Pirju Anamaria

Romania in Al Doilea Razboi Mondial

Declanşarea de către Germania nazistă a celui de-al Doilea Război Mondial la 1
septembrie 1939 a găsit România într-un delicat moment de opţiune strategică.
Cursul evenimentelor anului 1940, prin rapturile teritoriale impuse României în
vara acelui tragic an, au împins statul român într-o menghină a intereselor marilor
puteri şi într-o reţea de proiecţii a statelor vecine interesate în dezmembrarea sa
teritorială.

Participarea Armatei Române la operaţiunile celui de-Al Doilea Război Mondial

poate fi înţeleasă în două etape - până în vara anului 1944 în sfera operaţiunilor
Germaniei naziste şi ulterior până la încheierea războiului alături de Uniunea
Sovietică. În ambele situaţii, participarea a îmbrăcat un caracter complex, pe de o
parte fiind vorba de implicarea într-o alianţă de forţe cu anumite specificităţi, dar
mai important de păstrarea liniei de apărare teritorială a ţării.

Rapturile teritoriale impuse statului român, la 26-28 iunie 1940 de Uniunea

Sovietică şi la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena, au agravat criza regimului
politic al regelui Carol al II-lea. La 5 septembrie 1940, regele a suspendat
Constituţia din 1938, a dizolvat corpurile legiuitoare şi a trecut cea mai mare pare
a prerogativelor regale generalului Ion Antonescu, pe care l-a numit prin decret
regal preşedinte al Consiliului de Miniştri. În data de 6 septembrie 1940, Carol al
II-lea a semnat actul de abdicare în favoarea fiului său Mihai şi a părăsit ţara,
potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor'' (Editura Militară, Bucureşti, 1992).
La 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele
Durostor şi Caliacra.

Impunerea dominaţiei naziste asupra României a avut grave consecinţe şi în ce

priveşte relaţiile externe ale statului român. Implicarea în sfera politică a
Germaniei naziste a fost definitivată prin aderarea la 23 noiembrie 1940, în Pactul
Tripartit.

Punerea în aplicare a operaţiei Barbarossa în vara anului 1941 a însemnat

includerea României în planurile de luptă ale Germaniei naziste. Ion Antonescu a
acceptat la 18 iunie 1941 implicarea României în această operaţiune şi la 22 iunie
1941 Armata Română a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, cu dorinţa
exprimată de recuperare a Basarabiei şi Bucovinei, indică volumul ''Istoria Militară
a Românilor''. Acţiunile militare ale Armatei Române împotriva Uniunii Sovietice s-
au desfăşurat în cinci etape: campania din 1941 purtată în două faze (iunie-iulie şi
august-octombrie 1941), luptele din iarna anului 1941 - primăvara anului 1942,
campania din anii 1942-1943 ce include participarea forţelor române în bătălia de
la Stalingrad, acţiunile militare din Crimeea şi luptele pentru apărarea teritoriului
naţional, consolidarea frontului şi acţiuni desfăşurate până în august 1944. Până la
26 iulie 1941, întreaga Basarabie a fost eliberată, forţele sovietice retrăgându-se
la est de Nistru. În timpul luptelor pierderile forţelor terestre s-au cifrat la 4.112
morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi, reprezentând 6% din efectivele angajate în
operaţii, indică sursa citată anterior.

După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, a fost pusă în discuţie

chestiunea adoptării modelului finlandez sau continuarea participării la
operaţiunile militare. Situaţia celor două ţări fiind total diferită, Ion Antonescu a
hotărât şi în urma cererii exprese a liderului hitlerist continuarea participării
României la război.

La 16 octombrie 1941, Armata a 4-a română cucerea Odessa, în cadrul unei

bătălii, începute la 8 august, cu o violenţă deosebită datorită însemnatelor lucrări
genistice şi aportului consistent al artileriei grele navale şi de coastă adverse. În
această confruntare, Armata 4 română a înregistrat 17.729 morţi, 63.345 răniţi şi
11.471 dispăruţi.

Operaţiunile militare desfăşurate în bătălia pentru Crimeea şi ulterior la Cotul

Donului, stepa Kalmukă şi Caucaz, desfăşurate până la 15 martie 1943, au lăsat
răni adânci în efectivele Armatei Române, respectiv 149.571 militari morţi, răniţi,
dispăruţi şi bolnavi. Într-o observaţie specifică generalul Petre Dumitrescu sublinia
că factorii germani au folosit abuziv şi după bunul plac forţele române: ''S-au
despărţit trupe de comandamentele lor organice (armată, corp de armată,
divizie), s-au separat chiar batalioanele de regimente şi companiile de batalioane
prin intercalarea lor în unităţi similare germane, s-a folosit artileria grea, aviaţia în
folosul sectoarelor germane fără a se ţine cont de nevoile unităţilor noastre şi de
protestările exprimate. Intervenţiile comandamentului român nu au putut
influenţa strategia nefastă şi nici sustrage forţele noastre de la efectele
neîndoielnice ale dezastrelor prevăzute.'', conform lucrării ''Istoria Militară a
Românilor''.
În luptele din Caucaz, desfăşurate în intervalul 1 februarie - 9 octombrie 1943,
trupele române au înregistrat 1.598 de morţi, 7.264 răniţi şi 806 dispăruţi. La est
de Nistru, se aflau în primăvara anului 1944 12 mari unităţi române. Deterioarea
situaţiei forţelor germane pe flancul sudic al frontului şi reluarea ofensivei de
către fronturile 1-4 ucrainene au generat o direcţie majoră în activitatea Marelui
Stat Major, respectiv salvarea marilor unităţi din Crimeea. În acest moment, s-au
expus direct neînţelegerile dintre Marele Stat Major român şi conducerea militară
hitleristă. Aceasta nu era o doleanţă nouă impusă doar de evoluţia tactică de pe
câmpul de luptă, în 26 noiembrie 1942 Marele Stat Major român ceruse aducerea
în ţară a marilor unităţi pentru refacere, inclusiv pe fondul diminuării capacităţii
lor operative. Aducerea în ţară a efectivelor Armatei Române din Crimeea a primit
numele de cod ''operaţiunea 60.000''. S-a reuşit aducerea în ţară a 42.190 de
militari, 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului. Pierderile marilor unităţi
române din Crimeea, în intervalul aprilie -mai 1944, s-au ridicat la 22.522 militari,
reprezentând 34% din efectivul aflat în peninsulă înainte de declanşarea ofensivei
sovietice.

S-a ajuns astfel în cea de-a cincea etapă a luptelor împotriva Uniunii Sovietice,
prin apărarea teritoriului naţional. În primăvara anului 1944, forţele fronturilor 2
şi 3 ucrainene au declanşat noi operaţii ofensive, printre care operaţia ''Uman-
Botoşani'', la finalul cărora cele două fronturi sovietice au pătruns pe teritoriul
României.

În martie 1944, la Cairo, au început primele discuţii între emisari ai guvernului

român şi reprezentanţi ai aliaţilor pentru ieşirea României din alianţa cu Germania
şi alăturarea aliaţilor, negocieri continuate la Stockholm în 12 aprilie 1944,
precum şi ulterior prin canale politico-diplomatice.

Au fost definitivate, la nivelul Marelui Stat Major, în anii 1942 şi 1943,

ipotezele ''T'' şi ''U'' care detaliau modul de acţiune al forţelor române împotriva
forţelor ungare ce ocupau teritoriul smuls în august 1940. Comandamentele
române au luat măsuri specific, fără să trezească suspiciunea reţelelor de spionaj
germane, pentru concentrarea efectivelor de forţe în interior care să asigure la
momentul necesar declanşarea şi purtarea acţiunii de eliberare. În 20 august
1944, se afla la dispoziţia comandamentului naţional peste 945.000 de militari.

''Actul de la 23 august 1944 a reprezentat un act de mare curaj'', aşa cum avea
să transmită postul de radio Londra despre trecerea României de partea
Naţiunilor Unite. Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea statului român şi
a fost declanşată lupta împotriva Wehrmachtului nazist. Din acest moment,
Marele Stat Major se afla pentru prima dată de la declanşarea conflictului în
exercitarea deplină a atributelor conducerii la nivel strategic a organismului
militar naţional. În ciuda celor trei directive strategice emise de Wehrmacht
privind situaţia din România, acţiunea hotărâtoare a armatei române a făcut ca în
timp scurt strategia germană să înregistreze un eşec şi în perioada 23-31 august
1944 să fie eliberate spaţiile istorice ale Munteniei, Dobrogei, Olteniei, Banatului,
Crişanei şi podişului transilvan de la nord de Carpaţii Meridionali.

Luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijin al forţelor sovietice,

pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununare de succes la 25
octombrie 1944, împingând inamicul peste frontierele naţionale. Succesele
Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a frontului aproape
într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică - valea Dunării şi Marea Adriatică.
Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 - 25 octombrie 1944
a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri. Efortul depus în slujba
cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de înfrângere definitivă a Germaniei naziste a
însemnat continuarea luptelor pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi
Austriei. Însemnate au fost luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate
timp de cinci luni şi fiind folosite forţe semnificative, respectiv 17 divizii de
infanterie, munte, cavalerie şi artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi
ferate, Regimentul 2 care de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total
de 248.430 militari. Au pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4
cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10
masive muntoase, eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.
La 12 septembrie, România semnează Armistiţiul cu Naţiunile Unite,
asumându-şi obligaţia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă
antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localităţi româneşti: Carei
şi Satu-Mare. România participă la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei,
mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldaţi în 37 de divizii. Cele mai
grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu
mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile de participare la războiul
antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în
România.

În august 1946, la Conferinţa de pace de la Paris, ministrul de externe al

Cehoslovaciei Jan Masaryk avea să declare: ''România a acordat ajutor poporului
cehoslovac în clipele cele mai grele ale luptei sale împotriva cotropitorilor fascişti.
Poporul cehoslovac nu va uita că trupele române au luptat voluntar împotriva
nemţilor pe teritoriul Cehoslovaciei, ajutând la eliberarea ei.'', potrivit lucrării
''Istoria Militară a Românilor''.

Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat în aprilie şi mai 1945 pe

teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă sovietice. Regimentul 2 care de
luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul localităţilor Hohenruppersdorf, Schrick,
Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf etc. până în apropierea
Vienei. Totodată, în spaţiul austriac şi-au adus aportul şi subunităţi ale Grupului
operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la reconstrucţia sau
repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la sporirea capacităţii
de garare a unor staţii de cale ferată etc.

Înfrângerea nazismului şi declararea victoriei la 9 mai 1945 a găsit Armata

Română în prima linie de luptă alături de forţele Naţiunilor Unite. Data de 12 mai
1945 reprezintă momentul de încheiere a efortului extraordinar depus de Armata
Română pentru câştigarea războiului.

În ianuarie 1945, într-un discurs susţinut în Camera Comunelor, deputatul

laburist I. Thomas cerea: ''De vreme ce România este a patra ţară cu efective pe
frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde statut de
cobeligeranţă''. Însă, României i-au fost impuse condiţii grele, politice şi
economice, atât prin Convenţia de la Moscova din septembrie 1944 cât şi prin
prevederi ale Tratatului de pace semnat în 10 februarie 1947.

Preţul plătit de România în decursul războiului a fost de 1.100.000 militari şi

civili, dintre care 315.000 ucişi în timpul luptelor sau în lagărele de concentrare
naziste, 340.000 răniţi, 370.000 dispăruţi şi 100.000 deportaţi, precum şi mari
pierderi materiale, greu de cuantificat, indică volumul ''Istoria Militară a
Românilor''.
Dupa razboi
În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o
pradă de război. Pe principiul că "cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi
sistemul său social", armata sovietică a impus venirea la putere a
cominterniştilor şi comuniştilor. La presiunile URSS, guvernul Sănătescu este
dizolvat şi înlocuit cu guvernul Rădescu (decembrie 1944 - martie 1945), unde
sunt incluşi reprezentanţi ai Frontului Naţional Democrat (constituit în
octombrie 1944), în posturi cheie ca justiţia (Lucreţiu Pătrăşcanu) şi
transporturile (Gheorghe Gheorghiu-Dej).
Prin condiţiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliaţii au refuzat României
statutul de stat cobeligerant. Nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut
ca parte integrantă a României, dar URSS-ului i-a fost permisă anexarea
Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. Nordul Bucovinei şi partea de sud a
Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte
din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit
o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească". Aceasta a devenit
independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova. De asemenea,
Cadrilaterul, regiune locuită în majoritate de bulgari, a rămas în componenţa
Bulgariei.

Surse:Agerpres, Wikipedia