Operaţiunea Overlord (debarcarea din Normandia)

Operaţiunea Overlord, cunoscută mai degrabă drept debarcarea din Normandia, a însemnat din punct
de vedere strategic deschiderea unui „al doilea front” împotriva Wehrmachtului, o mişcare îndelung
aşteptată de URSS.Cu toate că Aliaţii luptaseră deja de nouă luni în cadrul invaziei Italiei, care a avut ca
preludiu debarcarea din Sicilia din iulie 1943, debarcarea din Normandia a avut o importanţă strategică mai
mare, căci deschiderea celui de al doilea front în Franţa a grăbit înfrangerea Germaniei Naziste.

Planificarea debarcării din Normandia

În ciuda unei prezenţe militare masive, armatele pe care le-au organizat Aliaţii pentru debarcarea în
Normandia erau departe de a fi invincibile. Efectivele militare nu erau atât de numeroase pe cât se aşteptau
guvernele SUA, Marii Britanii şi Canadei. Americanii nu au organizat cu prea mare minuţiozitate procesul
de recutare, Marea Britanie se confrunta cu constrângeri demografice, Ie restul trupelor venite în Europa din
Canada au fost înrolate pe baza unei recrutări voluntare. Lipsa de motivaţie a soldaţilor a reprezentat de
asemenea o mare problemă în ajunul planificatei invazii în Franţa. Soldaţii americani voiau să termine cât
mai repede războiul pentru a se întoarce acasă, iar cei britanici, chiar dacă manifestau dorinţa să cucerească
Cel de-al Treilea Reich, erau îngrijoraţi de viitorul pe care îl va avea Marea Britanie după război. Pe de altă
parte, lipsa de experienţă pe câmpul de luptă a soldaţilor canadieni îngreuna şi mai mult misiunea
americanilor şi britanicilor.
Planul operaţiunii Overlord, prezentat de generalul Morgan pe 15 iulie 1943 în cadrul Comisiei
Statului Major al Forţelor Aliate, fixa condiţiile în care se putea lansa un asalt asupra coastelor de nord-vest
a Franţei, zonele fezabile pentru debarcare precum şi mijloacele de dezvoltare a prezenţei militare a Aliaţilor
în Europa Occidentală. Pe 28 iulie 1944, generalul Ray Barker, adjunctul lui Morgan, a călătorit la
Washington pentru a prezenta planul operaţiunii Overlord Statului Major al Armatei SUA şi pentru a se
consulta cu Departamentul de Război referitor la aspectele logistice ale operaţiunii. Generalul Frederick
Morgan a fost de asemenea autorizat să emită ordine în numele Comandantului Suprem al Forţelor Aliate.

Asigurarea apărării coastei Atlanticului de către Wehrmacht

O invazie a Aliaţilor în nord-vestul Franţei a fost anticipată de mult timp de către Înaltul
Comandament German. Pe toată perioada războiului, Wehrmachtul a staţionat 50 de divizii în Franţa şi
Ţările de Jos, iar în  cazul în care se putea elimina ameninţarea unei invazii a Aliaţilor,  toate aceste forţe
germane staţionate pe coastele Atlanticului puteau fi desfăşurate în sprijinul operaţiunilor militare de pe
Frontul de Est.  
Sistemul german de fortificaţii de pe coastele Atlanticului, cunoscut sub numele de „Zidul
Atlanticului”, începe să fie dezvoltat începând cu primavara lui 1942, după ce directiva Fuhrerului nr. 40 din
23 martie 1942 a ordonat oficial crearea acestuia. Planul a presupus amplasarea de câmpuri minate, buncăre
din beton, garduri de sârmă ghimpată şi cuiburi de artilerie fortificate. La comanda celor peste 4800 km de
fortificaţii de pe coastele Atlanticului se afla feld mareşalul Karl Gerd von Rundstedt.
În iunie 1944, Wehrmachtul avea în Franţa 46 de divizii de infanterie şi 9 divizii de blindate (cele mai
importante erau Divizia I Panzer, Divizia a 2 a Panzer, Divizia a 12 a SS Panzer, Divizia Panzer Lehr).

Marea problemă era reprezentată însă de stocurile insuficiente de muniţie şi carburant. Cel mai bine
întărit punct de pe toată distanţa Zidului Atlanticului era Pas de Calais, cea mai scurtă distanţă dintre Marea
Britanie şi Franţa. Dilema germană era locul unde va avea loc până la urmă această invazie. Hitler a

1
suspectat în mai 1944 şi Normandia ca loc potenţial al unei debarcări şi l-a instruit pe Rommel să întreprindă
acţiuni pentru întărirea sistemelor de apărare de acolo. O altă ameninţare potenţială percepută de Înaltul
Comandament German era şi coasta sudică a Franţei. Totuşi, Hitler era mult mai sigur că o potenţială
invazie va fi organizată mai aproape de coastele britanice pentru a putea asigura sprijinul aerian necesar.

Cheia succesului Aliaţilor din  Ziua-Z

Operaţiunile navale în vederea debarcării în Normandia au fost conduse de amiralul britanic Betram
Ramsay. Tot el a fost responsabil şi de planificarea operaţiunilor navale din cadrul învaziei din Africa de
Nord (Operaţiunea Torch). Flota expediţionară a Aliaţilor a fost formată din 1213 nave de război, 4126 de
ambarcaţiuni de desant, 736 nave auxiliare şi 864 de nave comerciale, iar efectivul trupelor navale ajungea
la 195.700 de soldaţi.

Eisenhower, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, a programat organizarea debarcării
în Normandia pentru data de 5 iunie 1944, dar datorită condiţiilor meteo nefavorabile ea a fost amânată
pentru ziua următoare.

Până în zorii zilei de 6 iunie 1944, mii de paraşutişti se aflau deja în spatele liniilor inamice, având
sub control poduri şi drumuri de acces. Aceste trupe vor juca un rol cheie în reuşita invaziei din Normandia.
Pe lângă asigurarea  obiectivelor cheie, paraşutiştii au ajutat şi la neutralizarea bateriilor de coastă, facilitând
astfel ieşirea trupelor de invazie de pe plaje pentru a consolida „capetele de pod”.  Diviziile  82 şi 101 de
paraşutişti a SUA au acţionat la vest de plaja cu numele de cod Utah. Divizia a 6-a de paraşutişti britanici a
primit ca sarcină asigurarea podurilor de peste canalalul Caen şi râul Orne, distrugerea celor 5 poduri de
peste râul Dives şi neutralizarea bateriei de coastă Merville. Paraşutiştii din rezistenţa franceză au fost
paraşutaţi de brigada British Special Air Service pentru a asigura obiective cheie din Bretania, începând cu 5
iunie 1944. Asaltul amfibiu a început la ora 6:30 a acelei zile.

Până la sfârşitul zilei de 6 iunie 1944, Aliaţii vor reuşi să debarce în Normandia aproximativ 150.000
de soldaţi. Conform estimărilor, 4414  militari şi-au piedut viaţa şi alţi 8000 au fost răniţi. Armata germană a
suferit de pe urma haosului din structurile de comandă. În ziua debarcării trupelor de invazie pe ţărmul
Normandiei, mareşalul Rommel se afla în permisie.
În primă fază, crezând că invazia este doar o diversiune pentru a facilita un atac de la nord de râul
Sena, Hitler a refuzat să mobilizeze diviziile de blindate aflate în apropiere pentru organizarea unui
contraatac împotriva  forţelor Aliaţilor
Până la sfârşitul lunii iunie 1944, Aliaţii vor reuşi să ocupe portul Cherbourg, reuşind să debarce
aproximativ 850.000 de soldaţi şi 150.000 de vehicule în Normandia.
Implicaţiile geostrategice ale debarcării din Normandia
Spre sfârşitul lunii august 1944, Aliaţii au ajuns la râul Sena şi au reuşit să elibereze Parisul, forțând
retragerea trupelor germane din nord-vestul Franţei. Invazia din Normandia a reprezentat o lovitură
psihologică majoră pentru Hitler, împiedicându-l să mai trimită trupe pentru a stopa contraatacul sovietic.