c011;1:poz;t-0~ului de .a valo~·it~ca :rr-~,:µr~~le ,J:?.-~z}~ii ~~1101:1:~:s,-H~,.~ f/IBPV,Ude 1,nnobil31:t cuip.tgnaţ,li, ,ritm111'!,.Şi. ~:.1:monp 8ţ$r_~!ţ,,1e./9lclpr - ..

această „ema-
cermţelor formulate· de- Sometatea N.aţională, d(j, ·acte~ rnuzică., ..de,...spe~ o· \,. · . •· '
cificitate franceză. ,•,..... ,,.,,, · -'" -· :, , mţ,ie a geni:ri,hliţiri~ ailllillanit~ţif\1-E. .',1<:':',">rtJ.t'.
Orând:uite. ca într-un·"cfo'fu-· cele
silnfo:riic,·= cine; părţi ale Simfonfri
spar1iţole se)eagăi.P!'ii:ţ, ~xpr~siâ;iă~f111.H~~ ~f.~ii}ufl 1:1 şi s~. armonizează
intregind î1i1iobifi'iJiie -succesfh{ ile mieracţiurif 'dra111atice, într-o continuă,
})refacere spre final. . ,
Parte~ întâi, Allegr_o non tropJJo, captivant~ . prin melodismu l. şi dina-
Pe aceeaşi linie.-:- a îmbogăţirH tezauJ:ului 1nuzicii naţionale franceze de 1
sonată(ing enios reaHzată; în care
cu lucrări' simfonice şi concertan te originale - se înscrie şi cre.aţia lui mismul său·· debordant , este o form:'t-
l~douard L.ALO, unul dintre entuziaştii anima.tori ai vieţii de concert, sunt puse în evidenţă elemente specifice simfo-n1smului (dezvoltl1rii tema-
me1nbru fondator al Societăţii ·Naţionale ,de -Muzică'. tice) realizate pe baza celor două teme ce contrastează prin factura ~i
Yiolonîst de excepţie, membru al cvartetulu i Armingau d-Jacquar d - expresia lor : prima - explozivă, dinamică, şi yoluntară,
una din rarele formaţii de cameră din ·Franţa anilor 1850 - , Edouard
· LALO, necunoscu t în lumea muzicală până în -1871 decât ca interpret,
cu toate că era autorul unui număr mare de luc1ări (Sonata pentru pian
şi: ·cfoloncel, trfouri, fantezii instrument ale, _melodii pţntru, voce şi pian, __..,,.I
j

opera .1.Pfrsque ), cunoaşte adevărata sa glorie componistică, după 1871

c:trnd, prin concertele Societăţii Naţionale, lucrftrilc sale sunt prezentate < I - ~ JTW94.11Jenk • "
în public evidenţiind un talent viguros şi original. In noile ~ondiţii, având
ren:laţia autenticităţii şi ineditului expresiei muzicii populare, creează o
suit,1 de h1Crări preponder ent coneertan te, de o factură nouă, nuanţând
~ J flJ!Jii Q filfoL-t, Bd FlJ n J
distinct tipologia concertulu i instrumen tal ~i evidenţiind faptic posibili-
tăţile înnoirii tematice şi arhitectur ale ale organonul ui clasico-rom antic. cca. de a doua - romanţioasă, nostalgică. şi lirică.
Lui Lalo îi e::;te caracteristică expresia- melodică,. eleg~11tă şi 1>,roas-
.pătJ;;; •. in,t;r'"J1·. i1~v ăJ-i1tre.: ,~ttJ11:9p:ic;.ii••el,n:J;!fil'.;c}:ru:11ir1.oasft}'. dtmtm~~ic:i:trt:,t:~leb•i'ttt}t"P'e4f
ritm ieri· a,·îmfat~i de sorginte folclorică. (Rpaniolă, rusă, nonegiană şi bre-
tonă), ce conferă muzicii sale pregnanţ:ă ~i-i determină particulari zarea
stilului, definind mai distinct specificita tea franceză. Altfel spus, moder-
nitatea muzicii sale se întemeiază, pe culoarea neomodală., desprinsă din
/1/:, Cb

modificările categoriale ale planurilor melodico-a rmonice ce determină '/1 .. .,

serioase deveniri repercutab ile şi în !)lanul formelor, rezultatul artistic l'h
~
fiind fascinant prin bogăţia sa.
Primele lucrări de acest fel, D1:vertismentul pentru orchesfră (1872)
şi Concert1tl pentru, vioară şi orchestră op. 20 (1872) configurează evoluţia
lucidă, unificatoa re a unor trăsături stilistice fundament ale, în cadrul
complex al organogen ezei muzicii concertant e. franceze, impunând u-l pe
autorul lor în viaţa muzicală.pariziană, cele două lucrări fiind hotărâtoare
în evoluţia sa stilistică viitoare.
Abordarea frontală a ritmurilor şi intonaţiilor folclorice s1)aniole
a determina t apariţia de tipul mixt - concert-sim fonie - a uneia dintre
cele mai magnifice reaUzări ale literatmii violonistic e, Symphonie espagnole
( Simfonia spaniolă) opus 21 (1873 ), intrată definitiv în conştiinţli-publi..,
eului şi a marilor interpreţi din lumea întreagă.
De o factură şi structură deosebită (Allegro non troppo, Scherzando - Part~~ a doua, Scherzan,do,. Allegro 11iolto, prin ritmica sa sugestivă
Allegro molto, Intermezzo , Allegretto non• troppo, Andante, Rondo Allegro}, afi.r mă forţa exuberantă specifică dansurilor spaniole, într-o foarte variată
S·Z:mfonia spaniolă evidenţiază tendinţele novatoare ale compozito rului
şi dorinţa de a realiza „un compromi s" între stilul simfonic şi cel concer-
tant, o sinteză între simfonia de tip francez în cinci părţi (Fantastica de
Berlioz era considerată un adevărat prototip) şi concertul instrmnen tal 117. Julien Tiersot, op. cit., pag. 115.

86 87