să se cedeze.
Apoi . . .
Ne mutam!
Înapoi?
BOOM!
Ne-am ciocnit de un stâ lp uriaș. Un pilon de sprijin . „Lucrați schimbă torul de viteze
opusul lui R !” Am auzit piatra trosnind. "Repede repede!"
Mă cina din nou. Ne mutam. . . redirecţiona. „Asta e, bă iete!” Trebuia să ne îndreptă m
spre compartimentul pentru vehicule! Pâ nă acum, sclaviștii aveau să alinieze camioane
pentru a ne bloca.
Pe mă sură ce am luat viteză , am să rit de pereții minei ca un pinball, coo-yôn regland
excesiv volanul.
„Încercați să NU loviți pă rțile laterale!”
Ș i-a întins capul pe spate și mi-a aruncat un zâ mbet.
„Ochii înainte!” Am ră zuit un alt perete. „Nu încearcă să te schimbi. Pă strează această
viteză .”
 Luminile au devenit mai stră lucitoare în mină . Strigă tele au devenit mai puternice. Mai
multe focuri de armă . Trebuia să ne apropiem.
„Au parcat o serie de camioane”, a spus el. „Blocarea ușilor din golf”.
„Există o încă rcă tură în spatele acestui transportator?”
El aruncă o privire peste umă r. "Da."
„Încă un pic de viteză !” Poate că , cu dimensiunea acestui camion și greutatea unui pat
plin, am putea trece. „Ț intește spațiul dintre cele mai mici două camioane, dar lovește-l
direct. Înclinați-l și nu eliberați gazul - mă auzi? Mi-am sprijinit piciorul bun de partea
laterală a cabinei. "Mai repede! Aliniați roșu acest motor!”
"Stai!" S-a așezat pe corn...
BOOM!
Am lovit blocada. Abia m-am ferit să nu mă trâ ntesc de spă tarul scaunului lui
Matthew.
Capul i se ră suci înainte, cu faţa lovind volanul. Renunțase la gaz? — Suntem blocați
între camioane, Hunter.
Gloanțele au lovit ușa. Am spart parbrizul. Transportatorul s-a ridicat, a fă cut ca și
cum s-ar opri. „Aruncă ciocanul! Mai mult benzină !” Metalul țipă . Motorul sa încordat.
Cabina a vibrat pâ nă câ nd dinții mi s-au simțit ca și cum mi-ar zbughia din cap. „Pedalează
în jos!” Mai multă încordare. Mai multe gloanțe. Motorul pe cale să explodeze.
Am auzit câ țiva bă rbați țipâ nd, ținâ ndu-se de camion, urcâ nd în cabină . „ Coo-yôn ,
gă sește pâ rghia care a ridicat patul!”
A întins mâ na înainte. "Aceasta?"
Sistemul hidraulic s-a cuplat. „Rev-o și pe aia!” Arborele se învâ rteau. Pistoane
pompate. Patul se ridică mai repede, aruncâ nd sare.
Apoi . . . rezistența a cedat! Mă cinam înainte între camioane, ră zuiam oameni și
aruncam tone de sare.
„Vâ nă tor, stai. Suntem pe cale să lovim...”
CRASH!
„— uși.”
Luptâ ndu-mă cu mai multe amețeli, am spus: „Încercați treapta urmă toare”.
Măcinați, măcinați. Transmisia s-a schimbat, iar tractorul a bubuit, încă tâ râ nd ceva
care țipă .
„Sarea și-a îngropat camioanele pe drumul nostru!” Coo-yôn s-a uitat din nou la mine.
„Totul clar.” Sâ ngele îi curgea pe frunte, curgâ ndu-i pe față , o mască purpurie.
Din nou vederea mea încețoșată a scos o altă față . Matthew era ca un sosie , un dublu
ră u.
— E clar, repetă el, dar nu m-am simțit deloc așa.
Capul mi s-a deschis, conștiința s-a stins. — Vrei să mă duci la Evie? Viața mea era în
mâ inile cuiva pe care nu-l recunoșteam. „Spune-i că vin.”
„Dacă reușești. Jumi Juma."
Nu mai puteam lupta împotriva întunericului.
 26
Împărăteasa
Am bă tut în ușa biroului lui Aric. După ce am recitit tră darea Nebunului pentru ceea ce
trebuie să fi fost a suta oară , îmi dă dusem seama de ceva.
Această crimă ar putea fi secretul pe care Aric îl pă strase pentru Matthew.
Închisesem cartea și anunțam că mă îndrept să vorbesc cu Moartea. În timp ce ieșeam
șchiopă tâ nd din cameră , bunica îmi strigă : „Amintește-ți să nu-l omori încă !”
Acum Aric mormă i din interiorul biroului să u: „Lasă -mă în pace”.
— Deschide-l, Reaper. În timp ce coborâ m aici, durerea persistentă din picioare și din
cap îmi amplificase iritația. „Sau o să folosesc o gheară pentru a da încuietoare”.
După un timp, a deschis ușa.
Am trecut pe lâ ngă el și am luat locul meu obișnuit.
Nu mi-a oferit un shot de votcă , dar și-a turnat un pahar — din sticla aflată deja pe
birou. Pă rul îi era dezordonat, ochii de chihlimbar începură .
În ciuda tuturor, îngrijorarea pentru el a crescut, amuțindu-mi o parte din furia. Am
simțit la fel de multă tandrețe față de el ca întotdeauna. Poate mai mult. „Aric, de ce bei atâ t
de mult?”
S-a încruntat la mine.
Câ nd m-a că utat și a urmă rit recuperarea mea, își îngropase el sentimentele legate de
alegerea mea? Poate că fusese prea amorțit ca să reacționeze. Pâ nă acum. Nu voiam să -l
doară , dar nu știam ce să fac pentru a calma această durere.
Apoi mi-am adus aminte de afacerea lui Matthew și iritația mea s-a reaprins. „De ce să
te oprești cu vodcă ? Ai putea fuma din nou opiu.”
Râ njet. „Gâ ndul a avut loc.”
Mi-am tă iat degetul mare și am crescut o plantă de mac direct în biroul lui.
A expirat. „Mi-a plă cut acest birou.”
— Atunci ar trebui să -l fumezi, Reaper.
Zâ mbetul lui s-a adâ ncit. „Ș i că ruia îi datorez această pică tură ?”
„De ce nu mi-ai spus că Prostul m-a ucis?”
„Asta s-a întâ mplat cu ceva timp în urmă .” Ș i-a tras paharul și a turnat altul. „Ah, pun
pariu că bunica ta vicleană are cronici, nu-i așa? Mă întrebam de ce nu renunță la geanta ei.
Bă nuisem că purta un pistol pe care să -l folosească împotriva mea. Poate că cronicile tale se
vor dovedi mai periculoase?
"Ră spunde la întrebare."
„Pă strarea acestui secret a fost prețul pe care a trebuit să -l plă tesc pentru a-ți auzi
gâ ndurile și a-ți vedea viața.”
Ş tiam eu! Matthew spusese, sunt în buzunarul Morții, așa că el este în ochii mei. — Deci,
ca să mă împiedic să aflu trecutul lui criminal, Matthew ți-a dat acces la mintea mea?
Aric ridică din umeri. „Te-am avertizat să nu-l subestimezi.”
 „Ești la fel de vinovat! Ai fă cut înțelegerea asta cu el. Îți place înțelegerea pe care ai
fă cut-o cu Lark? Să o facă să câ știge tot jocul?”
— Da, spuse el, sincer ca întotdeauna – ceea ce fă cea dificil să ră mâ i supă rat pe el.
„Evident că amâ ndoi au fost prost sfă tuiți.”
„Cum ar fi putut Prostul să mă decapiteze? Am fost puternic în acel joc.”
Pe marginea paharului, Aric mormă i: „Nu trebuie să -ți amintești cum luptă ”. Ș i-a bă tut
înapoi bă utura.
„Matthew nu are un os violent în corp.” Sau am crezut că nu.
„Ț i-am spus că a fost cel mai inteligent Arcan care a jucat vreodată , dar ai continuat să -
l vezi ca pe un școlar prost.”
Nu mai.
Aric mai turnă o lovitură . „În subiectul secretelor, nu mi-ai spus că versul tă u are
cronici.”
"Nu știu."
„De ce nu ți-ar spune Tarasova?”
Mi-am frecat fruntea. Câ nd s-ar termina durerile de cap? „Eram tâ nă r câ nd ne-am
despă rțit. Lucrurile în mintea mea au primit. . . confuz." Cel mai bun la. În cel mai ră u caz,
bunica mea își juca propriul joc.
Cu toate jocurile de putere ale lui Aric – și în ciuda istoriei noastre – el a fost singurul
de pe pă mâ nt în care puteam avea cu adevă rat încredere. Ceea ce, din nou, fă cea greu să
ră mâ nă supă rat pe el.
Ochii lui au trecut peste mine, evaluâ nd. „Nu ți-ai amintit . Presupun că ar trebui să mă
bucur de asta.” După o ezitare, a spus: „Ai ră spunsul la întrebarea ta, așa că pleacă .”
„Mă dai afară ?” Acum că mi-am strâ ns cumpă tul, am crezut că putem vorbi.
Se lă să pe spate pe scaun. „S-ar putea să te întorci aici, dar lucrurile nu vor mai fi
niciodată la fel cum au fost.”
În să ptă mâ nile dinainte să fug de la castel, am fost fericit cu el, îndră gostindu-mă de el
mai mult în fiecare zi. "Ș tiu că . Dar încă pot să -mi fie dor de felul în care am fost.”
Tensiunea îl cuprinse, cu pumnii strâ nși. „Ț i-e dor de acele nopți?” Nu întreba doar
despre nopțile în care citeam, beam și vorbisem în acest studiu. Ultima mea noapte la castel.
Și în noaptea aceea în drum spre Îndrăgostiți. „Te-ai gâ ndit vreodată la cum eram atunci?”
Aric nu m-a mințit niciodată ; Nu aș face-o pentru el. "Da."
"Si totusi . . .” A expirat. „Nu numai că ai ales un alt bă rbat, dar ai că utat să inversezi
timpul pentru el.”
„Nu doar pentru el. Pentru toți acești oameni, și pentru Selena și pentru tine .”
„De ce pentru mine?”
„Nu am putut comunica, așa că m-am temut că ești ră nit.” am înghițit. „Sau . . . înecat.
Purtai armură — într-un potop! Mi-am imaginat că ți se întâ mplă lucruri îngrozitoare. Câ nd
am crezut că te-am pierdut și pe tine și pe Jack, aproape că mi-am pierdut mințile. Iubirea
vieții mele și sufletul meu pereche.
Aric ară ta de parcă ar fi vrut să mă creadă , dar nu a fă cut-o. Pentru că Arcana a mințit.
— Lasă -mă , împă ră teasă .
Deși demiterea lui a usturat, am ră mas. Chiar dacă relația noastră ar fi fost ruptă de
alegerea mea, mai aveam un inamic de învins. "La ce lucrezi?" Hâ rtii și că rți erau
împră știate peste tot. „Ce s-a întâ mplat cu cronicile Îndră gostiților? Există ceva despre
împă rat?”
„Încă le traduc.”
„Ca de obicei, știi mai multe decâ t îmi spui.”
Ș i-a tras paharul, apoi l-a trâ ntit pe birou. „Am fost prea preocupat să traduc – pentru
că locuiesc de să ptă mâ ni în nenorocită de pepinieră în timp ce te îndemn să tră iești.”
El a avut dreptate. Mi-am deschis buzele ca să -mi cer scuze, dar el a spus: „Bunica ta își
seamă nă deja semințele discordiei. Poate ar trebui să fiu încă o dată în pază împotriva ta.
Spune-mi, împă ră teasă , armistițiul nostru a fost doar temporar?
Uf! „Ș tii că nu te-aș ră ni niciodată . Am avut șansa să -ți injectez otravă în gâ t, dar nu am
fă cut-o. Aș fi putut să te ucid cu să rutul meu, dar m-am asigurat că ești protejat. La primul
semn de necaz cu bunica, am venit să te avertizez. Deci de ce să spui așa ceva? Să mă
pedepsești pentru alegerea mea? Asta nu ar fi trebuit să anuleze încrederea pe care am
stabilit-o.”
Privindu-și în paharul gol, el a spus: „Poate că te pedepsesc”.
De parcă nu ar fi fă cut asta suficient în viața asta? „Atunci ar trebui să spargi unealta ta
de tortură preferată : ciliciul.” Nu aș uita niciodată durerea acelei manșete ghimpate și
frustrarea de a nu avea puteri. Apoi tă iați chestia. . . „Pariez că încă mai are bucă ți de piele
pe ea.”
Ș i-a ridicat fața, cu un resentiment tulbură tor în ochi. „Poate că am ales să fiu crudă cu
tine. Dacă nu-ți place, ar trebui să stai departe de mine.”
M-am ridicat și m-am întors să plec. Peste umă rul meu, am spus: „Du-te dracului, Aric”.
„Deja aici, soție .”
 27
M-am întins în pat reluâ nd întreaga mea zi ciudată , dar mai ales interacțiunea mea cu Aric.
După ce am pă ră sit biroul lui, m-am ghemuit sub pă turi, urâ nd că îl doare. Am urâ t că ne-
am luptat.
Majoritatea femeilor și bă rbaților care au împă rtă șit o istorie romantică au avut
dificultă ți cu care se confruntă . Uneori o despă rțire urâ tă . Posibil minciuni. Poate o tră dare.
El și cu mine am avut milenii de sâ nge ră u – și crimă .
Chiar dacă nu aș dansa pe tă ișul de ras pentru moartea lui Jack, nu am vă zut cum Aric
și cu mine am putea depă și atâ t de multe pentru a remedia legă tura pe care o împă rtă șisem
câ ndva.
Sau chiar că ar trebui. Jocul cere sânge. L-aș ucide și pe el?
Neliniștită și singură , am adormit în cele din urmă . . . într-un vis atâ t de viu, am știut că
este o amintire dintr-o viață anterioară . Eram împă ră teasa cunoscută sub numele de Phyta.

— Ești sigur că împărăteasa doarme? o întreabă Magicianul pe Fauna.

Cei doi Arcane se întâlnesc din nou, sub lumina lunii — în grădina mea. Fauna crede că
nu are de ce să se teamă de mine.
Ea îi spune băiatului: „Phyta doarme”.
Nu asa. Le privesc de pe balconul meu. Așa cum am făcut-o în ultimele trei nopți.
Își biciuiește capul la un zgomot. "Ce a fost asta?" Ochii lui se aruncă.
„Împărăteasa își mută vițele în timp ce visează.”
Pe un ton ironic, el spune: „Cred că acesta este cel mai deranjant lucru pe care l-am auzit
vreodată”.
De asemenea, îmi mut lianele intenționat, așa că un Arcana precum Fauna va ignora
orice sunet pe care l-aș putea inventa aici. Auzul ei este remarcabil, la fel ca și simțul
mirosului.
Fauna mi-ar simți cu siguranță prezența – dacă ea și Magicianul nu s-ar întâlni printre
florile mele.
Ea îi zâmbește băiatului. „Și creaturile mele te deranjează și pe tine? Sau colții mei?”
El îi aruncă un rânjet răutăcios. „De ce aș fi deranjat? Îți ador colții. Și toate creaturile
tale mă adoră.”
Băiatul a arătat o lipsă surprinzătoare de frică de leii ei. Fiarele mari lenevesc printre
plantele mele, cu botul încă pătat de sânge de la o ucidere anterioară. Scoaseră o bandă de
adepți demenți ai Hierofantului.
Fauna spune timid: „Îți ador iluziile.”
Magicianul evocă o minge de lumină deasupra lor, apoi o modelează într-un simbol
infinit: o linie neîntreruptă care se întinde prin eternitate – și înapoi pe sine.
Fauna este impresionată în mod corespunzător. Lumina se reflectă în ochii ei.
Se întoarce spre ea și își trece degetele peste obrazul ei.
 Sunt îndrăgostiți? De unde stie cineva? Dacă dragostea i-a determinat să fie atât de
neglijenți, pare o emoție periculoasă.
Se aplecă, surprinzându-i privirea, chiar înainte de a-și apăsa buzele de ale ei.
Îmi înclin capul, trecând cu degetul arătător peste buze. Cum se simte sărutul? După
sunetul suspinelor ei și al gemetelor lui, trebuie să fie ceresc.
Din anumite motive, ultima mea întâlnire cu Reaper dansează în gândurile mele. El
continuă să mă urmărească prin acest joc. Observând, urmărind, stând la pândă, fără
îndoială. De ce este atenția lui atât de fixată asupra mea? Pentru că el este Moartea și eu sunt
viața?
Cum ar fi să -l săruți ? Tremur și inima începe să-mi bată repede, ceea ce mă face de
rușine. El este cel mai mare dușman al meu, poate ucide cu pielea lui. În ciuda aspectului său
divin, el este un monstru care își mânuiește cu mândrie Touch of Death. . . .
Chiar dacă ar putea să mă sărute, nu ar dura mult – pentru că aș elimina otrava prin
buze pentru a-l pune capăt.
Fauna se retrage, apoi ea și Magicianul se așează frunte în frunte, trăgându-și
respirația.
El spune: „Vreau să fugi cu mine”.
Îmi dau ochii peste cap. Acest lucru a durat destul de mult. Va trebui să o ucid pe Fauna
și pe admiratorul ei mai devreme decât anticipasem. . . .

M-am trezit cu un strigă t, cu ochii mișcâ ndu-mi.

Cyclops era din nou în pat. A ridicat privirea, dar nu am putut întâ lni privirea lupului.
Oh, doar îmi amintesc cum am plănuit să-ți ucid amanta. Nu e mare lucru. Câ t de
ocazional am fost câ nd am decis să ucid un tâ nă r cuplu.
Habar nu avuseseră că vreo forță malefica a complotat să -i pedepsească pentru că
îndră zniseră să se îndră gostească – și să vrea să iasă din joc.
În timp ce ză ceam în întuneric secole mai tâ rziu, nu m-am putut abține să fac paralele
cu propria mea viață – și cu orice viitor pe care mi l-aș putea imagina cu Aric.
 28
Ziua 432 AF
Mă îngropasem în cronici, dezvă luind un secret după altul. Secrete șocante și sfâ șietoare.
În fiecare zi, în ultima să ptă mâ nă , mă îndreptam spre camera bunicii să citesc.
Desigur, ea nu mi-a permis să duc cartea în altă parte. Dar pentru a-l pă zi câ nd nu eram
prin preajmă , ea de fapt. . . a dormit cu el în patul ei.
Acum m-am uitat la ea. Ea dă du din cap din cap după cină . Dormea din ce în ce mai
mult, dar mâ nca mai puțin. În timp ce toate ră nile mele s-au vindecat, ea a continuat să se
deterioreze. Totuși, indiferent câ t de mult aș fi implorat, ea nu l-ar fi lă sat pe Paul să o
examineze, insistâ nd că se va aduna.
Deși nu o mai credeam, am refuzat să mă gâ ndesc la moartea ei. . . .
Câ nd ea și cu mine nu discutam despre carte — totul, de la secțiunea despre Arcane
minore pâ nă la argumentele pro/contra ultimelor mele alianțe — am citit pe cont propriu.
Ș tiam mai multe decâ t credeam despre jucă tori doar din propriile mele întâ lniri cu ei,
dar cartea a pă strat atâ t de multe surprize.
Cu fiecare dintre ele, m-aș gâ ndi, Jack va crede că e grozav . Atunci mi-aș aminti. Fusese
ucis.
Jack și cu mine ne minunaserăm de zăpadă .
Temperatura a continuat să scadă . În curâ nd ploaia avea să se transforme din nou în
ză padă . Am crezut că o voi pierde atunci. Garoul s-ar rupe, mi s-ar umfla inima și aș sâ ngera
în alb.
Deocamdată , aș sugruma durerea și aș continua să -mi studiez cronicile.
De asemenea, am început să editez și să actualizez cartea. Am adă ugat detalii din
visele mele vizuale și am înregistrat bă tă lii din acest joc. Chiar ilustrasem anumite plante.
Procesul mergea lent, dar nu aveam altceva de fă cut.
Aric m-a evitat, pă râ nd că abia suportă să se uite la mine. Nu mai vorbisem de la lupta
noastră și uram cum am lă sat lucrurile.
I-a fost deloc dor de mine?
Mi -a fost dor de el , începusem să visez la el din ce în ce mai mult. Mi-a fost dor să
merg în vizită cu el – să discut că rți și să joc că rți, să împă rtă șesc mesele împreună . Câ nd
lucrurile fuseseră bine între noi, îmi plă cea fiecare secundă ală turi de el, intrâ nd în panică
de fiecare dată câ nd se aventura în lumea periculoasă .
Nici eu nu vorbisem cu Lark. Ea l-a vâ nat pe Finn – și pe Richter – cu concentrarea
unică pentru care era numită cartea ei, alergâ nd Scarface, șoimul și o echipă de alte creaturi
zdrențuite în Ash. Ea l-a ținut pe Cyclops pe proprietate ca armă (deși el s-a culcat cu mine),
iar Maneater a ră mas - pentru că lupoaica era însă rcinată .
O mulțime de creaturi au fost. Animalele lui Lark se reproduceau ca nebunii. . . .
Mă îndreptasem spre râ u de câ teva ori că utâ nd-o pe Circe, dar ea nu ră spunsese. Mă
evita și ea? Prea ocupat cu reluarea tră dă rilor mele?
Ș tiam că am fost ră u; cronicile mi-au spus că sunt în bună companie.
 Cu două jocuri în urmă , Împă ratul mă capturase și mă torturase luni de zile. Mi-a ars
membrele cu mâ inile lui de lavă , ținâ ndu-mă slă bit pâ nă câ nd în sfâ rșit mi-a luat capul.
Oare Sol fusese pe cale să mă livreze la o soartă similară ?
Într-un alt joc, Ogen mă scufundase într-un râ u, jucâ ndu-se cu mine, ră pindu-mi aerul.
Deși am rezistat mai mult decâ t majoritatea, m- am putut îneca de moarte. Înainte să mă
termine, Circe îl trase în adâ ncime.
În acest joc, lui Ogen îi era frică de apă . Poate că pă strase o amintire animală de la
îndemâ na lui Circe.
Într-o luptă împotriva lui Joules și Gabriel (aliați chiar și atunci), Domnul Fulgerului
îmi aruncase stejarii în așchii, apoi mă înfipsese în inimă cu una dintre sulițele lui. În timp
ce eram uluit, Gabriel ieșise în aer, aruncâ nd ulei arzâ nd asupra mea și a plantelor mele.
Mai ră mă sese la câ teva secunde să mor câ nd leii Faunei mă tră seseră din flă că ri.
Joules și Gabriel nu știau încă că eu – și copacii mei – ne putem regenera. În cele din
urmă , stejarii mei și tornada mea de spini îi învinseseră pe cei doi. Dacă nu ar fi fost
denaturat ceva în traducere – să sperăm – eram destul de sigur că le-am profanat cadavrele.
Ș i s-ar putea să fi atâ rnat aripile negre și mă tă soase ale lui Gabriel peste vatra mea.
Eram ca monstrul de film care nu a murit niciodată , revenind pentru mai multe
sperieturi. Taierea capului era singura modalitate de a fi sigur.
Regenerarea era o abilitate la îndemâ nă , dar puterile altora erau la fel de demne de
invidiat.
Fury poseda aripi asemă nă toare unui liliac care își schimbau culoarea ca pielea unui
cameleon, camuflâ nd-o. Un Arcan ar putea merge de-a lungul, fă ră să știe că l-a urmă rit –
pâ nă câ nd a plouat o ploaie de acid.
Împă ratul putea că lă tori prin lava sa — că lă rind-o ca un val.
Câ nd Centurionul care se teleporta a devenit intangibil, nicio lovitură ofensivă nu avea
să funcționeze împotriva lui atâ ta timp câ t puterile îi rezistau. Reușisem să -l ucid o dată
înainte, dâ nd peste o bă tă lie deja în desfă șurare. În momentul în care rezervele lui s-au
epuizat, îmi lansam tornada cu spini, cură țâ ndu-i corpul pâ nă la oase.
Fauna avea capacitatea de a reînvia toate animalele, și nu doar familia ei conectată . În
același mod în care sâ ngele meu a însă mâ nțat plante, sâ ngele ei ar putea reanima o
creatură , aducâ nd o pasă re înapoi dintr-o pană sau un taur dintr-un fragment de corn.
Lark știa despre puterea ei de înviere a animalelor? Aric știa? Câ nd aveam de gâ nd să
le spun?
Cartea, cu poveștile ei constante despre tră dare, mă fă cea aproape la fel de paranoic ca
buni. Distanța lui Aric nu a ajutat. Am înțeles de ce m-a evitat, dar nu am vrut ca această
ruptură dintre noi să se lă rgească — din mai multe motive.
Un sentiment de ră u augur coborise peste castelul timpului pierdut. Am simțit că ceva
mare se pregă tește. Ceva în plus față de amenințarea Richter sau de să nă tatea precară a lui
Gran. Dar ce??
Dacă nu am fi un front unit . . .
Nebunul îmi spusese că lucrurile se vor întâ mpla dincolo de imaginațiile mele cele mai
să lbatice. Nu mai credeam că vor fi lucruri pozitive .
Muşcâ ndu-mi buzele, mi-am întors atenţia asupra că rţii. Urmă toarea secțiune a fost
intitulată „Setting Moon . ” Uneori, în timp ce citeam, ridicam privirea de pe pagină în
transă , amintindu-mi o anumită bă tă lie sau zi. Acum mi-am amintit de Circe și de mine,
relaxâ ndu-ne în mijlocul fortă reței mele de plante – „ucigașii mei verzi”, așa cum îi spunea
ea. Un râ u ne înconjurase protector. Am râ s de ceva. . . .
O săgeată a trecut în viteză printre lianele mele, lovind copacul la câțiva centimetri de
capul lui Circe.
Ea și cu mine am sărit în sus și ne-am învârtit.
Pe vârful unui deal îndepărtat stătea o fată cu părul argintiu, un arc și o tolbă. Tabloul
ei a arătat că ea este Luna. Ea a strigat: „Aș fi putut să o ucid pe Preoteasa”. Într-adevăr.
Cumva, săgeata Lunii îmi înfilase perfect lianele. „Nu am făcut-o, pentru că vreau să fac parte
din alianța voastră.”
Circe și cu mine am întâlnit priviri, zâmbind unul altuia.
„Este îndrăzneață”, am spus. Vinile mele alunecau ca șerpii.
Râul lui Circe flutura de putere, adunându-se pentru a lovi. „În mod normal, am putea
răsplăti o asemenea îndrăzneală. . .”
„. . . dar nu astăzi, am terminat pentru ea.
Am ucis Luna. Circe își luase icoana.
Nu e de mirare că Selena nu avusese încredere în mine! Nu era de mirare că fusese
șocată câ nd mă confruntasem cu Amanții, hotă râ t să o salvez.
N-am știut niciodată câ t de mult va depă și ea pentru a fi prietena mea. Mi-am îngustat
ochii, glifele stră lucind. Matthew ar fi putut să -mi spună . Circe ar fi putut. Ea m-a tratat ca și
cum aș fi un bă tă uș ră u în spate; ea fusese la fel de rea.
Ori de câ te ori se demnează în sfâ rșit să vorbească cu mine, aveam de gâ nd să -i dau o
parte din mintea mea! Nu că mai aveam mult de dat...
„ Asta este ceea ce am vrut să vă d”, a spus buni din patul ei. Ea și-a frecat ochii,
scuturâ ndu-se de somn.
"Ce?" Am închis cartea și am pus-o deoparte.
„Mâ nia ta.” Cu greu, s-a așezat pe tă blie, iar eu m-am gră bit să o ajut. „Ai citit despre o
cruce dublă ?”
"Nu chiar." M-am afundat pe marginea patului.
„Visezi la jocurile trecute?” Încuviind din cap, ea a spus: „Așa că Prostul ți-a transferat
amintirile”.
"Da. Dar vin încet.” m-am încruntat. „De ce ar fi fă cut asta?”
„Nu ca o bună tate față de tine, promit. Nebunul trebuie să creadă că cunoașterea
trecutului te va face cumva mai neglijent sau îți va slă bi alianțele.” A întins mâ na după un
pahar cu apă de pe noptieră , iar eu m-am gră bit să i-l dau. „De câ te ori vezi trecutul, caută
simboluri. Ș i în prezent. Că rțile de tarot sunt pline de simboluri, pentru că viața este.”
"Ce vor sa zica? Care este scopul?”
„Pentru a vă aminti să marcați un detaliu sau să vă amintiți un moment. Simbolurile
sunt puncte de referință în că lă toria ta.” A luat o înghițitură de apă . „Învă țați asta: ca și în
viață , așa și cu că rțile.”
De aceea începuseră să se simtă conectate atâ t de multe lucruri? „Gabriel vede
simboluri de sus, lucruri pe care le spune nu pot fi aleatorii. Mi-a spus că are simțurile
animalelor și ale îngerului și recunoaște întoarcerea zeilor.”
„Ah, Arhanghelul, spiritul comisiei.” Am citit că uneori a acționat ca un mesager între
aliați. Ca un vestitor sau un curier. „Este un hibrid neliniștit de înger și animal, ambele
jumă tă ți în ră zboi în interiorul lui. Simțurile lui animale sunt la fel de ascuțite ca ale Faunei
și are degete cu gheare ca ea.” Ghearele lui erau de fapt mai mult ca niște gheare. „Totuși, el
are și aripi angelice. Acestea sunt puterea lui – și slă biciunea lui.”
„Are dreptate în privința întoarcerii zeilor? Vor auzi rugă ciunile acum?”
„Poate că s-au întors. El ar recunoaște așa ceva. Dacă au, ne vor auzi. Rugă ciunile îi
alimentează , așa cum alimentele ne alimentează pe noi.” Buzele ei se subțiră . „Dar ei nu vor
auzi rugă ciunile care cer să -și pună capă t jocului, dacă asta te întrebi. Există o singură cale
posibilă de a îndrepta pă mâ ntul: terminâ nd asta.”
La expresia mea, a oftat, de parcă tocmai aș fi epuizat-o. Din nou. Nu și-a mai ascuns
dezamă girea. — Ai citit originea Arcanelor?
— Am auzit deja povestea de la Aric. Mi-a spus mie și Jack în drum spre Lovers. Noi
trei am împă rțit o sticlă de whisky în timp ce stă team în jurul unui foc. Câ nd am leșinat, Jack
și Aric o terminaseră împreună . Într-un alt timp și loc, ar fi putut fi prieteni.
„Ce ciudat te-a învă țat Moartea”, a spus ea. „M-aș aștepta să fie un avar cu cunoștințele
sale.”
„Oh, în general, el este încă strâ ns cu asta.” Da, recuperarea mea îl distrasese de la
traducerea cronicilor Îndră gostiților, dar deja începuse cu ele. Ar fi putut divulga niște
informații din acele pagini.
— Ț i-a spus despre Tar Ro?
Am dat din cap. „Era un tă râ m sacru câ t o mie de regate. În primul joc, două zeci și doi
de jucă tori au fost trimiși acolo să lupte.”
„Gâ ndește-te la Tar Ro ca la o arenă ” – ca Olimpul lui Sol? – „cu zeită ți în tribune. De ce
crezi că zeii și-ar pune capă t distracției? Ai opri Super Bowl pentru că un atlet nu a vrut să
joace?”
Zeii pă reau niște niște niște niște niște niște niște niște niște niște niște niște niște
niște niște niște tipe că rora le pese dacă „distracția” lor a provocat o apocalipsă . Cu exceptia
. . . „Dacă consumă rugă ciuni, câ ți oameni îi hră nesc acum? Primește Demetra rugă ciuni
pentru o recoltă bună ? Nu există recolte. Dar Afrodita? Puțini oameni se gâ ndesc la
dragoste după Flash. O zeitate a morții? Cine se mai roagă pentru morți? Majoritatea
supraviețuitorilor își lasă că zuți pe marginea drumului.”
Dacă aș fi fost la o înmormâ ntare pentru fiecare prieten sau persoană iubită care a
murit din noaptea Flash, aș fi asistat la mai mult de o duzină .
— Nu trebuie să -l pui la îndoială , spuse buni, cu tonul de oțel. „Scopul tă u este să
urmezi regulile zeilor. Orice altceva este blasfemie.”
Aric spusese: „Am fost de două ori un hulitor”. Am fost și eu unul. Ș i am fost pedepsit.
„Plă nuiesc să respect regulile cu Richter. Spune-mi cum să -l înving.”
„Moartea l-a ucis înainte. Cel mai bun joc este să -ți seduci protectorul să -ți aducă capul
Împă ratului. Putem spera că ambii vor că dea în ciocnire.”
Pumnii mi-au strâ ns. Înă untru, am țipat primal. "Asta este?" Nu ajungeam nică ieri cu
ea.
„Pâ nă nu îți îmbră țișezi pe deplin ră utatea, nu ai nicio șansă împotriva Împă ratului. Nu
te pot învă ța să -ți dezvolți puteri pe care încă nu le deții.”
Nu era prima dată câ nd îmi spunea asta. Un alt impas.
Poate ar trebui să caut informații despre pă rinții mei. Ea a fost ultima mea legă tură cu
mama și chiar cu tată l meu. „Bunico, cum era mama câ nd era fată ?”
"Încă pă ţâ nat. Refuzâ nd să creadă ce era în fața ochilor ei! Ca si tine ."
 Eram mâ ndru să fiu ca mama mea. „Ce zici de tată l meu? Mama obișnuia să vorbească
mult despre el, dar cu timpul am auzit din ce în ce mai puțin.”
„David Greene a fost amabil și avea simțul umorului. A fă cut-o pe mama ta să râ dă .”
Asta a fost tot ce a putut să strâ ngă buni? „Nu ți-a plă cut de el?”
„Nu era un mare credincios în Tarot. Umorul deoparte, era un om foarte practic. Din
New England ”, a adă ugat ea, de parcă asta ar explica totul. „O îmbră casem pe Karen cu
privire la Arcana – pâ nă câ nd ea l-a întâ lnit. Înainte să -mi dau seama, mama ta era
însă rcinată . Chiar și atunci, am simțit că ești împărăteasa .”
„Nu a vrut să tră im în nord?”
„David a plă nuit să se mute acolo.” Privirea ei s-a îndepă rtat. „Pentru a te muta pe tine
– marea împă ră teasă – departe de refugiul ei.” Trebuie să fi trecut bine. „În cele din urmă , i-
am convins să nu meargă .”
Tată l meu dispă ruse în Bazin la doar doi ani după ce m-am nă scut. Dacă ar fi insistat să
se mute în nord, ar fi încă în viață ? Sau ar fi fost – cel puțin pâ nă la Flash? S-ar putea să fi
crescut cu un tată . „A murit atâ t de tâ nă r.” Douazeci si noua.
Ea a dat din cap. „Bă rbatul acela adora doar un lucru la fel de mult ca Karen: pe tine.”
Mama îmi spusese că mă iubește...
Mi s-a repezit capul. Am simțit ceva afară : energie, un zgomot slab. Circe era aici –
chiar în josul muntelui. Venise oare să -și viziteze aliatul Moartea? Erau împreună acum?
Dacă da, aș intra la întâ lnirea lor numai pentru membri. "Mă întorc." M-am ridicat și m-am
îndreptat spre ușă .
"Unde te duci?"
M-am oprit în prag. „Pentru a vizita râ ul.”
Bunica clipi la mine. „De ce ești atâ t de sigur că te întorci?”
 29
Cu un felinar în mâ nă , m-am îndreptat spre apă . Respirațiile mele erau pufă turi de fum în
noaptea rece și întunecată . Furtuna se slă bise, ploaia burnițâ nd și stingâ nd.
Mi-am tras gluga poncho peste pă r...
Aric ieși din ceață , cu corpul să u înalt conturat de o lampă cu gaz pâ lpâ itoare. Purta tot
negru, hainele lui croite scoțâ nd în evidență corpul să u puternic. Pă rul lui palid era ciufulit
și mai lung decâ t îl ținea de obicei.
M-am bâ lbâ it-am pă șit doar la vederea lui.
Se îndrepta de la râ u înapoi la castel. Câ nd se apropia, am observat că pă rea obosit, cu
privirea plină de umbre.
Cu durere.
Ceea ce mi-a adus în minte visele mele despre el. În această să ptă mâ nă , coșmarurile
mele au apă rut mai rar, fă câ nd loc amintirilor de vis din ultimul joc, câ nd eram cunoscut
sub numele de Phyta. Atunci Aric mă urmă rise, în cele din urmă dezvă luise că m-am
că să torit – apoi l-am tră dat – într-o viață anterioară . Dâ ndu-mi seama câ t de tare îl durea
pentru un tovară ș, am început să -l seduc, plă nuind tot timpul să -l ucid. . . .
În fiecare dimineață aici mă trezeam, rușinat de comportamentul meu – și legă nat de
singură tatea lui. Legă nat de fragila lui speranță de a avea un viitor cu mine.
Fă ră a încetini niciodată ritmul, el a intonat „Împă ră teasa”.
"Hei. Ce fă ceai acolo jos?”
„Îmi vizitez aliatul.” După cum bă nuiam.
M-am încruntat câ nd a trecut chiar lâ ngă mine. În spatele lui, l-am întrebat: „Ai vorbit
cu Circe?”
Fă ră să se întoarcă , a spus: „Așa cum fac adesea”.
Câ nd m-am gră bit înainte să -i blochez calea, el a expirat neră bdă tor. "Ce vrei?"
Atâ t de aproape, am prins un fir din parfumul lui captivant. Indicii de lemn de santal și
pin, doi copaci, mi-au fă cut pleoapele să devină grele. La lumina lă mpii, fața lui era hipnotic
de superbă .
Dar atracția mea față de el era mai mult decâ t fizică . Epoci nesfâ rșite pă reau să mă
leagă de el. O conexiune adâ ncă în oase care a rezistat.
Dacă împă ră teașele trecute nu ar fi fost crescute de la naștere să -l urască , s-ar fi
îndră gostit de el. m- as fi indragostit de el. — Câ t vom continua așa, Aric?
În cele din urmă , interesul îi aprinse ochii de chihlimbar. „Care este alternativa?
Spune-mi ce s-a schimbat.”
Nu știu! Mi-am aruncat privirea în jos în timp ce încercam să împletesc cuvintele și am
observat că mâ inile lui înmă nușate erau strâ nse. Mi-au pă ră sit buzele cuvinte: „Vrei să mă
atingi”. Odată îmi spusese că este un lux pe care îl va gusta mereu. Am ridicat privirea.
Neputâ nd să mă abțin, am întins mâ na spre chipul lui mâ ndru.
Dar mi-a prins încheietura mâ inii în mâ na lui puternică , cu ochii devenind reci ca
noaptea. „Ș i de câ nd contează ce vreau ?” Eliberâ ndu-mă , a plecat cu pași mari.
 M-am uitat după el mult timp după ce a dispă rut în ceață . Mizerabil și confuz, am
coborâ t cu greu pâ nă la râ u.
Nivelul apei a fost chiar mai mare decâ t ultima dată câ nd am fost aici? O pă tură de
ceață acoperea suprafața calmă . La bancă , mi-am ridicat lanterna. „Circe?” Am sunat. "Unde
ești?"
Apa în formă de mâ nă flutură , apoi se pră buși într-o stropire. Nici mă car nu putea ține
forma aia mică ?
Furia mea anterioară față de ea a dispă rut. Poate că nu mă evitase; ar fi putut fi prea
slabă pentru o discuție lungă . Mai ales dacă ar fi vorbit mult cu Aric.
„Mă auzi?” Am întrebat.
O ușoară ondulație. Apoi un murmură : „Aud. Hail Tar Ro.”
„Bună Tar Ro ție.” Am încercat una dintre noile mele puteri – să simt semințe latente
în pă mâ nt – dar nu am gă sit-o, așa că mi-am tă iat degetul mare cu o gheară și am crescut
niște iarbă de-a lungul malului. Am pus felinarul jos și mi-am tras poncho-ul sub mine să
mă așez. "Multumesc ca mi ai salvat viața."
— Presupui că am fă cut-o, Evie Greene?
"Bine. Atunci îți mulțumesc că nu m-ai ucis pe loc. Poate ai fă cut-o pentru moarte? Voi
doi pari strâ nși.”
„Hmm.”
— Tocmai a fost aici, nu? Nici un raspuns. Oricum . . . „Valul tă u mare a fost uluitor.”
„O gâ ndire ulterioară . În curâ nd voi ară ta jocului o socoteală .” Înmuiindu-și tonul, ea
spuse: „Regret că nu i-am putut salva pe toți muritorii ă ia. Muritoarea ta. Cartea Fortune a
evitat să zboare peste râ uri la apropierea ei. Câ nd ea și Richter au trecut peste apă , eram
prea tâ rziu.”
Garouul s-a ră sucit și abia am ară tat o reacție.
„Mă întreb de unde au știut de puterile mele”, a spus Circe. „Replicile lor nu fac o
cronică .”
„Soarele ar ști?”
"Eventual. El învață multe de la Bagmenii să i. Am auzit de întâ lnirea ta cu ei. A deveni
mâ ncare trebuie să fi fost . . . neplă cut."
Neplă cut? Aș trece vreodată peste acele sunete de sorbire, acele mușcă turi
istovitoare? A fost o amintire pe care mi-aș dori să o pot uita. Mi-am spus că nu ar trebui să
mă tem de ei acum că le-am vă zut ce e mai ră u. Supraviețuisem unui atac – fă ră efecte pe
termen lung.
Eventual.
Circe a întrebat: „Totuși crezi că putem opri jocul?”
am ridicat din umeri. Din câ nd în câ nd, simțeam o sclipire prostească de speranță , dar
în general nu simțeam. Jocul cerea sâ nge. L-aș da pe a împă ratului.
Și apoi? Și apoi? Și apoi?
— Ț i-am spus că trebuie să -l ucidem pe Richter.
Îmi duceam bulgă ri cu ea și cu Aric. „Acum ascult. Ai un plan?”
„Vră jmașii atotputernici trebuie să umple.” Ne-a mai spus așa. „Cu excepția cazului în
care intenționezi să urmezi sfatul bunicii tale de a-l trimite pe Endless Knight după el.” La
sprâ ncenele mele ridicate, Circe a adă ugat: „Ț i-am spus, șoaptele curg spre mine ca apa.”
Auzise și ea murmurele pline de ură ale bunicii? „Bunica ta sună . . . intens."
 Da. „Ș i paranoic.” Am încolțit câ teva pă pă dii printre firele de iarbă .
„Poți să o dai vina pe ea? Cronicile tale îi spun să fie. Istoria face la fel de bine – linia ta
este renumită pentru Tarasova și cronicarii să i agresivi.” Pe un ton ironic, ea a spus:
„Transformâ nd tinerele împă ră tese în devenire în ucigași în serie din timpuri imemoriale”.
Umor arcanic? În starea mea actuală , aproape că am avut chef să râ d. „M-am gâ ndit că
m-ar putea ajuta să opresc jocul, sau să salvez pă mâ ntul sau să scap de puterile mele. Prost,
nu?”
"Necesar. Ea a fost Graalul tă u. Cu toții că ută m lucruri care ne atrag într-un anumit
teren de vâ nă toare.”
Ce mi-a spus Matthew? Îl urmăm pe MacGuffins.
„Adesea Graalul este dragoste”, a spus ea. „Magicianul și Fauna aleargă unul pentru
celă lalt, sau încearcă . Luna a devenit Graalul Arhanghelului pentru o vreme și ea a urmat
muritorul tă u.”
Chiar pâ nă la capă t. M-am întrebat dacă Circe auzise mormă irile mele frenetice.
„Kentarch își caută iubita soție.”
— Îl cunoști pe centurion? Am întrebat. "Unde este el?"
Ea oftă și ceață s-a ridicat de la suprafața râ ului. „Nu cred că Centurionul – aliatul meu
în multe jocuri – ar dori ca Împă ră teasa să știe.”
Destul de corect. „De ce nu te aliezi niciodată cu Nebunul?” Împărăteasa este prietena
mea.
— Nu poți ră spunde la această întrebare la fel de bine ca mine, Evie Greene?
„Pentru că este mai nedemn de încredere decâ t majoritatea.”
„Cunoașteți cuvâ ntul înțeles ? Înseamnă măsurabil , în sensul de profunzime .
Insondabil este un cuvâ nt stră vechi, deoarece omul a încercat în zadar să cunoască
adâ ncurile domeniului meu oceanic de mii de ani.” Ea fă cu o pauză , apoi spuse: „Puterile
nebunului sunt de neînțeles nici mă car pentru mine”.
Am simțit că tocmai aș fi primit un avertisment. „Moartea a spus că Matthew poate
lupta”.
Ea a repetat în șoaptă : „Insondabil”.
am înghițit. „Ș tii unde este?”
„Nu în apropierea unui corp de apă în prezent.”
Mulțumesc că l-ai restrâns. „Care este Graalul tău?”
"Este secret. Dar să știi că nu mă va atrage să aterizez. Nu vei face.”
La cuvintele ei, a apă rut o amintire dintr-un joc:
„De ce ai ieși vreodată la suprafață?” Am întrebat. „Ești invincibil în mare.”
„M-ai sedus aici, soră atotputernică.”
"Am facut?"
„La fel ca tine, sunt o creatură sociabilă. Este slăbiciunea mea. Cu toate acestea, abisul
meu este nespus de singuratic și ecou. De la distanță, urmăresc evenimente interesante, dar
sunt ținut deoparte. Văd căile bărbaților și femeilor, dar nu experimentez iubirea. Aud
muritorii împărtășind râsete. Dar nu împărtășesc nimic. Sunt atras de tine pentru că suntem
rude. Împreună experimentăm viața .”
Nu puteam să înțeleg raționamentul preotesei. „Dar vulnerabilitățile . . .”
„Sunt blestemat. Pentru a trăi cu adevărat, trebuie să mă fac vulnerabil și să am
încredere. Moartea nu este singura care riscă totul doar pentru a simți. . . .”
 — Nu încerc să te duc pe uscat, am spus hotă râ t. „Trebuie să stai pe loc.”
„Hmm.”
A început să ură sc câ nd a spus hmm . „Care este Graalul Împă ratului?”
"Toti suntem. Vrea să învingă adversarii „demni”, cu câ t mai mult mă cel. De asemenea,
se bucură de cataclismul ocazional, doar pentru că se simte bine pentru el.”
„Ce se întâ mplă dacă el câ știgă ?”
Râ ul a devenit agitat, ceața risipindu-se. "Iadul pe pamant. Domnia lui avea să
marcheze sfâ rșitul omenirii. Toate că rțile trebuie să simtă asta.”
Cu siguranță asta a fost ră dă cina sentimentului meu de ră u augur, sentimentul că ceva
mare se apropie de conducte. Deci, de ce s-a simțit neliniștea mea îndepă rtată de Richter?
„Nu-l putem lă sa să câ știge. Dacă stai strâ ns în abis, poți pur și simplu să -i supraviețuiești,
nu?
„Oh, ne-am întors la joacă ? Am crezut că împă ră teasa nevinovată nu vrea să facă parte
din joc. Cu excepția cazului în care un Arcana o irită sau iese din linie în vreun fel.”
Cum ar putea apa să transmită un asemenea snark? „Ești încă supă rat pentru orice ți-
am fi putut face în trecut.” Deși gă sisem dovezi ale sâ ngelui ei rece, încă nu citisem cum am
tră dat-o. "Înțeleg. Dar am fost amâ ndoi ră i. Recunoaște: m-ai fi greșit dacă nu ți-aș fi fă cut-o
mai întâ i.”
Eddy s-a ră sucit.
iritante . „Uf! Acesta este modul tă u de a mă ignora, nu-i așa? De parcă și-ar fi acoperit
urechile și și-ar fi câ ntat „La la la”. Am smuls o piatră și am aruncat-o în apă . „Mi-am amintit
ziua în care am ucis Luna. I-ai luat icoana.”
Vâ rtejurile s-au domolit. „S-ar putea să -l fi purtat cel mai bine , Evie Greene, dar tu l-ai
purtat mai departe .”
Cu alte cuvinte, icoana mi se transferase câ nd o ucisesem pe Circe.
„Împă ră teasa, tu ești singura care protestează împotriva inocenței tale în acest joc. Nu
am fă cut astfel de promisiuni.”
„Nu sunt nevinovat. Nu știu ce sunt. Dar știu că nu am niciun interes să câ știg.” Am
smuls florile pe care le-am crescut. „Ai spus că Arcana îți cere uneori să -i duci în abis – că
este singurul loc pe care îl pot vedea în care să meargă . Nu înțelegeam înainte, dar acum
înțeleg.”
Am împletit tulpini de pă pă die pentru a face o coroană . Perspectiva morții mele nu m-
a deranjat – biletul meu de dus se profila – dar ideea ca Aric să moară mi-a fă cut glifele să
ardă .
„La ce te gâ ndești că te supă ră atâ t de mult?” ea a intrebat.
Am ridicat din umeri și mi-am aruncat coroana în râ u. Apa s-a ridicat sub cerc în
formă de cap și aproape că am zâ mbit. „Câ nd retră iesc interacțiunile noastre, îmi amintesc
câ t de apropiați eram.”
Un alt oftat. „Aparent, nu suficient de aproape.” Un val a înghițit coroana.
De acea dată , cu siguranță primisem un avertisment.
 30
Vânătorul
Mai aproape de ea. . .

„Câ t timp pâ nă o voi vedea?” am mormă it de pe bancheta din spate a celei mai recente
curse ale noastre. Mi-am amintit vag că Matthew primise încă un vehicul și mă ajuta să
intru.
Eram încă întinsă . N-am fost niciodată bolnav o zi în viața mea, dar nu am putut scă pa
de asta, nu. Mă dureau atâ t de tare oasele încâ t eram sigur că m-am îmbolnă vit de febră .
Delirul se instala.
Am dormit cele mai multe ore, abia îmi aminteam de cele câ nd eram treaz. Respirațiile
îmi șuierau de parcă o greutate mi-ar apă sa pieptul, iar pielea de pe fundul meu se simțea
înroșită , mâ ncă rime ca și cum ceva se tâ ra peste tot. Sau în ea.
Dar Matthew îmi dă duse o lovitură de cincizeci și cincizeci de împingere. Aveam șanse
mai proaste, eu. „Vrei să -mi vă d fata.”
Ca de obicei, coo-yôn nu mi-a ră spuns.
Am ră mas departe în vest, din câ te mi-am dat seama. Majoritatea drumurilor fuseseră
blocate, iar benzina s-a dovedit la fel de slabă ca întotdeauna. Nu știam unde este locul lui
Domīnija, doar știam că se poate ajunge în decurs de o să ptă mâ nă că lare de la Fort Arcana.
În ritmul nostru actual, mi-ar fi nevoie și lui Nebun de luni de zile să ajungem chiar și în
zonă .
Dar a trebuit să presupun că în cele din urmă mă va duce la Evie.
Cu o voce aspră , am spus: „Vrei să -mi ră spunzi? Atunci spune-mi asta, sosie . Dacă poți
lupta. . . de ce nu ai fă cut-o niciodată înainte?” M-am gâ ndit la toate acele momente în care
aveam nevoie de ajutor dintr-un punct dificil, câ nd ar fi putut schimba valul.
În salina, bă iatul acela scosese o duzină de oameni — fă ră armă . Am presupus că dacă
aș putea vedea fiecare mișcare pe care o face un adversar înainte de timp, aș putea învinge
aproape pe oricine.
Ară tâ nd spre tâ mplă , el a spus: „Dacă fac asta, nu fac asta ”.
Capul mi-a bă tut prea tare ca să urmă resc subiectul. „Nu pot spune că am ratat aceste
mici discuții ale noastre.”
„Împă ră teasa te-a fă cut o piatră funerară .”
Desigur, și-ar fi gâ ndit că am murit împreună cu restul. Ş ansele ca eu să supravieţuiesc
acelei explozii erau de un milion la unu. Apoi lava și apoi potopul, pe care Matei îl învinuise
pe Circe. Am urâ t că Evie s-a întristat chiar și pentru o secundă . „Ce a spus câ nd i-ai spus că
tră iesc?”
Tă cere de la coo-yôn .
— I-ai spus ? Nici un raspuns. Am ochii mari. Am șuierat, tră gâ nd aer în piept. „La
naiba, bă iete!” Nu mi-am imaginat niciodată această posibilitate. Pentru că am crezut că îi
pasă de Evie în felul lui. „Ea . . . ea nu știe că vin?”
 "Nu."
Putain! Ș i nu eram suficient de puternică ca să stau în picioare, cu atâ t mai puțin să -i
sufoc scuipatul. Dacă credea că am plecat, o acceptase deja pe Domīnija? „Evie este cu
moartea? Ei împreună ?” Spune nu, spune nu.
După ce mă alesese, mă simțeam ca un naiba pentru Domīnija. De fapt, am simțit
simpatie pentru tică los, pentru că știam ce simțeam câ nd o pierd.
Câ nd dorise să ră mâ nă cu el înapoi după ce el o ră pise. . . Îmi pierdusem mințile.
Matei a spus: „Nu încă ”.
Ochii mei s-au închis de ușurare. Dar a fost de scurtă durată . Nu încă . „Spune-i fetei
mele că vin după ea! Spune-i că vor fi întotdeauna Evie și Jack.
Nici un ră spuns.
„Ră spunde-mi cel puțin: am o șansă cu ea?” Fă ră ea ca lumină de la capă tul acestui
tunel, nu știam cum aș putea continua. Durerea din cauza armatei a amenințat că mă va
pune pe mine. I-am ucis pe toți acei oameni. Folosind jucă torii Arcana pentru a stabili
ordinea, am atras acel monstru.
Oamenii apropiați aveau obiceiul de a muri. Clotile și-a explodat creierul ca să mă
salveze. Selena a ars. Mi-am amintit de Maman în Ziua Zero și m-am înfiorat.
"Da. O șansă . Șansa înseamnă noroc .” Matthew s-a uitat la mine în oglinda
retrovizoare. „Împă ră teasa mă disprețuiește pentru că te-am lă sat să mori.”
„Atunci spune-i că sunt în viață !” am țipat, provocâ nd o nouă criză de amețeală . Nu
puteam să -mi trag ră suflarea. Transpirația mi-a izbucnit pe piele, chiar dacă mă simțeam
înghețată . „Ai lă sat-o. . . cred că am murit de două ori. Încerci să conduci. . . e nebună , sosie ?
Sau să o manipulezi?”
„Eu nu o manipulez pe Împă ră teasa. Singur. manipulez mult.”
"Dă -mi un motiv . . . o faci să sufere.”
Își bă tu tâ mplă . „Tabloul pornit. Împă ratul aude.”
Așa că coo-yôn oprise apelurile pentru a o ține la îndemâ na lui Richter. Merde , nu-i pot
reproșa raționamentul. Totuși: „Ar putea-o urmă ri dintr-un apel rapid . . . Dacă ea nu știe că
sunt în viață . . . ea va fi cu Domīnija.” Gâ ndul mi-a fă cut inima să tuune.
Febra îmi creștea din nou, înră ută țindu-se pe secundă . Durerea mi-a smuls un geamă t
din plă mâ nii mei șuieră toare.
La naiba, șansele lui Matthew pentru mine ar fi fost generoase.
— Vrei să risc să apelez la ea, Hunter?
Câ nd punctele negre mi-au invadat din nou vederea, am ră pit: „Nu”. Nu încă . „Pentru
că probabil voi fi mort oricum. . . .”
 31
împărătesei 437 AF
„Ce faci în aripa asta?” l-am întrebat pe Aric. Tocmai venise din camera bunicii mele.
Era prima dată câ nd vorbeam cu el de la întâ lnirea noastră pe malul râ ului.
Antrenamentul lui se intensificase din nou și își petrecea ore întregi în fiecare zi exersâ ndu-
se cu să biile. Altfel, s-a ținut de birou și de dormitorul lui cu pereți negri.
La fel ca și înainte, atmosfera din jurul castelului se simțea ca un butoi de pulbere –
doar că acum aveam amenință ri exterioare de care să ne îngrijoră m. M-am gâ ndit să cer o
discuție cu el, dar ce aș putea oferi? Nimic nu se schimbase între noi.
Ochii i s-au înstelat la vederea mea înainte să -și închidă privirea. Cu tonul să u nici cald,
nici rece, a spus: „Am că utat înțelepciunea unei Tarasova, așa că am mers pă lă ria în mâ nă ”.
„Ce ai vrut să știi?”
Își ridică umerii largi. „Vai, eu. . . a supă rat-o”, a spus el, fă ră a-mi ră spunde la
întrebare.
"Supă rat." Mi-am putut doar imagina. Ura ei a crescut din ce în ce mai mult, ținâ nd
pasul cu să nă tatea ei fizică și psihică în declin rapid.
Devenise atâ t de paranoică încâ t nu îmi mai permitea să aprind luminile electrice – din
cauza „Turnului”. Doar focul îi lumina camera. Umbrele s-au strecurat peste pereți, peste
lianele mele, flă că rile o amintire constantă a pierderii.
Câ nd gura i s-a slă bit într-o parte, îi permisese în sfâ rșit lui Paul să o examineze.
Diagnosticul lui: un accident vascular cerebral și continuarea ministrelor – pe care ea
refuzase să le creadă . Ea spusese: „Nu aș fi surprinsă dacă Moartea mă îmbolnă vește. Are
nevoie de mine în afara imaginii.”
Paul îi dă duse o rețetă din materialele sale medicale stocate, dar pastilele nu ajutaseră .
Bunica mea era pe moarte și nu puteam face nimic pentru ea.
Acum m-am apropiat și mai mult de Aric, dorind confort, companie, orice . Am
continuat să -l vă d în majoritatea viselor mele, fă câ ndu-mă și mai dor de el. „Te rog spune-
mi ce ai vrut să știi de la ea.”
Mi-a ignorat întrebarea. — Ară ți epuizată , împă ră teasă . A fost o floare de milă în ochii
lui?
Tarasova din propria mea linie mă bă tea – pentru că mă agă țam cu disperare de
încrederea mea în aliații mei și de mine ca persoană .
Ieri, bunica murmurase: „Tot ce trebuie să faci este să te predai. . . trageți din ura și
durerea voastră . Fii ea: Împă ră teasa care trebuia să fii.” Bunica încerca să mă „programeze”
din nou, să anuleze munca psihiatriei și a medicamentelor psihice. Să anulez tot ce mă
învă țase mama despre cum să fiu decent.
Mintea mea se simțea ca pe un câ mp de luptă sâ ngeros. Mi-era frică să mă duc la buni,
ceea ce mi-a fă cut ră u de vinovă ție.
Aric spuse: „Paul ar putea ajuta mai mult cu ea”.
 „El este deja cu ea atâ t de mult.” În timp ce pă rea că doar o frustrez, el a putut-o face să
se calmeze și chiar să mă nâ nce. Dar îmi spusese și că nu mai poate rezista mult. „Mă tot
gâ ndesc că fiecare zi va fi ea. . . ultimul." Nu putea Aric să simtă moartea iminentă ? M-am
întrebat ce ar spune dacă i-aș cere un avertisment.
M-am întrebat și de ce nu eram mai tristă pentru buni. Da, era urâ tă , dar nu fusese în
copilă ria mea. Cel puțin, în mă sura în care am putut avea încredere în amintirile mele.
Poate că devenisem atâ t de amorțit de durere încâ t nimic nu mă putea afecta. Ș i dacă
mi-aș fi sugrumat inima pâ nă câ nd a fost deteriorată definitiv?
M-am uitat la Aric și am știut ră spunsul la acea întrebare. M-am întristat la fel de mult
pentru el ca și pentru Jack, deși Aric era chiar aici în fața mea.
Îmi pierdusem dragostea vieții mele. Dar bă rbatul pe care îl consideram sufletul meu
pereche mă aștepta. Câ t de mult aș putea să -mi gă sesc singur drum printr-o apocalipsă ?
Studiindu-mi chipul, Aric spuse: „Fă ră îndoială că Tarasova vă va spune că i-am fă cut
ră u. Pentru înregistrare, nu i-aș ră ni niciodată .”
„Ș i n-aș crede niciodată că ai putea.”
Cu un semn scurt din cap, a trecut pe lâ ngă mine. "Împă ră teasă ."
L-am urmat. „Dacă nu-mi spui sievā , atunci folosește-mi numele: Evie .”
„Ț i-am spus: numele tale în continuă schimbare nu contează . Împă ră teasa ră mâ ne
aceeași.”
„EV. Evangeline, dacă trebuie.” L-am tras înapoi la biroul lui. „Câ t timp o să mă eviți? Ai
spus că mă vei antrena.”
A dus o sticlă și un pahar la birou, afundâ ndu-se în scaun. „În prezent, bunica ta se
îngrijește de tine. . . educaţie."
„Te vei bucura să auzi că Paul nu-i dă mult”.
„Asta nu mă face fericită . Nu mă face nimic.”
„Pentru că tu și cu mine suntem doar aliați. Într-un fel .”
Ridicare din umeri.
„Deci vom merge lungi întinderi la un moment dat fă ră să ne vedem?” Tristețea m-a
cuprins.
— Ai plă nuit să nu mă mai vezi niciodată , împă ră teasă . Expresia lui a devenit atâ t de
furioasă încâ t aproape că am fă cut un pas înapoi. „Ai plecat cu această intenție deplină .”
„Crezi că a fost ușor pentru mine?”
El șuieră : „ Fără efort ”. Apoi a inspirat pentru a-și pune frâ u pe temperament. „Ț i-am
oferit totul. Ș i m-ai disprețuit pentru altul. Ce este atâ t de ră u este că nu te pot reproșa.”
"Ce vrei să spui?"
„Deveaux a luptat cu curaj. Era inteligent. Avea viclenie și era un lider înnă scut. Dacă
aș fi vrut să te pierd în favoarea cuiva, aș vrea să fie el.”
„Ț i-am spus că nu vreau să vorbesc despre el.”
De parcă n-aș fi vorbit, Aric a continuat: „L-am urâ t la început, eram fierbinte de
gelozie câ nd erați doi împreună . Dar prin amintirile tale, am aflat multe despre el. Am vă zut
cu ce se luptase câ nd era bă iat. I-am înțeles frustră rile și visele.” Aric și-a tras paharul și a
turnat altul. „Trebuia să -l ură sc în continuare pe Deveaux, dar pâ nă la urmă mi- a plăcut de
el. Ceea ce a fă cut totul mai confuz.”
Am luat locul meu obișnuit. „În noaptea în care v-ați îmbă tat împreună , ceva s-a
schimbat.”
 Da din cap. „Ș i câ nd ne-am luptat împreună . În plus, el a fost singurul bă rbat de pe
pă mâ nt care a înțeles ce simțeam eu pentru tine, singurul bă rbat care se temea de decizia ta
viitoare.”
Simțise pentru mine. Timpul trecut. Aric mergea mai departe? De la singura femeie pe
care o putea atinge?
A râ s fă ră umor.
"Ce?"
„Ș tiu că îți va fi greu de înțeles, dar Jack a fost cel mai apropiat lucru pe care l-am avut
de un prieten de câ nd a murit tată l meu.”
Mi s-a ră sucit un zgomot în piept. „Am avut acest gâ nd. Într-un alt moment sau
circumstanță , voi doi ați fi fost prieteni rapidi.”
„La fort, am împă rțit mai mult whisky cu el și am vorbit ore întregi. Spre sfâ rșitul
nopții, ți-am explicat toate lucrurile pe care ți-am putut oferi. A fost de acord să
mă rșă luiască fă ră tine — pentru a-ți fi mai ușor să pleci cu mine. Dar mi-a spus un adevă r
foarte real.”
"Care era?"
„El a spus: „Dacă Evangeline Greene vrea ceva, îl va primi. Dacă ea își pune ochii pe
mine, se va întâ mpla, indiferent dacă vreau mai bine pentru ea sau nu.'”
„Mi-am pus ochii pe lucruri chiar acum, dar nu le înțeleg.”
Aric îşi înclină capul. "Ca?"
„Ră zbunare împotriva lui Richter”.
A dat drumul. — Lasă -mă , împă ră teasă .
nu m-am mișcat. „Vreau să citim împreună și să vorbim pâ nă noaptea. Vreau să fim din
nou prieteni.”
„Petreci timp cu tine ca prieten? Imposibil."
"De ce?"
Ochii i-au stră lucit. — Pentru că nu vreau doar un prieten. Îmi vreau soția!”
„Nu putem doar . . . vezi cum merg lucrurile?”
„Suntem căsătoriți . Cu toate acestea, se pare că sunt singurul că ruia îi pasă de acest
detaliu.”
Aproape că i-am subliniat că nu pă rea să -i pese de acel detaliu câ nd mă torturase.
Aric își ridică paharul plin, uitâ ndu-se în lichidul limpede. „Sunt dezgustat de mine
pentru că continui să -ți doresc așa.” Pă râ nd pierdut în gâ nduri, el a spus absent: „Într-un
moment de slă biciune, voi implora?” S-a uitat la mine, pă râ nd șocat de ceea ce recunoscuse.
Se ridică brusc. „S-ar putea să nu te condamn pentru decizia ta. Dar tot m-a evidențiat. Câ nd
ți-am spus că a murit ceva în mine în acea zi, am vorbit serios.” Se îndreptă spre ușa
biroului.
I-am blocat calea.
„Depă rtează -te din drum. La naiba, nu voi fi un substitut. Nu mă mai chinui.”
„Încă mă iubești.”
Își îndreptă umerii. „ Nu am spus-o ușor.”
„Crezi că am fă cut-o?”
„Poate că odată ce mi-ai spus despre dragostea ta, nu ar fi trebuit să -mi spui la
revedere imediat după .”
am tresă rit. "Ce vrei de la mine?"
 „Ceea ce nu pot avea niciodată : ca tu să mă fi ales!” Pumnii i se strâ nseră . Chiar și acum
se lupta să nu mă atingă . „Câ nd ai plecat, te-ai uitat înapoi la mine și pentru o secundă am
crezut că o să te întorci.”
"Asa am facut si eu."
Buzele i s-au întredeschis. „A fost atâ t de aproape?”
„Câ nd l-am înfruntat pe Vincent, el mi-a cercetat inima și a vă zut că era divizată . A
spus că iubesc doi bă rbați în mod egal.”
— Mi-ai spus atâ tea pe drum pâ nă aici, după ce ai fost muşcat de bagmeni.
Ș i apoi am uitat ce am spus.
Ochii lui Aric stră luciră ; Îi simțeam dorința. Ș i-a dorit atâ t de mult să creadă . "Ce
astepti de la mine ?"
„Apropiere și încredere”, i-am spus. — Mă aştept să nu mă tratezi ca pe un duşman.
Sau un stră in.” Mi-am pus mâ na pe brațul lui, iar mușchii lui s-au îndoit spre degetele mele.
„Cu viețile noastre în joc”— Richter, vin după tine— „nu ar trebui să fim împă rțiți așa.”
„Pericol iminent este motivul tă u pentru a că uta mai mult timp cu mine?” Mi-a tras
mâ na de pe el. „Armură sau nu, am pumnalul tă u în piept. Îți place să -l ră suciți.”
Spuneam toate lucrurile greșite. "Nu asta am vrut sa spun! Am regretat atâ t de mult cu
Jack, atâ t de multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să le fi fă cut sau spus. Câ nd nu te-am putut
gă si, am simțit aceleași regrete. Apoi . . . atunci ai fost acolo. În viaţă . Câ nd voi muri, vei
regreta că nu ai petrecut acest timp cu mine?
— Îți jur, împă ră teasă , că nu vei muri niciodată înaintea mea, spuse el, întorcâ ndu-se
să se îndepă rteze cu pași mari.
Dar s-a încordat câ nd i-am șoptit: „De asta mi-e frică ”.
 32
Ziua 444 AF
„Ară ți ca naiba”, mi-a spus Circe.
„Mi-aș dori să nu mai acoperiți lucrurile cu zahă r, vră jitoarea apei.”
Trecuse peste o lună de câ nd auzisem prima dată vocea bunicii mele în creșă . Atâ t de
mult timp, visasem la întâ lnirea noastră . Aveam intenții atâ t de grozave și totuși totul se
dusese dracului.
În fiecare zi am vă zut-o deteriorâ ndu-se. Uneori mă bă tea cu atâ ta venin, încâ t Paul
trebuia să se gră bească în cameră ca să o liniștească . Alteori, divaga ea, abia lucida.
Oricâ t de mult a vorbit, nu mi-a ră spuns la nicio întrebare. De exemplu, încă nu știam
de ce se apropiase Aric de ea.
În ciuda supă ră rii bunicii mele, am vrut să fiu cu ea la sfâ rșit, pentru că nu fusesem cu
mama. Așa că m-am întors în camera bunicii, zi după zi.
Circe a spus: „Ești epuizat pentru că te lupți cu ea în fiecare secundă ”.
Între bunica mea, confuzia mea despre Aric și teama mea. . .
Am aruncat o privire înapoi spre castel. Acel sentiment de ră u augur al meu a ră mas
ferm pe loc. Se apropia ceva neașteptat. Eram pe un ceas cu numă ră toare inversă ?
TIC Tac.
Schimbâ nd subiectul, am spus: „Nu cred că este corect să comentezi aspectul meu și
să nă tatea mea mintală , dar nici mă car nu pot să vă d expresiile câ nd vorbim.”
— Încerci să mă duci din nou pe uscat?
Mi-am dat ochii peste cap. "Nu. Dar ai putea face ca fata aceea să se formeze din nou
apă .” Odată manipulase apa după asemă narea ei. „Sau ai putea face chestia aia cu fereastră .”
Un mic val s-a ridicat în fața mea. Apa s-a transformat pâ nă câ nd a apă rut o formă
ovală , ca o oglindă de perete – doar aceasta era o fereastră .
În abis.
Circe a apă rut, așezată pe tronul de corali din templul ei subacvatic. Cu pă rul ei negru
curgă tor și ochii luminoși, era superbă .
Preoteasa îşi înclină capul regal. La lumina focului tâ mplei ei, solzii albaștri orbitori de
pe antebrațe și pe dosul mâ inilor ei stră luceau, aproape același albastru cu aripioarele care
ieșeau din coate.
Vorbește despre prezentare, Sol.
Câ nd în jurul tronului ei s-a auzit zgomot, mi-am înclinat capul. Posibil un tentacul? Nu
o vă zusem niciodată sub genunchii ei, așa că juriul încă nu era. Ș i cum a fă cut cineva să
întrebe asta? De asemenea, eram curioasă cum fă cea haine din spumă de mare, dar nu
voiam să par ca fiind o minoră .
„Câ nd ai de gâ nd să -l întâ lnești pe celă lalt membru al alianței noastre?” Am întrebat.
— Cred că o să -ți placă Lark. Am încercat să organizez o întâ lnire.
 „Prezumați multe.” Circe și-a ajustat tridentul de aur în poală . „Nu sunt într-o alianță
cu tine și Fauna. Mă aliez doar cu Death și Kentarch. În plus, Fauna are mâ inile pline.” Cu
că utarea ei — și cu creșterea animalelor. „Pâ nă și bunica ta a observat.”
Bunica murmurase: „Trimele animalelor ră sună noaptea! Fiecare fiară nouă este o
armă . Aud pră dă tori tâ râ ind în jurul acestui castel. Ghearele lor zboară peste podea. Îți vor
mâ nca mă runtaiele în timp ce te uiți!”
Ultima dată câ nd am vizitat-o pe Lark, camera ei fusese o arcă plină . Trecusem pe aici
să -mi mă rturisesc comportamentul în jocurile trecute și să vorbesc despre înțelegerea ei cu
Moartea pentru a câ știga asta.
Ca de obicei, ochii ei pulsau roșii. Pă rul îi creștea într-o coamă să lbatică , iar colții și
ghearele ei deveneau și mai lungi. Cu câ t petrecea mai mult timp amestecâ ndu-și simțurile
cu creaturile ei, cu atâ t creștea mai animală . Nu avea chef să vorbească . „Fă -o captivantă .”
Odată ce ochii ei au revenit la normal, i-am spus: „Ai fost îndră gostit de Finn cel puțin
în altă viață . În acel joc, v-am tră dat pe voi doi. eu cam . . . v-am omorâ t bă ieți.”
„Da, Eves, șeful mi-a spus deja acea parte, aproape în Ziua Zero.” Ea spusese odată că
familia ei a fă cut o cronică , o minciună pentru a ascunde de unde și-a gă sit cu adevă rat
informațiile. „Mi-a spus multe.” Ochii i se înroșiseră din nou, dar câ nd ieșeam, ea strigase:
„Nu lă sa niciun animal să iasă ! Ș eful a spus că castelul este interzis pentru orice altceva
decâ t pentru Ciclop.
Dacă Aric fă cuse acea excepție pentru mine, pentru că acel lup era preferatul meu. . . ?
Acum Circe a subliniat: „Desigur, bunica ta avertizează și împotriva mea”.
Bunica îmi spusese că a auzit valuri chiar în afara ferestrei ei și că plă mâ nii îmi vor
exploda și mi-au izbucnit globii oculari din craniu. Oh, și acea Circe m-ar duce în
ascunză toarele ei întunecate, unde n-aș mai vedea niciodată lumina.
Circe chicoti. „Avâ nd în vedere sentimentele ei cu privire la acest subiect, mă îndoiesc
că „bunica” ar fi de acord cu vizitele noastre.”
Am ridicat o sprâ nceană . Am coborâ t în majoritatea nopților. Uneori, eu și preoteasa
discutam despre jocurile trecute. Alteori, i-am simțit prezența în timp ce stă team într-o
tă cere prietenoasă .
La fiecare vizită trebuia să creez un nou petic de iarbă – pentru că râ ul ei cu adevă rat
creștea. Apa a acoperit podul spre castel și a continuat să urce pe munte.
În timp ce Fauna și-a mă rit numă rul „armelor” și inundațiile lui Circe au luat amploare,
mai reușisem câ teva vițe de vie în camera mea.
Din anumite motive, puterile mele pă reau să fie . . . slă bire.
„Nu ai vorbit cu Moartea?” întrebă Circe.
Am clă tinat din cap. Câ t de ușor putea să plece fă ră să vorbească cu mine.
„Îl doare. Ș tie că singurul motiv pentru care l-ai putea alege este că nu ai de ales. Mă
întreb dacă nu s-a nă scut să sufere.”
Blestemat să mă dorească. „ Te vizitează mult.” Au vorbit „des”. Deși amintirile mele
despre el erau sporadice, Aric și frumoasa Circe și-au amintit unul de celă lalt de-a lungul
tuturor acestor vâ rste. S-ar putea să nu poată atinge, dar dacă ar simți . . . afecţiune?
„Uită -te la ochii tă i înverziți de gelozie.” Jack spusese același lucru.
Nu eram doar gelos pe Circe. Eram gelos – pe mine însumi. Amintirile mele visate
despre Aric și Phyta împreună m-au înnebunit – ca în noaptea în care plă nuise să -l
otră vească cu să rutul ei: până când îmi voi elibera otrava, îl voi avea atât de departe în
chinuri, se va întreba dacă nu merita.
Am vrut să -l ating. Am vrut să -l trimit în chinuri . Nu pentru a-l ră ni, ci pentru că l-am
iubit.
I-a spus lui Phyta, „Împă ră teasă , tu te-ai nă scut pentru mine, iar eu pentru tine. Într-o
zi te voi convinge de asta.”
Dacă avea deja?
Circe a râ s. — Glifele tale stră lucesc din nou, Evie Greene.
„Ai sentimente pentru el?” am cerut eu.
„Inima mea aparține altcuiva”, a spus ea. „Nu voi iubi niciodată pe altul.”
"Într-adevă r?"
Ochii ei erau plini de durere. „Crezi că ești singurul care a pierdut pe cineva? Nunta
mea trebuia să fi avut loc. . . Ziua Zero.” Râ ul a devenit agitat.
„O, Doamne, Circe, nu știam.” Ziua aceea fusese fatidică pentru mai mulți Arcani din
mai multe puncte de vedere.
Ziua mea de naștere. Aniversarea lui Sol. nunta lui Circe.
Privirea ei se îndepă rta. „După ce Flash-ul a evaporat mă rile, am fost prins într-un
acvifer de sub fundul oceanului, incapabil să ajung acasă pe insula mea, incapabil să ajung
la logodnicul meu, întreaga mea familie. Mi-au luat luni de zile să fiu liber. Odată ce am gă sit
ce mai ră mă sese din ele, eram atâ t de uscată și însetată încâ t nu am putut să mai suportă m
două lacrimi de durere.”
"Ce-ai fă cut?" Pe suprafața râ ului au apă rut petale. Fă ră să mă gâ ndesc, crescusem
trandafiri pentru durerea ei, împră știindu-i.
„Eu . . . eu . . .” Ea a încetat, tă cut pentru momente tensionate, înainte de a spune în cele
din urmă : „Destul de asta”. Ea și-a fluturat aeris mâ na și apa se legă na în râ u. „Vorbim
despre tine și despre Moarte acum. Ai potențialul de a-i face ră u mult mai mult decâ t în
jocurile trecute.”
Am lă sat-o să schimbe subiectul. "Cum?"
„Are două milenii în vâ rstă . Ș i-a petrecut toți acești ani într-un fel. Acum, pentru
această perioadă scurtă - într-adevă r doar o clipi de ochi de-a lungul vieții sale - un cavaler
nobil de la o vâ rstă diferită se trezește îndră gostit. Ai fost cu el o clipă , dar el se zguduiește .”
Ca cu o suferință . Așa cum spuseseră Îndră gostiții.
„Moartea tâ njește la cunoaștere”, a spus Circe. „Ce frustrant este că unele mistere
trebuie să ră mâ nă nerezolvate chiar și după mii de ani. Acum înțelege ce înseamnă să
iubești pe altul – dar să nu fii iubit în schimb.”
„Îl iubesc.”
Ea îşi arcui o sprâ nceană . "Clar."
Ce as putea sa spun? De ce să o convingi?
„Moartea mi-a spus că Nebunul ți-a ară tat o viziune cu zece să bii în spate.”
Am dat din cap. „Cartea zece de să bii indică faptul că o catastrofă devastatoare se
îndreaptă spre tine și va lovi fă ră avertisment. Bingo, Matthew.”
„Hmm.”
„Hmm, ce ?”
„Acest card înseamnă , de asemenea, să renunți și să accepti circumstanțele actuale.”
 Acceptând că nu poți schimba soarta. Așa cum fă cuse mama cu tată l meu. „Ar trebui să -
l las pe Jack? Parcă l-ai lă sat pe bă rbatul pe care l-ai pierdut?
Ea a ridicat un umă r subțire. „Te-ai îndră gostit deja de altul.”
„Am jurat ră zbunare pe Richter. Cum mă pot gâ ndi să renunț la această nevoie?”
Richter, eu sunt. . . nu vine după tine? „Ș tii de ce mă tem mai mult decâ t de a pleca să mor
luptâ ndu-mă cu el? Că s-ar putea să trebuiască să tră iesc cu ceea ce a fă cut el.”
„Nimeni nu sugerează să renunți la ră zbunare. Dar dacă nu-l gă sim timp de jumă tate
de an? Doi ani? Vei înceta să tră iești pâ nă atunci? Vei forța și Moartea să se oprească ?
Tâ njește să fie un om normal. Chiar dacă doar pentru o zi. Nu ii vei da asta?”
— I-am spus despre timpul nostru limitat, am spus, încă încâ ntat de stâ ngă cia mea.
„Tot ce am fă cut a fost să -l insult.”
„Voia o soție. Nu un prieten.”
Asculta ea tot ce era în castel? „Nu vreau să -l ră nesc, dar nu știu ce să fac.”
Ea mi-a fixat privirea cu a ei. „Aici se află lecția că rții, Evie Greene. Lecția de viață .
Câ nd nu îți poți schimba situația, trebuie să te schimbi pe tine însuți. Trebuie să te ridici și
să mergi, în ciuda celor zece să bii din spate.
Ce a fost mai greu decâ t a muri? Tră ind un coșmar.
Mama învă țase să tră iască fă ră tata. Învă țasem să tră iesc fă ră mamă . Aș putea
continua fă ră Jack? „Nici nu ar trebui să mă gâ ndesc la Aric. Nu am respectat dictaturile
jocului și l-am ucis pe Jack. Dacă îi fac același lucru cu Aric?
Circe scoase un sunet amuzat. „Întotdeauna te-ai gâ ndit foarte bine la tine. Crezi că ai
avut ceva de-a face cu acel masacr? Gâ ndește logic. Richter ar fi putut inversa ordinea
atacurilor sale — țintind Fort Arcana mai devreme, vaporizâ nd Magicianul, unul dintre
lupii Faunei și fortă reața inamicilor să i. Ar fi putut trage în armată cu elicopterul după
aceea. În schimb, a vizat muritorii și un jucă tor. Luna."
Buzele mi s-au deschis. — Pentru că era mai mult o amenințare pentru el.
„Era singura din zonă care putea să -l omoare de la distanță . Richter va viza și Turnul,
deoarece Joules împă rtă șește această abilitate”, a spus ea. „Așa că dacă ar trebui să dă m
vina pe vreo carte pentru moartea muritorului tă u, dă vina pe Luna.”
„Nu o voi învinovă ți niciodată .”
„Totuși te vei învinovă ți?” Circe clă tină din cap și râ ul se învâ rte. „Eu zic că dă m vina
pe Împă rat.” Ar putea fi atâ t de ușor?
Richter o avusese întotdeauna pe Selena în vizor? Dacă soarta nu putea fi schimbată ,
atunci ar fi fost condamnată să moară în clipa în care am salvat-o de Îndră gostiți.
am înghițit. N-aș uita niciodată câ t de tare mă îmbră țișase în acea noapte, șocată că
eram cu adevă rat prietena ei loială . Până la urmă, Selena.
„Jocul continuă .” Adâ nc în abisul ei, Circe învâ rti un deget și un vâ rtej se învâ rtea aici.
De câ nd bunica îmi spusese să caut simboluri, le-am vă zut peste tot. Simboluri infinit.
Un arc. O fractură zimțată de rocă ca un fulger.
Un vortex.
Mi-am amintit visele mele: câ nd Magicianul a creat acel simbol al infinitului pentru
Fauna, deja existase unul în acea scenă . În spatele celor doi, cozile lungi ale leilor se
curbaseră una peste alta, fă câ nd două bucle perfecte.
 Modelele au continuat să apară în fața ochilor mei. Vâ rtejul lui Circe era ca un
elicopter înclinat în coborâ re. Sau un carusel care nu s-ar mai învâ rti niciodată înapoi. Ca
un garou care se ră sucește.
„Dar pentru câ t timp?” murmură ea, iar vâ rtejul ei se strâ nse.
„A durat vreun joc mai mult de câ țiva ani?”
„Ceea ce vrei cu adevă rat să știi este dacă mai ai timp de eliberat. Să accepți zece să bii
în spate și să te ridici în continuare. A trai . Pune întrebarea, iar eu ră spund.”
A trebuit să -mi dresez glasul să spun: „Ma mai am timp?”
„Chiar dacă ai avea doar o oră , ar trebui să te trezești.” Ochii ei pă reau să stră lucească
ca fosforescența. „Emoțiile sunt ca mareele. În timp ce aștepți ca durerea să scadă , Moartea
este dusă din ce în ce mai departe de tine. În curâ nd, el va fi la îndemâ na ta pentru
totdeauna.”
Panica a izbucnit. „Sunt singurul pe care îl poate atinge. Trebuie să mă dorească .” Așa
cum spusese bunica.
— Prostule, împă ră teasă ! În tâ mplă , Circe și-a strâ ns tridentul.
Din râ u, un val s-a ridicat sub forma unei mâ ini, gata să mă plesnească . M-am gră bit
înapoi. "Ce?"
Valul s-a risipit, iar fereastra ei de apă s-a dizolvat, contopindu-se cu suprafața. —
Întotdeauna poți să te culci cu el, șopti ea, cu vocea stinsă . „Dar cu fiecare oră , inima lui
devine la fel de rece ca sabia.”
Aric își sugruma și inima.
Singur, m-am uitat la râ u și mi-am amintit cuvintele lui din noaptea dinaintea deciziei
mele: „Din toți zeii, te doresc, dar trebuie să știi că ai dragostea mea. Este dat, sievā . Îți este
încredințat în întregime. Ai grijă de ea.”
Totuși nu am avut.
El a crezut că , dacă ne-am culca împreună – dacă am face acest pas – aș fi în sfâ rșit a
lui. În ultimele două milenii, mă dusese în pat din nou și din nou, doar ca speranțele lui să
fie zdrobite de fiecare dată .
Ș i nu doar în trecutul îndepă rtat. Cu câ teva luni în urmă , am fost la un pas, dar m-am
refuzat din cauza lipsei de protecție – și a dragostei mele pentru un alt bă rbat. Înainte de a
scă pa de el ultima dată , îl doborâ sem pe Aric cu un drog de pe buze – în timp ce eram în pat
cu el. Crezuse că am încercat să -l ucid încă o dată . Cu ochii devastați, el spusese: „M-ai ucide
înainte de a mă accepta vreodată ”.
De ce nu și-ar întoarce inima de la mine? Dacă m-aș duce la el cu o altă promisiune
goală , l- aș pierde.
O viață cu el pă ruse atâ t de complicată , atâ t de încă rcată de intrigi. Dar acum ideea că
îmbă trâ nim împreună pă rea de râ s. Preocupă rile mele cu privire la înțelegerea lui Death cu
Lark nu au mai avut în vedere?
Învă țasem lecția mea dureroasă : Unele destine nu pot fi schimbate.
Nu ar trebui acea lecție să se aplice tuturor? Dacă eram sortit să fiu cu Aric, atunci
poate că Moartea era inevitabilă . În toate sensurile.
În drumul meu înapoi spre castel. . . a început să cadă ză pada.
 33
Vânătorul
Mai aproape de ea. . .

Eram înghețat de frig, dar transpirația a alunecat banca de vinil a camionului. Febră
aprinsă ? Gura îmi era atâ t de uscată , că mi se despica capul. Mi-au zbuciumat plă mâ nii. M-
am scuturat, legă nâ ndu-mă incontrolabil.
Nimic din toate astea nu conta, nu, pentru că o vedeam pe Evie. Ochi destul de albaștri
și buze curbate.
Îi plă cea să aibă grijă de mine, agitandu-se pentru mine. Ma belle infirmière. O vedeam
atâ t de clar încâ t trebuia să fie aici cu mine; I-am simțit chiar mirosul de caprifoi. „Evie,
copile . . . asta chiar tu?”
Camionul s-a oprit brusc. Ușa lui Matthew se deschise. Atunci mi s-a deschis usa? M-a
tras într-o poziție așezată .
Evie nu a fost aici. Eviscerat, eu. Mi-am mijit ochii, am vă zut ză pada coborâ nd.
A nins oriunde era? S-ar putea să se gâ ndească la mine? Aș face orice să o vă d din nou.
Doar odata.
„Viitorul tă u refuză să se comporte.” Coo-yôn a smuls jacheta pe care mi-a procurat-o.
Sus era jos. Apoi s-a dat înapoi. Ș i m-a eliberat...
M-am ră sturnat, că zâ nd de pe scaun pe pă mâ nt. M -a aruncat sosie pe marginea
drumului? Pentru că eram pe cale să mor? „Acum, hai să vorbim. . . despre asta, coo-yôn .”
M-a prins de glezna bună , apoi m-a tâ râ t mai departe de camion. M-a tras în . . . un mal
de ză padă .
_______________

Împărăteasa
Jack și cu mine ne minunaserăm de zăpadă. M-am învâ rtit în cerc în timp ce fulgii că deau,
amețelile mă copleșesc.
Ș tiam că asta o să mă trimită în spirală . Gâ fâ ind, m-am pră bușit, cu lacrimi curgâ ndu-
mi pe față .
Animalele lui Lark au tă cut. Curentul râ ului s-a oprit. Cu atâ t mai bine să -mi aud
suspinele. Mi-a fost atâ t de dor de Jack; Mi-a fost atâ t de dor de Aric. Am plâ ns pentru
amâ ndoi.
Cerul s-a deschis cu o ploaie intensă de ză padă , pâ nă câ nd a vopsit pă mâ ntul în alb.
„Nu este uimitor?” I-am spus lui Jack asta ultima zi. „Totul pare curat.”
Ce ar fi trebuit să spun: „Ești pe cale să mori și nu pot face nimic în privința asta. Ș i în
câ teva să ptă mâ ni, voi fi atâ t de încurcat încâ t voi decide să tră iesc pentru mai mult decâ t
pentru ră zbunare.”
Să -mi strâ ng garoul, chiar și acum. Pentru a amâ na o durere care m-ar putea îngropa.
Să te ridici și să mergi.
 Crezusem că vederea ză pezii – și toate emoțiile pe care le aducea – mă vor face mai
puțin probabil să fiu cu Aric.
Exact invers; pentru că îmi vedeam atâ t de clar viitorul. Dacă ar muri înaintea mea, un
simbol – precum ză pada – ar marca sfâ rșitul existenței sale. Mai tâ rziu aveam să
experimentez acel punct de referință (pentru că totul era conectat) și mi-aș fi dorit lui
Dumnezeu să fi luat o cale diferită .
Moartea era inevitabilă . De ce să -l faci să mai aștepte? Într-o lume perfectă , mi-aș fi
luat mai mult timp să -l supă r pe Jack și să -mi îndrept mințile.
Această lume era câ t se poate de perfectă .
Am decis atunci că îmi voi mapa propria că lă torie și îmi voi marca propriile puncte de
trecere. Ză pada ar simboliza atâ t sfâ rșitul unei povești, câ t și începutul alteia.
O nouă ardezie. Dar nu unul gol. Panglica roșie ar fi o amintire prețuită , dar nu aș ține-
o mereu cu mine.
M-am întins în ză padă și mi-am ridicat mâ na spre cer. Pe fața mea umedă au aterizat
fulgi. Fiecare a fost un să rut de ră mas bun.
_______________

Vânătorul
Întins în acel mal de ză padă , m-am uitat în sus la fulgii care că deau. Au trecut peste fața
mea. Moale, moale. Ca buzele lui Evie. Cu efort, mi-am ridicat mâ na cu cicatrici spre cer. Am
închis ochii și m-am prefă cut că Evangeline are grijă de mine.
J'ai savouré . Am savurat fiecare să rut rece. . . .
 34
împărătesei 451 AF
— Mai ai doar două pictograme? murmură bunica în timp ce mă așezam lâ ngă patul ei.
În ultima să ptă mâ nă , ză pada se topise ca și cum nu ar fi fost niciodată – în timp ce eu
am ră mas schimbat. Luasem o decizie care mi-a afectat viitorul și apoi fă cusem pregă tiri.
În curâ nd, m-aș ridica.
„De ce nu ai luat alt marcaj?” spuse ea, cu vocea ei slă bită . — Pentru că puterile tale
suferă ?
Au continuat să slă bească . Aveam o teorie despre asta, dar am scos-o din minte. „Hei,
am adus niște poze cu mine.” Mi-am luat laptopul, apoi m-am așezat lâ ngă ea pe pat. Deși
voiam să învă ț mai multe de la ea, am refuzat să ascult câ nd a vorbit despre uciderea
prietenilor mei. Așa că m-am apucat de alte materii.
Am deschis albumele de familie. În timp ce le-am derulat, ochii ei pă reau amețiți, de
parcă nu vedea imaginile. Ș i totuși, s-a uitat la o imagine mare a tată lui meu.
Am spus: „Mi-aș dori să îmi pot aminti de el”.
„David obișnuia să te că ra pe umeri prin fermă ”, a spus ea. „Îți citea în fiecare seară și
te ducea la râ u să să ri peste pietre. Te-a condus să mâ ngâ iești fiecare pui de animal nă scut
pe o rază de zece mile. Miei, pisoi, că ței.” Ea trase aer în piept. „El te-a adus la culturi și în
gră dini. Chiar și atunci, ai mâ ngâ ia scoarța unui stejar și ai să ruta o floare de trandafir. Dacă
bastonul ofta în ziua aceea, ai adormi în brațele lui.”
Mi-am imaginat totul: trestia de zahă r, ferma, stejarii maiestuoși, râ ul leneș care avea
mereu peștii să rituri. Ră dă cinile mele erau acolo, dar știam că nu mă voi întoarce niciodată .
Visul lui Jack fusese să se întoarcă și să reconstruiască Haven. Un vis pe care l-am
împă rtă șit. M-aș simți ca un tră dă tor plecâ nd acasă fă ră el. În plus, ar fi prea dureros. Totul
mi-ar aminti de dragostea pe care o pierdusem.
„Moartea lui David a fost atâ t de inutilă ”, a spus ea. „Nu știu ce fă cea lâ ngă acel
zdrobitor de trestie.”
Mi-am aruncat privirea spre ea. "Ce vrei să spui? A dispă rut într-o excursie de pescuit
în Bazin.”
S-a încruntat la mine. "El a facut. Desigur."
Fiori mi-au strecurat coloana vertebrală . A mințit ? De ce ar face ea, dacă nu . . .
Nu Nu. Am clă tinat din cap cu putere. Avea același tip de ceață mentală pe care o
aveam și eu, de înțeles dacă ar fi avut atacuri cerebrale.
Cu toate încrucișă rile duble ale jocului, eram paranoic. O iubea pe mama mea. Mama îl
iubea pe tată l meu. Bunica nu i-ar fi fă cut niciodată ră u.
„Dragostea vieții ei, a dispă rut pentru totdeauna”, mormă i bunica. „Aproape că a rupt-
o pe mama ta. Acum ești rupt. Ești din ce în ce mai slab. Dacă nu câ știgi acest joc, atunci
viața mea nu a însemnat nimic. Sacrificiul lui Karen pentru tine nu va însemna nimic.
Nimic!" Pentru a suta oară , ea a spus: „Scoateți cartea de putere mică . Fructul de jos.”
 Fâ ntâ na mea de ră bdare a scuipat nisip, uscat ca un os. Mi-am închis laptopul și mi-am
tras în picioare. „Nu voi fi niciodată de acord cu tine despre ceilalți Arcani de aici. Ar trebui
să evită m să discută m despre ele.”
Am că utat un alt subiect, realizâ nd că nu există . Fiecare conversație a dus înapoi la
uciderea lui Aric și a prietenilor mei.
De parcă n-aș fi vorbit, ea a spus: „Mai slab, mai slab. Luați pictogramele câ t mai puteți.
Chiar și a Morții. Seduce-l din armură , apoi lovește. Folosește-ți să rutul otră vitor!”
Am pierdut. „Nu îl ucid pe Aric. Nu -i voi ră ni niciodată !”
În cele din urmă , pă rea că m-a auzit. Înțelegerea îi lumina ochii pentru prima dată în
veșnicie. "Doamne Dumnezeu . . . tu . . . tu . . . iubește acel monstr.” Fața ei a devenit roșie și
pete. „Nu negi? Vei regreta!” A intrat într-o criză de tuse. „Am petrecut opt ani într-o
instituție, închis, prins în capcană — pentru tine! Dar refuzi să mă auzi. Pentru a vedea ."
M-am dat înapoi de ea. Poate că fă cuse chiar mai mult decâ t cei opt ani. Bunica mea ar
putea fi o ucigașă pentru cauza Arcana. Ș i acum jucă torul ei refuza să se conformeze.
O venă furioasă pulsa în tâ mplă . „O dorești atâ t de mult pe Moarte, încâ t îți va pune
capă t vieții. Îți va lua capul; Jur. Ș i dacă te-ai îndră gostit cu adevă rat de el, atunci meriți ! ”
În timp ce mă uitam la ea neîncreză tor, Paul a intrat cu pași mari în cameră .
Pe un ton ferm, mi-a spus: „Evie, trebuie să iei o pauză . Acum. Voi sta cu ea pâ nă
dimineață .”
M-am clă tinat în picioare. Aveam nevoie de Aric . Aveam nevoie să fim așa cum eram.
Nu fusesem eu mereu pe calea asta că tre el? Povestea noastră se construia de două mii de
ani. Aș putea la fel de bine să încerc să rețin valurile oceanului.
Jack nu m-ar supă ra asta, nu la sfâ rșitul lumii.
Ș i de data aceasta, nu aș merge la Aric fă ră nimic nou de oferit.
I-am spus bunei: „M-am să mă întorc curâ nd”. Amețit, m-am îndreptat spre biroul lui
Aric. Pe holuri au trecut pe lâ ngă mine animale – o pisică neagră , un iepure și o capră . În
sufragerie, un pui de urs și un pui de leu s-au luptat, sfă râ maș covorul.
Sanctuarul bine ordonat al lui Aric fusese invadat. Avea să fie furios.
I-am deschis biroul. Nu acolo. Dar am simțit o durere câ nd vă d că lă sase macul să
crească în biroul lui. I-am dat puțină zeamă pentru a-l înviora, apoi m-am îndreptat spre
curtea de antrenament. Nici urmă de el. Apoi la grajd.
Thanatos dispă ruse.
M-am gră bit spre râ u. „Circe! Unde s-a dus Aric?
„Hmm.”
— Nu acum cu rahatul ă sta, preoteasa!
„Ultima dată pe care l-am vă zut”, a ră spuns ea pe un ton șmecher, „ochii lui erau
aprinși de angoasă .”
Am sprintat înapoi pe drumul abrupt. Am gă sit-o pe Lark în camera ei – care acum
avea blană de perete în perete, pene și solzi. Am că lcat pe laba a ceva și am câ știgat un
șuierat.
Ca de obicei, ochii lui Lark stră luceau roșii în timp ce că uta.
„Unde este Aric?”
Ea se scutură din transă . "Departe."
Glifele mi s-au aprins. "Ce?" A fost acolo singur? Cu împă ratul în libertate? Dacă Aric
nu s-ar mai întoarce niciodată ? Dacă Richter l-a gă sit . . .
 „Ră cite, necurat. Ș eful a plecat și a plecat în ultimele să ptă mâ ni. Pur și simplu nu ai
observat niciodată .”
Vina s-a sucit în mine. "Unde a plecat?"
„Nu știu. El trece întotdeauna în afara rețelei mele de animale câ nd dorm.”
Apoi a fă cut-o intenționat, pentru că nu a vrut să fie urmă rit. Încă . . . „Lark, am nevoie
de Cyclops să -i miroase urmele și să mă conducă la el.”
— În niciun caz, Evie! Își ridică palmele, ghearele încrețindu-și. „Ar fi înnebunit de
furios! Asta m-ar pune serios în punctul lui de mirare.”
Mi-am îngustat ochii. „Ce te face să crezi că nu voi face mai ră u decâ t ar fi putut el
vreodată ?”
Ea a înclinat capul. "Buna observatie."
_______________

Vânătorul
Undeva la est de vechiul râ u Mississippi
Mai aproape. . .

Un alt camion. O alta autostrada.

Dar Matthew a jurat că ne apropiem de destinație.
Abia trecuse o să ptă mâ nă de câ nd îmi rupsese febra în ză padă . Abia ieri simțisem
prima mea sclipire de speranță că , pâ nă la urmă , mă voi agă ța de picior și picior. Foloseam
o câ rjă și o breteză brută pentru a merge, dar mă recuperam rapid.
Vederea și plă mâ nii mi se limpeau, totuși capul și inima încă sufereau, pentru că știam
că nu mai am timp să ajung la fata mea. Urgența m-a luat cu gheare, pâ nă am crezut că o să
înnebunesc.
Ș i-a amintit că vor fi întotdeauna Evie și Jack? Că nici moartea – sau Moartea – nu ne-
ar putea ține depă rtați? Ș i-ar aminti câ t de perfect fusese între noi?
Cu ea, cunoscusem adevă rata pace pentru prima dată în viața mea. Nu-i așa?
Pe mă sură ce coo-yôn și cu mine parcurgem kilometri kilometri, îmi doream acel
telefon mobil – cu pozele lui Evie – și înregistrarea ei înregistrată . Câ nd fusesem despă rțit
de ea înainte, îi folosisem vocea ca pe un drog. Acum eram un drogat care avea nevoie de o
reparație, dar rucsacul meu fusese furat devreme. Plecat pentru totdeauna.
Matthew îmi procurase încă unul – în sus era în jos – dar era gol. Montaj. Pentru că o
luam de la capă t cu nimic.
De la volan, coo-yôn a spus: „Ai nevoie de ea”.
„Spune-mi ceva ce nu știu.”
S-a încruntat, luâ ndu-mă la propriu. „Nu știi viitorul. vă d departe . Vă d o linie
neîntreruptă care se întinde prin eternitate – și înapoi pe sine.”
„Uh-huh.” Stai, peekôn, vin.
 35
Împărăteasa
Undeva în Ash

La fel de L-am urmat pe Ciclop că lare prin ploaia burniță , panica era tovară șul meu
constant.
Eram atâ t de speriată la castel, încâ t abia îmi fă cusem timp să bag echipamentul într-
un pachet înainte de a alerga pe alee, cu Cyclops în frunte.
Habar n-aveam câ t timp sau distanță trecuse de câ nd Circe își deschisese porțile
pentru mine. Întuneric s-a rostogolit în întuneric pe mă sură ce am urcat pe traseele de
munte și am traversat canioane.
Fă ră semne de viață . Fara Baggers. Doar cenușă .
Pentru a mă menține ocupat – și pentru a nu relua cuvintele bunicii mele – am încercat
să simt semințe îngropate în pă mâ nt. Surprinză tor de mulți. La un moment dat, trebuie să fi
traversat o fermă veche; pă mâ ntul fusese gros de ei.
Câ nd am urcat o altă înă lțime cu vedere la o vale, Cyclops a devenit mai animat,
întinzâ ndu-și capul uriaș spre mine mai des.
„Ne apropiem?” Vorbesc din nou cu un lup nenorocit.
El a forufnit, așa că am luat asta ca pe un semn bun.
Am urmat o potecă șerpuitoare care a coborâ t treptat, ocolind valea, înainte de a ne
deschide într-o poiană .
Eram aproape într-o cabană mică înainte să -mi dau seama ce vedeam; structura ară ta
ca și cum ar fi fost construită chiar pe marginea muntelui. Lâ ngă ea era un grajd sub o
surplosă de stâ ncă .
Thanatos! Uriașul cal de ră zboi mi-a pufnit un avertisment, dar nu s-a angajat cu
adevă rat. Mi-am legat calul lâ ngă el, apoi m-am gră bit spre cabină .
Ușa nu era încuiată , de înțeles cu Thanatos ca santinelă . Mi-am lă sat capul înă untru,
strigâ nd: „Aric?” Nici un raspuns.
Ce loc ciudat. Pereții ară tau ca . . . cupru. Hă rțile constelațiilor au fost fixate pe panouri
de plută . Un fel de obiecte electronice acoperă o stație de lucru mare.
Lucrurile lui Aric erau într-o cameră din spate. Armura lui ! De ce era afară neprotejat?
Pulsul mi-a accelerat atâ t de repede încâ t am crezut că voi leșina. Ar putea fi în pericol chiar
acum!
Ar putea fi mort.
Cu un strigă t, am dat peste cap din cabină . „Du-mă la el!” i-am poruncit lui Cyclops.
Lupul porni, urmâ nd o potecă între bolovani. Pe mă sură ce m-am împiedicat după el, ploaia
a devenit mai intensă , bă tâ ndu-mi tamburul în cap. Fulgerul a aprins -
O bucată de gheață de mă rimea unei mingi de fotbal a aterizat la câ țiva pași de mine,
iar altele mai mici au bă tut de jur împrejur. Grindină postapocaliptică ? Aric nu purta cască !
„Hai să mergem, lup!”
 Poteca a virat în jurul unui afloriment de stâ ncă ; M-am repezit de-a lungul ei că tre o
altă poiană , apoi m-am bâ lbâ it. Un platou înă lțat se întindea în fața mea. Deasupra ei era un
vas gigantic, înalt de zeci de metri.
A fost un telescop? Sau un fel de antenă ? Flashul arsese pe alocuri întinderea de metal
negru.
Mi-am ridicat mâ na pentru a-mi apă ra ochii împotriva ploii. Pe Aric. Se catara în baza
structurii, în mijlocul cadrului. Asta explica lipsa lui de armură . Nici mă car nu purta că mașă ,
în timp ce se mișca fă ră efort de la grindă la grindă .
De ce era aici? Nepă sâ nd grindină și fulgere, am gă sit o potecă care ducea sus. Imediat
ce am ajuns pe platou, m-a ză rit.
A să rit în jos de la ce trebuie să fi fost două zeci de picioare, apoi s-a îndreptat spre
mine. Mușchii lui s-au îndoit de tensiune, iar runele tatuate de pe trunchi pă reau să prindă
viață .
Mi-a spus că acele semne de tă iere erau povestea noastră , pentru a-i aminti să nu aibă
încredere niciodată în mine. I-am spus că istoria nu trebuie să se repete.
„Ce naiba cauți aici?” Pă rea să devină mai mare cu fiecare pas mai aproape, corpul lui
zbâ rnâ ind de agresivitate. Noaptea, ochii lui stră luceau de furie.
Am refuzat să dau înapoi, întâ lnindu-l la jumă tatea drumului. „Am venit să te gă sesc!”
„O situație de urgență nu s-a putut menține?”
Nu. Poate. Da! "Ce este locul asta?"
„A fost un sanctuar. De câ nd al meu a fost stricat.” S-a încruntat la lup, iar Cyclops a
plecat la trap, cu coada între picioare.
„Rafațat?” Am plâ ns. Era atâ t de să tul de mine încâ t voia să mă mut?
Ignorâ ndu-mă , s-a întors, îndreptâ ndu-se înapoi sub farfurie.
M-am stră duit să țin pasul cu pașii lui lungi pe mă sură ce pă trundea mai adâ nc în
cadru. — Vrei să pă ră sesc castelul? A trebuit să țip în timp ce furtuna care se înră ută țea a
lovit metalul deasupra noastră .
Se ră suci, înjunghiâ ndu-și degetele prin pă rul îmbibat. "Nu asta am vrut sa spun."
"Atunci ce?" M-am simțit de parcă aș pune un urs. Furtuna nu a fă cut decâ t să
intensifice tensiunea dintre noi.
„Nu pot să stau acolo și să ascult cum femeia aceea îți otră vește mintea! Ș i dacă spun
sau fac ceva, voi dovedi doar acuzațiile ei nebunești.”
— Presupui că o las pe ea să mă otră vească ?
„Dacă nu o face, o vor face cronicile tale.”
„Le-am citit. Mi-am amintit mult mai multe despre tine. Ș i iată -mă .”
"De ce ai venit?" Pieptul lui umed a crescut nemișcat. Își ținea respirația!
Privirea mea s-a aruncat. Cum să spun asta? "Tu . . . nu ești în siguranță aici, fă ră
nimeni care să -ți pazească spatele!”
Pumnii i se strâ nseră , mușchii brațelor i se bombau. „Întoarce-te pe nenorocitul tă u de
cal și lasă -mă -în-pace.”
Ceea ce pă rea o explozie a bubuit deasupra noastră . Am să rit și am aruncat o privire
într-o parte, în timp ce mai multă grindină gigantică a că zut din cer. Înfruntâ ndu-l din nou,
i-am promis: „Nu plec nicăieri fă ră tine, Aric”.
Confuzie. "De ce?"
"Pentru că te iubesc."
 Mâ na i-a împins. Degetele lui au fă cut o cușcă liberă în jurul gâ tului meu. „Nu-mi mai
spune asta niciodată !”
Am înghițit în sec, știam că putea simți mișcarea împotriva strâ ngerii lui. Am șoptit:
„Te iubesc”.
Cu cealaltă mâ nă , a lovit metalul, trimițâ nd vibrații prin structură . „Ț i-am spus că ceva
a murit în mine în ziua în care l-ai ales! Lasă -l să mintă .”
Am clă tinat din cap. „O pot aduce înapoi la viață .”
Își miji ochii. "De ce ai?"
„Cu secole în urmă , mi-ai spus că te-ai nă scut pentru mine, iar eu pentru tine. Mi-ai
spus că mă vei convinge de asta într-o zi. Aveți . " Prin grija lui. Ș i ră bdarea și generozitatea
lui. Protecția lui dezinteresată .
„La naiba să fii, împă ră teasă !” El şovă ia. Ș i-a mutat mâ na de la gâ tul meu la ceafă . Atâ t
de neclintit în luptă , mâ na îi tremura acum.
Misiunile mele s-au schimbat încă o dată : să -l distrug pe Richter și să -l fac pe Aric
fericit. Timpul se scurgea pentru amâ ndoi. Ceea ce însemna că îmi voi forța mintea din
trecut. Din cealaltă jumă tate a inimii mele. „Nu avem timp pentru asta.”
"Pentru ce?"
„Pentru că nu sunt împreună .”
Ș i-a lă sat mâ na jos, pă râ nd că se oțelește împotriva mea. „Ș i totuși interesul tă u apare
doar din cauza circumstanțelor noastre.”
I-am spus sentimentele mele; M-aș pune acolo. Nu mă așteptam niciodată la atâ ta
ostilitate. „Am venit aici – în ciuda tuturor lucrurilor care se întâ mplă în capul meu – să -ți
ofer viitorul meu. Ș i refuzi să mă întâ lnești chiar și la o zecime din drum? Aceasta este
realitatea „împrejură rilor” noastre.”
El fierbea cu ceva care semă na foarte mult cu . . . ură . „Dacă Deveaux ar fi aici, l-ai alege
pe el.”
„Încă mă pedepsești pentru alegerea mea?” Dar apoi ochii lui dă deau o sclipire de altă
emoție. Perspectiva din visele mele și din trecutul nostru m-a lovit și, pentru o dată ,
claritatea mi-a aprins capul încurcat. „Nu asta este problema principală , nu-i așa? Ai putea
trece peste asta. Nu, mă îndepă rtezi. . . fă ră frică ."
Fă ră negare.
„În acest moment, ți-e teamă că ceva ne va destră ma din nou. Ai prefera să ai visul
continuu al unui viitor decâ t să riști să -ți zdrobească speranța încă o dată .”
Într-o privire rară a vulnerabilită ții, el a spus: „De fiecare dată , chiar înainte de a lovi,
eu... . . crezut . În ultimul joc, sfâ rșitul speranței aproape m-a distrus. Primele momente
după moartea ta, câ nd am înțeles că voi petrece încă o duzină de vieți singur. . .” Expresia
lui devenea aspră . „Nu am putut supraviețui din nou.”
„Ș i nu am putut supraviețui pierdendu-te.” Mi-am apă sat vâ rfurile degetelor pe
tâ mple. „Poate că nu ar trebui să fim împreună . O parte din mine încă se teme că îți voi risca
viața — din cauza jocului, a zeilor sau orice altceva — doar iubindu-te.
„Nu cred asta. Dar spune că a fost adevă rat. Aș accepta orice risc pentru mine dacă aș
ști că voi fi soțul tă u în adevă r. Înțelege-mă : dacă aș putea face schimb de șapte sute de ani
ca învingă tor timp de șapte luni ca soțul tă u, aș face tâ rgul într-o clipă .” S-a apropiat cu un
pas, privind în jos la mine. „Aș schimba acele secole timp de șapte zile. Ș apte ore ."
„Aric. . .” M-am apropiat, inspirâ nd parfumul lui amețitor. "Ce vom face?"
 „Nu pot să jur că nu mă vei pierde niciodată și nici un jură mâ nt al tă u nu-mi va alina
frica.” Nimic nu l-ar putea convinge că de fapt, după două mii de ani, vom dormi împreună .
„Atunci poate ar trebui să facem o promisiune în seara asta ”, am spus. „Fie ne
desă vâ rșim relația acum – sau niciodată . Dacă nu mergem înainte, cele mai mari temeri ale
noastre se vor realiza într-un fel.”
"Astă seară ?" Glasul i se aspru.
Am dat din cap spre el, dorindu-mă să -l ating. Pentru a urmă ri acele rune și a-l face să
tremure. "Astă seară ." Fulgerele au trosnit deasupra capului, iar grindina a crescut mai tare.
„Înainte să te decizi, am nevoie să știi ceva.” Mi-am pus palmele pe pieptul lui cald. Inima lui
batea sub vâ rful degetelor mele. „În afară de orice altceva. . . Te vreau."
Din ochii lui iradia o lumină fascinantă . „Asta, trebuie să spui din nou.”
Mi-am umezit buzele. "Te vreau." Dorinţa sfâ râ ia între noi. În curâ nd, niciunul dintre
noi nu va fi capabil să lupte.
„În toate aceste vieți, am așteptat să spui asta și să spui cu adevărat .” A avut secole
nesfâ rșite de singură tate reținută – și poftă .
Aproape că îmi era frică de ceea ce eram pe cale să dezlă nțuim. „Vreau să spun.” M-am
aplecat pentru a apă sa un să rut pe una dintre runele lui, limba mea aruncâ nd ploaia de pe
pielea lui umedă .
„Zeii mei.” Voce o râ pă , a spus: „Ș i așa sunt prins în capcană ? Nu ne voi nega, pentru că
nu pot ?
M-am tras înapoi, smulgâ ndu-mi rucsacul, privirea îndreptâ ndu-se spre gura lui, spre
acea baie sexy din centrul buzei lui de jos. „Hai să vorbim după ce mă să ruți.”
Brațele lui s-au înfă șurat în jurul meu. "Bună idee." S-a aplecat, buzele lui coborâ nd
peste ale mele. La contact, ochii mi-au alunecat închiși; geamă tul lui de durere a bubuit pe
gura mea. Câ nd limba lui a alunecat printre buzele mele, mi-am înfă șurat mâ inile în jurul
gâ tului lui.
Ș i-a înclinat gura, limba încurcâ ndu-se încet cu a mea. Pentru cineva cu atâ t de puțină
practică , a fost un să rută tor devastator. Avea gust de ploaie și nevoie.
Degetele de la picioare mi s-au ondulat în timp ce respiram în comun. La un moment
dat, începuse să mă țină drept – picioarele mele cedaseră .
Strâ ngâ ndu-mă de fund, m-a ridicat cu ușurință . A gemut de aprobare câ nd picioarele
mele s-au înfă șurat în jurul șoldurilor lui.
Mâ inile mele au zburat pe umerii lui, fră mâ ntâ nd de încâ ntare în timp ce mușchii lui
se ondulau sub palmele mele.
Dar s-a desprins de să rutul nostru, lă sâ ndu-mă gâ fâ ind. Privirea i se îngustă cu
intenție. Cu posesivitate. „Dacă depă șim această linie, nu există nicio întoarcere de la ea. Nu
te voi lă sa să pleci niciodată . Vei fi soția mea în adevă r.”
„Nici nu te voi lă sa să pleci. Ș i vei fi soțul meu.” El. A fost. A mea.
„Vom fi pentru totdeauna. Suntem pentru totdeauna."
M-am uitat la fața lui nobilă , ridicâ nd mâ na ca să o mâ ngâ i. "Da."
Ochii lui s-au închis de fericire câ nd mi-am netezit vâ rfurile degetelor de-a lungul
maxilarului, peste bă rbia lui puternică , peste un pomeți lat. „Sievā.” Acel singur cuvâ nt era
încă rcat de dor.
 Vrea să fie un om normal. Eram hotă râ t să -i dau tot ce avea nevoie de la mine. Acum. În
mijlocul tuturor emoțiilor mele, mă temeam că ceva va împiedica acest lucru. Zeii,
universul, orice. . . Câ nd mi-am strâ ns poncho-ul peste cap, ochii i s-au deschis și s-au mă rit.
"Aici?" A înghițit în sec. „Trebuie să te pregă tesc. . . ar trebui să ai un pat. . . .” Sentința
lui a dispă rut câ nd mi-am scos puloverul, dezvă luind glifele mele stră lucitoare. Se reflectau
în privirea lui.
— Aici, Aric. Mi-am desfă cut sutienul din față , ridicâ nd din umeri.
Se uita cu atâ ta foame încâ t sâ nii mei pă reau să se umfle pentru el, dorindu-și palmele
aspre de sabie pentru a le acoperi. am scâ ncit, arcuindu-mi spatele.
La vedere, maxilarul i s-a slă bit. Pupilele lui au fost aruncate în aer. Apoi a venit mai
mult din acea lumină înstelată . Ca un ră să rit.
Câ nd i-am tras mâ na spre mine, ploaia și grindina s-au intensificat. M-am bucurat de
furtuna să lbatică din jurul nostru. Se simte potrivit.
M-a fră mâ ntat, mușcâ nd un sunet înecat de plă cere. „Acest lucru se va termina înainte
de a începe.” Accentul lui fusese vreodată atâ t de intens?
Mi s-au fă cut ochii grei. „Nu mai aștepta o secundă .”
El a clă tinat din cap cu putere. „Nu am plă nuit pentru asta, nu am nimic.”
„Sunt la ceva.” Refuzasem să -l abordez fă ră nimic nou de promit, așa că m-am dus la
Paul pentru contracepție în noaptea ză pezii. — Sunt pregă tit pentru asta, Aric. Pentru
prima oară . "Pentru dumneavoastră ." M-am predat complet poftei și adrenalii și nevoii de a
experimenta pasiune cu el. Simțurile mele s-au supraîncă rcat. Aveam pielea înroșită ,
terminațiile nervoase hipersensibile.
Am simțit mirosul ploii, a electricită ții, a mirosului lui care dă dependență . Cum a
putut să miroasă atâ t de bine? Gustul lui a ză bovit pe limba mea, fă câ ndu-mi capul să
înoate. "Sunt gata acum ."
Expresia mea trebuie să fi tră dat emoțiile; pă rea uluit. „Sievā?”
Un punct de puls îi bă tea frenetic în gâ t, atră gâ ndu-mi privirea. M-am aplecat înainte
să -l să rut. Cu un geamă t, i-am supt pielea, simțind bă taia puternică pe limba mea.
Capul i-a că zut pe spate. A mușcat ceva în letonă care suna ca un blestem. Pe un ton
nă ucit, a spus: „Se va întâ mpla. eu . . . Eu cred ."
Uimirea din vocea lui m-a fă cut să fiu disperată după el. — Acum, Aric. Fulgerele au
ră bufnit aproape la fel de stră lucitori ca ziua, tunetele bubuind câ teva clipe mai tâ rziu.
„Înainte să ne oprească ceva!”
A ridicat un genunchi, ținâ ndu-mă de un suport metalic pentru a-și elibera mâ inile.
„Nimic nu m-ar putea lua de la tine. Nimic ." Mi-a rupt pantalonii de că lă rie, tră gâ ndu-i și
chiloții în genunchi. Nemulțumit de bariera dintre noi, și-a folosit puterea pentru a-mi rupe
hainele în două .
Glifele mele se învâ rteau să lbatic.
A tras aer în piept, privirea lui ră pită urmă rindu-i degetele în timp ce mi-au ră tă cit
printre coapsele. Peste mine. In mine. A gemut la senzație. „Ești atâ t de perfect.”
Mi-am rostogolit șoldurile la mâ na lui.
„Da, da”, murmură el în timp ce mă privea cum mă zvâ rcesc. „Îți place atingerea mea.”
M-a tachinat pâ nă câ nd am fost la un pas.
„Nu aștepta!”
 Materialul s-a rupt în timp ce își împinge pantalonii pe șoldurile înguste. Între
picioarele mele, duritatea lui a înghiontat și împins.
Am gemut, cu capul lat.
Mi-a înfă șurat pă rul în jurul pumnului să u, ținâ ndu-mi capul sus. "Uită -te la mine."
Privirile ni s-au întâ lnit câ nd el a început să se apese înă untru. Cu uimire în ochii să i, el a
râ s: „Zei atotputernici”. Mușchii lui pieptului s-au îndoit de sâ nii mei, runele lui stră vechi
să rutâ ndu-i.
Vâ nturile bruște urlau, iar structura gemea. Aric a rezistat fiecă rei rafale; era puternic.
În timp ce m-am agă țat de el, pă rul mi se biciuia în vâ nt, șerpuind peste el ca niște vițe.
Gurile de tun de grindină bă teau farfuria. Mai tare. Mai tare. Mai tare.
Așa de tare urechile am avut nevoie să țip. Vibrațiile au zguduit metalul din spatele
meu. Fulgerele au lovit stâ ncile din apropiere. Bucă ți de piatră erau să geți pe pielea mea.
Tunetele bubuia atâ t de violent, încâ t simțeam percuția în stomac.
Ploaie torenţială , grindină , fulgere, vâ nturi — de parcă universul ne-ar fi avertizat să
nu mergem mai departe. Două forțe opuse se unesc.
Viata si moarte.
Cu fruntea sprijinită de a mea, a mușcat: „S-ar putea să mergem... . . la naiba pentru
asta.” Dar asta nu l-a oprit; presiunea creștea pe mă sură ce împingea mai adâ nc.
am gâ fâ it. „Atunci vom conduce împreună .”
Buzele i s-au întredeschis. „Es tevi mīlu .” Te iubesc.
Pentru o clipă , l-am vă zut pe Jack deasupra mea. Un moment de timp. . . .
Am clipit și mă uitam din nou în ochii chihlimbari înstelați. "Ș i eu te iubesc."
Aric își înclină șoldurile în sus și se aruncă .
Ț ipă tul meu și țipă tul lui s-au pierdut de vâ ntul puternic.
Câ nd era adâ nc în mine, m-a strâ ns strâ ns, ținâ ndu-se cumva nemișcat. I-am simțit
inima bă tâ nd cu putere în timp ce zgâ ria cuvintele în letonă .
"Engleză . . . ?”
"Esti al meu ." Se retrase cu un fior. „De câ t timp am așteptat.” Că ldura trupului lui m-a
ars câ nd a împins.
„O, Doamne, da .” Mâ inile mele au coborâ t pâ nă la șoldurile lui, îndemnâ ndu-l să
continue.
Între respirații zdrențuite, a spus: „Nimic. . . ar putea eventual. . . simt asta bine.
Nimic!" Sprijinindu-mă cu o mâ nă , și-a folosit cealaltă pentru a mă mâ ngâ ia.
„Aric!” Presiunea din interiorul meu a continuat să crească .
Scrâ șnea din dinți. „Nu vreau să se termine niciodată !”
Că ldură și frecare. Electricitate. gemetele din ce în ce mai disperate ale lui Aric.
Furtuna. Totul construit și construit. "Atâ t de aproape . . .” Curâ nd am fost pe un prag, am
putut doar să gemu și să mă mișc cu el.
„Nu mă pot abține!” Pasul lui deveni febril. „ Sievā , te simți ca în rai!”
Senzația m-a copleșit și am țipat.
L-am auzit vag spunâ ndu-mi că sunt a lui, că suntem pentru totdeauna, că îmi poate
simți plă cerea.
Că era neajutorat să nu mă urmeze.
Mușchii i s-au înțepenit. Cu ochii pierduți, a mușcat: „Vis?”
"Nu Nu . . .”
 Corpul i s-a arcuit, capul dat pe spate. Burduful îi tremura noaptea, peste . . . si peste. . .
.
După aceea, ne-am agă țat împreună , cu respirația atâ t de tare.
Ș i-a lipit buzele de fruntea mea. "A mea." M-a strâ ns și mai tare, brațele lui puternice
strâ nse în jurul meu de parcă nu mi-ar fi lă sat niciodată să plec.
Furtuna a încetat. Vâ nturile s-au domolit și grindina s-a terminat. Ultimul fulger a
dispă rut.
 36
Ne-am întins în patul din cabină , pur și simplu dezbră cați de hainele noastre ude și ruinate.
Ne-am întors să -l gă sim pe Ciclop scâ nceind la uşă , dar Aric spusese pur şi simplu: „Eşti
destul de iertat. Du-te acasă ."
Acum Aric și-a înfipt șoldurile între picioarele mele și și-a mâ ngâ iat dosul degetelor
peste obrazul meu. „Plă nuiesc să te am toată noaptea, dragă . Trebuie să facem ceva mai
mult pentru contracepție?” S-a scufundat pentru a-mi înghiți sâ nii.
Obrajii s-au înroșit, am mormă it: „Am avut o șansă ”. Paul spusese că va începe să
funcționeze imediat, dar am așteptat câ teva zile să fiu în siguranță .
Aric ridică capul. — Ai premeditat asta? Asta pă rea să -l încâ nte. „Nu am avut nicio
șansă , nu?”
"Doar taci!" L-am plesnit pe umă r.
A zâ mbit, atâ t de sexy încâ t mi-a ră pit respirația. „ M -ai vrut, nevastă ”. Aroganța lui
revenise cu o ră zbunare. „Nu ți-am putut rezista înainte să te iubesc; acum . . . Îmi ții inima
în mâ nă încă o dată .”
Mi-am trecut palma peste pieptul lui tatuat. „Voi avea grijă de asta de data asta.”
Ochii lui au devenit din nou înstelați. "Eu cred că ."
„Nu ești dezamă git că am luat mă suri de precauție? Ai vrut un copil.” Eram pregă tit
pentru un viitor cu Aric, dar nu cu un copil.
A aduce un copil într-o lume fă ră lumina zilei pă rea crud. Am descrie noi soarele?
Poate am spune: „Da, era la milioane de kilometri distanță , dar încă îi simțeai căldura .
Presupun că trebuia să fii acolo.”
„Par dezamă git?” întrebă el pe un ton ironic. Nu, pă rea foarte bucuros de mine.
„O astfel de întoarcere față de înainte?”
„Mi-am dat seama câ t de egoist a fost. Ș i lucrurile sunt. . . diferit acum. Dacă nu vom
avea niciodată un copil, voi fi fericit. Vreau tot timpul pe care îl pot avea cu tine.”
Câ t timp ne mai ră mâ nea.
Ș i-a lă sat capul în jos pentru a să ruta pe o claviculă , buzele lui fierbinți asupra mea.
Mi-a pâ rjolit o linie pe gâ t. . . peste obrazul meu. . . colțul buzelor mele. Apoi complet pe
gura mea. Legă nâ ndu-mă pe ceafă , m-a să rutat din plin.
Câ nd s-a desprins, m-a lă sat dureroasă , șoldurile mi se rostogoleau pentru el.
S-a ridicat pe brațele îndreptate, trecâ ndu-și privirea peste fața mea, corpul meu,
glifele mele stră lucitoare și șoldurile mele agitate. „Încă cred că aceasta este o reverie, una
dintre nenumă ratele mele fantezii despre tine.” Câ nd a apă sat înă untru, ochii aproape că i
s-au dat înapoi în cap. Cu o voce sugrumată , el a spus: „Cum a putut asta . . . fii serios?"
_______________

După aceea, ne-am întins pe o parte față în față . Am murmurat: „Ș tiu că nu ar putea merita
așteptarea pentru tine, dar a fost...”
 „După toți zeii, a meritat așteptarea.” Mi-a luat fața, a trebuit să -și drese glasul înainte
de a putea spune: „Înțelegi câ t de prețios ești pentru mine? Nu pentru că te pot atinge, asta
mi-a permis doar să te recunosc.
Mi-am pus mâ na peste inima lui. Timp de două mii de ani, a fost într-un singur sens.
Acum a fost schimbat.
Sprâ ncenele i se strâ nseră , de parcă ar fi încercat să trimită prin gâ nduri haotice. A
deschis gura să vorbească , a închis-o, apoi a încercat din nou: „Acea furtună să lbatică a fost
o mică parte din ceea ce se petrecea în mine. Mă uit la tine . . . iar eu planez . Fac dragoste cu
tine și totul este nou; Simt . . . atâta . Sunt sigură că pieptul meu va exploda din el. . . .
Doamne, nu am nici un sens, nu-i așa? Culoarea îi nuanța pomeții lați. „Seara asta mi-a
nă ucit. Mi -ai ză pă cit mintea.” Mi-a ținut privirea cu a lui. „ Sievā , sunt o planetă în afara
axei sale.”
M-am pierdut în ochii lui. — Ș i eu te iubesc, Aric.
Colțul buzelor i se curbea.
_______________

A ațipit cu mine strâ ns lâ ngă el. M-am uitat în sus și am oftat peste chipul lui vră jitor,
întrebâ ndu-mă cum aș fi putut vreodată să ră nesc acest bă rbat tandru și grijuliu.
Dar acum rescrisem istoria.
S-a agitat și a deschis ochii, privirea lui de chihlimbar studiindu-mi expresia.
„Regrete?”
Mai fă cusem sex de patru ori peste noapte. "Nici unul." Aric merita orice fericire i-am
putut oferi. Credeam că îl merit ? Nu. Dar tot l-am vrut pentru mine. "Tu?"
A scuturat din cap. „Visam în culoare.”
 37
Ziua 452 AF
— Vrei să -mi spui ce fă ceai cu farfuria? am întrebat în timp ce ne pregă tim pentru că lă toria
înapoi. Dimineața sosise mult prea devreme.
A terminat de șiretul pantalonii negri, apoi și-a tâ râ t o că mașă cu mâ neci lungi pentru
a o purta sub armură . „Am încercat să -l repar.”
"Ce face?" Am ales haine din geantă . Bine că am împachetat câ teva. În prezent, purtam
doar unul dintre tricourile lui.
„Preia semnale radar și radio de pe tot pă mâ ntul. Ș i în spațiu. Totul, de la balize de
avarie la radio-amatoare.”
„Cum ai gă sit-o?”
S-a așezat lâ ngă mine pe pat și și-a pus cizmele. „L-am construit”.
— Trebuie să fi costat o avere.
„Suntem foarte bogați. Nu că mai contează prea mult.” Acum era bogat în hrană , apă și
combustibil. „În orice caz, știam că orice catastrofă a adus jocul va distruge probabil
comunicarea pe scară largă . . . .” A început să vorbească despre lungimi de undă și parabole
și alte chestii pe care nu le înțelegeam.
"În limba engleză ?"
„Mi-a permis să ascult, să urmă resc și, dacă era nevoie, să transmit.” Se ridică ,
întinzâ ndu-și corpul înalt.
„De ce ține vasul departe de castel?” Mi-am tras chiloții sub tricou.
El privea cu avid. „Inamicii pot folosi transmisii pentru a triangula pozițiile.”
„Poți urmă ri urmă torul elicopter al lui Fortune?” Mi-am tras blugii.
Ș i-a înclinat capul la mișcă rile mele, spunâ nd absent: „Aș fi putut, dar vasul nu va mai
funcționa fă ră anumite pă rți”.
"Ce vrei să spui?"
„Am verificat-o în timp ce tu dormi. Grindina a lovit-o aproape dincolo de salvare.”
„Nu ești supă rat?”
M-a prins de mâ nă și mi-a apă sat un să rut pe încheietura mâ inii. „Din anumite motive,
sunt într-o dispoziție fantastică . Cel mai bun din întreaga mea viață .”
Obrajii mi s-au încins.
Eliberâ ndu-mă , a trecut la lucrurile lui. „Va trebui să ne bază m pe asta.” Din geanta lui
a scos ceea ce pă rea un telefon fă ră fir cu o antenă groasă .
„Este un telefon prin satelit?” Tată l lui Brand avusese unul pentru iahtul lui. De
asemenea, tatăl lui Jack. Strângeți. . . „Sateliții mai sunt încă în spațiu?”
„Cred că ră mâ n neatinse.”
„Dar ce zici de Flash? Erupția solară ?”
„După furtuna de aseară , mă întreb dacă Flashul a venit deloc din afara planetei.”
„Nu urmă resc.”
 S-a așezat, tră gâ ndu-mă în poala lui. „Dacă întregul pă mâ nt este Tar Ro, arena sacră a
zeilor? Dacă ei controlează totul în interior? Chiar și pâ nă la o furtună pentru a avertiza
Moartea și Viața să nu se unească niciodată .”
„Ce se va întâ mpla acum că avem?” Nu-l pot pierde!
Deplină aroganță , a spus: „Nimic. Refuz să renunț la tine. După tot ce am trecut pentru
a ajunge la acest punct, ne merită m unul pe celă lalt.” Vă zâ nd expresia mea îngrijorată , el a
spus: „Îmi voi vinde sufletul dacă va trebui”.
Am lă sat subiectul să plece deocamdată – calul era afară din hambar în acest sens –
dar am decis că își va purta armura ori de câ te ori iese afară . Ș i că nu ar putea pă ră si
niciodată castelul fă ră mine. „Crezi că zeii și-ar distruge intenționat arena Tar Ro cu o
apocalipsă ?”
El a ridicat din umeri. „Poate că acesta este jocul tuturor jocurilor, cu un câ mp de luptă
pe mă sură . Sau poate pedepsesc abuzul nostru asupra planetei.”
Oricum, tot sunau ca niște niște prosti. — Oricum, pe cine ai suna pe telefonul ă la?
„Centurionul. Kentarch ar putea schimba jocul pentru noi.”
Așa cum credeam că va fi Tess. Dar caruselul nu a putut fi inversat. Jocul a continuat.
Am vrut cu disperare să o opresc. Acum se simțea mai imposibil ca niciodată .
Cele trei misiuni ale mele actuale: să -l fac pe Aric fericit, să ne asigură m că nu avem
regrete câ nd am murit și să -l ucid pe Richter. Am promis că le voi finaliza pe toate trei.
„Circe a spus că își caută soția.”
„A fost ultima dată câ nd am vorbit. S-au despă rțit.”
„Cum ar schimba Kentarch jocul?”
„Puterile lui ne-ar putea ajuta să -l învingem pe Împă rat. Câ nd Centurionul este
intangibil, nimic nu-l poate opri, nici un zid de oțel, nici o erupție vulcanică . Din pă cate,
Kentarch nu a ră spuns în ultimele câ teva ori câ nd am sunat. M-am gâ ndit că ar putea fi
semnalul de la castel, dar nu este.”
Castelul. Revenind la ea. În curâ nd va trebui să -mi vă d din nou bunica. Gâ ndul m-a
fă cut greață .
observă Aric. "Ce s-a întâ mplat?"
Viața reală a continuat să intre în luna noastră de miere. „Mi-aș dori să ră mâ nem aici,
să apă să m butonul de pauză și să uită m de joc. Uită de bunica mea. Mi-e teamă să mă întorc
să o vă d și asta mă umple de vinovă ție.”
„Nu-mi pot imagina câ t de dificil trebuie să fie, dar nu va trebui să îndurați singur.”
Împuindu-mi fața, el a spus: „Tu ești soția mea. Suntem uniți în toate lucrurile. Orice povară
pe care o porți, o port și eu.”
I-am dat din cap tremură tor. Îmi doream pe cineva în care să am încredere, să mă
sprijine — dar nu îmi dă dusem seama pâ nă acum câ t de aproape eram să mă spulber de tot.
„Atunci ar trebui să plecă m la drum.” M-am ridicat să termin de îmbră cat.
"Foarte bine." El ezită , încruntâ ndu-se la armura lui. Croit pentru a se potrivi lui, nu
era cu mult mai gros decâ t un costum de pâ nză , misteriosul metal negru aproape la fel de
ușor. S-a mișcat în ea fluid și tă cut. De înțeles, deoarece armura ar fi putut fi proiectată de o
zeitate a morții.
„De ce încruntarea?”
„La întoarcerea noastră , vreau să mergi cu mine. Ș i ură sc că acest metal va fi între noi.”
Am clă tinat din cap cu putere. „Uh-uh. Vreau să fii protejat – câ t mai multe ore pe zi.”
 Vehemența mea pă rea să -l ia sub garda. El a ridicat sprâ ncenele. „Așa cum dorește
doamna mea.”
— Vorbesc serios, Aric.
Pe un ton contemplativ, el a spus: „Este prima dată câ nd cineva și-a dorit Moartea în
armura lui”.
 38
Aric și cu mine ne-am întors împreună , cu mine în față , cu brațele înfă șurate în jurul taliei
mele. Își scoase casca la jumă tatea drumului spre castel, deși o ținea aproape, spunâ ndu-mi:
„Aș putea să o fac mai repede decâ t ar putea lovi orice inamic”.
Ca și restul armurii sale, casca lui neagră era incredibil de ușoară – și intimidantă .
Întrebam: „Este atâ t de greu să -l porți?”
„Într-adevă r”, ră spunsese el, apoi demonstrase de ce. Pe tot parcursul că lă toriei, el mă
să ruta sau inhalează parfumul pă rului meu sau pur și simplu îmi bă ga capul sub bă rbia lui.
Nu mi-am dorit să am prima noastră ceartă că să torită atâ t de curâ nd – dar aveam de
gâ nd să stabilesc legea armurii în curâ nd. . . .
Fiecare milă mai aproape de castel mă tulbura mai mult. Am fost departe de buni toată
ziua, cea mai lungă perioadă de câ nd ajunsese ea aici.
La ceea ce ar fi fost amurg, am ajuns la râ u. Circe a despă rțit apele oftâ nd: „Moarte și
viață . In cele din urma ."
Câ nd el și cu mine am intrat mâ nă în mâ nă în interiorul castelului, un mic pui de coiot
a urmă rit un stâ rc stricat prin foaier; un fel de curcan pe jumă tate crescut stă tea cocoțat pe
balustradă , ciufulindu-și aripile de parcă ar fi vrut să încerce să zboare. Cyclops stă tea
întins cu toate picioarele desfă cute, ară tâ nd ca un covor care respira. L- am văzut
aruncâ ndu-și blana încrețită .
Oh la naiba. Mi-am ridicat privirea spre Aric, dar el doar a ridicat din umeri. „Nu ești
supă rat?”
Mi-a bă gat pă rul după ureche, repetâ nd: „Sunt într-o dispoziție fantastică ”.
M-am ridicat pe degete ca să -i dau un să rut rapid, care s-a transformat repede
înfierbâ ntat. Dar m-am forțat să mă retrag. Nu mi-am putut amâ na vizita mult mai mult.
„Trebuie să merg să vorbesc cu ea.”
A expirat. "Ai dreptate." Apoi a înclinat capul. „ Sievā , timpul ei se termină . Astă zi."
De ce cuvintele lui nu m-au fă cut să mă simt? . . Mai mult ?
Sprâ ncenele trase, el a întrebat: „Pot să intru cu tine?”
Mi-am muscat buza. „Nu i-ar plă cea asta.”
„Atunci voi fi chiar în afara camerei ei.”
Paul ne-a întâ lnit în hol. Pă rea epuizat, trebuie să fi fost treaz toată noaptea cu ea.
Adaugă mai multă vinovă ție la muntele ei.
Petrecuse nenumă rate ore avâ nd grijă de ea, închis în acea cameră . — Mă bucur că te-
ai întors, Evie. Ar trebui să intri și să -ți spui la revedere.”
„Îți mulțumesc că ai stat cu ea.” Ce ne-am face fă ră el?
"Desigur." Cu un semn respectuos din cap că tre Aric, a plecat.
Am bă tut la ușa bunicii și am deschis-o, dar m-am uitat înapoi. Aric se aşezase în hol,
cu ochii promiţâ ndu-mi: Nu merg nicăieri .
Înă untru, am strigat: „Buna?”
 Abia se ținea, pieptul ridicâ ndu-se și coborâ nd cu respirații grele. Ea ținea cronicile în
brațe, îmbră țișâ ndu-le ca pe un copil.
M-a lovit o criză de amețeală și am fost dus înapoi în acea dimineață la Haven, câ nd o
vă zusem prima dată pe mama după ce murise.
Două lacrimi mi-au vă rsat pe obraji. Am tot așteptat ca durerea să mă învețe, dar nu a
fost.
Bunica deschise ochii. — Un șobolan, Evie, murmură ea. „Un șobolan pe masa mea. . .
roade firele . . . salamandra se uită la mine din umbră . . . șarpele se înfă șoară în jurul
copacului . . . și își sufocă ră dă cinile.”
Cum de a devenit atâ t de ră u într-un timp atâ t de scurt? — E în regulă , bunico. Am tras
un scaun lâ ngă patul ei.
Privirea ei se aruncă . „Spite nu a putut scuipa. . . iar Diavolul îi cunoştea versurile.
Cupele vă d viitorul. . . într-un potir de sâ nge”. Ea divaga mai mult ca oricâ nd. „Numai tu ne
poți aduce înapoi. Trebuie să câ știgi. . . pă mâ ntul depinde de el. Că rțile știu asta. . . ai grija
de Prostul. . . afaceri întunecate. Chemarea întunecată , chemarea întunecată .”
Asta era nou. Câ nd a început să dezvolte o altă dezgustă , i-am atins brațul. „Ce zici de
Prostul?”
„Carta să lbatică ! Pastratorul de joc.” Ea a întins mâ na mea, înfipâ ndu-și unghiile
îngă lbenite în ea. „Trebuie să ucizi Moartea. El se va întoarce împotriva ta — toți o vor face.
Moartea mă otră vește!”
M-am eliberat de ea. — Nu, buni, nu este.
„Îți ucide ultima rudă de sâ nge. Un sobolan! Agentul Morții. O salamandra. Ș erpi de
amiază în umbră . Miezul nopții îmi ia viața!” S-a înfuriat pe mine, chiar și acum.
Am întins mâ na că tre cronici, dar ea a îmbră țișat cartea mai aproape. — Ț i-aș putea
citi, bunico.
Ea a ezitat, apoi și-a relaxat strâ nsoarea.
Am alunecat cartea grea în poală și am deschis coperta, mirosul acela familiar
ră spâ ndit. Vâ rstele pă reau să fi trecut de câ nd am citit și ilustrat aceste pagini.
Am început să-i citesc: „Ceea ce urmează sunt cronicile jurate ale Maicii Domnului
Spinilor , Împărăția tuturor Arcanelor, aleasă să-i reprezinte pe Demetra și Afrodita,
întruchipând viața, toate ciclurile ei și misterele lui. dragoste. . . .”
Ore în șir, am citit, iar cuvintele pă reau să o liniștească . Ochii i s-au închis și s-a pierdut
în povești despre crimă și tră dare.
Câ nd i-am povestit „cele mai glorioase victorii” ale împă ră tesei, buzele bunei s-au
curbat și degetele ei subțiri s-au strâ ns.
Am citit pâ nă câ nd pieptul ei nu s-a mai ridicat și a că zut. Bunica mea era în pace.
Din anumite motive, am trecut la ultima pagină . Bunica actualizase cronicile. Prima
intrare:
Împărăteasa vicleană a înșelat Moartea, până când tot ce o poate vedea este ea. El
reunește o Arcana cu Tarasova ei, curtând propria sa distrugere.
O alta intrare:
Mă ucid, dar Împărăteasa închide ochii. Deși au păcălit-o, văd clar. Ea nu va face ceea ce
este necesar, așa că am pus capătul în mișcare.
Ea nu poate fi niciodată cu el. Habar nu are ce devin Viața și Moartea. . . .
 Ce voise să spună cu asta? Ș i ce lucru „necesar” pusese ea în mișcare? Ultimele râ nduri
erau abia lizibile, scrisul ei de mâ nă scă zâ nd la fel de mult ca starea ei mentală :
Ți-am lăsat indicii, Evie. Nimic nu este așa cum pare. Șerpii de la miezul nopții sufocă
rădăcinile. Agentul. Ro—
Nu terminase niciodată ultimul cuvâ nt. Divagații nebune? Sau un avertisment legitim
în cod? Plin de neliniște, am închis cartea și i-am pus-o sub mâ inile ei.
Aric a intrat, privirea lui îngrijorată trecâ nd peste fața mea înainte de a mă învă lui în
brațele lui puternice.
Bunica mea dorise să -l ucid pe acest bă rbat.
Mi-a apă sat un să rut pe frunte. „Vino.” M-a fă cut să ies din cameră și să mă întorc în
biroul lui. De data aceasta a turnat două shot-uri de vodcă ; fiecare am dat câ te unul înapoi.
M-am strâ mbat la arsura. A turnat din nou. Altul pe trapă .
M-a îndrumat spre canapea, tră gâ ndu-mă în poală , cu capul pe pieptul lui cald.
"Vorbește-mi."
„Ea a scris lucruri îngrijoră toare în spatele cronicilor.” I-am spus esența. — Crezi că ar
fi putut face ceva pentru a ră ni oamenii de aici?
„Există foarte puține lucruri vulnerabile”, m-a asigurat el.
„Mă simt vinovat – pentru că nu o întristesc suficient. Ce se întâ mplă dacă durerea mea
este ruptă ?”
„Nu este, sievā . Bă nuiesc că ai putea fi în stare de șoc. Nu mă pot gâ ndi la o altă
persoană care să fi pierdut atâ t de mult ca tine într-un interval atâ t de scurt. În doar patru
sute de zile și ceva.”
„Mi-am dat seama că aș fi participat la o înmormâ ntare cam în fiecare lună ”, am spus.
„Ș tiu că ar fi trebuit să fiu mai mult cu ea la sfâ rșit, dar nu m-aș schimba aseară .”
Mi-a frecat spatele cu o palmă mare. „Încearcă să -ți amintești amintirile tale bune
despre ea.”
Aş. Mi-aș fi dorit ca ultimele să ptă mâ ni să se estompeze într-o neclaritate – în
comparație cu amintirile râ setei ei în timp ce ne jucam de-a v-ați ascunselea în baston.
"Ce facem acum?" am întrebat, cu vocea pierdută .
„Vei alege un loc pe munte și vom avea o înmormâ ntare pentru ea dimineața.”
M-am ridicat să -l înfrunt. „S-o îngroape aici? Acasă la tine? Dar ea a fost îngrozitoare
pentru tine.”
Sprâ ncenele i se strâ nseră . „La noi acasă . Unde este bunica soției mele.” Doamne, era
un om minunat care trecea cu vederea toate lucrurile pe care le spusese ea despre el.
Ceea ce mi-a adus aminte. . . „Câ nd te-ai dus cu pă lă ria în mâ nă la ea în acea noapte, ce
ai întrebat?”
El a ezitat.
"Spune-mi."
„Am că utat-o din două motive: să -i fac jură mâ ntul că vei fi protejat câ t am tră it eu.” Oh,
Aric. „Ș i să întreb dacă a simțit că acest joc este . . . diferit. Pentru că am avut.”
"Cum așa?" Am întrebat repede: „Crezi că poate fi oprit?” Câ nd aș accepta realitatea?
A scuturat din cap. „Cred că am simțit asta ” – a fă cut un gest din partea mea că tre el –
„uniunea noastră viitoare. Că să toria vieții și a morții.”
Că să toria care s-a simțit interzisă la toate nivelurile. „Ce a spus bunica?”
 „Ea a spus că acest joc a fost oarecum diferit. Dar un aspect ar ră mâ ne întotdeauna
același.” M-a tras înapoi la pieptul lui. „Doar unul poate câ știga.”
 39
Vânătorul
Mai aproape. . .

— Urcă , spuse Matthew, ară tâ nd spre vâ rful unei înă lțimi. „Dacă vrei să o vezi.”
Deși nu puteam fi departe de Fort Arcana, el insistase să se oprească aici. M-am gâ ndit
că acest vâ rf trebuie să fie locul în care Evie îmi comunicase prin radio ultima dată câ nd
vorbisem.
Trandafirii ei acopereau fața. Ș i erau încă în viață .
Câ nd am ajuns prima dată aici, am spus: „Trebuie să fie aproape! E la fort?” De-a
lungul întregului timp petrecut cu Nebunul, nici o cantitate de amenință ri sau convingeri nu
l-ar fi putut face să iasă din locul ei actual.
„Cu ceva timp în urmă ”, ră spunsese el. "Nu mai."
Deci cum au tră it florile ei de atunci? Nu mi-am putut imagina puterea pe care trebuie
să o fi folosit pentru a crea atâ t de multe. Era aproape ca și cum și-ar fi lă sat o parte din
abilită țile ei aici ca generator.
Mi-am șters ploaia de pe față . Chiar și în lumina întunecată , roșul și verdele stră lucitor
erau puternice pe cenușă . „Dacă ajung sus, în sfâ rșit îmi vei spune cum să ajung la ea?”
„Priviți-vă de pe vâ rf. Obțineți un nou punct de vedere.” Apoi a început să se joace cu
geanta lui, ignorâ ndu-mă .
Îmi purtam bretele, încă șchiopă tam cu câ rja, mușchii slabi. Dar mai bine crezi că mi-
aș împinge corpul și piciorul pentru a escalada acest munte. Într-o furtună care se
înră ută țește.
Pentru că eram disperat să ajung la fata mea.
Mi-am prins câ rja sub rucsac pentru a elibera ambele mâ ini, apoi m-am apucat de
că ță rat. Curâ nd transpirația s-a amestecat cu ploaia, picurâ ndu-mi în ochi. De fiecare dată
câ nd acel aparat dentar mi-a apă sat rana, durerea îmi câ nta, dar mi-am urcat cu degetele
albe.
Câ nd am ajuns în vâ rf, m-am trâ ntit, aproape că m-am pră bușit înapoi. Mi-am smuls
câ rja și m-am echilibrat. Apoi m-am uitat cu neîncredere. Stâ nca neagră și trandafirii se
întindeau de la acest vâ rf pâ nă la urmă torul.
Chiar câ nd îmi fă cusem cu gheare drumul înapoi spre țara celor vii, Matei mă
trimisese în valea morților.
Mi s-a învâ rtit intestinul și aproape că am vomitat.
Neputâ nd să mă opresc, am pornit peste stâ nca de lavă . Mă simțeam de parcă că lc pe
morminte dintr-un cimitir.
Apoi a venit parfumul de . . . caprifoi? Am urmă rit mirosul, șchiopă tâ nd mai departe
peste stâ ncă , spre mijlocul vă ii.
Vinile au început să se încurce printre trandafiri, dar în depă rtare era o poiană . M-am
gră bit spre el, ignorâ nd durerea din picior. În luminiș se aflau două morminte cu epitafuri.
Unul era înconjurat de iederă , celă lalt de caprifoi înflorit.
 Evie crease aceste memoriale. Citesc:

Selena Lua
Luna
Prieten prețuit, aliat și gardian.
Loial și puternic până la capăt.
Vei fi foarte dor de tine.

Pâ nă la capă t. Ș tia oare Evie că Selena s-a sacrificat pentru a-mi salva viața? La fel cum
fă cuse Clotile cu un an în urmă .
Fiecare zi de după apocalipsă s-a întins ca o lună de viață înaintea ei. M-am simțit de
parcă Selena i-ar fi urmă rit pe cei șase și s-ar fi luptat ală turi de mine – ani de zile. Se cuvine
ca memorialul ei să fie lâ ngă . . . A mea.

Jackson Daniel Deveaux

Vânătorul
Fiu iubit, frate, prieten, lider,
și intenționat soț.
Te iubesc.

Am că zut în genunchi.
Evie mirosea a caprifoi ori de câ te ori era fericită cu mine. Ș i-a dorit să înflorească pe
mormâ ntul meu pentru totdeauna.
Toată viața mea, mi-am gâ ndit că voi muri tâ nă r, îngropat într-un cimitir de să raci
uitat, undeva. N-am crezut niciodată că voi fi iubit așa. Ea mă fă cuse să par de parcă aș fi
fă cut o diferență , de parcă mi-ar fi dor .
Am întins mâ na spre piatră pentru a urmă ri acele cuvinte prețuite. De îndată ce am
luat contact, mi-au apă rut viziuni în cap.
De la Matei? Nebunul mi le dă dea, așa cum fă cea adesea cu Evie! Am vă zut-o în zilele
de după atacul lui Richter; I-am auzit gâ ndurile.
Într-o scenă , îi lipsea un braț , agă țat de un turn. Capul i s-a ridicat în timp ce a început
să se întoarcă în timp și să mă salveze. Tot ce trebuia să facă era să o gă sească pe Tess.
Durerea lui Evie s-a transformat într-o hotă râ re frenetică .
S-au jucat mai multe scene. Ea a furat de la supraviețuitori și a ră pit un alt Arcana. Ș tia
că se transforma într-o pă lă rie neagră , dar a fost nemiloasă să ajungă la Tess.
Să mă salveze.
A ajuns la fortul gol. O coajă a ceea ce a fost cândva. M-am gâ ndit la toată munca
depusă pentru a-l construi – la tot sâ ngele, transpirația și visele pe care le turnasem în acel
loc. Ș i nici mă car nu reușisem să ofer o lumină care să ghideze calea lui Evie înă untru.
În acei ziduri, ea a să pat un mormâ nt. a lui Tess. Fata încercase să inverseze timpul
pentru a ne salva pe toți – și murise din cauza asta.
Evie pă rea să moară cu ea, legă nâ nd cadavrul ofilit al fetei. Toate speranțele lui Evie de
a mă readuce din morți se ținuseră să ajungă la Tess. . . .
Mi-am pasit degetele peste cuvintele de pe memorialul meu: Te iubesc. Fusese
înnebunită câ nd sculpta această stâ ncă , această piatră funerară .
 Era ruptă: Jack și cu mine ne minunaserăm de zăpadă.
Vederea s-a stins. Mi-am strâ ns pumnii și am țipat spre cer. Cum dracu a putut
Matthew să o lase să sufere așa? Plin de furie, m-am clă tinat înapoi peste acea stâ ncă , apoi
m-am împiedicat în jos pe munte.
Mă aștepta.
M-am aruncat asupra lui. „La ce naiba te gâ ndești?” Pumnul meu a tras, conectâ ndu-se
cu gura lui.
S-a clatinat, dar s-a chinuit să se ridice în picioare.
„Ar trebui să te omor!”
Ț inâ ndu-și falca, scuipă sâ nge. „I-am rupt zâ mbetul.”
am țipat, lovindu-i din nou cu pumnul în față . „La naiba, coo-yôn! De ce?" Abia m-am
tras de el.
Mi-a fă cut un râ njet nenorocit. Sosie s - a întors.
A luat totul în mine să nu-l lovească din nou. „De ce m-ai vrut aici? De ce?"
După toată agonia prin care trecuse Evie la acea piatră funerară , eram disperată să o
gă sesc și să -i ară t că am tră it.
Apoi a venit un gâ nd tră dă tor. . . poate ar trebui să creadă că sunt mort.
Acesta era noul punct de vedere pe care Matei îl promisese? Câ nd i-am spus să mă
ducă la ea, mi-a spus, dacă reușești . Nu vorbise despre recuperarea mea. Vorbea despre
șansele mele de a nu ajunge niciodată la ea – la alegerea mea.
Cincizeci și cincizeci, în ce direcție aș merge.
Luptâ ndu-mă pentru respirație, am spus: „Poate fi ea fericită cu Domīnija?”
„Poate fi cineva fericit AF?”
Mi-am frecat mâ na peste frunte. „Este cu bunica ei?”
„Tredici i-a dat Tarasova.”
Așa că Evie se reunise cu ultima ei rudă în viață – ceea ce își dorise cel mai mult. Cei
doi fuseseră eliberați din Ash, ascunși într-un loc cu mâ ncare, că ldură și lux.
În sfâ rșit în siguranță .
Nu, nu, la ce naiba te gândești, Jack? O viață fă ră Evie nu merita tră ită . Chiar crezi că
poți continua fără ea? Am încercat să privesc asta cu rece: ea a fost esențială pentru
supraviețuirea mea; supraviețuirea a fost totul AF
Să nu o simt cu fiecare pas? J'tombe en botte. cad în ruină .
Ș i nimeni nu ar putea-o iubi mai mult decâ t mine — nimeni . Ea știa ce vrea și mă
alesese pe mine. Eram soțul ei preconizat. I-aș pune din nou alegerea.
Ceea ce ar însemna să -i deschidă toate ră nile. Mi s-a sucit intestinul. În acea viziune,
mai mult decâ t zâ mbetul ei fusese rupt. Dacă întoarcerea mea din morți ar fi împins-o
definitiv peste margine?
În plus, ea nu mă alesese doar pentru mine. Ea alesese viitorul pe care i l-am oferit.
Acum nu aș putea să -i ofer un lucru al naibii. M-am gâ ndit la pachetul meu gol, să o iau de la
capă t.
nu aveam nimic.
Nimic.
M-am întors imediat unde fusesem înainte de Flash, m-am sugrumat încet, pentru că
nu eram suficient de bun pentru ea.
 Matthew mi-a privit ochii, de parcă ar fi știut exact ce se întâ mplă în gâ ndurile mele
încurcate.
Am crezut că ar fi mai bine să meargă cu Domīnija înainte să pierd totul. Acum stiam. . .
dacă mi-aș iubi cu adevă rat fata, aș lă sa-o să plece.
Ea nu ar fi niciodată Evangeline Deveaux. Nu l-am vedea niciodată pe bayou revenind
la viață . Nu ar fi întotdeauna Evie și Jack. Ochii mi s-au încețoșat, dar nu era nimic în
neregulă cu vederea mea.
Am iubit acel fil mai mult decâ t propria mea viață ; asta doar a dovedit-o.
— Nu am de gâ nd să te omor chiar acum, nu, i-am spus lui Matthew, cu vocea grea.
„Dar doar pentru că vei jura că nu-i spui niciodată că am supraviețuit.” am înghițit. „În ceea
ce o privește pe Evie, sunt îngropat sub acea piatră .”
Coo-yôn a dat din cap, apoi a bă gat mâ na în rucsacul lui, scoțâ nd . . . acel telefon mobil
și casetofonul! Pozele lui Evie, vocea ei. Cum le-a luat pe alea. . . ? Nu conta. Puștiul îmi
dă dea o altă câ rjă , exact câ nd aveam cea mai mare nevoie.
Doamne, peekôn. Nobil, ca să conștientizeze, taie ca o lamă la inimă. . . .
 40
împărătesei 453 AF
Ploaia s-a redus pentru înmormâ ntarea bunicii mele.
În ciuda că derii și mesajului ei ucigaș, Gran era o Tarasova, iar ceilalți Arcani și-au
demonstrat respectul. Toate creaturile au tă cut în acea zi. Suprafața apei era de sticlă . Aric
purta un costum închis la culoare. El tă iase crini din pepinieră pentru a-i pune pe
mormâ ntul ei.
Am îngropat-o sub un stejar pe care l-am crescut în partea de sud-vest a proprietă ții.
Ea avea să se confrunte pentru totdeauna cu Haven.
Dacă soarele s-ar întoarce vreodată , ar apune pentru ea în fiecare amurg.
Mi-aș fi dorit doar să -l fi îngropat pe Jack lâ ngă ea, ca să -și poată vedea mereu casa
iubită . . . .
 41
Ziua 455 AF
Ce se întâmplă cu el? M-am întrebat în timp ce mă îndreptam spre o fereastră cu vedere la
curtea de antrenament.
De la înmormâ ntare, Aric nu mă mai invitase să mă mut în dormitorul lui. Dormisem
pe canapeaua de studiu, cu mine înfă șurată în brațele lui.
Da, îi plă ceau sanctuarele lui și da, fusese furios câ nd mai pă trunsesem în dormitorul
lui. Dar am crezut că și lui îi plă cea să doarmă într-un pat cu mine.
Sau să te culci cu mine în general. Nu fă cuse nicio propunere să facă sex.
L-am vă zut că lare pe Thanatos prin ploaie, împingâ ndu-i într-o sesiune istovitoare.
Chiar și acel tanc al unui cal de ră zboi pă rea că ar fi vrut să atingă .
Cavalerul meu nesfâ rșit se antrena ca și cum ar fi fost posedat , de parcă ar putea sufla
de tensiune. El nu era mai mulțumit de situația noastră actuală decâ t mine.
Se hotă râ se să -mi lase timp să mă întristez? Poate că a crezut că orice mișcare din
partea lui m-ar speria. Sau pur și simplu nu știa suficient despre relații în general.
Ne-am culcat împreună ; acum ce? Nu era ca și cum niciunul dintre noi ar fi avut multă
experiență .
Dar m-am semnat cu el. L-am acceptat ca soțul meu. Aveam amâ ndoi nevoi care nu
erau satisfă cute. Așa că am decis să -i fac totul ușor.
Ș tiind că va fi afară pentru câ teva ore, am început să -mi mut lucrurile în apartamentul
lui principal – spre consternarea fulgeră toare a lui Cyclops. „Îmi pare ră u, bă iete. Viața de
că să torie necesită puțină intimitate.”
În baie, mi-am aranjat articolele de toaletă pe jumă tatea meu de chiuvetă de marmură .
Armura lui atâ rna pe un suport; Mi-am aruncat că mașa de noapte de mă tase peste ea, doar
ca să vă d ce va spune.
Mi-am agă țat hainele în dulapul de lâ ngă cel al lui Aric și am cură țat câ teva sertare
pentru lucrurile mele.
Într-una, am pă strat o amintire prețuită . . . .
Apoi am început să fac niște schimbă ri reale. Singura lui piesă de mobilier era un pat
de sanie sculptat. Mi-am îndrumat lianele să mute mai multe bucă ți înă untru. În curâ nd,
laptopul meu s-a încă rcat pe noua noptieră .
Tavanul și pereții lui erau negri, iar podeaua marmură neagră . M-am gâ ndit că câ țiva
dintre pereți ar trebui să fie ai mei. Pe unul, am creat o gră dină verticală , înflorind un
simbol roșu al infinitului. Am început să decorez celă lalt perete folosind vopsea pe care mi-
a procurat-o.
În timp ce mi-am mutat pensula, m-am întrebat cum va reacționa el la toate acestea.
Am sperat să rutâ ndu-mă .
În multe ocazii în care îl vă zusem antrenâ ndu-se în pantalonii lui de piele și că mașa
din zale, l-am poftit. Ș i am avut vise senzuale despre el, care nu au apă rut din trecut. Într-
una, îmi treceam buzele peste toate runele de pe pieptul lui, urmă rindu-le cu limba înainte
de a coborî.
Acum că eram că să torită , erau lucruri pe care voiam să le încerc, lucruri despre care
auzisem de la Mel și de la alte fete de la școală . Ș i din moment ce mi-am jurat că nu am
regrete. . .
Doamne, dacă Aric ar ști ce îmi imaginez acum.
Tocmai terminasem câ nd i-am auzit pintenii pe hol. Pașii lui au încetinit. Probabil că a
mirosit florile și vopseaua.
A deschis ușa. Transpira și era stricat de noroi, ară tâ nd atâ t de magnific încâ t mi-a
ascuns temporar gâ ndurile.
Privirea lui a cuprins schimbă rile mele: rochia mea s-a aruncat peste armura lui, noua
mea gră dină și opera de artă . În mijlocul unui perete negru, pictasem un trandafir alb uriaș.
Ca bannerul lui.
Buzele i s-au curbat, iar ochii i s-au înstelat. „Te-ai mutat?”
— Înțeleg că ești de acord cu planul?
"Încâ ntat." S-a încrucișat să stea în fața mea, apoi mi-a luat fața în mâ inile lui. „Nu am
vrut să te presez. Ș i nu știam dacă ai vrea să te plâ ngi oficial.”
Atâ t de demodat. Ceea ce, avâ nd în vedere vâ rsta lui, era de înțeles. „Am crezut că îți
dorești intimitatea.”
A expirat. „Propria mea faptă . Am fost un tică los în privința asta câ nd te-am forțat
prima dată să locuiești aici.”
Nu m-am putut certa cu el în privința asta. „M-am îngrijorat și că ți-ar plă cea să dormi
singur în patul tă u.”
„Patul acela are patru sute de ani, ceea ce înseamnă că am petrecut mult timp în el
fantezâ nd despre tine. Odată ce te voi avea din nou acolo, bă nuiesc că voi avea puțin control
la început. Am încercat să fiu un gentleman și să mă abțin, așa că canapeaua pă rea un pariu
mai sigur.”
„Abia așteptă m nimic. Sunt lacom de timp cu tine.”
A zâ mbit în timp ce-și trecea degetul mare peste fruntea mea. Am pă tat acolo vopsea?
„Niciunul dintre noi nu are experiență cu asta”, am spus. „Dar dacă ai vreodată
întrebă ri, vorbește cu mine, bine? Dacă ai nevoie vreodată de ceva, trebuie să mă anunți.”
Da din cap. — Dacă vrei să vorbești și cu mine.
"Iţi promit."
Tonul lui a devenit ră gușit câ nd a adă ugat: „În prezent, am o nevoie urgentă ”. Vocea lui
profundă mi-a fă cut inima să bată repede.
Mi-am umezit buzele. "Ce-i asta?"
„Să spă l această vopsea de pe soția mea.” S-a aplecat și mi-a luat gura. Cum am putut
să fiu deja atâ t de dependent de să rutul lui? Își înclină gura, adâ ncind contactul.
Între să ruturi, am reușit cumva să ne dezbracă m și să ajungem la duș. Ne-am spă lat și
am explorat.
Mâ inile lui aspre pe sâ nii mei. Palmele mele alunecâ nd peste pieptul lui și mai jos.
I-am înghițit runele și i-am lins pielea. Așa cum am fă cut-o în vis, am urmat semnele de
tă iere în jos.
 Ș i-a dat seama de intenția mea și o rafală de respirație i-a pă ră sit buzele. Ochii
stră lucitori, și-a trecut degetele prin pă rul meu. Cu câ t coboram, cu atâ t mâ inile lui
tremurau mai mult pe capul meu. Respirația i se ră gușiseră .
Câ nd m-am să rutat, el a țipat și s-a renunțat. Sunete agonisitoare au izbucnit din
pieptul lui pentru că îl trimiteam în chinuri. Încurajat, l-am luat între buze.
— Sievā, a ră pit el. „ Sievā! Zei atotputernici!” Cu toate acestea, chiar dacă trupul lui
tremura, el mi-a mâ ngâ iat cu reverență fața cu dosul degetelor. . . .
_______________

„Mi-ai spus că vom rescrie istoria”, a spus el în timp ce mă întindeam la pieptul lui mai
tâ rziu în acea noapte.
Îi urmă ream runele, relaxat și languid. Deși nu fă cuse niciodată sex înaintea mea,
trebuie să fi observat câ teva trucuri ră ută cioase de-a lungul vieții sale lungi.
Vâ rful degetului meu a alunecat peste un tatuaj. „Am visat să le să rut pe acestea,
urmă rindu-le pe fiecare pe corp. Chiar și atunci câ nd te-am urâ t, am avut vise sexuale
despre tine.”
„Bine ați venit în întreaga mea existență ”, a spus el ironic. „Câ nd am primit aceste
semne, nu mi-am imaginat niciodată că îți vor ghida buzele frumoase spre bucuria mea.
Spune-mi, a fost un impuls ră tă cit?”
„Mi-l imaginam în timp ce pictam peretele.”
„Din nou, ai premeditat!” L-am plesnit pe piept, iar el a chicotit. „Dacă îmi dai numele
vaccinului contraceptiv pe care l-ai avut, voi gă si mai multe dintre ele. Sunt neră bdă tor că
nimic nu ne întrerupe plă cerea unul față de celă lalt.” Tonul lui indica subestimarea
mileniului.
„Se numește Depo-Provera. Ar trebui să dureze aproximativ trei luni, iar Paul mai are
câ teva doze.” Câ nd mi-a fă cut injectarea, i-am spus: „Ideea de a tră i încă trei luni mi se pare
exagerată chiar acum”. El a ră spuns: „Mai bine să te asiguri decâ t să -mi pară ră u, nu?”
Aric dă du din cap. „Voi fi atent la asta.”
— Nu pleci nicăieri fă ră mine, Reaper. Cu câ t accepți mai devreme acest lucru ca fapt,
cu atâ t viața îți va fi mai ușoară .” Pregă tirea soțului unui bă rbat în vâ rstă de două milenii
avea să fie o provocare.
Aric ridică o sprâ nceană la asta. Apoi, pă râ nd că ia o decizie, m-a lă sat deoparte să mă
dau jos din pat. "Am ceva pentru tine." În timp ce se îndrepta spre dulapul nostru, m-am
uitat cu privirea la vederea trupului să u impecabil.
Vederea de întoarcere a fost și mai plină de satisfacții.
S-a așezat lâ ngă mine și mi-a întins o cutie mică de bijuterii. „Vreau să ai asta.”
Am deschis cutia, gă sind un inel de aur superb, gravat cu rune care îmi aminteau de
tatuajele lui. Un oval de chihlimbar a împodobit trupa. Frumoasa. Culoarea caldă îmi
amintea de ochii lui ori de câ te ori era mulțumit.
„A fost al mamei mele.” A scos inelul. „Nu ți-am dat asta niciodată în trecut. Dar m-ai
onora purtâ nd-o acum?”
Am dat din cap pe neră suflate. "Da."
„Patria mea era renumită pentru chihlimbar – din pin.” Mi-a strecurat inelul pe deget
și s-a potrivit perfect. Ț inâ ndu-mi privirea, el a spus: „Suntem că să toriți acum”.
 Primul preot pe care îl găsesc, mă voi căsători cu tine. cuvintele lui Jack. Mi-am amintit
dragostea care ardea din privirea lui cenușie înainte de a înă buși amintirea. „Aric, e atâ t de
frumos. Mulțumesc."
„Mă bucur că îți place.” S-a întins din nou, tră gâ ndu-mă de el.
Mi-am pus palma peste inima lui, uitâ ndu-mă la verigheta mea. „Din toate pietrele . . .”
Simbolul că să toriei pă rinților să i fusese derivat din copaci. Un alt punct de referință .
„Semnificația chihlimbarului nu a fost pierdută pentru mine.” Ș i-a trâ ntit vâ rfurile
degetelor în sus și în jos pe spatele meu.
Mi-am muşcat buza de jos. „Nu am încă un inel pentru tine.” Totuși, am avut o idee de
unde să iau unul. . . .
„Aș purta fire legate în jurul degetului dacă ar spune lumii că am fost luat de tine.”
„Dacă sunt soția ta că să torită legal, nu ar trebui să -mi spui pe numele meu?” Ș i-a
întredeschis buzele pentru a vorbi, dar l-am întrerupt: „Ești pe cale să -mi spui că numele
mele mereu în schimbare nu contează și poate că n-au avut în trecut. Dar Evie este
împă ră teasa care a fost suficient de inteligentă să -ți dea o șansă . EV. Aruncă ideea și
întoarce-te la mine.”
El a zâ mbit. „Voi arunca ideea.”
— Ș i încă ceva, i-am spus. „Vreau să -mi citești cronicile.”
Mâ na i s-a oprit. "Vrei sa spui ca."
"Desigur. Chiar dacă sunt îngrijorat că te vor face să mă ură ști din nou.”
"Imposibil."
Apoi mi-am adus aminte de unele dintre ghimpiile recente ale lui Aric. — Dacă mă
gâ ndesc bine, probabil că ar trebui să -i rețin, din moment ce nu sunt în alianța ta și tot.
"Ce vrei sa spui?"
Am ridicat din umeri. „Cu Circe.”
— Mă întrebam dacă aș putea obține o creștere din partea ta.
Ridică-te și mergi.
„Pentru înregistrare, tu și cu mine nu suntem aliați”, a spus el. „Suntem o singură
entitate acum. Tot ce este al meu este al tă u.”
Pe un ton liniștit, am întrebat: „Este nevoia mea de ră zbunare și a ta?”
„Da, îți jur că îl vom ucide pe împă rat. Ceea ce înseamnă antrenament pentru tine. Ai
grijă ce îți dorești, sievā .”
 42
Ziua 485 AF
„Lovește cu amâ ndoi”, se ră sti Aric, lovindu-mă în fund cu capacul sabiei.
Transpiram, epuizat și lipsit de dispoziție .
„Stejarul și vița de vie – în același timp. Vino acum, soție, te-am mai vă zut fă câ nd asta.
Am simțit că faci asta înainte.”
Mi-am pus mâ inile pe genunchi, uitâ ndu-mă la stejarul pe care abia reușisem să -l
cresc, cu atâ t mai puțin control. Între respirații, am spus: „Cred că asta este. . . una din acele
situatii. . . unde acțiunile par mai ușoare. . . decâ t sunt ei.”
Se aștepta să exersez cu el. Ș i a fost prea rapid. Nu era prima dată câ nd mă bă tea.
Bă rbatul nu glumea câ nd promisese antrenament. În fiecare zi, în ultima lună , burniță
sau ploaie, mă escorta în curte și apoi mă împingea la limită .
Își îndreptă sabia spre râ u. „Circe este plin, iar Fauna își construiește armata. Dacă vrei
ca Împă ratul să moară , trebuie să devii și tu mai puternic.”
Ș anțul preotesei devenea din ce în ce mai lat și mai adâ nc pe zi ce trece, revă rsâ nd mai
mult peisajul rural, urcâ ndu-se pe munte. Oficial, eram o insulă .
Lark a continuat să -și reproducă creaturile, populația insulei noastre crescâ nd.
Aric și cu mine i-am ajutat ori de câ te ori îi că uta pe Richter și Finn. Încă nu-și pierduse
speranța că îl va gă si. S-ar putea să fi murit, dar fă ră apelurile Arcana, nu am putea ști.
Aric și cu mine îi livră sem recent puiul de șase lupi de ră zboi a lui Maneater. Lark a
spus că Scarface era tată l, dar eu am refuzat să cred. I-am spus lui Cyclops: „Câ ine bă trâ n,
încă mai ai, nu-i așa?”
Deși mă guturasem la pachetele (uriașe) care se zvâ rcoleau, privirea lui Aric se
îndepă rtase. „Ea devine mai formidabilă în fiecare zi.”
Acum am fă cut semn că tre castel, spunâ ndu-i: „Nu mă descurc prea ră u cu puterile
mele”. Iedera și trandafirii drapeau pereții. Înă untru, viță de vie curgea pe fiecare hol,
urcâ nd peste tavane. Pe lâ ngă șanțul lui Circe, spinii mei au acoperit acri de munte. Ei ar
acționa ca mai multe santinelele – pentru că puteam simți prin ei – și, eventual, ar ajuta să
prindă o armată Bagger care avansează .
Cu toate acestea, cu siguranță ceva a fost în neregulă cu abilită țile mele. A fost de ceva
vreme. Pă reau muți.
Aric îşi puse sabia peste umă r. „Dar poți face mai mult.”
m-am îndreptat. "Ca si tine? Ești mai rapid și mai puternic decâ t oricâ nd.” De fiecare
dată câ nd l-am vă zut antrenâ ndu-se în cota lui sexy, cu sabia ridicată în timp ce-și controla
imensul cal de ră zboi, nu credeam că era al meu. Adevă ratul Grim Reaper.
Ori de câ te ori mă prindea că îl verific, îmi arunca o privire mocnită , ochii lui
promițâ nd lucruri rele pentru mai tâ rziu. El a livrat mereu. . . .
Acum a smuls o mă nușă pentru a-mi prinde obrazul. Niciodată suficientă atingere. „Îți
atribui puterea mea. Acum am ceva de protejat.”
 În schimbul a tot ce îmi dă duse Aric, l-am împroșcat cu afecțiune. Dacă ar fi fost
arogant înainte, acum devenea uluitor de îngâ mfat.
Începuse să se schimbe și în alte moduri. Nu a mai bă ut, decâ t dacă am tras noi doi
vodcă . A zâ mbit mult. Chiar a râ s.
Tot ce avea nevoie era un tovară ș, cineva pe care să -l numească al lui. Cavalerul
Nesfâ rșit nu fusese mai echipat pentru a face față singură tă ții decâ t aș fi fost mine.
Circe comentase: „E dezgustător de fericit, Evie Greene. De parcă nici mă car nu mai
este un Arcana. Devine jenant .”
Reuşeam cel puţin una dintre misiunile mele. Fă câ nd conținut Aric, m-a distras de la
durere. Din trecut. Ori de câ te ori fă ceam sex, mă pierdeam în el, gă sind uitarea, mintea mea
golindu-mă . . . .
S-a uitat la mine acum. „Te voi proteja mereu .” I-a spus asta bunicii mele înainte să
moară . Ca și cum ar fi murit Jack. Ș i mama mea.
Aric se aplecă și își lipi buzele de ale mele.
Uitare. Am oftat, devenind moale împotriva lui.
Dar câ nd a adâ ncit să rutul, mi-am amintit cumva să mă retrag. Am încercat să nu ne
etală m relația în fața creaturilor lui Lark sau a râ ului lui Circe.
„Foarte bine, nevastă mică . Mă voi stră dui să aștept pâ nă diseară . Se pare că ești mai în
chef de antrenament.”
Aproape am gemut.
S-a dat înapoi de la mine. „Aruncă semințele din buzunar și crește-le în aer.”
"În nici un caz. Nu sunt suficient de puternic pentru asta acum.” aș leșina.
Pe un ton mă surat, el a întrebat: „De ce crezi că este?”
„Aric, dacă acei Bagman mușcă ... . .” Am ezitat, apoi am spus în grabă : „Mi-am
deteriorat definitiv puterile?” Acolo. Frica mea secretă a dispă rut.
A scuturat din cap. "Nicio sansa. În general, nu ai fi atâ t de să nă tos. Ai o energie
nemă rginită câ nd dansezi.”
De câ teva ori pe să ptă mâ nă , dansam pentru el în studio – ceea ce, de obicei, mă ducea
înapoi în patul nostru de îndată ce pielea mea se umezea din cauza efortului. "Atunci ce
este?"
„Nu sunt încă sigur. Vă voi anunța câ nd voi elabora o teorie.”
Câ nd burnița sa intensificat pâ nă la o ploaie, mi-am tras gluga poncho-ului.
„Vino.” Aric m-a luat de mâ nă . „A fost suficient pentru azi.”
Am pornit înapoi spre castel, amâ ndoi pierduți în gâ nduri.
Abia așteptam un duș fierbinte — cu el. Rareori fă ceam duș singuri. Pentru a fi corect,
cine nu ar conserva apa după ce a tră it prin Flash?
Apoi mâ ncă m în biroul lui, gă zduindu-ne în fața focului pentru a citi cronicile pe care
le dobâ ndise în ultimele trei jocuri, inclusiv cele ale Îndră gostiților.
Aric aproape terminase de traducerea lor. Câ nd am insistat în legă tură cu conținutul,
el a recunoscut că nu era prea mult să ne ajute. Intră rile erau practic fantezii de crimă în
flux de conștiință – și am jucat în fiecare.
Am presupus că acele pagini ar avea sens . Sau fii de ajutor . Dar chiar și tată l
Îndră gostiților recunoscuse că cronicile lor erau un contract de ră zbunare. Nu e de mirare
că Aric nu dorise să împă rtă șească detaliile.
 Mi-a citit și propria carte. Informațiile din interior umpluseră spații libere care îl
chinuiseră de secole. Printre alte zeci de mistere, se întrebase cum l-am învins pe
Centurion, cum am supraviețuit Turnului și focului Îngerului și ce fă cusem cu cronicile
Magicianului după ce i-am ucis pe el și Lark (ars). dupa citit).
De asemenea, bă nuise că Lark ar putea crea animale, dar pâ nă acum nu a putut
verifica acea abilitate.
Așa cum nu reușise niciodată să verifice Arcanele Minori. Ceea ce avea sens. Minorii
probabil se feriseră de el, lă sâ ndu-l să -și facă treaba lui mortală . Ar repeta acea strategie în
acest joc?
Chiar și după toate aceste să ptă mâ ni, tot nu puteam să -mi scutur sentimentul de
numă ră toare inversă de ră u augur; poate le-am simțit abordarea ?
TIC Tac. TIC Tac. Dacă nu ei, atunci ce amenințare se profilează . . . ?
I-am spus lui Aric despre simțul meu. El ră spunse: „Nu putem face mai mult ca să ne
pregă tim împotriva inamicilor, așa că încearcă să nu te concentrezi prea mult pe asta. Ț ine
minte: acest joc va încerca să te facă nebun.”
Se scă rpinase în cap la scrierile criptice ale bunicii din spatele cronicilor mele,
promițâ nd că va continua să caute ră spunsuri.
De câ nd a murit, am încercat să mă concentrez pe amintirile bune despre ea. Ea mă
învă țase multe despre abilită țile mele și nu toate informațiile fuseseră orientate spre
ucidere.
Ea îmi spusese că o împă ră teasă poate modela lemnul în orice formă îi place; în
buzunar era o verighetă pentru Aric pe care o fă cusem cu grijă .
M-am gâ ndit că trupa va trebui să fie la fel de rezistentă ca metalul, așa că am ales unul
dintre cei mai puternici copaci din lume: lignum vitae. Latină pentru lemnul vieții .
Aric ar dori acel detaliu.
După ce i-am mă surat în secret degetul inelar – folosisem o viță de vie minuscul în
timp ce dormea – am creat inele prototip, perfecționâ ndu-mi abilită țile.
Odată ce am fost mulțumit de trupă , am întă rit-o cu tot ce era în mine, fă câ nd lemnul
la fel de puternic ca oțelul. Întunecasem boabele și le netezisem, pâ nă câ nd banda a
stră lucit negru.
S-ar putea să nu mâ nuiesc puterile plantelor cutremură toare pe care le-am avut în
trecut, dar aș putea face o verighetă ră ută cioasă .
Ar fi la fel de rezistent ca el.
Dar din anumite motive, am tot ezitat să i-o dau.
Din cauza lui Jack? Nu știu. Am încercat să nu mă gâ ndesc deloc la prima mea dragoste,
gâ ndindu-mă că aș putea să mai țin garoul pus puțin. Acel laț din jurul inimii mele ar putea
să limiteze ceea ce am simțit pentru Aric, dar probabil că nu am putut face față cu nimic mai
puternic decâ t dragostea nebună pe care o aveam deja pentru el. . . .
Câ nd am ajuns la ușa din față , s-a oprit și mi-a tras gluga înapoi, evaluâ ndu-mi fața.
„Poate că ești pur și simplu obosit din cauza lipsei de odihnă .”
Uneori garoul aluneca. Mai ales câ nd dormeam. "Da, poate." Încă nu eram scutit de
coșmarurile legate de atacul Împă ratului. Aseară , m-am ridicat în pat țipâ nd. Aric fusese
chiar acolo pentru mine.
"A fost doar un vis." M-a tras de el. „Ești în siguranță, iubire.”
 Am tremurat în brațele lui. Împăratul trebuia oprit. Am crezut că Circe — Richter va
inaugura iadul pe pământ.
„Sievā, shh, shh”, murmură Aric, legănându-mă. "Te-am prins."
„Jack spunea asta.” M-am încordat, nu-mi venea să cred că am rostit asta cu voce tare.
Unde ai capul, Evie? "Îmi pare rău."
— Nu-ţi pare rău, spuse Aric hotărât. „ Ar trebui să vorbești despre el. El a fost o mare
parte din viața ta.”
„Nu vreau să te rănesc.”
Aric m-a tras înapoi să-l înfrunt. — Încerci să nu te gândești la el?
După o ezitare, am dat din cap.
„Jack ți-a salvat viața și te-a protejat când erai vulnerabil. Tu și cu mine nu am avea
niciodată acest timp dacă nu era el.”
„Eu . . . să nu vorbim despre asta.” Am întins mâna spre Aric, căutând acea uitare.
"Sărută-mă. . . .”
Acum l-am asigurat: „Voi dormi mai mult în seara asta”. Poate că fusesem prea afectat
psihic de toate. Poate că ar fi trebuit să -mi iau mai mult timp să -l supă r pe Jack.
Nu, nu, nu aș fi putut. Voiam – aveam nevoie – să -l fac fericit pe Aric. Ș i eram la timp
împrumutat . . . .
Am crezut că a muri într-o luptă împotriva lui Richter ar fi mai ușor decâ t să accept
ceea ce a fă cut el. Acum știam ce va fi mai greu decâ t ambele.
Pierderea lui Aric.
Nu puteam înă buși nici un fior.
„ Sievā , este ceva care te distrage mai mult?”
am ridicat din umeri. „Mă gâ ndesc mult la Richter.”
„Ar trebui să ne antrenă m mai mult în să ptă mâ nile urmă toare. Vom adă uga o oră în
fiecare zi.” Mi-a trecut un braț în jurul umerilor, tră gâ ndu-mă de el. „Trebuie să fii pregă tit
să lupți. Dacă ți s-a întâ mplat ceva. . .” A înghițit în sec. „Cred că mi-aș pierde mințile.”
Bingo, Aric.
Exact asta se întâmplă.
 43
Ziua 499 AF
— Niciun bă rbat nu a avut vreodată colegi de cameră ca acest trio de femei, spuse sec Aric.
El și cu mine stă team în pat, uitâ ndu-ne unul la altul la lumina focului, încercâ nd să nu
observă m cum tremura întreg vâ rful muntelui.
Ş anţul lui Circe stropi de vâ rtejuri şi vâ rtejuri, ca o violenţă abia ţinută . De fapt, râ ul s-
a umflat adesea în repezi, castelul aproape de proprietate, cu excepția apei. Să ptă mâ na
trecută , trimisese un gheizer la o milă în aer.
Toată acea energie reținută , abia așteaptă să fie dezlă nțuită .
Mi-am coborâ t vocea pentru a spune: „Te-am surprins mai devreme privind râ ul cu o
privire neliniștită . Ea ne-ar putea învă lui ca pe o ultimă idee.”
Chiar mai rau? Vă zusem forma de apă a preotesei mișcâ ndu-se în ceață – mergâ nd
printre noi, ca o fantomă . Câ nd ră mase nemișcată , devenise complet transparentă . M-am
uitat direct prin ea.
Noaptea trecută , Aric și cu mine gă siseră m pași umezi care ieșeau din piscina
interioară , dar nicio treaptă care ducea înă untru. Circe fă cuse hidroporturi de la un corp de
apă la altul, apoi scă pase în interiorul castelului.
A expirat. „Ne mlaștină ? Sau poate eroda muntele chiar de sub noi?
„Uau.” Nu m-am gâ ndit la asta. „Cred că îi pasă cu adevă rat de tine. Privind în urmă ,
vă d că fă cea tot ce putea pentru a ne ajuta să ne unim. Dar oare că ldura luptei o va face să
lovească ?
„Ea a obținut mult control asupra jocurilor.”
"Ca si tine."
Ș i-a înclinat capul. "Da. În orice caz, ea nu m-a tră dat niciodată .”
„Dar am tră dat-o”. În cele din urmă îl fă cusem să explice ce se întâ mplase între mine și
Circe în ultimul joc.
După ce am convins-o că sunt diferită – față de dă țile anterioare în care o
înjunghiasem pe spate – am devenit prieteni. Dar câ nd mi-am ucis aliatul Fauna, Circe
devenise suspicioasă . Înainte ca ea să poată scă pa în siguranță , am ră pit-o, înlă nțuindu-o în
pivnița mea, amâ nâ nd uciderea, astfel încâ t Moartea să nu audă de asta sau să vadă o nouă
icoană .
Aric o gă sise acolo jos – imediat după ce încercasem să -l otrăvesc . El îi salvase viața,
câ știgâ ndu-i loialitatea.
Mi-am muscat buza. „Poate că mă va viza doar pe mine.” Sentimentul meu de
numă ră toare inversă fusese despre Circe? Poate că n-ar trebui să aștept ca celă lalt pantof
să cadă ; Ar trebui să aștept să crească valul.
„ Sievā , a te ținti înseamnă a mă ținti pe mine.”
Câ teva fiare au ră cnit în noapte. Strigă tele și strigă tele animalelor au fost o reamintire
constantă a arsenalului în creștere al lui Lark.
„Cu câ t jocul se întinde mai mult, cu atâ t devenim fiecare mai puternic.”
 În afară de mine. „Richter?”
— Da, spuse Aric încet. „Ș i norocul și soarele”.
„Sol a spus că va fi capabil să lumineze întreaga lume, controlâ nd milioane de Baggers.
Ar putea?”
"Eventual. Dar dacă numai Fortune își dă seama de toate puterile ei, atunci ea ne-a
învins deja.”
"Ce vrei să spui?"
„Manipularea ei noroc-energie”, a spus el. „Ea ar putea afecta orbește o bă tă lie – chiar
înainte de a începe. Abilitatea ei ar putea garanta că alianța ei va câ știga orice conflict.”
„Ș ansele ar fi întotdeauna fixate în favoarea lor?”
A scuturat din cap. „Nu cote. Rezultate fixe . Nu am avea șanse.”
Poate că ea era ră dă cina a ceea ce simțeam. La naiba, venea ceva ! L-am prins de umă r
pe Aric. „Vreau să -ți porți armura câ t mai mult posibil. Vă rog. Dacă ai murit. . .”
Mi-a strâ ns fața. „Am nevoie să înțelegi ceva. Indiferent ce se întâ mplă în viitor,
indiferent ce aduce acest joc, aceste luni cu tine au meritat toată singură tatea și durerea
mea.” Mi-a dat un să rut scurt și dur. „Aș repeta acele milenii, doar pentru acest gust de viață
cu tine.”
— Din nou, și eu te iubesc, Aric. Acum, poartă -ți armura dracului.”
Degetul lui a trecut peste pometul meu. „Este probabil să cad în luptă .”
„Nu ai fă cut-o în două mii de ani.” Apoi m-am încruntat. „Nu te mai aștepți să avem o
viață împreună ?”
"Unul lung?" A scuturat din cap. „Ț i-am spus că șansele ca amâ ndoi să tră im pâ nă la 80
de ani în această lume sunt extrem de mici, mai ales dacă jocul continuă . Suntem soldați și
suntem în ră zboi. Dar ne vom întoarce.”
„De unde vor veni jucă torii în viitor?” Am întrebat. „Cei mai mulți dintre noi nu mai au
nicio familie.”
„Dar fiecare Arcana are o rudă cea mai apropiată undeva în lume. Acea persoană va
continua linia.”
Digerâ nd tot ce mi-a spus, am spus: „Dacă suntem soldați în ră zboi, atunci să ieșim
într-un flă că ri de glorie – împreună ...”.
„Ar trebui să pierdem amâ ndoi, cum vom ști să nu ne ucidem unul pe celă lalt în viitor?
Simpla idee că aș putea să te ră nesc din nou. . .” Ochii îi pâ lpâ iau de emoție. „Am putea să le
scriem urmă toarelor noastre încarnă ri, dar cine va trimite o asemenea misivă ?”
„Câ nd mi-ai cerut să fiu cu tine acum câ teva luni, cum ai plă nuit asta?”
„Aș fi avut încredere că Lark va duce scrisorile mai departe”, a spus el. „Acum fiecare
avem o țintă pe spate.”
„Nu aș putea să -ți cer să faci un alt timp de șapte secole.” Mi-a spus mie și lui Jack că
nemurirea este cel mai absolut iad . „Dar nici eu nu m-am putut descurca. Nu sunt fă cut să
fiu singur. Aric, dacă ți s-a întâ mplat ceva. . . Nu am putut . . .” Le pierzi pe amâ ndouă ? Nu
era nici un garou suficient de strâ ns. „A câ știga meciul ar fi cel mai ră u coșmar al meu.”
Vocea a devenit morocă noasă , a spus: „Chiar vrei să spui asta”.
Am dat din cap. „Trebuie să gă sim o altă modalitate de a ne pă stra amintirile.”
„Ne-am putea tâ rgui cu Nebunul...”
"Indiscutabil." Inspir, apoi mi-am înmuiat tonul. „Ce zici de Circe? Poate i-am cere să
facă o vrajă .”
— Deși s-ar putea să nu avem încredere în ea să nu ne omoare?
Buna observatie. „Cereșetorii nu pot alege.”
„Vom vorbi cu ea.” S-a întins spre mine, tră gâ ndu-mă mai aproape. "Vino aici."
M-am dus în brațele lui și, o vreme, nu a trebuit să mă gâ ndesc deloc. . . .
 44
Ziua 511 AF
„Cel necurat!” Lark a sunat câ nd am trecut prin camera ei. Stă tea pe patul ei, în mijlocul
unui morman de animale.
Aric termina alte traduceri, așa că i-am spus că mă voi duce la Lark. În secret, voiam să
mă asigur că nu plă nuia crimele noastre cu toate animalele ei și altele. „Vei o pauză ?”
"Câ teva minute. Doar pentru a-mi odihni aripile. Adică , aripile mele de șoim.” Ea fă cu
semn spre pat. „Cop un ghemuit.”
M-am plimbat printre animale, apoi am scos din drum o familie de bursuci morocă nos
pentru a putea sta lâ ngă Lark.
— Îl faci pe șeful fericit, spuse ea. „De o mie de ori mai fericiți decâ t atunci câ nd ați
reușit înainte. L-am auzit pe bă rbat fluierând a doua dimineață . Adevă rat?"
"Adevă rat." M-am întins și i-am smuls pene din pă r.
Cu un mâ râ it iritat, ea și-a scuturat coama afară .
I-am bă gat insistent pă rul după urechi. „Urechile tale devin ascuțite.”
Ea și-a plesnit degetele cu gheare peste ele și a șuierat la mine.
„Cred că sunt adorabili.”
Cu o expresie precaută , își coborî mâ inile. "Tot ceea ce." Fruminâ ndu-și buza cu un
colț, ea a spus: „Crezi că Finn va fi cool cu schimbă rile mele?”
"Fac. În jocurile anterioare, i-a plă cut calită țile tale animale. Îmi amintesc câ nd ți-a
spus asta.”
"Într-adevă r?" Asta a fă cut-o să zâ mbească . „Sunt atâ t de gata să mă întorc împreună
cu el. Câ nd era la Fort Arcana, am transmis scrisori prin șoim, ne cunoaștem cu adevă rat.
Sunt un plecat pentru bă iatul ă la.”
„Cyclops trebuia să -l conducă la tine.” De îndată ce piciorul lui Finn s-a vindecat
suficient pentru ca el să că lă rească . „Ce se întâ mplă acum dacă îl gă sești?”
Binecută ndu-se cu o gheară , ea a spus: „Ș oimul meu îl poate trage în brațe”.
„Înlocuiți-l. . . Unde? Aici în spate ?"
Mai agitat.
"Oh, la naiba. Serios, Lark? Aric ar avea un anevrism.
Ea mi-a întâ lnit în sfâ rșit privirea. „Unde credeai că ne vom duce? Ori ră mâ ne Finn, ori
plec eu. Vrei să scapi de mine?”
"Nu deloc." Am oftat. „Nu știu ce îmi imaginam. Poate că ar avea un bloc în apropiere,
unul la fel de pă că lit ca cel vechi. Voi doi v-ați întâ lni.” Dacă era încă în viață .
„Mă ajuți cu șeful?”
„Odată ce îl vei gă si pe Finn, voi încerca să vorbesc cu el. Dar nu pot promite nimic.”
„Mulțumesc, Eves.” Ea a zâ mbit larg, fulgerâ ndu-și colții ascuțiți, amintindu-mi de ce
Aric s-ar refuza din greu la asta. Finn ar putea fi aliatul meu, dar era încă un Arcana. „Deci,
cum e să tră iești cu cineva?”
 „M-am gâ ndit că va dura ceva să mă obișnuiesc, dar a fost ușor.” Pentru că Aric și cu
mine ne potrivim perfect. În plus, se dovedea a fi un soț perfect, fă ră pregă tire necesară .
În această dimineață , m-am trezit și am gă sit o floare într-o vază de lâ ngă pat. El însuși
cultivase trandafirul, plantase să mâ nța cu două luni în urmă .
Trandafirii ar putea fi greu de crescut din semințe, așa că pentru el să fi fă cut efortul. . .
si sa nasca un mugur . . .
Mi-a dat chiar primul.
Un trandafir alb, ca cel de pe steagul lui. l-am pictat; o crescuse.
Simboluri, puncte de referință . Legă tura cu trandafiri dintre noi se întindea pe secole
și continua. La fel cum a rezistat conexiunea infinită a lui Lark și Finn.
Mi-am înclinat capul spre ea. „Nu mă întrebi despre locuința împreună , nu-i așa?
Încerci să vorbești cu mine. Despre sex.”
„Duh.” Ea și-a dat ochii peste cap. „N-am fă cut-o niciodată – vorbă sau faptă – și tu ai
fă cut-o, așa că ... . .”
„Deci vrei să știi cum este sexul?” Aric și cu mine am petrecut mult timp la asta.
De la început, mă convinsese să descriu în detaliu fiecare vis sexual pe care l-am avut
despre el – ca să le poată recrea. Să ptă mâ na trecută , în studioul de dans, mai îndeplinise
încă unul. După ce am dansat pentru el, mi-a dezlipit hainele de antrenament, ridicâ ndu-mă
deasupra barei ca să -mi poată linga pielea umedă , înfipâ ndu-și șoldurile între coapsele
mele. . . .
I-am spus Lark: „Este incitant”. Afirmație modestă . Pe mă sură ce el și cu mine am
descoperit ce ar putea face corpurile noastre împreună , am experimentat multe. Chiar în
această dimineață , acel trandafir alb dusese la câ teva să ruturi și apoi la altele.
Mult mai mult.
Aproape că m-am evantaiat, aturâ ndu-mi rapid gâ ndurile de la acea amintire. Mi-am
dres glasul, i-am spus: „Imaginează -ți fiorul pe care-l simți la flirt – câ nd îți înnodează
stomacul și degetele de la picioare se îndoaie și nu poți să -ți tragi respirația – și înmulțește-
l cu o mie.”
Lark avea o privire visă toare pe chipul ei.
„Cred că Finn te va face cu adevă rat fericit.”
Urechile ei ascuțite se zvâ cneau. „ Ești fericit cu moartea?”
Eram nebunește îndră gostită de el. Deci de ce verigheta lui era încă în buzunarul meu?
Ieri m-am îndreptat devreme spre curtea de antrenament, hotă râ t să -i dau inelul.
Fusese că lare, ară tâ nd la fel de devastator ca întotdeauna. . . .
Corpul i s-a tensionat când m-a văzut. Acesta este soțul meu. A descălecat și s-a îndreptat
spre mine, cu pintenii sunând, privirea lui strălucind în întuneric ca o ploaie de stele. „Mi-ai
fost dor de tine, soție.” Expresia lui era posesivă – și intenționată.
Curse cu puls, m-am dat înapoi. S-a apropiat. Eram acolo, urmărit de Moarte, și a trebuit
să lupt cu dorința de a alerga în brațele lui.
M-a manevrat până când spatele meu s-a întâlnit cu zidul grajdului. S-a coborât să mă
sărute pe gât, după ce a descoperit rapid cât de sensibil eram acolo.
Am oftat, tocmai pe punctul să-i dau inelul. . . când a început să cadă zăpada.
M-a simțit înțepenit și s-a tras înapoi să-mi cerceteze fața. „Ce este, iubire?”
M-am uitat la el și l-am mințit: „Nici un lucru”.
Acum i-am spus Lark: „Sunt înnebunit după Aric”.
 — Nu asta am întrebat, Eves. Ești fericit ?"
„Câ nd sunt cu el și pot uita tot ce s-a întâ mplat, atunci eu . . .” Eu ce ? „Atunci e bine.”
Expresia ei spunea că nu mă credea cu adevă rat, dar avea să -i dea drumul. „Câ nd îl voi
aduce înapoi pe Finn, vreau să mă culc cu el. Mult."
„Paul are vaccinuri contraceptive.”
"Dulce! Voi lă sa creșterea animalelor mele.”
Am scos un sunet de acord. Cântă, soră. „De ce le crești atâ t de mult? ” Se hotă râ se
înainte, dar niciodată așa.
„Sunt nervos tot timpul și mă face să mă simt mai în siguranță . Este ca și cum ar fi
mâ ncatul de stres. Luați în considerare acest lucru generator de stres.”
"De ce esti emotionat?"
„Pentru că îl avem pe Poseida nemaipomenit acolo, care amenință cu un tsunami! Nu
ară t cu o gheară sau altceva, dar sunt destul de sigur că râ ul mi-a mâ ncat unul dintre tigrii.
„Hai, nu, nu a fost.” M-am batjocorit, dar știam cu adevă rat? Probabil că nu este un
moment potrivit pentru a-i spune lui Lark că Circe a fost . . . mișcâ ndu-se printre noi.
„Preoteasa ar putea să -i placă pe tine și pe șef, dar cine sunt eu pentru ea? Nu vreau să
merg pe calea acelui tigru.”
„Victima fictivă a tigrului care a fost mâ ncată fictiv?”
Ea și-a ridicat bă rbia. „Dacă apa devine mult mai sus, menajeria se va inunda.”
Valurile s-au întors la porțile compusului. De fiecare dată câ nd Aric plă nuise să
vorbească cu Circe despre a face o vrajă pentru noi, apa spumase. L-am reţinut.
— I-ai vă zut valul mare, spuse Lark. „Câ t de mare era?”
Am recunoscut: „La fel de înalt ca un zgâ rie-nori”.
„Ce o împiedică să ne distrugă pe toți? De la distrugerea tuturor animalelor mele?”
"Nimic." Preoteasa ar putea să ne lovească ca muștele. „Nu putem face nimic pentru a
o opri. Dar avem încredere că ea nu ne va ră ni. Așa cum am avut încredere în tine să nu-mi
rupi gâ tul câ nd Cyclops dormea în patul meu. Uneori încă se scă rpina la uşă noaptea şi
scâ ncea degeaba. L-am ră sfă țat cu bună tă ți pentru a compensa.
— Ai încredere, nu? Lark spuse, adă ugâ nd pe un ton ciudat: — Cam atâ t avem.
"Ce înseamnă asta?"
„Nu ai chiar un pumn mare în aceste zile. Nu ca atunci câ nd te-ai luptat cu Ogen. Ș i nu-l
ai pe Nebun sau pe Jack care te urmă rește spatele. Sau Selena și Tess, sau Joules și Gabriel.
Nu avem pe Ogen.” Ea clă tină din cap. „Ș i Moartea. . .”
"Ce?"
„Ș eful nu se gâ ndește să ucidă ; se gâ ndește la tine.”
Mi-am îngustat ochii. „La care ai plă nuit întotdeauna, nu? Ai fă cut o strategie ca să ne
întâ lnim.”
Ea a ridicat din umeri. „În Ziua Zero, el și cu mine am avut o discuție despre cum avea
să mă omoare în câ țiva ani. Am complotat din acel moment înainte pentru a-i gă si
slă biciunea.” Folosind determinarea ei unică .
„De unde ai știut cum era cu adevă rat? Ar fi putut fi un maniac criminal.”
„ Este un ucigaș. Dar fiecare ucigaș are o slă biciune.”
Dacă era de crezut bunica mea, toți eram ucigași. Toți perfid și neloial.
Lark și-a șlefuit ghearele. „Am trecut de la cel defavorizat la cel de top – în luni de zile.”
„Chiar vrei să câ știgi jocul?”
 „Cineva trebuie să repopuleze animalele lumii. Aș putea face multe în câ teva secole,
mai ales cu regenerarea animalelor mele.”
I-am explicat capacitatea ei neexploatată . Odată ce îi gă sise pe Finn și Richter, urma să
înceapă să -l exerseze.
Ochii lui Lark sclipiră brusc în roșu. Fiecare animal din camera ei a înghețat și a tă cut,
ca niște statui. „Nu mai pot vorbi. Ș oimul meu ar fi putut să -și ia o pistă .
"Oh. Lucru sigur." M-am ridicat și m-am întors printre creaturi. Peste umă rul meu, i-
am spus: „Anunță -mă imediat dacă este Richter”. În timp ce ieșeam din camera ei, m-am
gâ ndit să cobor să vorbesc cu Circe, dar câ nd m-am uitat pe fereastră , râ ul s-a agitat. Pă rea
că nu avea chef să discute.
Mai devreme sau mai tâ rziu, Aric și cu mine va trebui să ne apropiem de vrajă .
M-am îndreptat spre studiul lui. L-a numit studiul nostru , dar eu îl consideram
întotdeauna singurul lui — sanctuarul în care soțul meu că rturar/ră zboinic își pă stra
comorile.
Stă tea în picioare câ nd am intrat. Un asemenea domn.
Câ nd am venit inițial la acest castel, el a ținut mereu biroul între noi. Acum nu era
fericit decâ t dacă ne atingeam într-un fel.
I-am luat mâ na oferită și m-a tras să mă așez în poală , cu degetele încrucișâ ndu-se cu
ale mele. „Mi-a fost dor de tine, soție mică .” Vocea lui era ră gușită , dâ nd fiori prin mine. „Am
avut dificultă ți în a mă concentra la muncă , am continuat să joc în această dimineață .”
Am roșit.
„În teorie, acea poziție promitea să fie plină de satisfacții”, a spus el cu un râ njet
pă că tos. "In practica . . . cutremurător .”
Corpul meu câ nta deja pentru atingerea lui, glifele îmi tremurau. El a observat și mi-a
aruncat o privire de pură mâ ndrie masculină – atâ t de sexy mi-a fost ră suflată . Dorința
stă tea între noi, scâ nteind.
Privind posesiva pe fața mea, s-a aplecat spre mine, luâ ndu-mi buzele de parcă nu m-
ar fi vă zut de să ptă mâ ni întregi, de parcă nu s-ar satura niciodată de să rutul meu.
Nu m-am să turat de ale lui. Palmele mele i-au urmă rit pieptul pentru a se odihni la
gâ tul lui, degetele mele împletindu-se în pă rul lui ciufulit.
M-a tachinat cu ră utate, pâ nă câ nd aș face orice pentru a atenua această durere. Am
vrut să -și piardă controlul, să fie la fel de pierdut ca și mine. În cele din urmă , m-am
zvâ rcolit peste poala lui, implorâ nd pe buzele lui: „Aric. . .”
Se dă du înapoi, cu ochii stră lucitori. S-a ridicat, așezâ ndu-mă pe marginea biroului. Cu
o singură mișcare a brațului, și-a trimis toate hâ rtiile în zbor, degajâ ndu-mi calea să mă
întind pe spate. Ei bine, cură țâ nd totul, cu excepția macului care încă creștea.
Ș i-a folosit viteza ca să ne dezbrace suficient. Deloc ca un gentleman.
A fost feroce cu mine pe acel birou.
Ș i apoi pe canapea.
Ș i apoi lâ ngă rafturile de că rți, cu picioarele mele în jurul taliei lui. Eram amândoi
înverșunați, forța scoțâ nd că rțile de pe rafturile lor.
Câ nd s-au pră bușit pe podea, am strigat: „Că rțile tale!” Ei au însemnat totul pentru el.
El a râ s, cu chipul glorios . „Lasă -i să cadă !”
„Dar acestea sunt comorile tale.”
 Cu o voce aspră de poftă , el a spus: „Am o singură comoară ”. A încetinit, fixâ ndu-mi
privirea cu cea înstelată . „Ș i ea deține sufletul meu.”
Între respirații, am spus: „Atunci?
El a dat din cap. „Ea o ține chiar aici” – și-a apă sat palma peste inima mea – „lâ ngă a
ei. . . .”
După aceea, în timp ce pulsul meu încerca să revină la normal și mă bucuram de
să rută rile lui tandre, am întrebat:
„Chiar nu ești supă rat?” Am recunoscut pe jos cartea lui preferată — Prințul . Cel scris
în originalul italian.
Cu fruntea sprijinită de a mea, a spus: „În trecut, nu am avut niciodată altceva decâ t
jocul, că rțile și relicvele mele. Nu mai. Am o soție pe care o ador. Sunt mai mult decâ t un
simplu ucigaș și un colecționar. Sunt soț .” Ș i-a legă nat șoldurile, gata de mai mult. „Ș i dacă
nu mă înșel, sunt al naibii de bun.”
_______________

„Am ceva pentru tine”, i-am spus lui Aric după ce ne-am fă cut duș și ne-am îmbră cat. „Vrei
să stai acolo și să închizi ochii?” I-am fă cut semn spre pat, hotă râ t să -i dau din nou inelul pe
care îl bă gasem în secret în buzunar.
Sprâ ncenele ridicate, se aşeză . „Nu sunt un iubitor de surprize, sievā .”
— Mai ales nu de la mine, nu?
Cu un râ njet pe jumă tate, a închis ochii.
Spusese că este un soț al naibii de bun. Doamne, am fost de acord. Deci ce așteptam?
Câ nd am întins mâ na spre inel, lupii au început să urle la ceva. Zootopia lui Lark avea
să ne înnebunească înainte de a se termina totul. Am încercat să -i ignor, spunâ ndu-i lui
Aric: „Sper să -ți placă ”.
Lupii au devenit din ce în ce mai tare.
Tocmai îmi bă gasem mâ na în buzunar câ nd un țipă t a venit de undeva în castel. Lark?
„AM GĂ SIT-O pe FINN!!” Muntele îi ră sună cu o mie de strigă te de animale.
Aric se ridică într-o clipită . „Ne reunim mai tâ rziu pentru surprinderea mea?”
"Da!" Ne-am gră bit amâ ndoi să -l gă sim pe Lark. Era în holul de la intrare, cu un șir de
creaturi în urma ei.
„Ei bine, unde este?” am întrebat, încâ ntat că Finn tră iește. — I-a spus șoimului tă u ce
sa întâ mplat cu el?
Ea a dat din cap entuziasmată . „În ultimele luni, a fă cut echipă cu Joules și Gabriel.
Deoarece nu au existat apeluri Arcana, cei trei l-au atacat pe Împă rat în raiduri de gherilă .
Odată ce șoimul l-a gă sit pe Finn, s-a despă rțit de ceilalți doi. A marcat o mașină , ca să poată
urmă ri...
„Turnul și Arhanghelul?” o întrerupse Aric. Vocea coborâ nd într-un ton amenință tor, a
spus: „Îl conduci pe magician în această direcție?” La încuviințarea ei îngrozită din cap, el a
repezit: — La acest castel ?
Ea a înghițit. Înghiţitură.
„Opriți șoimul în acest moment!”
Ochii i s-au înroșit. Câ teva clipe mai tâ rziu, ea clipi. „Finn a fost oprit”.
Am primit fiori de la expresia lui Aric. "Ce s-a întâ mplat?"
 „În cel mai bun caz, prietenii Magicianului îl folosesc pentru a ne gă si. În cel mai ră u
caz, el este de acord cu ei.”
Joules îl tră gea pe Aric de câ nd Aric o omorâ se pe iubita lui Joules, Calanthe. În
autoapă rare, dar totuși. . .
„Ș efule, jur că Finn nu e!”
Furios, Aric a adă ugat: „Chiar dacă este nevinovat, de unde știm că Fortuna și
Împă ratul nu urmă resc Turnul și Arhanghelul? Sau că Soarele nu urmă rește locația lor prin
Bagmen-ul lui? Acel șoim ar putea conduce o potecă a Arcana direct aici. Privirea mutâ ndu-
se spre mine, el a râ s: „Punâ nd în pericol ceea ce țin cel mai mult.” Se întoarse spre Lark,
ridicâ ndu-se deasupra ei. Vocea ră sunâ nd, a spus: „Ș i câ nd naiba i-am dat voie magicianului
să cheme acest castel?”
Lark își tâ rșă picioarele, în pragul lacrimilor, atâ t de diferite de tâ mpenia ei obișnuită .
„I-am scris. . . Am crezut . . . ai putea sa-l lasi. . . locuiește cu noi...”
" Trăiește aici?"
M-am strâ ns între ei. „Finn este prietenul și aliatul meu”, i-am spus lui Aric. „La Fort
Arcana, mi-a spus despre planul lui și al lui Lark de a se reuni și mi-am oferit tot sprijinul.
Lark a verificat cu mine mai devreme despre Finn care locuiește aici, la castel. Dacă și acest
loc este cu adevă rat casa mea, atunci îl invit să ră mâ nă aici definitiv.”
Aric miji ochii. — Presupun că soțul tă u nu poate spune nimic despre invitația ta ?
Mi-am ridicat bă rbia. „Nu, el știe mai bine. Pentru că este un soț al naibii de bun .”
 45
„Acesta este cel mai prost sfă tuit lucru pe care l-am fă cut vreodată ”, ma informat Aric în
timp ce ne conducea prin deschiderea râ ului lui Circe. „Ceea ce spune ceva, avâ nd în vedere
vâ rsta mea.”
Abia ascultam, prea ocupat cu privirea la pereții falnici de apă . Atâta putere. . .
Aric și cu mine eram în Range Rover-ul lui, lă sâ ndu-ne caii în urmă . Aveam nevoie de
viteză pentru a ajunge la Finn câ t mai repede posibil.
După ce am condus câ țiva mile, Aric a spus: „Ș i să te aduc? Pură nebunie. Chiar nu vă
pot nega nimic.”
„Ei bine, evident că poți – din moment ce nu porți casca.” L-am ținut gata în poală .
Acceptase doar cu poftă să -și poarte restul armurii. „Oricâ t de repede am devenit, nu
voi avea nevoie de protecție împotriva Turnului sau a Arhanghelului.”
Ș i împă ratul? O parte din mine a strigat să -l înfrunte, să mă ră zbun în cele din urmă . O
parte din mine știa că nu suntem pregă tiți. „Totuși să mă aduci este o nebunie?” M-am uitat
la Aric. „Am crezut că sunt o zeiță puternică care nu avea nevoie de nicio ținere de mâ nă .” Îi
spusese lui Jack la fel de multe.
„Puterile tale sunt . . . recalcitrant în prezent. În orice caz, nu e nevoie să mergi cu
mine.”
Lark dorise să vină și el, dar Aric trasase linie: „Dacă Magicianul complotează , Fauna,
nu te voi lă sa acolo să încerci să -l salvezi de mine.”
Așa că l-a îndrumat pe Finn că tre o zonă de odihnă pe care am putea să o cartografiam.
În timp ce Aric și cu mine încă rcă m mașina – cu cele două saci cu insecte pe care
insistasem să le aduc și cu rezervoare de combustibil suplimentar – Lark împachetase
mâ ncare pentru că Finn nu mâ ncase de mult.
Chiar înainte să mă urc în camion, ea îmi întinsese playerul ei muzical pentru
plimbare, mormă ind pe sub ră suflare: „Finn nu complotează ”.
"Eu cred că . Aric este atent.”
„Eves, te rog să ai grijă de tipul meu.”
Am dat din cap.
Ea se aplecase pentru a șopti: „Îl ucid pe Finn ca să -l vreau aici?”
Nu fusesem sigură dacă se referea la faptul că Aric ar putea în cele din urmă să -l ucidă
pe Magician – sau că Circe ar putea.
Mă întrebam dacă ar trebui să -l avertizez pe Lark că ceva mare era în drum spre
viețile noastre. TIC Tac. Nu mă hotă râ sem, deoarece Finn era deja în pericol. „Mare de
foame, Lark. Nu va rezista mult în Ash.” În afara navei noastre spațiale. „Voi face tot ce pot
să -l aduc înapoi la tine.”
Acum i-am spus lui Aric: „Chiar dacă nu e nevoie să vin, nu vreau să ne despă rțim.
Câ nd am așteptat ca Circe să despartă râ ul mai devreme, cred că te-ai întrebat pentru o
secundă dacă avea de gâ nd să ne lase să ieșim. Dacă ai pleca singur, dar ea a refuzat să te
lase înapoi ? Cum aș ajunge la tine?”
 „Da, m-am întrebat. Pentru că este o Arcană .” Ș i-a mă rit viteza, zburâ nd pe o
autostradă abandonată , împletindu-se în jurul mașinilor pră jite cu Flash și al mașinilor cu
optsprezece roți. „Spuneți că Magicianul este nevinovat că a conspirat cu ceilalți doi. Ș i să
spunem că putem să -l extragem curat și să -l aducem acasă . Vom hră ni și vom adă posti un
alt jucă tor care se poate întoarce împotriva noastră .”
„Finn nu ar face niciodată asta.”
— Totuși, te aștepți ca Circe să se întoarcă împotriva mea?
Buna observatie.
„Ș i cum ră mâ ne cu convergența?” el a cerut. „Mai multe arcane aduc mai multe
arcane.”
„Câ nd am ajuns prima dată aici, eram patru. Acesta este doar unul în plus. În orice caz,
chiar vrei să fii cartea care îi ține separat pe Lark și Finn? Dacă karma te-ar plă ti înapoi în
același mod?”
Vocea lui un mâ râ it, spuse: „Gâ ndul a avut loc. Acesta este unul dintre motivele pentru
care fac această că lă torie.”
Buzele mi s-au curbat la comportamentul lui ursuz.
„Despre ce râ njiți, soție?”
Am ridicat din umeri, nepă să tor. „Îmi place camionul tă u.”
"Bun. Aparent, este jumă tate al tă u.”
Timp de vreo sută de mile, am ascultat playlistul lui Lark, ră tă ciți în propriile noastre
gâ nduri. Încet-încet, mi-am dat seama că Aric îmi arunca privirea și bă tea cu degetele pe
volan – nu la timp pe muzică .
Am redus volumul. — Scuipă -l afară , Reaper.
„Cred că știu de ce te lupți cu puterile tale.”
Am ridicat sprâ ncenele.
„Trebuie să te întristezi.”
„Ș i cum ar trebui să procedez cu asta?” Eliberați garoul și sâ ngerați? Ce ar mai ramane
din mine?
A deschis gura să spună ceva. A închis-o. O altă încercare: „Coșmarul meu este să te
pierd. Ț i-am spus de mai multe ori că nu îmi pot imagina viața fă ră tine. Dar mi-am dat
seama că poate și tu i-ai spus același lucru lui Deveaux. Ș i acum tră iești viața pe care nu ți-
ai putea imagina. Coșmarul s-a împlinit pentru tine.”
Mi-am bă gat pumnii în buzunarele hainei. Răsuciți, strângeți, strângeți. Odată ce mi-am
stă pâ nit emoțiile, am spus: „Viața cu tine nu este deloc un coșmar, Aric”. Existența noastră a
fost una bună ; Ar trebui să fiu fericit. „Ești soțul perfect.”
„Câ nd ne întoarcem, vei vorbi cu mine despre Deveaux. O să -mi spui despre panglica
roșie și de ce ză pada te întristează .”
am înghițit. "Tu . . . te astepti la multe de la mine uneori. Chiar vrei să mă vezi
plâ ngâ nd de alt bă rbat?”
„Vreau să fiu acolo pentru tine prin orice. Sievā , nu poți continua să înă buși asta.”
Am clă tinat din cap. „Nu aș vrea niciodată să te ră nesc.”
„Înainte de ultimele două luni, te-ar fi dus să te vă d că te întristezi pentru el. Dar acum
știu că mă iubești. Îl simt . Ș i știu că l-ai iubit pe Jack. Își întinse mâ na pe cotieră . „Deci asta
dovedește că inima ta este suficient de mare pentru doi.”
 Mi-am scos mâ na stâ ngă din buzunar și mi-am trecut degetele prin ale lui. Îmi
dovedise ceva și mie. I-am întâ lnit privirea. „Nu te-am iubit niciodată mai mult decâ t te-am
iubit în acest moment.”
Expresia lui a devenit mâ ndră și o liniște s-a revă rsat peste mine. Pâ nă la sfâ rșitul
acestei nopți, ori vom muri retră gâ ndu-l pe Finn — ori îi dă deam inelul.
_______________

„Blondie!” Fața lui Finn s-a luminat să mă vadă câ nd am coborâ t din camion.
Ne așteptase în parcarea zonei de odihnă , sprijinit de sedanul lui pâ rjolit, cu șoimul
cocoțat pe capotă .
Aric oprise nu departe, parcat strategic pentru o ieșire rapidă . A ieșit afară , pă râ nd în
alertă maximă .
M-am uitat la lipsa lui de cască . La naiba, tocmai i-am dat-o înainte să ies. — Serios,
Aric? Bine, poate că mai avea nevoie de ceva pregă tire pentru soț.
A ridicat din umeri. „Stai aproape de mine, sievā .” Am avut o amintire flash în care
Jack spunea: „. . . ca o umbră, tu.”
Garou.
Nu-l mai vă zusem pe Finn de luni de zile, dar Magicianul încă folosea o câ rjă , hohotind
să mă îmbră țișeze. Pă rea de parcă ar fi slă bit două zeci de kilograme, iar hainele lui erau
urate.
L-am îmbră țișat, șocat de câ t de slab era. — Mi-ai fost dor de tine, Finn. Am sperat cu
adevă rat că nu complotase împotriva lui Aric. „Cum te-ai despă rțit de Joules și Gabe?”
„Le-am spus că trebuie să -mi vă d fata”. El a ridicat din umeri. „Ș i că nu m-am simțit
foarte bine să -i supă ră m pe Moarte, din moment ce Reaper-ul mă va lă sa să mă pră bușesc
pe canapeaua lui pentru tot restul vieții mele.”
Aric se încruntă . „Prin al naibii de concediu al cui naibii?”
„Nu-ți deranjează el.” L-am crezut pe Finn, așa că l-am dus la camion. Câ nd am deschis
ușa din spate, șoimul a pă truns înă untru.
Lark nu a vrut să -și ia ochii de la tipul ei. Aww.
Finn ezită la uşă . „Îmi pare foarte ră u pentru Jack, Eves. Cajunul a fost un act de clasă .
Unul dintre cei mai buni bă ieți pe care i-am întâ lnit vreodată .” Finn petrecuse luni de zile în
Ash cu el, Selena și Matthew, fă câ ndu-și o casă . Ș tiam că Magicianul și-ar fi dat viața pentru
Jack.
Am reușit să spun: „Ș i Selena. A fost ală turi de el pâ nă la sfâ rșit.” Răsuciți, strângeți,
strângeți. Am simțit privirea lui Aric asupra mea. Se întreba de ce nu mi-au lă crimat ochii?
Ar fi fă cut-o în curâ nd, dacă ar fi vrut.
„Da. Ea a fost. Mi-e dor de ei.” Finn își dă du pă rul lung și blond murdar de pe frunte. —
Ai auzit vreodată de Matto?
Aric scoase brusc una dintre să biile. „Nu suntem singuri, sievā . Intră în mașină ."
Probabil nu. L-am împins pe Finn în spate, apoi m-am întors și m-am pregă tit de luptă .
Ghearele mi s-au ascuțit și am sâ ngerat viță de vie în pavajul spart.
Din întuneric, o dâ ră de lumină se îndreptă spre Aric. O suliță ! „Aric, ai grijă ...”
Ca o neclaritate, el ar . . . l- am prins cu o mâ nă — înainte chiar să -mi termin
avertismentul. Am ră mas cu gura că scată la viteza lui.
 „Obligat pentru asta, Tower!” a sunat. „Nu poți avea niciodată prea multe.” Își învâ rti
sulița argintie stră lucitoare în palmă și aceasta s-a retras într-o bâ tă .
La dracu! Mai marcasem un fulger! Ochii mi s-au mă rit odată cu realizarea și am spus:
„Ai plănuit asta”.
Mi-a fă cut cu ochiul, apoi mi-a aruncat ușor ștafeta. Am bâ jbâ it înainte de a-l scă pa. A
zâ mbit, de parcă i s-a pă rut dră gă lașă stâ ngă cia mea.
„Muşcă -mă ”, am mormă it, luâ nd bastonul şi tră gâ ndu-l în buzunarul hainei.
„Coordonarea mâ nă -ochi nu este puterea mea .”
"Doar asa." Expresia s-a ră cit, el a strigat: „Arată -te, Turn!”
Joules a ieșit din ră mă șițele unei clă diri, ră sucind un alt bast, pielea lui scâ nteind de
ostilitate. Gabriel coborî într-un val întunecat de aripi. S-a înclinat formal în fața lui Aric și a
mea.
Ară tau ca naiba. Lipsiseră și ei de la mese, iar hainele lor erau zdrențuite. Pâ nă și
costumul de odinioară al lui Gabriel – în mod normal atâ t de imaculat – era pă tat de sâ nge
și zdrențuit.
Am observat pictograma lui Tess pe dosul mâ inii lui. M-a observat că observ, iar fața i-
a că zut, ochii verzi ca frunze plini de tristețe.
— Ș tiam că te vei folosi de Magician pentru a mă gă si, spuse Aric. „Planul tă u era să mă
omori doar pe mine? Sau și Împă ră teasa și Fauna?”
Joules a spus: „Am ajuns doar la partea în care te electrocut”.
Finn și-a scos capul de pe bancheta din spate, cu șoimul în brațe. „Ce naiba, bă ieți?” A
fost cu adevă rat ră nit. „Mă urmă riți bă ieți? Foarte dur, omule. Aspru . Credeam că suntem
prieteni."
Aric mi-a aruncat o privire. Vedea? Nu se putea avea încredere în majoritatea
Arcanilor.
„Oi, împă ră teasă , voi primi sulița aia înapoi”, a spus Joules. „Chiar dacă trebuie să lupt
cu tine pentru asta.”
„Cred că ți-ai fă cut jură mâ ntul de a nu o ră ni niciodată ”, a spus Aric. „În orice caz, va
trebui să treci prin mine.”
Joules se întoarse spre Gabriel. „Ce crezi, Gabe? Ar trebui să ... Joules și-a aruncat
urmă toarea suliță că tre Aric cu o viteză șocantă – și o a doua pe care nu o vă zusem
niciodată din cealaltă mâ nă !
Aric a prins o suliță , chiar dacă sabia lui a fulgerat pentru a devia a doua lovitură .
Înainte să am timp să clipesc.
Din camion, Finn a respirat: „Duuude”.
Aric zâ mbi. „Te-ai întrebat vreodată de unde provine expresia reflexe fulgerătoare ?”
Doamne, era atâ t de îngâ mfat. Mi-a plă cut.
Am prins ștafeta de data asta. Am înscris o pereche de sulițe!
Joules a scos un țipă t sugrumat. „Nu mă interesează câ t durează . O să te omor!"
„Concentrează -ți minusculele talente asupra împă ratului și aliaților să i. Sau mori."
Le-am spus: „Ar trebui să ne concentră m cu toții pe Richter. Unde este el?"
Finn spuse: „El și alianța lui au o bâ rlog, dar nu am reușit să o gă sim. Mai ales acum. . .”
"De ce acum?"
„Zara a cam marcat cel mai bolnav avion de atac militar de pâ nă acum.” A fă cut schimb
după accident? „Ea și Sol zboară în ea. Este pă că lit cu mitraliere și chiar cu rachete.”
 Arsenalul Fortune era din ce în ce mai puternic, ca și al lui Lark. M-am întrebat dacă
Zara descoperise toată gradul de manipulare a norocului. — Richter este încă cu ei?
Ochii întunecați ai lui Joules stră luciră . „ Corect cu ei. Nemernicul acela a învă țat să
că lă rească valuri de lavă .” Așa cum am citit în cronicile mele. „Chiar dacă l-am putea ținti cu
fulger, Zara este mereu acolo pentru a-i oferi acoperire.”
Aric pă rea furios. „I-ai permis să achiziționeze un elicopter de atac? După ce le-ai
atacat?
Pe un ton furișant, Joules a spus: „Am lovit și pră jit fiecare elicopter, la fiecare bază ,
fiecare aeroport și fiecare hangar pe lâ ngă care am trecut. Chiar și pă rți din elicoptere, așa
că nu a putut face reparații. Dar ea a ascuns-o pe asta.”
— Acea ambarcațiune folosește viziunea în infraroșu, spuse Gabriel încet. Vorbirea și
accentul lui erau la fel de vechi ca costumul lui, chiar dacă vorbea despre infraroșu. „O
astfel de tehnologie ză dă rnicește chiar și iluziile Magicianului. Ș i au mai ră mas puține
semne de că ldură în lume – fă ră motoare, animale rare și oameni – cu care să ne
amestecă m. Niciun copac nu oferă acoperire.” Desfă cu o aripă neagră , mă tă soasă . Mai multe
gă uri de gloanțe l-au ciuruit. „Cum sugerezi să ne concentrăm asupra lor? Ai înțelepciune,
Endless Knight. Oferă -l. Te voi asculta.”
Oricâ t de mult mi-ar plă cea să zbor, acele aripi erau cu adevă rat o slă biciune. Avusese
o gaură de glonț într-una ultima dată câ nd l-am vă zut. Iar Aric înjunghiase unul nu cu mult
timp în urmă .
„Pasul unu”, a spus Aric, „nu- i conduce la alianța care ar putea de fapt să -i oprească ”.
„Ne-am rupt de ei”, a spus Joules.
„Ce zici de Bagmen?” Am întrebat. „Ei caută Sol.”
„Gabe ar fi parfumat orice Baggers.” Joules mi-a fă cut semn de îngrijorare. „La naiba,
aș fi fă cut-o.”
Gabriel îşi înclină capul. "Aștepta."
„Ce auzi, prietene?” murmură Joules, scoţâ nd un alt baston. Deși, de obicei, pă rea ca un
vâ nă tă tor de stradă , uneori, câ nd vorbea cu Gabriel, pă rea mai tâ nă r, nu la fel de aspru.
M-a fă cut să mă întreb cum fusese Domnul Fulgerului înainte de apocalipsă . Înainte de
moartea înfioră toare a lui Calanthe.
"A . . . elicopterul se apropie, de fapt, de noi”, i-a spus Gabriel. „Cumva, Zara are locația
noastră .”
— Lasă -mă , Gabe.
Arhanghelul clă tină din cap. „Dacă aș avea un dolar pentru fiecare dată câ nd ai spus
acele cuvinte. . . Ș i vă dau ră spunsul meu obișnuit: Niciodată .”
M-am încruntat la picioarele mele. Un tremur? Am auzit elicopterul în depă rtare și . . .
asfalt trosnit? Nevoia de a lupta și de a ucide m- a învăluit înă untru, că ldura bă tă liei arzâ nd
la fel de fierbinte ca flă că rile în care aproape că pă trunsesem în urmă cu patru luni. Dar fă ră
un plan și pregă tire, nu am putea să luă m un avion militar și să luă m cutremurele.
Aric a repezit: „În camion, sievā !”
M-am gră bit spre ea. Peste tot, s-au bifurcat fisuri ca fulgerul lui Joules. Mi-a că zut
maxilarul câ nd sedanul abandonat al lui Finn s-a pră bușit într-una. O explozie a zguduit
zona.
M-am scuturat, strâ ngâ nd mâ nerul ușii. Aric a apă rut în spatele meu să mă împingă în
camion. În timp ce se îndrepta spre locul lui, ușa din spate s-a deschis de partea mea.
 Joules și Gabriel s-au îngră mă dit! Ș oimul a țipat câ nd Joules i-a dat un cot lui Finn să se
deplaseze.
Aric alunecă la volan, comportamentul lui letal. Pe un ton scă zut, a spus: „S-a știut că
împlinesc dorințele Morții”.
Gabriel și-a retras aripile mă tă soase, dar încă erau uriașe într-un spațiu atâ t de
restrâ ns. „Solicită m cu respect un adevă r.” Așa cum Matthew numise un armistițiu al
Arcanilor.
Un alt cutremur. În jurul camionului nostru s-au șerpuit mai multe fisuri.
Patru voci i-au strigat lui Aric: „Du-te!”
Cu un blestem mormă it, a împușcat motorul. „Dacă scă pă m, te voi arunca din acest
vehicul, iar câ nd o voi face, cel mai probabil îți voi tă ia gâ tul.”
 46
Aric a trecut cu viteză prin parcare, reflexele lui rapide ajustâ ndu-ne cursul pe mă sură ce
cutremurele continuau. A virat cu experiență spre ieșire, apoi a ieșit pe autostradă . Motorul
urlă în timp ce camionul înainta.
Miji ochii la oglinda retrovizoare, spunâ ndu-i lui Joules: „Una dintre rachetele Fortune
ne scoate cinci. Cinci . Ea va dezlă nțui totul din arsenalul ei pentru a lovi acest camion.”
„Se pare că conduci ca și cum ai face orice altceva. Așa că nu ne lăsa să ne scoată
afară !”
Finn aruncă o privire foștilor să i prieteni, apoi se întoarse de la ei, vorbind șoimului cu
o voce stinsă .
Joules îşi trecu o mâ nă peste faţă . „Cum naiba ne-au gă sit? The Sun's Baggers?"
— N-am mirosit niciunul, spuse Gabriel. „Au un miros deosebit.”
Joules l-a întrebat pe Aric: „Poate Soarele să -l mascheze?”
Aric mi-a aruncat o privire. "Împă ră teasă ?"
"Pot fi. Dacă le-ar spă la pielea. Slime este ceea ce miroase.”
„Oi, ce o face expertă ?”
Cu ochii pe autostrada aglomerată , Aric a ră spuns absent: „A petrecut câ teva zile în
compania Soarelui”.
„La naiba, împă ră teasă . Te miști repede.”
m-am înţepenit.
Aric a spus: — Îți dorești să mori, Tower.
O nouă crevasă s-a deschis la doi metri distanță de camion. „Uh, Aric.” M-am uitat în
jos. „Fisura direct în dreapta noastră .” S-a rupt la fel de repede câ t am condus.
El a ră spuns: „Ș i unul în stâ nga mea”.
Mi-am întins capul și am vă zut pentru prima dată noua armă terifiantă a lui Zara.
Forma elicopterului era unghiulară și ascuțită , cu pistoale uriașe montate sub el. Nasul
pictat ară ta ca gura ră cnind de dragon, cu colții sclipind.
Zara plutea deasupra ră mă șițelor de foc ale mașinii lui Finn. „Ea verifică explozia.
Poate va crede că unii dintre noi am fost în mașină . . . .” Cuvintele mele s-au oprit.
Elicopterul s-a rotit lin într-un cerc controlat, ca o roată de ruletă . Unde se oprește,
nimeni nu știe .
Carusel. Ruletă. Garou.
Simboluri. Puncte de trecere . . .
Elicopterul a încetat să se rotească , nasul înfioră tor îndreptat direct spre noi. „Pune-l
pe podea!” Am plâ ns. „Ne-au vă zut.” Nasul coborâ t în timp ce elicopterul accelera.
Aripile negre ale lui Gabriel tremurau. „Ce este acel sunet?”
Am clipit, necrezâ nd în ochi. „A tras o rachetă !”
„Așteaptă , sievā .” Privirea intenționată a lui Aric m-a speriat al naibii.
M-am îndreptat cu fața înainte. — Mașini, Aric. O pereche de epave erau prea aproape
una de cealaltă – în niciun caz nu putea să treacă prin acea deschidere strâ nsă . Cu toate
acestea, a accelerat în timp ce se îndrepta spre ei. Expresia lui era concentrată la rece,
maxilarul strâ ns.
Oh. La dracu.
„În afara mea!” strigă Joules, nă vă lindu-se după uşă .
Ş oimul în braţe, Finn se aşează pe spate.
Joules a lungit o suliță . Înainte să -l pot avertiza, deschisese ușa din spate și încercase
să arunce un șurub...
Metal pe metal țipă . Oglinzile laterale s-au rupt. O ploaie de scâ ntei a luminat noaptea,
iar ușa s-a închis trâ ntit asupra lui Joules; sulița lui se dă du înapoi și împunse aripa lui
Gabriel.
Racheta lui Zara a lovit epava din stâ nga, trimițâ nd bucă ți sus în cer. Aric a ocolit o
roată care se pră buși. O osie.
De pe scaunul de pe al treilea râ nd, Finn a spus: „Grâ u de condus, omule!”
Joules a pufnit: — Încerci să mă omori? Ș i-a pră bușit sulița. „Gabe, ești bine?”
„Voi fi bine imediat.”
„Taci și fă -te util”, i-a spus Aric lui Joules. „Care este raza ta?”
Cu umerii în spate, el a ră spuns: „Destul de departe”.
„Orice ar fi, ei vor ști distanța față de atacurile tale anterioare – așa că ea nu va zbura
niciodată în acea rază . Dacă trage din nou, va trebui să loviți racheta.” Aric a apă sat un
buton de pe bord și acoperișul extins s-a deschis deasupra noastră . „Lasă -l să se apropie
înainte să -l lovești.”
„Fac-mă , vrei să ating o țintă cu viteză ? De la o țintă cu viteză ?”
Aric oftă . „Încercați de data aceasta să scoateți sulița din vehicul.”
Ochii lui Joules s-au mă rit, chipul lui scâ nteind de furie. „Oh, la naiba...”
— Turn, hai să ră mâ nem la punct, îl întrerupse Gabriel.
Aric aruncă o privire înapoi că tre Joules. „Dă -i Arhanghelului”.
„Nimeni în afară de mine nu poate să arunce astea și să le facă să dea boom.”
Am spus: „De fapt. . .”
Joules ridică din umeri și îi aruncă lui Gabriel câ teva bastoane; apoi a apă rut prin
acoperișul lunii. „Așa este, dă -i locului lordului fulgerului”. A creat o altă suliță , apoi și-a
rostogolit capul pe gâ t.
Aric spuse: „Arhanghel, aruncă mașinile. De multe ori. Avem nevoie de alte ținte de
că ldură .”
Cu un semn din cap, Gabriel se ridică pe bancheta din spate, lâ ngă Joules, cu aripile
înfă şurate fâ lfâ ind.
Câ nd elicopterul a zvâ cnit și fum a pufnit de jos, am spus: „Cred că ea doar...”
„—a concediat pe altul!” termină Gabriel.
„Jaysus, vine!”
Gabriel și Joules au bombardat fiecare mașină pe lâ ngă care am trecut, dar racheta era
încă în fundul nostru și se închidea rapid.
— Scoate-l afară , Tower, spuse Gabriel. "Acum!"
Joules a aruncat cu suliţa. . . s-a îndepă rtat. . . O explozie în spatele nostru! „L-am prins
pe nenorocitul ă la!”
Pâ nă și Aric pă rea surprins.
 Joules chicoti de încâ ntare. „Ș i încă mai am timp s-o pun pe lună . Crezi că mă va ară ta
în infraroșu? Vâ nă tașul din stradă se întorsese.
„Rachetă !” spuse Gabriel.
Joules a mai aruncat suliţa . . . si l-a scos si pe aia! „Pot să fac asta toată noaptea,
Fortune!”
Dacă am putea ră mâ ne în viață suficient de mult, am putea-o face să -și arunce întregul
arsenal.
— Pă strează puțină putere, spuse Aric. „S-ar putea să trimită două data viitoare.”
La lumina incendiilor, am putut vedea elicopterul că zâ nd înapoi. „De ce încetinește?”
„Pentru a da timp rachetelor ei să accelereze. Turnul nu va putea să -i lovească cu
viteză maximă .” Aric mi-a surprins privirea. „Câ nd dau un semnal, vreau să să riți din
această mașină .”
"Nu! Dacă ieși, merg și eu. Asa a fost intelegerea. Spune-i lui Joules cum să facă acel
câ mp fulger.”
Joules s-a lă sat jos. „Ce câ mp de fulgere?”
Aric strâ nse din dinți. „Ș i câ nd exercită această putere împotriva noastră ?”
„Dă cu piciorul pe drum, Aric! Ne vom ocupa de asta mai tâ rziu.”
„Rolează -te înainte să lovești”, mi-a spus el. „Atunci fugi după apă .”
"Ce vrei sa spui-"
S-a întins peste mine să -mi deschidă ușa.
O viță de vie mi-a ieșit din degetul ară tă tor și m-am legat de mâ nerul oh-rahat. „Nici să
nu te gâ ndești la asta!”
A trâ ntit ușa. „Femeie încă pă țâ nată !” A scos un sunet de frustrare, apoi l-a întrebat pe
Joules: „Poți să arunci două sulițe cu precizie?”
„În mine somn.”
„Aruncă o pereche să aterizeze exact în același timp, la aproximativ o sută de metri
distanță . Fulgerele vor arde între ele. Dacă ești la fel de exact cum spui.”
„Fă ră rahat?” Joules a intrat în poziție.
„Poți face asta”, îi spuse Gabriel. "Trebuie să vă ."
Turnul a tras mai multe respirații rapide, apoi a aruncat o pereche de sulițe în același
timp. . . . Ș uruburile au aterizat, dar nu s-a întâ mplat nimic neobișnuit.
Aric a virat în jurul unui autocaravan. „ Exact în același timp.”
Gabriel îşi înclină din nou capul. „A fost concediată . Două . Luâ nd viteză !”
Joules a dat drumul încă o pereche. Încă două lovituri. Fara ardere.
Aric spuse: „Ești capabil de asta, Tower. Te- am mai văzut fă câ nd-o înainte.”
Joules a țipat și a mai aruncat două . Mi-am ținut respirația. Vedeam deja perechea de
rachete îndreptâ ndu-se spre noi.
O pâ nză de fulgere a explodat în cer. Electricitate sfâ râ itoare, spre deosebire de orice
vă zusem vreodată .
Rachetele au explodat în rețeaua electrică .
„Oi, acum gă tim cu gaz!”
— Puiul ă la trebuie să nu mai aibă rachete, spuse Finn. „Am vă zut doar patru ultima
oară .”
Aric a manevrat în jurul mai multor epave. „Ea nu a concediat bul...”
 Gloanțele au picat în autostradă de ambele pă rți ale noastre. "Intra inauntru!" Am
plâ ns.
Joules și Gabriel au că zut jos.
Aric a ocolit, ratâ nd de aproape o decapotabilă cu două Baggers încă legate la centura
de siguranță . O altă pulverizare de gloanțe ne-a trimis bucă ți din acea mașină , dar a ocolit
resturile. Cu concentrarea lui rece, a înfilat două platforme mari, apoi a ocolit o locomotivă
care că zuse de pe un pod feroviar deasupra capului.
Inima batâ ndu-se, i-am spus: „Ș i să cred că odată m-am întrebat dacă ai condus
vreodată o mașină .”
„Nu mai pot depă și acele gloanțe mult.”
Mai s-au înghețat pă mâ ntul la câ țiva centimetri depă rtare. Pavaj ricochetat mi-a spart
geamul. „La naiba!” Vâ ntul a nă vă lit în camion. Mi se biciuia pă rul, ochii îmi lă crimau.
„Ești ră nit, sievā ?”
"Nu, sunt bine." Un Bagman de pe marginea drumului mi-a atras atenția. Parcă cu
încetinitorul, l-am privit. . . cu mâ na la mine. Nu e bun. Înnebunit.
Am trecut de al doilea. Ș i-a pus o mâ nă sclipitoare pe piept, ca și cum ar fi fă cut un gaj.
Ori eram înnebunit. . . sau Sol se dă dea cu noi. Un alt Bagman din față și-a ridicat
brațul, indicâ nd spre dreapta – unde era o cotitură pe un drum mai mic.
Sau ne ajuta Sol ?
Evie de odinioară ar jura că ea și Sol au împă rtă șit un moment, că s-a format un fel de
legă tură . În ultimul timp, Evie ar spune: „Nu ai încredere în nimeni. Ucide mai întâ i;
intreaba mai tarziu." După cum spusese buni în repetate râ nduri, Arcana erau toți ucigași
perfidă și neloială . Ș i Aric avea puțină încredere în alți jucă tori.
Ce Evie aș alege să fiu?
Exact câ nd șirul de gloanțe a virat spre noi, am spus: „Aric, ia urmă toarea dreapta!” La
naiba, mi-aș crea propriile simboluri. Mi-aș completa noua mea tablă .
A fă cut o roată puternică la dreapta și am derapat pe drumul mai mic. „Sunteți
familiarizat cu această zonă ?”
nu am raspuns. La urmă toarea intersecție, un alt Bagger ară tă spre stâ nga. "Ia-o la
stanga."
Ne-am îndreptat spre stâ nga, linia de foc cusâ nd pavajul unde tocmai am fost. Drumul
a început să curbe prin canioane. Gloanțele au lovit pereții de stâ ncă , în locul nostru; M-am
rugat să nu ricoșeze în mod greșit.
„Teren mult mai bun, sievā . Îți vorbește Nebunul?”
Gabriel a spus: „Se vor întoarce apelurile?”
Am clă tinat din cap. „Hm, Bagmenii ne conduc. Cred că Sol le folosește pentru a ne
ajuta.”
Aric a fă cut o dublă luare.
„Jaysus! Împă ră teasa a devenit mentală . Așa cum se poate întâ mpla câ nd faci moartea
.”
Gabriel și-a pus o mâ nă pe scaunul meu, cu ghearele înfipte în piele. „Dacă ne conduce
undeva, va fi într-o capcană – sau de pe o stâ ncă .”
„De ce și-ar ajuta dușmanii?” întrebă Finn din spate.
Joules a furișat: „Sol e cel din elicopterul nenorocit care trage în noi! Nu va încerca să
ne omoare și să ne salveze.”
 Aric mi-a murmurat: „Nu pot fi de acord cu logica lor”.
„Sol trebuie să facă să pară că încă se aliază cu Zara.”
Joules se întoarse spre Aric. „Asculti asta?”
Finn a adă ugat: „Eves, Soarele nu este un tip bun. El este ră u.”
Da, uneori. Dar fusesem și eu. Acum eram diferit. „E stratificat ”, am spus, folosind
cuvâ ntul lui Sol. „În față , există un alt Bagman îndreptat spre stâ nga.”
Aric m-a privit. "Esti sigur? Dacă crezi că acesta este cursul corect, îl voi urma.”
"Veți?"
„Am încredere în tine cu viața mea.”
Fă cusem atâ tea greșeli, tragice, încâ t cu greu aveam încredere în mine. Apoi mi-am
imaginat Solul la marginea pietrei funerare de lavă . Fusese conflictual. „Cred că Sol ajută .”
Aric a fă cut stâ nga la acel Bagman.
Joules mușcă un alt blestem. „Înțeleg că e singura tartă pentru tine, dar nicio bucată nu
merită să mori!”
Umerii lui Aric se încordară . „Ș i totuși riști în continuare Moartea din cauza celui pe
care l-ai pierdut.”
Pielea lui Joules scâ nteie din nou, mâ na lui coborâ ndu-se la cizmă .
Avea un cuțit depozitat acolo? „Nici să nu te gâ ndești să -l ră nești, Joules! Sau te
otră vesc acolo unde stai.”
În stâ nga noastră era un tunel. Un Bagger ne ară tă spre dreapta. Aric a mers drept.
— Uită -te acolo jos, spuse Gabriel. „Canionul duce la un oraș, unul cu clă diri în
picioare.” Valea aceea avea structuri de la munte la munte. Incendii au ars pe alocuri. Fumul
se umfla. O mulțime de lucruri pentru a încurca vederea în infraroșu.
Aric și-a ridicat sprâ ncenele spre mine. „Poate că Soarele ne ajuta . Dacă ajungem în
acel oraș, am putea pierde Norocul.” Mi-a luat mâ na pe consolă .
Joules tuşi. „Este o formație de nuntă pe care o spionez cu ochiul meu? Ești deja
că să torit, împă ră teasă ? Jaysus, Cajunul are doar luni de frig în mormâ nt. De fapt, nu i-a fost
niciodată frig , nu-i așa?
Joules ar fi putut la fel de bine să mă lovească .
Vocea lui Aric deveni amenință toare. „Dacă vei mai vorbi vreodată despre Deveaux,
vei folosi cuvinte respectuoase – sau jur pe zei că te voi scuipa pe una dintre sulițele tale.”
Finn, Gabriel și Joules pă reau șocați de apă rarea lui Aric asupra lui Jack. Pâ nă și eu am
fost surprins.
Joules mormă i: „Vorbește despre a câ nta o melodie nouă ”.
Strada s-a cutremurat din nou, vibrâ nd camionul. — Împă ratul se apropie.
Aric accelera și mai mult. „Trebuie să trecem înainte ca el să iasă pe drum.”
M-am uitat pe fereastră ; o fractură se deschidea lâ ngă noi, nă vă lindu-ne. Dar tră geam
înainte. „L-am prins. Îl batem.”
Aric trâ nti brusc frâ na. Mi-am smucit privirea înainte.
Un cal de piele și oase a trap în fața noastră . Cu toții am ră mas cu gura că scată să
vedem un animal...
S-au bifurcat fisuri peste drumul care ducea la vale. Calul a dispă rut într-o crevasă la
nu trei metri de noi. Evadarea noastră fusese sabotată .
 47
Aric biciui camionul în marșarier. „Aripile jos, Arhanghel.” Câ nd Gabriel a încercat în zadar
să le coboare, Aric a lovit cu pumnul pe geam, aplecâ ndu-se în timp ce conducea.
"Unde mergem?" Am întrebat.
„Norocul vine în spatele nostru. Există o singură altă cale.”
Tunelul.
Aric fă cu înapoi pâ nă la cofraj, apoi trâ nti camionul în viteză . Deși Richter a putut să ne
coboare muntele pe cap, am alergat prin intrarea tunelului. Aric a stins luminile, trecâ nd cu
viteză în întuneric. În centrul tunelului, a frâ nat. "Asculta."
Swoop swoop swoop. Elicopterul lui Zara. „Ea zboară deasupra. Ne va aștepta de
cealaltă parte.”
Aric dă du din cap. „S-ar putea să -i mai ră mâ nă o rachetă . Chiar și fă ră unul, și-ar putea
folosi pistoalele pentru a declanșa o alunecare de stâ ncă , prinzâ ndu-ne pâ nă la sosirea
Împă ratului.
— Unii dintre noi știm cum se simte asta, Moarte, spuse Finn încet. Pentru că Aric îi
spusese lui Ogen să bată un munte – în timp ce aliații mei și cu mine eram în el.
Aric a spus simplu: „Da”.
Pentru Joules și Gabriel, Finn a adă ugat: „Ș i voi doi nu sunteți prietenii cu care am vrut
să îmi petrec ultimele momente.” Îl mâ ngâ ie pe șoim, îndreptâ ndu-i mica cască .
— Ne vedem în curâ nd, fată Cally, spuse Joules, pă râ nd din nou atâ t de tâ nă r,
aproape... . . nevinovat. Chiar și-a fă cut cruce, amintindu-mi de Jack. . . .
M-am întors că tre Aric. Dacă acesta a fost sfâ rșitul, am fost recunoscă tor chiar și
pentru două luni ală turi de el.
Scoțâ nd un sunet de frustrare, se uită peste umă r la Finn. „Magicul, trebuie să
deghizezi acest camion.”
Finn pă rea surprins că i se adresa Cavalerul Nesfâ rșit. Reglâ nd pasă rea pentru a-l
vedea mai bine pe Aric, a spus: „Zara va putea în continuare să detecteze că ldura de la
motor”.
„Ascunde și asta.”
Ș oimul a scos un strigă t scă zut, de parcă ar fi spus: „Ascultă ”.
„Uh, îmi creez doar iluzii. Ca pozele, știi? Că lă resc pinul pentru lucrurile mari.”
Ca și cum cuvintele i-au fost smulse, Aric spuse: „Ești un magician. Tu mâ nuiești
magie. Faceți o vrajă de deghizare pentru a ne face cu adevărat nedetectabili. Nu este o
iluzie.”
Finn s-a animat. "Adevă rat? Pot sa fac asta?"
„Poți și trebuie. Nu știu exact incantația, dar a început cu cuvintele . . .” Aric a recitat
ceva care suna latinesc.
Habar n-aveam ce spusese, dar Finn se încordă , parcă zguduit de electricitatea lui
Joules. "Omule. Am visat asta.”
 „Înseamnă : comand și evoc. Începeți invocarea, imaginați-vă ce doriți să se întâ mple,
iar restul ar trebui să urmeze.”
Iluziile lui Finn au distorsionat realitatea pentru alții, dar nu neapă rat pentru oamenii
că rora le-a lucrat magia. Am ară ta în continuare la fel. Camionul ar fi. „De unde vom ști dacă
a fă cut-o?”
Aric mi-a întâ lnit privirea. „Dacă trecem de Fortune în viață .”
Finn repetă cuvintele lui Aric, apoi pă ru șocat câ nd urmară alte comenzi misterioase.
Respirația i s-a încețoșat în timp ce vorbea limba magicianului să u. A început să transpire.
— Asta e, spuse Aric. „Concentrează -te.”
Corpul lui Finn s-a cutremurat; a fluturat soimul.
Firele de pă r de pe ceafă mi s-au ridicat. Se întâ mpla ceva . Magia pă rea să se învâ rte în
jurul nostru. Joules și Gabriel și-au împă rtă șit o privire. Au simțit-o și ei.
După încă un minut sau două de vorbit, Finn fă cu o pauză . „Simt că am terminat o
vrajă sau ceva de genul. S-ar putea ca un iepure alb să apară într-o pă lă rie neagră undeva
pe pă mâ nt. Cu o grimasă , a adă ugat: „Dar orice vrajă am lucrat, cu siguranță o alimentez”.
Deși habar n-aveam dacă fă cuse o iluzie, cu atâ t mai puțin o ascundere totală , Aric
îndreptă camionul spre capă tul tunelului – și direct în lumina reflectoarelor lui Zara.
De aici, am putut vedea elicopterul de aproape.
— Îi mai ră mâ ne o rachetă , murmură Gabriel.
"Care este planul tă u?" i-am şoptit lui Aric.
„Să conduc sub ea”.
Am șuierat: „Nu este loc suficient!” Acoperișul lunii era încă deschis; Nu știam dacă
vreau să vă d câ t de aproape va fi.
Lumina reflectoarelor era orbitoare câ nd am ieșit din munte. Dacă puterea lui Finn
scă dea . . . dacă Zara plutea mai jos . . .
Aric se îndreptă spre elicopter.
Apoi sub ea.
Ne-am înclinat cu toții capul în sus, ținâ ndu-ne respirația. . . .
Joules mormă i: — Jaysus, derapajele sunt prea aproape.
Dacă elicopterul cobora cu un fir de pă r, s-ar întâ lni cu suporturile de pe acoperișul
camionului.
— Mai repede, Reaper, a spus Joules. „Scoate-ne la naiba de aici.”
" Liniște. Mai rapid înseamnă mai multă că ldură și sunet; Nici eu nu voi crește.” Deși
totul în mine striga să fugă , cool Aric a continuat să alunece înainte. Încă câ țiva metri. . .
aproape acolo . . .
Clar! Un cor de respirații expirate.
Finn se scutură , picurâ nd sudoare. „Bă ieți, nu știu câ t mai am în mine.”
— Încă puțin, magician, spuse Aric.
Conducesem la aproximativ o jumă tate de milă depă rtare câ nd Zara a plutit mai sus –
și și-a lansat ultima rachetă .
Tunelul a explodat, pră bușind jumă tate de munte, impactul zguduind camionul chiar
și la această distanță .
Aproape pentru sine, Aric spuse: „O astfel de greșeală , Fortune”. Apoi i-a spus lui Finn:
„Suntem aproape ascunși în spatele altui munte. Dacă poți menține vraja pâ nă atunci, ei vor
presupune că suntem prinși în acele dă râ mă turi, murind încet.”
 Deși Finn pă rea că era pe cale să leșine, a dat din cap cu durere.
În timp ce am fă cut o curbă , Gabriel a spus: „Uită -te înapoi la stâ nga. Acesta este
drumul pe care eram , îndreptâ ndu-ne că tre acel pod.”
I-am urmă rit privirea că tre un pod suspendat stricat. „A ieșit de ceva vreme.” Mi-a
amintit de cel de care aș să ri pentru a scă pa de Moarte. Joules, Gabriel, Tess și cu mine ne
luptasem cu Aric și Ogen. Câ t de mult pă rea asta. Vorbește despre o melodie nouă. . . .
Aric mi-a aruncat o privire. „Dacă nu am fi urmat unde ne-a condus Soarele, am fi
murit.” Lui Finn i-a adă ugat: „Suntem clari”.
Expirația lui Finn trebuie să fi durat un minut.
I-am aruncat un râ njet. „Ești un magician prost.”
„Mulțumesc, blondine.” Uleos și palid, el a zâ mbit slab. „Ș i mulțumesc, Moarte, pentru
rețetă . Asta a fost real. Ș i a fost distractiv. Dar nu a fost chiar distractiv.”
Joules plesni pe spă tarul scaunului lui Aric. „Oi, ai tă iat atâ t de aproape. Ai nervi de
oțel, Reaper, îți dau asta.
Gabriel a adă ugat: „Bine jucat, Moarte”.
Am dat din cap. „Nu aș fi avut niciodată disciplina să mă ușesc sub acel elicopter.”
Aric mi-a surprins privirea. „Nu aș fi avut niciodată credința să am încredere în Soare.”
Toți am contribuit cu puteri în seara asta – cu excepția mea – dar credința mea în Sol
ne ajutase să ne salvă m.
Mersesem câ teva mile câ nd am vă zut un alt Bagman. Acesta stă tea lâ ngă drum cu
degetul mare ca un autostopul.
Aric și-a ridicat sprâ ncenele spre mine.
„Sol are un simț al umorului unic . Poți încetini? Vreau să spun mulțumesc.” Ș i poate
înfruntă una dintre acele creaturi de aproape. Pentru a-mi înfrunta frica.
Aric a încetinit, dar a ră mas încordat pentru acțiune.
Mi-am tă iat degetul mare și i-am crescut o floare pentru Sol, în semn de recunoștință .
Luptâ nd cu amintirile atacului meu, i-am întins-o lui Bagger, adresâ ndu-i lui Sol prin
intermediul creaturii: „Un trandafir galben, potrivit pentru un zeu soare”.
Cu un zâ mbet înfioră tor, bagmanul a luat trandafirul – și mi-a fă cut o plecă ciune
formală .
„Sol, ești stratificat . Mulțumesc, Iluminator.”
Aric a continuat cu mașina în noapte.
„Ghici ce înseamnă asta?” le-am spus bă ieților. „Avem un bă rbat în interior.”
 48
O tă cere gemută domnea în timp ce continuam pe autostradă . "Acum ce?" l-am întrebat pe
Aric.
„Gă sesc un loc în care să ne aruncă m marfa nedorită .”
Gabriel și Joules nu pă reau entuziasmați de perspectiva.
Le-am spus: „Avem niște provizii în pachetele noastre. Poți să le iei." Pe un ton mai
scă zut, am spus: „Înainte de a pleca, vreau să știi că îmi pare ră u pentru Tess și Selena”.
— Ș i ne pare ră u pentru Jack, spuse Gabriel și chiar Joules dă du din cap. „Mi-aș fi dorit
ca Tess să te fi așteptat. Dar am crezut că ai fost ucis fie de Richter, fie de Circe. Tess a vrut
să te aducă înapoi cel mai mult.”
Nu meritasem atâ t de mult din respectul fetei. Pentru a-l salva pe Jack, aș fi sacrificat-
o.
Mai multă tă cere geamă noasă .
Aric aruncă o privire în oglinda retrovizoare că tre Joules. „De ce m-ați vizat voi doi și
Temperance?”
Joules a ridicat din umeri ca un tip atâ t de dur, dar vocea i s-a frâ nt câ nd a ră spuns:
„Cally a spus că , atâ ta timp câ t tră iești, oricum purcă m cadavre.”
"Adevă rat."
Fața lui Joules a scâ nteie, o sesiune de fanfaș în drum.
„Putem, te rog, să nu ne mai luptă m?” i-am întrebat. „Preoteasa a spus că dacă Richter
va câ știga, va fi iad pe pă mâ nt. Omenirea va fi condamnată .”
— Am vă zut deja asta, spuse Gabriel. „Orice provizii pe care Fortune nu le poate
ajunge în bâ rlogul lor ascuns, arde el . Foametea în această regiune este mai rea decâ t a fost
vreodată .”
Nu e de mirare că Sol a spart râ ndurile. Visase cu voce tare că hră nește mii de oameni.
„Va trebui să lucră m împreună pentru a-l doborî. sunt gata să mor; tu esti?" M-am uitat de
la unul la altul.
Joules s-a uitat la Death în timp ce el mi-a ră spuns: „După cum ți-am spus la prima
noastră întâ lnire, împă ră teasă : ceea ce vreau este de cealaltă parte”.
— Am intrat, spuse Finn. „Richter nu poate scă pa cu ceea ce le-a fă cut Selenei, lui Jack
și tuturor acelor oameni. . . .”
Deodată cuvintele lui sunau mai slab; M-am simțit amețit. M-am încruntat câ nd
umezeala caldă a picurat pe dosul mâ inii mele. Sâ ngele ă la se revă rsa peste icoanele mele?
Din nasul meu?
Mi-am trecut mâ neca de ea, dar sâ ngele a continuat să vină . M-a lovit amețeli, vederea
mi se încețoșează . „Aric?”
„ Sievā , sâ ngerezi?” A derapat pâ nă la oprire. „Doamne, ai fost ră nit?”
Mi-am amintit de Jack și-a ridicat că mașa pentru a-mi apă sa nasul. Chiar și peste
sâ nge, îi savuram parfumul.
-Împărăteasă.-
 m-am încordat. A fost asta. . . vocea lui Matei? De ce ar fi în capul meu după toate
aceste luni? Cum îndră znește să mă contacteze acum! Lasă-mă în pace! Un bâ zâ it în urechile
mele a devenit din ce în ce mai puternic, ca un zgomot alb pe steroizi.
— Să ai un secret. Nu vrea să-ți spun.—
Tonul lui ciudat mi-a dat fiori.
Aric s-a gră bit în jurul camionului, smulgâ ndu-mi ușa. S-a aplecat înă untru, ținâ ndu-mi
fața în palmele lui tremurâ nde. Îmi vorbea cu groază în ochi, dar nu auzeam niciun cuvâ nt.
Iesi din capul meu, prostule!
— Ascultă. — O voce diferită mi-a adus în minte: — „În ce fel de pericol se află ea? La
naiba, spune-mi! Ce urmează, coo-yôn?”—
am scâ ncit. Jack??? Eşti tu? Pă rea atâ t de aproape.
Sâ ngele continua să curgă . Respirația mi s-a redus pâ nă câ nd am hiperventilat, pe
punctul de a se înnegri. Dar eram disperat să -i aud mai mult vocea. Jack, te rog răspunde-mi!
White-noise mi-a ră spuns.
Te rog, te rog, te rog-
Mi-au dat ochii înapoi în cap.
 49
Ziua 512 AF?
— Iată -o, a spus Aric câ nd am deschis ochii. S-a așezat lâ ngă mine, mâ ngâ indu-mi pă rul.
Eram în patul nostru? Atâ t de ceață .
De ce avea Paul o manșetă pentru tensiunea arterială la braț? „Totul se verifică ”, i-a
spus el lui Aric. „Sunt sigur că stresul posttraumatic din acel atac nu a ajutat lucrurile.”
Aric a spus: „Mulțumesc, Paul”.
Cu un „Odihnește-te puțin, Evie”, medicul a plecat.
Ochii mi s-au marit câ nd amintirile s-au întors. Matei, răspunde-mi! M-am ridicat în
picioare, amețind din nou.
Aric m-a prins de umeri. „Ușor, încetinește. Ce e în neregulă , iubire?”
Acel zgomot din urechile mele a revenit. Am scuturat atâ t de tare, mi-au clă nţă nit
dinţii. MATTE, te rog raspunde-mi! Te rog. Jack trăiește?
Matthew nu spusese niciodată că era. Nebunul ar fi putut canaliza ceva ce spusese Jack
înainte de a muri. Poate că Matthew încerca să mă înnebunească . Daca da. . .
Felicitari, planul este un succes.
Mi-am frecat tâ mplele, mormă ind lui Aric: „Nu știu”. Dacă mi l-aș fi imaginat pe
Matthew? Ț i-ai imaginat vocea lui Jack?
Oh, Doamne, desigur. Îmi aminteam de un detaliu despre Jack și apoi i-a apă rut vocea?
Pe un ton solemn, Aric spuse: „Este ceva despre care trebuie să vorbim, sievā ”.
Acum ce? Aș fi putut să ies zile întregi. În acel timp, s-ar putea să fi descoperit ceva nou
și îngrozitor.
Deci de ce mă privea atâ t de ciudat? Aproape ca și cum aș fi nebun.
Poate eu . . . nu ar trebui să -i spun ce am crezut că am auzit. Nu pâ nă nu am știut mai
multe. Cum aș spune mai exact revelația? Jack este în viață, dar se pare că a ținut secretul
acela mic detaliu. Ah, dar Matthew a vărsat fasolea! Cumpă râ ndu-mi timp, i-am fă cut semn
lui Aric să continue.
Abia am ascultat câ nd a început să vorbească despre Pavel, dintre toți oamenii. Cum
devenise îngrijorarea EMT câ nd eram închisă cu bunica mea atâ t de mult timp. Cum
slă bisem și devenisem apatic. Bă rbatul mă implorase să -mi fac un control, oferindu-se chiar
o sursă de contracepție după ce Aric și cu mine am început să dormim împreună .
Aștepta. Am ridicat privirea. "După ?"
Aric dă du din cap. „A spus că i-ai spus că nu ai nevoie de contracepție.”
Iadul? „M-am dus la el și am primit o șansă înainte să ne întâ lnim. Ț i-am spus despre
asta.”
„Așa cum i-am spus pe râ nd, dar el jură că nu s-a întâ mplat niciodată .”
Real? Un real? Dacă aș fi . . . ți-ai imaginat întâ lnirea mea cu Paul? Deja mă temeam de
goluri în memorie; Bunica îmi spusese lucruri de care nu-mi aminteam. Acum inventam
amintiri?
Oare inventasem eu întoarcerea lui Jack?
 Cu o voce liniștitoare, Aric spuse: „Nu sunt supă rat, iubire. Doar vorbește cu mine.” Nu
a fost prima persoană care s-a uitat la mine de parcă aș fi înnebunit, de parcă aș fi avut
probleme cu posibilitatea de moloz.
Nu va fi ultimul.
Nu. Am refuzat asta. Îl auzisem pe Jack și primisem acea împușcă tură . „S-a întâ mplat,
ceea ce înseamnă că Paul este un mincinos.” Dar de ce ar minți? „O să mă confrunt cu el.” La
timp. Chiar acum, tot ce îmi doream era să aud din nou de la Matthew.
Cu toate acestea, m-am încruntat câ nd a apă rut un gâ nd. „De ce ai vorbi cu Paul despre
contracepție?”
Aric mi-a bă gat pă rul după ureche. „ Sievā ”, a spus el cu blâ ndețe, „nu știi că ești
însă rcinată ?”
TIC Tac.
 Ră mâ neți pe fază

CHEMAREA ÎNTUNECĂ
Cartea a 6-a din Cronicile Arcanelor
Vine primă vara 2017
 ZIUA ZERO
Disponibil acum!

Dacă nu ați citit încă DAY ZERO, luați o copie pentru a afla:

Cum i-a explicat prima dată Moartea bazele jocului lui Lark.

De ce Jack se înfioră la amintirea că a scos rozariul mamei sale.

Cum au ajuns lupii lui Lark să fie atâ t de mari și de cicatrici.

De ce Zara este un pilot atâ t de priceput și un țintă tor.

Cum a învă țat Gabriel să zboare.

De ce ziua nunții lui Circe s-a încheiat cu inima zdrobită .

Cum au plă nuit Sol, Joe și Bea să -și să rbă torească aniversarea.

Plus alte zece povești DAY ZERO de la personajele tale preferate.

Întoarceți pagina pentru un nou fragment din ZIUA ZERO și pregă tiți-vă pentru dezvă luirea
secretelor!
 Preoteasa (II)
Circe Rémire, conducă torul adâ ncului
„Troarea din abis!”

Aka: Vră jitoarea apei

Puteri: Manipularea apei, inclusiv generarea de valuri și crearea de inundații. Luptă
hidrocinetică , schimbare de formă și construcții (pot forma obiecte de apă ). Hydro
scrying (poate percepe prin apă ). Hidroportarea.
Abilități speciale: vră ji și hexuri. O vrajă îi permite să -și amintească jocurile trecute.
Arme: apă , trident.
Tableau: O preoteasa - cu apa pentru par si tentacule pentru picioare - planeaza peste o
victima sacrificata la un altar insâ ngerat.
Pictogramă: Trident.
Caracteristici unice Arcana: Solaze albastre iridescente pe brațe, cu o mică înotă toare la
fiecare cot.
Înainte de Flash : un student absolvent din Bermuda, care urmează Universitatea din
Miami. Focusul ei: mitologia atlantă și Triunghiul Bermudelor. Logodit cu un
programator de computer și instructor acolo. Membru al campusului Wiccans.

Hamilton, Bermude
Ziua 0

„Ești bă rbă toasă ?” L-am întrebat pe viitorul meu soț. Stă team cu obrazul lipit de uşă . Stă tea
pe cealaltă parte. Trecuse cu mult de miezul nopții, așa că nu trebuia să ne vedem.
— S-ar putea să fiu un pic cam firav, iubito, spuse el, cu vocea la fel de jovială ca
întotdeauna. Nimeni nu mă fă cuse vreodată să râ d ca Ned. „Dar slă biciunea mea nu poate fi
ajutată . Familia mea a continuat să ridice ochelarii spre mine. Ei cred că sunt un șef pentru
că am primit o femeie la fel de frumoasă ca tine.” Accentul să u clar britanic devenea mai
relaxat câ nd bă use un pahar sau două . „Sora mea a spus că dacă s-ar face un film cu viețile
noastre, s-ar numi Sirena și tocilarul .”
Sirenă. M-am încruntat câ nd unele amintiri încercau să iasă la suprafață . Cântecul de
sirenă al oceanului. . . . Mi-am ridicat mâ na la cap câ nd un val de amețeală m-a cuprins.
În ultima să ptă mâ nă , festivită țile de nuntă au mers grozav – pâ nă câ nd am primit o
cutie lungă și misterioasă de lemn. Nota de însoțire fusese la fel de încurcată .

Preoteasă,
Hail Tar Ro. Cred că acesta este al tău.
 Moarte

De câ nd am atins conținutul pachetului – un trident de aur, gravat cu simboluri

criptice – am avut crize de amețeală și coșmaruri că eram prins sub ocean.
Nu reușisem să clin sentimentul că se va întâ mpla ceva ră u, de parcă eram pe un ceas
cu numă ră toare inversă . Ș i simptomele mele se agravau.
Le-am încredințat bunicului meu, cel mai bun prieten al meu. Își fă cuse griji că nu sunt
gata să mă că să toresc.
Dar sunt! Ned a fost cel pentru mine. Eram suflete pereche. Am avut noroc că l-am
gă sit.
Într-o criză în urmă cu două nopți, dusesem tridentul pe o stâ ncă din promontori și îl
aruncasem în valuri. Dar problemele mele au continuat...
„Circe, dragă ?”
Despre ce vorbise? O da . . . „Sirena și tocilarul?” Mi-am prefă cut o ră bufnire. „Au
comentat doar aspectul meu?”
„S -ar putea să fi menționat candidatura dumneavoastră timpurie la doctorat, dar le-
am spus că veți elimina toate prostiile astea academice după nuntă .”
Am zâ mbit, lipindu-mi palma de uşă . L-am iubit pe acest om așa cum seceta iubește
ploaia. „De asemenea, familia mea a vorbit multe despre tine în seara asta – despre cum ai
ieșit pe apă fă ră petecul tă u de ră u de mare.” Frații mei îl luaseră la pescuit. Au raportat că
nu vă zuseră niciodată pe cineva vomitâ nd atâ t de mult și să tră iască să râ dă de asta. „ Și
fă ră protecție solară .” Au mai spus că nu au vă zut niciodată pe cineva arzâ nd atâ t de
repede.
„Am fă cut această parte intenționat, pentru impresia mea de Larry the Lobster la
recepție. Eu sunt metoda așa.”
Râ sul mi-a izbucnit de pe buze. N-am știut niciodată că pot râ de atâ t de mult înainte de
Ned. Nu, fusese altă dată . . . . Într-o pă dure întunecată , o fată cu ochi verzi și cu mine am râ s
pâ nă ne durea burta.
„Nu poți nega că ldura roșie ca homar a pielii mele. Nu, serios. Pielea mea este
literalmente fierbinte.”
am tskes. „Ș i vei fi roșu aprins pentru toate fotografiile noastre mâ ine.”
„Putem oricâ nd să speră m că mă voi descurca pâ nă atunci.” Ned oftă . „Cum m-ai
suportat este un mister.”
O voce în capul meu a murmurat, Taine din adânc. Cosmarurile. Scutura-te, Circe.
„Ești curajos să vrei copii cu mine, iubito. Trei nu mai puțin.”
I-am spus că vreau să încep după ce mi-am obținut diploma. Mă salutase, ră spunzâ nd:
„Voi contribui cu entuziasm la acest efort. Veți ști ce înseamnă cuvâ ntul angajament .”
Acum el a întrebat: „Dacă se dovedesc a fi tocilari care au ră u de mare?”
„Atunci vei ști că ești tată l.”
El a râ s. „Dă ruiești câ t de bine primești. Doamne, sunt gata să rezolv această afacere de
nuntă , ca să putem reveni la noi .”
"Ș tiu. Am impresia că nu te-am vă zut de să ptă mâ ni întregi.”
„Nu-mi place să dorm în paturi diferite. Personalizat sau nu, dacă mai ai un coșmar,
trebuie să vii să mă iei.”
 „O voi face”, am mințit. Aveam câ teva în fiecare noapte de la sosirea acelui pachet. Cu
toate acestea, acele coșmaruri se simțiseră mai degrabă ca . . . amintiri. Poate că îmi
pierdeam mințile. „Ș tii câ t de mult te iubesc, nu?”
„Ah, dar cea mai mică parte din câ t de mult te iubesc.”
— Vorbesc serios, Ned. Îl auzeam aproape încruntâ ndu-se. M-am uitat la brațul meu.
Pentru o clipă , pielea mea pă rea să stră lucească . Ca solzii unui pește. „Ș tiam în noaptea în
care ne-am întâ lnit că vei fi al meu.” Ț ineam o prelegere în campus despre Triunghiul
Bermudelor și folclorul atlant, prezentâ nd imagini cu Abisul lui Circe, cel mai adâ nc loc din
Triunghi.
Abisul după care fusesem numit.
O echipă de oceanografie de adâ ncime finalizase recent imaginile acesteia. Acele
imagini surprinseseră un acvifer subteran – sub abis.
Ș i în interiorul acviferului era o formațiune de stâ ncă atâ t de exactă încâ t trebuia să fie
fă cută de om.
Dacă formațiunea era o structură dintr-un oraș scufundat - cum ar fi Atlantida - cum a
ajuns într-un acvifer?
Ca o navă într-o sticlă . . . .
Deși Ned, un genial programator de computere, era devotat științei dure, dintr-un
motiv oarecare a asistat la prelegerea mea. Înțelesese orice îi puteam arunca în cale,
punâ nd întrebă ri cu atenție. Nu se batjocorise câ nd i-am spus despre înclinațiile mele că tre
Wicca.
După aceea, cafeaua se transformase în bă uturi. Bă uturi la cină . De atunci, nu ne-am
despă rțit nicio noapte. Pâ nă acum. „Am crezut că ești adorabilă ”, am spus. — Obrajii tă i s-au
înroșit ori de câ te ori te-am privit.
„Pentru că îmi tot spuneam, cred că sunt îndrăgostit de ea. Nu știam cum ar putea fi
posibil, dar acolo a fost.”
Am murmurat: „Acolo a fost”. Mi-am imaginat palma lui lipită de ușă , vizavi de a mea.
Ciudat cum ară ta rotura de lemn de sub mâ na mea ca un vâ rtej. am tremurat. Mi-am
dres glasul, am întrebat: „Vrei să recunoști în sfâ rșit de ce ai venit la prelegerea mea?” M-a
tachinat din diferite motive: pentru că s-a ascuns sub ploaie (era clar în ziua aceea). Pentru
a gusta cafeaua că lduță gratuită . Pentru a ucide timpul pâ nă câ nd a început concertul lui de
supererou.
"Adevă rul? Ce ai spune dacă ți-aș spune că un partener m-a fă cut un pariu?
Mi-am fă cut tonul scandalizat. „Un pariu ? Care au fost termenii?”
„M-a pariat cu o sută de lire că femeia care gă zduiește această prelegere atlantă va fi
cea mai frumoasă creatură de pe pă mâ nt.” A expirat. „Cea mai bună sută pe care am
pierdut-o vreodată .”
Mi-am strâ ns ochii închiși. „Toată lumea te numește comedian, dar cred că ești cu
adevă rat un romantic.”
„Doamne, mă voi bucura să te tachinez și să te iubesc în urmă torii optzeci și ceva de
ani din viața noastră .”
„Chiar crezi că vom tră i atâ t de mult?” Acea rotă de lemn de pe uşă pă rea să se
învâ rtească .
"Desigur. Râ sul și dragostea pă strează un trup tâ nă r.”
_______________
Am inspirat adâ nc. În sfâ rșit, ziua mea cea mare venise. Pot sa fac asta.
I-am trimis pe toți cei din petrecerea de mireasă , avâ nd nevoie de timp să mă liniștesc
înainte de ceremonia de apus. În cele câ teva ore în care ațițisem după ce am vorbit cu Ned,
coșmarurile/amintirile au venit din plin. Toată dimineața și după -amiaza, m-am luptat cu
anxietatea. Din nou, am simțit o numă ră toare inversă .
Spre ce?
Am clă tinat din cap cu putere. Trebuia doar să cobor pe culoar și să ajung la Ned. M-ar
face să mă simt mai bine. Ochii lui s-ar lumina câ nd m-ar vedea în această superbă rochie
fă ră bretele. Mi-aș înă buși râ sul câ nd îi vedeam vâ rfurile urechilor și nasul decojindu-se.
Buchet în mâ nă , am fă cut un pas.
În direcția greșită . Stâ nga era spre ceremonia capelei; dreapta m-ar duce la plajă . Încă
un pas spre dreapta.
Mi-am încordat fiecare muşchi pentru a ajunge la Ned, dar picioarele mele nu m-au
ascultat. Îmi pierd mințile, îmi pierd mințile! Mi s-au fă cut ochii mari câ nd am deschis ușa și
m-am îndreptat afară – departe de capelă – de la bă rbatul pe care îl iubeam.
Am vrut să -l sun; nici un sunet nu mi-ar trece pe buze. Câ nd am ajuns la plaja cu nisip
roz, apusul a stră lucit peste apa calmă . Brațele mi-au că zut moale pe lâ ngă , buchetul meu
că zâ nd fă ră sunet în nisip.
Lacrimile de frustrare curgeau. Ce forță mă preluase? Ned ar crede că aș fugi? Că nu
am vrut să mă că să toresc cu el?
M-am stră duit să țip: „Te iubesc!” Totuși nu puteam vorbi deloc.
Marea mă chemase mereu, dar acum. . . acum câ ntecul lui de sirenă era de netă gă duit.
Deodată , am știut unde mă îndrept. Spre acel abis.
Mereu mă îndreptam spre abis.
Lacrimile îmi curgeau pe față . Ned va crede că l-am părăsit. Am ajuns la apă , iar
valurile blâ nde mi-au bă tut gleznele. O lică rire de sub surf mi-a atras atenția.
Cumva tridentul se întorsese la mine.
În timp ce m-am scufundat ca să -l adun, o senzație de furnică turi mi-a curs pe
antebrațe și acolo au apă rut solzi albastru deschis, ca niște mă nuși lungi, irizate. Sclipeau în
lumina soarelui. Îmi mă nâ ncau coatele înnebunitor. Le-am zgâ riat, iar pielea mi s-a
desprins – pentru a face loc unor aripioare albastre proeminente.
am suspins. Cum ar putea Ned să mă dorească așa?
Acele simboluri criptice de pe tridentul meu erau acum lizibile pentru mine. S-au citit:
The Abysmal Ruler of the Deep .
Amețit, am legă nat arma grea de aur în brațe și am intrat în apă pâ nă la genunchi.
Pâ nă la talia mea. Pâ nă la gâ tul meu. Nu m-am oprit pâ nă nu am fost scufundat.
Mi-am expulzat ultima suflare, așteptâ nd sufocarea arză toare a apei care îmi umplea
plă mâ nii, dar în schimb am... . . a devenit marea.
Greutatea tridentului meu m-a fă cut să mă scufund. Presiunea nu m-a deranjat.
Temperatura nu a avut niciun efect. Am putut vedea, auzi, simți, gust, chiar și miros prin
apă . Acest amestec de senzații noi m-a fă cut amețit, de parcă sufletul meu s-ar înă lța — în
loc să se scufunde.
Am că zut din ce în ce mai adâ nc. Deși ar fi trebuit să fie întuneric pe mă sură ce lumina
scă derii zilei se stingea deasupra mea, puteam cumva să vă d. Rechini luminescenți au
trecut prin mine. Planctonul și crustaceele s-au pră bușit în mine, ca și cum ar fi fost lovite
de o briză a insulei.
Am coborâ t pâ nă am ajuns la fundul Abisului lui Circe. Stâ ncile s-au despă rțit,
dezvă luind un vâ rtej care ducea sub raftul fundului mă rii. Spre acvifer?
Am fost dus în vâ rtej, apoi am fost aspirat și mai jos printr-un tunel – ca și cum ar fi
fost pe un canal de scurgere. Sau în adă postul lui Alice.
Apa a devenit proaspă tă . Înaintea mea era structura din acele poze! M-am scurs în
jurul exteriorului de piatră .
Roiuri de creaturi fosforescente plineau pe pereți, luminâ nd sculpturi în stâ ncă .
Simbolurile erau în aceeași limbă cu cuvintele gravate pe tridentul meu. Citesc:

Templul abisal al Marii Preotese, Domnitorul Adâncului.

Toți cei care aud chemarea Preotesei se vor teme de puterile ei catastrofale.
EROAREA DIN Abis.

Această structură , aceste marcaje, acele creaturi. . . Vedeam lucruri pe care niciun om
normal nu le-a vă zut vreodată . Toată viața mea, am fost obsedat de mare, de Atlantida.
am fost marea. Am fost și eu atlantean?
Coral viu împodobeau o intrare, fiecare ramură se termină într-o formă de trident.
Curiozitatea m-a condus, am trecut prin deschidere. Înă untru era un sas cu trepte care
se ridicau din apă . Am știut instinctiv să -mi refac forma, să redevin femeie. Trident în mâ nă ,
m-am ridicat din mare și am urcat treptele.
Arborele acelei lumini fosforescente radiau înă untru. Umbrele s-au ondulat.
Mozaicuri antice au decorat pereții. Mi-am trecut vâ rfurile degetelor peste plă cile
umede. Scenele ciudate înfă țișau valuri de maree care înghițiu pă mâ nturi neajutorate și
vieți maritime monstruoase - rechini giganți, balene, calmari, un kraken - atacâ nd nave.
Umbrele au fă cut ca scenele să pară să se miște.
Fiori mi-au zvâ rlit pe spate câ nd am dat peste un altar pă tat de sâ nge, sculptat generos
cu simboluri trident. M-am uitat la propria mea armă .
Ar putea fi acesta templul meu ? Nu-mi spunea Moartea „Preoteasa”?
Pe mă sură ce m-am mai uşurat înă untru, au apă rut amintiri din visele mele. Acest loc
a fost al meu.
Am simțit că templul meu era un refugiu. Dar și un . . . temniță ? Cumva, știam că voi
muri repede pe uscat, dar voi muri încet aici, în acest abis singuratic, cu ecou.
Singură tatea ar fi pedeapsa mea și frica de temnicerul meu. Ce crimă fă cusem să fiu
blestemată așa?
Nu, nu mi-a pă sat de soarta mea; într-un fel sau altul m-aș întoarce la Ned! El ar
accepta aceste schimbă ri în mine. Am crezut în el.
Am fugit la ecluză și am devenit din nou mare. Aproape că ajunsesem în vâ rful
tunelului câ nd fundul mă rii de deasupra a început să se cutremure.
Apa se încă lzea. Mi-am ridicat privirea de la deschiderea tunelului, necrezâ nd viziunea
mea.
Un submarin uriaș cobora, mult prea repede pentru a fi o coborâ re normală prin
adâ ncuri.
 Dincolo de vas, am putut vedea lumini pe cer – ca și cum oceanul de deasupra mea ar fi
dispă rut, apa a aspirat.
Deși trebuie să fie noapte, soarele pă rea să stră lucească . Ș i mi s-a pă rut că vă d un cer
plin de . . . flă că ri. am fost nituit. Pâ nă câ nd acea lumină s-a întunecat – atenuată de
submarinul care s-a pră bușit pe singura mea ieșire.
am fost prins în capcană .
În abisul meu singuratic, ră sună tor.
Kresley Cole este cel mai bine vâ ndut autor al seriei paranormale Immortals After Dark și
al tâ nă rului adult Arcana Chronicles. Că rțile ei au fost traduse în multe limbi stră ine, au
câ știgat trei premii RITA și apar în mod constant pe listele de bestselleruri din Statele Unite
și din stră ină tate. Puteți afla mai multe despre ea și munca ei la KresleyCole.com și
TheArcanaChronicles.com . Înscrieți-vă la buletinul informativ Kresley prin e-mail pentru a
primi cele mai recente actualiză ri despre lansarea că rților, precum și informații despre
concursuri și cadouri.

Fii la curent cu Kresley pe rețelele sociale:

Facebook • Stare de nervozitate • Instagram • Tumblr

 Tot de Kresley Cole
Cronicile Arcanelor

Printesa otravitoare • Cavaler fă ră sfâ rșit • Dead of Winter

Ziua Zero • Arcana Rising