Acțiunile trupelor române în Caucaz și Kuban

A. Acțiunile ofensive ale armatei române în Caucaz și Kuban

I. Contextul desfășurării acțiunilor militare
Contraofensiva de la Moscova (6 decembrie 1941), a însemnat sfârșitul „războiului-fulger” pentru
Germania, singurul instrument prin care putea câștiga războiul. În consecință, conflictul s-a prelungit, iar A.
Hitler și liderii militari germani au fost obligați să-și restructureze intențiile strategice.
Noua viziune politico-strategică a lui Hitler s-a materializat în "Planul Albastru" ("Directiva nr.
41"), semnată la 5 aprilie 1942 . Conform acestui document, obiectivul principal îl constituia nimicirea
definitivă a forţelor sovietice şi privarea acestora de cele mai importante resurse necesare economiei de
război. Prioritară era acţiunea în sectorul sudic (nimicirea inamicului de pe Don, cucerirea regiunii
petrolifere, forţarea Caucazului), în timp ce cucerirea Stalingradului şi a Careliei rămâneau în suspensie până
la disponibilizarea de noi forţe. Din analiza documentului se poate trage concluzia că forţele principale se
dirijau spre Caucaz.
Operaţiile au început la 28 iunie 1942, Grupul de armate "Sud" înaintând rapid spre est, fără ca acest
lucru să însemne şi distrugerea armatelor sovietice, care au învăţat lecţiile anului 1941 şi au evitat inteligent
manevrele comandamentului german. Înşelat de această înaintare rapidă, la 23 iulie 1942, Hitler a semnat
Directiva operativă nr.45, prin care a modificat substanţial planul de campanie iniţial, hotărând să
cucerească simultan atât Caucazul cât şi Stalingradul, obiective separate până la acea dată.
El a divizat Grupul de armate „Sud” în două grupări-Grupul de armată „B” (armatele 4 tancuri, 2, 6
germane, Armata 2 ungară), comandant de feldmareşalul Freiherr von Bock şi Grupul de armată „A”.
În conformitate cu Directiva nr. 45 din 23 iulie, Grupul de armate „A”, comandat de feldmareşalul
von List, a dezvoltat, începând cu 25 iulie, ofensiva spre Caucaz. Grupul a avut în compunere:
- Armata 1 blindată, comandată de general-colonelul Ruoff;
- Armata 13, comandată de general-colonelul von Kleist.
Trupele germane şi-au canalizat ofensiva pe două direcţii – Krasnodar-Tuapse (Armata 17) şi
Mazdok-Groznîi-Baku (Armata 1 blindată). Înaintarea a fost deosebit de rapidă, frontul Grupului de armată
lărgindu-se de la 150 km (inițial) la circa 700 km, fapt ce a necesitat acoperirea flancului său drept spre
coasta de est a Mării Negre .

II. Acțiunile trupelor române în Caucaz (1august 1942-12 februarie 1943)

Trupele române au acționat pe două direcții strategice:
a) În vestul Caucazului
b) În centrul Caucazului
a) În vestul Caucazului
 Pentru acoperirea flancului drept al trupelor germane s-a apelat la Armata 3 română, comandată
de generalul de corp de armată Petre Dumitrescu, al cărui comandament se afla la Mariupol, în aşteptarea
marior unităţi ce trebuiau să acţioneze în Cotul Donului.
Armata 3 a dispus, inițial (1-6 august 1942), de:
- Corpul 1 armată (Divizia 2 munte şi Divizia 298 germană);
- Corpul de cavalerie (diviziile 5, 6 şi 9 cavalerie).
Armata 3 a fost subordonată Armatei 17 germane care mai avea în compunere Corpul 5 armată
german (diviziile 9, 73, 125, 198 germane) şi, pentru o scurtă perioadă, Corpul 49 armată german (diviziile 4
munte română, 73 şi 298 germane).
De la 7 august 1942, Armata 3 a avut în compunere numai Corpul de cavalerie, comandat de
generalul Mihail Racoviţă.
Până la 9 august, diviziile corpului au executat urmărirea forţelor sovietice, nimicind din mişcare
rezistenţele de ariergardă ale acestora. La 9 august, Regimentul 8 din Divizia 5 cavalerie a cucerit portul
Jeisk, obiectiv foarte important pentru controlul Mării de Azov. În următoarele două zile, 10 şi 11 august, s-a
forţat canalul Protoka şi a fost cucerit oraşul Slavianska, victoria fiind foarte preţioasă, deoarece a decis
soarta Peninsulei Taman şi a deschis drumul spre Temriuk, Varenikovskaia şi portul Anapa . În această
etapă, sunt de remarcat performanţele de marş, marile unităţi parcurgând 550 km în 11 zile, media zilnică
fiind de 50 km.
Între 16 şi 20 august, Corpul de cavalerie a forţat canalul Kurka, angajându-se apoi în eforturile de
cucerire a oraşului Temriuk. Pentru cucerirea lui, Divizia 6 a declanşat atacul la 23 august, ajungând în seara
zilei la marginea localităţii. A doua zi, la orele patru, după o pregătire de artilerie, înaintarea a fost reluată,
Temriuk-ul fiind cucerit trei ore mai târziu.
Concomitent, Regimentul 8 roşiori a realizat un cap de pod la sud de fluviul Kuban. La 23 august
1942, în ajunul cuceririi Temriuk-ului, prin ordinul nr. 55, Armata 3 a fixat noi misiuni de luptă Corpului de
cavalerie. Divizia 6 cavalerie continua să acţioneze în zona localităţii Temriuk, iar forţele principale
(diviziile 5 şi 9 cavalerie) urmau să treacă la sud de fluviul Kuban, pe podul de la Troiskaia, prin spatele
Corpului 5 armată german, înaintând apoi pe direcţia Kijevskoe-Varenikovskaia-Anapa.
Până la 27 august 1942, diviziile 5 şi 9 cavalerie au trecut la sud de Kuban, atacând de la nord-vest
Krîmskaia către Anapa. Acest port a fost cucerit în dimineaţa zilei de 31 august de către unităţile Diviziei 9
cavalerie nevoite să lichideze şi rezistenţele opuse de partizani, adăpostiţi în case, grădini etc.
Începând cu noaptea de 30/31 august 1942, Divizia 6 cavalerie, lăsând elemente de siguranţă la
Temriuk, a fost deplasată la sud de fluviul Kuban, pe râul Starîi Kuban, la intrarea în Peninsula Taman.
Atacul pentru cucerirea acestui obiectiv s-a declanşat la 2 septembrie 1942, fiind continuat până la 4
septembrie.
La această dată, prin ordinul Armatei 17 germane, Divizia 6 cavalerie a fost transferată la Krîmskaia,
unde a ajuns la 8 septembrie 1942. Cucerirea Peninsulei Taman a reprezentat o operaţie foarte importantă
deoarece a deschis drumul forţelor din Crimeea peste strâmtoarea Kerci.
 Au fost transferate din Crimeea în Caucaz peste strâmtoarea Kerci diviziile 3 munte, 10 și 19
infanterie.
În primele zile ale lunii septembrie, Corpul 5 armată german a desfăşurat operaţia de cucerire a
Novorossiisk-ului, la care a contribuit Divizia 5 cavalerie, ce a atacat oraşul dinspre sud-vest, reuşind să
pătrundă în interiorul său în zilele de 9-10 septembrie 1942.
Până la jumătatea lunii septembrie, diviziile române, acţionând la flancul drept al Armatei 17
germane, au pătruns adânc în Caucaz. Ele au cucerit o parte însemnată din coasta de est a Mării Negre, cu
obiective importante cum ar fi posturile Jeisk, Temriuk, Anapa, cea mai mare parte a Peninsulei Taman,
Novorossiisk.
Atingând pantele de nord ale munţilor Caucaz, Grupul de armate „A” a fost obligat să treacă la
apărare din cauza terenului muntos împădurit, a rezistenţei din ce în ce mai mare a forţelor sovietice, a
lungimii frontului şi a forţelor reduse aflate la dispoziţie.
În aceste condiţii, şi marile unităţi române au fost nevoite să suporte resubordonări, restructurări de
dispozitiv şi noi misiuni. Datorită situaţiei de la Stalingrad, comandamentul Armatei 3 a primit ordin să
revină la Rostov pentru a lua în primire frontul de pe Don. Divizia 5 cavalerie a fost scoasă din subordinea
Corpului de cavalerie care a primit în schimb Divizia 19 infanterie.
Corpul de cavalerie (diviziile 6, 9 cavalerie, 19 infanterie) împreună cu Divizia 10 infanterie şi
Divizia 3 munte au intrat în compunerea Corpului 5 armată german (comandant generalul Vetzel) care mai
avea în subordine Divizia 9 infanterie germană. În lunile septembrie-decembrie 1942, misiunile acestui corp
de armată au fost asigurarea şoselei şi a căii ferate Krasnodar-Krîmskaia, singura legătură a forţelor
germano-române ce acţionau în Caucazul Central şi realizarea siguranţei litoralului pontic de la Taman şi
până la Novorossiisk.
Pentru îndeplinirea acestor misiuni, marile unităţi române au fost obligate să adopte dispozitive cu
fronturi largi, în disproporţie cu forţa lor combativă şi cu mijloacele de care dispuneau. La 1 decembrie 1942,
acestea erau următoarele: Divizia 6 cavalerie – 24 km, Divizia 19 infanterie – 24 km; Divizia 9 cavalerie –
30 km.
Marile unităţi române din Caucazul Central au rămas pe poziţii defensive până la începutul anului
1943, când au început retragerea spre vest, luptând apoi în capul de pod Kuban.
În perioada 1 august – 24 decembrie 1942, Corpul de cavalerie a pierdut 257 ofiţeri, 118
subofiţeri, 7.098 (morţi, răniţi şi dispăruţi).
b) În centrul Caucazului
În regiunea centrală a Caucazului a acționat a fost Divizia 2 munte, comandată de generalul de
brigadă Ion Dumitrache. Marea unitate era compusă din două grupuri de vânători de munte (4 și5) cu câte
trei batalioane fiecare. Efectvul era de 404 ofiţeri, 444 subofiţeri şi 14.623 trupă.
Divizia a plecat din ţară la 13 iulie 1942, s-a deplasat pe calea ferată şi, la 31 iulie, a debarcat în gara
Volnovaha, de unde a fost dirijată la sud de Don, spre Caucaz. De la mijlocul lunii august 1942, a intrat în
subordinea Corpului 40 blindat german din Armata 1 blindată. După ce a străbătut prin marş 1.060 km, la 20
august, Divizia 2 munte a ajuns în zona Malka (sud Pitiagorsk), pe râul Baksan Aici a primit misiunea să
realizeze, la sud de râu, între satele Bakssanenok şi Kisburun, un cap de pod, dând apoi lovitura principală
pe direcţia Kurkuşin-Nalcik . Luptele s-au desfăşurat în perioada 22 august – 2 septembrie şi au avut un
caracter deosebit de dârz. Unităţile diviziei au cucerit înălţimea cu cota 910, au realizat un cap de pod, dar n-
au reuşit să atingă Nalcik-ul, important centru de comunicaţii care flanca acţiunile forţelor principale
germane ce operau în Caucazul de Sud.
La 26 august, Divizia 2 munte a fost subordonată Corpului 3 blindat german (diviziile 23 blindată, 13
şi 370 infanterie), comandat de generalul von Mackensen. La 19 octombrie, marea unitate a primit misiunea
să atace din nou Nalcik-ul, ofensiva debutând la 25 octombrie. În pofida rezistenţei inamicului, batalioanele
de vânători de munte au cucerit Nalcik-ul, la 29 octombrie. A fost una din cele mai mari victorii obţinute
de trupele române în luptele din Caucaz, Divizia 2 munte capturând 3.079 prizonieri şi o mare cantitate de
armament şi tehnică de luptă. Pierderile proprii s-au ridicat la 30 ofiţeri, 22 subofiţeri şi 768 soldaţi (morţi,
răniţi şi dispăruţi) .
Începând cu data de 1 noiembrie 1942, Divizia 2 munte a predat trupelor germane fâşia cuprinsă între
râul Bakssan şi Nalcik (inclusiv), fiind deplasată în zona Alagir-Ordjonikidze/Ввладикавказ/, unde a primit
misiunea să asigure flancul dinspre munți al Corpului 3 blindat german căruia i-a rămas subordonată.
Datorită situaţiei create pe frontul de la Stalingrad, la 4 decembrie, marea unitate a primit ordin de retragere
spre vest. Replierea a durat aproximativ trei luni, divizia luptând în capul de pod Kuban, apoi fiind trecută în
Crimeea, la mijlocul lunii martie 1943. Divizia 2 munte a fost marea unitate care a ajuns în punctul cel mai
estic pe teritoriul sovietic, iar performanţele sale i-au atras denumirea de „divizia de fier”.
Notă: În perioada august-octombrie 1942, pierderile trupelor române au fost de 39.074 de militari
(morţi, răniţi şi dispăruţi)

III. Acțiunile trupelor române în capul de pod Kuban (12 februarie-9 octombrie 1943)
a) Capul de pod Kuban- constituire, rol strategic
Capul de pod Kuban, după numele râului ce străbate zona, a fost creat ca urmare a retragerii forţelor
germane şi române din Caucaz, spre Peninsula Taman.
Înaltul Comandament sovietic era stânjenit în acțiunile sale ofensive după victoriile de la Stalingrad și
Kursk-Orel, de prezenţa la aripa sa sudică a unor importante forţe germano-române care îi periclitau
dezvoltarea ofensivei spre vest şi blocau, totodată, libertatea, de acţiune a flotei sovietice din Marea Neagră.
Pentru primul scop au fost concentrate forţele a două Fronturi (Nord caucazian şi transcaucazian),
totalizând 50 de mai unităţi între care patru brigăzi de tancuri, grupate în cinci armate (58, 9, 37, 56 şi 18). Pe
măsura dezvoltării ofensivei, aceste forţe au fost succesiv reduse rămânând în final doar trei armate, grupate
în Frontul nord caucazian.
La rândul său, Înaltul Comandament german considera că prin menţinerea capului de pod Kuban se
apăra indirect Crimeea şi spera în posibilitatea reluării ofensivei spre ţinuturile petrolifere caucaziene.
Apărarea capului pe pod Armatei 17 germane, comandate de generalul-colonel de geniu Erwin
Jänecke. Această armată dispunea de 17 divizii, din care 11 germane (73, 9, 125, 97, 98, 79, 370 şi 50 de
infanterie şi 4, 97 şi 101 de vânători de munte) şi 6 române (10 şi 19 infanterie; 2 şi 3 munte; 6 şi 9
cavalerie). Unităţile române totalizau 64.606 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. Raportul de forţe este evident în
favoarea inamicului
La data de 12 februarie 1943, capul de pod Kuban măsura de front, pe aliniamentul: Novorossiisk-sud
Abinskaia-Krasnodar-canalul Protoka, aproximativ 200 km, iar în adâncime peste 180 km. Sistemul de
apărare se baza pe realizarea unor aliniamente şi poziţii succesive, eşalonate în adâncime, un rol deosebit
fiind acordat punctelor de sprijin şi nodurilor de rezistenţă. Distanţa între diversele poziţii succesive era, în
funcţie de teren, de 10-15 km. Un rol deosebit în cadrul sistemului l-a avut aliniamentul fortificat
(Novorossiisk-Krîmskaia-Vaijenikovskaia-Temriuk), cunoscut şi sub denumirea de „Linia Albastră”, cu o
lărgime în jur de 80 km şi situată la circa 75 km în adâncime, raportată la aliniamentul Krasnodarului.
La 12 februarie 1943, când s-a declanşat ofensiva inamică, diviziile române se aflau în următorul
dispozitiv: Divizia 10 infanterie, de la Taman până la 15 km sud-vest Novorossiisk; în continuare, până la
sud-est de localitatea Abinskaja, diviziile 3 munte şi 19 infanterie; urmau diviziile 6 şi 9 cavalerie, până la
15 km est de Severskaia; la extrema nordică a frontului şi la stânga Diviziei 50 germane – Divizia 2 munte.
b. Operația de apărare a capului de pod Kuban. Contribuția marilor unități române.
Desfăşurarea acţiunilor din capul de pod Kuban, cuprinde două mari etape :
- operaţia de apărare (12 februarie-9 septembrie 1943)
- evacuarea trupelor germano-române, prin Peninsula Taman, în Crimeea (9 sept.-9 oct. 1943).
Comandamentul sovietic a conceput ca într-o primă fază a ofensivei sale să rupă apărarea germano-
românâ în sectorul central al frontului şi să încercuiască forţele principale adverse din zonă, prin aplicarea
unei manevre dublu învăluitoare, cu Armata 37 pe la nord de Krasnodar şi cu Armata 56 pe la sud de
localitate; ulterior, să dezvolte ofensiva la centru, în lungul râului Kuban, spre Peninsula Taman.
Orașul Krasnodar a fost ocupat chiar din prima zi a ofensivei inamice, în timp ce forțe din Armata 56
sovietică, având în compunere 20 mari unități, din care trei de tancuri, au atacat în sectorul Abinskaia, unde
se aflau în apărare Divizia 3 munte română şi Divizia 9 infanterie germană. Cu toată rezistenţa îndârjită şi
marile pierderi produse inamicului, până la 20 februarie, apărarea în această zonă a fost restructurată,
diviziile 6 şi 9 cavalerie au fost scoase din front şi dirijate în paza litoralului Mării Negre, la vest de Anapa.
Divizia 3 munte română a fost dirijată în zona Moldovanskoie, o parte din batalioane fiind subordonate
diviziilor 9 şi 97 germane. Batalioanele Diviziei 19 române au fost, de asemenea, puse la dispoziţia diviziilor
97 şi 101 vânători de munte germane, în timp ce eroica Divizie 2 munte, rămasă doar cu 1.000 de luptători a
fost scoasă din front şi la 17 martie 1943 dirijată în Crimeea. Se constată, în aceste împrejurări, tendinţa
comandamentului german de subordonare a unităţilor române, diviziilor germane.
Până la 25 februarie, frontul s-a repliat cu circa 20 km la nord şi 50 km la centru şi sud. La această dată
a fost reluată ofensiva sovietică, lupte mai importante desfăşurându-se în zona Abinskaia, unde s-au
evidenţiat regimentele 94 şi 95 infanterie, din Divizia 19 română. Datorită marilor pierderi, între 12 şi 25
martie, apărarea a fost repliată pe un nou aliniament (Novorossiisk-vest Abinskaia-Slavianskaia-Limanul
Vostocinîi), care asigura reducerea frontului la jumătate faţă de cel iniţial (Krasnodar), între 25 martie şi 6
aprilie, inamicul s-a angajat într-o nouă ofensivă, prilejuind o nouă afirmare a unităţilor Diviziei 19
infanterie române, în mod deosebit a maiorului Pălăghiţâ, din Regimentul 94 infanterie, decorat cu „Crucea
de Fier“.
În urma acţiunilor de până la 6 aprilie 1943, forţele germane şi române s-au instalat pe aliniamentul
fortificat („Linia Albastră”), în dispozitivul următor: Corpul 5 armată german, la sud; Corpul 44 armată
german, la centru şi Corpul 49 armată german, la nord. Diviziile 6, 9 cavalerie şi 10 infanterie române erau
în apărare pe litoralul Mării Negre, iar diviziile 3 munte şi 19 infanterie în dispozitivul german: prima, în
zona Varenikovskaia, iar a doua în zona Krîmskaia şi la nord de aceasta. La Gostagaevskaia se afla
comandamentul Corpului român de cavalerie, comandat de generalul Gheorghe Cialâk, cu misiunea de a se
ocupa doar de starea materială şi morală a celor două mari unităţi de cavalerie.
Pe aliniamentul „Liniei Albastre” s-a desfăşurat timp de 5 luni, un adevărat „război de poziție” – în
sensul clasic al cuvântului – fără ca apărarea germano-română să poată fi zdruncinată. În acest timp forţele
sovietice au declanşat trei acţiuni ofensive de amploare.
Cea dintâi, începută în a doua jumătate a lunii aprilie şi încheiată în primele zile din luna mai, a avut pe
direcţia loviturii principale forţele Armatei 56 sovietice, sprijinită de una brigadă de tancuri. Şocul din zona
Krîmskaia a fost suportat de diviziile 19 infanterie şi 3 munte române. Datorită marilor pierderi, Divizia 19
infanterie a fost scoasă din front şi trecută în refacere. Nici soarta Diviziei 3 munte, subordonată Diviziei 9
infanterie germane, nu a fost mai uşoară, capacitatea sa combativă diminuându-se mult.
Între 26 mai şi 4 iunie, sovieticii au executat cea de-a doua ofensivă împotriva aliniamentului
fortificat, cu lovitura principală în aceeaşi direcţie – Krîmskaia, cu dorinţa de a o prelungi spre Anapa. În
sectorul de rupere au fost masate 6 divizii de infanterie şi 3 brigăzi de tancuri. Punga realizată pe adâncime
de 5 km a fost redusă repede, doar la 2 km, prin viguroase contraatacuri la care forţele române s-au
evidenţiat din nou, dar mărind corespunzător şi procentul jertfelor.
Ca urmare a numeroaselor pierderi, de ambele părţi, pe frontul capului de pod Kuban, s-a instalat o
perioadă de acalmie (4 iunie-15 iulie), în timpul căreia au fost efectuate completările şi regrupările necesare
de forţe.
În cadrul forţelor române, Divizia 19 infanterie a fost înlocuită de Divizia 10 infanterie, iar Divizia 3
munte scoasă definitiv din dispozitiv şi trimisă în Crimeea, în locul ei fiind adusă Divizia 1 munte română.
A treia acţiune ofensivă a fost reluată la 15 iulie şi, după o pauză operativă de o săptămână continuată
între 7 şi 12 august 1943. În această perioadă Divizia 6 cavalerie a fost scoasă din front şi deplasată în
Crimeea, concomitent cu aducerea în locul său a Diviziei 3 munte române. În urma acestor înlocuiri, spre
sfârşitul lunii august 1943, în dispozitivul Armatei 17 germane se aflau cinci divizii române (10 şi 19
infanterie, 1 şi 4 munte şi 9 cavalerie). Din timpul celei de-a treia ofensive sovietice de amploare sunt de
reliefat comportarea cu totul excepțională a Batalionului 23 vânători munte/Divizia 1 munte română,
comandat de locotenent-colonelul Niculescu, subordonat Regimentului 213 german ca şi a Regimentului 23
infanterie/Divizia 10 infanterie. Până în ziua de 30 iunie, ca urmare a unor lupte aprige, Batalionul 23
vânători munte pierduse 6 ofiţeri, 12 subofiţeri şi 420 trupă, iar Regimentul 23 infanterie, în luptele din
zona Krimskaia-Moldovanskoie, din zilele de 7-11 august, 26 ofiţeri, 21 subofiţeri şi 905 trupă.
Comandantul Diviziei 97 germane, căreia îi era subordonat Regimentul 23 român, nota: „Sunt deosebit de
mulțumit să vă pot exprima întreaga mea satisfacţie asupra eroismului şi felului în care acest admirabil
regiment şi-a făcut datoria”.
c. Evacuarea trupelor germano-române, prin Peninsula Taman, în Crimeea
Datorită ofensivei sovietice de amploare, în sectoarele central şi de sud ale frontului răsăritean, care a
determinat retragerea forţelor germane spre fluviul Nipru, s-a abordat pe linie de consecinţă şi problema
retragerii şi evacuării Armatei 17 germane din capul de pod Kuban în Crimeea. Este de subliniat faptul că
prin ordinele şi măsurile adoptate, forţele aflate în acest cap de pod s-au sustras loviturilor principale
inamice, fără ca acesta să fi intuit manevra germano-română.
Comandamentul Suprem sovietic, grăbit a lichida pericolul existent la aripa de sud a frontului strategic,
a ordonat Frontului Nord Caucazian să reia ofensiva şi prin lovituri succesive de pe uscat şi de pe mare,
împreună cu Flota din Marea Neagră şi Flotila din Marea de Azov, să rupă apărarea inamicului, să
nimicească gruparea sa din Peninsula Taman şi să treacă ulterior la eliberarea Crimeei.
După efectuarea regrupărilor necesare, dispozitivele adversarilor la data de 9 septembrie 1943 se
prezentau astfel: Frontul nord caucazian, cu 3 armate (9, 56 şi 18), totaliza 21 divizii şi 5 brigăzi de
infanterie, 2 batalioane marină, regimente de tancuri şi numeroase unităţi de rezervă. Cea mai puternică forţă
o reprezenta Armata 56, dispusă în partea centrală a dispozitivului sovietic; Armata 17 germană, dispunea
de 4 corpuri de armată: 3 germane (5, 44 şi 49) şi Corpul de cavalerie român, totalizând 14 divizii (9
germane şi 5 române), din care 10 divizii de infanterie, 3 de munte şi 1 de cavalerie, cu 1815 tunuri şi 74
tancuri şi tunuri de asalt.
Dispunerea acestor forţe a fost următoarea: Corpul de cavalerie român, cu 2 divizii (9 cavalerie şi 19
infanterie) în siguranţa litoralului Mării Negre, între Taman şi Lobanovo; Corpul 5 armată german, cu 5
divizii (4 munte, 79 şi 9 infanterie germane, 4 şi 1 munte române), ocupa frontul dintre Lobanovo şi 5 km
nord de Krîmskaia; Corpul 44 armată german, cu 5 divizii (125, 97, 98 şi 79 infanterie germane, 10
infanterie română), între 5 km nord Krîmskaia şi 10 km est Varenikovskaia; Corpul 49 armată german, cu 2
divizii (370 şi 50 infanterie germane) ocupa frontul de la Varenikovskaia până la Marea de Azov (20 km
nord-est de localitatea Temriuk).
Pentru asigurarea unei retrageri şi evacuări ordonate a trupelor şi a mijloacelor din dotare au fost
organizate 5 poziţii principale de repliere, la distanţe variind între 10-20 km. Pentru fiecare mare unitate
(divizie) şi unitate (regiment, batalion) au fost prevăzute: data şi ora retragerii, direcţia de repliere, sectorul
de trecere în apărare pe poziţia succesivă următoare etc.
Un plan de mascare ideal întocmit şi minuţios pus în aplicare a fost de natură să ascundă şi să inducă în
eroare pe inamic asupra formei de manevră şi timpului de execuţie. Trebuie remarcat, de asemenea, sistemul
de aprovizionare şi evacuare ce a funcţionat continuu; nave şi diferite ambarcaţiuni afluiau în portul Anapa,
ca şi în strâmtoarea Kerci unde a fost instalată şi o linie de funicular, care a deservit retragerea şi evacuarea
până în ultimele ore ale părăsirii Peninsulei Taman.
Ofensiva sovietică a fost declanşată in noaptea de 9/10 septembrie cu Armata 18, după o violentă
pregătire de artilerie şi aviaţie, cu lovitura principală pe direcţia Novorossiisk-Anapa-Taman; la 11
septembrie cu Armata 9 şi la 14 septembrie cu Armata 56, cu lovitura principală la centrul zonei de acţiune.
Este de remarcat faptul că direcţiile loviturilor principale ale celor 3 armate sovietice s-au înscris în
compartimentele de teren dictate de natura acestuia: Armata 18, între litoralul Mării Negre şi limanurile
sudice; Armata 9, între litoralul Mării de Azov şi limanurile nordice, iar Armata 56 între limanurile sudice şi
cele nordice.
Acţiuni dramatice s-au desfăşurat în sectorul Novorossiisk unde, în sprijinul ofensivei Armatei 18,
inamicul a angajat o grupare de 150 avioane aparţinând Armatei 4 aeriene şi aproximativ 150 nave de luptă
şi auxiliare din Flota Mării Negre. în aceste confruntări s-a evidenţiat Batalionul 20 vânători munte (din
Divizia 4 munte română), comandat de locotenent- colonelul Constantin Anghel, şi căpitanul Lambru,
comandant de companie. Batalionul român, subordonat Grupării general von Bünau, dispunea de 750 de
luptători şi până în noaptea de 15/16 septembrie, când a fost hotărâtă începerea replierii, deci în 5 zile de
lupte, a pierdut 32% din efectiv.
Corpul de cavalerie român a preluat sub comandă, începând cu 15 septembrie, şi Divizia 4 munte
română, coordonând acţiunea de retragere şi evacuare a celor trei divizii române. Un episod eroic s-a produs
în acest timp şi în zona Anapa. Inamicul, urmărind a întoarce apărarea şi bloca retragerea la flancul sudic, a
debarcat un detaşament – echipat cu uniforme româneşti – care a ocupat sectorul podului de la vest de
Anapa. Intervenind oportun şi din proprie iniţiativă, subunitatea comandată de sublocotenentul Petre
Zamfirescu (făcea parte din Grupul 8 vânători munte român, comandat de colonelul Oscar Hönig) a lichidat
în scurt timp forţele debarcate, păstrând cu hotărâre comunicaţia destinată replierilor diviziilor 4 munte
română şi 4 munte germană.
O problemă şi mai dificilă a fost creată în apărarea Diviziei 9 cavalerie, în dimineaţa de 24 septembrie.
Detaşamentul maior Minescu, aflat în apărare în zona Limanului Kiziltovski, a fost atacat de un batalion
inamic, însoţit de 7 tancuri şi puternic sprijinit de artilerie şi aruncătoare grele. După două ore de lupte
continui, detaşamentul s-a retras în spatele poziţiei principale de apărare. Câteva ore mai târziu, un alt atac,
însoţit de două companii de tancuri, a fost respins prin contraatacul rezervelor de sector şi intervenţia unei
formaţii Stukas, pusă la dispoziţia Diviziei 9 cavalerie – comandant general Dumitru Popescu—de Corpul 5
armată german. în cursul nopţii de 25/26 septembrie, conform planului, Divizia 9 cavalerie s-a retras de pe
poziţia de apărare, dirijându-se spre Taman şi începând trecerea strâmtorii Kerci, încheiată la 28 septembrie.
Ultima divizie română evacuată din capul de pod Kuban a fost Divizia 19 infanterie.
Trecerea strâmtorii Kerci a început în dimineața de 4 octombrie 1943, din „micul cap de pod” Taman,
pentru forțele principale, şi s-a încheiat a doua zi, pentru unităţile (Regimentul 96 infanterie şi divizionul 2
din Regimentul 42 artilerie) de la nord (zona Batareika), prin plaja de pe mica peninsulă Kossa Kuska.
Ultimele forţe ale Armatei 17 germane (Divizia 97 vânători şi regimentele 13 şi 91 din Divizia 4 munte
germană), care au avut şi rol de ariergardă, au fost transportate peste strâmtoarea Kerci în noaptea de 8/9
octombrie 1943. Până la această dată a fost evacuat întregul cap de pod Kuban, fără ca forţele adverse să se
poată opune acestei operaţii.
Până în noaptea de 9/10 octombrie 1943 au fost evacuați 177.355 de militari germani și 50.139
militari români, 28.486 voluntari ruși și personal al coloanelor de lucru, 72.899 cai, 1.815 tunuri, 74
tancuri, alte 115.477 tone material divers.
Pierderi în perioada februarie-octombrie 1943:
- 51.705 militari germani (10.008 morți, 26.225 răniți, 5.562 dispăruți)
- 9.668 militari români (1.558 morți, 7.264 răniți, 806 dispăruți)

Documentar asigurat de către dl. prof. univ. dr. Petre Otu, președintele Comisiei Române de Istorie
Militară