Al Doilea Război Mondial

-Armament și tehnică de luptă –

Perioada interbelică: se pun bazele teoretice ale războiului fulger
Marea Britanie
Marea Britanie în 1915 stabilea tendințele în dezvoltarea tancurilor, dar cu apropierea războiului a
pierdut inițiativa. În Marea Britanie exista o teorie adoptată de guvern în august 1919 conform căreia
guvernul nu se aștepta ca în timp de 10 ani să izbucnească război. În consecință britanicii au investit
foarte puțin în cercetare-dezvoltare în domeniul militar.
Franța
Francezii credeau că dacă vor fi atacați din nou de germani, acest război va fi ca o prelungire a
Primului Război Mondial, motiv pentru care s-au pregătit pentru un nou război de tranșee
construind Linia Maginot. Se presupunea că germanii vor ataca prin Belgia (Planul Schlieffen) și
francezii în cooperare cu britanicii îi vor putea opri. În Franța tancul era privit ca o armă de sprijin a
infanteriei, tancurile fiind dispersate în unități mici pentru sprijinul infanteriei în distrugerea cuiburilor de
mitraliere și a gardurilor de sârmă ghimpată.
Germania și URSS
Germanii și sovieticii, puteri dezamăgite, colaborând, făceau cercetare-dezvoltare în domeniu
militar. Germania fiind limitată în acest sens, a primit un sprijin de la sovietici pentru a face
testări pe teritoriul URSS. Marele fabricant de arme Krupp avea facilități de producție în
sudul URSS, iar în 1925 a fost înființată o școală de piloți lângă Lipețsk unde se antrenau
viitorii piloți ai Luftwaffe. Încă din anul 1926 Reichswehr putea folosi o școală de tanchiști lângă Kazan și o
fabrică de armament chimic în Samara Oblast. În schimbul acestor facilități sovieticii intrau în posesia
tacticii și tehnologiei folosite de germani. În cea de-a doua jumătate a anilor 1920 germanii au
ajutat la construirea unor fabrici de tancuri din Leningrad și Harkov. Cooperarea a fost
întreruptă prin venirea la putere al lui Hitler în 1933.
În Germania Heinz Guderian, influențat de teoreticienii J. F. C. Fuller și B.H. Liddell Hart, prin lucrarea sa
„Achtung Panzer” dezvolta teoria Războiului fulger (Blitzkrieg), adică o ofensivă militară generalizată,
precedată de atacuri aeriene și bombardamente masive urmate de atacuri foarte rapide, unde tancurile erau
folosite grupate în mari unități, ocoleau punctele fortificate (lăsându-le infanteriei, penetrau liniile inamice,
pătrundeau adânc în spatele liniilor inamice și tăiau orice posibilitate de regrupare, apărare și aprovizionare a
inamicului.
Japonia
În această perioadă Japonia a conceput o tactică asemănătoare Germaniei. În această perioadă
Japonia ocupa coasta de est a Chinei, iar în 18 septembrie 1938 ataca Manciuria
Mitsubishi A6M Zero la începutul războiului era unul dintre cele mai performante avioane de
vânătoare din lume. În ultimii ani a războiului a fost surclasat de avioanele americane.
 Tancuri germane:
Panzerkampfwagen III, cunoscut în mod obișnuit sub numele de Panzer III, a fost un tanc mediu dezvoltat în anii
1930 de Germania și a fost utilizat pe scară largă în al Doilea Război Mondial.
Tancul Panther V este un tanc mediu german al celui de-al
Doilea Război Mondial. A fost folosit pe fronturile de est și de vest de
la mijlocul anului 1943 până la sfârșitul războiului din mai 1945.
Tiger I a fost un tanc greu german al celui de-al Doilea Război
Mondial care a funcționat începând cu 1942 în Africa și în Uniunea
Sovietică, de obicei în batalioane independente de tancuri grele. Acesta
a oferit Armatei Germane primul său vehicul blindat de luptă care a
montat tunul KwK 36 de 8,8 cm (derivat din Flak 36 de 8,8 cm). 1.347
au fost construite între august 1942 și august 1944. După august 1944,
producția Tiger I a fost eliminată treptat în favoarea Tiger II.
Tiger II este un tanc greu german al celui de-al Doilea Război
Mondial. Ultima desemnare oficială germană a fost Tiger B adesea
prescurtat la Tiger B. Era cunoscut și sub denumirea informală de
Königstiger (în germană „Regele Tigru”)
Tiger II a fost succesorul lui Tiger I, combinând armura groasă a
acestuia din urmă cu armura înclinată folosită pe tancul mediu Panther.
Tancul cântărea aproape 70 de tone și era protejat de 100 până la 185
mm de blindaj în față. Era înarmat cu tunul antitanc KwK 43 L/71 cu țeava lungă de 8,8 cm. Șasiul a fost, de asemenea, baza
pentru vehiculul antitanc Jagdpanzer fără turelă Jagdtiger.
Jagdtiger ("Tigru de vânătoare") este un distrugător de tancuri grele de tip cazemat (Jagdpanzer)
german al celui de-al Doilea Război Mondial. A fost construit pe șasiul ușor prelungit al unui Tiger II.
Jagdtiger de 72 de tone a fost cel mai greu vehicul blindat de luptă folosit operațional de orice
națiune în al Doilea Război Mondial și cel mai greu vehicul de luptă de orice tip care a fost produs în
timpul conflictului. era înarmat cu un tun principal de 128 mm care putea să depășească raza de acțiune și
să învingă orice vehicul blindat de luptă lansat de forțele aliate.

Panzer VIII Maus a fost un tanc super-greu german al celui de-al Doilea Război Mondial, finalizat la sfârșitul anului
1944. Este cel mai greu vehicul de luptă blindat complet construit vreodată. Au fost comandate cinci, dar au fost finalizate
doar două carene și o turelă, turela fiind atașată înainte ca terenurile de testare să fie capturate de forțele militare sovietice în
avans.Aceste două prototipuri au fost supuse testelor la sfârșitul anului 1944. Vehiculul complet avea 10,2 m lungime, 3,71
m lățime și 3,63 m înălțime. Cântărind 188 de tone metrice, armamentul principal al lui Maus a fost tunul de 128 mm
proiectat de Krupp, bazat pe tunul antitanc remorcat Pak 44 de 12,8 cm, folosit și în distrugătorul de tancuri Jagdtiger de tip
cazemat. Tunul de 128 mm era suficient de puternic pentru a distruge toate vehiculele de luptă
blindate aliate aflate în serviciu la acea vreme, unele la distanțe de depășire de 3.500 m .
Principala problemă în proiectarea lui Maus a fost dezvoltarea unui motor și a unui sistem de
propulsie suficient de puternic pentru a propulsa rezervorul în mod adecvat, dar suficient de mic
pentru a se potrivi în el.
Muniția României în al Doilea Război Mondial:
Tunurile de câmp calibrul 75 mm erau: în mare parte de tipul "Schneider-Putilov" md. 1902/1936, retubate
amovibil la calibrul 75 mm, în anul 1936; de tip francez, md. 1897, o parte provenind din piesele importate
din Franţa între 1916-1917, iar o altă parte din capturile făcute de armata germană din Polonia şi vândute
României; tunuri "Krupp" md. 1906 şi 1912 importate din Germania înaintea Primului Război Mondial;
tunuri "Skoda" modernizate, model 1928.
Obuzierele de calibrul 100 mm erau în cea mai mare parte de tip "Skoda" md. 1930 şi 1934.
Diviziile aveau şi o baterie antitanc înzestrată cu 6 tunuri antitanc «Schneider» md. Faţă de proporţia din
primul război mondial , luând o medie de 3 piese la batalion creşterea era de aproximativ 6 ori . O atenţie
deosebită s-a acordat, în perioada interbelică, organizării pregătirii specialiştilor de artilerie care constituiau
grupurile de comandă de baterie, divizion şi regiment. În acest scop, în
anul 1923 s-a înfiinţat Bateria de Legături şi Transmisiuni , la
regimentele de artilerie iar în cadrul divizioanelor independente, Secţia
de Legături şi Transmisiuni .

Concomitent, pentru îndrumarea întregii pregătiri de luptă a subunităţilor

şi cadrelor s-a înfiinţat în regimentele de artilerie «Biroul Instrucţie». De
asemenea s-a acordat o atenţie deosebită organizării
comandamentelor, unităţilor şi subunităţilor de artilerie. Un
comandament de artilerie era constituit din comandamentul artileriei marii unităţi respective şi un stat
major. Pentru buna funcţionare a statului major, acesta mai dispunea de Biroul Adjutanturii.

Comandamentul artileriei corpului de armată avea un stat major mai redus, cu un birou
pentru informaţii şi operaţii şi un birou adjutantură. La divizie, comandantul artileriei era
chiar comandantul brigăzii care avea un stat major cu 2 birouri, unul pentru operaţii şi altul
pentru informaţii şi un serviciu de armament şi muniţii. Deoarece serviciul de informaţii s-a
dezvoltat foarte mult, în anul 1939 s-a înfiinţat, în cadrul brigăzii de artilerie «Bateria de
observare şi meteorologie», ataşată administrativ, de regulă, la regimentul de artilerie cu
reşedinţa comună cu comandantul brigăzii. Ca element principal privind dotarea cu
armament merită subliniat faptul că înaintea războiului, artileria de divizie a fost
uniformizată la calibrele 75 şi 100 mm iar cea de corp de armată la calibrele 105 şi 150
mm, materialul având caracteristici tehnice comparabile cu cele ale artileriei ţărilor beligerante, ceea ce a
reprezentat o realizare importantă a întregii activităţi de înzestrare din perioada interbelică.

Totalul gurilor de foc de artilerie grea se ridica la 492 din care numai 312 erau moderne . Proporţia dintre
artileria grea şi cea uşoară era astfel de 1 la 4, inferioară proporţiei propuse de artilerişti în articolele
publicate în «Revista Artileriei», care era de 1 la 3 şi care constituia proporţia cea mai echilibrată. De
altfel, cel de-al Doilea Război Mondial va confirma nevoia unei artilerii grele mai numeroase, artileria
noastră fiind inferioară, de cele mai multe ori, celei sovietice.