Învățând lecția bătăliei frontierelor, Joffre a căutat să restabilească echilibrul, întărind flancul drept al armatei.

A regrupat unitățile militare

luate din diferite sectoare ale frontului și a format o nouă armată (a VI-a), condusă de generalul Maunoury, pe care a concentrat-o în zona
Parisului, a cărei garnizoană era alcătuită din localnici. La 1 septembrie, această armată reunea 11 divizii, având misiunea de a ataca din
flanc, atunci când condițiile vor fi favorabile, armata germană care înainta prin marș .
La 3 septembrie, Joffre intenționa să continue retragerea, menținând, însă, la cele două extremități ale frontului, Paris și Verdun, punctele de
sprijin care îi vor putea permite reluarea ofensivei. A doua zi a fost avertizat de situația precară a Armatei I germane al cărui flanc defensiv
era insuficient, ivindu-se, astfel, ocazia favorabilă pentru un contraatac francez. Joffre avea în vedere deplasarea armatei lui Maunoury la
sud de Marna, în timp ce Joseph Simon Gallieni, comandantul trupelor concentrate în zona Parisului, printr-o contralovitură, urma să împingă
atacul la nord de râu. Bătălia avea să se desfășoare pe 6-7 septembrie. S-au luat măsuri ca în Armata a V-a, Lanrezac să fie înlocuit de
Franchet d’Espérey și corpul britanic avea să reia ofensiva. În seara zilei de 4 septembrie, la ora 22, s-a dat ordinul general de atacare a
Armatei I germane. Între timp, Moltke, înștiințat de concentrarea forțelor franceze în Lorena, a înțeles gravitatea pericolului care îl amenința
dinspre Paris. A lăsat armatele din centru să-și continue înaintarea și a ordonat celor două armate din aripa dreaptă, comandate de Kluck și
Bulow, să se îndrepte spre est. Frontul defensiv nu se putea forma imediat, căci cea mai mare parte a diviziilor germane au traversat Marna,
în timp ce trupele lui Maunoury erau gata de atac la nord de râul Marna.
În momentul declanșării bătăliei, Moltke avea 75 de divizii, iar Joffre-79. În urma întăririlor provenite din trupele de rezervă, infanteria
Antantei era mai numeroasă decât cea germană. Antanta avea toate avantajele. Dacă în Bătălia de la Charleroi, cele două armate germane
de linie aveau 30 de divizii în fața a 19 divizii franco-britanice, acum nu mai dispuneau decât de 20, pe când Antanta avea 30 de divizii. Cele
două armate germane au trimis patru divizii în fața Anversului, fortificație în cadrul sistemului belgian, lăsând trei divizii în fața Maubeugeului
pentru a-l asedia. La 26 august au pus la dispoziția Marelui Cartier General alte patru divizii, care au fost trimise spre Prusia Orientală să
întărească forțele amplasate acolo pe 29 august. Armatele germane ar fi putut primi întăriri scoase în cadrul unităților din Lorena. Moltke a
ignorat deplasările de forțe efectuate de Joffre până pe 4 septembrie și nu a luat nicio inițiativă în această privință. Fiind sigur pe el că
înfrângerea francezilor era certă, a slăbit aripa dreaptă, fără să anticipeze ceea ce va urma. În după-amiaza zilei de 5 septembrie, a început
marea bătălie pe înălțimile de la vest de Ourcq, unde armata lui Maunoury a atacat flancul de apărare al armatei lui Kluck. Forțele franceze
au atacat și s-au amplasat în sector, folosind orice mijloc de transport, inclusiv taxiurile pariziene rechiziționate de urgență pentru transferul
trupelor de rezervă. Beneficiind de avantaj, Joffre a coordonat un atac masiv. În 7 septembrie, britanicii și francezii s-au infiltrat în sectorul
mai puțin aparat al frontului german, la joncțiunea dintre Armata I cu Armata II, amenințând divizarea trupelor germane.

Taxi parizian

Pe 8 septembrie, Comandamentul german era sigur de succes, o breșă fiind deschisă în regiunea Revigny, între Armata a IV-a și a III-a
franceză. Dar a fost obturat prin înaintarea în linie a unui corp de armată scos cu trei zile mai devreme de pe frontul din Lorena. În partea de
vest a frontului, armatele franceze și corpul britanic au reluat ofensivă. Situația pentru cele două armate germane din flancul drept s-a
înrăutățit. Kluck și-a readus diviziile de la nord de Marna pentru a para atacul lui Maunoury, deschizând o largă breșă între armatele sale și
cele ale lui Bulow. Linia Petit-Morin era apărată de o cortină de cavalerie, ușor de atras într-o busculadă. Cei doi generali germani nu ignorau
pericolul, dar sperau că printr-o acțiune viguroasă a celor două extremități ale frontului de luptă să obțină victoria înainte ca breșa să fie larg
deschisă. Pe Ourcq, Kluck a încercat să învăluie prin nord armata lui Maunoury. Bulow ducea tot greul pe aripa stângă, traversând mlaștinile
de la Saint-Gond și atacând diviziile lui Foch. Eforturile germanilor au fost zadarnice. În 8 septembrie, linia Petit-Morin a fost străpunsă,
Armata a VI-a franceză era gata să cedeze, fiind salvată de 6000 de rezerviști, prin intermediul unei coloane de taxiuri rechiziționate în Paris.
Pe 9 septembrie, armata I germană risca să fie atacată din spate, iar armata a II-a, din flancul stâng. Generalul Helmuth von Moltke a
ordonat generalilor von Bulow și von Kluck să se retragă. Înfrângerea suferită de flancul drept al armatei l-a obligat pe Moltke să înceteze
ofensiva din Lorena și să readucă în prima linie armatele din centru. Retragerea germană le-a permis armatelor Antantei să traverseze
Marna lent, acoperind însă doar 20 km în prima zi. Armata lui von Kluck a făcut joncțiunea cu armata lui von Bulow pe valea râului Aisne. În
timpul după-amiezii, britanicii au traversat Marna pe la Fertes sous Jouanne, sprijiniți de Armatele franceze V și VI și, astfel, francezii obțin
victoria. La est de tabăra de la Mailly, pe frontul din Argonne, de la Meusa superioară până la Grand-Couronne de Nancy, germanii atacau
spre sud și de la est la vest linia frontului de la Moselle și Meurthe pentru a încercui frontul francez de la Verdun.
La 10 septembrie, în urma contraofensivei, întregul front german a cedat. Francezii au suferit pierderi de 250 000 de soldați. Pierderile
britanice se ridicau la peste 12 700. Ordinul de urmărire lansat de Joffre nu a putut fi, însă, executat, din cauză că infanteria și cavaleria
franceză erau epuizate, iar artileria nu avea muniție. Intrarea unei armate germane alcătuită din divizii din Lorena și trupele disponibile în
urma capitulării Maubeugeului au oprit urmărirea francezilor pe linia râului Aisne. Comandanții șefi s-au grăbit să desfășoare frontul de luptă
în direcția nord-vest și, apoi, spre nord, efectuând o manevră de deplasare laterală a trupelor. Era o cursă spre mare. La sud de Amiens,
Joffre a amplasat o nouă armată, dar care a fost respinsă pe 25 septembrie pe Somme. A lansat, între Arras și Bethne, noi forțe, dar fără
succes. A pregătit o altă ofensivă în regiunea Lille, cu diviziile belgiene care evacuau Anversul. Falkenhayn l-a înlocuit pe Moltke, reluând
ofensiva pentru a ajunge la porturile de pe țărmul mării, la Pas-de-Calais, al cărui control îi permitea să amenințe în mod direct Anglia,
împiedicând debarcarea de noi trupe britanice. A respins 5 corpuri de armată formate din noi recruți și voluntari. În 18 octombrie, a ordonat
atacarea frontului de pe Yser, unde trupele belgiene s-au stabilit cu dificultate. Timp de trei săptămâni, Falkenhayn a lansat atacuri la
Dixmude, la Ypres și la Messines. Belgienii au deschis ecluzele de la Nieuport și au inundat Yser. Tactica de învăluire era imposibilă. De la
mare la frontieră elvețiană s-a stabilit un front continuu. Operațiunea care trebuia să fie încheiată în șase săptămâni a durat câteva luni,
astfel, comandamentul german a trebuit să-și recunoască eșecul. La rezultat au contribuit decisiv și rușii. Comandamentul rus a intrat cu una
dintre armatele sale în Prusia orientală, în timp ce Moltke a fost constrâns să retragă patru divizii din teatrul principal de operațiuni și să le
trimită pe frontul estic. Ofensiva rusă a facilitat victoria Antantei de pe Marna. Însă rușii au fost învinși la Tannenberg. Pe bucla de pe Vistula,
rușii, germanii și austriecii au lansat treptat manevre de învăluire, fără a obține un avantaj. Chiar și așa, victoria obținută în Bătălia de pe
Marna a arătat că germanii puteau fi împiedicați de Antanta să obțină o victorie rapidă și decisivă. Dar era evident că războiul era pe departe
de a se încheia, germanii având destule forțe pentru a atacă. Sloganul soldaților britanici „acasă înainte de Crăciun” a ajuns o glumă proastă,
de umor negru.