Romantismul
este considerat un curent artistic
complex, manifestat pe de o parte
prin lupta, prin aspiratii
revolutionare, pe de alta parte prin
deznadejde si pesimism. A aparut
in ultimele decenii ale sec al
XVIII-lea, care a durat in mare
parte din sec al XIX-lea.
Rolul hotarator in aparitia
romantismului European l-a avut
epoca revolutiei franceze din 1789
si caderea regimului lui Napoleon.
Odata cu acestea sunt din nou
ridicate barierele feudale, toate
drumurile catre ascensiunea
sociala sunt inchise, astfel se naste
un nou sentiment, pesimismul,
care va marca majoritatea
artistilor romantici.
O trasatura a romantismului o
constituie ideea ca nu literature, ci
muzica este arta cea mai inalta,
deoarece ea sesizeaza esenta
cunoasterii realitatii, nu prin
cuvinte, ci prin imagini musicale
care reflecta direct substratul
emotional al cunoasterii.
Ca orice curent estetic,
romantismul nu a aparut spontan.
Marea arta a lui Beethoven
contine si germeni a-I viitorului,
trasaturi specifice romantismului.
In creatia sa se intalnesc cele doua
mari curente: clasicismul aflat in
pragul epuizarii sale si
romantismul care isi croieste
drumul cu tot mai multa forta.
Beethoven s-a stins din viata in
anul 1827. Cu un an mai inainte
1826 Carl Maria von Weber,
moare rapus de tuberculoza. Cu
un an mai tarziu, 1828, murea la
Viena, Franz Schubert.
Comparand aceste date s-ar putea
crede ca cei trei compozitori
apartin aceleasi generatii,
aceluiasi current artistic. In
realitate, intre creatia lui
Beethoven si a celorlalti doi
compozitori exista o mare
diferenta de continut si stil. In
timp ce Beethoven s-a maturizat
sub raport artistic in epoca
revolutiei burgheze din Franta,
Weber si Schubert, apartin epocii
romantice, muzica lor fiind mai
intima, mai duioasa, scoate la
lumina intreaga bogatie de nuante
a sentimentelor omenesti.
Romantismul cunoaste trei etape:
prima etapa – in care
coordonatele clasicismului sunt
inca prezente, poate fi extinsa
pana in 1830. Aceasta prima etapa
fiind determinate de creatia lui
Weber si a lui Schubert, primii
compozitori romantici
a doua etapa – in creatia
compozitorilor Schumann, Liszt,
Chopin, Berlioz, Verdi etc.,
romantismul se maturizeaza,
elaborand forme specifice de
exprimare. In creatia lui Weber,
romantismul musical atinge
apogeul dezvoltarii sale, iar in
muzica europeana isi fac aparitia
asa numitele scoli musicale
nationale, aducand o muzica noua,
originala si isi trage ceva din
cantecul popular.
a treia etapa – este perioada
postromantica reprezentata prin
creatia compozitorilor Brahms,
Bruckner, Strauss, Mahler,
Ceaikovski. Acestea cultiva o arta
a elanurilor inaltatoare, a la basul cifrat – consta in notarea
zbuciumului constiintei, a melodiei si a basului deasupra
vehementei emotionale.
Se poate afirma ca moartea lui
Mahler marcheza punctul
culminant al postromantismului.
Aparitia unor noi curente in
muzica europeana:
impresionismul, expresionismul,
neoclasicismul, este determminata
de starea de oboseala a muzicii
Impresionismul
In arta franceza curentul
impressionism apare in ultimul
patrat al sec al XIX-lea. Trasatura
caracteristica a noii orientari o
constituie interpretarea subiectiva
a impresiilor pe care realitatea le
sugera artistilor si reflectarea
acestor impresii prin noi mijloace
de expresie.
Punctual de plecare al
impresionismului trebuie cautat in
pictura franceza, mai précis intr-o
panza oarecum neobisnuita a
pictorului Claude Monet intitulata
“Impresie, rasaritul soarelui”.
Acesta lucrare contine o nuanta de
emotie, o reflectare a unor
impresii subiective pe care artistul
le simte la un moment dat.
Sub influenta impresionismului
din picture si a simbolismului din
literature, se naste impresionismul
musical.
In comparatie cu tensiunea lirica
si dramatica din epoca romantica,
impresionismul musical este
dominat de lumea trairilor intime,
produs mai ales din contactul cu
natura, a poetizarilor trecutului ori
ale realitatii contemporane.
Muzica impresionista evita
abordarea marilor contraste ale
vietii, cauta sa ocoleasca marile
probleme sociale.
Impresionismul musical utilizeaza
timbre musicale in stare pura,
cultivand coloritul fiecarui
instrument in parte si obtinand
prin juxtapunerea acestora o
bogata paleta orchestrala.
Compozitorii impresionisti
folosesc tehnica juxtapunerii
acordurilor bazate pe dezvoltarea
cromatismului.
Din folclorul musical al diferitelor
popoare care le serveste ca sursa
de inspiratie, impresionistii preiau
aspectele cele mai inedited cum
sunt: gama prin tonuri intregi,
gama pentatonica, modalism, care
dau un colorit exotic plin de
farmec.
In creatia compozitorilor
impresionisti forma muzicala
devine extrem de flexibila.
Scriitura instrumentala primeste
noi valente prin divizarea multipla
a coardelor, prin utilizarea
speciala a registrelor
instrumentelor de suflat,
obtinandu-se bogate efecte
coloristice.
Barocul
Arta sec al XVII-lea mai este
cunoscut si sub denumirea de
“Arta Barocului”. Curentul artistic
al barocului se intinde de-a lungul
sec al XVII-lea si prima jum.a sec
al XVIII-lea, putin inainte de
izbucnirea Revolutiei franceze.
Apare mai intai in arhitectura,
apoi in sculptura si picture,
manifestand o inclinatie catre
grandiose si monumental.
Constructiile lor fiind fastuoase,
incarcate de ornamente care
sugereaza dezordinea din aceasta
perioada dupa o perioada de
ordine. Compozitorul acestei
perioade descopera contrastele
dintre clar si obscure, dintre piano
si forte, importanta capita a
ritmului musical. Acest lucru
rezulta datorita victoriei
proprietatii burgheze asupra celei
feudale.
In muzica perioada barocului se
caracterizeaza prin inlocuirea artei
polifonice a Renasterii cu stilul
armonic al monodiei acompaniate,
prin aparitia si dezvoltarea operei
si inflorirea muzicii instrumentale.
Bogata mostenire a muzicii
polifonice nu a fost data cu totul
uitarii. Compozitorii si mai ales
cei de muzica religioasa imbina
stilul omofonic-armonic cu cel
polifonic, impodobind monodia
acompaniata cu toate mijloacele
componistice ale artei
contrapunctului. Acest procedeu
componistic este dus la cea mai
inalta forma de expresie in
lucrarile compozitorilor Bach si
Haendel.
O alta trasatura a barocului
musical o constituie crearea
muzicii instrumentale ca gen de
sine statator si cristalizarea
formelor musicale – suita, sonata
a tre, concerto grasso. Este epoca
in care sonata pentru vioara si
concertul innstrumental iau un
mare avant. Melodia
instrumentala baroca se manifest
ape ptincipiile raporturilor dintre
cele trei funcii principale Tonica –
Dominanta – Sundominanta.
Compozitorii preferau valori mici
de sunete, instrumentele
permitand executarea lor rapida cu
vivacitaate. Instrumentele cele
mai folosite pentru
acompaniamentul solistic sunt
orga si clavecinul-nelipsit din
ansamblurile instrumentale. Un alt
instrument characteristic barocului
este vioara. Marii constructori de
viori din aceasta perioada fiind
Amati si Stradivarius.
Evidentiata in muzica baroca este
prezenta masurilor binaare si
ternare, in care durata unitatii de
timp este variabila. In cadrul lor
apar frecvent formule anacruzice,
contrapunctice si syncopate.
Astfel vorbim de ritmul de
allemande, courante, sarabaanda,
giga, menuet.
Idealul spre care tind compozitorii
din perioada barocului este acela
al melodiei individualizate
imbogatite de un support armonic.
Considerand ca acest stil este mult
mai potrivit pentru a exprima
bogatia de idei si sentimente ale
sufletului omenesc, ei trec la un
nou procedeu de scriere muzicala,
caruia, prin cifre se indicau
acordurile ce trebuiau a fi folosite.
Restul executiei armonice se
improviza de catre interpret, im
mod obisnuit la clavecin. Cu
timpul basul cifrat va constitui un
mijloc practic, intuitive pentru
studierea inlantuirii acordurilor si
patrunderea in tainele armoniei.