Robert Schumann

1810 - 1856
- compozitor, critic muzical; gânditorul unei epoci, analist și estet
- asimilează tradiția și promovează noul; echilibru între
atitudinea rațională și înclinarea spre poetizare, libertatea
fanteziei, subiectivism
- destin tragic, specific romantic

- precocitate a însușirilor – primii ani de studii îi petrece la

Zwickau (se manifestă ca pianist, compozitor și autor de texte
literare)
- puternic influențat de literatura romantică (adept al romanelor
lui Jean Paul), abandonează dreptul și studiază la Leipzig
pianul cu Friedrich Wieck
- pierzând posibilitatea virtuozității pianistice – se dedică
compoziției și criticii muzicale
- 1834 - inițiatorul Neue Zeitschrift für Musik: începe
asaltul “davidienilor” (Davidsbündler) împotriva
“filistinilor” artei (Cramer, Czerny, Thalberg,
Meyerbeer), denunțați drept pedanți, conservatori
- devine criticul epocii sale, sub diverse pseudonime:
Eusebiu (visător și melancolic), Florestan (impetuos și
pasional), Dr. Raro (calm și calculat)
- aprilie 1835 – începe dragostea pentru Clara Wieck

- 1843 – profesor de pian la Conservatorul din Leipzig;

1850 – participă la fondarea asociației Bach
Geselschaft și devine director al concertelor din
Düsseldorf (cu apariții sporadice ca dirijor)
Muzica pentru pian

Fond prețios al literaturii pianistice romantice, legat organic de manifestările propriei existențe; în
primă fază, prima perioadă de creație se află sub aura Clarei Wieck – complexitatea problematicii
poetice și expresive, dublate de o tehnică densă și inovații de structură formală

Tema cu variațiuni pe numele Abegg, op.1 (1831)– pleacă de la miniatură spre o formă organic
mai amplă; ABEGG – schiță de portret în variațiuni cu caracter divers, eleganța scriiturii, rigoare
pianistică, subiect închipuit;

Papillons, op.2 (1832) – pornind de la lectura lui Jean Paul (romanul Ani de tinerețe) suită ciclică
de 11 piese pe o idee de factură sentimentală;

Toccata op.7 în Do major

Studii după Capriciile de Paganini op.3 – lărgirea posibilităților de execuție instrumentală,

forțarea limitelor tehnicii de execuție;

Sonata în fa diez minor op.11, (“Nu este decât un strigăt al inimii mele către tine. Tema ta apare
sub toate formele posibile”) Sonata in sol minor op.22; Marea sonată in fa minor op.14 (concert
fără orchestră), un poem instrumental, pe o temă a Clarei

Carnaval op.9 – “scene miniaturale pe patru note”, prima capodoperă de maturitate; eroii
commediei dell’arte (Pierrot, Arlequin) se întâlnesc cu Florestan sau Eusebiu; încheiere
monumentală: Marșul triumfător al ligii davidienilor împotriva filistinilor

Studii in formă de variațiuni (12 Studii simfonice) op.13 dedicate lui W.St.Benett
Dansurile Davidienilor, op.6 – dedicată de “Florestan și Eusebiu lui Goethe” (dansul morții,
dansurile de Saint-Guy, dansurile Grațiilor) – miniaturi ce modulează îndrăzneț, travaliu variațional
neexplicit, intenția unei forme mari din frânturi mici;

Fantezia in Do major op.18, dedicată lui Liszt; aluzie la forma de sonată; Piese fantezii op.12

Scene pentru copii op.15 – valoare emoțională, depășește factura instrumentală în favoarea celei
poetice; de la basm, la portret, jocuri de copii – mic document al simplității sensibile (Poetul
vorbește, un adevărat cântec fără cuvinte)

Kreisleriana op.16 – inspirată de literatura hoffmaniană (der Kapellmeister Kresiler); nu urmărește

vreo acțiune – nu e partenerul programatismului explicit – amestec de sensibilitate și luciditate

8 Novelete op.21 – emanciparea discursului și libertatea formală (numele cântăreței Clara Novello)

Arabesca in Do major op.18

Carnavalul din Viena op.26

Album pentru tineret op.68 – sugestia poetică și cea muzicală se contopesc

-deopotrivă rezultat al formației sale de pianist  dar depășește sfera pianisticii fie în direcția
simfonizării textului, fie spre filonul liedului – melodizarea de natură vocală a sopranului
Muzica vocală

- lieduri, romanțe, balade, cântece, duete

- după epoca schubertiană, a doua piatră de temelie a genului; unitate perfectă cu

textul inspirator

- 1840 – căsătoria cu Clara apariția a aproape 140 de lieduri, dintre care celebrele
cicluri pe versuri de Heine și Adalbert von Chamisso

- Din cele peste 250 de lieduri – 40 pe versuri de Heine

Liederkreis op.24, Myrten op.25

Ciclul de lieduri op.39, pe versuri de Eichendorf

Frauenliebe und Leben op.42, pe versuri de A. Chamisso – unitate expresivă datorată

unei idei centrale generatoare; dramaturgia evidentă – aproape o monodramă
(rememorarea poveștii de iubire prin ochii femeii, amintiri – “Din clipa în care l-am
văzut”, “El, cel mai minunat dintre toți”, “Inelul de pe degetul meu”, ultimul “Acum
mi-ai pricinuit prima durere”); Adoptă tehnica leitmotivică
Dichterliebe op.48, pe versuri de Heine – trăirile poetului
îndrăgostit (“În minunata lună mai”, “Nu vreau să plâng”,
“Am plâns în vis”; dedicat unei mari cântărețe -
Wilhelmine Schroeder Devrient); de la melodie
acompaniată la declamație, comentariu sau recitativ

- Nu părăsește sfera cântecului popular și nici cea a

baladelor – balada în trei părți Sărmanul Peter op.53, de
factor eroic

Albumul de lieduri pentru tineret op.79, liedurile după

Wilhelm Meister de Goethe sau dramaticele Lieduri pe
versuri de Maria Stuart op.135
Muzica de cameră

geniu plenar, indiferent de genul abordat; lucrări ulterioare lui 1840; concizia construcției,
cultivarea expresiei și nu a facturii concertistice

Trei cvartete op.41 – nu încetează să experimenteze în zona aliajelor timbrale. Pleacă de la

formula clasică (nr.1, la minor), complexitate formală și melos de are expresivitate (nr.2, Fa
major) ajunge (nr.3, La major) la folosirea unor structuri intervalice comune pentru temele
tuturor mișcărilor – preocupare comună în epocă, revelatoare a viitoarei tehnici leitmotivice

Sonata nr.1 op. 105 și nr.2 op.121 pentru vioară și pian – capitol distinct pe direcția
cultivării libertății în tratarea formală, spirit improvizatoric. Dacă în op.105 vioara domină
discursul, în op.121 – Grosse Sonate – doi parteneri cu egală importanță, cu accent pe finalul
lucrării

Adagio și Allegro pentru corn și pian op.70

Triouri (op.63, op.80, op.110) pentru coarde și pian, Trio in re minor op. 63 – pianul
creează o atmosferă concertantă în dialogul cu vioara și violoncelul

Cvintetul op.44 pentru coarde și pian, Cvartetul op.47 – coarde și pian – cele mai
cunoscute și cântate; scriitură contrapunctică, pianul – element conducător

Piese instrumentale pentru clarinet, oboi, violoncel, violă, etc.

Muzica pentru orchestră

Preocupare constantă, încă din anii de formare

Simfonia I în Si bemol, a Primăverii, op.38, (p.I – inspirată de versurile

poetului Böttcher “în vale se ridică primăvara”)

Simfonia a IV-a în re minor, op.120 (inițial a II-a) – atitudine novatoare; ca

o punte între Beethoven și Berlioz

Simfonia a II-a în Do major, op.61 – centru de greutate partea lentă;

profunzime lirică; anunță viitoarele partituri ale lui Brahms sau Bruckner

Simfonia a III-a în Mi bemol major, Renana, op.97; accentuarea concepției

polifonice

Uvertură, Scherzo și Final op.52

Uverturile la opera Genoveva, op.81, Manfred, op.115,

tragedia Mireasa din Messina, la Scene din Faust de Goethe, etc.

Concerte și piese de concert

Concertul în la minor, pentru pian și orchestră op.54 – prototip al concertului romantic

(pleacă de la o fantezie pt. pian și orchestră , iar în 1845 adaugă încă două mișcări Intermezzo
și Allegro vivace, legate între ele); spațiu propice sentimental și temperamental pt. Schumann

- “Concertul pe care îl scriu este o piesă întermediară, ca formă, între simfonie, concert și
sonată mare; constat că nu sunt în stare sa scriu un concert de virtuozitate și trebuie să mă
gândesc la altceva”; teme pregnante și dezvoltări pline de fantezie, caracter simfonizant

Piesă de concert pentru 4 corni și orchestră, op.86

Concert pentru violoncel și orchestră în la minor, op.129 (inițial Koncertstück) – un mare

poem romantic, cu efluvii sentimentale (preferatul lui Pablo Casals)

Fantezie pentru vioară și orchestră, op.131

Introducere și Allegro pentru pian și orchestră, op.134

Concert pentru vioară și orchestră în re minor, op.postum

“Gamele și exercițiile trebuie lucrate mult, dar sunt oameni care, în credința că numai astfel
pot izbuti, pierd zilnic, până la bătrânețe, ore întregi cu tot felul de exerciții mecanice. Este ca
și când te-ai strădui să spui zilnic alfabetul din ce în ce mai repede. Intrebuințează-ți timpul
mai cu folos”.