..•·I:..:.
'
1. 0PEllA, OPEUETA ŞI BALETUL
n) Opera
La mijlocul secolului trecut, într-un moment de culminaţie roman-
tică - atunci cârnl în muzica europeană se pregătea naşterea unei noi
ere -, teatrul liric francez se afla în derută şi declin, oscilând între clasic
şi romantic, cele cinci instituţii principale de reprezentanţii muzicale
(Opera, Opera Comiqite, Le Thedfre Liriqite, Le Theâtre Italien şi Le Thecî-
tre cl'Operette „Bouffes-Parisiennes" ), perpetm\nd în repertoriile lor lucrări
convenţionale aparţinând în mare parte trecutului, opere a căror structură,
conţinut şi funcţionalitate asigurau montări convergând spre spectaculo-
zitate şi virtuozitate vocală, în scopul obţineri! succesului cotidian.
Rossini, 1\Ieyerbeer, Donizetti, Auber, Boieldieu şi alţii asigurau
de mai mulţi ani baza repertoriului, a tipului de spectacol cântat, devenit
la modă şi încetăţenit sub denumirea de „grand-opera". Un spectacol
şablon, în care se urmărea prezentarea unor acţiuni dramatice însoţite
de muzică, cu subiecte luate din mitologie, din istoria legendară şi din
viaţa ireală, un spectacol încărcat de fast şi spectaculos, cu vizibila pre-
ocupare de realizare a unor montări monumentale, fără intenţia de
găsire a unor forme şi modalităţi optimale în care expresia muzicală să fie
preponderentă, îndepărtându-se tot mai mult de rosturile şi de idealurile
înalte ale dramei muzicale. l\Iai mult, creaţiile autentice de profunde
xemnificaţii aparţinând compozitorilor francezi erau ocolite şi refuzate,-
fiind acceptate şi promovate cele ale unor compozitori străini ..:... de pre-
ferinţă italieni - care, prin numele lor, prin subiectele operelor lor şi prin
~~!.r□~1~1~1~~!~~\t~~~!~~:~ ~:i~~1:~Q~:.~~
1
t~ numeros'
7 ~eatr~le, re:spe~tive > ,,,
..,.,A;c,i\ ..·:: •.;,,b;s.~r-NŞ~/Jfo~~<'1ll1Jp~i}~{i~¾khi~ ''tk";ţerft~b-h~°'c1~bti~ ~i{t'f~if,;66hi:~•6;i;;-6;irci;
1
~,,:,1,.~w+;,,··.~.l.i~:-·"i;:~~&fii•i,'~a,J~ii~~ilt;+~1j~~~tii~Îi~~y~~~wtţv)J1~~~,1I:~ji~~*i,~;~,.;it7i1Îtiţ~t~gţ°fJi~r·"·•;·
italieni preferaţi celor autohtoni 18 , inovaţiile, abaterile de la „şablon„
fiind respinse brutal 19, unele „concesii" fiind acceptate doar de Le Theâtre
Lyriq1-te care, recunoscând valoarea incontestabilă a lucrărilor lui Gounod
şi Berlioz, a acceptat montarea unor opere ale acestora ca: Faust (1859),
Philemon et BauC'is (1860), 1,frreille (1864), Romeo et Juliette (1867), Le8
Troyens a Qarthage (1863), deschizându-şi porţile şi unor: tineri compozi-:
tori de certă valoare ca Ernest Reyer şi Georges Bizet, ale· căror. creaţii
(Les pecheurs de perles-1863- şi La jolie fille de Perth-1867-ş.a.); realizate
sub impulsul unor idei hotăI-ât înnoitoare, ofereau premizele şi garanţia.
succesuluL . ,.
fu felul ace::;ta, opera franceză perpetua de mai multă vreme un tip
de spectacol manierist, la modă, devenit însă anacronic şi caduc, impu- ·
nând cu necesitate străfulgerări şi explozii care să· determine profunde
18 între 1852 şi 1870 au ,fost .prezentate doar două opere franccze:,,Herculanum
,de F •.
David şi Hamlet de Ambroise·Thoriias, in timp ;ce Faus( de Goun·od· nu ·a· fost' admisă decât.
după zece ari de suc.~es pe alte scene, )ar, Troienji la Carlaginci -de. Berlio~ a fost. refoia tă ..
constant, fiind prezentată la '.fheâtre Lyri<;Jue abia in )863. c}lezi .~l Tierso_t ,J,;,9p,, cit.,'':pag. 6.,
· 19 Să ne reamintim de eşescul şi scandalul din' 1861 'prilejuite· ele reprezentarea ·1a
P:1ri.s.
a operei Tannhăuser de R. Wagner. : ·, .... ; ,.,;;.:•Si,;; H: 1
:·
2.4:
.
,i.
şi structurale prefaceri în _planurile concepţiei, ale mijloacelor de realizare
l
şi ordonare a spectacolului liric, spre edificarea unei opere de factură na-
r
tională franceză.
, Sprn acest nou t.ip de spectacol va evolua muzica de operă franceză
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi numeroase forţe componis-
tice vor contribui, în cadrul preocupărilor generale de progres, la emanci-
-t ţ'
parea teatrului muzical în concordanţă cu obiectivele formulate de So-
I cietatea Naţională de Muzică, sufletul acestei „Musica Nova" franceză~
•1·.•..: O adevărată pleiadă de compozitori, membri ai Societăţii Naţionale
f de 1\IuzictL, îşi va înscrie numele în cartea de aur a muzicii franceze din
. ~t această pe1foadă prin crea.ţii care, datorită realizării lor artistice şi sem-
II
Mii
·
jîi'.·.:_:
nificaţiilor lor, au devenit bunuri culturale naţionale şi ale întregii lumi.
După un secol de la apariţia 101·, acestea continuă să cucerească şi astăzi
noi şi noi generaţii de iubiţori ai genului, dovada sigură a valorii artistice
şi a pe!enităţiL
Faust <le Gounod, Mignon de Thomas, .1..'llanon de Massenet, Smnson
11: s·i DaWa de Saint-Saens, Lakme de Delibes, Carmen de Bizet sunt doar
i câteva repere valorice ~i stilistice, câteva capodopere ale genului, din
f care transpare cu o deosebită forţă subtila expresie de specificitate naţio­
I
I: nală franceză.
Î
I în acest amplu proces de profunde prefaceri, de restructurare, de
f redimensionare şi revitalizare a teatrului liric francez, un rol important
; l-a avut Charles GOUNOD (1818-1893) 20, compozitorul care de la înce-
Î putul carierei sale, printr-o intuiţie subtilă, a păşit prudent în teatml
I muzical, încadrându-se în stilul tradiţional de „grand-opera", conferind
I însă fm:mule şi forme noi de înţelegere şi realizare a spectacolului muzl-
~·. :'de pe zugrăvirea nuanţată; fină, a !-'unor s~ntimente intime şi duioase
I-,, dar triste,' reu~ind astfel să ·devin:\ unul dintre cei mai populari creatori
de .operă şi un demn reprezentant al muzicii francez~din _a doua jumătate
'•~~,:.i a secolului al XIX-lea. , · ·
l , Prima sa operă, Sapho (1851), îl situează pe Gounod la antipodul
emfazei lui Meyerbeer. Simplitatea grandioasă a melodiilor, nuanţele şi
accentele melodramatice (reţinute însă), alături de o dramaturgie firavă
au făcut ca opera să nu se integreze în stil, fiind primită cu multă răceală
şi dezinteres de către publicul Operei mari din Paris. Aceeaşi soartă au
avut-o şi operele următoare Ulysse (1851) şi La norme sanglante (Oălugă-
riţa- însîngerată, 1854), bogate în melodii de mare expresivitate şi lirism,
ao. S-a născut la Paris,'la 17 iunie 1818, flu al unor artişti (tatăl pictor şi gravor,
mama· pianistă). La Conservator este elevul lui Halevy şi Lesueur. Premiul Romei obţinut
în 1839 11 consacră tn lumea muzicală. La Roma este absorbit de <;reaţla h•l Palestrina. Re-
întors la Paris aprofundează creaţia clasică şi romantică. Organist renumit, la Catcdrahl.
Mission se consacră muziclr rellgloase .. Atras de operă, se afirmă ca un mare melodist, cu-;
noscător al vocilor şi al timbrurllor ·instrumentale;' M,embru fondator al SocletăţU Naţionale
de ·Muzică, a constdb11it fa renovare~ muzicii franceze, filncl crea torul operei lirice.; Stilul său :
i-a lnflucnţafpe Bliet,.Massenet şl Faun'.l. A imhogăţit -repertoriul operei franceze,' capodoperele:
sale fiind Faust, Mireille şi Romeo şi ;Julieta, cărora li ·se alătură o bogată creaţie .de melodii, :
lucrări religioase şi simfonlce.·'A murit la Paris, ·Ia 18 octombrie '1893.'-: ,: ·;,;•;-:,::( • ·