Germanii afirmau că se tem că Armata Roșie se pregătește
să atace Germania nazistă și din acest motiv atacul asupra
Uniunii Sovietice era justificat ca război preventiv. Înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa, Germania Nazistă și Uniunea Sovietică se aflau în relații prietenești, în special după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop cu puțin timp înaintea invaziei Poloniei. Această înțelegere era un pact de neagresiune de fațadă, principalele prevederi fiind cuprinse în acordurile secrete, care stabileau împărțirea statelor învecinate între cele două puteri. Pactul a fost o surpriză de proporții pentru statele lumii din cauza ostilității reciproce afișate până în acel moment, cât și ca urmare a deosebirilor ideologiceuriașe dintre comunism și nazism. În cadrul pregătirilor pentru atac, Hitler a ordonat deplasarea a 3,2 milioane de soldați către frontiera sovietică, a hotărât lansarea a numeroase raiduri de recunoaștere aeriană deasupra teritoriului sovietic și a impus stocarea în depozite din est a unor cantități uriașe de materiale necesare atacului. Astfel se profita de credința de nestrămutat a lui Stalin că Germania nu va fi capabilă să atace decât la cel puțin doi ani după semnarea pactului Molotov- Ribbentrop. Stalin mai credea că germanii vor dori mai întâi să determine Anglia să ceară pace, mai înainte de a deschide un front în răsărit. În deceniul al cincilea, Uniunea Sovietică nu era deloc o țară slabă. Industrializarea rapidă a țării din urmă cu un deceniu făcuse ca țara să aibă a doua producție industrială din lume, după cea a SUA, egală cu cea a Germaniei naziste. Producția de echipamente militare era în continuă creștere, iar în anii antebelici economia sovietică a început să fie orientață tot mai pregnant spre producția militară. La începutul deceniului al patrulea, s-au pus bazele unei noi doctrine operaționale pentru Armata Roșie, iar în 1936 această nouă doctrină a fost promulgată sub forma regulamentelor militare. La 4:45 dimineața, pe 22 iunie 1941, forțele Axei au atacat. Este dificil să fie socotite cu precizie puterea beligeranților în faza inițială a atacului, de vreme ce cea mai mare parte a cifrelor germane includ și rezervele destinate frontului de răsărit, dar care nu ajunseseră încă în zona de conflict, dar și datorită unor altor câtorva criterii de comparație dintre cele două părți. O estimare destul de exactă este aceea că aproximativ 2,6 milioane de soldați germani au intrat în acțiune pe 22 iunie și că aveau în fața lor un număr sensibil egal de soldați sovietici cantonați în districtele militare de graniță. Dacă la început atacul a fost un succes, până în cele din urmă germanii au intrat în criză de timp — până în momentul în care au ajuns în suburbiile Moscovei la începutul lunii decembrie, se instalase deja iarna rusească. S-a spus de multe ori că Hitler a luat decizia greșită de a amâna atacul de pe data inițială 15 mai, deoarecea dorea să intervină mai întâi în Iugoslavia și să-l ajute pe Musolini care trebuia să facă față avansării grecești în Albania. Această acțiune a amânat cu cinci săptămâni atacul în și așa scurta vară rusească. Intervenția din Balcani a fost doar unul dintre motivele amânării — alt motiv a fost primăvara târzie din stepele rusești din anul 1941, cu vreme foarte ploioasă, care transformase drumurile din vestul Uniunii Sovietice în mocirle imposibil de traversat de vehiculele grele. Cauza principală a înfrângerii de proporții a Armatei Roșii în 1941 a fost atacul surpriză al germanilor pentru care sovieticii erau slab pregătiți. Armata germană era în 1941 cel mai bine antrenată și experimentată din lume. Germanii aveau o doctrină militară avansată și un moral foarte ridicat, după o serie de victorii obținute cu foarte puține pierderi. Prin contrast, forțele armate sovietice duceau lipsă de cadre de conducere competente, de pregătire corespunzătoare și de entuziasm. Cea mai mare parte a planificării sovietice considera că nu va avea loc un război până în 1942, iar atacul german a avut loc când încă se mai făceau reorganizări ale Armatei Roșii, iar noile arme promise, dar netestate în luptă, de-abia începuseră să fie livrate. Punctul culminant al Operațiunii Barbarossa a intervenit în momentul în care Grupul de Armate Centru, ajuns într-o situație foarte grea cu aprovizionarea din cauza noroaielor din toamnă, a primit ordinul de atac asupra Moscovei. Unitățile avansate germane puteau vedea clopotnițele Kremlinului în decembrie 1941. Germanii au cucerit suburbiile capitalei sovietice, acesta fiind aliniamentul cel mai avansat pe care aveau să-l atingă în timpul atacului. Apărătorii Moscovei, bine aprovizionați și echipați corespunzător pentru a suporta gerurile iernii rusești, au apărat cu ferocitate orașul în ceea ce a fost numită mai apoi Bătălia de la Moscova și i-au împins prin contraatacuri viguroase pe germani în stepa înghețată, odată cu venirea iernii. Moscova, pentru vitejia apărătorilor săi, a fost onorată mai târziu cu ordinul de Oraș Erou. Au efectuat: Romanciuc Marcela Bânzari Tatiana Gâsca Daniela Struna Anastasia