Prusiei. „Cvartetele prusiene" terminate în anul 1887 denotă o apro- . ~on.atele Op. } 1 pot .
.atele Op. } 1 pot .f~ definite ca poeme lirice, pătrunse de o
piere f~ţă .de '1u.mea sonatelor' lui Karl Philipp Emanu~l Bach, prin ale-
g_erea Ş1 d1m:nsionarea temelor şi prin procedee de dezvoltare În inte-
riorul f?rme1 de sonată: .1:,o~m:i spontaneitatea haydniană se dimi-
V de!scrîpti v şi programat~c este încheierea ciclului : I l T erremoto · Presto
nu~aza.., I._? urma. unor ~lltzan, m care elaborarea c:a proces complex
·a~t1mpara fante::1a,: Ca şi. Mozart, mai tîrziu, Haydn ţine cont de faptul
ca monarhul Clnta la v10lonce1. De aici vine rolul accentuat, chiar
C_?l!'~er_tar;_t, . acord.at
. acestui. instrument în ·cuprinsul ovarvetelor Op. 50.
GrrJulm ii; mtreţmerea unei conversaţii spirituale şi galante, m mijloace
.nu rareon savante, Haydn îşi regăseşte bunul său umor cu Cvartetul
op. 50 nr .. 6, _în re major, cunoscutul „Froschquartett", poreclă dată în
urma banolaJelor frecvente în final, ce au sugerat .contemporanilor
efectul asei_nănător cu orăcăitul broaştelor.
. Surpnza acestui .cidu este, fără îndoială, Cvartetul nr. 4, În fa diez
m1.n?r. Secvenţ~rea. ş1 dezvoltarea motivică din prima parte - Allegro
spir!ti.~so -:- ş1 vigoarea desfăşurării vestesc viimarea tehnkă beetho-
vemana... M1g~los realizate, art1culaţii -contrapunct~ce îşi ma11chează pre-
z~nţa, .dma1!11zînd . pîn~ . şi trioul menuetului. Iar finalul este În _între,:
grme domen~ul pohfome~: Fuga - Allegro moderato. Haydn nu vizeaza
mo?ument~hta1:ea formei co:ntr.apunctice, ca în fugile finale cu mai multe
s~~~ecte d1:i ovar~etele Op. 2p, ci urmăreşte întrepătrunderea m~dali­
taţl~or ~ohfone Ş1 omofone rntr-o desfăşurare suplă, concertanta, cu
v?'c1 e~luv~lente. însăşi t.ema fugii are un caracter dual, motivul prim,
din~mic, fl'lnd compensat de un motiv se:cvenţat, de însoţire. Caracterul
soo~:'c, evident în fugile anterioare, este înlocuit prin dinamismul evo-
luţulor adesea spectaculos concertante. Acesta este începutul unui proces
~e va. duce _la !Ylozart spre realizarea simbiozei fugă~sonată, pentru a
12bucm cu m1sturtoare forţe în •creaţia beethoveniană tîrZtie.
. „ Stud~ul polifonici baroce şi încercarea de a o pune În slujba mu-
z1rn cla~1ce este terenul unde se în~lnesc în aceşti ·ani două genii :
Haydn Ş1 Mozart.
în ?imp ce lucra la <:vartetele Op. 50, Haydn primise o comandă
ca:e, pni; .i;atura problemat:1cii propuse, îl obliga să pătrundă adînc În
ar:ua .muz1c11 baroce. fo anul 1775, Haydn compune pentru 'catedrala din
Cad1x „Şapte s?na:e rn ~ introducere şi lei sfîrşit un cutremttr" - Sie-
ben Sonaten '?ut ezner Emleitung ţmd am Schluss ein Erdbeben. Sona-
tei,~ c?r:s~au.., dintr-o singură parte, avfod, toate, mişcă:r:i lente. lnstrumen-
t~ţl~ Imţ1.ala prevedea un -ansamblu mchestral, compus din : două violin~,
viola, v10Joncel, 'Contrabas, două flaute două obooie, doi fagoţi,
pat~u ·C_?rni, două trompete şi timpani. D~i ani mai tîrziu, tran~cripţi~
reah~ata,_, de autor pentru cvartet de ,coarde este gata pentru tipar ş1
publicata. Aceste sonate sînt cunoscute sub denumirea : „Cele şapte cu-
vinte ale Mîntuitornbtt', fiind cuprinse în Op. 51.
22
scmrcatate c~ adevar~tv clas1~a. lntroduc~:ea : . .Maestoso ed Adagio -
avata o forţa dramatica la rnrvelul oratornlor drn urmă. Singurul element
1
con tutta la for za. Sporul de măiestrie adus de aceste sonate cv~rtetului
haydnian constă În ştiinţa conducerii de voci, În simplificarea liniilor.
1
Concentrarea efectelor de ansamblu, urmare ia unor stratificări chibzuite,
ca şi o mai amplă exploauare a resurselor armonice, pătrunse de infle-
xiuni cromatice, sînt fenomene ce se Întipăresc în profilul lucrărilor
viitoare.
in anii 1789-90, Joseph Haydn compune ·12 cvartete de coarde,
grupate în Op. 54, 55 şi 64. La această dată, Simfonia nr. 92, „Ox-
f or·d ", era termmata,
• V • c
.iar vartetu l op. 54 nr. 1, ·tot in sol maJo.r, sta in
A
0
• V A
vecinătatea ei. Aşadar, toate componentele •stilului de maturitate sînt
aki prezente, În aceste lucrări cunoscute şi după numele celui căruia
i le dedicase, comerciiantul vienez de ipostavuri Tost, violonist amator.
„Croiai.a" lor este evident concertantă, iar .autorul desfăşoară a!ici o
fante_zie fără seamăn. Dar tocmai cvartetele Op. 64 relevă mari şi im-
1
portante prefaceri pe planul concepţiei, o înnoită modalitate de impul-
sionare a discursului muzical.
În anul 1785, genialul şi entuziastul Wolfgang Amadeus Mozart
dedkase maestrului şi prietl!nului mai vîrstnic şase cvartete de coarde,
un op. cu un pro.fii ,stilistic fundamenual înnoit, depăşind nu numai
aşteptări:le lui Haydn, ci mai cu seamă structura de pînă acum a cvar-
tetul-ui de coarde ! Organ~citatea pe oare o propusese Mozart ·era net
superioară ! Sfera procedeelor combinatorii de pînă a<:um se vădi a fi
numai o parte dintr-un Întreg mult mai complex, perfect realizabil. Da-
torită femndelor inovaţii pe tărimul aplidrii multilaterale a principiului
travaliului motirvic, a împrăştierii substanţei În voci diferite, Mozart
crease noi posibilităţi de expresie, un nou gen de colaborare dintre
vocile ansamblului şi, finalmente, o nouă polifonie, travestită În straiele
monodiei acompaniate.
Haydn a fost primul care a sesizat, care a recunoscut şi a apărat
valoarea Înnoirilor <:ristalizate de discipolul său, ·şi nu ezită să le adopte,
pătrunzînd imediat esenţa lor, realizînd o sinteză Întru 'to.tul legitimă
şi viabilă. La aceste elemente de ordinul formei muzicale, privind În
special factura discursului muzical, Haydn asooiază la rîndul său cuceriri
proprii. Expresivitatea substanţei tema.ti ce, ,continuu potenţată În anii
1
din urmă, se diversifică mult, ducînd la subiectivizarea muzicii, la exte-
riorizarea unor trăiri lăuntrice Întreţinute de idei scînteietoare. Acum,
după această hotărîtoare Întîlnire pe un teren ·comun cu un alt mare
maestru, suveran În ale muzicii ca şi el, Haydn îşi ,arată din plin măsura
talentului creator.
23