~um v~ pro~~da Beethoven aproape trei decenii mai tîrziu, după ulri- - Presto - est·e În mod vădit o parte
n mod vădit o parte simetrică faţă de prima mişcare.
mele s1Infon11.' ~aydn se iavîntă la compunerea ultimelor •cvanete. fo
ambele oC:azun, alo au fost ·cucerite dimensiuni noi, nebănuite Î'n.aÎnte.
Sînt totodată mărturii de preţ aJe unor geniâ. ·
. ~un~tul de. plec}re p~ntr. '. 1 realizare.a cv1a;tetelor Op. 76 pare a
1zvor_1_ dmtr-o" s11.1.r:za ·Cuprmzat?are .. Mai1 prnc1s, Haydn însumează în
creiaţ1:le sale nrzn mtre:a:ga tradiţie muzicală a seicolului în care a rrăit.
~e '"'pildă, oranor.iul „Creaţiunea" evidenţiază din plin 1integr.area orga-
nic~ av unor elemente de provenienţă barocă, În special de obîrşie hăn­
del~ana. Totodată, Haydn aprofundase În partiturtle sale de cameră tot
~nai mult~ ~l~men.:e de scriitură voc.ală, În special ·corală, reprofilîndu-şi
ii:: mod vmb1l m11loaieele de ordin po11fornic În acelaşi timp, sfera rela-
~~l~r tonale precum ~i mijloacele de ordin armonic cunosc o extindere
tara egal. În plus, discursul cvaneristiic devine mai dens, Înţesat chiar
de fenomene contrastante, dar unite de un consens ordonator iar scrii-
tura_ primeşte un evident profil concertant, fără a depăşi li~11~tele sti-
1uhn cameral.
. . Ac~astă 1postază nouă a cvanctului haydnian o încilnim în chip
1z~nor- 1~. Cv:n:tetul op. 76_ nr. 2, În re minor, aşa-numitul ,,Cvartet al
c~mtelor . A1n, osn:oza ~intre elemente dif erit-e incă nu este perfenă.
Noua stare a lucrurilor rn se înfăţişează mai cu scamă în prima parte
- AJlegro. Ace~sta este o formă de sonată de .ample dimensiuni, înze-
su~~ta -~u ~ s~eţ1~ne d~zv~1tătoa1:e a~·den~ă şi ·~U o .co~ă exirnpţionâ!l de
ma1est11t ~eahzata. Im1taţJrle pohfonKe, mteme-tate pe mtervalul genera-
tor de cv1.ntă, străbat Întreaga primă parte. Mişcarea următoiare - An-
d.an!e e pu~ tasto ~llegretto. - este Întemeiată pe datele conceptului va-
-n~ţ10nal dm stadnl~ antenoare. Menuetul aparţine din n'ou polifoniei,
p;m canonu} sever ş1 .auster, surclasat prin sdipiror.ul Trio major. Iar în
fm~1~ - Vivace assa-z - Haydn realizează o ferηcÎtă şi impunătoare sin-
·r~z.a mt~e •Conceptul monodiei acompaniate şi cei al contrapunctului da-
s1~1zat, m~re e~ementele facturii de tip concertant şi <:amern1, imprimînd
.-d1scur.sulm o smgul.ară vervă şi spontane.1tate. Este o expresie vie a mi-
.racolului Haydn.
. Intensificar,,,ea sc:·i·iturii poli~~mice, pornită Încă din lucrările Op. 20,
anng·e apoge1:11 m pnma parte dm Cvartetul op. 76 nr. 3, în do major,
-celebrul „Kazserquartettc'. Din punct de vedere tipolog]c, în prima parte
· - Allegro - se produc·e osmoza dintre elementele travafa1lui contra-
punctic - În •ca:e motivele generatoare se supun, m.ai cu si::amă în
?ezvoltarea. formei de sonată, celor mai variiate procedee de r·egrupare,
·mversare ~1 metam~rf ozare - şi stilului cnnce.rtant. Variaţiunile -
Paco a.dagzo, c~ntabzle - şi Menuetul 1ntreţin tot acest spirit de elevată
comunicare dmti-ie vo·cile individualizate ale ansamblului. Finalul
:28
Ca şi În Cvartetul op. 76 nr. 1, În sol major, ultima part!e a lucră1ii
debutează şi s~ menţine În tonalitatea omonimei minore, pentru ca
luminarea final~, majoră, să se producă după dezvoltări dense, cu
oscilaţii şi dinamizări minuţios distribuite şi gradate. Pret1:1tinde_nâ. ~
simte în a.oe.astă serie de lucră~i Op. 76 •tendinţa spre adîncirea npulm
dramatic de cvartet. Este consecinţa firească a unor acumulări în-
delungate.
Dawrită ar,cadelor melodiiee ascendente ale violinei prime ce răsar
din liniştea armoniei, Cvartetul op. 76 nr. 4, În si bemol major, a
primit denumirea de ,,Răsăritul soarelui". În adevăr, s~b astfelv de au~­
pidi deburează prima parte - Allegro con spfrito. Pnma tema dez.v~­
Yăluie trăsături aproape romantice : reţinută ca expresie, ;ibran.tă, hn11
melodi•că ia violinei prime, re2mhată din secvenţarea unm motiv gene-
rator se ridid tot mai sus. Rînd pe rînd, viola, violina secundă şi vio-
loncelul ext~nd idee.a pe· tot pair.oursul expoziţiei formei de sona~.
Discursul celor patru instrumente se transformă de fapt într-t:n ei:noţ1c-;­
nant ·colocviu ,cu voci ·individualizate. Acţiunea, deşi putermc dmarm-
d
zată prin sdipitoare secvenţe concertante, rămîne . >totuşi .dommata e
' • V
o boare de melancol·ie ce nu se lasă spulberată. Haydn ·cunoscu:e în
capitala Anglid 1instrumenni:şti de valoare şi devotaţi artei sale, caro:.a
putea să le înC'r·edinţez·e pagini Înţesate cu elemente complexe de scrn-
tură, cu numeroase broderii de virtuozitate. Faptul se reflectă mai .cu
5eamă în prima parte a ovartetului, În vîltoarea dezvoltării. Da~ rep.nz_a
întrnce toate aşteptăriile, repr.ezentînd o sinteză poetică, mult mtenon-
zată a desfăşurărilor anterioare.
Partea lentă - Adagio - poat·e fi asemuita cu un cor pe patru
voci. Sobrietatea muzi1cQi este desăvîrşită. Afectul concentrat exclude
orice element exterior. Totul se dizolvă În cînt, pînă şi răzleţele pasaje
ornamentale s·e transformă În substanţă temati<::ă, incandescentă. şi ne-
mijlocit grăitoare. Această meditaţie îndelungată este urmată de un
Menuet cu totul deosebit. Jocul tandru al liniilor subtil .creionate se În-
locuieşte în Trio prin aocentele grarve aJe unor inflexiuni modale, expuse
În unison într-o linie melodică mereu descendent arcuită. Contrastele
sînt izbit~are, dure 1chiar, şi dureroase. Relua-rea menuetului atenuează
aceasită stare, fără să ducă la -suspernda.rea ei.
Ni.oi finalul ·cvartetuilui nu Încetăţene~te Întru totul voia bună ce
caracteriza f1inalurile de odinioară. Fără a pierde din vedere firescu1
. expresiei, Haydn recurge la o ~criitură -contrapunctică savantă, liipsk;1
însă de pedanterie. Seqiunea secundă. a rondoului, în si bemol minor,
accentuează din nou o a titudi111e gr.a:vă, reţinută, pentru •Ca lumin:area
0
29