Armele din Al Doilea Razboi

Mondial
Alex Poenar
Andi Popa
 IAR 80
• IAR 80 a fost un avion monoplan
de vânătoare și bombardament în picaj românesc folosit
în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost realizat
la IAR Brașov de o echipă compusă din: prof. Ion
Grosu, Ion Coșereanu, ing. Gheorghe Zotta, Viziru
Grosu și Ion Wallner. La vremea respectivă, IAR 80 era
comparabil cu cele mai moderne avioane de luptă,
precum Bf 109 din Germania, Mitsubishi A6M
Zero din Japonia, Hawker Hurricane și Supermarine
Spitfire din Marea Britanie. În a doua parte a războiului,
acest proiect s-a dovedit a fi depășit tehnologic. După
aproximativ cinci ani de la terminarea războiului,
avioanele au fost înlocuite în totalitate cu modele
sovietice. În anul 1955 Comandamentul Forțelor
Aeronauticii Militare a hotărât dezmembrarea aparatelor
și casarea lor. Nu s-a păstrat niciun aparat întreg.
 SPITFIRE LF MK IX
• În ceea ce priveşte performanţa, Spitfire era
avionul pe care britanicii se bazau. Cu o
viteză maximă de 710 km/oră, putea distruge
şi rachetele V-1 dezvoltate de germani la
sfârşitul războiului. De aceea au fost produse
peste 20.000 de mii de aparate, pe o durată de
10 ani (1938-1948) care au fost exportate
după război şi altor ţări precum Turcia, 
Uniunea Sovietică şi Portugalia, potrivit 
Britannica.
 HURRICANE MK.1
• Britanicii au construit peste 14.000 de avioane
Hurricane, de la introducerea sa în 1937. Din 1942,
avionul a început să-şi piardă din eficacitate, odată cu
avansul tehnologic, dar a rămas eficient în
distrugerea ţintelor de la sol.
• În termeni de performanţă, Spitfire avea un mic
avantaj faţă de Hurricane, dar acesta din urmă putea
fi produs la scară mai largă. Acesta a fost capabil să
facă faţă excelentelor avioane BF109 ale germanilor,
fiind responsabil pentru 55% din totalul distrugerilor
cauzate forţelor aeriene germane, pe când Spitfire a
fost responsabil pentru 42% dintre distrugeri.
 B-17 ”FLYING FORTRESS”
• „Fortăreaţa Zburătoare” a americanilor este practic
ceea ce spune şi numele, un avion masiv care avea
nouă mitraliere şi putea căra 1.800 de kilograme de
bombe. Capacitatea sa şi performanţele au crescut
odată cu timpul. Modelele mai târzii puteau căra
chiar şi 4.500 de kilograme de bombe.
• De asemenea, bombardierul a putut fi produs la
scară largă, ceea ce indică puterea industrială
a Statelor Unite, fiind construite peste 12.000 de
avioane. Este de înţeles că a participat în toate
treatele de operaţiuni al americanilor şi se estimează
că, doar peste Germania, B-17 a aruncat 640.000 de
tone de explozibil. A aruncat bombe şi asupra
României.
 USS ENTERPRISE
• La începutul războiului, mulţi strategi navali credeau că tunurile mari
ale navelor de război vor domina conflictul pe mare. Portavioanele
trebuiau să aibă rolul de suport al acestor mari nave de război.
• Lucrurile au stat oarecum invers, întrucât în era incipientă a vitezei,
conflictul se baza pe flexibilitate. Un aeroport mobil, care putea duce
avioane aproape de ţărmurile inamice, a reprezentat o parte esenţială a
acestui principiu.
• Poate doar japonezii au profitat la maxim de aceste caracteristici ale
portavioanelor, cel puţin într-un singur caz, atunci când pe 7
decembrie 1941 au atacat Pearl Harbor, garnizoana din Pacific a
americanilor. Luaţi prin surprindere, americanii au pierdut 49 de nave
şi multe altele au fost avariate.
• Partea plină a paharului pentru americani este că cele 353 de avioane
japoneze lansate de pe cele 6 portavioane nu au prins portavioanele
americane care se aflau în larg, la exerciţii. Altfel, cel mai probabil ar
fi avut aceeaşi soartă, iar japonezii ar fi avut un control mai mare
asupra Pacificului, cel puţin în prima parte a conflictului.
• În ziua de astăzi, portavionul este elementul central al oricărei flote
militare a unei ţări mari.
 SUBMARINUL U-995
• Germanii nu aveau o flotă foarte mare încât să facă faţă
Aliaţilor, de aceea strategia lor de la începutul războiului
(înainte ca Statele Unite să intre în război) a fost de izola
Marea Britanie. Convoaiele de nave care transportau
provizii din Statele Unite în Marea Britanie au avut de-a
face cu „haite” de submarine care le vânau în
largul Atlanticului. Toate erau parte a Ubootwaffe (flota de
submarine germane).
• Efectele au fost devastatoare, cu mai bine de 2 milioane de
tone au fost pierdute doar în 1940. În termeni economici,
campania germanilor a fost un succes.
• Chiar şi Winston Churchill a spus că singurul lucru care l-a
speriat în Al Doilea Război Mondial au fost atacurile
nemiloase ale submarinelor germane.
• În total, Germania a construit 1.162 de submarine, dintre
care 785 au fost distruse, majoritatea dintre ele fiind
scufundate de distrugătoare şi avioane aliate.
 TIGER

• Tiger era spaima altor tancuri, dar trebuia să

fii foarte ghinionist să ai de-a face cu un
asemenea blindat, întrucât doar 1.347 de
tancuri Tiger au fost construite.
• Tigerul era o maşină formidabilă care a forţat
limitele războiului cu blindate şi, de
asemenea, i-a forţat pe aliaţi şi pe sovietici să
dezvolte tancuri mai bune.
 T-34
• Când vine vorba de tancurile sovietice în cel de Al
Doilea Război Mondial, primul care vine în minte este T-
34. Prima dată când a intrat pe Frontul de Est, în iarna
anului 1941, germanii au fost surprinşi de viteza,
manevrabilitatea şi blindajul înclinat care îl făcea greu de
penetrat de tunurile inamice.
• Deşi dominaţia pe front nu a durat mult, T-34 a rămas
tancul principal al Armatei Roşii, iar în 1945, 55% dintre
toate blindatele erau T-34, potrivit Top Tenz. În total, au
fost construite aproximativ 84.000 de T-34, incluzând
toate versiunile acestuia, de la primele T-34/76 la T-
34/85. 76 şi 85 înseamnă calibrul, sovieticii montând
tunul de 85 de mm şi o turelă mai largă pentru a face faţă
noilor tancuri germane, potrivit Tanks Encyclopedia.
 LANSATOARELE DE RACHETE KATIUŞA
• Numită şi „orga lui Stalin” de către germani, artileria sovietică
avea în dotare una dintre cele mai înspăimântătoare arme
dezvoltate în Al Doilea Război Mondial. Ce urmează este
imposibil de imaginat pentru cineva care nu a trăit vreo
experienţă a războiului.
• Katiuşa, noua piesă de artilerie, a început să apară pe front în
1941. Fiabilitatea şi costul redus de producţie a făcut ca
aceasta să devină o armă favorită a sovieticilor. Practic,
Katiuşa era o rampă de lansare pe un camion, iar puternicele
rachete puteau fi transportate cu uşurinţă, având un mare
avantaj în acest sens faţă de artileria convenţională, cu tunuri.
• Un dezavantaj era lipsa de acurateţe, dar posibilitatea de a
lansa multe rachete oferea sovieticilor capacitatea de a
bombarda zone largi ale unui teritoriu, lansând salve de
rachete. Încărcătura varia între 14 şi 48 de rachete, în funcţie
de model.
 M1 GARAND
• M1 Garand a fost prima pușcă semi-automată care urma să fie
emisă unei întregi armate. Dezvoltat în anii 1920 și 1930,
modelul M1 a fost proiectat de John Garand. Încercând o
rundă .30-06, garajul M1 a fost principala armă de infanterie
folosită de forțele americane în timpul celui de-al doilea război
mondial și războiului coreean. Armata americană și-a început în
primul rând interesul pentru puștile semiautomate în 1901.
Aceasta a fost continuată în 1911, când testarea a avut loc cu
ajutorul lui Bang și Murphy-Manning.
• Experimentele au continuat în timpul primului război
mondial, iar în 1916-1918 s-au desfășurat încercări. Dezvoltarea
unei puști semi-automate a început serios în 1919, când armata
americană a concluzionat că cartușul pentru pușca de serviciu
actuală, Springfield M1903 , a fost mult mai puternic decât este
necesar pentru gamele tipice de luptă. În același an, designerul
talentat, John C. Garand, a fost angajat la Armory din
Springfield. Servind ca inginer civil, Garand a început să lucreze
la o nouă pușcă.
 MG42

• Când vine vorba de calitate, performanţă, fiabilitate

şi cost, probabil cea mai bună armă din Al Doilea
Război Mondial a fost mitraliera MG42, sau
numele complet Maschinengewehr Modell 42.
Având mai puţine probleme ca predecesoarea
acesteia, MG34, noua mitralieră grea a devenit
rapid preferata infanteriei germane.
• A fost folosită pentru prima dată în mai 1942 în
campania din Africa de Nord. De asemenea, o altă
trăsătura a acesteia a fost versatilitatea, fiind
folosită şi ca anti-aeriană, nu numai ca armă
defensivă împotriva infanteriei inamice.
 BOMBARDAMENTELE ATOMICE DE LA
HIROSHIMA ȘI NAGASAKI
• Bombardamentele atomice de la Hiroshima și
Nagasaki au constat în două atacuri nucleare implicând
aruncarea a două bombe atomice produse de Statele Unite
ale Americii, doua orașe din
Japonia, Hiroshima și Nagasaki, la sfârșitul celui de-Al
doilea război mondial. La momentul lansării celor două
bombe atomice – deși războiul din Europa se terminase
prin capitularea necondiționată
a Germaniei – Japonia și Statele Unite ale Americii se aflau
încă în stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică
cunoscută ca "Little Boy" a fost aruncată deasupra orașului
Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-
a doua bombă atomică, cunoscută ca "Fat Man", a fost
detonată deasupra orașului Nagasaki.
Va mulțumesc pentru atentia acordata !