Romantismul în Franța

si Germania

Romantismul a fost o mişcare artistică apărută în Europa, care cuprinde mijlocul secolului XIX.
Apare în Anglia şi Germania la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În Franța, prima treime a secolului al XIX-lea. Romantismul era baza literaturii. Într-o fază
incipientă a dezvoltării sale, figura centrală este François Rene de Chateaubriand (1768-1848).
Romantismul german in muzica
Dupa Beethoven, compozitorii germani s-au concentratatentia spre exprimarea trairilor intense
in muzica acestora,aceasta expresie a emotiilor find punctual central al tuturorartelor apartinand
curentului romantic. Pentru inspiratie, multi compozitori romantici si-au gasitinspiratia in artele
vizuale, in poezie, drama sau literatura
Franta

In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva wag- nerismului şi a spectacolelor convenționale şi anacronice din
cadrul Ope. Rei Mari, va apare un nou tip de operă, cunoscut sub denumirea de dramă lirică; în acelaşi timp, opera comică va fi și
ea înlocuită de un gen mai accesibil – opereta. –

Dintre reprezentanții operei franceze, Charles Gounod se impune ca

un compozitor de seamă din cadrul teatrului liric universal, prin lucrări

de o incontestabilă valoare artistică.

CHARLES GOUNOD (1818-1893) s-a născut la Paris şi a studiat cu profesori de prestigiu obținind In 1839 Premiul Romei, după care
îşi va continua studiile In Italia. In urma unei călătorii în Germania, va asculta şi cunoaște muzică de Bach, Beethoven, precum și cea
a romanticilor Mendelssohn Bartholdy, Schumann

şi Wagner. A scris 14 opere dintre care amintim: Faust, Romeo şi Julieta, Mireille, etc.

Din creații sa menționăm opera Faust, prezentă pe toate scenele lirice ale lumii, Bazată pe un libret inspirat de celebra capodoperă
a lui Goethe în viziunea lui Gounod, Faust devine o inspirată poveste de dragoste Intre Margareta şi Faust, câștigând poate un plus
de poezie dar și renunind la unele aspecte foarte complexe ale dramei. Temele muzicale ale lui Gounod, foarte melodioase şi calde,
ariile cantabile desfăşurate în registrele cele mai convenabile vocii omeneşti, comentariul adecvat al acțiunii de catre orchestra,
absența uverturilor. Sunt câteva dintre operele lui Gounod care, fără îndoială, va influența creația compozito rilor francezi de la
sfirsitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
CARL MARIA von WEBER s-a născut la Eutin (Elvetia) în 1786. De copil a
avut contact cu lumea teatrului şi,a muzicii prin intermediul teatrului
condus de tatăl său, cu care de tim- puriu va merge în turnee. Studiile
muzicale de la Viena şi le va completa singur sau prin con- tactul
nemijlocit cu muzicieni din orașele în care teatrul făcea turnee, Inițial
pianist, apoi dirijor in diverse cen- tre muzicale (Breslau, Stuttgart,
Dresda, Praga), Weber işi incepe şi activitatea componistică. Creația sa
cuprinde în special opere (Freischütz, Euryanthe, Oberon etc.) precum
şi lucrări pen- tru pian, concerte, piese simfonice. Se stinge din viață în
1826, la Londra.
Reprezentativă pentru creația sa de operă și cea germană în general este
Freischütz, pusă în scenă la Berlin, în anul 1821, dată ce marchează
impunerea operei naționale germane. Bazat pe o legendă populară
(Vinătorul negru), libretul în limba germană îmbină elemente fantastice,
de mister, cu unele foarte reale, într-o povestire cu adevărat romantică,
unde personaje veridice şi fantastice dau viață unei acțiuni ce are drept
centru dragostea pusă la încercare a doi tineri, în jurul cărora se pese
întreaga intrigă. Opera, alcătuită întrucitva asemănător cu Singspielul lui
Mozart (sin- gena cinta, Spiel joc) şi cu opera tradițională, din uvertură şi
acte = cu ansambluri şi părți solistice, recitative şi arii, se caracterizează
prin- tr-un nou tip de material tematic, bazat pe intonațiile folclorului
german, element important in caracterizarea personajelor ce reprezintă o
anumită lume. Melodii accesibile, cunoscute cîntece în limba germană,
reprezintă principala cucerire a operei impuse de Weber. Am ales ca
exemplu un fragment din Corul vinătorilor din opera Freischütz, pagină
de mare popularitate din literatura muzicală.
RICHARD WAGNER s-a născut la Leipzig, In anul 1813, intr-o familie de
artişti, şi va pătrunde timpuriu în lumea artelor. Pendulind initial între
filozofie şi muzică, va opta pentru cea de-a doua, pe care însă o
studiază prin prisma unui filozof. In domeniul compoziției, Wagner se
consacră genului de operă, căruia ii imprimă noi sensuri, noi orientări.
Ca dirijor, se apropie în special de lucrările clasicilor, iar mai tirziu îşi va
prezenta propriile compozitii. Lucrările sale teoretice, Arta şi revoluția,
Opera şi arta, Opera de artă a viitorului, sunt scrieri despre rolul şi
funcţia artei, despre crearea operei ca o sinteză a artelor (principiu ce
poartă numele de sin- cretism) şi realizarea unei reale drame lirice.
După participarea la revoluția din 1849 este ne voit să părăsească
Germania, în care se va re- întoarce după zece ani, unde, cu sprijinul
regelui Ludovic II al Bavariei construieşte teatrul de la Bayreuth,
destinat interpretării propriilor creații. R. Wagner se stinge din viață în
1883, la Veneția.
Printr-o creație de o semnificație unică, moment de sinteză al operet. Cu implicații adînci în arta
secolului al XX-lea, Richard Wagner impune opera romantică germană în peisajul teatrului liric universal.
Wagner a rămas în istoria muzicii ca un compozitor genial, regizor, literat, dirijor, estetician, un muzician
romantic de mare forța, a cărui creație teoretică şi muzicală marchează o etapă hotăritoare în evoluția
artei sunetelor. Opera devine la Wagner dramă muzicală, căreia compozitorul ii va reda faima de
odinioară. Spectacol complex, drama muzicală se constituie in sinteza rezultată din fuziunea poeziei cu
muzica la care se adaugă mişcarea scenică, decorurile, lumina. Subiectele luate din lumea medie- vala,
din legende şi mituri sint dramatizate de însuşi compozitorul, ce-şi creează astfel librete proprii, cărora le
conferă sensuri filozofice. Opera în viziunea lui Wagner devine o lucrare unitară, din cadrul căreia sînt
eliminate împărțirile in numere, arii, recitative, coruri sau balete, prin crearea aşa-numitei melodii
infinite. Melodia infinită, melo- dia fără sfîrşit, uneşte scenele dramei, indisolubil legate de textul poetic,
de acțiune, tinde spre declamația cintată și este integrată organic țesăturii simfonice. Fluxul continuu
pornește de la o serie de motive me- lodice, numite leit motive, ce simbolizează personaje, sentimente
şi gin- duri, locuri ale acțiunii, motive conducătoare ce migrează pe tot parcursul lucrării muzicale. Un rol
deosebit îi revine orchestrei simfonice îmbogățită prin creş terea numărului de instrumentişti (in special
a suflátorilor) precum şi din realizarea unor noi combinații timbrale în realizarea continui- tății melodice,
în comentarea diverselor stări ale personajelor, a acţiunii. Intr-o primă etapă de creație, Wagner serie
operele Zinele, Rienzi, le- gate încă de tradiția teatrului muzical. Incepind cu Vasul fantomă (Olandezul
zburator), Tannhäuser şi Lo- hengrin, lucrări străbătute de ideea izbăvirii prin dragoste, se relevă
concepția lui Wagner in legătură cu drama muzicală, prin intrepătrun- derile dintre literatură, muzică şi
plastica scenica. Iată două fragmente: uvertura la opera Tannhäuser (lucrare realizată după principiul
desfăşurării continue) şi din opera Lohengrin