Joseph Haydn

- creația -
Creația simfonică

- Cel mai însemnat gen din creaţia lui Haydn - 106 simfonii (dintre
care 104 numerorate)
- Prima simfonie, scrisă în 1759, are trei părţi și include încă în
ansamblul instrumental clavecinul.
- În 1765, în Simfonia nr. 31, introduce menuetul în ciclul simfonic.
- În simfoniile de tinereţe se simte influenţa stilului vocal de operă
- Legate de stilul polifonic sunt și pasajele fugate, care vor apărea
și în dezvoltările tematice din simfoniile târzii.
- Iniţial, stilul simfoniilor corespundea muzicii de salon - stil galant
Creația simfonică
- După anul 1765, Haydn a scris pentru o orchestră mai amplă, care
cuprindea, pe lângă coarde, suflători de lemn şi de alamă (corni, trompete
şi percuţie).
- Treptat, profilul stilistic se schimbă, iar forma de sonată se desăvârşeşte
prin prelucrarea temelor şi adâncirea caracterului lor contrastant. Atât
Andantele (partea a doua), cât şi finalul sunt scrise, uneori, în forma de
sonată, nemaifiind imagini statice de gen ca în vechile suite, ci, prin
contrastul tematic, devin expresia mișcării și transformării
- Simfoniile cuprinse între nr.44-70 relevă un conţinut dramatic mai
pronunţat, muzica lor purtând influența curentului “Sturm und Drang” - se
accentuează tonul liric, interiorizat, se adâncește expresivitatea, apar mai
frecvent Simfonii în tonalități minore
- Simfoniile nr.82-87 sunt cunoscute ca Simfoniile pariziene
Creația simfonică
- După anul 1780, în Simfoniile nr. 71-92, Haydn adânceşte expresia și diversifică
prelucrările tematice - și datorită influenței mozartiene.
- Simfoniile poartă încă amprenta muzicii de cameră, fiind concepute pentru a fi executate
în salonul principelui, nu în sala de concert
- Cu Simfoniile londoneze (nr.93-104), Haydn a desăvârşit structura genului şi a lărgit
capacitatea de expresie a orchestrei, realizând un tipar arhitectonic armonios. Toate
simfoniile londoneze au introduceri lente (procedeu provenit din uvertura franceză), cu
excepţia Simfoniei nr. 95.
- Consacră menuetul ca parte a treia, prevestind scherzo-ul beethovenian. Adesea,
menuetul ultimelor simfonii are vivacitatea şi fermitatea ritmică a ländler-ului austriac.
Pentru partea lentă utilizează forma de sonată, tema cu variaţiuni sau chiar rondo-ul, iar
finalurile sunt scrise în formă de rondo, de sonată sau de rondo-sonată.
- Simfoniile londoneze prezintă contraste mai pronunţate, dinamică mai variată, ample
secţiuni de prelucrare tematică şi modulaţii îndrăznețe.
Creația simfonică
- Doar titlurile simfoniilor Dimineaţa, Amiaza, Seara (nr. 6, 7, 8) au fost date de
compozitor, celelalte simfonii au denumiri conjuncturale: Filosoful (1764),
Pasiunea (1768), M. Theresa (1769), Funebra (1771), Despărţirea (1772).
Denumirile altora ţin de un amănunt din cuprinsul lucrării. Simfonia Surpriza (nr.
94) îşi datorează numele puternicei lovituri de timpan din discretul Andante;
Ceasornicul (nr. 101) are un pasaj ritmic ce aminteşte de ticăitul ceasului;
Regina (nr. 85) conţine variaţiuni pe cântecul preferat al reginei M. Antoinette,
La gentille et belle Lisette, pe când Militara (nr. 100) îşi datorează numele
folosirii percuţiei, ansamblu instrumental specific muzicii militare, în andantele
simfoniei. Ritmul ternar de cavalcadă a dat Simfoniei nr. 73 titlul de Vânătoarea,
iar un “tremolo de timpan” din Simfonia nr. 103 a generat numele piesei. Câteva
reminiscenţe ale sunetelor cimpoiului au dat numele simfoniei Cimpoiul
(nr.104).
Concertele solistice

- lucrările concertante ale lui Haydn marchează începutul ascensiunii

genului clasic
- unele au fost pierdute; din cele pe care le cunoaștem: 11 concerte
pentru pian (unele cu paternitate incertă), 4 pentru vioară (dintre care
1 pierdut), 3 pentru violoncel, 3 pentru corn (dintre care 2 pierdute), 1
pentru trompetă, mai multe concerte pentru flaut (pierdute), 5 pentru
lirra organizatta (asemănătoare cu hurdy-gurdy), 3 pentru baryton
(pierdute sau cu paternitate incertă), Simfonia-concertantă pentru
oboi, fagot, vioară, violoncel
Creația camerală - 83 de Cvartete de coarde
- După primele încercări în acest gen, datorate lui Sammartini, Haydn este cel căruia
i se datorează fundamentarea cvartetului de coarde clasic și istoria acestuia timp
de 50 de ani
I. 1750-1772 - primele 18 cvartete (op.1,2,3) sunt simple și apropiate de divertimento,
au în general 5 părți. Treptat, în ciclurile op.9 și 17, lucrările se individualizează
expresiv, se cristalizează forma de sonată în partea 1; în Cvartetele op.20
(Cvartetele Soarelui), sporește importanța acordată violoncelului și violei; sinteză
între omofonie și polifonie, unele cvartete au o scriitură preponderent
contrapunctică; este vizibilă și influența curentului Sturm und Drang
Creația camerală - 83 de Cvartete de coarde
II. 1781-1803 - după o pauză de 10 ani în scrierea de cvartete, Haydn reia acest gen
într-o nouă perspectivă; în op.33 Cvartetele ruse - tehnica travaliului motivic (printre
preferatele lui Mozart, a cărui admirație a avut ca rezultat un ciclu de cvartete dedicate
lui Haydn), în op.50 Cvartetele prusiene - oferă un rol important violoncelului; se observă
de-a lungul creației trecerea de la rolul solistic al viorii spre un ansamblu cameral
omogen

- Cvartetele din op.54, 55, 64 sunt mostre de stil de maturitate, marcate și dee ciclul
de Cvartete pe care Mozart i le-a dedicat lui Haydn
- Op. 71, 74, 76 - un tratat virtual de compoziție clasică prin diversitatea procedeelor
melodice, armonice, polifonice, instrumentale utilizate
Creația camerală - 83 de Cvartete de coarde
- ultimele 12 cvartete rezumă tradiția muzicală a sec.18, prin sinteza dintre
melodia acompaniată și contrapunct, între stilul cameral și concertant
- ultimul cvartet, op.103, nu a fost finalizat
- Titlurile unor cvartete nu sunt programatice, ci se referă la detalii din lucrări
sau la circumstanţele în care au fost scrise sau difuzate. De ex. Cvartetul
de coarde - Ciocârlia (op. 64 nr. 5) conţine pasaje onomatopeice, cel al
Cvintelor (op. 76 nr. 2) are prima temă clădită pe o succesiune de cvinte,
Visul, Călăreţul, Împăratul
- Alte lucrări camerale: trio-uri cu pian (gen provenit din Sonata a tre)
Creația camerală - 52 de Sonate pentru pian
- Haydn cunoștea foarte bine Sonatele pentru clavecin ale lui Carl Philipp Emanuel Bach și
contribuie alături de acesta la cristalizarea genului de sonată în 3 părți și la stabilirea fomei
de sonată bitematică în prima parte
- Primele 19 sonate sunt scrise înainte de 1770, numărul 20 marchează prin intensitatea
dramatică influența curentului Sturm und Drang
- Începând cu 1773, în sonatele sale pentru pian se intensifică scriitura polifonică, apare
frecvent tema cu variațiuni (în sonatele târzii chiar duble variațiuni)
- Sonatele scrise după 1789 arată o mare diversitate structurală și stilistică: de ex. Sonata
nr.48 are 2 părți (atitudinea contemplativă din p.1 Andante con espressione fiind
asemănătoare cu cea din unele sonate beethoveniene); Sonata nr.49 are ca partea a treia
un menuet cu trio iar nr.50-52 sunt sinteza viziunii haydniene în acest gen, totodată
profetice pentru viitorul sonatei (Beethoven, Schubert)
Creația vocală: 15 opere

- între 1751-1780 scrie opere buffe în care predomină tonul

satiric: Cântăreața, Farmacistul, Viața pe Lună, Adevărata
statornicie etc
- între 1780-1790 - opere seria: Orlando Paladino, Armida
- în 1791 la Londra scrie opera Sufletul filosofului, pe un
subiect mitologic
- operele seria nu au avut succes în epocă, i s-a reproșat lipsa
conținutului dramatic
Creația vocală - oratorii

- sursele stilului lui Haydn - arta vocală italină (Nicola

Porpora, tradiția marilor soliști precum Farinelli) și
oratoriile lui Händel
- mărește componența instrumentală a orchestrei cu
suflători și percuție, simfonizează discursul, apropie
genul oratoriului de cel al operei seria
Creația vocală - oratorii
- Pe libretul alcătuit după legenda biblică a creaţiei lumii şi după Paradisul pierdut de
Milton compune oratoriul Creaţiunea (1798), alcătuit din trei părţi, Cerul şi
pământul, Viaţa pe pământ, Omul. Introducerea orchestrală evocă sugestiv
naşterea cosmosului din haos cu neobişnuite stridenţe armonice, ce anunţă
instabilitatea tonală wagneriană. Prima parte oscilează între exprimarea muzicală a
ideii facerii lumii, realizată prin mijloace simfonice şi lirismul zugrăvirii naturii create.
Mai bogată în efecte descriptiv-pastorale este partea a doua, iar în ultima parte
domină un cald lirism, ce prevesteşte lirica rustică şi robustă din Anotimpurile.
Întrebat de unde s-a inspirat în acest oratoriu, Haydn a răspuns: “Nu eu l-am creat,
ci el mi-a fost dăruit de Dumnezeu din cer.”
Creația vocală - oratorii
- Pe libretul alcătuit după legenda biblică a creaţiei lumii şi după Paradisul pierdut de
Milton compune oratoriul Creaţiunea (1798), cu libret de Gottfried van Swieten,
alcătuit din trei părţi, Cerul şi pământul, Viaţa pe pământ, Omul. Introducerea
orchestrală evocă sugestiv naşterea cosmosului din haos cu neobişnuite stridenţe
armonice, ce anunţă instabilitatea tonală wagneriană. Prima parte oscilează între
exprimarea muzicală a ideii facerii lumii, realizată prin mijloace simfonice şi lirismul
zugrăvirii naturii create. Mai bogată în efecte descriptiv-pastorale este partea a
doua (geneza faunei), iar în ultima parte (viața oamenilor, iubirea) domină un cald
lirism, ce prevesteşte lirica rustică şi robustă din Anotimpurile. Întrebat de unde s-a
inspirat în acest oratoriu, Haydn a răspuns: “Nu eu l-am creat, ci el mi-a fost dăruit
de Dumnezeu din cer.”
Creația vocală - oratorii
- Cele patru părţi (patru cantate) ale oratoriului Anotimpurile (1801), după un poem
iluminist al ui Thompson, reprezintă un imn închinat naturii și vieții rurale, evocă acest
ciclu fiind precedate de sugestive introduceri orchestrale.
- Cele trei personaje, tânărul ţăran Luca şi bătrânul Simon, cu fiica sa Hanna,
întruchipează oamenii de la ţară cu sentimente curate, cu mare elan de muncă şi cu o
judecată sănătoasă.
- Corurile personifică poporul (la fel ca în oratoriile lui Händel), sunt pline de avânt și
descriu episoade vii ale vieţii de la ţară. Deşi are multe tente idilice specifice literaturii
vremii, redarea veridică a furtunii (din tabloul al doilea), a culesului (tabloul al treilea),
precum şi cântecul satiric al Hannei (din ultimul tablou) sau meditaţia filosofică a lui
Simon dau veridicitate acestui oratoriu.
Creația vocală
- Printre numeroase lucrări
religioase a scris 14 Misse, cea
mai cunoscută fiind Missa Nelson
- asociată cu victoria amiralului
Horatio Nelson împotriva lui
Napoleon (1798)
- arii, cantate pentru voce solo,
lieduri pentru voce și pian, muzică
de scenă (Hamlet, Regele Lear)
- Un fidel admirator al muzicii sale a fost Goethe, care afirma următoarele despre
lucrările lui Haydn: “De aproape 35 de ani de când ascult muzica lui Haydn,
trăiesc sentimentul plenitudinii. Ori de câte ori ascult muzica sa, simt nevoia de
a face tot ceea ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu.”

- La înmormântarea lui Haydn a fost cântat Recviemul lui Mozart