Sd. Cap.

Ciobotaru-Petrescu Marius
Sd.Cap. Leoveanu Nelu-Constantin
GRUPA 22E

Acţiunile armatei române pe frontul de Est în timpul celui de al Doilea

Război Mondial. Bătălia de la Cernăuți, Bătălia de la Chișinău, Cucerirea Odessei
(1941),Bătălia de la Stalingrad

România s-a regăsit la începutul anului 1941 într-o situație precară. Visul îndeplinit în anul
1918 a fost smuls de către dictaturile totalitare în urma tratatului Ribentrov-Molotov și a înțelegerilor
între statele învinse în Marele Război. În vara anului 1940 în urma înțelegerilor din cadrul tratatului,
Basarabia urma să fie ocupată de către Uniunea Sovietică, însă aceasta a optat și pentru Nordul
Bucovinei și Ținutului Herței. Prin Dictatul de la Viena Nordul Transilvaniei a fost anexată de către
Ungaria hortistă, iar prin Tratatul de la Craiova din Septembrie, Cadrilaterul a intrat în posesia
Bulgariei.1

Decizia de a continua ofensiva în adâncimea teritoriului Uniunii Sovietice a venit atât din
considerență militară cât și politică. Bătălia de la Cernăuţi s-a desfăşurat la scurt timp după angajarea
armatei române în cel de-al Doilea Război Mondial (22 iunie1941), în contextul în care Grupul german
de armate „Sud", comandat de mareşalul Gerd von Rundstedt, înregistra succese pe frontul din Galiţia.
În faţa Armatei 3 române se aflau forte ale Armatei 18 sovietice. Ofensiva s-a declanşat în dimineaţa
zilei de 3 iulie 1941, iniţial spre Storojinet, batalioanele 1 şi 2 vânători de munte din Brigada 1 mixtă
munte ajungând pe Siret, după care, printr-o manevră îndrăzneață, au trecut râul prin vad (podurile
fuseseră distruse de inamic). Apoi au eliberat oraşul şi au constituit un cap de pod la nord de râu.
Pretutindeni, populaţia a primit militarii români eliberatori cu „flori şi cu mare bucurie".2

Bătălia pentru eliberarea oraşului Chişinău s-a încadrat în cadrul unei operaţii mai ample, care
a vizat înfrângerea trupelor sovietice din masivul Cerneşti, înalt de circa 500 m. Importanța sa era
sporită de existenţa în centrul sãu, a oraşului Chişinău, principal centru istoric, economic şi politic al
Basarabiei. Acţiunile militare au fost declanşate la 13 iulie, diviziile germane şi române întâmpinând o
puternică rezistenţă din partea celor sovietice la Isacova şi Moruzeni, Mănăstirea Curchi, Orhei (în
sectorul Diviziei 5 infanterie română), Sărățenii Vechi, Braviceni (la Divizia 50 infanterie germană),
ambele mari unităţi fiind regrupate apoi spre Nistru. Eliberarea Chişinăului, la 16 iulie 1941, a
constituit un prilej de bucurie pentru întreaga ţară.3

1
. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediția a III-a, Editura Univers
Enciclopedic, București, 2002, pg 86.

2
. Petre Otu(coordonator), 100 de mari bătălii din istoria României, Alesandru Duțu,
Alexandru Madgearu, Mircea Soreanu, editura Orizonturi, 2009, pg 325, 326, 327.
3
. Idem, pg 328, 329, 330.
 La data de 27 iulie 1941 Adolf Hitler îi solicită lui Ion Antonescu să continue ofensiva dincolo
de Nistru pentru zdrobirea bolșevismului, răzpunsul acestuia venind la 31 iulie declarând că “vor merge
până la capăt” și că “nu pune nici un fel de condiții și că nu discută cu nimic această cooperare militară
într-un teritoriu nou”. Această decizie vine în contradicție cu opinia publică și a clasei politice care nu
doreau un conflict cu Anglia, noul aliat al Uniunii Sovietice. Obiectivul românilor în această nouă
campanie a fost orașul Odessa, aflat la 200 de kilometrii de Delta Dunării și 400 de kilometrii de
capitală, fiind de asemenea un important port la Marea Neagră și un punct de rezistență sovietic care
putea amenința flancul Sudic al avansului german. Armata a IV-a a încercat să captureze repede orașul,
sperând că atacul german a dezorganizat suficient Armata Roșie. Această tentativă a fost însă oprită în
fața orașului de o defensivă bine organizată și determinată organizată în trei linii defensive. Această
încercare de a imita succesul german s-a transformat într-un asediu lung și costisitor (8 august- 16
octombrie 1941), căderea orașului fiind datorată în mare parte succeselor germane în acțiunile militare
din Ukraina (căderea Kievului la 19 septembrie s-a soldat cu 600.000 de prizonieri de război ruși),
luptătorii din oraș și mai bine de 15.000 de civili fiind evacuați în Crimea, unde s-a restabilit efortul
sovietic. Armata română intră victorioasă în noaptea acelei zile în oraș, cucerirea Odesei fiind cea mai
mare contribuție pentru efortul de luptă German din război, asediul Odesei fiind o operație militară
întreprinsă în efective covârșitoare de către militarii români. Această luptă a demonstrat și lipsa de
tehnică și experiență a armatei, aceștia fiind surprinși de trei contraatacuri sovietice (22, 28 septembrie
și 2 octombrie) care au reușit să captureze artileria românească. Acțiunile armatei în perioada ulterioară
căderii Odesei au fost legate de cele ale Grupului de Armată Sud, aflată în apărare după ce cele mai
bune efective ale sale au fost trimise în încercarea de a cucerii Moscova. 4
După reintegrarea de forțe blindate și mecanizate, armata germană începe avansul Sudic,
intitulat Fall Blau (Operațiunea Albastru). Comandamentul german a integrat forțele române în efortul
de război, acestea participând în cadrul celei de a doua bătălie de la Harkov, unde s-a demonstrat că
trupele române, dacă sunt bine conduse și sprijinite de aliații lor, pot obține victoria. Avansul german
va fi însă oprit la porțile orașului Stalingrad, un simbol al Uniunii Sovietice deoarece purta numele
conducătorului lor. Această luptă (23 august 1942 – 2 februarie 1943) va devenii cea mai sângeroasă
din istorie reprezintă un testament al nebuniei celor două ideologii totalitare.Armata română nu va
participa în luptele urbane, misiunea acesteia fiind de a proteja flancurile armatei germane angajate în
luptele pentru a cucerii orașul. Problemele armatei române au apărut încă din primele săptămâni ale
bătăliei. Cerințele repetate de a primi armament anti-blindat și piese grele de artilerie a fost în mod
repetat ignorate, iar frontul delegat forțelor române a devenit progresiv mai mare, deoarece în urma
pierderilor, germanii au fost nevoiți să își retragă din forțele care protejau flancurile pentru a întării
forțele din oraș. Această situație s-a demonstrat a fi o cheie pentru un dezastru de mare amploare. La 19
noiembrie 1942, mareșalul sovietic Ghiorghi Jokov a declanșat contra-atacul axat pe pozițiile apărate
de români, acesta știind că acestea sunt cele mai vulnerabile. În fața acestei ofensive forțele române nu
au avut nici o șansă de a rezista. Aviația și blindatele rusești nu puteau fi oprite de armata română, o
bună parte din efectiv fugind la auzul venirii forțelor rusești. Armata a IV-a și a VI-a germană și mare
parte din Armata III-a română au fost încercuite în interiorul orașului, acestea luptând până la ultimul
moment când la data de 2 februarie, înfometați, degerați și fără muniție, ultimele forțe s-au predat în
fața armatei roșii.5

4
. Istoria militară a poporului român, Bucureşti, vol. II, 1986, vol. III, 1987, vol. IV, 1987, vol.
V, 1988, vol. VI, 1989/ Nicolae Iorga, Istoria românilor, Vol III – IX, sub egida Academiei
Române, Bucureşti, 2003, 2008, 2010.

5
.Ibidem , pg 345, 346, 347, 348, 349, 350.
Bibliografie:

• Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ediția a III-a, Editura Univers
Enciclopedic, București, 2002
• Istoria militară a poporului român, Bucureşti, vol. II, 1986, vol. III, 1987, vol. IV, 1987, vol.
V, 1988, vol. VI, 1989;
• Nicolae Iorga, Istoria românilor, Vol III – IX, sub egida Academiei Române, Bucureşti, 2003,
2008, 2010;
• Petre Otu(coordonator), 100 de mari bătălii din istoria României, Alesandru Duțu, Alexandru
Madgearu, Mircea Soreanu, editura Orizonturi, 2009