Bătălia de la Kursk

de Kerestely Alexandru
 Introducere
Bătălia de la Kursk a fost ultima încercare germană de a păstra iniţiativa strategică pe
Frontul de Est, după dezastrul de la Stalingrad. Bătălia se remarcă şi prin marea luptă a
blindatelor germane şi sovietice de la Prohorovka, unde au participat peste 1000 de
tancuri. Planul Wehrmachtului de a încercui regiunea Kursk prin aşa-numita, Operaţiune
Citadela, a fost dinainte ştiut de conducerea sovietică, datorită spionilor infiltraţi în
Înaltul Comandament German. Lipsa elementului surpriză în ofensiva germană de la
Kursk, a compromis definitiv conceptul războiului-fulger preferat de Cel de al III lea
Reich. Ameninţat de deschiderea unui al doilea front în  Sicilia şi copleşit de
contraatacurile armatelor sovietice de rezervă strategică, Hitler este nevoit să pună capăt
Operaţiunii Citadela.
 Situaţia pe Frontul de Est în prima jumătate a anului 1943

După catastrofa suferită de forţele Axei în

bătălia de la Stalingrad, Hitler a încercat să
păstreze iniţiativa strategică pe frontul de
est, printr-o operaţiune militară care să
încercuiască şi să distrugă forţele sovietice
staţionate în zona  Kursk(care avea aspectul
unei „pungi”cu o lăţime de 120 de km şi o
lungime de 190 de km) „Proeminenţa”
Kursk, din linia de front sovietică, se
întindea din regiunea Oriolului, în nord,
până la Belgorod în sud.
Operaţiunea cu numele de cod,
“Citadela”(germană:Unternehmen
Zitadelle), era văzută ca o oportunitate
pentru Wehrmacht de a-şi consolida în
continuare poziţiile pe Frontul de Est.
Stalin recunoştea deasemenea
vulnerabilitatea regiunii Kursk, dar o
considera în acelaşi timp şi un viitor punct
de plecare pentru ofensiva sovietică în vest.

Harta strategică a bătăliei de la Kursk
Pregătirile Armatei Roşii
Spre deosebire de Hitler, care limita procesul flexibil de luare a
deciziilor de către conducerea militară, Stalin le-a permis
comandanţilor militari sovietici să-şi facă simţită influenţa în
elaborarea strategiilor Armatei Roşii.
Înaltul Comandament Sovietic(Stavka) a luat în calcul două variante
de strategie:atacul preventiv sau o aşteptare a inamicului, care  să se
suprasolicite la maxim în lupte şi apoi să fie lovit de contraofensiva
sovietică. Părerile erau împărţite în rândul conducerii militare
sovietice
Fortificaţiile şi tranşeele antitanc au fost baza celor trei linii defensive
ale apărării sovietice din regiunea Kursk.  Cuiburile de artilerie cu
tunuri şi arme antitanc erau dispuse la o distanţă de 600-800 de metri,
una de cealaltă . Fiind bine camuflate, cuiburile de artilerie formau 
culoare în care tancurile grele germane îşi expuneau părţile laterale
mai vulnerabile.
Lungimea tranşeelor săpate de sovietici putea acoperi distanţa în
linie dreaptă dintre Moscova şi Madrid. Liniile defensive sovietice
erau înţesate de zeci de mii de mine antitanc(geniştii sovietici erau
capabili să instaleze aproximatix 30000 de mine antitanc în doar 2
zile) . În zona Kursk au fost instalate în total peste 500.000 de mine
antitanc.
 Armamentul Armatei Roșii
În 1943, sovieticii aveau în dotare aproximativ 20600
de tancuri. Acest număr atât de mare se explică prin
faptul că URSS se concentra mai mult pe cantitate
decât pe îmbunătăţiri tehnice. Ca şi tanc mediu, T-34,
avea cel mai bun echilibru  între putere de foc,
mobilitate şi protecţie . Armele antitanc clasice din
perioada războiului, nu reuşeau să-i  străpungă
blindajul. Tunul său de 76, 2 mm, cu încărcare rapidă,
era considerat cel mai bun în respectiva T-34/85
perioadă. Până la sfârşitul războiul, sovieticii au
continuat să aibe în dotare şi tancurile grele KV-1şi
KV-2.  KV-1  era aproape impenetrabil la loviturile
tunurilor de 37mm şi cele scurte de 75mm. Până în
iulie 1943, sovieticii au mai primit aproximativ 6000
de tancuri de la Aliaţi. Erau tancuri britanice KV-1
Churchill şi tancuri americane, de  model Stuart şi
Grant. O parte din ele au participat în luptele de la
Kursk. Mai importante au fost însă camioanele şi
jeep-urile primite de sovietici de la Aliaţi, deoarece
au asigurat sprijinul logistic necesar în timpul bătăliei
de la Kursk. Deasemenea din martie 1943, industria
de război sovietică, a început să producă vânătorul de KV-2
tancuri denumit SU-152, pentru a putea distruge
tancurile grele germane.
 În vederea respingerii ofensivei germane, sovieticii
au adunat 1300.000  de soldaţi, 20000 de piese de SU-152
artilerie, 3600 de tancuri şi 2400 de avioane.
 Planificarea atacului german

La mijlocul lunii martie, Înaltul Comandament al

Armatei Germane (0KH), emite Ordinul de
operaţiuni nr.5 în care erau detaliate fazele
Operaţiunii Citadela. Obiectivul stategic al
operaţiunii era distrugerea efectivelor Armatei
Roşii din regiunea Kursk şi înaintarea spre nord, în
direcţia Moscovei. Având în vedere lipsa soldaţilor
şi a echipamentului militar, Hitler a decis să
amâne operaţiunile pentru a echipa armata
germană de pe Frontul de Est, cu noile arme create
de industria de război germană dirijată de Albert
Speer, arhitectul personal al lui Hitler şi ministru
al înarmării şi producţiei de război.
 Armamentul Wehrmachtului
Armata germană care urma să participe la operaţiunea
Citadela trebuia să primească noi tancuri superioare tehnic
celor sovietice. Este vorba de Panther şi Tiger I. Panther era un
tanc mediu  construit pentru a fi un răspuns direct la
ameninţarea tancului mediu sovietic T-34. Tunul de 75 mm al
lui Panther era unul dintre cele mai bune tunuri din război,
care avea o capacitate de penetrare chiar mai mare decât a
tunului de 88mm al tancului greu Tiger(în parte şi datorită
lungimii tunului care imprima o precizie  mai mare a Panther V
proiectilului). Tiger I, care avea a avut pentru prima dată un
tun de 88 mm, putea distruge un T-34 de la 2 km(T-34 trebuia
să ajungă la o distanţă de minim 600 de metri pentru a putea
lovi un Tiger I) Costul fabricării unui Tiger I era însă foarte
ridicat, iar numărul total de tancuri Tiger I produse, a fost Tiger I
restrâns. Vânătorul de tancuri Ferdinand(poreclit Elefant,
datorită zgomotului pe care îl scotea) s-a adaugat pe noua listă
a dotărilor armatei germane. Puterea slabă a motorului şi
defecţiunile tehnice frecvente au împiedicat folosirea
“Elefantului” la potenţial maxim.Luftwaffe  a primit
deasemnea noile avioane Focke-Wolfe 190A  şi  Henschel 129.
Soldaţii germani au fost înzestraţi cu o nouă mitralieră uşoară
MG-42 . Aşa cum declara Hitler referitor la Operaţiunea Ferdinand
Citadela:” nu poate exista niciun eşec”.
Pentru desfăşurarea ofensivei din regiunea Kursk,
Wehrmachtul a grupat 900.000 de soldaţi, 10000 de piese de Luftwaffe
artilerie, 2700 de tancuri şi 2000 de avioane.
 Ofensiva germană şi riposta sovietică

Pe 1 iulie 1943, după o serie de amânări, Hitler aprobă începerea Operaţiunii Citadela, în ciuda faptului că
avioanele de recunoaştere germane au confirmat faptul că Armata Roşie cunoştea planul. Atacului german îi
lipsea acel element  surpriză caracteristic războiului fulger. Aflând de faptul că poziţiile lor erau descoperite
de avioanele de recunoaştere germane, sovieticii au trecut la îmbunătăţirea tehnicilor de camuflaj.
Desfăşurarea bătăliei de la Kursk a început oficial la ora 5 a zilei de 5 iulie 1943, atunci când germanii au
început să bombardeze poziţiile defensive ocupate de sovietici. Atacul infanteriei şi a blindatelor
Wehrmachtului  a început la ora 5.30. În primul val au înaintat 500 de tancuri germane  grupate în formaţii
în formă de V, în fruntea cărora erau tancurile grele Tiger I asistate pe flancuri de către tancurile medii
Panzer III, Panzer IV şi Panther. În primele 24 de ore de luptă, germanii reuşesc să înainteze 10km  în liniile
de apărare sovietică. Au pierdut însă 25000 de oameni, 200 de tancuri şi tot atâtea avioane.
 Bătălia de la Prohorovka şi sfârşitul ofensivei germane din
Kursk
Bătălia de la Prohorovka, cea mai mare înfruntare de blindate din istorie,
s-a caracterizat printr-o pierdere masivă de blindate sovietice. Forţele
germane au reuşit să ocupe poziţii strategice pe dealurile din porţiunea
nordică a oraşului Prohorovka. Înfruntarea blindatelor de la Prohorovka
a avut un rezultat nedecis având în vedere că în ziua de 12 iulie nici
Wehrmachtul şi nici Armata Roşie nu şi-au îndeplinit obiectivele.
Armata Roşie  a lansat pe 12 iulie, un alt contraatac pe flacul de
nord(Operaţiunea Kutuzov) în direcţia Oriol. Germanii, depăşiţi numeric
de sovietici, nu au putut să reziste atacului Armatei Roşii, şi au fost
nevoiţi să-se retragă.
Pe 19 iulie, contraofensiva Armatei Roşii a  înaintat 75 de km în linia de
front germană de la Oriol. Pentru a nu risca o încercuire  la fel ca la
Stalingrad, armata a 9 a  a generalului Model a fost nevoită să se retragă
din Oriol la o distanţă de aproape 100 de kilometri. Pe 5 august, Oriol a
fost recuperat de sovietici.
Victoria sovietică din Bătălia de la Kursk, va dezlănţui un contraatac rapid
pe toate direcţiile Frontului de Est . Armata Wehrmachtului se afla  din
acest moment într-o continuă retragere, pierzând definitiv iniţiativa
strategică pe Frontul de Est.
Sfârșit