Sunteți pe pagina 1din 7

Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice-Secția Canto

Masterand –anul II: Senteș Alina Andra

Analiza stilistica a lucrarii Fêtes galantes I de Claude Debussy

Pe versurile lui Paul Verlaine, poet francez simbolist, Claude Debussy a creat doua
cicluri: Fêtes galantes (Serbari galante): primul ciclu in anul 1883, care cuprinde melodiile: En
sourdine (In surdina),  Fantoches(Paiate) si  Clair de lune (Clar de luna) (ciclu refacut in 1884),
cel de-al doilea ciclu, in 1904, care cuprinde: Les ingénus (Inocentii), Le Faune (Faunul)
si Colloque sentimental (Colocviu sentimental). Chiar daca au fost compuse la o asa mare
distanta in timp, cele doua cicluri sunt unitare in ceea ce priveste stilul. Dovada, limbajul
muzical, dar si motivul privighetorii care este expus atat in prima melodie En sourdine din
primul ciclu, cat si in ultima melodie a celui de-al doilea ciclu, Colloque sentimental.
Voi analiza stilistic primul ciclu, alcatuit din trei melodii, in randurile ce urmeaza.
En sourdine (In surdina) se impune prin modalitatea personala a autorului de intelegere a
poeziei iubirii: iubirea contopita cu natura. Observam ca este in tonalitatea si major, iar la
inceput avem indicatia agogica – Reveusement lent (ca prin vis, lent).
Melodia En sourdine este structurata in forma de lied : A – B – A.
 Prima sectiune A (mas.1 – 17)
Expune in partitura pianistica motivul privighetorii si reluarea lui secventat, in sensul
descendent al registrelor, intr-o atmosfera toujours très doux (mereu dulce). Muzician al
simbolurilor, Claude Debussy schiteaza motivul privighetorii printr-o linie melodica, bland
sincopata descendent si ornamentata cu mici arabescuri. Motivul, construit modal, este prezent
numai in partitura pianistica a melodiei, asociat cu simbolul iubirii:

Discursul vocal, bine declamat impune o linie intonationala apropiata inflexiunilor vorbirii.

A doua sectiune B (mas.18 – 31)


Linia vocala paraseste stilul calm al recitarii din prima sectiune, insufletindu-se, capatand un
contur dulce, cu vaga rezonanta exotica. Partitura pianistica desfasoara un acompaniament
armonic suav de triolete, in  miscare en animat un peu, delicatement (insufletit putin, delicat).

Trioletele realizeaza un joc al alternantelor intre major si minor.


Versurile poemului se leaga in muzica sectiunii B printr-un pasaj in de sexte, in mers
ascendent, cu dublu rol, caci in afara mentinerii unei atmosfere delicate, transforma trioletele din
simple figuratii in superbe armonii impresioniste, care par a ascunde in interiorul lor o linie
melodica  tainuita.
Ultima sectiune a melodiei (A) (mas.32 –43)
Revenirea motivului privighetorii, se face prin blanda sa suprapunere pe fluenta trioletelor,
care, in sfarsit, elibereaza, spre a fi dezvoltata, tema pe care armoniile impresioniste ale
sectiunii B au invaluit-o discret.Melodia se incheie cu o maiestrita inlantuire a celor trei voci
pianistice: discant, bas si vocea interioara, intr-o cadentare care concretizeaza indicatia: en se
perdant (pierzandu-se):

 
Prozodierea limbii franceze influenteaza prin cadenta sa discursul muzical al vocii. Silabele
lungi isi gasesc consistenta pe valori de timp mai lungi, iar silabele scurte se constituie in valori
de timp mai mici. Astfel, in cadrul unei formule sincopate silaba lunga a cuvantului s-a regasit pe
valoarea patrimii, valoarea cea mai mare raportata la optimile care o incadreaza. Recitarea
fireasca a cuvintelor poemului imprima melodiei o anumita ritmicitate. In acest sens,
versul branches hautes font, penetron bien notre amour este reprezentativ.
Claude Debussy lasa muzica sa curga pe ritmicitatea fireasca a vorbirii. In unele cazuri,
muzicalitatea cuvintelor indica o organizare ritmica a melodiei deosebit de precisa.
Stilul vocal usor declamativ al melodiilor lui Debussy in aceasta perioada de creatie, urmareste
inflexiunile vorbirii influentand structura frazei. Linia melodica vocala se desfasoara pe o
intervalica ce merge din aproape, in aproape, fara salturi intervalice spectaculoase.
Marirea ambitusului vocal, pe alocuri, in ascendenta sau descendenta de cvarta sau sexta,
reprezinta marcarea unor momente de autentica tensiune emotionala. La randul sau, melodica
pianistica se descopera structurata, fie pe o linie compusa din tonuri alaturate, cum este construit
motivul privighetorii, fie in simplele figuratii armonice, ca in sectiunea B.
Agogica melodiei En sourdine se desfasoara pe o sinuozitate blanda, intre “Reveusement lent”,
“un peu animé”, “lent”,”un animand un peu”, “un peu plus lent”, revenind la prima miscare
“lent”.
Paleta dinamica a melodiei vocale evolueaza, in partitura pianistica intr-un ton intim, pe
sonoritatea pianissimo “doux et expressif”. Micile inflexiuni crescendo si descrescendo revin
mereu la nuanta de baza (prin atentionarea compozitorului “toujours très doux”), sonoritatea
blanda, a visarii.
 Sectiunea B a melodiei, putin mai insufletita de indicatia agogica si de curgerea trioletelor
pianului, este marcata de indicatia prevenitoare “delicatement”. Autorul ii previne pe interpreti
spre a nu se lasa furati de momentele “poco crescendo” si a nu depasi nuanta de mezzoforte,
singura culminatie sonora a melodiei.
A treia sectiune readuce, prin “diminuendo”, apoi, prin “piu piano”, atmosfera caracteristica a
miniaturii: tonul dulce si expresiv. Ultimile cadentari ale vocii interioare din partitura pianistica,
se topesc pe parcursul celor trei reluari cu indicatiile “piu piano en se perdant”. Tuseul bland,
mangaietor al pianului creioneaza atmosfera intima si visatoare a melodiei prin sonoritatile sale
dulci si prin ritmicitatea lasciva, vag conturata a arabescurilor.

 Fantoches  (Paiate) ar putea reprezenta prima miniatura vocal-instrumentala a lui Claude


Debussy cu care acesta depaseste in mod vadit improvizatia. Un tablou nou, contrastant fata de
primul, impune o atmosfera si o scriitura diferita. Dansul si gluma inlocuiesc visarea. Asa cum
enunta titlul melodiei Fantoches (Paiate), personajele Comediei dell’Arte sunt cele care inspira
mica bijuterie muzicala. Sporovaiala nocturna galagioasa, sarcasmele, grimasele de circ ale
personajelor poemului verlainean: Scaramouche, Pulcinella, doctorul Bolonais si a fiicei acestuia
indragostita de un frumos pirat spaniol, imprima muzicii caracterul ironic caricatural al unei
atmosfere carnavalesti. Toata aceasta intrunire comica este patronata de cantecul fermecator al
privighetorii. Partitura este invadata, in acompaniamentul pianistic, de un adevarat arsenal de
efecte muzicale: ritmuri sacadate de chitara, accente spaniole dansante, triluri, glissando-uri
ascendente. Limbajul muzical vocal este imbogatit cu numeroase vocalizari, sunete in staccato,
accente, o inversare a dinamicii liniei melodice desfasurate spre registrul acut.
(Nuanta pianissimo in descrescendo se instaleaza pe sunetul cel mai inalt al ambitusului vocal al
melodiei- la2). Un scurt preludiu pianistic, construit prin desfacerea armoniilor prezentate in
rasturnarea a doua (avand cvinta in bas) este cel care, avand rolul unui refren, incearca sa
delimiteze in sectiuni miniatura. Formei acestei miniaturi, arata conturul unui Rondo (A-B-A-C-
A-B-A).
Sectiunea A, masurile 1 – 5 (Preludiul pianistic) este construita pe mersul cromatic al
acordurilor care imita un acompaniament de chitara. Acest curs al sunetelor cromatice este
infrumusetat cu o apogiatura arpegiata (pentru primul sunet) si un interval de terta. Alternanta
armonica major-minor (la major-la bemol minor) creaza o atmosfera de incertitudine tonala
fermecatoare:

 
Aceasta muzica poate fi considerata a avea rol de refren, prin periodicitatea aparitiei sale,
facand legatura intre cuplete.
Sectiunea B (mas. 6 – 17) aduce in prim plan vocea. Linia melodica vocala expune in primele
doua masuri, intervale de cvinta si cvarta: la bemol – mi bemol / mi bemol – la bemol, pentru a
desena, apoi, clar conturul ascendent al gamei la minor natural.
Pare ca, pentru moment, Debussy renunta la apropierea cantului de intonatia vorbirii.
Partitura pianistica sustine linia vocii cu acompaniamentul armonic modulant stabilindu-se pe mi
minor. Accente specifice muzicii spaniole coloreaza acompaniamentul cu caracter dansant.
Revenirea sectiunii A (mas.18 – 25) prezinta o dubla expunere a refrenului. Prima expunere
apartine pianului. Aceeasi muzica apare amplificata prin reluarea ei de catre voce avand sustinere
armonica instrumentala.
Masurile 26 – 33 din sectiunea C, nu aduc o muzica noua, ci au rolul de a trata, prin modalitatile
secventarii si modulatiei, elementele expuse in sectiunile precedente A si B: acorduri bine
ritmate, sonoritati si accente specific spaniole, acompaniament  ce imita cantul chitarei.
Modulatiile C-ului readuc refrenul A (mas. 34 – 41) intr-o instabilitate tonala: sol major-sol
minor. Revenirea sctiunii B (mas. 42 – 59), cu scriitura vocala ornamentata cu vocalizari
stralucitoare, se desfasoara pe acompaniamentul pianistic in permanenta miscare modulanta.
Masura 59 expune pe un glissando pianistic, gama la minor in ascendenta (este a doua expunere
certa a tonalitatii melodiei) realizand  legatura cu ultima revenire a refrenului (mas. 60 – 72).

Din punct de vedere agogic, melodia Fantoches este construita pe un tempo sustinut


– Allegretto scherzando. Discursul muzical nu este tulburat de nici o abatere de la miscarea
initiala, glumeata. Dinamica delicata a partiturii oscileaza in sonoritati piano si pianissimo cu
mici inflexiuni de crescendo-descrescendo, pigmentate, din loc in loc, de sforzando-uri
neasteptate. Momentul culminant al melodiei se concretizeaza in masurile 29, 30, 31, prin
sonoritatea unui forte pregatit cu grija printr-un crescendo, culminatie care doreste sa sublinieze
secventarea modulata a liniei cromatice a refrenului.
Pianistica agila, temperamentala, dar nu stridenta, a miniaturii vocal-instrumentale alterneaza
momentele de mare claritate tehnica cromatica, cu cele de dexteritate acordica dezinvolta,
desfasurata pe intregul registru instrumental.

Clair de lune.  Claude Debussy fixeaza contururile tabloului verlainean intr-o muzica cu caracter
static, careia doar fluctuatia armonica modulanta ii creaza o aparenta cursivitate. Ultima melodie
a ciclului Fêtes galantes I, subliniaza continutul poetic al poemului, exprimand ambianta terna si
deprimanta printr-o muzica lipsita de expansiune, dar cu inlantuiri armonice remarcabile si
surprinzatoare. Frumusetea armonica este pusa in valoare de o pianistica transparenta, moale,
mentinuta pe un fond dinamic: piano si pianissimo. Melodia are notate la cheie alteratiile
tonalitatii fa# major. Cu toate acestea, tonalitatea miniaturii se dezvaluie abia dupa
expunerea preludiului pianistic (mas. 1 –10), construit dintr-un joc al armoniilor. Acest joc al
armoniilor, reluat descendent, se incheie cu o cadentare care pregateste aparitia tonalitatii
reale fa# major ca efect al momentului de suspensie tensionala determinata de o fermata pe
pauza de saisprezecime.
 In sectiunea A  (mas. 11 –30) linia melodica are cursivitatea fireasca a prozodierii textului
poemului. Silabele lungi se regasesc in sunetele cu valori de timp mai mari (patrimi), silabele
scurte pe valori de optimi sau saisprezecimi:

Claude Debussy subliniaza cuvantul tristes (tristi) din masura 24 cu un sforzando pe


semitonul creat intre re# si mi becar (sensibila coborata a lui Fa#). Momentul sublinierii este
favorizat si de silaba lunga a cuvantului tris – tes pe care o gasim pozitionata pe sunetul cel mai
inalt si cel mai lung al frazei muzicale:

      
Pentru a marca constrastul dintre realitate si aparenta din versul lui Verlaine:  ”cantand din
luth si dansand aproape tristi sub deghizamentul lor”, Debussy aduce o modulatie armonica
neasteptata spre Do# cu septima mica si nona, realizand o luminare subita a discursului vocal.
Dupa respiratia realizata de o pauza de saisprezecime, vocea expune un interval de secunda
marita, care subliniaza si el, intonational, aspectul contradictoriu al personajelor tabloului
(masurile 24 – 30).
Sectiunea A1 (mas. 31 – 54) aduce o muzica asemanatoare cu cea a sectiunii precedente.
Versurile poemului: “Cantand intr-un mod minor (deci trist) dragostea invingatoare si
oportunitatea vietii, ei se arata neincrezatori in norocul lor, iar cantecul se invaluie in lumina
clara a lunii” sunt urmarite indeaproape de inlantuirile armonice ale acompaniamentului
pianistic. Modulatiile rapide, surprinzatoare, acordurile armonice, in majoritate cu septima mica
nerezolvata, creaza un suport sonor deosebit de colorat pentru linia vocala, care intoneaza o
melodie stranie, aproape ireala, construita dintr-un mers cromatic (usor vocalizat) care se repeta,
pentru ca apoi sa capete aspectul unor mici arpegii simple sau frante (compuse din treptele
functionale ale armoniilor si din note de pasaj). In momentele in care vocea canta despre
dragostea invingatoare si oportunitatea vietii, dinamica melodiei paraseste linistitul piano sau
pianissimo, pentru a se inalta impreuna cu intervalul vocal de sexta, in nunanta unui forte
stralucitor. Acest moment culminant al melodiei se rezolva intr-o topire sonora in masurile 39-40
Imaginea versului ,,…si cantecul lor se invaluie in lumina clara a lunii…” este construita in
muzica cu neasemuita fantezie si frumusete. Pe suportul armoniilor in tonalitatea fa major, ,
vocea urmeaza sirul unor vocalizari progresive ascendente situate pe timpii trei, din trei masuri
consecutive (mas.43 – 45).

Topirea sonoritatilor sectiunii A1 se va produce pe descendenta acordurilor pianistice ale


mainii drepte (mas. 47 – 54).
Sectiunea A2 (mas. 55 – 76) cu muzica sa asemanatoare, aduce in atentia interpretilor
natura, fondul tabloului verlainean. Linia melodica vocala stranie si linistita in sonoritate
mereu piano, este acompaniata de armonii mai simple, mai stabile. Pe parcursul a doua
vocalizari, in descendenta de octava, cu inflexiuni sonore orientale, datorate intervalelor de
secunda marita (mas. 73 – 76), partitura pianistica readuce muzica  preludiului in tonalitatea de
baza, incheind sectiunea A2.
Coda melodiei, desfasurata pe masurile 77 – 84, cadenteaza delicat pe fa # major – sol major,
pentru a se pierde pe indicatia morendo.
Ultimul vers la poemului reaminteste atmosfera tabloului nocturn pe care Paul Verlaine il gaseste
asemanator sufletului omenesc: “In calmul clarului de luna trist si frumos”:

Clair de lune, melodie cu modulatii surprinzatoare si rapide, ce implica o pianistica cu o tehnica


clara, compacta, un tuseu parca mangaietor si un sensibil simt armonic. Agogica – Andantino –
este tulburata doar de doua momente consecutive de ritenuto si o revenire a tempo-ului initial pe
o dinamica rarefiata, morendo.
Pentru a observa mai bine cum muzica lui Claude Debussy, exprima cat se poate de bine
textul simbolist , mai jos voi reda traducerea in limba romana, a doua din cele trei poeme.
În surdină

Liniştiţi în adumbrirea
Ce din ramuri se desface
Dragostea să ne-o pătrundem
De-o aşa adâncă pace.
Ca-ntr-un vis frumos şi tainic
Duşi să ne topim cu-ncetul
În melancolia vagă
Ce-o împrăştie brădetul.
Ţine-ţi braţele în cruce,
Ochii-nchişi pe jumătate
Şi din inimă ţi-alungă
Orice dor într-însa bate.
Să ne-adoarmă ca într-un leagăn
Adierile uşoare.

Clar de luna
Ti-e sufletul ca un peisaj ales
Ce vin sa-l farmece bizare masti;
În cântec de lauta, dansând, ies
Tristeti, de sub vopselele grotesti.

Cântând în modul lor minor iubirea


Puternica si viata oportuna, 
Nu par sa stie ce e fericirea
Si cântul lor se pierde-n clar de luna, 

În clar de luna, blând ca o alinare, 


Ce face pasari sa viseze-n ramuri, 
Sa hohoteasca de extaz izvoare, 
Izvoare mari si zvelte, printre marmuri.