:zintă snb forma unei suite ele 14 tablouri muzicale 145 ce redau fin, nuan-
priveşte construcţia arhitecturilo r sonorn 11,i ordonarea lor în cadrul ciclu-
lui, cât şi în privinţa fondului emoţional' al expresiei în ansamblu. ·
. AstfeJ, Trio op. 18 în fa major, într-o alcătuire clasică (Allegro•
vivace,_ Andante, Scherzo şi Allegro), se remarcă prin melodismul său de
expresie romantic{i franceză, este liric prin excelenţă, ceea ce ţ-a asiguŢat
un_ loc de :frunte în muzica ele cameră ,franceză şi europeană. In cel de-al
doilea, Trio op. 92 în 1ni m·inor, alcătuit din cinci părţi (Allegro non troppo„
Allegretto, Andante con moto, Grazioso poco allgero, .Allegro), compozitoru l
ur mareşt e o ranre apoi o acceJerare de la o
V V • •
secţiune
5 4
=80:Ml\:l; p. II = 52 MM; p. III = 63 MM; p. IV
8 4
. :MM ) .
p. V 4 = 168
4 Tabil htrgite. Muzica de cameră lui Cesar Franck i se potriveşte cel mai
Remarcăm de asemenea îndrăzneala compozito1 ului de a fi scris
partea a doua în măsura de
5 într-o perioadă în care cercetările fol-
8 încheiat-o tot cu lucrări în genul muzicii de cameră, drumul parcurs de la
clorice abia se conturau.
Celelalte lucrări, dedicate ansamblului de instrumente de coarde„
cu sau fără pian (C,,;intetul cit pian, op. 14, în la minor, 1855, Cmrtetul
cit pian op. 41, în si bemol major, 1875, ce marchează un moment impor-
tant în procesul devenirii naţionale a cva1 tetului francez, şi cele dou::'i
Cvartete de coarde opus 112 şi opus 153), cu toate că sunt măiestrite din
punct de vedere compoziţional, nu s-au impuH în patrimoniul mru·ilor
valori ale muzicii franceze, fiind defectuoase în planul dramaturgie i rnuzi-
calc, al ordonării structurilor muzicale şi al combinaţiilor melodice.
variate formaţii clin punct de vedere al alcătuirii. A~a sunt de J)ildrL ·,Sere-
nad(i op. 15 pentru pian, Yioară, violă, şi orgit, R~manţa' op. 27, pentru
vioară orgă Ri pian Romanta op 67 pentru corn f,;i pian Capric-it1' ,pe
•• l ' .' ' r • • • '• ·. 1 ' •
' •
12 4-
arii ( ane:e ş: ri~se op . .,, i 9 pentru flau!, clan~ct l-:\ 1 P 1~n, 1 ~ntezic~ op.
pen~ru vioara ş1 harpa ş.a. care, deşi sunt 1mpecab1l reahzate m })lanul
arhitectural, nu reuşesc să convingă în substanţa şi forţa expresiei. Ex-
cepţie, fac Septuornl cti tr"ompetă ~i fantezia Le Carnaval des anima'l.l;Ji
(Carnavalul animalelor), impunătoare prin im;piraţia m(•lodică de maic
plasticitate :-i forţ~ emoţională
~ (1844), 11rois petits riens ('J:rei mici nimicuri) op. 16 (1845) şi cele de tip
. ..,
', ' . · V ·, w
. .., Se?tuorul cu, trompeta _op: 60" (1881).., pentru trom~)eta,. ~oua. '\':ori„
v1ofa, V1oloncel, contrabas ş1 ·pian 1mbraca forma. cvadnpart1t a ( Prearn-
bule, :Menuet, Intermecle, G-avotte et finale) însumâ,nd însă mai multe miş­
cări secundare, după modelul divertisment ului şi al suitei dar într-o desă­
vârşită unitate tematică, cu o ·dramaturgie închegată şi o orche~traţie­
măiestrită, fiind oricând ascultată cu plăcere.
,. Le Carnav·az des aniinaux, fără n~ăr de opus (1886), pentru două.
piane, flaut, clarinet şi xilofo'n/con ceplit c~' c:Hantezie muzicală,: se 'pre:..
108
~ţat şi individualiz at imagini şi impresii dintr-o grădină „Zoo".
*
Mult mai restrânsă numeric decât cea a lui Saint-Saens , creaţia lui
C~sar FRANCK a avut meritul şi darul de a se fi impus atât prin valoa-
rea sa, cât şi prin perspectivel e pe care le-a deschis dezvoltării muzicii de
camer.1, franceze de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului
la alta ( P .I 12 = al X.X-lea.
8 Lui Oesar Franck îi este caracteristică expresia lapidară, concen-
3
= trată, alcr1Juirile melodice virtuale determinând înlănţuiri şi tratări ciclice,
72MM~
-cont urând în muzica de cameră franceză tipologiile unui stil nou în care
8
cadrul arhitectonic clasic este vizibil redimension at, iar limbajul a1monic
amplificat în plasticitatea expresiei şi mesajului, primind funcţii conside-
bine; este cadrul cel mai adecvat al confesiunilo r sale intime. Şi-a început
activitatea creatoare prin a compune în genul muzicii de cameră şi şi-a
.'11rei triowi concertante op. 1 pentru pian, vioară şi violoncel (1841), la
Trei corale pentru orgă (1890) - ultima sa lucrare - fiind un şir neîn-
trerupt ele căutări în devenil'ea artistică a gramaticilor muzicale, în orga-
nizarea structural-filozofic{\, a expresiei artistice. 146
O privire de ansamblu asupra Oatalogitltti literărilor hii Cesar Franck
-evidcnţiazrt marea varietate de genuri abordate, predilecţia pentru muzica
instrumentală, de cameră.
I Miniatura vocală, este mai puţin reprezentată, ea reţine atenţia com-
.:pozitorului mai ales între anii 1842-1873·, când pe versurile lui A. de
8ouverence (Amintire, 18L16) pe versurile lui uhateaubria nd şi cea mai
frumoasă melodie a sa_: !'_'Ange _et l'enfant (Îngerul şi copilul, _1~46). Păi:
trunse ele o mare sensibilitate ş1 dublate de frumuseţe melodica sunt ş1
melodiile Roses et papi"llons ( Trandafiri şi fluturi, 1872) pe versuri de V.
.
Hugo, Les cloches <lu soir (Clopotele serii, 1888) pe versuri de A. Daudet,
1
-<:ărora li se adaugă numeroasele coruri - în majoritatea lor laice.
Creaţia pentru pian este mult mai restrânsă. Am putea stabili dou~
perioade în creaţia compozitoru lui: prima situată intre 1842 şi 1846,
în care predominantă est~ miniatura d~ ~ip romantic: Eglogiie (~glogă)
.op. 3 (1842), GramJ oaprice (Mare capr1cm) op. 5 (1843), Balada op. 9
improvizato ric (Fantezii1e op. 11, 12, 13 şi 15); cea de a doua, situată
. .., • •
10 Inlroduction el }.farche royale du Lion ( Introducere şi marş regal al leului); Poules
et Coqs (Găini şi cocoşi), Hemions (Măgari sălbatici), Torlues (Broască ţestoasă); L'Elephanl
{Elefantul), J{angouros (Canguri). Aquarium (Acvariu), Personnages a longues oreilles (Perso-
naje cu urechi lungi), Le Coucou au fond de bois (Cucul tn pădure), Voliere (Cot~ţ cu păsări),
Pianistes (Pianişti), Fossiles (Fosile), Le Cigne (Lebăda), Finale (Final).
1 41 Vezi Vincent d'Indy, Cesar Franck, op. cit., pag. 167-179. ·vezi de asemenea,
cursul noastru, pag. 146. ·