a doua lirică şi_-melodioasă, într-o desfăşurare calmtt şi liniştită
a treia calmă şi potolită, cu revenirea tempoului şi a melodiei iniţiale,
ce.prin amploarea orchestrală, pri~ varietatea pre~ucr~ril~r te~atice, prin
factura elevată a partidei pianului cu cadenţa sa msp1:aJa, prm tumul~ul
emoţional liric, sporeşte continuu tensiunea dramatica ce se menţme
Tidicată până la ultimul acord. . . . .
Partea a doua_ Andantino semplice -, un l~ed tn_part1t s1m~l~
(ABA), este una dintre „florile rare" create d~ VCea1kovs~1, r~marc:3'b1~~
prin perfecţiunea formei şi ~ frumu~eţea melodica ,.,,a celor t!e~ sec~mm :
prima epică, fondată pe u~ cantec viguros de factura populara, m caracter
pastoral,
' A.;ţ!?§~,:ij;}?:9ţ!)'J~f1:P~ih,f~>f;:~>:;1;:fs1;::i\.i,J,;,i, y,\fc;
a doua animată, capricioasă, dar graţioasă, un adevărat scherzo în ritm
de vals,
260
în partida pianului..
Partea a treia - .Allegro con f uoco - , în formă de rondo sonată, se
impune prin pregnanţa sa ritmică, prin modalitatea originală de ordonare
a evenimentelor sonore, conferind muzicii fluiditate si continuitate în
desfăşurare. Tema refrenului, '
un autentic cântec popular de dans ucramian, p.:. in desenul, ritmul şi
expresia sa, impune de la început o atmosferă de optimism, rămânând
dominantă până la sfftirşit, într-o mare varietate de expuneri~ declanşâncl
mereu noi energii ce rezultă din prelucrarea continuă a materialului tematic
şi din dialogul consta.nt dintre orchestră şi instrumentul solist.
Concertul pentru pian şi orche:nră nr. 2, în sol major, op. 44 (1880)
îmbracă, aceeaşi formt1, tri1)artită tradiţională (.Allegro brillante e mol to
'L'i·t1ac'-!, .AndantP; non troppo, Allegro con fuoco ), atrăgând atenţia 1)l'in
bogăţia melodică, strălucirea orchestrală şi factura pianistică.
Pal'tea întâi, Alleg·ro brillante e molto 1,'ivace, mai ales, afirmă vigoarea
şi voioşia, temele în alcătuirea lor exprimă forţă şi energie într-o tratare
~f ' ..•, . " .·· '. ' . '. , :. ': ,;,.<," >. ~, ::. . , -, ~'.•.,
Sensibilitatea lirică şi tonul confesiv sunt caracteristice păTţii a doua,
Andanîe""7H»Hroppo~t1,a. stân..~µiomentele de impTovizaţie liberă la
J)ianul solo, în partida căruia compozitorul foloseşte procedee foarte variate,
determinând şi o execuţie dificilă . .Alături de pian apar, cu partide solistice,
vioara şi violoncelul; în consecinţă - pe bună dreptate remaTca Taneev -
„preponderenţa celor două instrumente este prea mare" 303 , diminuând
din importanţa pianului.
Tot aşa şi partea a treia, Alleg·ro con fuoco, cea mai realizatrt clin
concert in planul formei, dispune de melodii pregnante, tratate la un
1nalt nivel de măiestrie com]_)onistică.
Concertul, însă, de la început a determinat aprecieri variate, unele
nefavorabile. Se observă mai ales o anumită disproporţie între cele trei
părţi ale concertului ; prima fiind concepută ca o · fantezie, · materialul
tematic fiind lipsit de contraste şi de dramatism, a doua este ele fapt un
andante de eoncert pentru pian, vfoarăşi violoncel, singur fin~lul integrân-
trittiită ~p~t¼rî½i~~tţt¼~t:½tJîfîifaf.\\1Ş1,f#iîfe4Jlf~î&t1Ît1şri;i~ritt
solist.
:ioa A. Alşvang, op. cit., pag. 390.