Proiect la Istorie – Armele din I Razboi Mondial

- Luna august a anului 1914 a pus capăt unui secol relativ pașnic în Europa,
caracterizat de multe descoperiri științifice și industrializare.

Primii ani s-au caracterizat prin bătălii ineficiente cu un număr mare de victime în ambele
tabere.

Primul Război Mondial a transformat tacticile de manevră caracteristice conflictelor armate

până atunci caracteristice de exemplu Războaielor Napoleoniene în războaie de tranșee
datorită utilizării unor noi descoperiri ca:
- tancul
- aruncatorul de flăcări
- avionul
- mitraliera

În urmă cu 103 ani avea loc prima participare în luptă a unui tanc, în timpul Bătăliei de pe
Somme (Franţa), în timpul Primului Război Mondial.

Ofensiva de pe Somme (1 iulie -19 noiembrie 1916) a fost cea mai sângeroasă campanie
din Primul Război Mondial.

Au murit, în cinci luni de lupte cumplite, mai mult de un milion de oameni de ambele părţi
(peste 400.000 de britanici, 200.000 de francezi şi 400.000 de germani), scrie RADOR.

Britanicii şi francezii au luptat împotriva forţelor germane pe un front de 40 km, pe râul

Somme, în nordul Franţei.

1. Aparitia tancurilor:

În timpul Bătăliei de pe Somme, britanicii au lansat o ofensivă majoră contra germanilor,

folosind pentru prima oară în istorie o formă primitive de tanc.

”La mijirea zorilor, germanii au avut o surpriză imensă. În mijlocul trupelor de asalt ale
aliaților, niște monștri enormi din oțel avansau spre ei. Erau noile vehicule blindate
construite de englezi în cel mai mare secret, care tocmai debutau în lupte”. În ediția din 16
septembrie 1916, ziarul francez Le Matin raporta pe prima pagină știrea senzațională:
botezul de foc al unei noi arme de război cu alură stupefiantă.

La Flers Courcelette, circa 40 de astfel de exemplare au avansat aproape o milă în liniile

inamice, dar au fost prea încete pentru a-și păstra pozițiile în timpul contraatacului german
și au înregistrat și probleme tehnice.

Cu toate astea, generalul Douglas Haig, comandantul forțelor aliate la Somme, a văzut în
ele premisele unui nou instrument de război și a cerut departamentului de război să
producă alte câteva sute, mai scrie history.com.

Feldmareşalul britanic Douglas Haig a comandat Forţa Expediţionară Britanică din anul
1915 până la sfârşitul războiului.

El a fost la comandă şi pe Somme , dar şi la cea de a treia bătălie de la Ypres şi în

Ofensiva de o sută de zile, care a dus la armistiţiul din 1918, reamintește RADOR.

Armata britanică a fost cea care a introdus noul tip de vehicul blindat, care înainta pe
şenile.
”La mijirea zorilor, germanii au avut o surpriză imensă. În mijlocul trupelor de asalt ale
aliaților, niște monștri enormi din oțel avansau spre ei. Erau noile vehicule blindate
construite de englezi în cel mai mare secret, care tocmai debutau în lupte”. În ediția din 16
septembrie 1916, ziarul francez Le Matin raporta pe prima pagină știrea senzațională:
botezul de foc al unei noi arme de război cu alură stupefiantă.

2. Aruncatorul de flacari:

– Aruncătorul de flăcări ca armă militară a existat sub forme primitive in războaiele

din evul mediu, dar cu o tehnică superioară a inceput să se folosească în Primul
Război Mondial. Mai concret armata germană în Bătălia de la Verdun în 1916,
demonstrând o mare eficiență contra trașeelor.
 3. Avionul Militar:

- Un avion militar este un avion construit și folosit în scopuri militare. Printre

categoriile acestuia se pot distinge două categorii principale: Avioanele de luptă dotate cu
armament ofensiv, ca de exemplu bombardierul, avionul de vânătoare, avionul de luptă
multirol și avioanele de suport, care nu sunt dotate cu armament ofensiv eventual sunt
dotate cu armament defensiv: avionul de recunoaștere.

- Această definiție se aplică de asemenea și elicopterelor de luptă și pentru sprijin

aerian sau sol.

Aviația militară a fost dezvoltată la mijlocul Primului Război Mondial, la un deceniu de la

primul zbor. În cel de-al Doilea Război Mondial a devinit o componentă esențială a
strategiei și tacticii militare.

Forțele armate din multe țări au o componentă aeriană (forța aeriană) dedicată misiunilor
militare aeriene, avioanele militare putând fi alocate altor componente ale unei forțe
armate, de exemplu o forță navală poate avea aviație navală.

Avionul a apărut cu doar câțiva ani înainte de Primul Război Mondial, fiind utilizat rapid de
armată. Primele misiuni au fost asemănătoare cu cele ale baloanelor folosite anterior, și
anume recunoașterea și ajustarea focului de artilerie, apoi efectuarea unor
bombardamente ușoare. Primele avioane de vânătoare erau folosite pentru a preveni și a
contracara misiunile inamice.

Lupta aeriană s-a născut la începutul Primului Război Mondial, ca urmare a frustrării
echipajelor de avion din cauza avioanelor de recunoaștere inamice care traversau spațiul
aerian, fără a putea lupta împotriva acestora. La început avioanele care se angajau în
lupte aeriene foloseau puști, inclusiv pistoale. Foarte repede, germanii au început să
folosească puterea mitralierei, iar cel de-al doilea om din echipaj, observatorul devenea,
de asemenea, pistolar după montarea unei turele, ca suport pentru mitralieră.

Sincronizare mitralieră-elice:

Licența Schneider pentru sincronizare mitralieră-elice

Exista totuși o problemă tehnică, pentru că, din cauza rotirii elicei, nu se putea trage în
față. Francezul Roland Garros, a conceput un sistem care depășește această dificultate
după ce a tras cu un revolver printr-un ventilator și apoi a observat că puține proiectile au
lovit lamele. El a montat o mitralieră pe capotă și mecanicul a pus niște piese metalice pe
elice pentru a deflecta cele câteva gloanțe care ar putea deteriora elicea. După capturarea
avionului său în stare bună și interogarea lui de către germani, ideea a fost preluată de
Anthony Fokker, care a decis să-l îmbunătățească proiectând o blocare mecanică a
loviturii când o lamă a elicei se afla în fața țevii mitralierei. Sincronizarea focului mitralierei
cu elicea a dat naștere avionului de vânătoare.
 Tunul: Tunurile cele mai eficiente în dotarea artileriei germane erau cele de
calibrul 105 mm și 150 mm, foarte eficiente împotriva războiului de tranșee.

Majoritatea statelor implicate în prima conflagrație mondială au mizat pe mobilitatea

tunurilor lor de calibru 75 mm sau 76 mm, în special Franța și SUA. La izbucnirea Primului
Război Mondial, au început să fie folosite pe scară largă proiectilele șrapnel ca armă
antipersonal.

4. Mitraliera

Mitraliera, prin puterea sa de foc nu mai permitea efectuarea unor manevre lente,
iar sârma ghimpată încetinea viteza oricărui asalt și putea să direcționeze atacul
inamicului în zone bine pregătite.

Mitraliera a apărut pe la mijlocul secolului al XIX lea, era de dimensiuni foarte mari
şi erau greu de manevrat. În Primul Război Mondial s-a folosit o variantă îmbunătăţită a
mitralierei, numită mitraliera Maxim care era manevrată de mai puţini oameni şi era mult
mai uşoară. Alături de mitraliera Maxim britanicii au folosit şi mitraliera Vickers.

Prima mitralieră a fost creată cu 30 de ani înainte de începerea Primului Război

Mondial (în 1884) de către Hiram Maxim. Acest „Maxim Gun”, deși nu a fost utilizat pe
scară largă înainte de începerea războiului, modele similare „Maxim Gun” vor ajunge să
domine câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. De exemplu, în 1912, Armata
Statelor Unite a emis doar patru mitraliere per regiment, dar până în 1919, numărul a
crescut la 336 de mitraliere per regiment.

Mitraliera le-a permis soldaților să tragă rapid cu gloanțe în inamic cu o rată de 400
până la 600 de gloanțe pe minut. Acest lucru a permis apărătorilor capacitatea de a
domina câmpul de luptă și de a provoca moartea soldaților inamici. Formele timpurii ale
mitralierei erau grele și necesitau echipe mici de soldați (3-5) pentru a funcționa pe deplin,
făcându-le ideale pentru poziții defensive pe câmpul de luptă. Arma se supraîncălzea cu
ușurință la utilizarea continuă și nu mai funcționa.

Pe măsură ce războiul progresa, au fost produse modele cu mecanisme de răcire,

dar acestea se puteau supraîncălzi relativ rapid la utilizarea repetată. Pentru a combate
acest efect, soldații se grupau împreună pe câmpul de luptă pentru a încerca să asigure
tragere continuă, chiar dacă una sau două dintre arme se blocau. În disperare, soldații
foloseau uneori urină lor pentru a încerca să răcească arma atunci când apa sau
sistemele de răcire cu ulei nu reușeau.

Mitraliera va fi folosită ca armă pe multe tipuri de vehicule în timpul războiului. De

exemplu, unele submarine și nave au folosit mitraliere. Avioanele au fost echipate cu
mitraliere în primele lupte aeriene. Mitraliera a fost o armă devastatoare care a contribuit
în mod semnificativ la pierderile produse de Primul Război Mondial. Toate țările implicate
își vor dezvolta propriile versiuni ale mitralierei.