Referat: Franz Liszt- pianistul ce străbate linia timpul chiar și până în prezent

Realizat de: Hadîrca Cristian

Franz Liszt a fost singurul fiu al funcționarului Ádám Liszt și al soției acestuia, Maria Anna (1788-
1866), născută Lager, în familia unui brutar din Krems an der Donau. Localitatea sa natală, Raiding,
făcea parte la acea vreme din Transleithania. Naționalitatea lui a devenit o temă controversată după
destrămarea Imperiului Austro-Ungar: unii susțineau etnia germană, alții etnia maghiară, dar au fost
și unii care susțineau originea lui slovacă. După ce în 1821 s-a mutat la Viena, a luat lecții de pian
cu Carl Czerny și de compoziție cu Antonio Salieri. Doi ani mai târziu, în 1823, s-a mutat împreună
cu familia la Paris, de unde a plecat în multe turnee ca pianist. Influențat de măiestria
violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian. În
1835 a plecat din Paris cu amanta sa Marie d'Agoult, alături de care a întreprins multe călătorii în
anii următori, timp în care reputația sa de pianist a continuat să crească. Viața și creația sa (atât
ca pianist concertist cât și ca compozitor) se structurează în trei perioade distincte:

 cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar
pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecție lucrările sale.
 din momentul numirii sale ca director de muzică al Curții din Weimar începe cea de-a doua
perioadă (1847-1861), cea mai fructoasă din punctul de vedere al creației sale muzicale.
Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu
 ultimei perioade (1861-1866) îi corespund plecarea la Roma și predilecția pentru muzica
religioasă în compozițiile sale.
Liszt este considerat unul dintre cei mai mari pianiști din istorie și a jucat un rol crucial în
dezvoltarea recitalului de pian. Compozițiile sale pentru pian, inclusiv numeroasele sale lucrări
virtuozice și inovatoare, au avut o influență profundă asupra compozitorilor de mai târziu. Liszt a
fost, de asemenea, cunoscut pentru prezența sa pe scenă și spectacolul în timpul spectacolelor. Unele
dintre cele mai faimoase compoziții ale lui Liszt includ poemele sale simfonice, precum „Les
Préludes” și „Mazeppa”, precum și lucrările sale pentru pian precum „Rapsodiile maghiare”,
„Consolations” și „Etudii transcendentale”. De asemenea, a scris numeroase lieder (cântece de artă
germană) și lucrări orchestrale.

Liszt nu a fost doar un compozitor prolific, ci și un profesor influent. A predat mulți muzicieni
aspiranți în timpul său, inclusiv compozitori de seamă precum Bedřich Smetana, Edvard Grieg și
Vincent d'Indy. Relația sa cu alte figuri proeminente ale epocii romantice, precum Frédéric Chopin
și Richard Wagner, și contribuțiile sale la muzică și tehnica pianului au asigurat moștenirea de
durată a lui Franz Liszt în istoria muzicii clasice.

Franz Liszt a compus mai multe preludii în cadrul operei sale extinse, acoperind o varietate de stiluri
și abordări. Un set notabil de preludii compuse de Liszt este "Preludiile Poetice" (Preludes
poétiques), scrise în 1849 și publicate în 1853. Aceste preludii pentru pian reprezintă o colecție de
paisprezece piese, fiecare având un titlu evocativ care sugerează o imagine sau o starea de spirit.

Iată câteva exemple de preludii compuse de Liszt care i-au marcat prezența în istoria glorioasă a
muzicii:

1."Sposalizio" (Preludiul 1): Inspirat de pictura lui Raphael, "Sposalizio" reprezintă căsătoria
spirituală a Fecioarei Maria cu Iisus Hristos.

2. "Il Penseroso" (Preludiul 2):Acest preludiu se bazează pe poezia "Il Penseroso" a lui John Milton
și exprimă o meditație melancolică.

3. "Canzonetta del Salvator Rosa" (Preludiul 3): Inspirat de artistul Salvator Rosa, acest preludiu
evocă un cadru pitoresc și poetic.

4. "Sonetto 47 del Petrarca" (Preludiul 4): Bazat pe un sonet al poetului italian Francesco Petrarca,
acest preludiu reflectă pasiunea și lirismul.
5. "Les jeux d'eaux à la Villa d'Este" (Preludiul 7): Acest preludiu imită sunetele jucăușe ale
fântânilor la Villa d'Este în Italia.

Aceste preludii poétice ilustrează abilitatea lui Liszt de a exprima o varietate de emoții și imagini
prin intermediul muzicii sale. În plus față de acestea, Liszt a compus și alte lucrări care poartă
denumirea de preludii sau care au caracter introductiv, deși nu toate sunt structurate în mod
tradițional ca preludii independente. Este important de menționat că Liszt a avut o contribuție
semnificativă la dezvoltarea formei muzicale și că abordările sale inovatoare au influențat muzica
romantică ulterioară.

Poemul simfonic este genul cel mai împlinit al muzicii programatice. A apărut în secolul al XIX-lea,
datorită lui Franz Liszt, a cărui lucrare Ce se aude de pe munte (1849), după Victor Hugo, poate fi
considerată drept piesa inaugurală. Poemul este o lucrare instrumentală cu caracter poetic, o reverie,
o piesă lirică sau o poveste muzicală. Construcția poemului este de obicei liberă, monopartită cu
caracter liric, narativ sau dramatic, conținând uneori teme-portret în care se recunosc personaje sau
stări sufletești. Poemul simfonic, oricât de sugestivă ar fi denumirea în primele sale manifestări și
ipostaze, nu este altceva decât „supranumirea” uverturii de concert. Gândirea și tehnica pianistică
lisztiană dau dovada unui hotărât caracter orchestral deja din anii de virtuozitate ai compozitorului.
Structura și frumusețea orchestrală a partiturilor de pian devin din ce în ce mai accentuate datorită
transcripțiilor și parafrazelor multor lucrări orchestrale (simfonii, uverturi, secțiuni din opere). Acest
caracter orchestral al lucrărilor pentru pian reprezintă pentru Liszt prelungirea, hiperbolizarea
instrumentului său, așa cum însuși compozitorul își îndruma discipolii: „Cântați lucrările mele
orchestral!”.

„Așa cum sufletul are o influență decisivă asupra învelișului trupesc, tot astfel fiecare gând
modelează forma vizibilă în care apare. […] În cazul în care nici una dintre formele dezvoltate nu
corespunde nevoii sale, el creează chiar o formă nouă, care să-i satisfacă trebuința” – scrie Franz
Liszt în anul 1855 în eseul Berlioz și Simfonia sa Harold. Astfel, la Liszt, prin modelarea formei
interioare a uverturii de concert și a simfoniei a luat naștere noul gen, cel al poemului simfonic și a
simfoniei-program.

Dacă ne uităm la sursele programatice, observăm că forma exterioară a programului poate să fie
foarte variată: proză, dramă, poem sau poezie, un titlu, o reprezentare picturală sau reprezentarea
unor personaje etc.
Tasso – este al doilea poem simfonic – Lamentație și Triumf, este scris cu ocazia festivalului
organizat la Weimar la aniversarea centenarului nașterii scriitorului german Johann Wolfgang von
Goethe.

Programul literar conceput de Liszt conține trei momente importante în desfășurarea acțiunii: „Tasso
iubise și suferise la Ferrara; el a fost răzbunat la Roma; gloria sa este vie încă în melodiile populare
ale Veneției” , așadar, cele trei momente ale acțiunii se traduc prin orașele: Ferrara, Roma și
Veneția.

Din punct de vedere muzical, tema centrală a acestui poem este melodia venețiană, stilizată, notată
probabil de Liszt în una din călătoriile sale din Italia. Acesteia i se vor adăuga episoade muzicale de
diferite dimensiuni, ce aparțin celor două mari părți (secțiuni) menționate mai sus, poemul Tasso
exprimând astfel una dintre ideile componistice ale lui Liszt cu privire la structurile muzicale
monotematice, dezvoltate ulterior prin procedeul variației.

Liszt creează prin această lucrare o nouă versiune a principiului variațional, găsindu-i o construcție
și o elaborare specifică spre realizarea unei forme muzicale într-o viziune personală.

În ceea ce privește abordarea tehnică, strict dirijorală, Liszt a încercat să mențină pe parcursul
întregului poem simfonic o pulsație egală, dimensiunile tactării variind în funcție de momentul
desfășurării acțiunii. Scris în anul 1854, poemul simfonic Preludiile este cea mai cunoscută și
interpretată lucrare a compozitorului.
Cu numărul 3 în ordinea cronologică notată de compozitor, programul literar al acestui poem
simfonic se bazează pe conținutul poetic al Preludiilor scrise de poetul romantic francez Alphonse
de Lamartine, care fac parte din ciclul de poezii Mèditations poetiques. Din ideea filosofică
exprimată de Lamartine reiese faptul că aspirațiile, dorințele, sentimentele umane sunt superficiale și
trecătoare, omul fiind privit ca o ființă sortită eșecului. Ascultând însă muzica lui Liszt, ea ne arată
un alt tip de gândire privind omul și viața sa. Supusă încercărilor vieții și a destinului, ființa umană
își regăsește în final conștiința și sensul existenței sale.

În ceea ce privește structura orchestrei, aceasta este formată din: două flaute, flaut piccolo, două
oboaie, două clarinete în do, două fagoturi, patru corni în do, doua trompete în do, trei tromboane,
tuba bas, timpani, tamburo, piatti, gran cassa, harpa și partida de coarde. Din punct de vedere al
formei, lucrarea este o sonată cu repriză inversată și „falsă”, fiind o necesitate dictată de discursul
dramaturgiei muzicale deoarece tema secundară apare mai întâi la omonima relativei (La Major),
după care reapare în tonalitatea de bază (Do Major). Așadar, planul general al formei muzicale este
alcătuit din introducere și cele trei mari părți: expoziție, dezvoltare și repriză (inversată și „falsă”).
Dezvoltarea poemului se desfășoară pe parcursul a 150 de măsuri structurate în șase secțiuni,
atingând tonalități precum: fa minor, la minor, Mi Major, Sib Major și Do Major. Submotivul
tematic din Allegro tempestuoso intensifică atmosfera de zbucium, expus de coarde și fagot.

În concluzie de asemenea, remarcăm complexitatea structurilor de compoziție și de tehnică pe care

Liszt le-a folosit în crearea poemelor, ceea ce este fascinant, deoarece poemul este un rezultat al
contopirii simfoniei cu programul, lucru pe care nu mulți compozitori ai epocii romantice l-au
adoptat.

Din punct de vedere analitic, observăm că poemul simfonic are o formă monopartită, însă este
împărțit în strofe, ceea ce face studierea lui mult mai ușoară.

Poemul simfonic a lui Franz Liszt este ceva nou apărut în romantism, diferit de ceea ce au creat
ceilalți compozitori rămânând un model reprezentativ pentru mulți muzicieni, inspirându-i la
creativitate și noutate.

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Liszt
https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2019/06/18/un-crampei-din-istoria-muzicii-franz-
liszt-poemele-simfonice-tasso-si-preludiile/