muzici.isimfonice şi concertante diI1 a douajm:nlitat-e asecolului a.l XIX-le.
a
~ă;,la·P,aris, fiinţa dinl828 doar.Societatea de Concerte
dirijată( d~-l violonistul r Fran9~isifAn~°,Îlle'~"'Habe~ec~ '.(177r:...:.'..18_49) JcarJ
})fO:r:ri,pya. ponsţan,t:,;;;!1.Ţ.ţ_ Jeperto:pU CfaSlC germa,n:· J,,
'. . ·.. Abia· după 18~0, pdat~. c·d Jrifiinţarea/ Concerteloi•::popularer·de''către
dirijorul.i Jules, ;Etienne :Pasdeloup".tr (1819;:.Ll887)?i stf~produc~i-d\'uş6ârq,
deplasare a gustului publicului pa1izian spre muzica· simfonică,: Sutjra.:.
s~turat de_ °.peră;:.de. acelaşi tj~ _de ·oper~, J?.~b~_icufl??epe ~ă },~ îndrepţe
ş:1; spre sălile de 0011cert:.i Dar· mCJ I Pasdeloup nu, mamfestăi interes faţă' de
creaţia autohtonă, cu toate că muzica simfonică; franceză, reprezentată
prin Berlioz, Gounod, Saint-Saens, Bizet, Franck, înregistrase rezultate
re1narcabile.. . : , ; , ;' :, : ' ·. •· , 1; ' -
-·· Se impunea astfel o schimbare radicală în mentalitatea si atitudinea
1rnblicului, a interpreţilor şi a ·organizatorilor vieţii de concert, în scopul
renovării muzicii instrumentale,: pe baza tr~,diţiilor naţionale cu rădăcini
putemic înfipte în solul francez. Această renovare se produce după 1871
erncl, prin a-ctivitatea fondatorilor Societăţii Naţionale de :M:uzkă,-muz:c1
FjmfonidI, f1:a,nceză, înregistrează,- realizări de seamă.· Berlioz este redesco-
perit ~i reprezintă, punctul de plecare; creaţia lui este promovată cu interes
şi m5.rnlrie, recunoscfrndu-i-se 1neritelc de a fi un mare compozitor francez
un geniu naţional.
Creaţiile ante1foarc Comunei încep acum a fi programate în concert
iar noile societăţ,i de concerte Colonne şi Lamoureux solicită tot mai irnis~
t cnt un repertoriu adecvat, de specificitate naţională,. O adeYărată redi1·-
r::.arc de talente, <le genuri şi de lucri.'tri orchestrale şi instrumentale se pro-
duc~ yct1111), cu. ~1Il_ pr?;lln1ţat accent J_)llS pe valoarea calitativă,. specificul
?1:tţ~1t1-nat- ,~t ;tJ1::i1trnr~î1ttJitt:0\'-,Ct1:rwlcwt:t!'::l'owr10:d·;,t,q.f(r1'lit1~ri :S:;1;i11t:Băc11:-; 'l '•·1~'ctou~1·d: •'
Lalo, Georges Bizet, Cesar Franck, Jules l\fasscuet, Gabriel Fauri,, Vin-
cent lrindy si mulţi alţ.ii 106 redau nmzicii franceze strălucirea de odinioari:i,
ridic.'\nd-o pe noi culmi, îmbog:"tţind patrimoniul cultmii muzicale franceze
şi unh·ersale cu creaţii de o indiscutabilrl, -valoare artistică, cu vădite ten-
dinţ,C' de înnoire în factura compozjţionaHt în planul ideaticii 1 arhitecto-
,, orchestral. Aceste creaţii '
nic·ii, al coloritului armonic si
operei. tind spre acea distincţie şi specificitate naţională, <lată fie de :par-
ticularităţile intonaţionale meloclice (ajungând p,lnă la folclor), fie de ine-
ditul combinaţiilor armonice (predilecţie pentru treptele secundare şi
modurile medievale), fie ele transparenţa orchestrală cu un foarte rafinat
gust al combinaţiilor în planul instrumentelor ele suflat ele lemn, dictate de
asemenea de Yoinţa de afirmar~ a specMicului naţional francez.
Simfonia, concertul instrumental, variaţiunea, poemul simfonic -
genuri nmzicale fără, tradiţie în Franţa - s-µ_nt promovate acum pe scară.
largă, ducând la apariţia unor mari capodopere, puncte de reper şi refe-
rinţă in nmzica simfonică şi concertantă de la sfârşitul secolului al XIX-lea
şi începutul secoluluj al XX-lea. · cum beethovenian, amintind de Erofoa prin cele două acorduri, după care
Simfonia a III-a de Saint-Saens, Sfrnfonia spa,niolă de Lalo Vari'.a-
ţiun·ile Simfonfre şi Si'.mfonia, de Franck, Simfonia pe un cântec fle z'a -niiinte
de d'Indy, jată doar câteva repere ale acestor prefaceri franceze în planul
106
. Ele':ii lui C. Fra~ck: Ernest Chansson, Henri Guillaume Lekeu, Guy Ropartz, Char-
les Bordes, Pierre de Breville etc. · -
70
â Oonseriatorului. ţ.,, ,ţ':,
,, :·':', .~\'{?,"'. (., J:tr-i..~ p ~! : ·: \ft
i, 1... ,,_.... '.X .'t:'.:)
•., } ,( 'i" :!,; i'1'., .. d . ·.•· .. .' ; : r ") ~ ''•:i .<'; 1 ~ :' ....• ~ .,,~.. . .• '
{) ni~f c:~.:pgr~ g~rn,~,~}1~:1_:v1_ţ1;1,~~,, ~piWt,i~n~'!-1.q ~PJ~e 9.i,~.~rl~aţ _fideli't,. ~xpresie
W t;;c::~\·t'.:J,';î {Htl ~id~'l naţională. \:, . . /"•· ,. · ',.
În această, perioadă de renaştere artistică franceză, .Camille SAI~T-
SAENS devine un acle,,:.~.r~.t...:,.,.şâde..1~.QQg}!" prin aclli1t~.t<zfUH.!d!~«2l'ia-
nizr~tor, i n i ~ ~ , 2 ! J un. rep!e~,ri~~hfll~e al .muziciLs}mfonîc:e'-
• şCEO~J"ante::s1mfon~_w?.-~J.~ul"':'_siP.JJ,Q11ip,, ...~l1-i!~~,~~,~--.~~~:.~,~~1,~a „
sunt genutile spre care compozitorul s-a sunţ1t alras mea de la rnceputul ·-
acTivTfKfiT~s~e crea,toare 107 , d~~~~.!2!JtJ2~J~µ!?Xi~~Jt~:]l!:t1.1
romantizarea nuanţată a expresiei muzicale 'cft<:isensibilitate franeeză;_
~-:;aloare artistică incontestabilă, muzica lui Saint-Saeris se dis-
tinge IH'in rafinamentul eomponistic, în ciuda unor inegalităţi valorie:c
sesizabile în planul dramaturgiei simfonice. Aceasta explică faptul că <1 in
boga,ta f-ia creaţie l)osteritatea nu a reţinut dec,\t un numiir restrfms de
' ]ucrăiri, înscriindu-le însă definitiv în fondul de aur al patiimoniului uni-
yernal.
A.-;tfol, din cele cinei simfonii: Simfonia opus 2, în mf bemol major
(1852), Simfonia 1n fa, major (1856), Simfonia. 1n re major (1859), Simfr,-
11la opus 55, fo. la ·ml.nor (1878) ~i /:Hmfo11ia a, treia, opus 78 1 · în do minor
,·. ···< tss6)/·;:;1H6;1JttfMtlş'l ;;y~::.r~tlr1·m_foiti:'J_jl"lt"1Tă"1Ht·tt\t ,;t·&,1â'.;:''lfrHtf5-'"tcl6"'r fi;f
1
rămase detaş,lndu-se ultima, Simfon·ia cu pian ş1: orgă., impunătoare prin
muzka sa de aleasă distincţie romantică şi prin inet1itul construcţiei sale
arhitecrnrale; o grandioasi:'1, contribuţ,ie originală la prospectarea, deter-
min::1n·a ~i desăv ..\rşirea tipologică, a simfoniei romautice din faza sa cre-
, în cazul
-
ca si pusculară. Se cuvine însă să ne oprim atenţia şj asupra 8{mfoni'ei în la
m'irnor 01ms 55, a doua din cele trei autorizate de compozitor de a rczi;-;ta
t 1mpulni, dedicată luj J. Pasdeloup. Prezenta.tă în 1862 sub bagheta com-
1}0zitorului, simfonia se distinge prin factura sa camerală, prin $onorită­
108
ţile transparente obţinute l)rin intermediul instrumentelor de ~nflat ,
armonios 01:chestrate cu cvintetul de coarde.
. Cele patru secţiuni tradiţionale (Allegro marcato, .tlcla,gio, Scherzo-
Presto şi PresHssi'.mo) evidenţiază câteva trrtsă-turi camcteristice. Astfel
de pildă, partea întfti, A.llegro marcato, în mă.sura de 6/4, are un debut oare-
101 In 1871, anul lnfiinţări Societăţii Naţionale de l\Iuzieă, Camille Saint-Sacns era
deja autorul a patru simfonii, trei concerte pentru pian şi orchestră, două concerte pentru -
vioară şi orchestră, uverturi, o suită, un cvartet, un trio şi numeroase piese instrumentale .
ma 2 flaute, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoturi, 2 corni şi 2 trompete.
71