,,Lupta de la

Stalingrad”
A realizat:Paladuta Cristian
 Batalia de la Stalingrad

 Bătălia de la Stalingrad din perioada 23 august 1942–

2 februarie 1943 a reprezentat un punct important de
cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război
Mondial și este considerată cea mai sângeroasă și mai
mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost
marcată de neglijare și brutalitate față de populația
civilă.
 Bătălia a inclus campania de bombardamente aeriene
asupra orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd)
din sudul Rusiei, atacuri terestre asupra orașului,
precum și lupte pe teritoriul orașului. A urmat
contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a
încercuit și a distrus forțele germane și ale aliaților
din cadrul Axei din Stalingrad și din regiunea
periferică a orașului. Numărul total al pierderilor de
vieți umane este estimat aproximativ la 3 milioane
 Operațiunea Blau
 Până în cele din urmă, a fost ales Grupul de Armate Sud, având sarcina să străpungă
frontul sovietic, să traverseze stepele rusești până în Caucaz, pentru a captura zona
petrolieră importantă de aici. Această operațiune de vară a fost numită Fall Blau.
Forțele atacatoare erau formate din Armata a 6-a germană și Armatele 1 Panzer și a
17-a. Hitler a intervenit în planurile strategice ale atacului, dând ordin ca Grupul de
Armate să se dividă în două ramuri. Grupul de Armate Sud, sub comanda lui Erich von
Manstein și Ewald von Kleist, trebuia să continue atacul către sud așa cum fusese
plănuit inițial. Grupul de Armate Sud (B), care cuprindea Armata a 6-a a lui
Friedrich Paulus și Armata a 4-a Panzer a lui Hermann Hoth, trebuia să atace spre est,
către râul Volga și orașul Stalingrad. Cucerirea Stalingradului era importantă pentru
Hitler din mai multe motive:
 orașul era un centru industrial, așezat pe râul Volga, care era o cale de transport
vitală care lega zona Mării Caspice de nordul Rusiei;
 cucerirea acestei zone ar fi asigurat flancul stâng al armatelor germane în timpul
marșului lor către Caucaz;
 și nu pe ultimul loc se aflau rațiuni care țineau de propagandă și ideologie, orașul
purtând numele conducătorului sovietic, Iosif Stalin
 Începuturile bătăliei
 Atacul a început într-un târziu, pe 28 iunie 1942, când Grupul de Armate Sud a înaintat în sudul
Rusiei. Ofensiva germană a început bine. Forțele sovietice au opus rezistență slabă în largile
stepe rusești și s-au retras în dezordine către est. Cele câteva încercări de a stabili o linie
defensivă au eșuat, trupele germane le-au străpuns, înconjurat, formându-se două pungi largi,
prima distrusă pe 2 iunie la nord-est de Harkov, iar a doua în jurul localității Millerovo, regiunea
Rostov, o săptămână mai târziu. Între timp, Armata a 2-a Maghiară și Armata a 4-a Panzer au
lansat atacul asupra Voronejului, cucerind orașul pe 5 iulie 1942.
 Succesul avansării inițiale a fost atât de mare, încât Hitler a intervenit și a ordonat Armatei a 4-
a Panzer să se alăture Grupului de Armate Sud. A rezultat un blocaj de trafic teribil, când
armata de tancuri a ajuns din urmă Armata a 6-a, ambele armate fiind stopate până când s-a
reușit fluidizarea circulației. Întârzierea a fost neașteptat de lungă, apreciindu-se că s-a pierdut
cel puțin o săptămână. În fața acestei prime nereușite parțiale, Hitler s-a răzgândit, hotărând ca
din nou, Armata a IV-a Panzer să se alăture atacatorilor Stalingradului. Până la sfârșitul lunii
iulie, germanii îi forțaseră pe sovietici să traverseze în defensivă râul Don. A fost stabilit un
aliniament aliat format din armatele românești, italiene și maghiare. Armata a 6-a germană se
afla la numai câteva zeci de kilometri de Stalingrad, iar Armata a 4-a Panzer, aflată acum pe
flancul sudic, și-a schimbat din nou direcția de atac către nord, pentru a ajuta la cucerirea
orașului. În sud, Grupul A forța înaintarea către Caucaz, dar avansarea lui era încetinită,
efectivele fiindu-i întinse pe distanțe prea mari și neavând legătură cu Grupul B.
 Sfârșitul bătăliei

 În scurtă vreme, germanii din încercuire au fost siliți să

se retragă din suburbii în centrul orașului Stalingrad.
Pierderea a două aeroporturi, Pitomnik și Gumrak a dus la
stoparea aprovizionării pe calea aerului și la încetarea
evacuării răniților și bolnavilor. Din acest moment,
germanii au început, practic, să moară de foame. Muniția
a ajuns pe sfârșite. Totuși, au continuat să reziste cu
încăpățânare, în parte și pentru că mulți credeau că
sovieticii aveau să-i execute pe cei care s-ar fi predat. În
schimb, sovieticii au fost surprinși de numărul mare de
militari pe care-i încercuiseră și au trebuit să-și
întărească pozițiile ca să strângă încercuirea și să câștige
teritoriu. Din nou, a reizbucnit războiul sângeros urban,
de această dată, germanii fiind cei împinși către malurile
Volgăi.