dalităţi Înnoitoare şi de ardentă actuaJ,itate, se impuse:se autoriitar în secolului XVIII Încheierea epocii baroce şi naşterea apropiată a clasicis-
conştiinţa contemporanilor săi. mului. Elementele ve.chiului ~i noului stil coexistau în forme şi modalităţi
Simbolric.ă şi grăitoare este prezenţa cvartetelor sale de coarde în
1 sonore de o derutantă diversitat.e, teze şi antiteze se·· succedau Încă din
cataloagele editurilor europene. 8 3 de creaţii de acest gen - 76 de
cvartete de coa:rde şi 7 sonate grupate În Op 51 - au fost tipărite şi
retipărite În ediţi·i numeroase şi diferite, Între anii 17 64 şi 1806, cu-
noscînd Încă sub urmărirea autorului o adevărată difuzare europeană,
Încetăţenindu-se În viaţa muziicală. În amurgul vieţii, la capătul unui
<lrum aureolat de glorie, În 1802, Joseph Haydn privea pr'.Îma ediţie in-
tegr~l~ a cvartetelor sale, asigurată de Pleyel, cuprfnzînd 3.l!:!..IlfL8C_Ji~.
lucran - ,,Collection complette des Quatuors". Ast e~cunoaşterea lui
are~t{păn~te ll ~v~~:te:tuHiî:>de coarde era iminentă şi legitimată prin
mănmea ş1 ·ca rtatea unei opere unice În felul ei, dispusă .ca o pirami-
da!ă rnnstrueţηe cu trepte suitoare, încununată de modele desăvÎrşitc.
Prm capodoperele sale, el a stabilit etaloane ale echilibrului clasic ale
perfe~liunii, puncte impunătoare de reper, mereu menţinute În cî1~1pul
vedem de Mozart, Beethoven şi Schubert, de zeci şi zeci de compozit-ori
cu nume de amplă rezonanţă în analele muzi·cii.
. În momentul .cînd Haydn ~L~12ro.11.i~~n.entr~~ ~ima oară de Eroble-
n:ay~a ·cvart~uJu.i~"~s.fe,_E!]I.l~~pul":J.Z~ p~·coCl.îp~rl'...Şt~l1î„ar·~re.~1-
hzaride aceasta natura existau 111 d1fent:e centre muz·11cal·e d·m Europa
~ntra'lă şi apu.se~nă. D1nami.ca încetăţenire a fost în fond consecinţa
d1~ectă ~ ?ezvohări1i muzicii instrumenta le în general. grăbită de o fe-
1
bnlă. activ1 tate ediroriaH, înlesnită prin intense solicită·ni d1n partea unui
1
pubhc meloman şi din partea instrumentiştilor .ce cutreierau lumea, în-
clinaţi. spre .interpretarea preferenţială a noutăţ_ilor de ultimă oră. _,.\ceşti
faeton . au condus spre condensări fapti1ce, spr-e polarizări hotărîtoare.
.Pnmele cvartete de ·coarde ale lui Haydn nu pot fi luate ca lucruri
În. sine. Ele nu reprezintă Începuturi, ci reflectă cu claritate tendinţe
e~1.~tente, f.enor:i-ene afirmate, observ.ate de o mintie ageră. Aceste compo-
z1ţ1~1 -:- fo spe<Cial cele cunoscute fădnd parte din Op. 1, 2 şi 3 - arată,
I mai hmpede dedt oriice Încercare de retonstituir·e istoriică, drumul par-
i· curs pînă atunci, ca şi orientările dominante În stadiile de formare a
I
genului.
· Două obîqii ·sînt distinct sesizabile : sonata a quattro şi muzica de
\I divertimento. Aproape două decenii, Într-o sinuoasă căutare de soluţii.
Jf Haydn va oscifa. între aceste două .coordonate, ţinfod, în ultimă instanţă,
de stilul baroc şi stilul nou, sensibil (Stil der Empfindsamkeit). Prin fi-
rea lui, îndemnat şi de mediul În ·care trăieşte şi compune; Haydn se
cufJJ:n.d~ În muzica de divertimento, .ooncentrîndu-şi eforturii1e în vederea
stab1hm cadrului propriu cvartetului dasiie. În aceste lucrări incipiente şi
tranzitive - seri.se În general la nivelul timpului - Haydn dezbate În
felul liui .consecinţele marii răspîntii de drumuri ce marcase spre mijlocul
deceniul al treiilea, impunînd sinteze succesive de temporară valabilitate.
Una din cele mai vechi compoziţii ale lui Haydn este Miua brevis,
1
în fa minor, daitînd din anul 1750. A.ceastă lucrare barocă ia fiinţă în
timp ce Johann Sebastian Ba;ch lucrează la ;cel mai înalt monument al
gîndirii polifonice - Arta, fugii, 1748-50. Nouă ani mai tirziu, Georg
Fri.edrich Hăndel dă· la iveală, la -ceasul din urmă, oratoriul Messias
(1759), o sinteză a sintezelor, de -covîrşitoare profunzime umană. Pe ·
acest fundal, ·importanţa investigaţiilor - făcute de Haydn prin urmări­
rea unor filoan~ din ce În ce ma·i puternic valorificate de muzicienii de
pretutindeni - creşte cu mult.
Aproximativ .cu trei decenii mai devreme, to.are genurile muzi.cii
instrumentale - ·camerale şi orchestrale - vădeau semnele unor prefa-
ceri adînci, structurale. Fermentul .unor procese În continuă amplificare a
fost spiritul concertant, întreţi.nut în special de numeroşi virtuozi ai vio-
linei, cu funcţii conducătoare În toate centrele muzi.ca1c, adesea totodată
şi organişti şi davicembalişti. Semnele Înn~irilor erau categori·ce, de pildă
în Concertele brm1denburgice (1718-1721) de }ohann Sebastian Bach, În
.Anotimpurile (din ll cimento dell'armoni,i, 1~25) de Antonio ~iva}di
sau în ciclul de 12 Concerti grossi opus 6 (1739) de Georg Fnednc~
I-iăndel. Tot în! a·cest timp, vechea diferenţiere dintre sonata da cbiesa ş1
sonata da camera este -pe cale de a se şterge. Atenuarea stilufoi sever,
contrapun.etic, hotărîtor mai cu seamă În partea a doua a sonatei da
chiesa, şi a.cc>Clnruarea monodiei acompaniate, pentru a evidenţia po-
sibilităţile tehnice şi expresive ale instrumentelor soliste, duce la prepon-
derenţa suitei, în varietatea akătuirilor ei. Sonata a tre~ ÎMemeiată pe
d1alogul dintre două instrumente soliste - două violine ; flaut şi violină ;
oboi şi violină ; flaut şi oboi -- însoţite de acompaniamentul obligat -
clavecin, al .cărui bas .conninuu este Întărit prin viola da gamba -- se im„
pune drept cel mai măiestriÎt şi complex gen cameral. Totodată însă, d3:„
Yecinul se transformă În instrument principal, subordonîndu-şi parteneri!·
Exploatarea resurselor specifice clave.cinului merge mînă În mînă. cu sch1-
tarea fonnei bitemati.ce de sonată, 1ÎnovaţÎ.e de epocală importanţă, ÎncoI-
ţi-tă aproape simultan În ·cent·re muzicale diferite, aprofundată, printre
altele, În lucră·ri de Domenico Scarlatti şi Karl Philipp Emanuel B~ch, :ot
cărui „Somate prussiene" datează din 17 42. încă din 1732, GQovanni Ba-
nista Pergoilesi. Înviorase discursul muzical al sonatei a. tre. prin încluderea
unor sugesti1i, venite _deopotr.ivă .din lumea simfoniei şi a operei bUJff.c, M{;-
lodicitatea subsnanţei şi expresivitatea ei descătuşată, . naturaleţea favon-
zată prin inflexiunii populare. determin.ă. un profil distinct. Replic~, de
::iceeaşi esenţă, se găseşte Îi1. celebra M usiqu.e de Table - publi1cată În anul