SLIDE 1

a fost numele de cod secret folosit de conducerea Germaniei naziste pentru operația
militară de invadare a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acțiune începută
la 22 iunie 1941. Scopul inițial al operațiunii a fost cucerirea Rusiei Europene și a Ucrainei până
la Arhanghelsk în nord și Astrahan în sud. Se presupune că eșecul Operațiunii Barbarossa a dus, în
cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste în al Al Doilea Război Mondial. Pe acest front s-au
purtat unele dintre cele mai mari și violente bătălii, cu uriașe pierderi de vieți omenești, în condiții
cumplite atât pentru germani cât și pentru sovietici.

SLIDE 2

Germanii afirmau că se tem că Armata Roșie se pregătește să atace Germania nazistă și din
acest motiv atacul asupra Uniunii Sovietice era justificat ca război preventiv. Cititorii cărții lui
Hitler Mein Kampf („Lupta mea”) nu ar fi trebuit să fie surprinși în momentul în care Uniunea
Sovietică a fost atacată de naziști. În această lucrare, Hitler afirma convingerea sa că germanii ar fi
avut nevoie de Spațiu vital, adică teren și materii prime, care putea fi găsit numai în răsăritul
Europei). Scopul declarat al naziștilor era să deporteze și să înrobească populația slavă din răsărit,
pe care o considerau inferioară din punct de vedere rasial și să colonizeze zonele estice cu
populație etnică germană. Toată populația urbană a Uniunii Sovietice urma să fie exterminată
prin înfometare, ceea ce ar fi creat un surplus de produse agricole cu care ar fi fost hrăniți germanii

SLIDE 4

În cadrul pregătirilor pentru atac, Hitler a ordonat deplasarea a 3,2 milioane de soldați către
frontiera sovietică, a hotărât lansarea a numeroase raiduri de recunoaștere aeriană deasupra
teritoriului sovietic și a impus stocarea în depozite din est a unor cantități uriașe de materiale
necesare atacului. Stalin mai credea că germanii vor dori mai întâi să determine Anglia să ceară
pace, mai înainte de a deschide un front în răsărit. În ciuda avertismentelor repetate ale serviciilor
sovietice de spionaj, Stalin a refuzat să dea crezare informațiilor alarmante, apreciind că este vorba
de dezinformări britanice care încercau să târască URSS-ul în război împotriva Germaniei pentru a
ușura situația englezilor.
 Slide 6
Strategia asupra căreia Hitler și generalii săi au căzut de acord a fost să implice trei grupuri de
armate desemnate să cucerească regiuni și mari orașe sovietice special desemnate pentru fiecare.
Dacă la început atacul a fost un succes, până în cele din urmă germanii au intrat în criză de timp —
până în momentul în care au ajuns în suburbiile Moscovei la începutul lunii decembrie, se instalase
deja iarna rusească. S-a spus de multe ori că Hitler a luat decizia greșită de a amâna atacul de pe
data inițială 15 mai, deoarecea dorea să intervină mai întâi în Iugoslavia și să-l ajute pe Musolini.
Grupul de Armate Nord, care trebuia să cucerească Țările Baltice și în cele din urmă Leningradul, a
avansat în august 1941 până în suburbiile orașului simbol al revoluției bolșevice. Aici, rezistența
aprigă a sovieticilor a oprit înaintarea germanilor.
În timpul campaniei, Hitler a ordonat ca greutatea atacului să fie transferată de la regiunea
Moscovei către sud, pentru a grăbi cucerirea Ucrainei. Această mișcare a întârziat atacul asupra
capitalei sovietice, sovieticii reusind sa se mobilizeze in acest scurt timp. Până în momentul în care
atenția atacatorilor s-a îndreptat din nou asupra Moscovei, rezistența îndârjită a Armatei Roșii, ploile
torențiale de toamnă și, mai târziu, iarna rusească, au oprit atacul german.

SLIDE 7

Cauza principală a înfrângerii de proporții a Armatei Roșii în 1941 a fost atacul surpriză al
germanilor pentru care sovieticii erau slab pregătiți. Armata germană era în 1941 cel mai bine
antrenată și experimentată din lume. Germanii aveau o doctrină militară avansată și un moral foarte
ridicat, după o serie de victorii obținute cu foarte puține pierderi. Prin contrast, forțele armate
sovietice duceau lipsă de cadre de conducere competente, de pregătire corespunzătoare și de
entuziasm. Cea mai mare parte a planificării sovietice considera că nu va avea loc un război până în
1942, iar atacul german a avut loc când încă se mai făceau reorganizări ale Armatei Roșii

Slide 8

Germanii au subestimat în mod grosolan puterea de mobilizare a Armatei Roșii. Efectivul de

mobilizare de început (totalul trupelor deja antrenate care pot fi puse pe picior de război în timp
scurt) a fost de două ori mai mare decât se așteptaseră germanii. Până la începutul lunii august,
noile armate formate luaseră deja locul celor distruse până în acel moment.

Obiectivele Operațiunii Barbarossa au fost nerealiste de la început. Declanșarea războiului

în timpul verii uscate a fost favorabilă germanilor, care i-au luat pe sovietici prin surprindere, cărora
le-au fost distruse numeroase unități militare și o cantitate uriașă de armament în primele câteva
săptămâni. Când vremea favorabilă a făcut loc condițiilor grele ale toamnei și iernii, iar Armata
Roșie a recuperat handicapul începutului, ofensiva germană a început să dea semne de oboseală.
Armata germană nu a putut fi aprovizionată pentru desfășurarea unei ofensive îndelungate. Pur și
simplu nu exista suficient carburant pentru a face ca întreaga armată să-și atingă obiectivele inițiale.
Probabil nici un alt factor nu a fost prost apreciat de planificatorii germani ca evoluția vremii în timpul
invaziei. Vremea este un factor neutru în desfășurarea războiului. Tabăra care este mai bine
pregătită să folosească condițiile meteorologice va câștiga un avantaj, tabăra care le va ignora va
suferi pe măsură. Subestimarea forței Armatei Roșii a pus armata germană la discreția vremii
nefavorabile.
Forțele germane nu erau pregătite să facă față condițiilor meteorologice extreme și rețelei proaste
de drumuri din URSS. Toamna ploiasă a transformat terenul într-o mocirlă nesfârșită, care a încetinit
mult avansarea germanilor. În timpul verii, atacatorii au trebuit să facă fața pământurilor transformate
în praf zburător, în timpul toamnei au trebuit să facă față noroaielor lipicioase, iar iarna au trebuit să
lupte cu ninsoarea abundentă și gerul năpraznic. Tancurile germane erau dotate cu șenile înguste,
care asigurau putere de tracțiune scăzută și o flotabilitate redusă în noroi. Prin comparație, noile
tancuri sovietice, așa cum erau T-34 și KV, erau cu mult mai mobile. Cei peste 600.000 de cai de
talie mare europeană, folosiți pentru aprovizionare și mișcarea pieselor de artilerie, nu au rezistat
bine în aceste condiții meteorologice grele. Caii de talie mică ai Armatei Roșii erau incomparabil mai
bine adaptați la climatul aspru și erau învățați să scurme cu copitele în zăpada înghețată după iarba
de dedesubt.