Sunteți pe pagina 1din 7

25 OCTOMBRIE – ZIUA ARMATEI ROMÂNE

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României


instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.

La 25 octombrie 1944, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea


obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944,
respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-
maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Semnificațiile momentului au puternice conexiuni cu întreaga tradiţie


militară a românilor, inclusiv cea din secolele XIV-XVII, când domnitori
precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, lancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare,
Petru Rareș și Mihai Viteazul au apărat interesele Țărilor Române în fața
atacatorilor. Pe parcursul istoriei moderne, armata română a contribuit din plin
la toate marile realizări ale națiunii române din secolele XIX și XX, de la
Unirea Principatelor din 1859 la Războiul de Independenţă (1877), Războiul de
Întregire (1916 -1919), al Doilea Război Mondial (1941-1945), până la
Revoluţia din Decembrie 1989, în cadrul căreia armata a reprezentat instituţia
de bază a tranziţiei, de la totalitarism la democrație și economie de piaţă.

Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului național la


sediile instituțiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare
maritime și fluviale și prin organizarea de ceremonii militare și activități
comemorative în garnizoanele din țară, în teatrele de operațiuni și în țările în
care România are acreditați atașați ai Apărării. Militarii români din teatrele de
operațiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea
unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive, la care vor fi
invitați și reprezentanți ai statelor partenere.

1
Forțele Armatei Române sunt formate din trei categorii de arme: Forțele
Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale, aflate sub comanda Statului Major al
Apărării, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război,
Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei.

Luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijinul forţelor sovietice,


pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununate de succes la 25
octombrie 1944, când inamicul a fost împins peste frontierele naţionale. Primul
oraş românesc eliberat a fost Sfântu Gheorghe, la 8 septembrie. Au urmat:
Târgu Mureş la 28 septembrie, Clujul la 11 octombrie şi Oradea în 12
octombrie. Astfel, s-a lansat operaţiunea armată de eliberare a ţinutului
sătmărean şi reintegrarea acestuia sub stăpânire românească. Luptele pentru
oraşul Satu Mare au început la 24 octombrie 1944, când Divizia 11 infanterie
din Corpul 2 armată a cucerit mai multe poziţii importante în apropierea
oraşului. Un prim atac a fost respins de unităţile germano-maghiare, ofensiva
fiind reluată în cursul nopţii de 24/25 octombrie. În zorii zilei de 25 octombrie,
prin arborarea tricolorului românesc în centrul oraşului s-a consemnat şi

2
trecerea "ultimei brazde de pământ românesc", potrivit comunicatului oficial. În
aceeaşi zi, a fost atinsă şi vechea frontieră româno-maghiară, în apropierea
satului Urziceni, încheindu-se astfel acţiunea de eliberare a Ardealului de Nord.

Efortul depus în slujba cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de


înfrângere definitivă a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor pentru
eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Însemnate au fost luptele pentru
eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni, în care au fost folosite
forţe semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte, cavalerie şi
artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate, Regimentul 2 care
de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total de 248.430 militari. Au
pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4 cursuri mari de apă
(Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10 masive muntoase,
eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.

Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat în aprilie şi mai


1945 pe teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă sovietice. Regimentul
2 de luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul localităţilor Hohenruppersdorf,
Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf etc. până în
apropierea Vienei. Totodată, în spaţiul austriac şi-au adus aportul şi subunităţi
ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la
reconstrucţia sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la
sporirea capacităţii de garare a unor staţii de cale ferată etc., conform lucrării
"Istoria Militară a Românilor" (Editura Militară, Bucureşti, 1992).

Înfrângerea Germaniei şi declararea victoriei la 9 mai 1945 a găsit


Armata Română în prima linie de luptă alături de forţele Naţiunilor Unite. Data
de 12 mai 1945 reprezintă momentul de încheiere a efortului extraordinar depus
de Armata Română pentru câştigarea războiului.

3
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război al
Armatei Române a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de
militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi
dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă.

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaţionale


de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului. Misiunile
sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac parte din angajamente
de tip coaliţie internaţională. În prezent, 353 de militari români sunt implicaţi în
misiuni internaţionale.

Prima acţiune de luptă a Armatei României în afara graniţelor naţionale,


de după 1990, a început la 8 martie 1996, alături de contingente ale armatelor
statelor membre NATO şi partenere, în teatrul de operaţiuni din Bosnia-
Herţegovina, cu Batalionul 96 Geniu. În 2000, Armata României a început
participarea la misiunea NATO KFOR din provincia Kosovo, cu personal de
stat-major şi, ulterior, cu subunităţi specializate, de nivel companie.

Din anul 2002 şi până la data de 27 iunie 2021, peste 32.000 de militari
români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene,
Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare,

4
au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţii din
Afganistan. În ianuarie 2002, primele efective de militari români - un pluton de
poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri de legătură au fost dislocaţi
în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în
teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o
misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de Al Doilea Război
Mondial. În perioada 1 mai-27 iunie 2021, 640 de militari români din teatrul de
operaţiuni afgan au fost repatriaţi, după ce NATO a hotărât retragerea trupelor
din teatrul de operaţiuni, la încheierea misiunii Resolute Support.

De asemenea, România a participat, cu 838 de militari, între iulie 2003-31


iulie 2009, la eforturile internaţionale pentru stabilizarea Irakului, atât în cadrul
Forţei Multinaţionale (MNF-I), cât şi în cadrul misiunii NATO de instruire a
forţelor de securitate irakiene (NTM-I).

În cadrul misiunilor din teatrele de operaţiuni, 30 de militari români şi-au


pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

Ziua de 25 Octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante
aniversări naţionale în care poporul român își omagiază armata, faptele ei de
5
arme și de omenie și îi cinstește pe toți cei care au onorat sau onorează haina
militară cu însemnele statului român și sunt în slujba patriei și a valorilor care
fac din România o țară implicată și respectată în NATO și UE.

6
La mulți ani, Armatei Române!

S-ar putea să vă placă și