Rondel

Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada,

pe refren, care a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau.
Originile rondelului se regăsesc în cântec. La început, rondelul era legat
de muzică și dans, astfel că la sfârșitul secolului al XV-lea era considerat o
formă muzicală prin excelență. Prin urmare, de la originea sa cel mai
important a fost aspectul oral, și anume rimele și refrenul.
Încă din secolul al XIII-lea, rondelul este inserat în romane, acolo unde
textul evoca sărbători și dansuri.
În decursul secolelor, forma sa a evoluat. Prima formă clar definită a fost
stabilită în Evul Mediu de Adam de la Halle și Guillaume de Machaut,
respectiv rondelul simplu (din care în secolul al XVI-lea va deriva trioletul),
compus din 7 sau 8 versuri, construit pe două rime; refrenul, constând din 2
versuri, apare la început și la sfârșit, cel de-al patrulea vers reluându-l pe
primul.
Această formă a evoluat, crescând în lungime: refrenul va trece întâi la trei
versuri, așa numitul rondel terțet (în franceză rondeau tercet) și apoi la
patru versuri (în franceză rondeau double) și chiar la cinci versuri
(în franceză rondeau cinquain).
Începând cu secolul al XV-lea, rondelul ia o formă nouă, mult folosită în
următoarele două secole. Refrenul, (în franceză rentrement), conține în
primul emistih al versului 1 revine la sfârșitul celei de-a doua strofe și a
celei de-a treia a strofe. Rimele sunt tot în număr de două, iar numărul de
versuri variază între 12 și 15. Cel mai reprezentativ poet care a compus
rondeluri în această formă a fost Clément Marot. Lungimea versului este
variabilă, dar repartiția versurilor pe strofe este fixă. În cazul rondelului de
15 versuri, cele 3 strofe au câte 4, 5 și, respectiv, 6 versuri, ultimul vers din
strofa a doua și a treia fiind mai scurt, reprezentând refrenul. Strofele pot
avea și 5, 4 și 6 versuri, ca în exemplul următor:
Versul 1 - a (R) (De obicei primul vers este și refren)
Versul 2 - a
Versul 3 - b
Versul 4 - b
Versul 5 - a
Versul 6 - a
Versul 7 - a
Versul 8 - b
Versul 9 - R
Versul 10 - a
Versul 11 - a
Versul 12 - b
 Versul 13 - b
Versul 14 - a
Versul 15 - R
În rondel, refrenul joacă un rol primordial, în special din momentul în care
acesta devine perfect autonom și se detașează de muzică. Originalitatea și
subtilitatea acestui gen liric țin în mare parte de variațiile de sens operate
de poet asupra grupului de cuvinte care revine de mai multe ori în poem.
Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de antanaclază (repetiție a
unui cuvânt folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice). Acest
procedeu permite jocuri de cuvinte care rup monotonia refrenului și
creează efectul de surpriză. De aceea, rondelul are un caracter ludic foarte
pronunțat.
În Evul Mediu se scriau rondeluri în cadrul unor concursuri de poezie
organizate de societățile literare puse sub ocrotirea Fecioarei Maria
(în franceză puys), în care amatori și profesioniști rivalizau în ingeniozitate.
De la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de-al XVII-lea,
poeții prețioși, respinși de grupul de poeți francezi din secolul al XVI-lea
cunoscuți sub denumirea de Pleiadă (în franceză Pléiade), au resuscitat
acest gen de poezie, făcând din el un gen monden și rafinat, care făcea
parte din jocul dragostei, așa cum era el conceput de noblețea din epocă.
Temele din rondeluri sunt aproape mereu legate de dragoste, de
celebrarea bucuriilor sale, de evocarea necazurilor pe care aceasta le
produce.

 Primii poeți francezi care au compus rondeluri

remarcabile au fost:

 Guillaume de Machaut (către 1300 - către 1377).

 Eustache Deschamps (către 1346 - către 1406), Poésies.
 Charles d'Orléans (1391 - 1465), Ballades et rondeaux.
 Clément Marot (1496 - 1544), l'Adolescence clémentine.
 Vincent Voiture (1597 - 1648), Poésies.
 Saint-Amant (către 1594 - 1661).