Participarea României la Primul Război Mondial

Participarea României la Primul Război

Mondial
Parte din Primului Război Mondial

Detaliu din Mausoleul de la Mărășești

Informații generale

Perioadă 27 august 1916 – 7
mai 1918, 9-11 noiembrie 1918

Loc Regatul
României, Transilvania

Rezultat Tratatul de la
București, Tratatul de la
Versailles

Beligeranți

 Regatul României  Imperiul German

 Imperiul Austro-Ungar
 Imperiul Rus  Regatul Bulgariei
 Imperiul Otoman

Conducători

 Ioan Culcer  Erich von Falkenhayn

 Alexandru Averescu  August von Mackensen
 Eremia Grigorescu  Arthur Arz von
 Mihail Aslan Straussenburg
 Constantin Prezan  Nikola Jekov
 Alexei Brusilov
 Andrei Zaioncikovski
Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor
de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu
aliații, între 15/28 iulie 1914 și 29 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului
politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.

Marele Război 1914-1918. O scurtă privire

Anunțat de o serie de crize politico-diplomatice sau de scurte războaie care s-

au desfășurat în primul deceniu al secolului XX, Marele Război a avut la
origine o multitudine de cauze, precum formarea unor alianțe politico-militare
cum ar fi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia) și
Antanta (Franța, Rusia și Anglia, cărora aveau să li se adauge România și
Italia), dorința Germaniei de „a avea un loc sub soare”, înțelegând prin
aceasta nemulțumirile sale legate de coloniile din Africa (majoritatea deținute
de Anglia și Franța), precum și ambiția sa de a continua să fie hegemonul
Europei.Se poate adăuga și manifestarea unei adevărate crize a conștiinței
civilizației europene, ca urmare a contestării din partea unui segment
important al societății a modelului economic și social specific liberalismului
clasic. Vorbim despre un eșec al așa-numitei generații „La Belle Epoque”.

Pretextul izbucnirii războiului a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand,

moștenitorul Imperiului Austro-Ungar și a soției sale, moment în care s-a
declanșat cel mai mare conflict militar cunoscut până atunci de omenire.

  Marele Război a produs cea mai mare distrugere umană și de bunuri

culturale din Europa, amploarea sa fiind comparabilă cu cea a Războiului de
30 de ani (1618-1648), așa cum apreciază istoricul irlandez Alan Krammer.
Este suficient să argumentăm că 13% dintre bărbații născuți în Germania între
1870 și 1899 și-au pierdut viața în conflict, iar în Marea Britanie și
Franţa cifrele sunt similare, fapt care a determinat cultura occidentală să
postuleze ideea unei „generații pierdute”, ca urmare a milioanelor de morți
din timpul războiului. Paradoxal, explozia descoperirilor tehnice de la
sfârșitul secolului al XIX-lea a creat cadrul (prin utilizarea acestora în scopuri
militare) pentru uciderea în masă, un rol decisiv avându-l inventarea unor
arme noi precum mitraliere, tunuri de mare calibru, gaze de luptă, explozibili,
avioane, submarine, tancuri, trenuri blindate etc.
Marele Război a fost primul conflict de anvergură globală, luptele
desfășurându-se în Europa, Asia și Africa. Mărturiile de pe front, dincolo de
clasicele memorii, relatări și documente de arhivă, au fost transpuse sub
forma fotografiilor, a filmărilor și a înregistrărilor audio.

Ne vom concentra asupra unor dimensiuni mai puțin explorate și asupra

descrierii evenimentelor, considerând că prezentarea unei cronologii – ce-i
drept, selective – a operațiunilor militare ale anilor 1914-1918 desfășurate pe
cele două fronturi principale din vest și est, dar și pe fronturi secundare
precum cel din Africa, ne va ajuta să înțelegem mai bine fenomenul.

A doua dimensiune a prezentării războiului, cea cantitativă și care se referă la

descrierea evenimentelor, este cea a bătăliilor relevante. Acestea s-au
desfășurat pe două mari fronturi. Cel mai important a fost Frontul de Vest,
care a cuprins în cea mai mare parte teritoriile Belgiei și Franței și parțial pe
cel de la granița Italiei cu Austro-Ungaria. Frontul de Est a fost mult mai
întins ca spațiu, cuprinzând teritoriile dintre Marea Baltică și Marea Neagră.
Au existat și fronturi de o însemnătate mai mică: în Africa, Orientul Mijlociu
și Extremul Orient.

1914

După atentat, Consiliul de Miniștri Austro-Ungar a dat Serbiei un ultimatum,

deoarece era considerată responsabilă de cele întâmplate. În fapt, acesta era
un motiv prin care Imperiul Austro-Ungar își putea extinde influența asupra
zonelor din Balcani. Având în vedere faptul că ultimatumul nu a fost acceptat,
la 28 iulie 1914 Serbia a fost  atacată. Aceasta s-a aliat cu Imperiul Țarist.

În august 1914, Germania (care era aliata Austro-Ungariei) a declarat  război

Belgiei și Franței, atacând Belgia, pentru a-și asigura traseul spre Franța.
Marea Britanie a ales să intre în război alături de dominioanele sale,
Australia, Canada, India, Noua Zeelandă și Uniunea Africii de Sud, împotriva
Germaniei. S-a alăturat războiului și Japonia, aliată a Marii Britanii, acesta
fiind momentul în care  conflagrația a devenit mondială.

La 3 august 1914 a avut loc Consiliul de Coroană, întrunit la Castelul Peleș

de la Sinaia în prezența regelui Carol I, a principelui moștenitor Ferdinand, a
primului ministru Ion I.C. Brătianu, a tuturor membrilor guvernului și a
foștilor prim-miniștri conservatori și liberali. Regele Carol I s-a pronunțat
pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Ideea a fost
sprijinită numai de Petre P. Carp, care considera acest război ca fiind o nouă
înfruntare între germanism şi panslavism. În opinia lui Petre P. Carp
expansiunea Rusiei reprezenta pentru România primejdia cea mai mare. În
urma unor aprinse dezbateri, Consiliul de Coroană a respins intrarea ţării
noastre în război alături de Puterile Centrale, întrucât acestea, prin agresiunea
asupra Serbiei, încălcaseră caracterul defensiv al Tratatului din 1883. Astfel,
s-a hotărât adoptarea unei politici de neutralitate armată, decizie în
concordanță cu interesele naționale ale României. Regele Carol I, monarh
constituțional, s-a supus voinței generale.

Au urmat o serie de presiuni diplomatice exercitate asupra României de către

puterile beligerante pentru a intra în război. Antanta a promis sprijin pentru
unirea cu statul român a provinciilor românești aflate sub ocupaţia Austro-
Ungariei, iar Puterile Centrale susțineau recunoașterea granițelor Moldovei
dinainte de anul 1812.

Sursă: Muzeul Național de Istorie al României

În luna octombrie, Imperiul Otoman se alătura Germaniei și Austro-Ungariei,

declarând astfel război Antantei.

Cele mai importante operațiuni militare din anul 1914 de pe Frontul de Vest
au fost asediul Liège-ului între 4-16 august, bătălia frontierelor între 14-25
august, bătăliile de pe Marna și asediul Anversului în perioada septembrie-
noiembrie din Ypres.

Sfârșitul anului 1914 a consemnat finalul planurilor războiului-fulger. Acesta

a fost înlocuit cu războiul de tranșee, care avea să macine forțele
beligeranților în anii următori.

1915

În mai 1915, Italia declara război Austro-Ungariei, după ce la 26 aprilie 1915

încheiase un Tratat de Alianță cu Antanta. Acest moment este urmat de
intrarea în război a Bulgariei în luna octombrie, care își începea parcursul
militar alături de Puterile Centrale.

Frontul de Vest

Operațiuni: pe 1 ianuarie, un vas englezesc era scufundat în Canalul Mânecii

de către un submarin german. Începea astfel o nouă dimensiune a războiului,
cea a războiului submarin. Întrucât, din 1914, Anglia, posesoarea unei
impresionante flote navale, a supus Germania unei blocade de tipul celei
impuse cu un secol în urmă Franței lui Napoleon, germanii au răspuns prin
metoda războiului  submarin, atacând navele englezești și nu numai.

Pe frontul de Vest, cele mai importante bătălii au avut loc la Neuve Chapelle
(10-13 martie), Ypres (22 aprilie – 25 mai) și Artois (mai-octombrie).

În urma declarației de război a Italiei la adresa Austro-Ungariei, se deschidea

un nou front, cel italian, unde au avut loc patru bătălii (23 iunie – 2 decembrie
1915).

 Frontul de Est

Operațiuni: Austro-Ungaria cucerea Serbia, iar armata sârbă era  nevoită să se

refugieze în Albania. O altă componentă importantă pe acest front a fost
desfășurarea celei de-a doua bătălii de la Lacurile Mazuriene.

Frontul secundar de la Gallipoli

A fost deschis în februarie 1915 de trupele aliate anglo-franceze, corpul

Anzac (format din australieni și neozeelandezi). Anul 1915 a fost caracterizat
de războiul de poziții, forțele beligerante fiind înconjurate de rețele de sârmă
ghimpată, iar kilometri de tranșee au devenit adăposturi pentru soldați,
mitralierele și artileria secerând sute de mii de vieți.
1916

Între 4 iunie și 13 august avea loc o puternică ofensivă a armatei ruse,

încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk.

La 27 august 1916, România declara război Puterilor Centrale. La 28 august

1916, Germania declara război României, urmată de Turcia și Bulgaria.

Frontul de Vest

Pe Frontul de Vest, cele mai importante bătălii au fost cele desfășurate la

Verdun și pe Somme. Bătălia de la Verdun (21 februarie – 18 decembrie) a
fost o bătălie de artilerie, în care s-au lansat de ambele părți 60 de milioane de
obuze. Unele bombardamente au durat 21 de ore, distanța până la care se
auzeau fiind și de la peste 100 de km. În cele 10 luni de bătălie și-au pierdut
viața aproape un milion de soldați.

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 18 noiembrie) a fost o încleștare dură între

armata engleză și cea germană, englezii pierzând doar în prima zi a bătăliei
58.000 de oameni. În timpul acestei bătălii, ei au folosit pentru prima dată
tancurile (15-22 septembrie).
Sursă: Muzeul Național de Istorie a României

Frontul de Est

În luna iunie, Rusia lansează așa-numita ofensivă Brusilov (denumită după

conducătorul ei, generalul Aleksei Brusilov), care se dovedea a fi una dintre
operațiunile de mare anvergură și de succes ale armatei ruse din timpul
războiului. La data de 27 august intra în război și Armata Română.

Bătălia maritimă din Iutlanda (31 mai – 1 iunie)

A fost cea mai mare bătălie maritimă din Primul Război Mondial, în timpul
căreia 150 de nave britanice s-au ciocnit cu 100 de nave germane, fără ca nici
una dintre părți să obțină o victorie decisivă.

Frontul de la Gallipoli

Acesta marchează eșecul operațiunii britanice în Turcia, înfrângere care a

obligat armatele aliate să se retragă. Evenimentul are conotații importante,
întrucât Mustafa Kemal Atatürk, viitorul fondator al Republicii turce, este
considerat artizanul acestei victorii.
Alte lupte au avut loc pe frontul din Mesopotamia (deschis la sfârșitul anului
1914), unde armata turcă s-a înfruntat cu cea a Angliei în șapte bătălii.

Intrarea României în război a fost urmată de mobilizarea generală a armatei

române și de intrarea acesteia în Transilvania. Campania din anul 1916 nu a
avut succesul scontat, iar după ocuparea Bucureștiului de către germani, urma
o amplă campanie de reorganizare a armatei în zona Moldovei. Aceasta a fost
condusă de Constantin Prezan cu ajutorul misiunii militare franceze în fruntea
căreia se afla generalul Berthelot.

Anul 1916 a fost unul al războiului de uzură, în care ambele tabere și-au
măcinat reciproc forțele, fără a fi obținute victorii sau rezultate care să încline
decisiv balanța.

1917

Frontul de Vest

Cele mai importante operațiuni desfășurate pe Frontul de Vest au fost

bătăliile de la Champagne și Artois, Arras (aprilie-mai) și Ypres (iulie-
octombrie). O mențiune specială merită făcută referitor la bătălia de la
Cambrai (20 noiembrie – 7 decembrie), aici având loc cea mai mare ofensivă
a tancurilor din Primului Război Mondial, englezii atacând liniile germane cu
450 de tancuri.

Pe frontul italian au avut loc bătălii la Isonzo și Caporetto, unde armata

italiană a suferit o mare înfrângere. Un eveniment cu o deosebită însemnătate,
care avea să schimbe echilibrul de forțe, a fost intrarea SUA în război și
trimiterea primelor trupe pe frontul din Franța.

Frontul de Est

În iunie-septembrie 1917, pe frontul din Moldova, Armata Română a respins

ofensiva germană. În luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, armata
reușește să își recapete simpatia și admirația celorlalte țări beligerante,
mulțumită planurilor de luptă și tacticilor militare strălucite. Situația Frontului
de Est a devenit dramatică din cauza  faptului că Rusia fusese profund
afectată de mișcările revoluționare. Victoria revoluției bolșevice a însemnat
venirea la putere a partidului condus de V.I. Lenin. Noua putere avea să
negocieze pacea, ceea ce a condus la prăbușirea Frontului de Est.

1918
Frontul de Vest

Era anul în care au avut loc două mari operațiuni militare: ofensiva germană
(21 martie – 5 august), desfășurată la Ypres, Flandra, Marna, Aisne și
Somme, prin care germanii au sperat să-i surprindă pe aliați și să obțină o
victorie decisivă (fapt care nu s-a întâmplat), și cea a aliaților, care a constat
într-o ofensivă de 100 de zile (8 august – 11 noiembrie). Rezultatul acesteia
din urmă a obligat Germania să solicite semnarea armistițiului de la
Compiègne, din 11 noiembrie 1918.

Frontul de Est

Rusia iese din război, iar pe 3 martie noua putere reprezentată de partidul
comunist încheia tratativele de pace cu Germania, la Brest-Litovsk.
Consecința acestui fapt a fost că și România a fost forțată să încheie un astfel
de tratat cu Germania, pacea de la Buftea-București, semnată la 7 mai 1918,
care însă nu a fost ratificată de Parlament și nici promulgată de Regele
României, Ferdinand I.

Din vara anului 1918, soarta războiului s-a schimbat decisiv în favoarea
Antantei. Contraofensiva declanşată de aceasta a silit armata germană din
Franţa şi din Belgia să cedeze, iar în sud a repurtat importante victorii. În
timp ce germanii se retrăgeau de peste tot, aliaţii lor au ieşit din război rând
pe rând: Bulgaria în septembrie, Turcia în octombrie, iar Austro-Ungaria în
primele zile ale lunii noiembrie. La 11 noiembrie, lângă Compiegne,
Germania a semnat şi ea armistiţiul. Reintrată în război la 10 noiembrie 1918,
România prindea sfârşitul războiului alături de Antanta.

Participarea României în Primul Război Mondial

Detaliu de pe Mausoleul de la Mărășești

  1914-1916: de la neutralitate la participare

În vara anului 1914, întreaga Europă a fost cuprinsă de flăcările războiului.

Asasinarea la Sarajevo a prințului moștenitor al tronului Imperiului Austro-
Ungar, Franz Ferdinand, și a soției sale Sofia, a condus la o serie de declarații
de război prin care marile puteri europene, grupate în două blocuri militare,
Antanta (Franța, Anglia și Rusia) și Puterile Centrale (Germania și Austro-
Ungaria), s-au înscris în logica unui conflict de mari proporții, așa cum
omenirea nu mai cunoscuse până atunci. Acest context a pus statul român în
situația de a opta pentru alăturarea la o alianță sau la alta. Inițial, în 1883, de
teama Rusiei, un mare imperiu și un stat cu o politică potențial ostilă la adresa
României, dar în baza afinităților filogermane ale regelui Carol I, statul
român a încheiat o alianță secretă cu Puterile Centrale. În plus, ideea unirii cu
Transilvania, deși considerată imposibilă în epocă, era foarte vehiculată în
cercurile intelectuale ale vechiului regat.

Clasa politică românească avea atunci trei opțiuni:

 să se alăture Germaniei și Austro-Ungariei, cu toate că Tratatul de
Alianță stipula faptul că ajutorul militar se acorda în caz de agresiune
asupra acestor state, pe când situația era inversă (Austro-Ungaria
declarase război Serbiei și o atacase, iar Germania își dăduse acordul
din acest punct de vedere);

 să rămână neutră;

 să se situeze de partea Antantei.