George Enescu

S-a nascut la Liveni in anul 1981, a murit la Paris in anul

1955.Mama, cu numele Maria a fost sensibila, educata muzicala.A luat lectii
de canto,chitara si pian la Iasi.Naste 12 copii din care traieste doar unul,
poreclit Jurjac pe care l-a ocrotit cu o grija excesiva si cu o iubire
disperata.Tatal, Costache, de o inteligenta remarcabila, fire glumeata,
pasionat de natura, ramane legat de aceasta.Ca autodidact a studiat istorie,
franceza, latina si istoria muzicii.Avea o memorie fabuloasa, a calatorit in
intreaga Europa.Era pasionat de muzica, canta la vioara, canta cu vocea,
opera, opereta si folclor.Era generos si darnic.
George Enescu a avut o copilarie fericita, fiind ocrotit si iubit.Parintii s-au ocupat
inca de la varsta de 3 ani de talentul sau precoce.A studiat cu Nicolai Chioru,
pana la 4 ani si de la 5 ani cu Eduard Caudella la Iasi, apoi a facut conservatorul
la Viena.Personalitate: el spunea despre el :" Eu sunt cinci intr-unul:compozitor,
dirijor, violonist, pianist si profesor."
Ca violonist era virtuos si asiduu.A cantat toata creatia pentru vioara si orchestra,
concerte pentru vioara si orchestra, sonate pentru vioara si pian, concerte de
coarde, trio-uri, toate acestea memorandu-le.
Ca pianist a studiat la conservator la Viena si Paris, cu cei mai mari profesori ai
vremii.Pentru el, pianul era o lume complementara a viorii.Vioara instrument
melodic, pianul instrument armonic si polifonic.A cantat repertoriul pianistic ca
solist, si acompaniator, memorandu-l: sonate pentru pian, concerte pentru pian si
orchestra. Ca acompaniator implica modestie pentru a-l pune in lumina pe
solist.Putea sa improvizeze pe o tema data.
Ca dirijor a condus marile orchestre ale lumii din Europa si Statele Unite ale
Americii, interpretand marile repertorii simfonice: simfonii, uverturi de concert,
poeme simfonice, memorandu-le pe toate.
Ca si compozitor s-a remarcat prin faptul ca a memorat marile repertorii muzicale
din toate timpurile.O sinteza geniala a acestuia, fuzionand folclorul romanesc,
care i-a oferit elemente de originalitate.Creatia sa reprezinta nivelul cel mai inalt
al scolii romanesti.
Ca si profesor, a fost profesor la conservator la Paris si la Bucuresti, a fost invitat
la New York si a avut ca discipol pe Yehudi Menuhim.
Creatiile sale :
Rapsodia romana, opus 11, numarul 2 in Re Major.
Are caracter epic narativ dupa modelul doinei si baladei din folclor.Teme din
repertoriul lautaresc cu caracter evocator al trecutului istoric: "Sarba lui
pompierul", "Pe o stanca neagra"(romanta la moda compusa de Alexandru
Flechtermacher", "Bar oita de la munte", "Frunza"(introduce partea aceasta
pentru contrast, aduce tema cu caracter de joc) si "Ciocarlia"(care este adusa in
Rapsodia Romana numarul 2 ca ecou pentru prima rapsodie). Succesiunea
temelor este astfel gandita ca evolueaza intr-un crescendo cu o culminatie
dramatica, dupa care se stinge. Noutatea adusa de George Enescu consta in
ritm.El introduce caracterul de parlando rubato specific doinei si baladei in
muzica simfonica.Parlando rubato este specific folclorului cu executie solistica,
individuala. Nu este incadrat in masura.Enescu transpune toate acestea pentru
orchestra, folosind schimbari frecvente de masura, ritardando, accelerando, etc.
Suita numarul 1 in Do Major opus 9 cu preludiul la unison.
Enescu creeaza o suita cu totul originala, preluand de la suita preclasica, doar
ideea de succesiunea partilor contrastante.Are un singur dans in succesiunea
partilor desi suita inseamna doar dansuri.Structura:Partea intai, este legata de
partea a doua,partea intai numindu-se preludiu la unison, partea a doua
menuet.Partea a treia interludiu, iar partea a patra final.
Elementul cel mai original il reprezinta preludiu la unison.Este cea mai lunga
partitura scrisa pentru orchestra la unison (dureaza cinci minute).In ciuda
unisonului, partea aceasta nu este saraca sau plictisitoare.Ea are un farmec
romanesc unic, o frumusete melodica speciala, rezultata din preluarea unui
motiv.Corzile intoneaza la unison intr-un autentic caracter romanesc, chiar si
apogiaturile.
Simfonia numarul 1 in mi bemol minor.
Partea intai : Assez Virthme
Partea a2a : Vif et vigoureux

Creatia lui Enescu se imparte in doua mari etape:

Etapa 1 este cea a citatului folcloric in care compozitorul este concentrat sa
selectioneze din folclorul autentic teme de mare frumusete si extrem de
reprezentative pentru folclorul romanesc.In aceasta etapa creatia sa exceleaza in
genul rapsodic.Rapsodiile fac parte din genul instrumental specific scolilor
nationale.Lucrarea are structura monopartita, realizata prin alaturarea unui
numar mare de teme muzicale sub forma de citat folcloric, juxtapuse pe principiul
constrastului.Contributia compozitorului consta in alegerea temelor si
succesiunea lor, introducerea puntilor de legatura modulatorii si incheierea,
structura armonica a intregii lucrari si orchestratia, invesmantarea timbrala, sunt
folosite frecvent instrumente de percutie cu rol coloristic: bici, buhai si
clopot.Lucrari importante care apartin acestei etape:poema romana opus
numarul 1 in 1897, rapsodia romana opus 11 numarul 1 in La major scrisa in
1898, rapsodia romana opus 11 numarul 2 in Re major, suita numarul 1 pentru
orchestra in do cu preludiul la unison, opus 9, simfonia numarul 1 in mi bemol
major opus 13 si simfonia numarul 2 in La major opus 17.
Rapsodia numarul 1 in La major opus 11.
Definitivata si prezentata in prima auditie in 1901.Atmosfera dominanta a
rapsodiei este de cantec de joc cu un caracter predominant ritmic dansant.Teme
din repertoriul lautaresc celebre aadaugate in rapsodie:”Am un leu si vreu sa-l
beu”, “Hai la moara”, “Banu maracine”, “Ciocarlia”.Temele sunt alaturate astfel
incat lucrarea incepe in tempo moderato culminand cu sclipitoarea ciocarlie intr-
un tempo presto care presupune virtuozitate orchestrala.Fara a avea intentii
programatice, compozitorul urmareste redarea atmosferei specifice a petrecerilor
si a serbarilor populare exprimate prin ritmuri antrenante si o mare bogatie
timbrala.
Noutati
Incadreaza muzica in metru dar foloseste frecvent iesirile din tempo, coroane si
ritardando, ceea ce evoca ritmul parlando rubato(provine din italiana si inseamna
vorbind liber), specific folclorului romanesc.Frecvent sunt masuri alternative,
schimba foarte des masura, ceea ce are drept efect creerea atmosferei de
parlando rubato de desfasurare libera.Introduce trompeta cu rol solistic trecator
in segmentul ciocarliei evocand sonoritatea tarafului din Moldova.
Etapa a 2-a:
Se numeste “In caracter popular romanesc”.Enescu creeaza teme de o simplitate
absoluta, perfect integrate in sistemul modal romanesc.
Trasaturile etapei:
1. Sinteza personala a formelor muzicale traditionale
Limbaj propriu sintetizat din toate influentele suferite alaturi de folclor.
Lucrarile cele mai importante care fac parte din etapa a 2-a
sunt: simfonia a3a in Do Major pentru orga si cor.Ea reprezinta o
sinteza a genului fiind o imensa fantezie pentru cor,orchestra si
orga.In plan filosofic, ea pare a fi o sinteza a muzicii
prezentului,trecutului si a viitorului.Suita a3a pentru orchestra se
numeste “Sateasca”, este in Re major, opus 27,Sonata a3a
pentru pian si vioara se numeste “In caracter popular
romanesc”,Opera “Oedip” si uvertura de concert pe motive, in
caracter popular romanesc.Poemul simfonic Vox Maris(vocea
marii) pentru orchestra, opus 31.Suita pentru pian si vioara
“Impresii din copilarie” scrisa in 1940 si Simfonia de camera opus
33 pentru 12 instrumente soliste scrisa in 1954.
Suita a3a pentru orchestra “Sateasca” in Re major opus 27
Suita are cinci parti cu un programatism declarat.Partea 1: “reinnoire
campeneasca” in forma de sonata, partea a2a: “strengari zburdand in aer liber”
in forma de scherzzo, partea a3a: “casa veche a copilariei in soarele
asfintitului,ciobanii,pasari calatoare si corbi,clopotele de vecernie” in forma de
lied, partea a4a: “parau sub luna” in forma de rondeau, partea a5a: “dansuri
taranesti” in forma de tema cu variatiuni. Suita pastreaza ideea de alaturare a
unor parti diferite, contrastul la Enescu este mai subtil.Consta in alaturarea unor
forme diferite: sonata, lied, rondeau, scherzzo, tema cu variatiuni.
Suita “Impresii din copilarie” pentru vioara si pian, opus 28
Este tot o suita programatica.Are caracter autobiografic si este
dedicata profesorului sau de la Iasi:Eduard Caudella.Suita continua si adanceste
linia inspiratiei satesti, lucrarea este alcatuita din zece parti scurte, miniaturi,
tablouri, imagini care i-au ramas in copilarie.Lucrarea este monolitica (are o
singura parte), de proportiile ununi poem simfonic.Limbajul instrumental: cele
doua instrumente solistice sunt tratate la nivel de virtuozitate care ne duce cu
gandul la o adevarata lucrare de concert, mai ales partitura viorii are multe
elemente de improvizatie preluate din limbajul lautaresc.Dialogul dintre cele doua
instrumente este simfonic.Lucrarea culmineaza cu un final de bravura, de
virtuozitate.Prin aceasta lucrare Enescu se dovedeste a fi un compozitor
impresionist de origine romaneasca.
Vox Maris este poem vocal simfonic, reprezentand sinteza filisofica a
creeatiei lui Enescu.Este o lucrare extrem de moderna si in acelasi timp o sinteza
culturala.Este poem vocal simfonic programatic textul explicit al programului este
rostit de tenor iar corul mut creeaza atmosfera, suportul.Utilizeaza declamatia
cantata in partitura vocala in care apar frecvent sferturi de ton specifice
folclorului.George Enescu a mai scris lied-uri pentru voce si pian, voce si
orchestra pe versuri de : Clement Marot, Ferdinand Gregia si Sulli Prudhome.Nu
urmareste melodicitate partiturii vocale, ci evidentierea textului, emotia atmosfera
fiind cu mare importanta.Acompaniament discret, extrem de colorat din punct de
vedere armonic, liber, cu un caracter aproape improvizatoric.
Opera Oedip opus 23
Este singura opera a lui Enescu, este o tragedie lirica pe un libret a
lui Edmond Flegg, care a sintetizat intreaga existenta a lui Oedip prezenta,
surprinsa in opele Oedip rege, Oedip la Colona.Libretul surpinde intreaga
existenta a regelui Oedip marcata de : setea coplesitoare de adevar care este
totodata drama orgoliosului care isi gaseste pedeapsa in aflarea
acestuia.Dirzenie spirituala: dramatismul suferintelor, forta cu care isi domina
destinul.Subiectul operei de care a fost preocupat in egala masura si
Sofocle(filosof antic), este o sinteza a marilor probleme ale umanitatii.Enescu
este preocupat de aceasta opera in perioada 1909-1931.Premiera a fost la Paris
in 1936.Opera este organizata foarte riguros in patru acte, fiecare avand aceeasi
structura: expozitie, dezvoltare, culminatie si deznodamant.Cele patru acte in
ansamblu reprezinta cele patru etape in planul general al operei.
Tratarea vocilor
Partitura vocala in Oedip porneste de la innoirile pe care le-a adus
Wagner facand o sinteza intre muzica populara romana si cuceririle muzicii
europene: impresionism si expresionism.Vocea este tratata intr-o mare varietate:
declamatia prozodica,vorbire libera, portamento, glissando, cantare obisnuita,
exclamatia, strigatul.Combinatiile acestor maniere de interpretare, sunt originale
si cu un efect emotional urias.Dificultatea consta in interpretarea lor cu o
intonatie perfecta in conditiile in care linia melodica este incarcata de cromatisme
si de sferturi de ton cu salturi mari pe intervale disonante.Dificultatea este sporita
si mai mult de scriitura ritmica care urmareste sa obtina efectul de parlando
rubato.Importanta este si respectarea nuantelor cu o plaja extrem de extinsa de
la pppp (pianisisimo posibile), pana la ffff (fortisusimo posibile).In ciuda faptului
ca melodia in acceptiunea clasica romantica lipseste, frumusetea partiturilor
scrise de Enescu consta in expresie si emotie.Lipsesc ariile cu
desavarsire.Foloseste corul in momente de mare tensiune emotionala de cele
mai multe ori cu un sfert de cor antic care creeaza atmosfera prin strigate,
murmur si glissando.Elemente noi aduse de Enescu in opera Oedip:
1. Evidentierea cuvantului prin maniere diferite de interpretare vocala
2. Rolul activ al corului care participa alaturi de orchestra ca si comentator
si personaj colectiv, influentat de corul antic grecesc.
3. Evidentierea unor idei generale valabile prin drama lui Oedip.
 4. Universalitatea limbajului este data de fuziunea perfecta intre cuceririle
muzicii universale si limbajul folcloric romanesc.
5. Folosirea cromatismelor pentru a nuanta expresia: creeaza momente
de groaza, sugereaza onomatopee din natura ( vant, rasaritul soarelui)
6. Sfertul de ton largeste orizontul sonor apropiindu-l de stilul vorbit.
7. Folosirea parlando rubato-ului permite imitarea vorbirii si este
obtinut prin suprapuneri de diviziuni exceptionale intr-un metru
normal.Efectul este de dizolvare a accentelor.
8. Armonia intens cromatizata, blocul masa armonica verticala.
9. El spune despre orchestra ca este o oglinda de apa la picioarele
scenei luminata sau intunecata de actiune.
10. Lipsesc ariile dar sunt inlocuite de leit-motive, scurte, incisive, care
caracterizeaza locuri, personaje, sentimente.

Bibliografia :
1. Alain Cophignon: George Enescu, traducere de Anca Domnica
Ilea, Editura Institutului Cultural Român, București, 2009, ISBN 978-
973-577-578-0
2. Viorel Cosma: George Enescu în memoria timpului - evocări,
amintiri, însemnări memorialistice, Editura Casa Radio, București,
2003, ISBN 973-7902-13-0
3. Mihai Cosma: George Enescu - destinul unui geniu/ George Enescu -
the destiny of a genius, Editura Coresi, București, 2005
4. Vasile Tomescu: George Enescu - un geniu al artei sunetelor, Institutul
Cultural Român, București, 2005, ISBN 973-577-468-2
5. George Sbarcea: Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion
Creangă, București, 1982