MUZICA FRANCEZA IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI XIX (Prin

César Franck, muzica instrumentală franceză cunoaşte o nouă dimensiune evolutivă. Punctul
de plecare este stilul improvizatoric specific orgii în care compozitorul experimentează noi
sonorităţi armonice, cromatisme îndrăzneţe, rezultatul fiind un limbaj instrumental
personalizat preluat de discipolii maestrului. Revirimentul muzicii religioase se 194 va datora
invenţiei lui Cavaillé-Coll, crearea orgii simfonice, pusă în valoare de César Franck. Noutatea
în creaţia sa sonato-simfonică o reprezintă unitatea ciclică: temele tuturor părţilor derivă din
ideea de incipit. Camille Saint-Saëns înfiinţează în 1871 Société Nationale de Musique
împreună cu César Franck şi alţi compozitori168. Stilul instituit de Saint-Saëns prin Societate
a fost erudiţia combinată cu o rigoare rezervată exprimată într-o manieră elegantă. A fost
considerat promotorul neoclasicismului francez alături de Charles Gounod. Promovarea
muzicii franceze va trezi interesul pentru predecesori: Saint-Saëns se va preocupa personal de
editarea operelor complete ale lui Jean Philippe Rameau şi trei dintre operele lui Christoph
Willibald Gluck169)

REPREZENTANTII: Charles Gounod, Ambrosie Thomas, Leo Delibes, Jules Massenet, Georges
Bizet, Camille Saint-Saens, Edouard Lalo, Cesar Franck, Vincent d’Indy, Gabriel Faure, Alfred
Bruneau, Gustave Charpantier, Paul Dukas, Henri Duparc.

-prin Berlioz, Franta isi pastreaza supranatia intre cele mai reprezentative culturi muzicale.

-dupa episodul “Comunei din Paris” s-a infiintat Societatea Nationala de Muzica, cunoscuta sub
deviza de “Ars Gallica”, fondatorii societatii fiind Bizet, Franck si Massenet, iar initiatorul – Saint-
Saens.

-Ars Gallica urmarea incurajarea creatiei muzicale si promovarea acesteia, precum si formarea unui
nou public.

-datorita acestei societati, in 1873 se infiinteaza orchestra simfonica “Concertele Nationale”, iar in
1882 – societatea “Noile Concerte”.

CARACTERISTICI:

-organizarea sonora de tenta modala afirma preferintele pentru treptele secundare si modurile
bisericesti de tip medieval.

-melodia este construita pe tiparul traditional al unor motive caracteristice fie desprinse din muzica
veche franceza, fie din intonatii de tipul romantei sentimentale.

-armonia si polifonia – se observa preferinta compozitorilor pentru treptele secundare si pentru

ansamblarile mixte semimodale si tonomodale la care au contribuit instrumentele cu coarde si
instrumentele de suflat din lemn.
-toate aceste combinatii armonice au fost valorificate mai tarziu in creatiile lui C.
Debussy si M. Ravel.
GABRIEL FAURE (1845-1924)
-a fost elevul lui C. Saint-Saens.
-in 1877 a fost organist la Conservatorul din Paris, succedandu-l pe Massenet. -printre elevii lui s-au
numarat M. Ravel si G. Enescu.
-stapaneste foarte bine tehnica componistica si interpretativa.
-creatia lui cuprinde toate genurile muzicale din acea perioada.

OPERA:
-foloseste subiecte din mitologia antica greceasca, cat si modalitati proprii de realizare.
-“Caligula” – tragedie dupa Al. Dumas.
-“Pelleas si Melisande” – dupa Maeterlinck.
-“Prometeu” – tragedie lirica pentru roluri vorbite, roluri cantate, ansambluri corale si foarte mare
ansamblu instrumental.
-“Penelopa” – drama lirica cu libretul inspirat de “Odiseea” a lui Homer, dedicate lui C. Saint-Saens.

CREATIA VOCAL-INSTRUMENTALA:
-prefera versuri de V. Hugo, C. Baudelaire.
-“5 Melodii” – ciclu compus in urma impresiilor sale de la Venetia.
-“Cantec bun” (7 lieduri de dragoste), “Gradina inchisa”, “Orizont himeric”.

DUETE VOCALE SI CORURI:

-“Nasterea lui Venus” – scena mitologica pentru cor si solisti.
-“Djinii” (pentru cor mixt si orchestra).
-“Madrigalul” (pentru cvartet vocal, cor si orchestra).
-Missa de recviem – 7 parti in limba latina in care este redata o suferinta puternica.

MUZICA INSTRUMENTALA:
-preludii, valsuri, nocturne, balade, o suita, o tema cu variatiuni.
-6 Impromptuuri cu caracter improvizatoric, cel de-al V-lea fiind dedicat pianistei Cella Delavrancea.
-foloseste gama in tonuri, folosita mai tarziu foarte mult de C. Debussy.
-13 nocturne si 13 barcarole.
-Suita “Dolly” (pian la 4 maini): -“Berceuse”, “Mi-a-ou”, “Gradina lui Dolly”, “Kitty-vals”,
“Tandrete”, “Pas spaniol”.

ANSAMBLURI CAMERALE:
-2 sonate pentru pian si vioara (in La major si in mi minor).
-2 sonate pentru pian si violoncel.
-3 cvartete.
-2 cvintete – tema 1 din finalul primului cvintet este asemanatoare cu “Oda Bucuriei”. - al doilea
cvintet ii este dedicate lui P. Dukas.

VINCENT D’INDY (1851-1931) -a studiat cu C. Franck.

-organist si dirijor de cor.
-Membru al Societatii Nationale de Muzica “Ars Gallica”.
-a fondat Schola Cantorum.
-creatia sa se remarca prin realizarea unui specific motional francez dedus din melodismul muzicii
populare franceze.
-propune in programele Societatii Nationale de Muzica sa fie introduse si alte lucrari inafara celor
franceze.
-se apropie de folclorul francez, incercand sa realizeze o sinteza intre tendintele noi ale muzicii
franceze si a celei germane.

OPERA:
-“Cantecul clopotelor” – titlul imprumutat de la Schiller. - actiunea este copiata insa redata intr-o
alta expresie pe subiectul “Maestrii cantareti din Nurenberg” de Wagner.

-“Fervaal” – scrisa pe un libret propriu. - sunt evidentiate influente din operele lui Wagner. - actiunea
se petrece in sudul Frantei, in epoca legendara a invaziei musulmane.
-“Strainul” – asemanatoare cu “Olandezul Zburator”, strainul intruchipandu-l pe olandez.

CREATIA INSTRUMENTALA:
-continua principiile lui Franck, urmarind realizarea unei muzici de specific national francez. -scrie
pentru pian: “Poemele muntilor”, “Tablouri de calatorie”, “Menuet pe numele lui Haydn”, o sonata.

CREATIA SIMFONICA:
-a scris 3 simfonii:
- Simfonia pe un cantec francez de la munte.
- Simfonia in Sib major.
- Simfonia “De bello galico” -“Zi de vara pe munte”, Fantezie pentru pian, Fantezie pentru oboi (pe
vechi melodii populare), “Padurea vrajita”.
-Concert pentru pian, flaut, violoncel si orchestra de coarde.

ERNEST CHAUSSON n. la Paris, la 20 ianuarie 1855 m. la Limay, lângă Mantes, Yvelines, la 10

iunie 1899 (la 44 de ani) A studiat dreptul la Universitatea din Paris şi a intrat la Conservator ca
studentul lui Massenet la compoziţie şi al lui Franck la orgă: părăseşte Conservatorul şi studiază în
particular cu 203 Franck. Casa lui devine locul de întâlnire al celor mai cunoscuţi compozitori,
scriitori sau pictori ai epocii175. Considerat precursor al impresionismului, Chausson a fost prietenul
lui Debussy, pe care l-a ajutat adesea financiar. A murit într-un accident cu bicicleta.

Creaţia
Creaţia simfonică
1882 (27) Viviane, poem simfonic 1886 (31) Solitude dans les bois, pentru orchestră 1890 (35)
Simfonia în Sib major 1898 (43) Soir de fete, poem simfonic Creaţia concertistică 1891 (36) Concert
pentru pian, vioară şi cvartet de coarde 1896 (41) Poème, pentru vioară şi orchestră Creaţia camerală
1882 (27) Trio cu pian în sol minor 1897 (42) Cvartet cu pian în La major 1899 (44) Cvartet de
coarde în do minor (neterminat) Lieduri 1882 (27) Poeme de l'amour et de la mer, pentru voce şi pian
(1882-92) 1887 (32) Chant Nuptial 1897 (42) Chant funèbre Lucrări corale 1880 (25) Jeanne d’Arc,
pentru cor 1897 (42) Ballata după Dante Creaţia vocal-simfonică 1886 (31) Hymne Vedique, pentru
cor şi orchestră Opere 1880 (25)

Fovismul este o miscare artistica care se dezvolta in Europa inca din anul 1895 si pina in anul
1907, cu o maxima perioada de dezvoltare intre anii 1905-1907. Presupune inainte de toate un triumf
deplin al culorii. Are ca genuri preferate peisajul si portretul. Formele sunt definite prin linii si
raporturi cromatice, iar tusa este trasata liber.

PUNCTE DE PORNIRE:

Impresionism - punctele de pornire se regasesc in descompunerile cromatice, folosirea culorilor pure

si a raporturilor de complementaritate: dar parasesc impresionismul prin refuzul fata de caracterul sau
esential senzorial, deplasarea interesului de la impresie la expresia culorii si refuzul de pulverizare a
formei sau excesiva divizare a tusei care destrama structura lumii vizibile.

Neoimpresionism - punctele de pornire se regasesc in divizarea stiintifica a tuselor, dar Matisse care
este pana la un punct adeptul pointilismului, le reproseaza micsorarea tusei (punctului), practicand
pastilele si pata de culoare pentru a mari capacitatea tusei de a modela forma.

Opera lui Gauguin - punctele de pornire se regasesc in exotismul, decorativismul si arabescul linear
specific.

Opera lui Van Gogh - punctele de pornire se regasesc in expresivitatea culorii.

CARACTERISTICI FUNDAMENTALE:

- Se pastreaza legatura cu lumea realului, dar prin ceea ce simte artistul in fata realitatii si nu printr-o
descriere, redare a ceea ce se vede. Aceasta pastrare a contactului cu realitatea atesta implicarea
artistului in societate si functia sociala a artei

- Culoarea are rolul principal in structurarea viziunii si constructia formei, de aceea i se atribuie rolul
de a soca privitorul prin suprafete (pete) mari de culori pure (cu dominanta rosu), in raporturi violente,
de complementaritate si in tonuri stralucitoare. Ele permit aducerea senzatiilor pe panza cu maximum
de brutalitate si explozivitate (Derain: ” Culorile erau pentru noi cartuse de dinamita”).

Accentuarea pe efectul de decorativism si bidimensionalitate. Forma este delimitata in spatiu printr-o

linie de contur. Ea este excesiv simplificata, redusa doar la suprafete si este lipsita de consistenta si
volum. Uneori datorita vibrarii suprafetei tabloului prin pete mari de culoare violent asezate, se ajunge
la dispersarea obiectelor si la eliminarea relatiei fond-forma (dispare impresia de spatialitate, de
tridimensional) Eliminarea clar-obscurului si a modelarii prin nuante si pasaje de culoare.

Principalii fovi au fost:Matisse, Vlaminck, Derain, Friesz, Marquet, Dufy, Van Dong

Cubismul Curent artistic inaugurat in Franta, in jurul anului 1907.

Promotorii sai sunt considerate Picasso si Braque. Imboldul, in demersul lor, li-l da Cezanne,
cu propensiunea sa spre geometrizarea formei, si arta primitiva, in special sculptura negrilor
africani.
Exista doua faze in evolutia cubismului si lor le corespund doua feluri de cubism: analitic si
sintetic. La inceput, obiectul pictat de cubisti nu mai este infatisat, ca la realisti, dintr-un
singur unghi de vedere, ci vazut simultan din mai multe unghiuri, fiind prezentat in
consecinta cu mai multe fatete. Imaginea este astfel descompusa in forme poliedrice, la
inceput mai mari, apoi foarte mici, ca sic and ar fi prefacuta, ca o oglinda in tandari. In acest
stadiu, cubistii sunt foarte aproape de abstractionism.
Intr-o a doua faza, incearca sa recompuna imaginea, sa o sintetizeze, de unde asa-zisul
cubism sintetic.
In istoria cubismului tabloul considerat un adevarat cap de serie a fost Domnisoarele din
Avignon de Picasso, 1907. Au urmat panzele celebre ale aceluiasi: Femeia cu evantai,
Portretul lui Ambroise Vollard, Jucatorul de carti, mai multe nature moarte, peisaje s.a.

In paralel, retras la Estaque, Braque executa si el peisaje si naturi moarte cubist, lista de artisti care
adera la miscare cautand solutii asemanatoare largindu-se cu spaniolul Juan Gris, cu polonezul
Marcoussis, cu Gleizes, Metzinger, Survage, Delaunay, Villon, Roger de la Fresnaye, Duchamp,
Lhote, Le Fauconnier, Leger, Picabia s.a. Fireste, unui atat de larg grup de personalitati ii
corespunde o larga paleta de variatiuni, mergandu-se pana la desprinderea de cubism a unor curente
noi ca: raionismul, orfismul, futurismul. Si ca genuri s-au produs evolutii si diferentieri. Braque a
preferat si a excelat in natura moarta, de pilda, iar Leger in redarea peisajului industrial.

Un rol insemnat in compunerea imaginii l-a avut la un moment dat colajul (bucati de ziar lipite pe
suprafata tabloului) si introducerea unor litere, cuvinte si sintagme. Auster, la inceput, in privinta
coloritului, ca o reactive la fovism (griuri, brunuri, ocruri) in anumite variante si la diversi pictori,
cubismul si-a anexat mai tarziu culoarea vie, stralucitoare, ca pe o component stilistica de baza. De
asemenea, forma s-a sustras si ea geometrizarii dominatoare la inceput, evoluand spre adoptarea
liniilor curbe.
Estetica acestui curent a fost insusita inca de la inceput si de unii sculptori: Brancusi, Arhipenko,
Lipchitz, Zadkin, Laurens etc. In Romania, in afara de Brancusi, care prezidase la nasterea
curentului, reprezentanti au fost M. H. Maxy si Marcel Iancu.

Suprealismul
Mişcarea suprarealistă a fost un curent artistic şi literar care a apărut în Europa în perioada interbelică,
având drept fondatori pe André Breton şi pe alţi artişti, scriitori şi teoreticieni. Iată o prezentare mai
detaliată a mişcării suprarealiste:

1. **Origini şi caracteristici:** Suprarealismul a fost iniţiat în anii 1920 de către André Breton, care a
publicat "Manifestul Suprarealist" în 1924. Mişcarea a avut ca scop explorarea subconştientului, a
viselor şi a automatismului psihic, în opoziţie cu raţionalismul şi logica convenţională. Operele
suprarealiste sunt adesea caracterizate de imprevizibilitate, absurdistă şi exploatarea liberă a
imaginilor şi a ideilor.

2. **Tehnici şi metode:** Artiştii suprarealişti au folosit o varietate de tehnici şi metode pentru a

accesa subconştientul şi pentru a crea opere spontane şi expresive. Printre acestea se numără scrisul
automat (scrierea fără inhibiţii sau intervenţii raţionale), colajul, cadavrele exquise (un joc în care mai
mulţi artişti contribuie la crearea unei lucrări, fără a vedea contribuţiile celorlalţi) şi tehnici de
asociere liberă a ideilor.

3. **Imagini şi teme:** Operele suprarealiste au abordat o varietate de imagini şi teme, inclusiv

visuri, fobii, sexualitate, absurditatea vieţii cotidiene şi subconştientul colectiv. Artiştii au explorat
adesea concepte precum dualitatea, identitatea şi relaţia dintre realitate şi imaginaţie.
4. **Influenţe şi legături:** Suprarealismul a fost influenţat de o varietate de surse, inclusiv de teoriile
psihanalitice ale lui Sigmund Freud şi de ideile filozofice ale lui Friedrich Nietzsche şi Carl Jung.
Mişcarea a avut, de asemenea, legături strânse cu alte curente artistice, cum ar fi dadaismul şi
expresionismul.

5. **Principali reprezentanţi:** În afară de André Breton, alţi artişti şi scriitori suprarealişti

importanţi includ Salvador Dalí, Max Ernst, René Magritte, Joan Miró, André Masson, Man Ray şi
Hans Arp. Fiecare dintre aceşti creatori a adus contribuţii unice şi a dezvoltat stiluri distinctive în
cadrul mişcării suprarealiste.