„Kursk 1943 – ULTRA, spionii și controversele Operațiunii Citadela”

Cele mai multe scrieri despre Operațiunea Citadela nu omit să sublinieze faptul
că, în perioada premergătoare bătăliei, Stalin a dispus de informații importante
obținute de spioni despre viitoarea ofensivă germană, dar și din interceptarea
comunicațiilor și decriptarea mesajelor armatei germane.

De la apariția în 1974 a cărții neautorizate de guvernul britanic, The ULTRA Secret, și

dezvăluirea secretelor spargerii mai multor cifruri ale mașinii de criptare Enigma în
timpul războiului, au existat o serie de speculații despre impactul pe care l-a avut
decodificarea comunicațiilor germane asupra unor operațiuni militare majore.

Dacă influența ULTRA asupra cursului și deznodământului operațiunilor din Africa

de Nord, vestul Europei, Oceanul Atlantic sau Pacific poate fi văzută acum într-o
perspectivă mult mai clară, marile confruntări de pe Frontul de Est încă rămân în
umbră.

Lipsa lucrărilor și a accesului la documentele din arhivele sovietice rămâne un

handicap greu de depășit și lasă loc de interpretare a contextului în care s-au
desfășurat o serie de bătălii de pe Frontul de Est. Printre acestea, la loc de frunte se
află bătălia de la Kursk, din vara anului 1943. Preveniți asupra intențiilor germane,
sovieticii au avut la dispoziție trei luni pentru concentrarea forțelor și pregătirea
luptei.

A fost, așadar, Kursk o bătălie decisă de informațiile obținute de serviciile speciale?

Cine a contribuit decisiv la descoperirea planurilor și a deciziilor germane? Cum s-au
pregătit sovieticii pentru a respinge ofensiva germană?

După dezastrul de la Stalingrad, la începutul lunii martie 1943, Hitler a dispus ca

OKH (Înaltul Comandament al Forțelor Terestre) să înceapă planificarea unei noi
ofensive de amploare pe Frontul de Est, denumită Operațiunea Zitadelle (Citadela),
prin care se intenționa lichidarea intrândului sovietic din zona orașului Kursk,
organizarea unei noi linii de apărare mai scurte, încercuirea și nimicirea forțelor
inamice din zonă, precum și angajarea și distrugerea forțelor din rezerva strategică.

În afară de recâștigarea inițiativei strategice pe Frontul de Est, Hitler își dorea o

victorie de prestigiu prin care să asigure poporul german că înfrângerea de la
Stalingrad fusese doar un accident de traseu în calea victoriei finale. Mai mult, o
victorie germană ar fi întărit moralul și încrederea aliaților săi din Axă, grav afectați
de înfrângerile din iarna precedentă și care începuseră să-și retragă forțele de pe
Frontul de Est.

Planificarea operațiunii
Conceptul de bază al ofensivei a fost realizat de generalul-colonel Kurt Zeitzler, șeful
OKH, și prevedea o amplă o fensivă printr-o dublă învăluire executată de la nord, din
zona orașului Orel, de către forțele Armatei a 9-a (comandată de generalul-colonel
Walter Model) din cadrul Grupului de armate Centru (aflat sub comanda mareșalului
Günther von Kluge), iar de la sud, din zona orașului Belgorod, de către forțele
Armatei a 4-a Blindate (comandată de generalul-colonel Hermann Hoth) și de cele ale
Detașamentului Operativ Kempf (comandat de generalul-colonel Werner Kempf), din
cadrul Grupului de Armate Sud (aflat sub comanda mareșalului Erich Von Manstein).

Conform concepției operațiunii, „cleștii” dublei învăluiri germane urmau să facă

joncțiunea în apropierea Kurskului, încercuind astfel mai multe armate sovietice.

Cu tot optimismul din tabăra germană, Zeitzler era destul de conștient că

Wehrmachtul din 1943 nu mai avea resursele și masa de manevră de la începutul
Operațiunii Barbarossa pentru a desfășura operații ofensive interarme de amploare.
După mai multe amânări, Citadela a început în data de 5 iulie 1943 cu atacuri din
ambele părți ale intrândului.