Sonetul, care a fost o inovatie a Italiei secolului XIII, dobandise abia in a doua

jumatate a veacului XVl o pozitie acceptata in poezia britiinica. Nici macar termenul
de sonet nu patrunsese pina acum in literatura engleza. Cuvatntul s-a rostit pentru prima data
in. titlul unei carti publicata in 1557, cu un an inaintea suirii pe tron a Elisabetei Canlece si
sonete scrise de preaslavitul lord Henry Howard, raposat conte de Surre).

Forma sonetului ea va fi pastrata neschimbala pana catre mijlctui secolului urmator, cand
Milton, admirator al culturii italienese va intoarce la modelul trecentist. Forma careia i se va
spune, mai tirziu, in istoriile literare „sonet shakesperian' a fost deci, creata cu sase decenii
inainte ca Shakespeare sa fi compus primul sau sonet.

Structura sonetului.Exista deosebiri formale intre creatia sonetistilor englezi din

secolul al XVl si cea a poetilor italieni din zorii Renasterii. Sonetul lui Petrarca era alcatuit
riguros intr-o forma fixa ce viza octava, folosind doar doua perechi de rime
(imbratisata, abba, abba) si un sextet cu rime incrucisate, cdcdcd.  Structura sonetului englez
era mai libera folosind sapte pereche de rime,ordonate in trei catrene (abab. cdcd, efef)si un
distih (gg)

Sonetele lui Shakespeare Sonetele lui Shakespeare constituie o colectie de 154 de

sonete, scrise in perioada 1598 - 1601 de William Shakespeare. Complexul de idei si de
sentimente care le-a dat nastere corespunde unui moment dramatic din existenta poetului.
Sonetele inchid o pasiune de trei ani, infatisandu-ne dramatic (expozitie, complicatii, peripetii,
deznodamant) un mic roman de dragoste, cu trei personaje: poetul, iubita infidela si prietenul
lui, care il inseala, luandu-i iubita. Materia sonetelor este data de momente disparate: un
tablou intim, o calatorie, un bal, lamentatii, reprosuri, regrete, exclamatii de orgoliu sau
momente de seninatate. Shakespeare exprima ideea unei iubiri pure si statornice (sonetul
116); ceea ce nu exclude insa luciditatea, realismul, refuzul artificiilor conventionale de stil si
al iluzionarii voluntare (sonetul 130).au starnit enorm de multe controverse. Ele au prilejuit
infruntarea unor conceptii potrivnice.Unele au contestat semnificatia oricarui amanunt
biografic exprimat explicit sau numai sugerat in versurile si in dedicatia care a insotit prima
editie, quarto-ut din 1600 tiparit de Thomas Thorpe Altele, au incercat sa regaseasca elemente
din biografia lui S.si a prietenilor sai , in versurile sonetelor.

Ordonarea sonetelor Exista controverse privind chiar si ordonarea sonetelor in

succesiunea lor. Editiile „clasice' prezinta, de fapt, trei grupe mari de sonete : cele numerotate
de la I- CXXVI sunt adresate sau se refera la unui tanar, a carui identitate e inca
disputata[posibil un poet rivalcare, slavind frumusetea tanarului e pe cale sa-l determine sa-l
uite pe Shakespeare] ; cele de la CXXVII la CLII, sunt inspirate de dragostea pentru o tanara
doamna, devenita celebra sub misteriosul nume „doamna, bruna” ; ultimele doua,
sonete, CLIII si CLIV, sunt prelucrari ale unui poem grecesc si par a fi fost compuse in
onoarea unei tinere care pleca pentru mai multa vreme din Londra si care nu avea, in nici un
caz, vreo legatura cu eroii celor doua grupuri de dinainte. Exegetii au cazut de acord ca
sonetele au fost scrise, intre 1593 si 1596-97.

Sonetele releva „statornica incredere a lui S. in existenta realului capacitatea lui de a

transforma elementele vietii in creatie literara. Sonetele sunt astfel, astfel, interpretate ca o
drama cu trei personaje; un tanar o „doamna bruna' si poetul insusi.
 Convingerea ca „Sonetele au o puternica amprenta autobiografica este deja postulata
in secol al XlX-lea: „Cu aceasta cheie (referirile biografice si versurile sonetelor Shakespeare
si-a desferecat inima'(Norman Rabkin) David Masson, scria si el ,cam in aceeasi
perioada: „Critica pare sa detina acum indeajunse dovezi pen tru a considera ca sonetele lui
Shakespeare nu sunt si nici nu pot fi altceva, decit reglarea poetica a propriilor sentimente
si experiente. Ele sint autobiografice, intens si dureros autobiografice. Privind relatiile
dintre cele trei personaje: tanarul, doamna bruna si poetul, „ele vorbesc despre povestea
amara a unui om care crede in prietenie si in iubire, a prietenului ncredincios si a iubitei
mincinoase.”

Motive in sonetele lui S. ( in mare parte descinse din poezia lui Petrarca doar ca la S
nimic nu e imaginar)

►poezia este aceea care confera nemurire fiintei   pamantesti :ea se transforma intr-o
modalitate de a afirma trainicie sentimentelor poetului , iar sentimentele prefacute in vers, vor
aduce nemurirea fiintei dragi ( care este o o fiinta reala careia i se adreseaza sonetul) :

►triumful Timpului, biruitor asupra tuturor celor cite sint pe lume Faima, Moarte, Dragoste,
Viata; la S timpul nu poate frange insa prietenia , pentru ca sentimentul nu vizeaza
abstractiunea comceptuala ci o fiinta vie, plamadita din carne si din singe.In asemenea situasie
Timpul nu izbuteste decit sa sporensni gloria celui caruia ii sunt inchinate versurile, ( sonetele
XV, XIX): cu toate acestea apare si nelinistea fata de o posibila uitare a celui caruia poetul ii
daruieste prietenia. Atotputernicul timpdevine neputincios in lupta cu permanenta poeziei
pentru ca versul e cladit pe experienta poetuluisi nu inseamna doar prelucrarea unor motive
ale genului.

►iubirea       S.nu reia nici un moment lamentarile sonetului italian unde intragostitul se
tanguie in fata iubitei care il respinge. „Indragostitul din sonetele shakespeareaae nu se
desfata in suferintele pricinuite de femeia iubita. Nu este evocat chinui noptilor fara somn si al
nesfirsitei deznadejdi ; poetul n-o proslaveste pe inaccesibila doamna bruna, care este o fiinta
reala ( si este prezentata cu un simt aproape ostentativ al realului ) si nu un ideal
precum Beatrice a lui Petrarca sau pentru vreo frumusete eterica rafaeliana  (Sonetul XXI,
Sonetul CXXX)

Sonet Caracteristici
Un sonet este pur și simplu o poezie scrisă într-un anumit format. Puteți identifica un sonet
dacă poemul are următoarele caracteristici:

 14 linii. Toate sonetele au 14 linii care pot fi împărțite în patru secțiuni numite quatrains.

 O schemă strictă a rimei. Schema rima unui sonet shakespearian este ABAB / CDCD /
EFEF / GG (notează cele patru secțiuni distincte din schema rima).
 Scrisă în Pentameter iambic . Soneturile sunt scrise în pentametru iambic , un metru
poetic cu 10 bătăi pe linie, alcătuit din silabe alternate, netensionate și stresate.
Un sonet poate fi împărțit în patru secțiuni numite quatrains. Primele trei cvinteze conțin câte
patru linii și folosesc o schemă de rime alternantă. Cvadrul final constă doar din două linii
care ambii rimează.
Fiecare quatrain ar trebui să progreseze poemul după cum urmează:

1. Primul quatrain: Aceasta ar trebui să stabilească subiectul sonetului.

Număr de linii: 4. Schema de rime: ABAB
2. Al doilea quatrain: Acesta ar trebui să dezvolte tema sonetului.
Număr de linii: 4. Schema de rime: CDCD
3. Cea de-a treia etapă : aceasta ar trebui să rotunjească tema sonetului.
Număr de linii: 4. Schema de rime: EFEF
4. Al patrulea quatrain: aceasta ar trebui să acționeze ca o concluzie a sonetului.
Număr de linii: 2. Schema de rime: GG