Trim 04 - Cartea Lui Iov

Cuprins
STUDIUL 1 .................................................................................2
STUDIUL 2 ...............................................................................11
STUDIUL 3 ...............................................................................26
STUDIUL 4 ...............................................................................43
STUDIUL 5 ...............................................................................58
STUDIUL 6 ...............................................................................75
STUDIUL 7 ...............................................................................91
STUDIUL 8 .............................................................................108
STUDIUL 9 .............................................................................123
STUDIUL 10 ...........................................................................138
STUDIUL 11 ...........................................................................152
STUDIUL 12 ...........................................................................170
STUDIUL 13 ...........................................................................186
STUDIUL 14 ...........................................................................201
1
STUDIUL 1
24 – 30 SEPTEMBRIE
SFÂRȘITUL
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Textul de memorat: Isus i-a zis: – Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în
Mine va trăi chiar dacă moare. (Ioan 11:25, NTR)
La orele de limbă şi literatură, elevii învaţă cât de important este ca o compunere
literară să aibă o încheiere bună. Finalul satisfăcător este important pentru orice tip de
text şi cu atât mai mult pentru textele de ficţiune, unde întâmplările relatate sunt
imaginare.
Dar ce putem spune despre realitate? Ce putem spune despre existenţa umană
reală, trăită în carne şi oase, şi nu despre cea descrisă pe paginile unei cărţi sau în
scenariul unui film? Ce putem spune despre povestea vieţii noastre? Ce fel de final
are? Cum se încheie? Toate experienţele se încheagă frumos spre final, ca întro
compoziţie literară bună? Nu prea, nui aşa? Şi cum ar putea să se închege frumos
dacă sfârşitul este întot deauna moartea? Din acest punct de vedere, viaţa nu are
niciodată un final fericit, pentru că, în definitiv, a fost vreodată moartea un final fericit?
Şi despre cartea lui Iov putem spune acelaşi lucru. Unii susţin că Iov a avut
parte de un sfârşit fericit după toate suferinţele îndurate, însă, în realitate, sfârşitul lui
nu este chiar atât de fericit, pentru că şi el a murit în cele din urmă.
Săptămâna aceasta, vom începe să studiem cartea lui Iov pornind de la sfârşitul
ei, deoarece ne ridică întrebări şi despre sfârşitul nostru.
Ştirea misionară video pentru Sabatul acesta poate fi descărcată şi
vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet:
resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul
„Scoala de Sabat”).
2
DUMINICĂ, 26 SEPTEMBRIE
FERICIȚI PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚI
Poveştile pentru copii se termină de obicei cu expresia: „Şi au trăit fericiţi până
la adânci bătrâneţi.” În unele limbi, ea a devenit aproape un clişeu. Ideea este că, în
final, eroul şi, eventual, proaspăta lui soţie trium fă, în pofida marilor dificultăţi cu care
s-au confruntat – răpirea prinţesei, ameninţarea unui lup sau a unui împărat rău.
Şi cartea lui Iov se încheie la fel, la prima vedere. Dacă ne gândim totuşi prin
câte nenorociri şi suferinţe trece personajul principal, conchidem că ea se încheie într-o
notă doar relativ pozitivă.
1. Citește Iov 42:10-17. Cum a fost ultima parte a vieţii lui Iov?
După ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi, Domnul i-a redat bunăstarea; i-
a dat de două ori mai mult decât a avut înainte. Toţi fraţii şi surorile sale şi oricine
l-a cunoscut înainte au venit şi au mâncat cu el în casa sa. I-au arătat
compasiune şi l-au mângâiat sufleteşte pentru tot necazul pe care l-a adus
Domnul asupra lui. Fiecare i-a dat câte un chesita şi un inel de aur. Domnul a
binecuvântat zilele din urmă ale lui Iov mai mult decât începutul său. El a avut
paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de boi şi o mie de măgari. A avut
şapte fii şi trei fiice. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheţia şi
celei de-a treia Cheren-Hapuch. În toată ţara nu erau femei atât de frumoase ca
fetele lui Iov, şi tatăl lor le-a dat o moştenire împreună cu fraţii lor. Iov a mai trăit
după aceea o sută patruzeci de ani. El a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la
a patra generaţie. Iov a murit înaintat în vârstă şi sătul de zile. (Iov 42:10-17, NTR)
Dacă leam cere oamenilor să numească o carte biblică cu un deznodământ

bun pentru personajul principal, în mod sigur mulţi ar da ca exemplu cartea lui Iov. Şi
pe bună dreptate! Priveşte numai cât de bogat ajunge Iov! Rudele şi prietenii, care nu
iau fost aproape în încercări (cu excepţia lui Elifaz, Bildad, Țofar, Elihu şi soţia), vin la
el şi îl consolează. Chiar sunt generoşi şi îi oferă bani. La final, Iov ajunge să aibă, din
punct de vedere material, dublu faţă de cât avea la început (compară Iov 42:12 cu Iov
1:3). Are şi alţi zece copii, şapte băieţi şi trei fete, în locul celor şapte băieţi şi trei fete
care iau murit (vezi Iov 1:2,18,19), şi în toată ţara nu erau „femei aşa de frumoase ca
fetele lui Iov” (Iov 42:15), lucru nemenţionat despre primele. Iar el, care fusese convins
că se afla la un pas de moarte, a mai trăit alţi o sută patruzeci de ani! „Şi Iov a murit
bătrân şi sătul de zile” (Iov 42:17). În ebraică, expresia „sătul de zile” este folosită în
dreptul lui Avraam (Geneza 25:8), Isaac (Geneza 35:29) şi David (1 Cronici 29:28) şi
transmite ideea că persoana în cauză se bucura de o situaţie bună şi fericită în preajma
unui eveniment absolut nefericit: moartea.
Tuturor ne plac finalurile fericite, nu-i așa? Ce istorii de viață cu final fericit
cunoști? Ce lecții putem învăța din ele?
3
LUNI, 26 SEPTEMBRIE
FINALURI FERICITE
Finalul cărţii lui Iov ne arată că lucrurile au luat o întorsătură bună pentru Iov,
care a murit „bătrân şi sătul de zile”. Totuşi, după cum ştim prea bine, în general, viaţa
oamenilor nu se încheie aşa. Nici chiar oamenii credincioşi, demni de toată cinstea şi
virtuoşi nu au avut întotdeauna par te de o situaţie asemănătoare cu a lui Iov.
2. Cum și-au sfârșit viaţa următorii oameni menţionaţi în Biblie?
Abel (Geneza 4:8)
Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Haidem să ieşim la câmp!” Pe când se aflau
acolo, Cain l-a lovit pe fratele său, Abel, şi l-a omorât. (Geneza 4:8, NTR)
Eli (1 Samuel 4:18)
Când a pomenit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său

pe spate, lângă poartă, şi-a rupt gâtul şi a murit, pentru că era un om bătrân şi
greu. Eli a judecat Israelul timp de patruzeci de ani. (1 Samuel 4:18, NTR)
Urie (2 Samuel 11:17)
Când a pomenit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său

pe spate, lângă poartă, şi-a rupt gâtul şi a murit, pentru că era un om bătrân şi
greu. Eli a judecat Israelul timp de patruzeci de ani. (1 Samuel 4:18, NTR)
Regele Iosia (2 Cronici 35:2224)
Dar Iosia nu s-a întors, ci s-a deghizat ca să înceapă lupta împotriva

acestuia. El nu a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau de la Dumnezeu, astfel
că s-a dus să lupte în câmpia Meghido. Arcaşii l-au lovit pe regele Iosia, şi prin
urmare, regele le-a zis slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt grav rănit!” Slujtorii
lui l-au luat din carul de luptă, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la
Ierusalim, unde a şi murit. L-au înmormântat în mormântul părinţilor lui şi tot
poporul din Iuda şi din Ierusalim l-a bocit pe Iosia. (2 Cronici 35:22-24, NTR)
Ioan Botezătorul (Matei 14:10)
şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. (Matei 14:10, NTR)
Ştefan (Faptele 7:59,60)
Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse,

primeşte duhul meu!” Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare:
„Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi spunând aceasta, a adormit.
(Faptele apostolilor 7:59-60, NTR)
Biblia abundă în istorii de viaţă cu final nefericit. Aceasta pentru că viaţa reală
este plină cu astfel de istorii. Mulţi oameni nu ies triumfători din necaz: fie sunt
martirizaţi pentru o cauză bună, fie mor din cauza unei boli oribile, fie zac toată viaţa
4
în nefericire şi sărăcie. Şi, sincer vorbind, de câte ori se întâmplă ca lucrurile să se
rezolve la fel de frumos ca în cazul lui Iov? Şi nu numai Biblia ne vorbeşte despre
această realitate dureroasă. Cine dintre noi na avut parte în viaţă să fie martor la sau
să sufere din cauza unor finaluri nefericite?
Ce istorii de viață cu final nefericit cunoști? Ce ai învățat din ele?
5
MARȚI, 27 SEPTEMBRIE
RESTAURARE PARȚIALĂ
Istoria vieţii lui Iov se încheie întro notă pozitivă, spre deosebire de istoria altor
personaje biblice şi a altor oameni în general. Cercetătorii Bibliei vorbesc în acest sens
despre „restaurarea” lui Iov. Şi, întradevăr, întro anumită măsură, Iov a primit înapoi
multe lucruri.
Dar, dacă acesta ar fi finalul existenţei lui, ar fi existenţa lui completă? Situaţia
lui sa îmbunătăţit mult, fără îndoială, dar până la urmă Iov tot a murit. Şi toţi copiii lui
au murit. Şi toţi copii copiilor lui au murit şi tot aşa. Şi, în mod sigur, cu toţii au îndurat
întro măsură mai mare sau mai mică traumele şi suferinţele pe care le îndurăm şi noi,
traume şi suferinţe care fac parte din realităţile vieţii în lumea aceasta căzută în păcat.
Apoi, din câte ştim, Iov na aflat niciodată de ce a trebuit să sufere atât de mult.
Da, a primit în loc alţi copii, dar cât de mult la durut şi a plâns pentru cei pe care ia
pierdut? Ce răni a purtat în suflet pentru tot restul vieţii?
Biblia spune că Domnul „a adus pe Iov iarăşi la starea lui de la început” (Iov
42:10) şi aşa este, mai ales în raport cu partea anterioară a vieţii sale. Dar multe lucruri
rămân neterminate, neclarificate şi neîmplinite, iar fap tul acesta nar trebui să ne
surprindă. În lumea aceasta, fie că avem un
„final” bun, fie unul rău, unele lucruri rămân neterminate, neclarificate şi
neîmplinite.
De aceea, finalul lui Iov ar putea fi privit ca un simbol, palid, e drept, al
adevăratului final al suferinţei umane. El prefigurează speranţa şi făgă duinţa
restaurării totale pe care le avem prin Evanghelia lui Isus Hristos.
3.Citește 1 Corinteni 4:5. Ce ne spune acest text despre realitatea că în

viaţa aceasta unele lucruri rămân neclarificate, neîmplinite și neterminate? Că-
tre ce speranţă ne îndreaptă atenţia?
De aceea, nu judecaţi nimic înainte de timpul potrivit, înainte să vină

Domnul, Care va lumina lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi planurile
inimilor. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu. (1 Corintieni 4:5, NTR)
6
MIERCURI, 28 SEPTEMBRIE
ÎMPĂRĂŢIA CARE VA DĂINUI VEȘNIC
Biblia este şi o carte de istorie, o altfel de carte de istorie. Ea prezintă
întâmplările din trecut cu scopul de a ne oferi lecţii spirituale. Prin intermediul
evenimentelor din trecut ne învaţă cum să trăim aici şi acum (1 Corinteni 10:11).
Dar ea nu ne prezintă numai trecutul, ci şi viitorul. Ne relatează atât eve
nimente petrecute deja, cât şi evenimente care urmează să aibă loc. Ne îndreaptă
privirea către viitor, către sfârşitul timpului. Termenul teologic pentru evenimentele din
ultimele zile, din timpul sfârşitului, este escatologie, provenit dintrun cuvânt grecesc
care înseamnă „ultim”. El se referă uneori şi la convingerile legate de moarte, judecată,
rai şi iad. De asemenea, face trimitere la speranţa pe care o avem de a trăi întro lume
nouă.
Biblia ne vorbeşte mult despre timpul sfârşitului. Dacă nam avea decât cartea
lui Iov, care se încheie cu moartea protagonistului ei, am putea trage concluzia că
punctul terminus al vieţii este moartea, că nu putem spera la nimic după aceea, fiindcă,
pe baza cunoştinţelor şi experienţei noastre, nu ar exista nimic dincolo.
Biblia ne învaţă însă altceva. Ne învaţă că la sfârşitul timpului va fi instaurată
Împărăţia lui Dumnezeu, care va dura veşnic şi va fi casa celor răscumpăraţi. Spre
deosebire de împărăţiile lumii care apar şi dispar, ea nu va avea sfârşit.
4. Citește Daniel 2:44 și 7:18. Ce promisiune găsim în aceste versete?
În zilele acestor împăraţi însă Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie
veşnică, care nu va fi distrusă niciodată şi care nu va fi lăsată în mâinile altui
popor. Ea va sfărâma şi va pune capăt tuturor acelor împărăţii, însă ea va dăinui
veşnic. (Daniel 2:44, NTR)
Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi Împărăţia şi o vor stăpâni pe vecie,
pentru veci de veci.” (Daniel 7:18, NTR)
„Marele plan de mântuire are ca rezultat readucerea lumii în graţia lui
Dumnezeu. Tot ce a fost pierdut prin păcat va fi restaurat. Nu numai omul, ci şi
pământul va fi răscumpărat, pentru a fi locuinţa veşnică a celor ascultători. Timp de
şase mii de ani, Satana sa luptat săşi menţină stăpânirea pe pământ. Acum, planul
de la început al lui Dumnezeu privind crearea lui va fi împlinit.”
– Ellen G. White, Patriarhi și profeţi, ed. 2015, p. 343
Cartea lui Iov se încheie cu moartea personajului principal. Dar vestea bună
este că finalul cărţii lui Iov nu coincide cu finalul existenţei lui. Nici moartea mea şi a ta
nu coincid cu finalul existenţei noastre!
7
JOI, 29 SEPTEMBRIE
ÎNVIEREA ȘI VIAŢA
5.Citește Iov 14:14,15. Ce spune Iov aici că ar face dacă ar exista înviere?
Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta
să-mi vină eliberarea. Atunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după
lucrarea mâinilor Tale. (Iov 14:14-15, NTR)
O problemă pe care o abordează cartea lui Iov este cea a morţii. Şi cum sar
putea altfel? Orice carte care tratează despre suferinţa umană trebuie să se ocupe în
mod normal şi de moarte, sursa multor dureri ale noastre. Iov declară că, dacă ar exista
înviere după moarte, ar mai avea o speranţă până i sar schimba situaţia.
Cuvântul ebraic utilizat aici pentru „mi se va schimba starea” poate transmite
ideea de „înnoire” sau de „înlocuire”. Este utilizat în mod frecvent cu referire la
schimbarea hainelor, la îmbrăcarea cu haine curate. Sensul lui este larg, dar, în
contextul acesta, unde Iov se întreabă ce se întâmplă după moarte, ne transmite în
mod cert ideea de schimbare de la starea de om mort la starea de om viu, când lui
Dumnezeu I Se va face dor de făptura pe care a creato (vezi Iov 14:15).
Noi am descoperit marea speranţă şi marea făgăduinţă a învierii în viaţa,
moartea şi lucrarea Domnului Isus: „[Noul Testament] ne învaţă că Hristos a învins
moartea, cel mai aprig duşman al omului, şi că Dumnezeu îi va învia pe morţi la
judecata finală. Dar doctrina aceasta ajunge să ocupe locul central în credinţa biblică
(…) după învierea lui Hristos, fiindcă îşi obţine validarea prin triumful lui Hristos asupra
morţii.” – John E. Hartley, The Book of Job, NICOT, ed. electronică (Grand Rapids:
Eerdmans, 1988), p. 237
„Isus i-a zis: «Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar
fi murit, va trăi»” (Ioan 11:25). Ce speranță și încredere ne insuflă Isus aici cu
privire la sfârșit? Altfel spus, ce lucru pe care noi îl știm Iov nu-l știa?
8
VINERI, 30 SEPTEMBRIE
UN GÂND DE ÎNCHEIERE
Deşi a fost lovit de mari nenorociri, Iov Ia rămas credincios lui Dumnezeu şi a
primit înapoi o mare parte din ce pierduse. Dar aceasta nu înseamnă că a primit şi
răspuns la toate întrebările. Da, cartea lui Iov face parte din canonul biblic, dar ar fi
greşit să ne întemeiem o întreagă teologie doar pe ea. Avem la dispoziţie restul
Scripturilor care ne oferă lămuriri la multele întrebări ridicate în cartea lui Iov. În special
Noul Testament ne explică multe aspecte care nar fi putut fi înţelese complet în
perioada Vechiului Testament. Poate că cel mai bun exemplu în acest sens este
înţelegerea semnificaţiei serviciului de la sanctuar. Sistemul jertfelor, oricât de bine ar
fi fost înţeles de un israelit credincios, ni se înfăţişează în lumina lui deplină doar prin
Isus şi prin moartea Sa pe cruce. Cartea Evrei ne oferă multe clarificări. Dar şi noi, deşi
avem privilegiul să cunoaştem „adevărul prezent” şi să avem mai multă lumină decât
Iov, tot trebuie să ne învăţăm să trăim fără să avem răspuns la toate întrebările.
Adevărul se clarifică progresiv şi, deşi avem multă lumină, mai avem multe de învăţat.
De alt fel, ni sa spus: „Cei răscumpăraţi vor călători de la o lume la alta şi îşi vor
dedica o mare parte din timp studiului tainelor răscumpărării. Şi, pe toată întinderea
veşniciei, subiectul acesta va deveni tot mai clar în mintea lor.”
– Ellen G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 9 martie 1886
BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: ESTERA 7 – IOV 3
1. Cum la caracterizat Estera pe Haman în faţa împăratului?
2. Ce anume nu şiau însuşit evreii în ziua răzbunării lor?
3. Cum este descris Mardoheu după izbăvirea iudeilor?
4. De câte ori găsim descrierea: „fără prihană, curat la suflet, temător de Dumnezeu,
se abate de la rău”?
CARTEA CALEA CĂTRE HRISTOS, CAP. 5

5. Care este puterea care guvernează natura omului?
SUPLIMENT
PENTRU DISCUȚIA ÎN GRUPE
SUGESTII PENTRU PĂRTĂȘIE
9
1. Ce răspunsuri aţi avut la rugăciune săptămâna aceasta? Împărtăşiţile cu
grupa!
2. Povestiţi ceva ce aţi trăit sau auzit săptămâna trecută! Ce semnificaţie are
lucrul respectiv pentru dumneavoastră?
ÎNTREBĂRI PENTRU DEZBATERE
Explicație
1. Cum sa încheiat istoria vieţii lui Iov?
2. De ce unii oameni buni sau sfinţi au avut un sfârşit nefericit al vieţii?
Daţi exemple!
3. De ce finalul vieţii lui Iov nu a fost absolut fericit?
4. Ce perspectivă limitată asupra vieţii ne oferă cartea lui Iov?
5. Cum sunt abordate tema morţii şi tema învierii în cartea lui Iov?
Aplicație
1. Care este condiţia ca istoria vieţii noastre să aibă un final fericit?
2. Ce ne spune sfârşitul nefericit al cuiva despre destinul său veşnic? Daţi
exemple!
3. De ce, în viaţa aceasta, unele lu cruri rămân neterminate şi necla rificate?
4. De ce finalul vieţii cuiva nu coinci de cu finalul existenţei sale?
5. Ce răspunsuri avem noi, în plus faţă de Iov, referitor la moarte şi înviere?
SUGESTII PRACTICE
1. Ce lucru practic aţi învăţat din acest studiu şi cum îl veţi aplica?
2. Care este planul misionar al grupei voastre? În timp ce ascultaţi sau vizionaţi
vestea misionară pentru Sabatul acesta, culegeţi eventua le idei misionare, pe care
să le aplicaţi!
SUGESTII PENTRU RUGĂCIUNE:
1. Să mulţumim pentru că sfârşitul vieţii nu înseamnă şi sfârşitul expe rienţei
noastre!
2. Să ne rugăm ca Dumnezeu să conducă istoria vieţii noastre!
3. Să ne rugăm pentru persoanele de pe lista noastră de rugăciune:
Cineva din familie
Cineva dintre rude
Cineva dintre prieteni
Cineva dintre vecini
Cineva din biserică
10
STUDIUL 2
1-7 OCTOMBRIE
MAREA LUPTĂ
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
„Pe paginile Vechiului şi Noului Testament, se găsesc pretutindeni numeroase
referiri şi aluzii la un conflict neîntrerupt desfăşurat între Dumnezeu şi Satana, între
bine şi rău, atât la nivel cosmic, cât şi la nivel personal. Comparând aceste pasaje şi
punând laolaltă perspectivele oferite de fiecare în parte, putem alcătui o vastă
fereastră a adevărului prin care să vedem cu o mai mare claritate mesajul general al
Scripturii.” – The Handbook of Seventh-day Adventist Theology, p. 969
Tema marii lupte dintre Dumnezeu și Satana constituie un cadru care ne ajută
să înțelegem mai bine mesajul Bibliei în ansamblu și în special planul de mântuire.
Deși este mai vizibilă în Noul Testament, ea apare și în Vechiul Testament. Iar în
Vechiul Testament, probabil că în nicio altă carte nu este prezentată mai clar decât în
cartea lui Iov.
Domnul i-a zis lui Satan: «Domnul să te mustre, Satan! Domnul, Cel Care
a ales Ierusalimul, să te mustre! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?»
(Zaharia 3:2, NTR)
Ştirea misionară video pentru Sabatul acesta poate fi vizionată accesând una
dintre adresele de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau
YouTube (canalul „Scoala de Sabat”).
11
DUMINICĂ, 2 OCTOMBRIE
UN MIC COLȚ DE RAI PE PĂMÂNT
Cartea lui Iov începe într-o notă relativ pozitivă. Ea ne face cunoștință cu un om
binecuvântat din toate punctele de vedere.
1. Citește Iov 1:1-4. Ce fel de viață ducea Iov? Care erau aspectele pozitive
ale vieții sale?
În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru
şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. I s-au născut şapte fii şi
trei fiice. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi,
cinci sute de măgari şi un număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om
dintre toţi locuitorii Răsăritului. Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând,
câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor
ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. (Iov 1:1-4, NTR)
Iov pare a le avea pe toate, inclusiv un caracter impecabil! Cuvântul redat în Iov
1:1 cu „fără prihană” provine dintr-un cuvânt care poate avea sensul de „desăvârșit”
sau „absolut integru”. Cuvântul tradus cu expresia „curat la suflet” înseamnă „drept” și
poate transmite ideea că persoana în cauză merge pe o cale dreaptă. Într-un cuvânt,
cartea se deschide cu o scenă aproape edenică, prezentându-ne un bărbat bogat,
credincios și integru, care se bucură de o viață deplină pe toate planurile.
2. Ce indicii din următoarele versete ne dovedesc că Iov trăia într-o lume
căzută în păcat? Iov 1:5,6
Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea
dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând:
„Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.” Aşa
obişnuia Iov să facă. Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa
înaintea Domnului. Satan a venit şi el în mijlocul lor. (Iov 1:5-6, NTR)
„În toiul ospețelor pe care le dădeau fiii și fiicele lui, el tremura la gândul ca nu
cumva copiii lui să-L fi nemulțumit cu ceva pe Dumnezeu. Fiind un preot credincios al
casei sale, el aducea jertfe pentru fiecare dintre ei. Cunoștea caracterul ofensator al
păcatului, iar gândul ca nu cumva copiii lui să uite de cerințele divine l-a condus la
Dumnezeu ca mijlocitor în favoarea lor.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol.
3, p. 1140
Am putea spune că Iov se bucura de un trai bun, atât cât se poate de bun în
lumea aceasta. Deși descrierea introductivă pare a fi desprinsă din lumea edenică –
un om plin de viață, cu o familie numeroasă, faimos și bogat –, Iov își duce totuși
existența pe o planetă decăzută, afundată în păcat și, ca atare, după cum vom vedea,
este expus tuturor pericolelor pe care ea le presupune.
Care sunt aspectele pozitive ale vieții tale în acest moment? Cum te poți
deprinde să ai mereu o atitudine de recunoștință pentru ele?
12
LUNI, 3 OCTOMBRIE
CONFLICTUL COSMIC
Cartea lui Iov ne prezintă în introducerea ei o scenă de pe pământ, un loc liniștit,
idilic.
La versetul 6 însă, cadrul se schimbă. Se trece brusc la un cu totul alt aspect al
realității, perceptibil pentru om doar prin intermediul revelației divine. Și, fapt interesant,
acest alt aspect al realității, cerul, nu pare a fi la fel de idilic și de liniștit precum micul
colț de cer de pe pământ descris anterior.
3. Citește Iov 1:6-12. Ce evenimente sunt descrise aici? Ce diferențe există
între situația din cer și situația lui Iov de pe pământ?
Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului.
Satan a venit şi el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan: – De unde vii?
Satan i-a răspuns Domnului: – De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea
ce am făcut-o pe el. Domnul l-a întrebat pe Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov?
Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de
Dumnezeu şi se fereşte de rău. Atunci Satan I-a răspuns Domnului: – Oare
degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot
ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i
s-au înmulţit în ţară. Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei
vedea că Te va blestema în faţă. Domnul i-a răspuns lui Satan: – Iată, îţi dau pe
mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna! Atunci Satan a
plecat dinaintea Domnului. (Iov 1:6-12, NTR)
Pasajul acesta, așa scurt cum este, abundă în teme demne de explorat. El ne
dezvăluie niște aspecte ale universului nostru pe care nici chiar toate telescoapele
științifice nu le pot detecta și pe care știința umană nici măcar nu a început să le
sondeze. Ceea ce ne fascinează însă este conflictul cosmic pe care el ni-l dezvăluie.
Discuția la care avem acces aici nu este una calmă, liniștită, așezată. Dumnezeu se
laudă cu Iov (ca să folosim modul de exprimare omenesc), cum se laudă un tată cu
fiul lui. Dar Satana Îi dă o replică acidă: „Și Satana a răspuns Domnului: «Oare
degeaba se teme Iov de Dumnezeu?»” (Iov 1:9). Parcă-i și auzim inflexiunile sarcastice
ale vocii, tonul zeflemitor.
Textul nu precizează că scena aceasta are loc în cer, dar, în mod sigur, acolo
se petrece. Iată așadar o ființă creată, un înger, care stă înaintea lui Dumnezeu și Îi
contestă autoritatea de față cu alți „fii ai lui Dumnezeu”. Este greu de imaginat că ar
putea să vorbească cineva pe un asemenea ton în fața unui conducător pământesc,
dar iată o ființă care are o astfel de atitudine în fața lui Dumnezeu. Cum e posibil așa
ceva?
Răspunsul îl găsim într-o temă abordată în Biblie în numeroase locuri și în
diverse moduri. Este vorba despre marea luptă, tema-cadru care ne ajută să înțelegem
nu numai cartea lui Iov, ci și întreaga Biblie și afirmațiile ei despre trista istorie a
13
păcatului și a suferinței de pe pământ. Mai mult, ea ne ajută să înțelegem mai bine ce
a realizat Isus pentru noi pe cruce, cu scopul de a pune capăt păcatului și suferinței.
14
MARŢI, 4 OCTOMBRIE
CONFLICTUL DE PE PĂMÂNT
Cartea lui Iov ne dezvăluie o dimensiune a existenței pe care nici ochii, nici
urechile noastre și nici filosofiile lumii nu sunt capabile să ne-o descopere. (Ea ar trebui
cel puțin să ne convingă că ochii și urechile noastre și filosofiile lumii nu ne pot ajuta
să percepem imaginea de ansamblu!) Iar pasajul acesta ne arată că între Dumnezeu
și această altă ființă, pe nume Satana, există un conflict. Acest conflict se desfășoară
mai întâi în cer, dar coboară instantaneu pe pământ. Peste tot în Biblie găsim texte
care ne îndreaptă atenția spre acest conflict în desfășurare, în care suntem implicați și
noi.
4. Citește textele următoare. Ce ne spun ele despre lupta de pe pământ
împotriva forțelor supranaturale?
Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul
Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii: – A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi
din orice pom din grădină.”? – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină,
i-a răspuns femeia şarpelui, dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul
pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri
negreşit!” Dar şarpele i-a zis femeii: – Nu veţi muri nicidecum! (Geneza 3:1-4,
NTR)
Domnul i-a zis lui Satan: «Domnul să te mustre, Satan! Domnul, Cel Care
a ales Ierusalimul, să te mustre! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?»
(Zaharia 3:2, NTR)
Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care
rage, căutând pe cineva să înghită. (1 Petru 5:8, NTR)
Cel ce trăieşte în păcat este de la diavolul, pentru că diavolul păcătuieşte
de la început. Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să
distrugă lucrările diavolului. (1 Ioan 3:8, NTR)
Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi
Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună
cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. (Apocalipsa 12:9, NTR)
Acestea sunt doar câteva texte biblice care arată, direct sau indirect, că Diavolul
este o ființă supranaturală reală cu intenții rele. Mulți sunt de părere că Diavolul ar fi
un personaj mitologic din societatea primitivă, însă mărturia Bibliei este prea clară ca
să acceptăm această idee.
Ce evenimente actuale dovedesc realitatea lucrării lui Satana pe pământ?
Care este singura noastră apărare?
15
MIERCURI, 5 OCTOMBRIE
VIAȚA LUI IOV, PARTE DIN MAREA LUPTĂ
Primele scene din cartea lui Iov ne dezvăluie câteva idei esențiale. În primul
rând, ele scot la lumină realitatea unei alte dimensiuni, care depășește capacitatea
noastră de cunoaștere, o dimensiune supranaturală în care există și alte ființe, în afară
de Dumnezeu. În al doilea rând, ne arată că viața noastră pe pământ este
interconectată cu viața ființelor din cer. Existența pe pământ nu se desfășoară
independent de existența ființelor cerești. În al treilea rând, ne relevă existența unui
conflict moral în cer, care este legat de evenimentele de pe pământ.
Pe scurt, cartea lui Iov ne prezintă un tablou în miniatură al marii lupte. Ea ne
arată ce formă a luat marea luptă cosmică în viața unui om, pe nume Iov. Și, după cum
vom vedea, mizele conflictului ne privesc pe noi toți.
5. Cartea lui Iov îl prezintă pe Satana ca fiind în dispută cu Dumnezeu, dar
nu ne spune cum a început disputa. Ce clarificări găsim în următoarele texte?
Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:12-16; 1 Timotei 3:6.
Cum ai căzut din ceruri, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost
doborât la pământ, tu, asupritorul neamurilor! Tu ai zis în inima ta: ‘Mă voi înălţa
la cer; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi şedea pe
muntele adunării, pe înălţimile din nord! Mă voi înălţa deasupra norilor, şi mă voi
face asemenea Celui Preaînalt!’ (Isaia 14:12-14, NTR)
„Fiul omului, rosteşte o cântare de jale despre regele Tirului! Spune-i că
aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Erai un semn al perfecţiunii, plin de înţelepciune
şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit
cu tot felul de pietre preţioase: cu sard, topaz, diamant, hrisolit, onix, iaspis,
safir, turcoaz şi smarald. Bijuteriile şi filigranele tale erau din aur, pregătite încă
din ziua în care ai fost creat. Te-am pus să fii un heruvim păzitor; erai pe muntele
cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost
fără vină în căile tale din ziua în care ai fost creat şi până când s-a găsit
nedreptate în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de violenţă şi ai
păcătuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te-am
îndepărtat, heruvim păzitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. (Ezechiel 28:12-
16, NTR)
să nu fie convertit de curând, ca nu cumva să se umfle de mândrie şi să
cadă sub aceeaşi condamnare ca şi diavolul. (1 Timotei 3:6, NTR)
Ellen G. White a arătat că „legea iubirii” constituie fundamentul guvernării lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu Și-a dorit „ascultarea forțată” și, din acest motiv, le-a
înzestrat pe toate creaturile Sale morale cu „libertatea voinței”. De asemenea, ea
afirmă: „A fost însă unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu le-o acordase
creaturilor Sale. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult
onorat de Dumnezeu și care era, printre locuitorii cerurilor, în poziţia cea mai înaltă în
ce privește puterea și slava.” – Patriarhi și profeți, ediția 2015, p. 21.
16
Aici, conceptele esențiale sunt „legea iubirii” și „libertatea voinței”. Biblia ne
spune că Satana s-a îngâmfat din cauza frumuseții și strălucirii lui. Nu știm de ce s-a
întâmplat lucrul acesta; probabil că ține de „taina fărădelegii”, cum este numită în 2
Tesaloniceni 2:7, o explicație absolut logică dacă ne gândim la relația strânsă dintre
Legea lui Dumnezeu și guvernarea Sa. Fapt este că, în vremea despre care vorbește
cartea lui Iov, Satana era deja o ființă căzută și conflictul inițiat de el era în plină
derulare.
Ce decizii importante trebuie să iei în acest moment și ce făgăduințe
biblice poți revendica pentru a te asigura că iei decizii corecte?
17
JOI, 6 OCTOMBRIE
RĂSPUNSURILE DATE LA GOLGOTA
Cartea lui Iov pune în discuție multe probleme importante, dar nu dă răspuns la
toate. De aceea avem nevoie de restul Bibliei. Dar chiar și așa nu vedem decât „ca
într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12).
De pildă, cartea lui Iov nu ne spune nimic despre declanșarea răzvrătirii lui
Satana. Nu ne spune nimic nici despre înfrângerea lui definitivă. Ea îl amintește doar
de două ori la început (Iov 1:6-12; 2:1-7), după care îl abandonează complet. Satana
dispare din relatare, cu toate că are un rol major în evenimentele ulterioare și cu toate
că rezultatele dezastrului pe care l-a produs persistă. Restul cărții nu mai face nicio
referire la el, în schimb, aproape pretutindeni este menționat Dumnezeu. Și este
normal să fie așa, întrucât cartea lui Iov este despre Dumnezeu și despre adevăratul
Lui caracter.
Totuși Biblia nu ne lasă fără răspuns la întrebarea despre înfrângerea lui
Satana. Și elementul determinant al acestei înfrângeri este moartea lui Isus.
6. Ce ne spun următoarele texte că a făcut Isus pentru a pune capăt marii
lupte? Ioan 12:31,32; Apocalipsa 12:10-12; Romani 3:26; Evrei 2:14.
Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi aruncat afară conducătorul
acestei lumi. Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi. (Ioan
12:31-32, NTR)
Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând: „Acum au venit mântuirea,
puterea, Împărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului Său, căci
acuzatorul fraţilor noştri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea
Dumnezeului nostru zi şi noapte. Ei l-au învins prin sângele Mielului şi prin
cuvântul mărturiei lor; ei nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte. De aceea,
bucuraţi-vă ceruri şi voi, cei ce locuiţi în ele! Vai de voi, pământ şi mare, pentru
că diavolul a coborât la voi cuprins de o mare furie, fiindcă ştie că are puţin
timp!” (Apocalipsa 12:10-12, NTR)
în vremea îngăduinţei lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi
dovedească dreptatea, în aşa fel încât El să fie drept şi să-l îndreptăţească
totodată pe cel ce are credinţă în Isus. (Romani 3:26, NTR)
Aşadar, întrucât copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, El a devenit
asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea
morţii, care este diavolul, (Evrei 2:14, NTR)
Când Isus a murit pe Golgota, universul a înțeles cine era Satana în realitate:
un criminal. Cei care-L cunoscuseră pe Isus în postura de Împărat al cerului trebuie să
fi privit cu stupoare scena înjosirii Sale de către micii agenți ai lui Satana. La această
„judecată” s-a referit Isus în Ioan 12. Abia atunci când Mântuitorul a murit pentru
„păcatele… întregii lumi” (1 Ioan 2:2), a putut Cerul să proclame: Acum a venit
mântuirea! Abia atunci s-a împlinit făgăduința făcută de Dumnezeu înainte de crearea
18
lumii (2 Timotei 1:9). Fiindcă Și-a dat viața pentru noi, Hristos putea „să fie neprihănit,
și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). Cu alte
cuvinte, prin jertfa Sa, El a respins acuzațiile Diavolului că Dumnezeu nu putea să
susțină Legea Sa („să fie neprihănit”) și, concomitent, să-i lase nepedepsiţi pe călcătorii
Legii („să socotească neprihănit”). După Calvar, destinul lui Satana a fost pecetluit.
Cum ne putem forma obiceiul de a ne bucura de lucrarea făcută de Hristos
la cruce pentru noi, în pofida încercărilor prin care trecem acum?
19
VINERI, 7 OCTOMBRIE
Ideea luptei dintre bine și rău este prezentă în multe culturi. De multe ori, ea s-
a transmis de la o generație la alta prin intermediul miturilor. Astăzi, sub influența înaltei
critici și a raționalismului modernist, mulți creștini nu mai cred că Diavolul și îngerii răi
sunt niște ființe reale. Ei susțin că aceștia n-ar fi decât niște simboluri primitive ale
răului înnăscut din oameni. Totuși noi considerăm că nu ai cum să înțelegi Biblia dacă
nu crezi că îngerii răi sunt niște ființe reale.
Dar nu toți creștinii au acceptat teoria care neagă conflictul cosmic dintre forțele
supranaturale ale binelui și răului. De exemplu, Gregory Boyd, un cercetător
evanghelic, a scris mult despre realitatea luptei de secole (dar nu eterne) dintre
Dumnezeu și Satana. În introducerea cărții sale God at War (Dumnezeu la război),
notează: „De la începutul și până la sfârșitul ei, Biblia pornește de la presupunerea că
există niște ființe spirituale de rang «intermediar», între om și Dumnezeu, al căror
comportament afectează în mod semnificativ existența umană, fie în bine, fie în rău.
Și, într-adevăr, după cum voi argumenta în volumul de față, exact concepția aceasta
se poziţionează în centrul concepției biblice despre lume și viață.” – Gregory Boyd,
God at War (Downer’s Grove, Ill.: InterVarsity Press, 1997), p. 11. Câtă dreptate are!

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 4–10
1. Ce credea Elifaz despre scopul pentru care se naște omul?
2. Cu ce anume compară Iov soarta omului pe pământ?
3. La câte lucruri dintr-o mie ar putea răspunde cel care ar voi să se certe cu
Dumnezeu?
4. De ce anume se dezgustase Iov, în suferința sa?
CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 6

5. Care este lecția pe care a dat-o Hristos, când a fost pe pământ, cu privire la
darurile făgăduite?
SUPLIMENT
20
1. Ce răspunsuri ați avut la rugăciune săptămâna aceasta? Împărtășiți-le cu
grupa!
2. Povestiți ceva ce ați trăit sau auzit săptămâna trecută! Ce semnificație are
Explicație
1. Ce fel de om era Iov și în ce condiții își ducea viața?
2. Ce descoperim în cartea lui Iov despre univers și despre cer?
3. Arătaţi, prin exemple biblice, existența și desfășurarea marii lupte!
4. Deși cartea lui Iov nu ne spune, de unde știm cum a început marea luptă?
5. Ce anume a clarificat moartea lui Isus pe cruce în privința marii lupte?
Aplicație
1. Ce anume din caracterul și din experiența lui Iov putem avea și noi, în
prezent?
2. Cum ne ajută cartea lui Iov să ne lărgim concepția despre univers și marea
luptă?
3. Ce evenimente actuale dovedesc realitatea marii lupte pe pământ?
4. Ce exemple concrete avem despre desfășurarea marii lupte în prezent?
5. Dacă totul a fost clarificat la Golgota, de ce marea luptă continuă?
SUGESTII PRACTICE
1. Ce lucru practic ați învățat din acest studiu și cum îl veți aplica?
2. Care este planul misionar al grupei voastre? În timp ce ascultați sau vizionați
vestea misionară pentru Sabatul acesta, culegeți eventuale idei misionare pe care să
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru înțelegerea implicațiilor marii lupte în viața noastră!
2. Să ne rugăm pentru înțelegerea rolului nostru în marea luptă!
Cineva din familie _________
Cineva dintre rude _________
Cineva dintre prieteni _________
Cineva dintre vecini _________
Cineva din biserică _________
21
8 – 15 octombrie – Săptămâna de consacrare
COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI –STUDIUL 2

OBIECTIVELE INSTRUCTORULUI
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să identifice în cartea lui Iov tema marii
lupte, care constituie cadrul de referință nu numai pentru înțelegerea ei, ci și pentru
înţelegerea întregii Biblii.
La nivelul sentimentelor: Să nutrească simțământul de siguranță, fiind conștienți
că sunt protejați de Dumnezeu în acest conflict cosmic.
La nivel practic: Să ia decizia de a-L alege în fiecare zi pe Hristos ca Domn al
vieții lor, asigurându-și astfel biruinţa în lupta care se dă și în inima lor.
SCHIȚA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Marea luptă
A. Cum este ilustrată tema marii lupte în primele versete ale cărții lui Iov?
B. Ce rol are Satana în scena reuniunii îngerilor? Care este atitudinea lui
Dumnezeu față de Satana?
II. Sentimente: Siguranța noastră în marea luptă
A. Ce sentimente îți creează faptul că ești prins într-un conflict cosmic? Suntem
noi doar niște marionete într-un teatru de luptă universal? De ce da sau de ce nu?
B. Ce experiențe din viața ta dovedesc realitatea marii lupte?
III. Practic: Biruinţa lui Isus, biruinţa noastră
A. Ce înseamnă pentru noi moartea lui Isus pe cruce, din punctul de vedere al
marii lupte?
B. Putem contribui și noi cu ceva la încetarea acestei lupte?
Rezumat: Tema marii lupte este prezentă chiar în introducerea cărții lui Iov.
Satana este cel ce acuză. Iar acuzația lui că Iov I-ar sluji lui Dumnezeu doar pentru
binecuvântările Sale, de fapt, Îl are ca țintă pe Dumnezeu. Este practic vechea acuzație
care a declanșat conflictul cosmic din cer, acuzaţie adusă pe pământ cu ocazia căderii
omului. Ea a primit răspuns la cruce prin Hristos și va fi anulată definitiv la distrugerea
lui Satana.
PAȘII ÎNVĂȚĂRII
1. MOTIVARE
Pasajul central: Iov 1:6-10
Ideea de bază: Marea problemă a suferinței trebuie să primească răspuns în
contextul mai larg al marii lupte. Cartea lui Iov prezintă această temă încă de la început,
22
în scena consfătuirii cerești, când Satana vine înaintea lui Dumnezeu. Deși nu trebuie
să uităm că marea luptă este o temă teologică atotcuprinzătoare, care se regăsește în
toată Biblia, avem nevoie să înțelegem care este locul nostru în ea și dacă o putem
influența în vreun fel.
Există pericolul să abordăm tema marii lupte din perspectiva mentalității
occidentale, care este puternic influențată de filosofia greacă și, în special, de
dualismul platonic. Potrivit acestei concepții, binele și răul se află în opoziție, dar sunt
forțe egale. Concepția biblică este teocentrică și nu lasă loc acestei concepții.
Dumnezeu, în calitatea Sa de Creator, Se află în centrul universului, iar Satana, ca
ființă creată, este supus voinței lui Dumnezeu (vezi Iov 1:12). Este drept că Satana s-
a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dar lupta dintre ei nu este în niciun caz un conflict
între egali.
Discuție introductivă: Există în numeroase culturi relatări despre originea lumii
care dau răspunsuri foarte diverse la întrebarea existențială: „De unde venim?”
Renumita epopee babiloniană Enuma Elish este o cosmogonie care a apărut în forma
ei originală în secolul al XII-lea î.Hr. și care a fost descoperită de Austen Henry Layard
în 1849, în ruinele cetății Ninive. Ea înfățișează crearea lumii pe baza mitului luptei cu
haosul, în care Marduk, divinitatea babiloniană supremă, intră în luptă cu Tiamat,
simbolul apelor puternice și haotice. Peste tot în epopee, sunt prezente două tabere
opuse – ordinea și haosul, binele și răul (deși Marduk însuși se dovedește a fi un
personaj barbar), creând astfel o perspectivă puternic dualistă asupra unei lumi
apărute în urma unei bătălii epopeice. Însă tabloul biblic al genezei lumii noastre și al
apariției păcatului este foarte diferit.
Ce deosebiri poți identifica între mitul babilonian al genezei lumii și relatarea
biblică despre originea lumii și despre apariția păcatului?
2. APROFUNDAREA STUDIULUI
Portretele tradiționale ale lui Satana din arta creștină, care ne parvin din
timpurile medievale, fac o fixație din reprezentarea lui cu coarne, membre inferioare
de țap, coadă, gheare și alte amestecuri de acest fel între om și animal, menite a stârni
frica. De asemenea, furca, unealta cu care se presupune că ar chinui sufletele în iad,
face și ea parte din „echipamentul standard” al acestor înfățișări ale lui Satana.
Reacțiile moderniste față de aceste imagini critică în mod just caracterul lor
superstițios, însă cad în extrema abandonării concepției biblice despre Satana ca ființă
individuală și a substituirii ei cu noțiunea vagă de forță rea sau chiar cu negarea
existenței lui. În cadrul temei marii lupte, este tot atât de important să înțelegem
individualitatea lui Satana, pe cât este de important să înțelegem că Dumnezeu este o
ființă individuală. Atât reprezentările superstițioase, cât și negarea existenței Diavolului
au un singur rezultat: ignorarea prezenței dușmanului lui Dumnezeu, acest inițiator al
păcatului și acuzator al lui Dumnezeu și al omenirii.
COMENTARIU BIBLIC
Termenul ebraic pentru Satana (sātān) din Vechiul Testament este tradus cu
„vrăjmaș” (care poate fi un om, de exemplu, în 1 Împărați 11:14), „pârâș” (Psalmii
23
109:6) sau cu numele propriu „Satana” (Zaharia 3:2). În mod special în cartea lui Iov,
termenul este utilizat pentru a-l denumi pe adversarul lui Dumnezeu, Diavolul (Iov 1:7-
9,12; 2:1-4,6,7; compară cu 1 Cronici 21:1). În toate aceste versete, Satana apare
întotdeauna ca fiind o persoană foarte reală, subliniindu-se rolul său activ în marea
luptă.
I. Apariția păcatului
(Revedeţi împreună în grupă Ezechiel 28:12.)
Marea luptă are un început și are un sfârșit. Nu este o luptă eternă. Ea a început
în cer, înainte să înceapă timpul pe planeta Pământ, printr-o ființă creată care căuta
să fie ca Dumnezeu, un heruvim în inima căruia a luat naștere nelegiuirea (Ezechiel
28:14,15) și care şi-a pus ca țintă să fie ca Dumnezeu (Isaia 14:14). Apariția păcatului
în inima lui Satana este un mister imposibil de explicat. Mândria, invidia și ambiția
determină căderea lui Lucifer. „Păcatul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se
poate găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra.” –
Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 405
De discutat: Pentru ce lucruri din viața ta îți este greu să găsești o explicație? În
ce măsură au aceste lucruri legătură cu realitatea existenţei păcatului?
II. Tema marii lupte
(Revedeţi împreună în grupă Iov 1:6-12 și Apocalipsa 12:4-9.)
Cartea lui Iov poate fi înțeleasă numai dacă este privită din perspectiva marii
lupte. Ca adventiști de ziua a șaptea, noi observăm conflictul spiritual dintre bine și rău
aflat în plină derulare în lumea aceasta și în viața noastră. De asemenea, știm că
bătălia care se dă pe planeta noastră are amploare universală. Marea luptă a izbucnit
odată cu răzvrătirea lui Satana în curțile cerești (Apocalipsa 12:7-9), a cuprins apoi a
treia parte dintre îngeri (Apocalipsa 12:4), după care s-a extins pe pământ când Satana
și îngerii lui au fost alungați din cer și au provocat căderea primilor oameni (Geneza
3). Obiectul acestei dispute îl constituie felul în care percepem caracterul lui
Dumnezeu, percepţie care s-a distorsionat în urma primei acuzații aduse de Satana
că Dumnezeu n-ar fi iubitor și că ființele create de El I-ar sluji din frică.
Acuzația aceasta este repetată în primul capitol al cărții lui Iov, când Satana
insinuează că Iov I-ar sluji lui Dumnezeu doar pentru binecuvântările primite de la El.
Este practic vechea acuzație, că Dumnezeu ar fi un tiran care obține prin manipulare
supunerea ființelor create (Iov 1:9-11). Slujirea acestora ar fi motivată de frică sau de
dorința de a primi binecuvântările Sale.
Marea luptă declanșată în cer, care poate fi văzută de întregul univers, a devenit
evenimentul primordial (1 Corinteni 4:9). Însă nu este „un spectacol” la care unii doar
asistă; nu, ci toată natura geme și așteaptă terminarea acestui conflict cosmic (Romani
8:19,20). Marea luptă va avea un sfârșit. Păcatul și inițiatorul lui își vor încheia definitiv
existența în acest univers, la sfârșitul mileniului, când Dumnezeu îl va distruge pe
Satana (Apocalipsa 20:10).
De discutat: Ce formă ia marea luptă în viața ta?
24
III. Ispitirea Domnului Hristos, jertfa și dincolo de ea
(Revedeţi împreună în grupă Matei 4:1; Evrei 2:14 și Zaharia 3:1.)
Startul bătăliei decisive a conflictului cosmic, în forma lui de pe pământ, a fost
dat de ispitirea Domnului Hristos în pustie. Căderea primilor oameni în Eden a început
cu o ispită legată de hrană. La fel, Satana a început ispitirea Fiului omului tot de la
mâncare (Matei 4:1-4). Dar, în clipa în care Hristos a învins seria de ispite din plan fizic
(hrana), mintal (puterea) și spiritual (închinarea), Satana a înţeles că a pierdut lupta
încă de la începutul lucrării Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Atunci, la porunca lui Isus,
a fost nevoit să plece de la El (Matei 4:10). Bătălia aceasta a fost decisivă în ce privește
problema păcatului (Romani 5:12-17).
Totuși un război nu constă dintr-o singură bătălie. Satana a continuat să-L atace
pe Isus pe tot parcursul lucrării Sale pe pământ. Iar lupta finală s-a dat la Calvar, când
Hristos a obținut mântuirea noastră, oferindu-Se ca jertfă pentru păcatele noastre
(Evrei 2:14; 1 Ioan 2:2; Romani 4:25) și pecetluind biruinţa prin învierea Sa. Acum
slujește în cer ca Mare-Preot, mijlocind în favoarea noastră înaintea tronului lui
Dumnezeu și apărându-ne de cel care ne acuză (Zaharia 3:1).
De discutat: Ce schimbări aduce în viața ta moartea Domnului Hristos pe cruce?
3. APLICAȚIA
Întrebări
1. De ce este periculos să ne gândim prea mult la Satana și la acțiunile lui?
2. Cum putem păstra mereu înaintea ochilor imaginea Domnului Hristos,
Mântuitorul nostru? Oferă o soluție practică.
4. ACTIVITATE
Citeşte ultimul capitol din Tragedia veacurilor de Ellen G. White şi împărtășeşte
grupei ideile și simțămintele tale.
Fă-ţi un plan zilnic de citire a acestei cărți pe o perioadă de câteva săptămâni
sau luni, ca parte a momentelor devoționale personale.
Prezintă-i cartea unei persoane care nu a citit-o niciodată.
25
STUDIUL 3
8-14 OCTOMBRIE
„OARE DEGEABA SE TEME IOV DE DUMNEZEU?”
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Cartea lui Iov ne dezvăluie o cu totul altă dimensiune a realității, ne lasă să
urmărim puțin cum se desfășoară marea luptă dintre Hristos și Satana. Ea ne oferă
prin aceasta un cadru de referință, o reprezentare simplificată, în linii generale, ca să
ne ajute să înțelegem lumea în care trăim și care adeseori ne derutează, ne uimește
și chiar ne îngrozește cu ceea ce pune în calea noastră. În același timp însă, cartea
aceasta ne arată că marea luptă nu este lupta altcuiva, care pe noi nu ne-ar privi. Ar fi
bine să fie așa, dar nu este: „Vai de voi, pământ și mare, căci Diavolul s-a pogorât la
voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme!” (Apocalipsa 12:12).
Satana a coborât pe pământ și pe mare și știm foarte bine că mânia lui e mare. Cine
dintre noi n-a simțit mânia lui pe propria piele?
Săptămâna aceasta, vom studia primele două capitole din cartea lui Iov și vom
încerca să înțelegem care este locul nostru în această mare luptă aflată în plină
desfășurare.
El i-a răspuns: – Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la
Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit
deloc prin vorbele sale. (Iov 2:10, NTR)
26
ROBUL LUI DUMNEZEU, IOV
1. Citește Iov 1. Observă în special acuzațiile pe care i le aduce Satana lui
Iov. Ce vrea el să spună de fapt? Ce insinuează prin atacurile lui? În realitate pe
cine atacă?
ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe,
Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot
pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe
Dumnezeu în inimile lor.” Aşa obişnuia Iov să facă. Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au
venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Satan a venit şi el în mijlocul lor.
Domnul l-a întrebat pe Satan: – De unde vii? Satan i-a răspuns Domnului: – De
la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el. Domnul l-a
întrebat pe Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe
pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de
rău. Atunci Satan I-a răspuns Domnului: – Oare degeaba se teme Iov de
Dumnezeu? Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea
Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară. Dar
ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va blestema
în faţă. Domnul i-a răspuns lui Satan: – Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are,
numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna! Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.
Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare,
întâiul născut, a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la
plug, iar măgăriţele păşteau lângă ei, nişte sabeeni s-au năpustit asupra lor, i-au
luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te
înştiinţez.” În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui
Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am
scăpat ca să te înştiinţez.” În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a
zis: „Nişte caldeeni, împărţiţi în trei cete, au năvălit, ţi-au luat cămilele, iar pe
slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.”
În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale mâncau
şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. Dintr-odată un vânt
puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel
casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.”
Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a
închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce
în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!” În
toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu. (Iov 1:1-
22, NTR)
27
„Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul
mâinilor lui și turmele lui acoperă țara” (Iov 1:10). Din introducerea cărții aflăm că Iov
era neprihănit, că avea un caracter bun, că se bucura de binecuvântări materiale și că
avea o familie frumoasă. Datorită acestor calități, a ajuns să fie considerat „cel mai cu
vază dintre toți locuitorii Răsăritului” (Iov 1:3). Satana găsește însă în aceste calități un
motiv de a-I reproșa lui Dumnezeu că Iov I-ar sluji din interes.
De fapt, spre cine își îndreaptă el atacul când declară că Iov L-ar blestema pe
Dumnezeu dacă ar pierde tot ce avea (Iov 1:11)? Spre Dumnezeu, desigur! (De fapt,
în aceasta constă marea luptă.) Dacă Dumnezeu este într-adevăr atât de bun și de
minunat, atunci Iov Îl ascultă, se teme de El și I se închină din dragoste și recunoștință.
Fiindcă cine nu L-ar iubi dacă ar primi atâtea de la El? Satana Îl învinuiește pe
Dumnezeu că Și-ar câștiga supuși prin mituire, că, de fapt, Iov nu L-ar sluji din
dragoste, ci din motive egoiste.
Au existat în istorie conducători politici mârșavi și odioși care și-au câștigat
prieteni loiali până la moarte printr-un gest de clemență. Dacă Domnul ar fi cu adevărat
bun, iubitor și milos după cum se spune, atunci Iov I-ar sluji chiar dacă ar pierde tot ce
avea. Dar Iov, insinuează Satana, nu Îi va rămâne credincios, pentru că, de fapt, nu
are încredere deplină în El, ci Îi este loial doar de dragul binecuvântărilor primite. Prin
urmare, susține el, loialitatea acestui om este condiționată de bunăstarea de care se
bucură.
De ce Îi slujești Domnului? Să presupunem că motivele tale nu sunt
desăvârșite. Dacă ai aștepta ca motivele tale să fie desăvârșite, ce s-ar întâmpla
cu tine și cu credința ta?
28
LUNI, 10 OCTOMBRIE
„PIELE PENTRU PIELE” – BĂTĂLIA CONTINUĂ
Pasajul din Iov 2:1-3 reia aproape în întregime pasajul din Iov 1:6-8. Marea
deosebire se găsește în Iov 2:3, unde Domnul subliniază că Iov a rămas credincios în
ciuda nenorocirilor suferite. Se pare că până aici acuzațiile lui Satana sunt respinse ca
fiind false. Iov I-a rămas credincios lui Dumnezeu și nu L-a blestemat, cum prevăzuse
Satana.
2. Ce evenimente sunt descrise în Iov 2? De ce se precizează atât în
capitolul 1, cât și în capitolul 2 că „fiii lui Dumnezeu” asistă la dialogul dintre
Dumnezeu și Satana?
Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului. Satan a
venit şi el în mijlocul lor pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Domnul l-a
întrebat pe Satan: – De unde vii? Satan I-a răspuns: – De la cutreierarea
pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el. Domnul i-a zis lui Satan: – L-
ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet
şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău. Chiar şi acum, el rămâne
neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit împotriva lui ca să-l distrug fără motiv.
Atunci Satan I-a răspuns Domnului: – Piele pentru piele! Omul dă tot ce are
pentru viaţa sa. Ia întinde-Ţi mâna şi atinge-te de carnea lui şi de oasele lui şi vei
vedea că Te va blestema în faţă! Domnul i-a răspuns lui Satan: – Iată, ţi-l dau pe
mână, numai cruţă-i viaţa! Satan a ieşit din prezenţa Domnului şi l-a umplut pe
Iov de bube dureroase din talpa piciorului până-n creştetul capului. Iov a luat un
ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă. Atunci soţia lui i-a zis:
– Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori! El i-a
răspuns: – Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar
binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin
vorbele sale. Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar
din Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să
meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta. Când şi-
au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se
tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap. S-au
aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de şapte zile şi şapte nopţi.
Aceştia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea. (Iov 2:1-
13, NTR)
Expresia „piele pentru piele” i-a pus în încurcătură pe comentatori. Ideea însă
este că, dacă s-ar întâmpla ceva cu persoana lui, Iov și-ar da arama pe față. Distruge-
i corpul, suprimă-i sănătatea și vei vedea ce se întâmplă!
Este interesant că scenele confruntării din Iov 1 și 2 nu au loc în particular, ci în
cadrul unei reuniuni la care sunt prezente aceste ființe inteligente și Dumnezeu Însuși.
Satana își prezintă învinuirile în „public”, de față cu alte persoane. Faptul acesta ne
confirmă ceea ce știm despre marea luptă, și anume că ea se desfășoară înaintea
întregului univers (vezi 1 Corinteni 4:9; Daniel 7:10; Apocalipsa 12:7-9).
29
Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe
urmă, nişte condamnaţi la moarte, un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi
pentru oameni. (1 Corintieni 4:9, NTR)
Un râu de foc curgea ieşind dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau
şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi nişte cărţi
au fost deschise. (Daniel 7:10, NTR)
În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul.
Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, dar nu au putut învinge şi locul lor nu li
s-a mai găsit în cer. Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi,
numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe
pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. (Apocalipsa 12:7-9, NTR)
„Dar planul mântuirii avea un scop mai larg și mai profund decât mântuirea
omului. Hristos nu a venit pe pământ numai pentru acest lucru, pentru ca locuitorii
acestei mici lumi să poată privi Legea lui Dumnezeu așa cum ar trebui privită, ci lucrul
acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului
univers. (…) Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului trebuia nu numai să facă cerul
accesibil pentru oameni, ci să justifice înaintea întregului univers atitudinea lui
Dumnezeu și a Fiului faţă de răzvrătirea lui Satana. Ea avea să întărească
perpetuitatea Legii lui Dumnezeu și să descopere natura și urmările păcatului.” – Ellen
G. White, Patriarhi și profeți, pp. 68–69
30
MARŢI, 11 OCTOMBRIE
„BINECUVÂNTAT FIE NUMELE DOMNULUI!”
3. Care a fost reacția lui Iov după primul atac al lui Satana asupra lui? Ce
semnificație are faptul că, în pofida marii tragedii suferite, Iov „n-a păcătuit deloc
și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu”? Iov 1:20-22
Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la
pământ, s-a închinat şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă
voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului
binecuvântat!” În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui
Dumnezeu. (Iov 1:20-22, NTR)
Guvernarea lui Dumnezeu se bazează pe dragoste, iar esența ei este libertatea
de alegere. Dorința Sa este să-I slujim din iubire, nu din obligație. „Satana a insinuat
că Iov Îi slujea lui Dumnezeu din motive egoiste. (…) El a încercat să nege faptul că
religia adevărată izvorăște din dragoste și din aprecierea rațională a caracterului lui
Dumnezeu, că închinătorii adevărați iubesc religia de dragul religiei și nu de dragul
răsplătirii, că Îi slujesc lui Dumnezeu fiindcă este drept să-I slujească, nu fiindcă cerul
este plin de slavă, și că Îl iubesc pe Dumnezeu fiindcă El este demn de afecțiunea și
încrederea lor și nu fiindcă El îi binecuvântează.” – CBAZŞ, vol. 3, p. 500
Iov a dovedit că acuzațiile lui Satana sunt false. Dumnezeu i-a prevăzut reacția,
dar nu l-a constrâns în niciun fel. Iov a fost liber să decidă cum să se poarte. Ar fi putut
să păcătuiască, ar fi putut să vorbească necuviincios împotriva Domnului, dar n-a
făcut-o. Prin statornicia sa în aceste circumstanțe dificile, el a dat o mărturie uimitoare
înaintea oamenilor și înaintea îngerilor.
4. Compară evenimentele din Iov 1 cu cele din Geneza 3:1-8. Cum ai
caracteriza păcatul lui Adam și al Evei, dacă ar fi să-l compari cu atitudinea lui
Iov?
Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care Domnul
Dumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii: – A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi
din orice pom din grădină.”? – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină,
i-a răspuns femeia şarpelui, dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul
pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri
negreşit!” Dar şarpele i-a zis femeii: – Nu veţi muri nicidecum! Dimpotrivă,
Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi
fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Când a văzut că rodul pomului era bun
de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat
din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el.
Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze
de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele. Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu,
Care umbla prin grădină în adierea amurgului şi s-au ascuns de Domnul
Dumnezeu printre pomii din grădină. (Geneza 3:1-8, NTR)
31
Adam și Eva, deși erau fără păcat și trăiau într-un adevărat paradis, au nesocotit
porunca lui Dumnezeu și au căzut în păcat, ca urmare a atacului lui Satana. Dar Iov,
deși a fost asaltat de atâtea tragedii și suferințe, I-a rămas credincios Domnului, în
ciuda atacurilor lui Satana. Ambele situații ne vorbesc despre impactul libertății de
alegere asupra mizelor marii lupte.
Ce ne spune atitudinea lui Iov despre cât de ieftine și de nefondate sunt
pretextele pe care le invocăm adeseori când păcătuim?
32
SOȚIA LUI IOV
Acum este momentul să discutăm despre o altă victimă a nenorocirilor abătute
asupra lui Iov: soția lui. Ea este amintită doar în Iov 2:9,10, după care dispare complet
din relatare. Nu ni se mai spune nimic despre ea. Dar cine ar putea înțelege durerea
prin care a trecut ea? Tragedia ei, a copiilor ei și a celorlalte victime amintite în capitolul
1 ne demonstrează universalitatea suferinței. Toți suntem angrenați în marea luptă,
nimeni nu este scutit.
5. Ce expresie asemănătoare folosesc Dumnezeu și soția lui Iov și de ce
este important modul în care o folosesc? Compară Iov 2:3 cu Iov 2:9.
Domnul i-a zis lui Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni
ca el pe pământ, un om curat la suflet şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se
fereşte de rău. Chiar şi acum, el rămâne neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit
împotriva lui ca să-l distrug fără motiv. (Iov 2:3, NTR)
Atunci soţia lui i-a zis: – Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe
Dumnezeu şi mori! (Iov 2:9, NTR)
Utilizarea expresiilor similare – „a se ține tare”, „a rămâne neclintit în
neprihănire” – nu este o simplă coincidență. Cuvântul tradus cu „neprihănire” provine
din termenul utilizat în Iov 1:1,8 și redat prin „fără prihană”. Rădăcina lui transmite
ideea de „desăvârșire”, „integritate”.
Ce trist că tocmai soția îl îndeamnă pe Iov să renunțe la calitatea pe care
Dumnezeu i-o laudă! În durerea și mâhnirea ei, îi spune să facă exact ceea ce
Dumnezeu spune că nu va face. Sigur că nu vrem să o judecăm, dar dorim să
desprindem o lecție: să fim atenți la vorbele noastre ca să nu devenim un prilej de
păcătuire pentru alții (vezi Luca 17:2)!
6. Ce altă mărturie puternică dă Iov? Iov 2:10, vezi și Filipeni 4:11-13.
El i-a răspuns: – Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la
Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit
deloc prin vorbele sale. (Iov 2:10, NTR)
Nu din cauza unei nevoi vă spun aceasta, pentru că eu am învăţat să fiu
mulţumit în orice împrejurare m-aş afla. Ştiu ce înseamnă să fii sărac şi ştiu ce
înseamnă să ai din belşug. Am învăţat secretul de a fi mulţumit în orice situaţie
– fie sătul, fie flămând, fie în belşug, fie în nevoie. Pot totul în Cristos, Care mă
întăreşte. (Filipeni 4:11-13, NTR)
Iov demonstrează că are o credință autentică. El Îi va sluji Domnului atât în
vremuri de prosperitate, cât și în vremuri de restriște. Merită remarcat faptul că, din
acest moment, Satana dispare din relatare și nu mai este menționat nicăieri. Dar, deși
textul nu ne dezvăluie reacția lui, ne putem închipui că a fost extrem de furios și de
frustrat de cuvintele lui Iov. Și când ne gândim cât de ușor a reușit să-i doboare pe
33
Adam și pe Eva și pe mulți alții! „Pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa 12:10) a fost nevoit
să-și verse acuzațiile asupra altcuiva!
Cum ne putem deprinde să-I fim credincioși lui Dumnezeu atât în timpuri
de prosperitate, cât și în timpuri de restriște?
34
JOI, 13 OCTOMBRIE
ASCULTĂTOR PÂNĂ LA MOARTE
Până aici avem două concluzii: „În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc și n-a
vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22) și „În toate acestea, Iov n-
a păcătuit deloc cu buzele lui” (Iov 2:10). În ambele situații dificile, Iov I-a rămas
credincios Domnului. Ambele texte subliniază că el n-a păcătuit nici cu fapta, nici cu
vorba.
Dar nu afirmă că Iov n-ar fi fost păcătos și nici n-ar putea afirma așa ceva,
întrucât Biblia declară că toți oamenii sunt păcătoși: „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl
facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1:10). Dacă ești „fără prihană și
curat la suflet”, dacă te temi de Dumnezeu și te abați de la rău, nu înseamnă că ești
fără păcat. Iov era un om ca toți oamenii: s-a născut în păcat și avea nevoie de un
Mântuitor.
Totuși el I-a rămas credincios Domnului în pofida tuturor necazurilor îndurate.
În privința aceasta, Iov ar putea fi privit ca un simbol al lui Isus, fiindcă, atunci când a
fost asaltat de încercări și ispite, n-a cedat, n-a căzut în păcat și a respins astfel
acuzațiile aduse de Satana lui Dumnezeu. Desigur, ceea ce a făcut Hristos a avut
urmări mai ample, mai grandioase și mai semnificative decât ceea ce a făcut Iov. Însă
paralela rămâne valabilă.
7. Citește Matei 4:1-11. Ce asemănări există între experiența lui Iov și
ispitirea lui Isus?
Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Isus
a postit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi apoi a flămânzit. Atunci
ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: – Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte
ca aceste pietre să devină pâini! Însă Isus i-a răspuns: – Este scris: „Omul nu
trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streaşina Templului
şi I-a zis: – Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va da
porunci îngerilor Săi cu privire la Tine” şi „Ei Te vor purta pe braţele lor, ca nu
cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!” Isus i-a răspuns: – De asemenea
este scris: „Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!” Diavolul L-a mai dus
pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate regatele lumii şi splendoarea lor. Apoi
I-a zis: – Toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă te vei prosterna şi mi te vei închina.
Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul
tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!” Atunci diavolul a plecat de la El. Şi
iată că nişte îngeri au venit să-I slujească. (Matei 4:1-11, NTR)
Cu toate că Se afla într-un mediu ostil și era slăbit fizic din cauza lipsei de hrană,
Isus, în trup omenesc, „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3), n-a făcut
ce L-a îndemnat Satana să facă, după cum n-a făcut nici Iov. De asemenea, după ce
Isus a ținut piept ispitirii, „Diavolul L-a lăsat” (Matei 4:11; vezi și Iacov 4:7); la fel, după
ce Iov rămâne credincios, Satana dispare din scenă.
35
Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la
voi. (Iacov 4:7, NTR)
Însă ispitirea din pustie a fost pentru Isus doar începutul. Adevăratul test avea
să vină la cruce, dar și acolo, în ciuda asaltului Diavolului (mai dur decât asaltul suferit
de Iov), El avea să rămână credincios, chiar până la moarte.
Citește Filipeni 2:5-8. Ce speranță ne dă faptul că Hristos a ascultat până
la moarte și cum ar trebui să trăim când știm despre ascultarea Sa?
Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus: El, măcar că avea
natura lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi una cu Dumnezeu este un lucru de
apucat, ci S-a dezbrăcat de Sine, luând natura unui rob şi devenind asemenea
oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit şi a devenit ascultător
până la moarte şi încă moarte pe cruce. (Filipeni 2:5-8, NTR)
36
VINERI, 14 OCTOMBRIE
Cercetătorii cărții lui Iov care analizează în detaliu textul ebraic descoperă un
fenomen interesant. Cuvintele soției lui Iov sunt traduse astfel: „Blestemă pe
Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Iov 1:5 este tradus astfel: „Poate fiii mei au păcătuit și L-
au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor” (NTR). Și Iov 1:11 este redat astfel: „Dar ia
întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt încredințat că Te va blestema în
față.” În fiecare caz însă, cuvântul tradus cu „a blestema” provine dintr-un termen care
are sensul de „a binecuvânta”! El derivă din rădăcina brk și apare pretutindeni în Biblie
cu sensul de a „binecuvânta”. Aceeași rădăcină este utilizată în Geneza 1:22, unde se
spune că Dumnezeu „a binecuvântat” viețuitoarele din apă și din aer, precum și în
Psalmii 66:8, în apelul: „Binecuvântați, popoare, pe Dumnezeul nostru!”
De ce oare același verb este tradus în unele locuri cu „a binecuvânta”, iar în alte
locuri cu „a blestema”? De ce nu a folosit autorul un cuvânt uzual pentru „a blestema”?
Cercetătorii consideră că Moise a ales să folosească verbul „a binecuvânta” ca
eufemism, deoarece ideea de a scrie „a blestema” în dreptul lui Dumnezeu era
ofensatoare pentru sensibilitatea lui religioasă (un caz similar se găsește în 1 Împărați
21:10,13, unde cuvântul tradus cu „a blestema” derivă din brk, „a binecuvânta”).

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 11–17
1. Cu ce compară Ţofar suferinţele trecute?
2. În ce condiții ar mai fi tras nădejde Iov în mijlocul suferinței sale?
3. Cum i-a caracterizat Iov pe mângâietorii săi?
4. Unde avea să-l însoțească nădejdea pe Iov?

5. Care este adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Domnului?
SUPLIMENT
grupa!
37
Explicație
1. Ce a insinuat Satana cu privire la motivele pentru care Iov asculta de
Dumnezeu?
2. De ce asistau „fiii lui Dumnezeu” la dialogul dintre Dumnezeu și Satana?
3. De ce a ales Iov să rămână credincios, în ciuda nenorocirilor abătute asupra
lui?
4. Cum se explică reacția soției lui Iov față de comportamentul lui ireproșabil?
5. Ce asemănări există între experiența lui Iov și experiența Domnului Isus?
Aplicație
1. Oare ne-am mai închina noi lui Dumnezeu dacă am pierde tot ce avem acum?
Argumentați!
2. Ce constată „fiii lui Dumnezeu” văzând în timp real istoria vieții noastre?
3. Ce învățăm din credincioșia lui Iov despre cum să folosim libertatea de
alegere?
4. Ce putem face ca durerea unei pierderi sau nenorociri să nu ne întunece
rațiunea?
5. Ce importanță are pentru noi ascultarea „până la moarte” dovedită de Domnul
Isus?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru darul libertății de alegere!
2. Să ne rugăm pentru folosirea corectă a libertății de alegere!
Cineva din familie ________
Cineva dintre rude ________
Cineva dintre prieteni ________
Cineva dintre vecini ________
38
Cineva din biserică ________
COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 3

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe cum se derulează marea
luptă în viața lui Iov și să identifice în experiența lui semnele prevestitoare ale durerii
și suferinței lui Hristos.
La nivelul sentimentelor: Să aprecieze la Iov faptul că a ales să aibă unica
atitudine adecvată în fața ispitei: acceptarea situației în care se afla și atașarea de
Dumnezeu.
La nivel practic: Să ia decizia de a avea o integritate ca a lui Iov în fața tragediei
și durerii şi o consecvență ca aceea de care el a dat dovadă chiar și atunci când soția
l-a îndemnat să-L blesteme pe Dumnezeu.
SCHIȚA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Iov și Domnul Hristos
A. Ce asemănări poți descoperi între Iov și Domnul Hristos?
B. În ce privințe diferă suferința lui Hristos de suferința lui Iov?
II. Sentimente: Cum să supraviețuim atacurilor lui Satana
A. Satana a pornit ispitirea lui Hristos din punctul în care își abandonase atacul
asupra lui Adam și al Evei: de la nevoile trupului. De ce?
B. Cum a reacționat Iov față de ispita care probabil că i s-a părut cea mai grea:
îndemnul soției sale de a-L blestema pe Dumnezeu?
III. Practic: Cum să ducem o viață integră
A. Este situația lui Iov prea ieşită din comun pentru a ne regăsi în ea sau trecem
și noi prin situaţii asemănătoare?
B. Cum putem imita exemplul lui Iov? Ni se cere să suferim în tăcere? De ce da
sau de ce nu?
Rezumat: Iov n-a participat la marea luptă doar la nivelul ideilor, ci cu toată ființa
sa. Suferința l-a ispitit puternic să-L nege pe Dumnezeu, dar a rămas credincios și este
astfel o sursă de inspirație pentru noi toți în adversități. La fel, biruinţa lui Hristos asupra
ispitei și dispoziția Sa de a suporta suferința ne încurajează să ne păstrăm integritatea.
1. MOTIVARE
39
Ideea de bază: Dialogul dintre Satana și Dumnezeu în curțile cerești ilustrează
magistral principala miză a marii lupte: caracterul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu un
tiran care obține supunerea și ascultarea oamenilor, inducându-le frica sau
cumpărându-i cu daruri (așa cum susține Satana) sau este un Tată iubitor care L-a
trimis pe Fiul Său ca să moară pe cruce pentru noi și să sufere pedeapsa pentru
păcatele noastre? Imaginea noastră despre Dumnezeu va determina poziția pe care o
vom avea în acest conflict cosmic și reacția pe care o vom avea față de durere și
suferință.
Discuție introductivă: Cele Zece Porunci ne interzic clar să ne facem
reprezentări materiale ale lui Dumnezeu („chip cioplit” – Exodul 20:4,5), dar nu și să
ne formăm o imagine în minte despre El. Biblia utilizează multe metafore pentru
Dumnezeu, care ne ajută să ne raportăm, prin intermediul imaginilor, la realitatea
infinită a unui Dumnezeu pe care mintea noastră limitată nu Îl poate cuprinde și astfel
să înțelegem câte ceva despre El.
De exemplu, în cartea Psalmilor, Dumnezeu apare înfățișat ca Păstor (cap. 23),
Judecător (7:11), Tată (89:26), Stâncă și Cetățuie (18:2) și Războinic viteaz (78:65,66).
Dumnezeu ni Se descoperă prin intermediul acestor metafore ca să știm cine este El
și cum acționează și, mai ales, ca să cunoaștem trăsăturile Sale principale: dragostea
și dreptatea. Însă obiectivul permanent lui Satana a fost acela de a distorsiona
imaginea lui Dumnezeu și de a-i convinge pe oameni să creadă minciunile lui despre
caracterul Său.
Ce imagine ai tu despre Dumnezeu și cum îți influențează ea relația cu El? Cât
de bine este ancorată în Biblie imaginea ta despre Dumnezeu?
COMENTARIU BIBLIC
În capitolul 2 al cărții lui Iov, pe care îl studiem săptămâna aceasta, sunt puse
mai multe probleme teologice importante. Devine clar deja faptul că suferința lui Iov
este în realitate o ocazie de ispitire care ne trimite cu gândul în trecut, la prima ispitire
din Geneza 3, dar și în viitor, la ispitirea lui Isus consemnată în Matei 4. Apoi, avem de
o parte acuzatorul (Satana) și de partea cealaltă Acuzatul (Dumnezeu), conflictul dintre
ei constituind fundamentul acestui capitol.
I. Tipologie
(Revedeţi împreună în grupă Geneza 3:1-8 și Matei 4:1-11.)
Tipologiile creează o relație importantă între Vechiul și Noul Testament, prin
concentrarea atenției asupra rolului și lucrării lui Isus Hristos. Tipologia biblică se referă
la persoane, evenimente sau instituții din vechime, care își întâlnesc corespondentul
și semnificația în vremurile Noului Testament.
Întregul sistem de jertfe din Vechiul Testament constituie un bun exem-plu de
tipologie, deoarece arată spre Hristos ca împlinire a realității care era doar ilustrată
prin ele. Ispitirea lui Iov este un ecou al primei ispitiri a lui Adam și a Evei în Grădina
Edenului (Geneza 3.1-8), deși diferă de aceasta prin câteva aspecte importante: prima
40
ispitire are loc în frumosul Eden, pe când ispitirea lui Iov are loc în condiţiile tragediei,
suferinței și morții. O altă deosebire semnificativă este aceea că primii oameni cad, pe
când Iov se opune ispitei de a-L blestema pe Dumnezeu și de a cădea: el devine,
astfel, un tip al lui Hristos, Cel care, la rândul Lui, avea să se împotrivească ispitelor
din pustie. Trebuie reținut însă faptul că antitipul (Hristos) este întotdeauna mai mare
decât tipul (Iov) și desăvârșit și că biruinţa obținută de Hristos asupra ispitei a însemnat
biruinţa asupra păcatului în marea luptă.
De discutat: Ce înseamnă pentru ispitele cu care ne confruntăm noi faptul că
Iov se opune ispitei de a-L blestema pe Dumnezeu?
II. Accesul lui Satana în cer
(Revedeţi împreună în grupă Iov 1:6; 2:1; Luca 10:18 și Apocalipsa 12:3,7-9.)
Una dintre întrebările dificile pe care ni le punem în urma studiului capitolelor 1
și 2 din Iov este cum de i se permite lui Satana „accesul liber” în cer. Satana se prezintă
de două ori înaintea lui Dumnezeu (Iov 1:6 și 2:1). Dar, interesant, în ambele ocazii,
Dumnezeu este Cel care inițiază dialogul și care îi cere lui Satana socoteală. Reiese
clar că Dumnezeu deține controlul, chiar și asupra accesului lui Satana în cer. Și, la fel
de interesant, după a doua tentativă eșuată de a-l ispiti pe Iov să-L respingă pe
Dumnezeu, Satana dispare complet din cartea lui Iov, aproape la fel cum dispare după
a treia ispită a lui Isus din pustie.
Biblia arată că, la un moment dat, Satana și-a dus existența în cer. Apocalipsa
12:7-9 descrie în retrospectivă declanșarea marii lupte printr-un conflict în cer, în urma
căruia Satana și o treime dintre îngeri au fost aruncaţi pe pământ (Apocalipsa 12:4).
Deși nu putem stabili cu certitudine succesiunea exactă a evenimentelor, expulzarea
aceasta se petrece înainte de crearea pământului, locul unde Satana o ispitește pentru
prima oară pe femeie (Geneza 3:1-8) și unde duce apoi lupta împotriva seminței femeii
(Geneza 3:15), Isus Hristos, în timpul vieții Sale pământești.
În Vechiului Testament, se menţionează faptul că Satana vorbeşte cu
Dumnezeu fiind de faţă şi alte fiinţe cereşti (Iov 1:6; 2:1; compară cu
Zaharia 3:1), dar întotdeauna „întâlnirea”, dialogul, are loc sub autoritatea lui
Dumnezeu. Răstignirea lui Hristos a fost momentul în care biruinţa asupra forțelor
răului a fost clară. „Accesul” lui Satana în cer pare că a fost sistat atunci (vezi Luca
10:18; Ioan 12:31). (În scrierile sale, Ellen White menţionează că, atunci când Domnul
Hristos a murit, îngerii şi celelalte fiinţe necăzute au înţeles planurile şi caracterul lui
Satana şi el a pierdut pentru totdeauna simpatia lor. – n.r.) Activitatea lui este de atunci
limitată la pământ, unde, va fi „legat în lanțuri” în perioada de o mie de ani când
pământul va fi pustiu şi el nu va mai avea pe cine să înşele (Apocalipsa 20).
De discutat: Ce îți spune această discuție despre „accesul” lui Satana în cer
despre limitele pe care i le impune Dumnezeu asupra accesului la viața ta?
III. Judecata lui Dumnezeu
(Revedeţi împreună în grupă 1 Corinteni 4:9 și Apocalipsa 14:7.)
41
Mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14 conțin chiar la începutul lor o
expresie ambiguă interesantă. Prin expresia „ceasul judecății Lui”, se poate înțelege
atât ceasul judecății pe care Dumnezeu o conduce, cât și ceasul în care El este
judecat. Ambiguitatea pare a fi intenționată, de vreme ce ambele sensuri au o
semnificație teologică importantă. Dumnezeu este fără îndoială Conducătorul judecății
finale, atât în faza ei de cercetare (începută la 1844), cât și în faza ei executorie (a
doua venire a lui Hristos, mileniul și distrugerea răului), dar El Se așază totodată la
dispoziția universului pentru a fi cercetat, marea luptă și planul de mântuire fiind o
„priveliște” pentru lume și oameni. În final, întregul univers va recunoaște că El este un
Dumnezeu al iubirii și al dreptății, exact acele două trăsături pe care Satana a încercat
să le distorsioneze.
De discutat: Ce înseamnă că noi suntem o „priveliște” pentru univers?
3. APLICAȚIA
Dumnezeu dă dovadă de o răbdare extraordinară față de atacurile lui Satana
împotriva lui Iov, care, în definitiv, erau îndreptate către El, știind că răspunsul la toate
întrebările, inclusiv la cele ale lui Iov, vor primi răspuns la Golgota.
Întrebări
1. Gândește-te la o situație în care tu sau altcineva a fost acuzat pe nedrept.
Cum ai reacționat și care a fost deznodământul?
2. În ce situații din viață a dat Dumnezeu dovadă de răbdare față de tine? De
ce a avut atâta răbdare cu Satana?
4. ACTIVITATE
Satana este și astăzi tatăl tuturor minciunilor. El continuă să spună neadevăruri
despre copiii lui Dumnezeu.
Acasă, notează pe o foaie de hârtie minciunile pe care Satana ți le tot șoptește
la ureche despre tine. E posibil ca experiența aceasta să fie dureroasă. Apoi, ia hârtia
aceasta și arde-o (sau distruge-o complet în alt mod), conștient fiind că Dumnezeu te
iubește și privește la tine prin prisma jertfei lui Hristos pe cruce, în virtutea căreia te-a
mântuit.
42
STUDIUL 4
15-21 OCTOMBRIE
DUMNEZEU ȘI SUFERINȚA UMANĂ
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Evenimentele descrise în cartea lui Iov nu au nicio legătură cu țara sau cu
poporul Israel. Spre deosebire de ea, toate celelalte cărți ale Bibliei, pornind de la
Geneza, unde este amintită făgăduința dată de Dumnezeu lui Avraam, de a face din
el „un neam mare” (Geneza 12:2), și terminând cu Apocalipsa, unde este descrisă
„cetatea sfântă”, Noul Ierusalim (Apocalipsa 22:19), fac referire într-un fel sau altul,
direct sau indirect, la Israel și la legământul lui Dumnezeu cu acest popor.
În Iov însă nu avem absolut nicio referire, nici măcar la exodul israeliților,
eveniment de referință din istoria străveche a poporului Israel. O explicație este aceea
că Moise a scris cartea aceasta în Madian, odată cu Geneza, când exodul nu avusese
loc încă și de aceea nici nu este menționat. Dar ar mai fi o explicație, poate mai
importantă. Una dintre temele fundamentale ale cărții, suferința umană, este o temă
universală. Ea nu se limitează la un popor sau la un timp anume. Evrei sau neevrei,
cu toții am gustat din necazurile lui Iov, din durerea existenței pe acest pământ căzut.
Este drept că fiecare simte durerea în felul lui, dar Iov este reprezentantul nostru, al
tuturor.
Nu vă îngrijoraţi deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora
de ea însăşi. Îi este de ajuns zilei necazul ei. (Matei 6:34, NTR)
43
DUMNEZEU ÎN NATURĂ
1. Citește Romani 1:18-20. Ce ne spune Pavel aici?
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de
evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în
nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit
în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile –
puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese
din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, (Romani 1:18-20, NTR)
Ce pasaj elocvent! În bună parte, realitatea și existența lui Dumnezeu ne sunt
descoperite prin „lucrurile făcute de El”, pentru ca oamenii să nu se poată dezvinovăți.
Pavel afirmă că, doar privind la lucrurile create, oamenii pot obține cunoștințe suficiente
despre existența lui Dumnezeu și despre caracterul Lui pentru ca în ziua judecății să
nu aibă scuză.
Lumea naturală ne oferă într-adevăr nenumărate dovezi despre existența lui
Dumnezeu. Știința modernă ne-a făcut cunoscute unele detalii despre minunile
existente în ceea ce a creat Dumnezeu, lucruri care erau de neconceput pentru
strămoșii noștri de acum trei sute de ani (și cu atât mai puțin pentru cei din urmă cu
trei mii de ani)! Și se petrece un lucru interesant: cu cât știința ne dezvăluie mai multe
despre complexitatea vieții, cu atât scade mai mult probabilitatea ca lumea să fi apărut
la întâmplare. Un telefon mobil, de exemplu, care arată ca un obiect creat, se comportă
și funcționează ca un obiect creat – poartă semne și la interior, și la exterior că a fost
creat – este desigur un obiect creat. Însă despre om, care arată ca fiind creat, se
comportă și funcționează ca fiind creat, poartă semne și la interior, și la exterior că a
fost creat, unii susțin că este un produs al hazardului! Din nefericire, mulți cad pradă
acestor neadevăruri.
2. Citește Iov 12:7-10. Ce puncte comune are acest pasaj cu Romani 1:18-
20?
Întreabă animalele şi te vor învăţa, păsările văzduhului îţi vor spune;
întreabă pământul şi te va învăţa, peştii mării îţi vor spune. Care dintre toate
acestea nu ştiu că mâna Domnului le-a făcut? În mâna Sa e viaţa fiecărei creaturi
şi suflarea oricărui om. (Iov 12:7-10, NTR)
Și aici întâlnim ideea că existența lui Dumnezeu este dovedită de lumea creată.
Este adevărat că natura, în starea ei decăzută, nu ne dezvăluie caracterul lui
Dumnezeu pe deplin, însă ea ne vorbește despre puterea Lui creatoare și, în parte,
despre bunătatea Lui.
Ce lucruri din natură îți vorbesc într-un mod special despre puterea și
despre bunătatea lui Dumnezeu? Cum îți poți forma obiceiul de a „citi” mesajele
pe care ți le transmite Dumnezeu prin natură și de a te lăsa încurajat de ele?
44
LUNI, 17 OCTOMBRIE
NIMIC N-A APĂRUT DE LA SINE
Sunt multe argumente valabile și convingătoare în favoarea existenței lui
Dumnezeu. Pe lângă mărturia lumii create, mai există și așa-numitul argument
„cosmologic”, care susține, în esență, că nimic n-a apărut de la sine și că nimic nu s-a
creat de la sine; că orice există are o cauză și că această cauză are la rândul ei o altă
cauză și tot așa, până ajungem la o cauză necreată, la o cauză care a existat
dintotdeauna, fără vreun moment în care să nu fi existat. Și cine ar putea fi această
Primă Cauză dacă nu Dumnezeul descris în Scripturi?
3. Ce ne spun textele următoare despre originea tuturor lucrurilor?
„Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, onoarea
şi puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate şi prin voia Ta ele au existat şi au
fost create!” (Apocalipsa 4:11, NTR)
pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în cer şi pe pământ, cele
vizibile şi cele invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorităţi.
Toate au fost create prin El şi pentru El. El este înainte de toate lucrurile şi în El
se ţin toate împreună. (Coloseni 1:16-17, NTR)
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici un
lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3, NTR)
Textele acestea ne prezintă explicația cea mai logică pentru originea lumii:
existența unui Dumnezeu etern. Unii gânditori sunt împotrivă și vin cu o altă soluție:
universul nu a fost creat de un Dumnezeu omnipotent și etern, ci de nimic. Până și
renumitul om de știință Stephen Hawking, care ocupă în prezent poziția deținută
odinioară de Isaac Newton, face următoarea afirmație: „Pentru că există o lege cum e
gravitația, universul poate să se creeze și se va crea pe sine însuși din nimic.” –
Stephen Hawking și Leonard Mlodinov, Marele plan, Editura Humanitas, București,
2012, p. 153
Evident că el își argumentează poziția cu calcule matematice complicate, dar
nu putem să nu ne punem o întrebare: Au trecut patru sute de ani de la începutul
revoluției științifice și unul dintre cei mai proeminenți oameni de știință ai lumii
contemporane susține că universul și tot ce există în el au apărut din nimic? Eroarea
rămâne eroare, chiar dacă este comisă de un mare om de știință!
Citește 1 Corinteni 3:19. De ce este important să nu uităm niciodată acest
mare adevăr?
Căci înţelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu!
Fiindcă este scris: „El îi prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” (1 Corintieni 3:19,
NTR)
45
MARŢI, 18 OCTOMBRIE
UNA DINTRE PRIMELE CĂRȚI ALE BIBLIEI
În pofida propagandei intense duse de cei care nu cred în Dumnezeu, sunt
oameni care aleg credința și au multe argumente valabile. Există totuși o veche
problemă folosită de unii pentru a-și justifica necredința: existența suferinței umane și
a răului. Dacă Dumnezeu este desăvârșit de bun, de iubitor și de puternic, de ce există
răul? Întrebarea aceasta a fost și rămâne o piatră de poticnire pentru mulți. Și, să fim
sinceri, ce om care crede în Dumnezeu, care a gustat și a văzut cât de bun este El nu
și-a pus niciodată această întrebare?
Interesant de remarcat că problema aceasta este abordată în una dintre cele
mai vechi cărți ale Bibliei. Tradiția iudaică spune că Moise a scris cartea lui Iov în
Madian, iar Ellen G. White reia ideea: „Lungii ani trăiți în singurătatea deșertului nu au
fost irosiți. Moise nu doar că a dobândit pregătirea necesară pentru marea lucrare ce-
l aștepta, ci, în acest timp, sub inspirația Duhului Sfânt, a scris cartea Geneza și, de
asemenea, cartea lui Iov, care urmau să fie citite cu cel mai profund interes de poporul
lui Dumnezeu până la sfârșitul timpului.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol.
3, p. 1140
Dumnezeu a știut că suferința avea să fie o mare problemă de-a lungul timpului
și l-a inspirat pe Moise să consemneze chiar de la început în Cuvânt istoria lui Iov. El
ne-a asigurat că nu suntem singuri când ne doare, că El este cu noi, că știe tot ce ni
se întâmplă și că ne va face dreptate în cele din urmă.
4. Ce ne spun textele următoare despre existența răului? Daniel 12:1;
Matei 6:34; 24:7; Ioan 16:33.
În vremea aceea se va ridica Mihail, marea căpetenie, ocrotitorul poporului
tău; va fi o vreme de necaz, cum n-a fost de la începutul neamurilor şi până
atunci. Dar în vremea aceea poporul tău va scăpa, şi anume oricine va fi găsit
scris în carte. (Daniel 12:1, NTR)
Nu vă îngrijoraţi deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora
de ea însăşi. Îi este de ajuns zilei necazul ei. (Matei 6:34, NTR)
Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei
împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi) cutremure în diverse locuri. (Matei 24:7,
NTR)
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea
necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea! (Ioan 16:33, NTR)
Oricât de plauzibilă pare ideea că existența răului ar infirma existența lui
Dumnezeu, în lumina Scripturilor nu are sens. Biblia ne învață că există un Dumnezeu
atotputernic, care știe tot și este desăvârșit de iubitor, dar ea vorbește și despre
realitatea suferinței umane, a răului și a nefericirii. Însă existența răului nu justifică
necredința în Dumnezeu. Chiar și la o citire superficială a cărții lui Iov, observăm că
acest om n-a pus absolut niciodată la îndoială existența lui Dumnezeu, deși a avut
46
momente de descurajare totală. Însă și-a pus o altă întrebare, una validă: De ce i se
întâmplă lui aceste lucruri?
Este normal să ne punem întrebări cu privire la răul din lume. Cum putem
să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, deși răul există?
47
DILEMA
5. Citește următoarele texte din Iov. Ce problemă încearcă Iov să-și
explice? Ce întrebare nu pune el? Iov 6:4-8; 9:1-12.
Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, iar sufletul meu le bea
otrava. Groaza lui Dumnezeu vine ca o oaste asupra mea. Oare rage măgarul
sălbatic când are iarbă sau mugeşte boul când are nutreţ? Se mănâncă oare fără
sare ceea ce nu are gust? Are vreun gust albuşul de ou? Nu mă ating de aşa
ceva, căci o aşa mâncare mă îmbolnăveşte. O! de-aş putea avea ceea ce vreau
şi dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorinţa: (Iov 6:4-8, NTR)
Iov a răspuns: „Da, ştiu că aşa e, dar poate un om să fie drept înaintea lui
Dumnezeu? Dacă s-ar certa cineva cu El, din o mie de întrebări nu I-ar putea
răspunde nici măcar la una. El are o inimă înţeleaptă şi o putere mare. Cine I se
poate împotrivi şi să reuşească? El mută munţii fără ca aceştia să ştie când îi
răstoarnă în mânia Sa. El scutură pământul din locul său şi face ca stâlpii să-i
tremure. El porunceşte soarelui şi nu mai răsare; El acoperă lumina stelelor. El
singur întinde cerurile şi calcă pe valurile mării. El a făcut Ursul şi Orionul,
Pleiadele şi constelaţiile sudului. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără
număr. Iată, El trece pe lângă mine şi nu-L pot vedea, trece şi nu-mi dau seama.
Dacă vrea să ia ceva, cine-L poate opri? Cine-I poate spune: «Ce faci?» (Iov 9:1-
12, NTR)
După cum am menționat, cartea lui Iov nu încearcă să răspundă la întrebarea
dacă Dumnezeu există, ci de ce trecea Iov prin aceste încercări. Și, dacă ne gândim
prin câte a trecut bietul om, întrebarea lui ni se pare justificată, mai ales că era
credincios.
Dacă i s-ar întâmpla o nenorocire unui ateu, de pildă, pentru el răspunsul ar fi
relativ simplu de găsit: de vreme ce trăim într-o lume lipsită de sens și dominată de
hazard și de vreme ce suntem prinși la mijloc în confruntarea dintre forțele brute și
impasibile ale naturii, se înțelege de la sine că se poate să cădem uneori victime ale
unor întâmplări aberante. Și cum ar putea fi altfel, dacă nu aberante? Dacă existența
însăși este lipsită de sens, atunci și nenorocirile care o însoțesc sunt lipsite de sens.
Pentru cei care pornesc de la premisa că Dumnezeu nu există, sigur că
răspunsul acesta este plauzibil (deși pe unii îi nemulțumește și îi deprimă). Dar cei ca
Iov, care cred în Dumnezeu, ajung într-o adevărată dilemă.
6. Citește Iov 10:8-12. Ce întrebări mai directe puse de Iov aici ne ajută să-
i înțelegem mai bine dilema?
Mâinile Tale m-au modelat şi m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?
Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou ţărână?
N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele şi închegat ca brânza? M-ai îmbrăcat cu
piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane. Mi-ai dat viaţă şi mi-ai
arătat îndurare, iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul. (Iov 10:8-12, NTR)
48
Da, întrebarea la care Iov caută răspuns este întrebarea la care credincioșii, în
general, caută răspuns: Dacă Dumnezeu există, dacă El este bun și iubitor, de ce
trebuie să sufăr? De ce chiar și oamenii buni, ca Iov, suferă dezastre și nenorociri din
care nu s-ar vedea că ar ieși vreun lucru bun? Dacă universul n-ar avea un Dumnezeu,
răspunsul ar fi că așa este viața în acest cosmos strict material, în care ființele umane
nu sunt decât produsul secundar accidental al atomilor și moleculelor.
Dar Iov știa că lucrurile stau altfel. De aici și dilema sa!
49
JOI, 20 OCTOMBRIE
TEODICEEA
7. Citește Romani 3:1-4. Afirmațiile acestea apar în cadrul discuției despre
necredința unora din poporul lui Dumnezeu. De fapt, despre ce problemă
universală vorbește Pavel aici? Cum trebuie să fie găsit Dumnezeu?
Care este atunci avantajul iudeului sau care este avantajul circumciziei?
Acesta e mare în toate privinţele! Mai întâi, pentru că lor li s-au încredinţat
rostirile lui Dumnezeu. Şi ce dacă unii n-au fost credincioşi? Va anula oare
necredincioşia lor credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dumnezeu să fie
găsit adevărat şi fiecare om să fie găsit mincinos, după cum este scris: „Aşa
încât Tu să poţi fi găsit drept în cuvintele tale şi să fii biruitor când vei fi judecat.”
(Romani 3:1-4, NTR)
Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ceea ce este rău
înaintea Ta, aşa că Tu eşti găsit drept când vorbeşti şi eşti fără pată când judeci.
(Psalmii 51:4, NTR)
Pavel citează din Psalmii 51:4 și reia un motiv care apare în mai multe locuri din
Scriptură: răul existent în lume nu contrazice faptul că Dumnezeu este bun – o
concepție care poartă numele de teodicee. Este problema veche de când lumea la
care am făcut referire în studiul din această săptămână. De altfel, marea luptă în sine
este o teodicee. Miza ei este să demonstreze înaintea oamenilor, îngerilor și întregului
univers că Dumnezeu este bun.
„Toate întrebările cu privire la adevăr şi eroare care s-au ivit pe parcursul
îndelungatei controverse au fost acum clarificate. Consecinţele rebeliunii, efectele
înlăturării poruncilor divine au fost expuse în faţa tuturor fiinţelor create. Rezultatele
stăpânirii lui Satana, în contrast cu guvernarea lui Dumnezeu, au fost văzute de
întregul univers. Pe Satana l-au condamnat propriile fapte. Înţelepciunea lui
Dumnezeu, dreptatea şi bunătatea Lui sunt pe deplin reabilitate. Se vede că toate
acţiunile Sale din cadrul marii lupte au fost canalizate spre binele veşnic al poporului
Său şi spre binele tuturor lumilor create de El.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor,
ed. 2011, p. 550
Oricât de dificil ni s-ar părea de înțeles, din cauză că ne-am obișnuit atât de mult
cu păcatul și cu suferința (și dacă nouă ne este greu, gândește-te cât de greu i s-a
părut lui Iov!), când toate acestea se vor sfârși, vom putea vedea bunătatea și
dreptatea lui Dumnezeu, dragostea și corectitudinea Sa în toată purtarea Sa față de
oameni și față de Satana, precum și în modul în care a tratat păcatul. Aceasta nu
înseamnă că tot ce se petrece în lume este bun; bineînțeles că nu este! Înseamnă doar
că Dumnezeu urmărește să rezolve criza în cel mai eficient mod posibil. Iar când o va
rezolva definitiv, cu toții vom declara: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne,
Dumnezeule Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!”
(Apocalipsa 15:3).
50
De ce este important să-L lăudăm pe Dumnezeu încă de aici, în ciuda
încercărilor care ni se par atât de greu de suportat?
51
C. S. Lewis, scriitor și apologet creștin, a scris o carte despre suferință, în care
vorbește despre moartea soției sale și despre lupta lui de a accepta moartea ei. El
afirmă următoarele: „Nu că aș fi (așa cred) în marele pericol de a înceta să cred în
Dumnezeu. Adevăratul pericol este să ajung să cred astfel de lucruri înfiorătoare
despre El. Concluzia de care mă tem nu este: «Așadar, nu există niciun Dumnezeu!»,
ci: «Deci așa este Dumnezeu în realitate! Încetează să te mai amăgești singur!»” – A
Grief Observed, pp. 6–7
Cu aceeași problemă s-a confruntat Iov. Nici el nu s-a îndoit niciodată de
existența lui Dumnezeu, dar și-a pus întrebări despre caracterul Său. El Îl slujise până
atunci cu credincioșie. Fusese un om bun. Știa deci că nu merita să treacă prin astfel
de nenorociri. Întrebarea pe care a ridicat-o el și-o pun credincioșii, în general, când
sunt loviți de tragedii: Cum este Dumnezeu de fapt? Și oare nu în aceasta constă
marea luptă? Problema nu este existența Sa, ci caracterul Său. El a dovedit în multe
feluri ce fel de caracter are, dar dovada supremă ne-a dat-o prin moartea Domnului
Isus, care „S-a dat pe Sine pentru noi «ca un prinos și ca o jertfă de bun miros» lui
Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Jertfa Sa ne demonstrează că El este demn de toată
încrederea noastră.

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 18-24
1. După ce anume tânjea de dor Iov, în sufletul său?
2. Pentru cine se considera că „păstrează Dumnezeu pedeapsa”?
3. Care spune Elifaz că este condiţia ca să ai pace?
4. Care i se pare lui Iov că este atitudinea lui Dumnezeu faţă de mişeliile celor
răi?

5. La ce anume trebuie să veghem, să luptăm, să ne rugăm?
SUPLIMENT
52
grupa!
Explicație
1. Cum Îl descoperă lucrurile din natură pe Dumnezeu și caracterul Său?
2. De ce explicația biblică despre originea universului este cea mai logică și
coerentă?
3. Conform Scripturii, ce anume presupune faptul că există rău în lumea
noastră?
4. Care era dilema lui Iov și de ce era atât de dureroasă pentru el?
5. Ce este teodiceea și care este miza ei?
Aplicație
1. De ce unii oameni înțeleg mesajul naturii despre Dumnezeu, iar alții nu?
2. Care este adevăratul motiv pentru care unii oameni de știință resping ideea
că lumea a fost creată?
3. De ce putem avea încredere că Dumnezeu este bun, chiar dacă uneori
suferim?
4. Ce răspuns au necredincioșii și ce răspuns au credincioșii la această dilemă?
5. Care este cea mai bună atitudine în fața dilemei create de suferința din lume?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru credința în adevărul că Dumnezeu a creat lumea!
2. Să ne rugăm pentru cei loviți de suferință și îndoială!
Cineva din familie ___________
Cineva dintre rude ___________
Cineva dintre prieteni ___________
53
Cineva dintre vecini ___________
Cineva din biserică ___________
22 octombrie – Ziua administrării creștine a vieții. Dar pentru proiecte speciale
Conferințe (colectă).

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să remarce faptul că natura și ființele
create dovedesc existența unui Creator care deține controlul asupra universului.
La nivelul sentimentelor: Să accepte revelația supremă a caracterului lui
Dumnezeu oferită de El prin trimiterea Fiului Său ca să moară pe cruce pentru păcatele
noastre.
La nivel practic: Să ia decizia ca, data viitoare când suferă, să nu întrebe: „Din
ce cauză?”, ci „Cu ce scop?”
SCHIȚA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Concepţia despre dreptate
A. Ce lucruri și ființe din natură ne vorbesc despre iubirea Creatorului nostru?
B. Ce limite are revelația prin natură? Din ce altă sursă Îl putem cunoaște mai
bine pe Dumnezeu?
II. Sentimente: Dumnezeu pe cruce
A. Cum poți demonstra că întrebarea: „Dacă Dumnezeu este bun, de ce există
atâta suferință?” primește răspuns la moartea lui Hristos pe cruce?
B. Ce răspunsuri a primit Iov la întrebarea sa despre caracterul lui Dumnezeu?
III. Practic: Dumnezeu cu noi în suferință
A. Cum reacționăm de obicei când suntem loviți de necazuri?
B. Cum putem depăși reacția aceasta?
Rezumat: Caracterul lui Dumnezeu este ținta marii lupte și, totodată, ținta celor
mai multe întrebări despre suferința umană. Va veni totuși o zi în istoria acestei
planete, și în viața noastră, când Dumnezeu va fi ținta cuvintelor noastre de laudă
pentru dragostea Sa nemăsurată, chiar dacă, pe moment, nu am primit răspuns la
toate întrebările.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Romani 1:18-20
54
Ideea de bază: De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? Întrebarea
aceasta a fost ridicată iar și iar din vremea lui Iov până astăzi și a fost analizată din
diverse perspective. Adevărata întrebare însă nu este legată doar de suferință, ci și de
Dumnezeul care permite această suferință. Totuși lumea creată ne descoperă un
Dumnezeu al dragostei, care L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru păcatele
omenirii. Aceasta este adevărata perspectivă din care toate întrebările își găsesc
răspuns.
Discuție introductivă: Iată cum descrie un tată pierderea fiicei sale răpuse de
cancer (numele și vârsta sunt schimbate): „Portiera din spate a mașinii s-a închis cu o
bufnitură care mi-a dat cruda veste că s-a terminat. Mai puteam vedea prin geam sicriul
din lemn de pin deschis la culoare, dar apoi dricarul a dat cheie și a pornit. S-a dus!
Copilul meu s-a dus! Lacrimi fierbinți mi-au aburit ochelarii. Mă durea atât de rău, de
parcă m-ar fi rupt cineva în bucăți. Deși știam de câteva luni că avea să vină odată și
momentul ăsta, deși am dat din cap aprobator când dricarul m-a întrebat: «Pot să
închid sicriul acum?», deși mintal acceptasem de multă vreme rugăciunea Andreei:
«Doamne, lasă-mă să mor, nu mai pot lupta!», deși m-am simțit ușurat că nu mai
trebuia să suporte atâta durere și să aștepte cu frică rezultatul analizelor, inima mea
urla: «Nu! Este atât de nedrept! Este atât de tânără! Mai bine muream eu!» Andreea
avea douăzeci şi cinci de ani când lupta ei cu cancerul s-a sfârșit.”
Situația aceasta nu este singulară. Fiecare dintre noi are experiențe
asemănătoare. Cum putem împăca ideea că Dumnezeu este iubitor cu suferința
inexplicabilă din viața noastră?
Iov 6:4-10 dă glas durerii imense a lui Iov. Departe de a fi doar o descriere a
frustrărilor şi frământărilor minţii sale, pe fondul unei dispute intelectuale şi teologice
neutre, fără vreo implicare personală, pasajul acesta evocă agonia sa existenţială
profundă. Iov Îl înfățișează pe Dumnezeu ca pe un războinic, dar nu ca pe unul care
Își apără poporul, ca în alte texte din Vechiul Testament (Psalmii 18:29-42). Săgețile
lui Dumnezeu îl străpung chiar pe el, robul Său credincios, iar durerea pe care o simte
îl determină să Îi ceară să-l zdrobească. El își dorește ca toate acestea să se termine,
bine sau rău, numai să se termine, fiindcă nu mai poate suporta tensiunea în care îl
ține neputința de a înțelege ce face Dumnezeu.
COMENTARIU BIBLIC
I. Contextul istoric al cărții
(Revedeţi împreună în grupă Iov 1:1; Ezechiel 14:14,20 și Iacov 5:11.)
Majoritatea comentatorilor sunt de acord că este dificil de stabilit cu exactitate
timpul și locul scrierii acestei cărți. Ellen G. White precizează că Moise a scris-o în
timpul șederii sale în Madian, cândva între anii 1490 și 1450 î.Hr., înainte de
evenimentul exodului. Și tradiția rabinică din Talmud susține că Moise este autorul ei
(Baba Bathra 14b).
Întâmplarea este posibil să fie însă și mai veche de-atât, iar unii o plasează în
perioada patriarhală și în timpul lui Avraam (în jurul anului 2000 î.Hr.). Țara Uț, amintită
55
în Iov 1:1, este menţionată de Ieremia în Plângerile 4:21, în asociere cu Edomul. Fauna
și flora caracteristică Edomului se regăsesc în imaginile folosite în cartea lui Iov. Un alt
punct comun ar fi lucrările de minerit descrise în Iov 28:1-11, unde apar cinci termeni
diferiți pentru aur și treisprezece termeni diferiți pentru pietre și metale prețioase.
Cercetările arheologice recente au scos la lumină cel puțin treisprezece mine de cupru
din regiunea Khirbat en-Nahas, situată la sud-est de Marea Moartă, în Iordania
modernă, Edomul de odinioară.
Unii au argumentat că Iov nu a existat niciodată și că scrierea care îi poartă
numele ar fi mai degrabă o compoziție literară despre înțelepciune decât o relatare a
unui fapt istoric. Cartea, da, are în mod clar un caracter predominant literar și poetic,
însă alți scriitori biblici fac referire la Iov ca la un personaj istoric real (vezi Ezechiel
14:14,20 și Iacov 5:11), oferindu-ne o dovadă suplimentară despre istoricitatea omului
Iov. Puținele referințe geografice și temporale fac din cartea lui Iov o lucrare cu un
mesaj universal și atemporal. În același timp, este mângâietor şi de folos să știm că
Iov a fost un om real care a suferit la fel ca mulți dintre noi.
II. Revelația generală și revelația specială
(Revedeţi în grupă Iov 12:8-10; Coloseni 1:16,17 și Romani 1:18-20.)
Atacul lui Satana asupra lui Iov este îndreptat de fapt asupra caracterului lui
Dumnezeu. Aceasta este în esență marea luptă. Rezolvarea dilemei cu privire la
caracterul lui Dumnezeu trebuie să pornească de la cunoștințele despre El, să apeleze
la revelația Sa despre Sine și nu la declarațiile lui Satana despre El.
În acest context mai larg al cunoștințelor despre Dumnezeu, vorbim despre
revelația generală (prin natură) și despre revelația specială. Ambele tipuri de revelație
sunt prezente în cartea lui Iov. Orice om poate să-L cunoască pe Dumnezeu prin
intermediul naturii (Romani 1:18-20). Dar, dacă avem cunoștințe despre Dumnezeu și
dacă recunoaștem existența Lui, nu înseamnă în mod automat că Îl cunoaștem și
personal. Ceea ce vedem în natură ne arată că El este Creatorul. Apostolul Pavel
merge mai departe și vorbește despre o moralitate elementară pe care Dumnezeu a
așezat-o în om și care se reflectă în ordinea naturală (Romani 2:14,15). Totuși, de
vreme ce lumea păcătoasă și natura umană păcătoasă au suprimat revelația generală
și moralitatea elementară, a fost necesară o revelație specială. Dumnezeu S-a
descoperit în Cuvântul Său şi, în final, S-a descoperit în Hristos, Logosul (Cuvântul)
întrupat al lui Dumnezeu (vezi Ioan 1:1-3). În cartea lui Iov găsim atât revelație
generală, cât și revelație specială. Revelația generală arată spre Dumnezeu (Iov 12:7-
10), dar nu poate să dea răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lui Iov. Numai revelația
specială a lui Dumnezeu din finalul cărții – cuvintele pe care i le adresează în mod
direct lui Iov – oferă răspunsuri reale (Iov 38-41).
De discutat: Definește revelația generală și revelația specială. Cu ce contribuie
fiecare la aprofundarea cunoștințelor tale despre Dumnezeu?
III. Teodiceea de-a lungul istoriei
(Revedeţi împreună în grupă Iov 10:8-12.)
56
Teodiceea încearcă să răspundă la întrebarea fundamentală: Dacă Dumnezeu
este bun, de ce permite El să existe răul? Ea i-a pus în dificultate pe cercetătorii Bibliei
încă de la început, însă termenul „teodicee” este de origine mai recentă (1710), fiind
atribuit filosofului german Gottfried Leibniz. Există teodiceea augustiniană, teodiceea
irenaică, teodiceea origenistă și altele, toate fiind în ultimă instanță tentative de a-L
apăra pe Dumnezeu dintr-o perspectivă filosofică și raționalistă umană. Dar oare are
nevoie Dumnezeu să fie apărat de noi? Descoperirile despre Sine din cartea lui Iov și
din alte cărți biblice sunt dovezi suficiente că El este iubitor și ne arată mai degrabă că
El ne apără pe noi decât că El ar avea nevoie de apărarea noastră!
De discutat: Cu ce dificultăți te-ai confruntat când ai încercat să răspunzi la
întrebarea teodiceei? Ce răspuns ai reușit să dai? Cum te ajută jertfa Domnului Isus
să dai un răspuns?
3. APLICAȚIA
Marea întrebare despre suferințele oamenilor și despre caracterul lui Dumnezeu
are multe implicații practice, nu este doar o întrebare teologică sau filosofică.
Întrebări
1. Gândește-te la o situație din viața ta în care ai suferit și în care poate te-ai
supărat pe Dumnezeu. Cum poți scăpa de acest simțământ?
2. În aceea situație, te-ai supărat și pe alții? Ai considerat că unii te-au tratat
greșit sau că te-au rănit? Ce simțăminte nutrești față de ei? Ce poți face pentru a
înlătura din sufletul tău amărăciunea și resentimentele și pentru a favoriza împăcarea
și vindecarea?
4. ACTIVITATE
Cum este Dumnezeul căruia Îi slujim? Trebuie să fim atenți la imaginea pe care
ne-am format-o despre Dumnezeu, fiindcă așa Îl vom prezenta și altora!
În cursul săptămânii, caută în Biblie o imagine a lui Dumnezeu care îți place,
poate o relatare ori o metaforă preferată (Dumnezeu ca Păstor, Stâncă, Cetățuie etc.).
Prezintă-le celorlalți membri ai grupei tale această imagine.
57
STUDIUL 5
22-28 OCTOMBRIE
„BLESTEMATĂ SĂ FIE ZIUA!”
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Când citim istoria lui Iov, avem două avantaje: în primul rând, știm cum se
încheie și, în al doilea rând, cunoaștem fundalul pe care se desfășoară, conflictul
cosmic care există în spatele scenei. Iov n-a știut nimic din toate acestea. N-a știut
decât că, într-o vreme când lucrurile îi mergeau bine, a fost lovit brusc de un șir de
nenorociri, de o serie de tragedii. Într-o clipită, s-a transformat din „cel mai cu vază
dintre toți locuitorii Răsăritului” (Iov 1:3) într-un om de nerecunoscut care-și plângea
amarul pe un morman de cenușă.
Săptămâna aceasta, vom continua studiul cărții lui Iov și vom încerca să ne
transpunem în situația personajului principal, pentru a înțelege mai bine nedumerirea,
mânia și mâhnirea pe care le-a simțit. Dar lucrul acesta n-ar trebui să ne fie prea greu,
nu-i așa? Nu pentru că am fi trecut prin ce a trecut el, dar, având o fire căzută și trăind
într-o lume căzută, știm și noi, măcar în parte, ce consternare generează tragedia și
suferința, mai cu seamă dacă ne dorim din toată inima să-I slujim Domnului cu
credincioșie și să facem ce este bine înaintea Sa.
58
„PREFACĂ-SE ÎN ÎNTUNERIC ZIUA ACEEA!”
Imaginează-ți că ești Iov. Într-un mod inexplicabil, viața ta, toate lucrurile pentru
care ai muncit, tot ce ai realizat, toate binecuvântările primite de la Dumnezeu se duc
de râpă. Și nu poți să înțelegi de ce! Nu-ți poți explica nicidecum situația în care ai
ajuns.
În urmă cu câțiva ani, un autobuz școlar a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat și
mulți copii și-au pierdut viața. Un ateu a declarat atunci că este de așteptat să se
întâmple astfel de nenorociri într-o lume care nu are sens, scop și direcție. O astfel de
tragedie nu are sens, fiindcă lumea însăși nu are sens.
Totuși răspunsul acesta nu este valid pentru un om care crede în Dumnezeu.
Nici pentru Iov nu a fost valid. Dar care era răspunsul, care era explicația? Iov nu avea
un răspuns. Nu avea decât o durere uriașă și o sumedenie de nedumeriri inevitabil
generate de ea.
1. Cum își exprimă Iov durerea la început? Te regăsești în vreuna dintre
spusele lui? Iov 3:1-10
După toate aceasta, Iov şi-a deschis gura şi a început să blesteme ziua în
care s-a născut. Iov a zis: „Să piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care
s-a zis: «S-a născut un băiat!» Prefacă-se în întuneric ziua aceea! Fie ca
Dumnezeu să nu se îngrijească de ea din ceruri, iar lumina să nu strălucească
peste ea! Negura şi bezna să o cuprindă, norii să o acopere, întunecimea zilei să
o înspăimânte! Întunericul să stăpânească noaptea aceea! Să nu se bucure între
zilele din an, să nu fie numărată între luni! Da, noaptea aceea să fie stearpă, să
nu se audă nici un strigăt de bucurie în ea! Blestemată să fie de cei ce blestemă
zilele, de cei ce se pricep să întărâte Leviatanul! Stelele zorilor ei să fie
întunecate, să dorească lumina, dar să nu o primească! Să nu vadă pleoapele
dimineţii, pentru că n-a închis uşile pântecelui mamei mele şi n-a ascuns necazul
de ochii mei. (Iov 3:1-10, NTR)
Viața este un dar de la Dumnezeu. Noi existăm pentru că Dumnezeu ne-a creat
(Faptele 17:28; Apocalipsa 4:11). Viața este totodată un miracol în fața căruia știința
modernă rămâne perplexă. Oamenii de știință n-au reușit încă să cadă de acord nici
măcar asupra definiției „vieții”, cu atât mai puțin asupra modului și, mai ales, asupra
cauzei apariției ei!
«Căci în El trăim, ne mişcăm şi existăm»; sau, aşa cum au spus şi unii
dintre poeţii voştri: «Căci şi noi suntem urmaşii Lui.» (Faptele apostolilor 17:28,
NTR)
59
Cu toate acestea, cine nu s-a întrebat, în momentele lui de disperare, dacă viața
merită trăită? Nu ne referim aici la nefericitele cazuri de suicid, ci la clipele din viață,
când, la fel ca Iov, ne-am dorit să nu ne fi născut niciodată.
Un grec din Antichitate spunea că cel mai bun lucru care ar putea să i se
întâmple unui om, în afară de a muri, este acela de a nu se fi născut niciodată. Altfel
spus, putem ajunge uneori în viață la un grad atât de mare de nefericire, încât ne-ar fi
fost mai bine dacă n-am fi existat și dacă am fi fost astfel cruțați de chinul inevitabil al
existenței în această lume căzută.
Te-ai simțit vreodată cum s-a simțit Iov aici, adică ți-ai dorit să nu te fi
născut? Ce s-a întâmplat în cele din urmă? Desigur că ai depășit momentul. Este
important să ne aducem aminte, chiar și în momentele cele mai grele, că avem
speranța că lucrurile se vor îndrepta!
60
LUNI, 24 OCTOMBRIE
ODIHNA DIN MORMÂNT
2. Cum își continuă Iov lamentația? Ce spune el despre moarte? Iov 3:11-
26
De ce n-am murit la naştere şi n-am pierit când am ieşit din pântece? De
ce au fost genunchi care să mă primească şi sâni care să mă alăpteze? Acum aş
fi stat culcat şi liniştit, aş fi dormit şi m-aş fi odihnit cu împăraţii şi sfetnicii
pământului, care şi-au zidit falnice morminte, cu prinţii care au avut aur, care şi-
au umplut casele cu argint. Sau de ce n-am fost îngropat ca o stârpitură, ca un
prunc care niciodată n-a văzut lumina? Acolo cei răi nu te mai necăjesc şi acolo
cei obosiţi se odihnesc. Acolo prizonierii se bucură, nu mai aud glasul
asupritorului. Şi cel mic şi cel mare sunt acolo, iar sclavii sunt eliberaţi de
stăpânii lor. De ce i se dă lumină celui nenorocit şi viaţă celui cu amărăciune în
suflet, celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine, care o caută mai
mult decât pe o comoară ascunsă, celor care nu mai pot de bucurie şi de veselie
când găsesc mormântul, omului a cărui cale este ascunsă şi pe care Dumnezeu
l-a îngrădit de jur împrejur? Gemetele îmi sunt pâinea, şi suspinele mi se varsă
ca apa. Lucrul de care mă temeam a venit asupra mea şi lucrul de care îmi era
groază a venit peste mine. N-am nici pace, nici tihnă, n-am nici odihnă, ci numai
nelinişte.” (Iov 3:11-26, NTR)
Ne dăm seama prin ce calvar a trecut Iov. I-a fost greu să-și vadă toată averea
distrusă, să-și vadă trupul lovit de boală, dar cel mai greu de suportat a fost faptul că
și-a pierdut copiii – și i-a pierdut pe toți! Pierderea unui copil este greu de suportat. Iov
însă i-a pierdut pe toți zece! Nu ne mai mirăm atunci că își dorea să nu se fi născut.
Chiar dacă ar fi aflat contextul în care s-au petrecut toate acestea, probabil că nu s-ar
fi simțit mai bine.
Observă însă ce spune el despre moarte. Dacă ar fi murit, ce s-ar fi întâmplat
cu el? Ar fi trăit fericit în rai? Ar fi stat bucuros înaintea lui Dumnezeu? Ar fi cântat la
harpă împreună cu îngerii? Nu găsim învățătura aceasta aici. Dar ce spune el? „Acum
aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m-aș odihni” (Iov 3:13).
3. În ce măsură corespund afirmațiile lui Iov cu învățătura Bibliei despre
ce se petrece cu omul după ce moare? Eclesiastul 9:5; Ioan 11:11-14.
Cei vii ştiu măcar că vor muri, pe când cei morţi nu mai ştiu nimic; nu mai
au parte de nici o plată; până şi pomenirea le este dată uitării, (Eclesiastul 9:5,
NTR)
După ce a spus acestea, le-a zis: – Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă
duc să-l trezesc. Ucenicii I-au zis: – Doamne, dacă doarme, atunci se va face
bine! Isus vorbise însă despre moartea Lui, dar ei credeau că vorbeşte despre
somnul obişnuit. Atunci Isus le-a spus deschis: – Lazăr a murit. (Ioan 11:11-14,
NTR)
61
Avem aici, în această veche carte a Bibliei, una dintre cele mai timpurii referiri
la doctrina pe care noi o numim „starea omului în moarte”. În acel moment, Iov nu-și
dorea altceva decât să se odihnească. Viața devenise deodată atât de grea, atât de
dură și atât de dureroasă, încât tânjea după ceea ce știa că însemna moartea: odihna
în pace, în mormânt. Se simțea atât de trist, atât de lovit, încât a uitat complet cât de
mult se bucurase de viață înainte și își dorea să fi murit la naștere.
Suntem creștini și avem făgăduințe frumoase cu privire la viitor. Cum ne
putem forma obiceiul de a rememora experiențele pozitive din trecutul nostru și
de a ne încuraja prin ele, în ciuda suferințelor prezente?
62
MARȚI, 25 OCTOMBRIE
DUREREA ALTORA
În capitolul 3, se încheie prima plângere a lui Iov. În următoarele două capitole,
Elifaz, unul dintre prietenii lui, îi ține o „predică” (o vom studia săptămâna viitoare).
Apoi, în capitolele 6 și 7, Iov continuă să vorbească despre suferința lui.
4. Cum își descrie el durerea? Iov 6:2,3
„O! dacă mi s-ar putea cântări durerea şi dacă mi-ar fi pusă în cumpănă
nenorocirea! Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea mi-au fost atât de
nesăbuite cuvintele. (Iov 6:2-3, NTR)
Descrierea aceasta ne ajută să ne formăm o idee despre modul în care își
percepea Iov suferința. Dacă s-ar fi putut așeza într-un taler tot nisipul mării, iar în
celălalt taler, „durerea” și „nenorocirile” lui, acestea din urmă ar fi atârnat mai greu.
Atât de grea îi era durerea! Și toată era a lui, nu a altcuiva. Se folosește frecvent
expresia „toată suferința umană”. Dacă ne gândim bine, ea nu exprimă adevărul. Noi
nu suferim în mod colectiv. Noi nu suferim durerea altcuiva, ci numai durerea
personală. Ne știm doar durerile proprii, doar suferința proprie. Durerea lui Iov, așa
mare cum era, nu este mai mare decât durerea pe care o poate cunoaște alt om. Unii
oameni, bine intenționați de altfel, le spun altora: „Îți simt durerea.” Dar nu o simt. N-
au cum s-o simtă! Nu pot simți decât durerea proprie, ca reacție la suferința altuia.
Doar atât și nimic mai mult: propria durere, nu durerea altcuiva.
Auzim despre dezastre, produse de oameni sau din alte cauze, cu victime
numeroase. Numărul morților sau răniților ne șochează. Și încercăm să ne imaginăm
atâta suferință. Dar, la fel ca în cazul lui Iov, la fel ca în cazul tuturor oamenilor care
au trăit vreodată de la începutul lumii și până la sfârșitul ei, fiecare își simte propria
durere și pe a nimănui altcuiva.
Nu ne dorim, desigur, să diminuăm valoarea suferinței împreună cu alții și, după
cum se știe, creștinii sunt chemați să aline durerea oricând este posibil (vezi Iacov
1:27; Matei 25:34-40). Cu toate acestea, cât de recunoscători trebuie să fim că niciunul
dintre noi nu suferă mai mult decât poate duce de unul singur, că nu poartă toată
suferința care există în lume.
Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să
ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume.
(Iacov 1:27, NTR)
Apoi Împăratul va zice celor din dreapta Lui: – Veniţi, binecuvântaţii
Tatălui Meu; moşteniţi Împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea
lumii! Căci Mi-a fost foame şi Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat să
beau, am fost străin şi M-aţi primit între voi, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am
fost bolnav şi M-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine. Atunci cei
drepţi Îl vor întreba: – Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să
mănânci, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am
63
primit între noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut noi bolnav sau
în închisoare şi am venit pe la Tine?! Iar Împăratul le va răspunde: – Adevărat vă
spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre
aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut! (Matei 25:34-40, NTR)
Meditează la ideea că fiecare om își poartă suferința lui și nu pe a altuia.
Te ajută aceasta să vezi altfel problema suferinței umane? Cum?
64
„CA SUVEICA ȚESĂTORULUI”
Imaginează-ți că doi antediluvieni ar sta de vorbă despre soarta omului,
moartea, și ar deplânge faptul că, oricât de bine le-ar merge în viață, oricâte realizări
ar avea, în final tot ar ajunge în mormânt.
Nouă ne este dificil astăzi să ne închipuim cum ar fi să trăim sute de ani
(Metusala avea o sută optzeci și șapte de ani când s-a născut fiul lui, Lameh, iar după
aceea a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani); dar chiar și antediluvienii trebuie să
fi deplâns, în fața realității morții, scurtimea vieții.
5. Citește Iov 7:1-11. Ce deplânge Iov aici? Vezi și Psalmii 39:5,11; Iacov
4:14.
Oare nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui
ca ale unui ziler? Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător
ce îşi aşteaptă plata, aşa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de
necaz mi s-au dat. Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e
aşa de lungă şi mă frământ până în zori. Trupul îmi este acoperit de viermi şi de
coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează, zilele mele sunt mai iuţi decât
suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că
viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea. Ochiul
care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai
fi. Ca norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară
în Locuinţa Morţilor. Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai
cunoaşte. De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în
amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge! (Iov 7:1-11, NTR)
Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieţii mele este o nimica
toată înaintea Ta. Într-adevăr omul este doar o suflare.” Sela (Psalmii 39:5, NTR)
Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare şi îi prăpădeşti ca molia, ce
are mai scump. Într-adevăr, omul este doar o suflare! Sela (Psalmii 39:11, NTR)
Şi nu ştiţi nici măcar ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa
voastră? Sunteţi un abur, care apare pentru puţin timp şi apoi dispare. (Iacov
4:14, NTR)
Dacă în cuvântul lui anterior, Iov cere odihna și încetarea suferinței pe care le
aduce moartea, aici deplânge scurgerea rapidă a vieții. Se plânge că omul are parte
de o viață plină de greutăți, trudă și suferință și apoi moare. Și noi avem deseori
această atitudine paradoxală: ne plângem că viața trece iute, deși recunoaștem că
este grea și tristă!
O autoare adventistă de ziua a șaptea mărturisea într-un articol că s-a luptat cu
depresia și chiar cu gândul sinuciderii. Ea nota: „Cel mai rău era că eram adventistă și
aveam un stil de viață despre care se dovedise că mă putea ajuta să trăiesc «cu șase
ani mai mult».” Avantajul acesta nu mai avea atunci nicio valoare! Sigur că, atunci când
65
te doare și suferi, multe lucruri par a nu mai avea nicio valoare. Uneori, când durerea
ne cuprinde, rațiunea și logica coboară în planul doi și nu ne mai putem gândi decât la
necazul și la frica noastră și pierdem orice urmă de speranță. Până și Iov, care avea
cunoștință despre venirea unui Răscumpărător (Iov 19:25), a strigat în deznădejdea
lui: „Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor
mai vedea fericirea” (Iov 7:7). Iov, în fața perspectivei apropiate a morții, se jelește că
viața e scurtă, deși ajunsese într-o situație extrem de nefericită!
În ce fel te ajută cunoștințele despre căderea în păcat, despre moarte și
despre înviere să ai o atitudine echilibrată față de realitatea trecerii vieții?
66
JOI, 27 OCTOMBRIE
„CE ESTE OMUL?”
Ca să-l înțelegem pe Iov, trebuie să ne punem în locul lui. El se întreabă: De ce
se poartă Dumnezeu așa cu mine? sau De ce permite Dumnezeu să mi se întâmple
astfel de lucruri? El nu are o imagine de ansamblu asupra realității. Nu știe decât ce s-
a petrecut în preajma lui și cu el însuși și nu mai poate să priceapă nimic. Cine dintre
noi n-a trecut printr-o astfel de situație?
6. Citește Iov 7:17-21. Ce gânduri își exprimă Iov aici? Ce întrebări pune?
De ce sunt întrebările acestea justificate în situația lui?
Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,
să-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă? Nu vei înceta oare
să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?
Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat
drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine? De ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi
dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu
voi mai fi.” (Iov 7:17-21, NTR)
Unii cercetători argumentează că Iov ar ironiza aici gândul din Psalmii 8:4-6,
unde scrie: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în
seamă?” (vezi și Psalmii 144:3,4). Însă cartea lui Iov a fost scrisă cu mult înaintea
Psalmilor. Mai degrabă, poate că psalmistul s-a inspirat din cartea lui Iov.
Totuși nu putem să nu remarcăm întrebarea: „Ce este omul?” Este una dintre
cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune: Cine suntem noi? De ce ne
aflăm aici? Care este scopul și sensul vieții noastre? În situația lui, Iov crede că
Dumnezeu „l-a luat în colimator” și se întreabă pentru ce îi acordă atâta atenție.
Dumnezeu este atât de mare, universul pe care l-a creat este atât de vast, de ce S-ar
interesa tocmai de el? De ce I-ar păsa de vreun om?
7. De ce interacționează Dumnezeu cu omul? Ioan 3:16; 1 Ioan 3:1.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui
Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3:16,
NTR)
Vedeţi ce dragoste mare ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui
Dumnezeu. Şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte lumea: pentru că nu L-a
cunoscut nici pe El. (1 Ioan 3:1, NTR)
„Când priveşte înălţimea, adâncimea şi lărgimea iubirii Tatălui faţă de rasa
umană care piere, Ioan este plin de admiraţie şi de respect sfânt. El nu poate găsi un
limbaj potrivit pentru a exprima această dragoste, ci cheamă lumea să privească:
«Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!» Ce valoare
îi este astfel acordată omului! Prin păcat, fiii oamenilor au devenit supuşi ai lui Satana.
Prin jertfa infinită a lui Hristos şi prin credinţa în Numele Său, fiii lui Adam devin fii ai
67
lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura umană, Hristos înalţă neamul omenesc.” –
Ellen G. White, Mărturii, vol. 4, p. 563
68
„Într-o epocă iluminată într-un mod fără precedent de știință și rațiune, «vestea
bună» a creștinismului devenea o structură metafizică tot mai puțin convingătoare, un
fundament mai puțin sigur pe care să-ți clădești viața și mai puțin necesar în plan
psihic. (...) Ideea că viața scurtă a unui om care a trăit în urmă cu două milenii, într-un
popor primitiv obscur, pe o planetă despre care se știa de-acum că era o bucată de
materie relativ insignifiantă ce gravita în jurul uneia dintre miliardele de stele dintr-un
univers impersonal inimaginabil de vast – ideea că un atare eveniment minor ar putea
avea vreo semnificație cosmică sau eternă extraordinară nu mai putea fi convingătoare
pentru oamenii raționali. Pur și simplu nu era plauzibil ca universul vast, ca întreg, să
aibă vreo mare preocupare față de această parte minusculă a sa, dacă avea vreo
«preocupare». În lumina nevoii lumii moderne de o confirmare publică, empirică,
științifică a tuturor declarațiilor de credință, esența creștinismului pierdea din putere.”
– Richard Tarnas, Passion of the Western Mind, p. 305.
Care este deficiența acestui tip de raționament? Ce pierde din vedere autorul?
Ce ne demonstrează acest paragraf despre limitele științei și rațiunii în ce privește
cunoașterea lui Dumnezeu și a caracterului Său? Ce ne demonstrează el despre
necesitatea revelației divine pentru cunoașterea unor adevăruri pe care știința și
rațiunea nu ni le pot descoperi?

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 25–31
1. Ce dorea Iov să apere până la ultima suflare?
2. Ce anume nu se poate dobândi cu pietre scumpe și metale prețioase?
3. Cu cine ajunsese Iov să se considere „frate” și „tovarăș”?
4. Completează afirmaţia lui Iov: „Eu, care n-am dat voie limbii mele să…”

5. Cum putem îndeplini cele mai umile îndatoriri ale vieții?
SUPLIMENT
69
1. Ce răspunsuri ați avut la rugăciune săptămâna aceasta? Împărtășiți-le grupei!
Explicație
1. Ce reacție a avut Iov în fața suferinței și ce anume îi producea nedumerire?
2. Ce anume însemna moartea pentru atât de încercatul Iov?
3. În ce fel își percepea Iov suferința? De ce?
4. Ce altceva mai deplângea Iov în timpul suferinței sale? De ce?
5. Ce întrebări existențiale și-a pus Iov în timpul suferinței sale?
Aplicație
1. Cum am reacționa noi într-o situație asemănătoare cu a lui Iov? De ce?
2. De ce unii oameni ar prefera moartea în locul suferințelor din viața aceasta?
3. Cum percepem noi azi suferința proprie și suferința altora? De ce?
4. De ce ne produce suferință chiar și faptul că viața este scurtă, trecătoare?
5. Cum putem răspunde la întrebări de tipul: „Ce este omul? Care este sensul
vieții?”
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru darul vieții!
2. Să ne rugăm pentru înțelegerea sensului vieții noastre!
29 octombrie – Ziua Sola Scriptura
70
La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să exploreze doctrina biblică despre
starea omului în moarte, pornind de la afirmațiile făcute de Iov în plângerile sale.
La nivelul sentimentelor: Să empatizeze cu Iov când el își descrie suferința în
cuvinte și imagini atât de răscolitoare.
La nivel practic: Să accepte concepția biblică despre om, gândindu-se ce
valoare extraordinară i-a dat Hristos ființei umane, prin faptul că S-a făcut Om și Și-a
dat viața pentru noi.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Starea omului în moarte
A. Cât de adânc s-a imprimat în societatea modernă credința despre nemurirea
sufletului?
B. Care sunt implicațiile practice ale convingerii biblice că moartea este „un
somn”?
II. Sentimente: Simțind împreună cu Iov
A. Ce te marchează mai mult: suferința lui Iov sau suferința ta? Explică.
B. Cum putem rămâne sensibili când suntem bombardați continuu cu știri
despre suferința oamenilor de pe întreg globul pământesc?
III. Practic: Condiția omului în lume
A. Ce răspuns ai da la întrebarea existențială ridicată de Iov: „Ce este omul?”
B. Cum te ajută viața și moartea Domnului Hristos să răspunzi la această
întrebare?
Rezumat: Suferința și moartea se întrepătrund strâns în cartea lui Iov, iar gândul
la moarte (blestemarea zilei în care s-a născut) apare în toate plângerile sale. Din
suferința lui, putem învăța despre moarte, dar și despre viață și despre cum a învins
Dumnezeu moartea și păcatul prin Hristos. Cunoștințele biblice despre aceste subiecte
vitale ar trebui să ne facă mai dispuși să simţim cu oamenii din jurul nostru care suferă.
PAŞII ÎNVĂŢĂRII
1. MOTIVARE
Ideea de bază: Cuvântul „compasiune” vine din latinescul compassio, -nis (com
= „împreună cu” și passio, -nis =„suferință”, „suferire”, „pătimire”). Când arătăm
compasiune, suferim împreună cu persoana aflată în dificultate. Suferința l-a adus pe
Iov, fizic și emoțional, în pragul morții și este pentru noi o ocazie de a-i fi alături în
71
suferințele lui și de a trage învățăminte despre viață și despre moarte, din perspectivă
biblică. Capacitatea noastră de a avea compasiune va rămâne mereu limitată, dar
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să sufere deplin cu noi și pentru noi.
Discuție introductivă: Un vechi proverb amerindian spune că, pentru a înțelege
un om, trebuie să umbli o milă de drum în mocasinii lui. Proverbul circulă în multe
variante, dar ideea este aceeași: trebuie să ne punem în locul celuilalt pentru a-i
înțelege cu adevărat simțămintele și frământările.
Situația următoare va ilustra acest adevăr. Unui băiețel îi place să își pună
ochelarii tatălui său, cu dioptrii destul de mari. El este uimit de schimbarea de
perspectivă și se minunează cât de diferit arată lucrurile prin ochelari. Dar nu-i poate
purta prea mult și revine bucuros la propria realitate vizuală.
Gândește-te în ce situații din viață ai purtat „ochelarii” altcuiva și ai privit lumea
din perspectiva lui. În astfel de situații ai empatizat, adică ai simțit cu persoana
respectivă. Dar cât de departe poate merge empatia? Care sunt limitele ei?
Să lăsăm în urmă primele capitole din cartea lui Iov și să observăm cum își
construiesc cuvântările Iov și cei trei prieteni ai lui. În primul rând, este important să
remarcăm că primele două capitole și ultimul capitol sunt scrise în proză, iar celelalte
capitole (Iov 3:3 – 42:6), în versuri. Una dintre principalele caracteristici ale poeziei
ebraice este paralelismul a două versuri, cum întâlnim de pildă în Iov 8:3: „Oare va
răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?”
Un alt lucru important este abundența de imagini poetice care ilustrează
cuvântările; de exemplu, imaginea muncitorului cu ziua și a greutăților pe care acesta
le întâmpină (Iov 7:1-6) reprezintă viața de suferință a lui Iov, o viață în care nu mai
are „nicio nădejde” (Iov 7:6). În cadrul discuțiilor pe grupe, este important să punctaţi
aceste mijloace poetice și să arătați că ele ne ajută să înțelegem Scriptura.
COMENTARIU BIBLIC
I. Structura cărții lui Iov
(Revedeţi împreună în grupă cuprinsul şi structura cărţii.)
În acest punct al studiului asupra cărții lui Iov, este interesant să observăm
structura cărții. Iată o schiță a părților ei principale:
1. Prologul (Iov 1,2) – scris în proză
2. Prima plângere a lui Iov (Iov 3) – de aici și până la 42:7, textul este scris în
versuri
3. Prima rundă de cuvântări: Elifaz (Iov 4,5); Iov (Iov 6,7); Bildad (Iov 8); Iov
(9,10); Țofar (Iov 11); Iov (Iov 12 – 14)
4. A doua rundă de cuvântări: Elifaz (Iov 15); Iov (Iov 16,17); Bildad (Iov 18); Iov
(Iov 19); Țofar (Iov 20); Iov (Iov 21)
72
5. A treia rundă de cuvântări: Elifaz (Iov 22); Iov (Iov 23,24); Bildad (Iov 25); Iov
(Iov 26,27)
6. Monologul lui Iov (Iov 28 – 31)
7. Cuvântarea lui Elihu (Iov 32 – 37)
8. Răspunsul lui Dumnezeu și pocăința lui Iov (Iov 38 – 42:6)
9. Epilogul (Iov 42:7-17) – scris în proză.
Merită notat faptul că, după prima lamentare a lui Iov din capitolul 3, primele
două serii de cuvântări au o structură aproape identică: unul dintre prieteni vorbește,
iar Iov îi răspunde. Cea de a treia este mai scurtă și conduce la monologul lung al lui
Iov. Cuvântarea lui Elihu servește ca pauză înainte de răspunsul lui Dumnezeu. Toate
acestea sporesc intensitatea așteptării răspunsului lui Dumnezeu, care marchează
punctul culminant al cărții. Apoi, epilogul (scris la fel ca prologul, în proză și nu în
versuri) pune punct acestei adevărate capodopere literare.
De discutat: Ce alte lucruri mai observi când analizezi structura cărții?
II. Starea omului în moarte
(Revedeţi împreună în grupă Iov 14 și Ioan 11:11-14.)
Deși istoria aceasta nu a fost consemnată cu scopul de a oferi învățături
elementare despre starea omului în moarte, afirmațiile pe care le face Iov în cuvântările
sale demonstrează că, în concepția sa, moartea este un somn caracterizat de
încetarea totală a funcționării conștiinței, concepție confirmată de restul Bibliei. De
asemenea, este interesant de remarcat faptul că una dintre primele două scrieri biblice
ca vechime (Iov și Geneza) tratează despre suferință și moarte, teme care, de-a lungul
secolelor, au fost distorsionate pentru a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu și
pentru a-i determina pe oameni să creadă în nemurirea sufletului. Ambele teme fac
trimitere la prima minciună a lui Satana din Eden (vezi Geneza 3:1-5). Iov afirmă că
viața trece repede (Iov 14:2) și așază la poli opuși starea omului, de ființă muritoare,
cu nemurirea pe care numai Dumnezeu o are (1 Timotei 6:16). Apoi el aseamănă
moartea omului cu un somn (Iov 14:10-12; compară cu Psalmii 13:3; Ieremia 51:39,57;
Daniel 12:2), în care conștiința încetează să funcționeze (Eclesiastul 9:5,6).
Și, întrucât între Vechiul Testament și Noul Testament există armonie și
continuitate, imaginea morții ca somn este preluată în Noul Testament și aplicată de
Domnul Isus Însuşi la o situație dintre cele mai dramatice: moartea prietenului Său,
Lazăr (Ioan 11:11-14). Mai departe, ucenicii și apostolii au reluat această concepție
despre moarte ca somn (Faptele 7:60; 1 Corinteni 15:51,52; 1 Tesaloniceni 4:13-17; 2
Petru 3:4). La fel, scenele finale din cartea Apocalipsa descriu timpul când nu va mai
fi nici suferință, nici moarte (Apocalipsa 21:4), după învierea la viața veșnică sau după
distrugerea finală, (1 Corinteni 15:26; Apocalipsa 2:11; 20:14; 21:8).
De discutat: De ce este atât de răspândită în creștinism credința că sufletul
omului ar fi nemuritor? Ce impact are ea asupra imaginii noastre despre Dumnezeu?
III. Condiția omului în lume
73
(Revedeţi în grupă Iov 7:17-21; 14:13-15; 19:25,26 și Ioan 3:16.)
Antropologia biblică n-ar fi completă dacă s-ar ocupa în mod exclusiv de
moartea omului. Metafora biblică a morții ca somn implică o „deșteptare”, fapt care
conduce la doctrina despre înviere, doctrină care, la rândul ei, ne conduce la Isus
Hristos. Marea întrebare: „Ce este omul?” din Iov 7:17 poate primi răspuns numai dacă
privim la viața, moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu. Întoarcerea Sa la viață
constituie garanția biruinţei noastre asupra morții (Ioan 5:28,29). Iov ştia despre
învierea aceasta (Iov 19:25,26). Tatăl, care L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru
păcatele noastre, răspunde o dată pentru totdeauna la toate întrebările legate de viață
și de moarte (Ioan 3:16).
De discutat: Ce obstacole ai întâmpinat când ai încercat să răspunzi la
întrebarea: „Ce este omul?” Ce răspuns ai reușit să dai?
3. APLICAȚIA
Fiecare dintre noi a trecut prin momente de depresie, când suferința i se părea
insuportabilă. Plângerile lui Iov ne pot ajuta să direcționăm întristările noastre către
destinația potrivită.
Întrebări
1. Unii creștini se simt vinovați când au gânduri depresive. De ce?
2. Cum te raportezi la realitatea gândurilor negative și a depresiei?
4. ACTIVITATE
Depresia este o problemă foarte reală, întâlnită atât în afara bisericii, cât și în
interiorul ei. Este important să abordăm această problemă din perspectivă creștină.
Invitați o persoană (pastorul sau un psiholog din biserica voastră) să susțină o
scurtă prezentare despre depresie în cadrul grupei voastre. Ar fi util să prezinte și
câteva strategii de ieșire din starea de depresie.
Acordați atenție unei persoane care suferă de depresie și împărtășiți-i ideile noi
pe care tocmai le-ați auzit. Nu uitați să vă rugați împreună cu ea.
74
STUDIUL 6
29 OCTOMBRIE - 4 NOIEMBRIE
DE CE SUFERINŢĂ?
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Săptămâna trecută, am încercat să ne punem, pe cât posibil, în situația lui Iov.
De fapt, nici nu ar fi trebuit să ne fie prea greu pentru că toți am trecut prin suferință,
toți am avut momente în care ne-am simţit într-o anumită măsură copleşiţi de o
suferinţă care părea că nu are sens şi sigur ni s-a părut nedreaptă.
Este bine să păstrăm această perspectivă și în restul studiului din acest
trimestru, însă este necesar să aflăm și perspectiva altor persoane implicate, în special
pe cea a bărbaților care vin să plângă și să sufere împreună cu Iov. Și, iarăși, n-ar
trebui să ne fie greu să ne punem în postura lor! Cine dintre noi n-a întâlnit oameni
care sufereau? Cine n-a încercat să-i consoleze pe alții în durerea sau pierderea
suferită? Cine nu știe cât e de complicat să găsești cuvintele potrivite pe care să le
spui celor a căror durere îți străpunge inima?
Cartea lui Iov dedică cel mai mare spațiu dialogului dintre Iov și acești bărbați
care depun eforturi să-și explice un lucru aparent inexplicabil: nesfârșitul cortegiu de
suferințe și tragedii umane într-o lume creată de un Dumnezeu iubitor, puternic și
milos.
Completează şi memorează: «Poate omul să fie drept înaintea lui
Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său? (Iov 4:17, NTR)
75
MARILE ÎNTREBĂRI
Cea mai mare parte a acțiunii din cartea lui Iov se petrece în primele două
capitole. Aici, vălul dintre cer și pământ este dat la o parte și ni se permite să întrezărim
un aspect al realității la care, altfel, n-am avea acces. Oricât de departe ne-ar ajuta să
pătrundem în univers, telescopul nu ne va dezvălui niciodată realitatea descoperită în
această carte scrisă acum câteva mii de ani, cel mai probabil într-un deșert din Arabia
Saudită de astăzi. De asemenea, ea ne arată cât de strânsă este legătura dintre locul
unde se află Dumnezeu și îngerii și lumea noastră, locul în care trăim noi.
După aceste prime două capitole, cartea ne prezintă dialogul dintre Iov și alți
câțiva bărbați, care ajung să abordeze marile probleme ale vieții: teologie, durere,
filosofie, credință, viață și moarte.
Și de ce nu, dată fiind situaţia lui Iov? De multe ori, ne lăsăm prinși în vâltoarea
treburilor mărunte ale vieții și uităm ce contează cu adevărat. Catastrofele, fie că le
suferim noi, fie că le suferă alții, au darul de a ne a scoate din letargia spirituală și de
a ne determina să ne punem întrebări importante.
1. Citește Psalmii 119:65-72. Ce ne spune psalmistul aici?
Tu faci bine robului Tău, Doamne, după Cuvântul Tău. Învaţă-mă să am
cunoaştere şi pricepere, căci mă încred în poruncile Tale! Înainte să fiu smerit,
eu rătăceam; acum însă păzesc cuvintele Tale. Tu eşti bun şi faci bine: învaţă-
mă orânduirile Tale! Nişte îngâmfaţi m-au tencuit cu neadevăruri, dar eu
împlinesc hotărârile Tale din toată inima. Inima lor este nesimţitoare ca
grăsimea, dar eu îmi găsesc desfătarea în Legea Ta. E bine că m-ai smerit, pentru
că astfel am putut învăţa orânduirile Tale. Mai mult preţuieşte pentru mine Legea
gurii Tale, decât mii de şecheli de aur şi de argint. (Psalmii 119:65-72, NTR)
Psalmistul a reușit să vadă binele rezultat din încercările prin care a trecut.
Uneori, odată cu încercările primim binecuvântări neaşteptate, prin faptul că fie ne duc
înapoi la Domnul, fie ne duc pentru prima oară la El. Cine n-a auzit despre oameni
care, ajunși într-un punct critic, s-au întors la Dumnezeu ori I s-au predat Lui pentru
prima dată? Uneori încercările, oricât de înfiorătoare și de tragice ar fi, pot avea un
scop bun pe care, cu timpul, îl vom înțelege. Totuși, alteori, ele par arbitrare și lipsite
de sens.
Ți-ai luat timp să te gândești la necazurile pe care le-ai suferit și să
identifici lucrurile bune care au venit apoi din ele? Ce faci cu necazurile din care
n-a ieșit nimic bun?
76
LUNI, 31 OCTOMBRIE
„CARE NEVINOVAT A PIERIT?”
2. Citește Iov 2:11-13. Cum vedeau acești oameni situația în care se afla
prietenul lor?
Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din
Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să
meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta. Când şi-
au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se
tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap. S-au
aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de şapte zile şi şapte nopţi.
Aceştia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea. (Iov
2:11-13, NTR)
Când au aflat ce i s-a întâmplat lui Iov, oamenii aceștia „s-au sfătuit” (Iov 2:11),
adică au făcut planuri, să plece împreună la el ca să-l vadă. Versetele acestea ne
transmit ideea că ei au fost tulburați profund de ceea ce au văzut și că i s-au alăturat
în jalea lui.
Textul ne spune că s-au așezat lângă el în tăcere, fără să scoată o vorbă. Și,
pe bună dreptate, ce ar fi putut să-i spună într-o astfel de situație? Totuși, după ce Iov
a deschis dialogul, spunându-şi păsul, au avut şi ei destule de spus.
3. Citește Iov 4:1-11. În esență, ce susține Elifaz aici?
Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis: „Dacă ar îndrăzni cineva
să-ţi vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă? Iată că tu i-ai învăţat
pe mulţi, tu ai întărit mâinile slăbite. Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se
clătinau şi au întărit genunchii care se îndoiau. Dar acum necazul a venit asupra
ta şi eşti descurajat; te atinge şi te laşi copleşit. Nu este oare frica de Dumnezeu
încrederea ta, iar curăţia căilor tale nu este ea nădejdea ta? Gândeşte-te, te rog!
A pierit vreodată un om nevinovat? Sau au fost vreodată cei drepţi nimiciţi? Aşa
cum am văzut eu, cei care ară răutatea şi seamănă necazul, le culeg roadele.
Suflarea lui Dumnezeu îi nimiceşte, iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie. Urletul
leului, răgetul leului fioros încetează şi colţii leilor tineri sunt zdrobiţi. Leul cel
puternic piere din lipsă de pradă, iar puii leoaicei sunt risipiţi. (Iov 4:1-11, NTR)
Atitudinea lui Elifaz ar putea fi dată ca exemplu negativ într-o carte despre
consilierea oamenilor îndurerați, într-un capitol introductiv cu titlul „Ce să nu-i spui unui
om în suferință”. Şi totuşi, acestor oameni le este milă de Iov, dar mila lor merge doar
până la un punct. Se pare că pentru Elifaz puritatea teologică conta mai mult decât
consolarea cuiva în necaz. Numai așa ne putem explica faptul că se duce la sărmanul
Iov și-i spune fără menajamente: Ei bine, cred că îți meriți soarta, fiindcă Dumnezeu
este drept și numai oamenii răi au parte de astfel de suferințe!
Chiar dacă cineva ar fi putut să creadă că aceasta era situaţia lui Iov, la ce bun
să-i spună? Să presupunem că un șofer vitezoman produce un accident de circulație
și își pierde soția și copiii. Cum ar fi să se ducă cineva la el și să-i spună direct:
77
Dumnezeu te-a pedepsit pentru că ai circulat cu viteză! Problema lui Elifaz nu este în
primul rând concepția lui despre Dumnezeu, care este discutabilă, ci insensibilitatea
cu care se poartă față de Iov în suferința lui.
Gândește-te la o situație când ai trecut printr-un necaz. Ce ți-au spus
oamenii în dorința lor de a te consola? Cum ți-au spus acele vorbe? Ce lecții
învățate în acea ocazie te pot ajuta să ai o atitudine potrivită când vine rândul
tău să consolezi pe altcineva?
78
MARŢI, 1 NOIEMBRIE
OMUL ȘI CEL CE L-A FĂCUT
Elifaz n-ar avea prea multe șanse să câștige vreun premiu pentru diplomație. El
începe să-l mustre pe Iov, zicându-i că, atât timp cât i-a mers bine, a putut să-i îndrume
pe alții și să-i încurajeze, dar că, acum, când a dat de greu, se tulbură. De ce să se
tulbure? Dumnezeu este drept, aşa că necazul care vine peste noi este ceea ce
merităm.
4. Ce alt argument îi aduce Elifaz lui Iov? Iov 4:12-21
Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns, urechea mea a auzit o şoaptă. În mijlocul
frământărilor din timpul vedeniilor nopţii, când oamenii sunt cuprinşi de un
somn adânc, m-au năpădit frica şi cutremurul şi-au început să-mi tremure
oasele. Un duh a trecut uşor prin faţa mea; atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
S-a oprit, dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea. Conturul cuiva era înaintea
ochilor mei, şi am auzit un glas care şoptea: «Poate omul să fie drept înaintea lui
Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său? Dacă nu se încrede
El nici chiar în slujitorii Săi şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Săi, cu atât mai
mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în ţărână şi care sunt
striviţi mai uşor decât o molie. De dimineaţa până seara sunt nimiciţi; pier şi sunt
daţi uitării pentru totdeauna. Nu le este smulsă oare funia cortului lor? Ei mor
însă fără să fi dobândit înţelepciune.» (Iov 4:12-21, NTR)
Multe lucruri interesante ar fi de studiat aici, dar remarcăm faptul că acești
oameni care au trăit înainte să fi venit la existență poporul evreu aveau o idee despre
natura și caracterul Dumnezeului adevărat. Cartea lui Iov este o dovadă că și alți
oameni, în afară de patriarhi și cei care urmau să formeze poporul Israel, dețineau
unele cunoștințe despre Domnul. Îl vedem aici pe Elifaz ridicându-se practic în
apărarea lui Dumnezeu.
Ceea ce spune el că a auzit în „vedeniile de noapte” constituie în general o
teologie foarte sănătoasă (Psalmii 103:14; Isaia 64:7; Romani 3:19,20). Este adevărat
că noi, oamenii, suntem din țărână, suntem trecători și putem fi zdrobiți ca un vierme.
Și cine dintre noi este fără vină înaintea lui Dumnezeu (în NIV, „mai drept, mai
neprihănit decât Dumnezeu”)?
căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aminteşte că suntem ţărână. (Psalmii
103:14, NTR)
Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se ţină strâns
de Tine, căci Ţi-ai ascuns faţa de noi, şi ne-ai lăsat să pierim din cauza
nedreptăţilor noastre. (Isaia 64:7, NTR)
Ştim că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca
orice gură să fie închisă şi întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui
Dumnezeu. Căci „nici o fiinţă nu va fi îndreptăţită înaintea Lui” prin faptele
prescrise de Lege, deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului. (Romani
3:19-20, NTR)
79
Pe de altă parte însă, el se exprimă în clișee și este în afara subiectului.
Problema nu era dacă Iov era fără vină înaintea lui Dumnezeu (mai drept decât El).
Iov n-a pus în discuție acest lucru. N-a făcut decât să spună cât de nefericit se simțea,
cât de mare îi era durerea și nu să susțină că ar fi fără vină înaintea lui Dumnezeu sau
să se compare cu El.
Elifaz îi interpretează cuvintele greșit. Raționamentul lui este acesta: dacă
Dumnezeu este drept și dacă cei răi au parte de lucruri rele, atunci Iov trebuie să fi
făcut ceva rău ca să fie pedepsit așa. Prin urmare, Iov nu avea de ce să se lamenteze.
Gata să-L apere pe Dumnezeu, Elifaz începe să-i facă morală lui Iov. Pentru aceasta
aduce ca argument înțelepciunea populară și, în plus, revelația supranaturală pe care
o primise personal. Un singur lucru îi putem reproșa: n-a înțeles despre ce era vorba!
Cum ar trebui să ne susținem un punct de vedere (chiar dacă e corect)?
80
MIERCURI, 2 NOIEMBRIE
„NENOROCIREA NU RĂSARE DIN ŢĂRÂNĂ”
În capitolul 5, Elifaz își prezintă în continuare punctul de vedere, reluând, în
mare parte, ce a spus deja în capitolul anterior: numai celor răi li se întâmplă lucruri
rele. Gândește-te cum trebuie să se fi simțit Iov în timp ce-l asculta, deși știa că n-avea
cum să fie așa și că nu merita să aibă acea soartă!
Există totuși o problemă: nu tot ce spune Elifaz este greșit. Din contră, multe
dintre ideile pe care le expune se regăsesc în alte părți ale Scripturii.
Strigă dacă vrei! Îţi va răspunde cineva? Spre care dintre cei sfinţi te vei
întoarce? Mânia omoară pe nebun, iar aprinderea ucide pe cel nesăbuit. L-am
văzut pe cel nebun prinzând rădăcini şi imediat i-am blestemat locuinţa. Copiii
săi sunt departe de a fi în siguranţă, sunt zdrobiţi la poartă şi nu e nimeni să-i
scape. Cel flămând îi mănâncă secerişul, adunându-l chiar dintre spini, iar cel
însetat râvneşte bogăţia lui. Pentru că nenorocirea nu iese din ţărână şi necazul
nu răsare din pământ. Totuşi omul e născut pentru necaz, după cum scânteia e
născută pentru zbor. În ce mă priveşte, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu şi lui
Dumnezeu Îi voi spune starea mea. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni
fără număr. El dă ploaie pe pământ şi trimite ape pe câmpie. Îi înalţă pe cei smeriţi
şi celor în necaz le dă siguranţă. El strică planurile celor vicleni şi astfel mâinile
lor nu câştigă. El îi prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, iar planurile celor
înşelători sunt zădărnicite. Ziua sunt în întuneric, iar la amiază bâjbâie ca în
timpul nopţii. Îl scapă pe nevoiaş de sabia gurii lor şi din mâna celor puternici.
Astfel cel sărac are nădejde, iar nedreptăţii i se închide gura. Fericit e omul pe
care-l mustră Dumnezeu; deci nu dispreţui disciplinarea Celui Atotputernic. El
răneşte, dar tot El leagă rana, El zdrobeşte, dar tot mâna Sa vindecă. Din şase
necazuri te va scăpa şi nici în al şaptelea nu te va atinge nici un rău. Te va scăpa
de la moarte în timp de foamete şi de lovitura sabiei în timp de război. Vei fi
adăpostit de biciul limbii şi nu te vei teme când va veni nenorocirea. Vei râde
înaintea nenorocirii şi a foametei şi nu te vei teme de fiarele pământului. Pentru
că vei face legământ cu pietrele câmpului, şi fiarele câmpului vor fi în pace cu
tine. Îţi vei şti cortul în siguranţă şi când îţi vei căuta lucrurile nu vei găsi nimic
lipsă. Vei şti că vei avea mulţi copii, şi urmaşii tăi vor fi ca iarba pământului. Vei
intra în mormânt încă în putere, ca un snop de grâu treierat la vremea lui. Iată că
noi am cercetat aceasta şi aşa este! Ascultă şi ia aminte la aceasta spre folosul
tău!” (Iov 5:1-27, NTR)
5. În ce măsură confirmă următoarele texte ideile prezentate în Iov 5?
Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu
va mai fi. (Psalmii 37:10, NTR)
Aşa cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, tot astfel
nu nimereşte nici blestemul neîntemeiat. (Proverbe 26:2, NTR)
81
I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
(Luca 1:52, NTR)
NTR)
Acest necăjit a strigat, iar Domnul l-a auzit şi l-a scăpat de toate necazurile
lui. (Psalmii 34:6, NTR)
şi aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii: „Fiul meu,
nu dispreţui disciplinarea Domnului, nu te descuraja când eşti mustrat de El,
(Evrei 12:5, NTR)
„Haideţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va
vindeca. El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rana. (Osea 6:1, NTR)
ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i ţină în viaţă în mijlocul
foametei. (Psalmii 33:19, NTR)
82
JOI, 3 NOIEMBRIE
GRABA DE A JUDECA
Elifaz are în mare parte dreptate, în sensul că multe dintre ideile pe care le
prezintă sunt valide și aveau să fie exprimate ulterior în Biblie. Și totuși ceva nu este
în regulă. Problema nu ține în primul rând de ce spune, ci de contextul în care spune
aceste lucruri. Pur și simplu, adevărurile pe care le rostește nu sunt valabile în situația
lui Iov! (Vezi studiul de săptămâna viitoare.)
Noi trăim într-o lume complicată. Când întâlnim o situație de genul acesta,
suntem tentați să înșirăm tot felul de clișee, ba chiar să amintim câteva texte biblice
pe care le considerăm potrivite. Citește, te rog, paragraful următor din cartea Educație
de Ellen G. White: „Cel mai clar adevăr din Biblie este acela că ceea ce facem este
rezultatul a ceea ce suntem. Nicio altă afirmaţie nu este făcută într-o manieră mai clară.
În mare măsură, experienţele vieţii sunt rodul propriilor gânduri și fapte.” – ed. 2012,
p. 152
Este un adevăr profund și important. Dar ce om de bună credință poate să se
ducă la cineva în suferință și să-i spună că paragraful acesta i se potriveşte? (Din
păcate, unii pot!) Ar fi mult mai bine să se ia seama următorul sfat al aceleiași autoare:
„Mulţi cred că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce eşuează total în
reprezentarea blândeţii şi marii Sale iubiri. Adesea, cei pe care ei îi întâmpină cu
rigiditate şi severitate se află sub presiunea ispitei. Satana se luptă cu aceste suflete,
iar cuvintele dure, lipsite de simpatie, le descurajează şi le fac să cadă pradă puterii
ispititorului.” – Divina vindecare, ed. 2014, p. 147
În cazul lui Iov, ca şi în cazul altora, existau multe aspecte despre care Elifaz și
ceilalți nu ştiau nimic. Graba lui Elifaz de a judeca, chiar dacă teologia lui era corectă,
nu a fost atitudinea cea mai potrivită, date fiind circumstanţele.
6. Cum ar trebui să punem problema atunci când considerăm că o
persoană a comis un păcat? Matei 7:1,2; Romani 2:1-3; 1 Corinteni 4:5.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi
judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. (Matei 7:1-2, NTR)
De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul
că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci,
înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce
înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i
judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa
de judecata lui Dumnezeu? (Romani 2:1-3, NTR)
De aceea, nu judecaţi nimic înainte de timpul potrivit, înainte să vină
Domnul, Care va lumina lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi planurile
inimilor. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu. (1 Corintieni 4:5, NTR)
Chiar dacă ar fi avut dreptate, în sensul că Iov și-ar fi atras singur această
suferință, Elifaz n-a procedat înțelept și nu a ales momentul potrivit. Iov este un simbol
83
al nostru, al tuturor, fiindcă toți suntem prinși în marea luptă și avem de suferit. Toți
trecem prin momente în care avem nevoie de înțelegere și de milă, nu de morală.
Sigur, există un timp și un loc potrivit și pentru morală, dar cu siguranță nu atunci când
omul stă pe un morman de cenușă, când viața lui este distrusă, când copiii lui sunt
morți și el este plin de bube!
84
VINERI, 4 NOIEMBRIE
Lui Elifaz îi era totuşi milă de Iov. Considerând însă că era necesar să apere
caracterul lui Dumnezeu, a lăsat mila pe planul al doilea. Dacă Iov avea parte de
această suferință teribilă și dacă Dumnezeu este drept, însemna că Iov făcuse ceva
ca să merite pedeapsa. Dumnezeu Și-a împlinit dreptatea, a conchis el. Iov n-avea de
ce să se plângă.
Desigur, Dumnezeu e drept. Dar aceasta nu înseamnă în mod automat că vom
și vedea dreptatea Lui împlinindu-se în fiecare situație, în lumea aceasta căzută.
Realitatea este că nu vedem aceasta. Dreptatea și judecata vor fi aduse la împlinire,
dar nu neapărat acum (Apocalipsa 20:12). A trăi prin credință înseamnă și a avea
încredere că Dumnezeu va face în cele din urmă dreptate.
Întâlnim atitudinea lui Elifaz și la unii cărturari și farisei față de Isus. În zelul lor
de a-și apăra credința, ei s-au mâniat pe Domnul Sabatului din cauza vindecărilor
făcute de El (vezi Matei 12) și n-au mai fost capabili să se bucure de vindecarea
bolnavilor și de ușurarea suferinței. Principiul din cuvintele adresate lor este valabil
pentru toți cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt geloși pentru El: „Vai de voi, cărturari
şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi
nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe
acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23).

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 32–38
1. De ce s-a mâniat Elihu pe Iov și pe prietenii lui?
2. Despre cine credea Elihu că vor fi de acord cu părerea lui despre Iov?
3. Cu ce anume compara Elihu norii?
4. Cine a vorbit despre „frânghiile” Orionului?

5. Când se va dezvolta puterea intelectuală?
SUPLIMENT
85
grupa!
Explicație
1. Care sunt marile probleme ale vieții pe care le-au abordat prietenii lui Iov?
2. Ce idee susținea Elifaz și ce atitudine dovedesc cuvintele lui?
3. Ce sugerează cuvintele lui Elifaz și ce i se poate reproșa?
4. Care era teza susținută de Elifaz și cum se reflectă ea în Scriptură?
5. Ce altă greșeală elementară a făcut Elifaz când a început să-i facă morală lui
Iov?
Aplicație
1. Au necazurile vreun sens? Sunt planificate de Dumnezeu sau ne lovesc
întâmplător?
2. Ce lecție despre „ce nu trebuie spus unui om în suferință” învățăm de la
Elifaz?
3. Cum putem să înțelegem corect ce simt cei care suferă?
4. De ce și cum poate fi contrazisă cu succes teza susținută de Elifaz?
5. Ce atitudine ar trebui să avem față de cineva care a greșit și cum s-o
exprimăm?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru răbdarea pe care o primim în încercări!
2. Să ne rugăm pentru înțelepciune și compasiune față de cei suferinzi!
86
5 noiembrie – Sabatul exploratorului

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să stabilească ce rol au jucat prietenii
lui Iov care au venit la el ca să-i fie aproape şi să-l mângâie în suferință.
La nivelul sentimentelor: Să manifeste sensibilitate față de simțămin-tele lui Iov
de vulnerabilitate și de frustrare în fața cuvântării lui Elifaz despre cauza suferinței sale.
La nivel practic: Să refuze să-i judece pe alții, fără a neglija totuși importanța
mustrării biblice.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Mângâierea în necaz
A. Ce reacție au avut oamenii într-o situație când ai trecut prin suferință?
B. Ce reacție a lor față de suferința ta ți-a fost de un real folos? În ce privințe ţi-
ai fi dorit ca ei să fi reacționat altfel?
II. Sentimente: Elifaz ia cuvântul
A. Cât de mult se înșală Elifaz când vorbește despre cauza și efectul păcatului?
De ce nu are dreptate?
B. Ce putem învăța de la el (și din reacția lui Iov față de el) în ce privește
afirmațiile teologice adecvate în fața suferinței?
III. Practic: Judecarea și mustrarea
A. Cum ar trebui să înțelegem porunca din Matei 7:1 de a nu-i judeca pe alții?
B. Unde ai trage linia de delimitare între judecarea altora și conceptul biblic de
mustrare?
Rezumat: Prietenii lui Iov reușesc pentru început să-i aline suferința într-o
oarecare măsură, prin prezența lor tăcută, însă, din momentul în care deschid gura,
încep să-l judece cu asprime, pornind de la o concepţie teologică pe care ei o
consideră corectă. Concepţia lor nu este complet eronată, însă este eronată în
aspectul ei esențial.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Psalmii 119:65-72
87
Ideea de bază: Judecata bună și adevărată poate izvorî numai din învățătura lui
Dumnezeu (ebr.: Torah). Psalmistul recunoaște acest adevăr (Psalmii 119:66) în cel
mai lung dintre cei trei psalmi despre Torah (Psalmii 1, 19, 119). Uneori, judecata
adevărată este neașteptat de neconvențională din punctul de vedere al înțelepciunii
acestei lumi (1 Corinteni 3:19). Dar fie că judecata este convențională, fie că este
neconvențională, trebuie să fim atenți ca, atunci când o aplicăm, să nu ne asumăm
rolul de judecător (cum a făcut Elifaz), rol care Îi aparține lui Dumnezeu, ca să nu fim
judecați.
Cine dintre noi n-a asistat la suferința cuiva și n-a încercat să-i ofere o explicație
facilă din dorința de a găsi o rațiune pentru o situație irațională, eventual să-i dea şi o
oarecare speranță, falsă chiar? „Poate că Dumnezeu a îngăduit ca băiatul tău să
moară în accidentul de mașină fiindcă știa că, mai târziu în viață, avea să renunțe la
Dumnezeu și la biserică.” Din fotoliul comod al vieții normale, asemenea explicații par
absurde, însă trebuie să recunoaștem că ele pot veni în momentele de suferință, uneori
de la oameni bine intenționați: vecini, prieteni, rude chiar. Prietenii lui Iov nu fac
excepție și probabil că cel mai înțelept este să nu-i judecăm nici pe ei, pentru că intenția
lor a fost să-l consoleze pe Iov.
Discuție introductivă: În timp ce lucra împreună cu familia lui ca misionar în
Bolivia, un bărbat a primit o veste tragică: tatăl lui decedase în urma unui accident.
După șocul inițial, s-a dus să stea de vorbă cu administratorii instituției al cărui angajat
era la data aceea, ca să-i informeze despre decesul tatălui său și că facă
aranjamentele necesare pentru a pleca în țara natală în vederea participării la
înmormântare și intrării în posesia moștenirii.
Nu-și mai amintește ce anume le-a spus, dar i-a rămas imprimată în minte o
scenă: trei administratori s-au așezat cu el pe o bancă în fața sediului instituției, au
plâns împreună cu el și l-au susținut. Au plâns de durere pentru pierderea lui. Prin
perdeaua de lacrimi și suferință, omul acesta a ajuns să-i aprecieze mai mult pe
prietenii lui Iov. Ei au venit din locuri diferite, au stat alături de el șapte zile, au plâns și
i-au împărtășit durerea fără să scoată o vorbă (Iov 2:11-13).
Ce putem învăța de la prietenii lui Iov în acest punct al relatării?
COMENTARIU BIBLIC
I. Doliul
(Revedeţi împreună în grupă Iov 2:11-13)
Prietenii lui Iov vin și stau alături de el timp de șapte zile, fapt de unde provine,
probabil, tradiția evreiască de doliu numită „perioada shiva (șapte)”, șapte zile de
empatie și compasiune. Este interesant de remarcat că Iov este cel care rupe tăcerea
la finalul celor șapte zile în încercarea de a-și exprima durerea.
Există câțiva numitori comuni ai modului în care noi, oamenii, privim durerea.
Fiind creștini, îi putem ajuta pe ceilalți (sau pe noi înșine) să acorde atenție următorilor
pași:
88
(1) Cauza durerii trebuie acceptată ca fiind reală. Mintea umană are tendința
interesantă de a ține departe lucrurile care nu-i plac, sperând ca astfel ele să dispară.
Dacă vrei să-ți gestionezi corect suferința, primul pas este să o accepți ca fiind reală.
(2) Al doilea pas în gestionarea durerii este dispoziția de a suporta efectiv
durerea și pierderea. Nimănui nu-i place să sufere. Noi evităm durerea din instinct. Cu
toate acestea, dacă dorim să facem pași spre vindecarea sufletească, trebuie să fim
dispuși să umblăm prin valea umbrei morții, cum se spune în Psalmii 23:4. Durerea
trebuie înfruntată și exprimată.
(3) Dacă dorești să-ți tratezi suferința, ai nevoie să te reintegrezi în viață. Dacă
ți-ai pierdut partenerul de viață sau copilul, ai putea să vizitezi locurile unde obișnuiați
să mergeți împreună. Nu este sănătos să eviți tot ce ți-ar putea aduce aminte de
persoana dragă. Poate că o plimbare pe plaja unde obișnuiați să ieșiți împreună va fi
dureroasă, însă va fi începutul unei experiențe noi. Uneori, ne luăm atât de mult timp
să ne punem amintirile în ramă și să ne umplem viața cu ele, încât nu ne mai rămâne
timp să trecem la noua etapă a vieții. Amintirile sunt bune și sunt importante, dar viața
merge mai departe. Viața noastră nu trebuie să fie un muzeu prăfuit în care să păstrăm
fotografiile celor decedați.
(4) Ultimul pas este să îți iei rămas-bun. Pierderea – fie a partenerului de viață,
a unei sarcini, a locului de muncă sau a animalului de companie – este resimțită sub
toate aspectele. Trebuie să ajungem totuși în punctul în care să ne luăm rămas-bun în
mod conștient.
De discutat: Cum te-au ajutat acești patru pași menţionaţi aici să-ți tratezi
durerea?
II. Elifaz ia cuvântul
(Revedeţi împreună în grupă Iov 4,5.)
Primul răspuns la plângerea lui Iov din capitolul 3 vine din partea lui Elifaz din
Teman. (Teman este situat în Edom; în Geneza 36:11, se spune că Teman este
descendentul lui Elifaz, descendent la rândul lui din linia lui Esau.) Ce bine era dacă
Elifaz tăcea! Din nefericire însă, vorbește. Cuvintele lui stabilesc o relație directă între
păcatul lui Iov și pedeapsa lui Dumnezeu.
El începe pe un ton pozitiv, lăudându-l pe Iov pentru faptul că până atunci le-a
dat sfat și învățătură altora. Dar, în versetul 5, întoarce foaia, declarând că omul
nevinovat nu piere. În sprijinul afirmației sale, aduce observațiile personale, dar și o
revelație divină secretă pe care a primit-o într-un vis înfricoșător, două surse de
cunoaștere cu un grad foarte înalt de subiectivism.
În capitolul următor, Elifaz își întărește afirmația, concluzionând că Iov trebuie
să se fi purtat ca un nebun și adresându-i apelul de a se întoarce la Dumnezeu, a se
pocăi și a căuta iarăși favoarea Sa.
Există într-adevăr o relație biblică între ascultare și binecuvântări (sau între
neascultare și blestem), dar, în majoritatea cazurilor, situația este mai complicată decât
89
reușim noi să vedem. Datoria noastră nu este să zdrobim trestia frântă (Isaia 42:3), ci
să o ridicăm, capitol la care Elifaz a eșuat magistral.
De discutat: De ce cădem atât de ușor în capcana raționamentului utilizat de
Elifaz?
III. Judecarea și mustrarea
(Revedeţi împreună în grupă Matei 7:1,2; Romani 3:19 și Evrei 12:5.)
Mulți comentatori au remarcat aparenta contradicție dintre îndemnul ferm din
Matei 7:1 („Nu judecați”; compară cu Romani 2:1; 14:10,13; Iacov 4:11,12; 1 Corinteni
4:5) și alte afirmații din Biblie care par a încuraja judecarea altora (spre exemplu, 1
Corinteni 2:15; 5:12,13; 6:1-4).
Contextul este foarte important în rezolvarea acestei tensiuni: Biblia interzice
clar judecata bazată pe tradiția umană sau pe o atitudine ipocrită, dar încurajează
judecarea după standardele lui Dumnezeu și după Cuvântul Său (Ioan 7:24) și, în
principal, judecarea cu dragoste.
De discutat: Ce loc ocupă mustrarea în viața creștinului?
3. APLICAȚIA
Nouă, oamenilor, ni se pare normal să punem suferința pe seama păcatului.
Adesea, aducem dovezi în acest sens la fel de subiective ca Elifaz.
Întrebări
1. Când le vorbim altora despre caracterul lui Dumnezeu, pe ce surse ne
bazăm?
2. Ar trebui să punem vreodată suferința pe seama păcatului? Dacă da, în ce
situații și în ce condiții?
4. ACTIVITATE
Alcătuiți o listă cu lucrurile pe care le putem face și pe care nu le putem face în
Sabat. Dezbateți acest subiect în cadrul grupei și răspundeți la această întrebare
importantă: Este lista aceasta cu lucruri permise și nepermise cea mai bună cale de
abordare a respectării Sabatului? De ce da sau de ce nu?
90
STUDIUL 7
5-11 NOIEMBRIE
DREPTATE ȘI PEDEAPSĂ
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Suferința este un mare motiv de descurajare pentru oameni. Întâlnim oameni
„buni” care trec prin tragedii uriașe, dar și fapte rele care rămân nepedepsite în viața
aceasta. Cu ceva timp în urmă, a apărut o carte cu titlul De ce li se întâmplă lucruri
rele oamenilor buni? – o nouă încercare (eșuată) de a găsi un răspuns satisfăcător la
această problemă veche de milenii. Mulți alți scriitori și gânditori au scris despre lupta
lor de a înțelege suferința. Se pare totuși că nici ei n-au găsit răspunsurile potrivite.
Cartea lui Iov explorează și ea subiectul suferinței oamenilor „buni” în lumea
aceasta. Ea se deosebește însă în mod fundamental de alte cărți pe această temă,
deoarece nu ne prezintă perspectiva umană (deși este prezentă și aceasta), ci
perspectiva divină asupra suferinței, întrucât este o carte inspirată.
Săptămâna aceasta, vom citi alte cuvântări ale bărbaților care au venit să-l
consoleze pe Iov. Ce putem învăța de la ei și mai ales din greșelile pe care le-au comis
în încercarea de a găsi o explicație pentru suferința umană?
Completează și memorează: Poţi descoperi tu misterele lui Dumnezeu?
Poţi descoperi tu capătul Celui Atotputernic? (Iov 11:7, NTR)
Ştirea misionară video pentru Sabatul acesta poate fi descărcată şi vizionată
accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea
„Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Scoala de Sabat”).
91
DUMINICĂ, 6 NOIEMBRIE
ALTE ACUZAȚII
Lui Bildad i s-a părut că „lecţia” lui Elifaz n-a fost îndeajuns de aspră și reia
acuzațiile cu și mai multă cruzime. Imaginează-ți cum ar fi să te duci la cineva care și-
a pierdut copiii și să-i spui: „Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna
păcatului” (Iov 8:4).
Acuzația lui este totuși nefondată, întrucât, în primul capitol al cărții (Iov 1:5), se
precizează că Iov aducea jertfe pentru fiii lui tocmai din acest motiv: pentru posibilele
lor păcate. Observăm că aici harul, ilustrat de Iov în acțiunile lui, este așezat în opoziție
cu dreptatea retributivă (n. trad.: dreptatea bazată pe principiul că cel vinovat trebuie
să primească pedeapsa cuvenită), susținută de Bildad la începutul cuvântării lui. Iar
lucrul cel mai rău este că Bildad pretinde că apără caracterul lui Dumnezeu prin
cuvintele lui crude!
1. Ce argument aduce Bildad și cât de adevărat este ce spune? Dacă am
lăsa la o parte contextul imediat și am analiza numai opiniile exprimate, am putea
să-i găsim vreo greșeală? Iov 8:1-22
Atunci Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis: „Până când vei mai vorbi
astfel şi până când vor fi cuvintele tale ca un vânt năprasnic? Oare va perverti
Dumnezeu judecata dreaptă? Va perverti Cel Atotputernic ce e drept? Dacă fiii
tăi au păcătuit împotriva Lui, El i-a pedepsit pentru păcatul lor. Dacă tu Îl cauţi
pe Dumnezeu şi te rogi Celui Atotputernic, dacă eşti curat şi drept, cu siguranţă,
El Însuşi te va apăra şi-ţi va da înapoi locuinţa dreptăţii tale. Deşi începutul tău a
fost neînsemnat, zilele tale de pe urmă vor fi prospere. Întreabă generaţiile
anterioare şi află ce-au învăţat părinţii lor, pentru că noi suntem doar de ieri şi
nu ştim nimic, iar zilele noastre pe pământ sunt doar o umbră. Oare nu te vor
învăţa şi nu-ţi vor spune şi nu vor scoate ei cuvinte din mintea lor? Creşte
papirusul unde nu este mlaştină? Creşte trestia unde nu este apă? Pe când este
încă verde şi netăiată, se usucă mai repede ca iarba. Aşa sunt căile celor ce uită
pe Dumnezeu; aşa piere nădejdea celui lipsit de evlavie. Încrederea lui este ca
un fir subţire şi sprijinul lui este ca pânza unui păianjen. Se bizuie pe casa lui,
dar ea nu este tare, se prinde de ea, dar ea nu ţine. El este ca o plantă plină de
sevă în lumina soarelui, care îşi întinde ramurile deasupra grădinii, îşi ţese
rădăcinile printre pietre, caută un loc între stânci. Dar când e smulsă din locul
ei, locul acela îi spune: «Nu te-am văzut niciodată!» Aceasta este bucuria căii ei,
iar din pământ vor răsări altele. Nu, Dumnezeu nu-l va respinge pe cel curat, nici
nu va întări mâinile celor ce fac rău. El va umple din nou cu râsete gura ta, şi va
aşeza strigăte de bucurie pe buzele tale. Cei ce te urăsc vor fi acoperiţi de ruşine
şi cortul celui rău nu va mai fi.” (Iov 8:1-22, NTR)
Poate cineva să găsească vreo eroare în afirmațiile lui Bildad? „Căci noi suntem
de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră” (Iov 8:9).
Lucrul acesta este foarte adevărat, foarte biblic (Iacov 4:14). Şi nu ştiţi nici măcar ce
va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Sunteţi un abur, care apare
92
pentru puţin timp şi apoi dispare. (Iacov 4:14, NTR) Greșește el cu ceva când
declară că omul fără Dumnezeu, care își pune încrederea în lucrurile pământești se
sprijină pe „o pânză de păianjen” (Iov 8:14)? Este o învățătură cât se poate de biblică!
Cea mai mare problemă a lui Bildad este probabil faptul că pune accentul pe un
singur aspect al caracterului lui Dumnezeu. El insistă exagerat de mult pe dreptatea
Sa. La fel se întâmplă și astăzi: unii subliniază exclusiv Legea, dreptatea și ascultarea,
iar alții subliniază exclusiv harul, iertarea și jertfa înlocuitoare. Ambele poziții conduc
de obicei la formarea unei imagini distorsionate despre Dumnezeu și despre adevăr.
Este bine să păstrăm echilibrul între Lege și har atât în teologie, cât și în
comportamentul față de alții. Dacă ar fi însă să înclini balanța într-o parte sau în
alta (aceasta este în general tendința noastră), spre ce parte ar fi mai bine s-o
înclini și de ce?
93
LUNI, 7 NOIEMBRIE
NU SUFERI PE CÂT AI MERITA!
2. Ce adevăr este exprimat în Iov 11:7-9 și de ce este important să-l
reținem? Vezi și Isaia 40:12-14.
Poţi descoperi tu misterele lui Dumnezeu? Poţi descoperi tu capătul Celui
Atotputernic? Ele sunt cât înălţimile cerurilor – ce poţi face? Ele sunt mai adânci
decât Locuinţa Morţilor – ce poţi şti? Întinderea lor este mai lungă decât
pământul şi mai largă decât marea. (Iov 11:7-9, NTR)
Cine a măsurat apele în palma lui şi a trasat cerurile cu lăţimea palmei?
Cine a strâns pulberea pământului într-o măsură? Cine a cântărit munţii cu
cântarul şi dealurile cu o cumpănă? Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a
îndrumat ca sfătuitor al Său? Cu cine s-a sfătuit El ca să fie luminat? Cine L-a
învăţat calea dreptăţii? Cine L-a învăţat cunoaşterea şi I-a arătat cărarea
priceperii? (Isaia 40:12-14, NTR)
Frumos este exprimat aici adevărul că tot ce știm despre Dumnezeu este infim
și că, în ciuda tuturor eforturilor de a-L cunoaște, reușim să-L cunoaștem prea puțin!
Richard Rorty, un prestigios filosof al secolului trecut, susținea că nu vom reuși să
cunoaștem niciodată realitatea și adevărul și, în consecinţă, nici nu ar trebui să mai
facem eforturi în acest sens. Nu putem decât să ne împăcăm cu situația, adăuga el.
Interesant: două mii şase sute de ani de tradiție filosofică occidentală culminează cu
această declarație de resemnare! Dacă toate cercetările pe care le facem nu ne oferă
nicio informație despre realitatea în care trăim, atunci vom putea, prin cercetare, să-L
cunoaștem vreodată pe Creatorul acestei realități? Rorty repetă practic ideile din acest
pasaj biblic. Afirmațiile acestea, deși profunde, fac parte din cuvântarea lui Țofar, cel
de-al treilea prieten al lui Iov, și dintr-un argument greșit pe care el îl aduce împotriva
lui Iov.
3. În ce privință are dreptate Țofar și unde greșește? Iov 11:1-20
Atunci Ţofar din Naamat a luat cuvântul şi a zis: „Să rămână tot acest
potop de cuvinte fără răspuns şi toate aceste vorbe multe să fie o dovadă a
dreptăţii? Crezi că flecăreala ta va închide gura altora şi că-ţi vei bate joc de alţii
fără să te mustre nimeni? Tu zici: «Învăţătura mea e curată şi sunt fără pată în
ochii Tăi!», dar de-ar vorbi Dumnezeu, de Şi-ar deschide gura împotriva ta şi de
ţi-ar arăta tainele înţelepciunii, – căci adevărata înţelepciune are două feţe, – ai
şti atunci că Dumnezeu ţi-a iertat mai mult decât meriţi. Poţi descoperi tu
misterele lui Dumnezeu? Poţi descoperi tu capătul Celui Atotputernic? Ele sunt
cât înălţimile cerurilor – ce poţi face? Ele sunt mai adânci decât Locuinţa Morţilor
– ce poţi şti? Întinderea lor este mai lungă decât pământul şi mai largă decât
marea. Dacă El trece şi întemniţează şi cheamă la judecată, cine-L poate opri?
Pentru că El îi cunoaşte pe bărbaţii înşelători, iar când vede răutatea, oare nu va
lua seamă? Dar un om nătâng nu poate deveni înţelept, după cum nici măgarul
sălbatic nu se poate naşte om. Dacă îţi vei îndrepta inima şi îţi vei ridica mâinile
spre El, dacă vei înlătura nedreptatea din mâna ta şi nu vei lăsa ca în cortul tău
94
să locuiască răutatea, atunci îţi vei putea ridica faţa fără să te ruşinezi, vei fi tare
şi nu te vei teme. Îţi vei uita necazul şi-ţi vei aminti de ea ca de apele care au
trecut. Viaţa ta va fi mai strălucitoare ca amiaza şi întunericul ei va fi ca
dimineaţa. Vei fi plin de încredere pentru că va fi nădejde, vei fi păzit şi te vei
odihni în siguranţă. Te vei culca şi nimeni nu te va mai înspăimânta; mulţi vor
căuta bunăvoinţa ta. Dar ochii celor răi vor cădea de oboseală, orice cale de
scăpare va fi pierdută pentru ei şi nădejdea lor e să-şi dea ultima suflare.” (Iov
11:1-20, NTR)
Este greu de înțeles cum e posibil să se ducă cineva la un om îndurerat și să-i
spună: Îți meriți soarta! Ba chiar nu suferi pe cât ai merita! Și mai rău este că Țofar, la
fel ca Elifaz și Bildad, face afirmațiile acestea în încercarea de a apăra bunătatea și
caracterul lui Dumnezeu!
Doar simpla cunoaștere a adevărurilor despre caracterul lui Dumnezeu nu
ne determină în mod automat și să reflectăm caracterul Său. De ce avem nevoie
pentru a-l reflecta?
95
MARŢI, 8 NOIEMBRIE
PEDEPSEŞTE DUMNEZEU?
Cei trei prieteni ai lui Iov ştiau câte ceva despre Dumnezeu şi s-au ridicat cu
mult zel în apărarea Sa. Și, după cum am observat, cuvintele lor deși spuse cui şi când
nu trebuia, conțin unele adevăruri importante.
Argumentele lor gravitează în jurul ideii că El este un Dumnezeu al dreptății, că
păcatul atrage pedeapsa divină și că faptele bune atrag binecuvântări speciale. Nu
știm cu exactitate în ce perioadă a istoriei au trăit ei, dar, dacă acceptăm că Moise a
scris cartea lui Iov pe când se afla în Madian, înseamnă că ei au trăit în perioada
premergătoare exodului.
4. Nu știm cât ştiau Elifaz, Bildad și Țofar despre potop, dar, dacă ar fi
cunoscut istoria potopului, și-ar fi schimbat cu ceva ideile teologice? Geneza
6:5-8
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că fiecare
înclinaţie a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău. Domnului
I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a întristat în inima Lui. El a zis: „Îl
voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, atât pe el, cât şi
vitele, animalele mici şi păsările cerului, pentru că Îmi pare rău că le-am făcut.”
Dar Noe a găsit har înaintea Domnului. (Geneza 6:5-8, NTR)
Potopul este un exemplu clar de „plată” pentru păcat. Dumnezeu i-a pedepsit în
mod direct pe cei care se cuvenea să fie pedepsiți. Totuși, chiar și în această situație,
El a dat dovadă de har, după cum vedem în Geneza 6:8. Ellen G. White notează că
„fiecare lovitură [de ciocan] dată în arcă era o predică pentru oameni” – The Spirit of
Prophecy, vol. 1, p. 70. Istoria potopului ilustrează, într-o oarecare măsură, afirmațiile
făcute de prietenii lui Iov.
5. Ce alte exemple de pedeapsă pentru păcat găsim în Geneza 13:13;
18:20-32; 19:24-25?
Oamenii din Sodoma erau răi, păcătuind peste măsură împotriva
Domnului. (Geneza 13:13, NTR)
Atunci Domnul a zis: „Plângerea împotriva Sodomei şi Gomorei este
foarte mare, iar păcatul lor este foarte grav! Trebuie să cobor să văd dacă au
făcut aşa cum s-a auzit până la Mine; iar dacă nu, voi şti.” Acei bărbaţi s-au întors
de acolo şi au plecat înspre Sodoma. Dar Avraam a rămas, stând înaintea
Domnului. Avraam s-a apropiat de El şi a zis: – Îl vei distruge Tu şi pe cel drept
împreună cu cel rău? Poate că sunt cincizeci de oameni drepţi în cetate; vei
distruge atunci acel loc şi nu-l vei cruţa de dragul celor cincizeci de oameni
drepţi care sunt în cetate? Departe de Tine să faci un astfel de lucru: să-l omori
pe cel drept împreună cu cel rău, astfel încât celui drept să i se facă la fel ca şi
celui rău! Departe de Tine lucrul acesta! Oare nu va face Judecătorul întregului
pământ ceea ce este drept? – Dacă voi găsi în cetatea Sodoma cincizeci de
oameni drepţi, i-a răspuns Domnul, voi cruţa tot acel loc de dragul lor. – Acum,
96
că am îndrăznit să-I vorbesc Stăpânului, a spus Avraam, deşi nu sunt decât praf
şi cenuşă, dacă din cei cincizeci vor lipsi cinci, vei distruge toată cetatea din
cauza lipsei celor cinci? – Dacă voi găsi acolo patruzeci şi cinci de oameni drepţi,
nu o voi distruge, i-a răspuns El. – Poate vor fi găsiţi numai patruzeci, a adăugat
din nou Avraam. – De dragul celor patruzeci, nu o voi distruge, i-a răspuns El. –
Să nu se mânie Stăpânul dacă vorbesc iarăşi, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi
doar treizeci. – Dacă voi găsi acolo treizeici de oameni drepţi, nu o voi distruge,
i-a răspuns El. – Acum, că am îndrăznit să-I vorbesc Stăpânului, a continuat
Avraam, poate vor fi găsiţi doar douăzeci. – De dragul celor douăzeci, nu voi
distruge cetatea, i-a răspuns El. – Să nu se mânie Stăpânul dacă mai vorbesc
doar o dată, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi doar zece oameni drepţi în
cetate. – De dragul celor zece, nu o voi distruge, i-a răspuns El. (Geneza 18:20-
32, NTR)
Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste
Sodoma şi Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii
cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ. (Geneza 19:24-25, NTR)
Nu știm dacă Elifaz, Bildad și Țofar aveau cunoștință de aceste incidente, însă
ele ne arată că Dumnezeu pedepsește răul în mod direct. El nu i-a lăsat pe păcătoși
în păcatul lor, nu a așteptat ca păcatul lor să-i distrugă. La fel ca la potop, Dumnezeu
a fost agentul direct care a aplicat pedeapsa. El a îndeplinit aici rol de judecător și de
anihilator al răutăţii şi al răului.
Noi trebuie să insistăm mai mult pe dragostea lui Dumnezeu, pe harul și
iertarea pe care ni le oferă. Dar de ce nu trebuie să uităm totuși dreptatea Sa?
Gândește-te cât de multe fapte rele au rămas nepedepsite. Ce ne spune aceasta
despre necesitatea ca Dumnezeu să intervină pentru a face dreptate?
97
„DACĂ DOMNUL VA FACE UN LUCRU NEMAIAUZIT…”
Cărțile Bibliei scrise ulterior cărții lui Iov consemnează numeroase situații în care
oamenii au primit în mod direct pedeapsa divină pentru faptele lor rele sau
binecuvântarea pentru credincioșia lor.
6. Ce făgăduință frumoasă le este făcută celor ascultători? Deuteronomul
6:24,25
Domnul ne-a poruncit să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de El
ca să fim tot timpul fericiţi şi să ne ţină în viaţă aşa cum face astăzi. Iar dacă vom
avea grijă să împlinim toate poruncile acestea înaintea Domnului, Dumnezeul
nostru, aşa cum ne-a poruncit El, atunci vom avea parte de dreptatea Lui.»
(Deuteronom 6:24-25, NTR)
Vechiul Testament este plin de făgăduințe despre binecuvântările și
prosperitatea de care avea să se bucure poporul lui Dumnezeu dacă avea să asculte
de El. Și acestea le dau dreptate prietenilor lui Iov care susțineau că oamenii care
ascultă de Dumnezeu și de poruncile Lui și care duc o viață evlavioasă și cinstită sunt
binecuvântați.
Dar Vechiul Testament este plin şi de avertizări cu privire la pedeapsa divină
directă care avea să cadă asupra celor neascultători. În cea mai mare parte a Vechiului
Testament, dar în mod special în partea de după legământul încheiat cu Israel la Sinai,
Dumnezeu le spune israeliților ce li se va întâmpla dacă nu vor asculta: „Dar, dacă nu
veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna
Domnului va fi împotriva voastră cum a fost împotriva părinţilor voştri” (1 Samuel
12:15).
7. Citește Numeri 16:1-33. Ce învățăm din acest incident despre realitatea
pedepsei pentru păcat?
Korah, fiul lui Iţhar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, împreună cu Datan şi
Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet – urmaşi ai lui Ruben – au luat două sute
cincizeci dintre israeliţi, conducători ai adunării, membrii aleşi ai sfatului,
oameni cu renume, şi s-au ridicat împotriva lui Moise. S-au adunat împotriva lui
Moise şi a lui Aaron şi le-au zis: – Aţi mers prea departe! Toată adunarea este
sfântă, fiecare om din adunare, şi Domnul este în mijlocul ei. Deci de ce vă
ridicaţi pe voi înşivă deasupra adunării Domnului? Când Moise a auzit, a căzut
cu faţa la pământ. Apoi i-a zis lui Korah şi cetei lui: – Dimineaţă Domnul va face
cunoscut cine este al Său, cine este sfânt şi cine are voie să se apropie de El;
cel pe care El l-a ales, acela se va apropia de El. Faceţi lucrul acesta: luaţi
cădelniţe, atât tu, Korah, cât şi ceata ta, şi mâine puneţi în ele foc şi tămâie
înaintea Domnului; omul pe care Domnul îl alege va fi cel sfânt. Voi, leviţii, aţi
mers prea departe! Apoi Moise i-a zis lui Korah: – Ascultaţi, fii ai lui Levi! Este
prea puţin pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel,
lăsându-vă să vă apropiaţi de El pentru a face lucrarea de la Tabernaculul
98
Domnului, să staţi înaintea adunării şi s-o slujiţi? El v-a lăsat să vă apropiaţi de
El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, fiii lui Levi, iar acum vreţi şi preoţia? De aceea, să
ştii că tu şi toată ceata ta, v-aţi adunat împotriva Domnului. Căci cine este Aaron,
ca să cârtiţi împotriva lui? Moise a trimis după Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, dar
ei au zis: – Nu venim! Este prea puţin că ne-ai scos dintr-o ţară unde curge lapte
şi miere ca să ne omori în pustie, de mai vrei să şi domneşti peste noi? Mai mult,
nu ne-ai dus într-o ţară în care curge lapte şi miere, nici nu ne-ai dat ca moştenire
ogoare şi vii! Crezi că-i poţi păcăli pe oamenii aceştia? Nu venim! Moise s-a
mâniat foarte tare şi I-a zis Domnului: „Nu te uita la jertfa lor. Nu le-am luat nici
măcar un măgar şi nu le-am făcut nici un rău la nici unul dintre ei.” După aceea,
Moise i-a zis lui Korah: – Tu şi toată ceata ta să vă înfăţişaţi mâine înaintea
Domnului – tu, ei şi Aaron. Fiecare să-şi ia cădelniţa, să pună tămâie în ea şi să-
şi pună cădelniţa înaintea Domnului: vor fi două sute cincizeci de cădelniţe; şi
tu şi Aaron să veniţi fiecare cu cădelniţa lui. Toţi oamenii şi-au luat cădelniţele,
au pus foc şi tămâie în ele şi au stat la intrarea în Cortul Întâlnirii împreună cu
Moise şi Aaron. Korah a strâns întreaga adunare împotriva lor la intrarea în
Cortul Întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Domnul le-a
zis lui Moise şi lui Aaron: – Despărţiţi-vă de această adunare, ca să-i pot mistui
într-o clipă. Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: – O Dumnezeule, Dumnezeul
duhurilor oricărui trup, dacă va păcătui un singur om, te vei mânia pe toată
adunarea? Domnul i-a zis lui Moise: – Spune-i adunării: „Îndepărtaţi-vă de
locuinţele lui Korah, Datan şi Abiram.” Moise s-a ridicat şi s-a dus la Datan şi
Abiram; cei din sfatul bătrânilor lui Israel l-au urmat. El a vorbit adunării şi i-a
zis: „Vă rog, îndepărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu atingeţi nimic
din ce este al lor, altfel şi voi veţi fi nimiciţi pentru toate păcatele lor.” Ei s-au
îndepărtat de corturile lui Korah, Datan şi Abiram; Datan şi Abiram au ieşit şi au
stat fiecare la intrarea în cortul lui împreună cu soţiile, fiii şi copilaşii lor. Moise
le-a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste
lucruri; nu am făcut-o de capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi
ceilalţi oameni sau dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, înseamnă că nu
Domnul m-a trimis. Dar dacă Domnul înfăptuieşte ceva cu totul nou şi pământul
îşi deschide gura şi-i înghite cu tot ceea ce au şi se coboară de vii în Locuinţa
Morţilor, atunci să ştiţi că oamenii aceştia l-au dispreţuit pe Domnul.” Imediat ce
a terminat de spus aceste cuvinte, pământul de sub ei s-a despicat. Pământul şi-
a deschis gura şi i-a înghiţit atât pe ei împreună cu casele lor, cât şi pe toţi
oamenii lui Korah cu toate bunurile lor. Şi ei cu tot ce era al lor au coborât de vii
în Locuinţa Morţilor; pământul s-a închis peste ei şi ei au pierit din mijlocul
adunării. (Numeri 16:1-33, NTR)
După modul în care au fost distruși rebelii aici, incidentul acesta nu poate fi
încadrat în categoria „consecințelor aduse de păcat”. Este un caz clar de pedeapsă
directă pentru păcat și răzvrătire. Este un exemplu de manifestare supranaturală a
puterii lui Dumnezeu; chiar legile naturii par a suferi modificări: „Dar, dacă Domnul va
face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce
au, aşa încât se vor pogorî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia
au hulit pe Domnul” (Numeri 16:30).
99
Verbul „va face” din acest text provine din aceeași rădăcină ca verbul „a făcut”
din Geneza 1:1. Domnul a vrut ca toți să știe că El Însuși i-a pedepsit pe rebeli pe loc
și în mod direct.
100
JOI, 10 NOIEMBRIE
MOARTEA A DOUA
Cel mai elocvent exemplu de împlinire a dreptăţii este pedeapsa cu moartea
aplicată celor răi la sfârșitul timpului, pedeapsă numită în Biblie „moartea a doua”
(Apocalipsa 20:14). Moartea aceasta nu trebuie confundată cu moartea de care au
parte toți descendenții lui Adam. Ea este moartea de care cei neprihăniți vor fi cruțați
datorită lui Isus Hristos, al doilea Adam (1 Corinteni 15:26). Asemenea altor pedepse
divine menționate în Vechiul Testament, ea este pedeapsa care va fi aplicată de
Dumnezeu în mod direct păcătoșilor care nu se vor fi pocăit și care nu vor fi primit
mântuirea prin Isus.
8. Ce spune Cuvântul Domnului despre soarta celor răi? 2 Petru 3:5-7
Ei înadins ignoră faptul că prin Cuvântul lui Dumnezeu au existat ceruri cu
mult timp în urmă, precum şi un pământ scos din apă şi întreţinut prin apă şi că
lumea de atunci a fost distrusă tot prin ele, când a fost inundată de apă. Însă
cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc prin acelaşi Cuvânt, fiind
ţinute până în ziua judecăţii şi a distrugerii oamenilor neevlavioşi. (2 Petru 3:5-7,
NTR)
„Din cer, de la Dumnezeu, se coboară foc. Pământul este distrus. Armele
ascunse în adâncurile lui sunt scoase la iveală. Flăcări izbucnesc din fiecare crater
format. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care arde ca un cuptor. Elementele naturii se
topesc de o căldură atât de mare şi pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4:1; 2
Petru 3:10). Suprafaţa pământului pare o masă topită – un uriaş lac de foc în clocot.
Este timpul judecăţii şi al distrugerii păcătoşilor – «este o zi de răzbunare a Domnului,
un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion» (Isaia 34:8).” – Ellen G. White, Tragedia
veacurilor, ed. 2011, p. 551–552
Deși păcatul își atrage singur anumite consecințe, există totuși momente când
Dumnezeu pedepsește în mod direct păcatul și păcătoșii, așa cum spuneau prietenii
lui Iov. Este adevărat că toată suferința din lumea noastră este generată de păcat. Dar
nu toată suferința este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Nici în cazul lui Iov și nici
în majoritatea cazurilor ea nu este o pedeapsă divină. Noi suntem implicați în marea
luptă și avem un dușman pornit să ne facă rău. Vestea bună este că avem asigurarea
prezenței permanente a lui Dumnezeu alături de noi. Indiferent de cauza încercărilor
noastre şi de consecințele lor prezente, avem asigurarea iubirii Sale, o iubire atât de
mare, încât Domnul Isus a fost dispus să-Și dea viața pentru noi, garantând astfel
sfârșitul oricărei suferințe.
Putem fi siguri că suferința cuiva este o pedeapsă directă de la
Dumnezeu? Dacă nu, care este atitudinea cea mai potrivită faţă de persoana
suferindă? Dar faţă de suferinţa noastră?
101
VINERI, 11 NOIEMBRIE
Prietenii lui Iov n-au știut ce se petrecea în spatele cortinei, dar noi știm. Și,
dacă ne punem în situația lor, putem descoperi lesne care a fost greșeala lor: și-au
arogat dreptul de a-l judeca pe Iov. „Este foarte firesc pentru oameni să creadă că
dezastrele naturale ar fi un indicator clar al crimelor mari și al păcatelor enorme, însă
ei greșesc de multe ori când măsoară astfel caracterul. Noi nu trăim în timpul judecății
retributive. Binele și răul sunt amestecate, iar calamitățile se abat asupra tuturor.
Uneori, oamenii trec într-adevăr granița grijii protectoare a lui Dumnezeu și atunci
Satana își exercită puterea asupra lor, iar Dumnezeu nu intervine. Iov a fost greu lovit,
iar prietenii lui au încercat să-l determine să admită că suferința sa era urmarea
păcatului și să se simtă condamnat. Ei i-au înfățișat cazul ca pe al unui mare păcătos,
dar Domnul i-a mustrat pentru că l-au judecat pe robul Său credincios.” – Comentariile
lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 3, p. 1140
În unele situații, cauza suferinței pare mai ușor de determinat. Un fumător se
îmbolnăvește de cancer de plămâni. E greu să identifici cauza? Dar cum rămâne cu
cei care fumează toată viața și nu se îmbolnăvesc? Îi pedepsește Dumnezeu numai
pe unii? La fel ca prietenii lui Iov, nici noi nu putem stabili cu certitudine cauza
suferinței. Și apoi, contează dacă o putem stabili sau nu? Ce contează este cum
reacționăm la suferința din jur. Aici au greșit cei trei prieteni ai lui Iov.

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: IOV 39 – PSALMII 3
1. De ce s-a mâniat Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov?
2. Cine l-a(u) vizitat pe Iov după vindecarea lui?
3. Cine sunt ca pleava spulberată de vânt?
4. Ce sunt sfătuiți să facă împărații și judecătorii pământului?

5. Ce trebuie să avem când venim să cerem mila și binecuvântarea lui
Dumnezeu?
SUPLIMENT
102
1. Ce răspunsuri ați avut la rugăciune săptămâna aceasta? Împărtășiți-le grupei!
Explicație
1. Care este principala problemă a argumentației lui Bildad?
2. În ce privință avea dreptate Țofar și în ce privință greșea?
3. Dați câteva exemple de manifestare a dreptății retributive în cartea Geneza!
4. Ce concluzie se poate trage din episodul răzvrătirii lui Core, Datan și Abiram?
5. Care este cel mai elocvent exemplu biblic de aplicare a dreptății lui
Dumnezeu?
Aplicație
1. Dacă ar trebui să alegi între milă și dreptate, ce ai alege? De ce?
2. Ce efect poate avea încercarea de a apăra caracterul lui Dumnezeu în aceste
condiții?
3. Pe ce se bazează și cât este de corectă presupunerea că Dumnezeu nu
pedepsește?
4. Unde se poate ajunge prin afirmații care contrazic declarații clare ale
Scripturii?
5. Cum ar trebui tratat cel suferind, indiferent de cauza suferinței lui?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să-I mulțumim Domnului pentru modul în care aplică dreptatea!
2. Să ne rugăm pentru discernământ în suferință și în fața ei!
103
12 noiembrie – Ziua AMiCUS

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să compare situația lui Iov cu situațiile
din Biblie în care Dumnezeu a aplicat o pedeapsă.
La nivelul sentimentelor: Să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu în
purtarea Sa cu dragoste și cu dreptate față de oameni.
La nivel practic: Să caute să interpreteze echilibrat și biblic dreptatea și mila lui
Dumnezeu, așa cum se manifestă ele în viața lor și în viața altora.
SCHIȚA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Dreptatea lui Dumnezeu
A. Cum explicăm potopul sau distrugerea Sodomei și Gomorei din perspectiva
dreptății lui Dumnezeu, care cere pedepsirea păcatului?
B. Care este principala deosebire dintre aceste situaţii și situația lui Iov?
II. Sentimente: „Adâncimile lui Dumnezeu”
A. Ce limite omenești ne împiedică să înțelegem modul în care S-a purtat
Dumnezeu cu omenirea de-a lungul timpului?
B. Ce certitudini avem totuși în ce privește purtarea Sa față de noi, chiar dacă
nu înțelegem pe deplin căile Sale?
III. Practic: Găsirea echilibrului
A. Mai apelează Dumnezeu în timpul nostru la pedeapsă?
B. Cum este posibil să găsim echilibrul între harul lui Dumnezeu și dreptatea
Sa, în concepţia noastră despre ele?
Rezumat: Bildad și Țofar își susțin punctul de vedere pe un ton din ce în ce mai
aspru atunci când Iov își apără nevinovăția. În Biblie, avem exemple de pedepse divine
directe, dar căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre și nu suntem noi în măsură să
stabilim dacă o suferință este sau nu este o pedeapsă directă de la Dumnezeu. Datoria
noastră este să ușurăm suferința, indiferent de cauza ei.
1. MOTIVARE
Pasajul central: 2 Petru 3:5-7
104
Ideea de bază: Dumnezeu va distruge răul și pe inițiatorul lui în ziua finală a
judecății. Este important să recunoaștem că El participă activ la acest proces și că ne-
a dat în Biblie nenumărate asigurări că va pune capăt marii lupte. Să reținem totuși că
nu orice suferință este o pedeapsă directă de la El. Aici s-au înșelat amarnic prietenii
lui Iov.
De multe ori, concepțiile extremiste amenință unitatea bisericii. Dar adepții lor
declară că neacceptarea punctului lor de vedere conduce la compromiterea
adevărului. În aceste condiții, pare greu să găsim echilibrul, calea de mijloc care să
susțină unitatea.
Discuție introductivă: Cunoaștem relatarea despre masacrul copiilor din
Betleem care a avut loc după nașterea lui Isus (Matei 2:13-18). Au supraviețuit doar
copiii cu vârsta peste trei ani, toți ceilalți au fost uciși cu cruzime de soldații lui Irod.
Este o relatare șocantă despre împlinirea unei profeții mesianice (Matei citează din
Ieremia), despre protecția divină (Iosif și familia lui fug în Egipt în urma unui vis de la
Dumnezeu) și despre încercarea lui Satana de a-L ucide pe Pruncul Mesia.
Cu toate acestea, Ioan Hrisostom (cca 349-407 d.Hr.), un părinte al bisericii și
arhiepiscop de Constantinopol, susține că masacrul lui Irod constituie o dovadă
textuală excelentă în favoarea doctrinei Trinității: supraviețuiesc numai copiii de trei
ani, reprezentându-i pe cei care cred în Trinitate (copiii în vârstă de trei ani sunt
simbolul Dumnezeirii întreite), dar mor copiii de doi ani (simbolul concepției potrivit
căreia Divinitatea ar fi alcătuită din două Persoane) și copiii de un an (simbolul
concepției unitariene – Dumnezeu este o singură Persoană). Să nu uităm însă
contextul istoric: Hrisostom a trăit într-un secol marcat de marea dezbatere ariană
despre Trinitate (preotul Arie a susținut în secolul al III-lea d.Hr. că Hristos a fost
subordonat lui Dumnezeu și că a fost creat de Dumnezeu) care aproape că a scindat
biserica. Interpretarea lui Hrisostom este una alegorică, dar absurdă.
Noi suntem trinitarieni, la fel ca Hrisostom, dar nu căutăm argumente în
favoarea acestei doctrine în relatarea despre masacrul poruncit de Irod. La fel ca
prietenii lui Iov, şi Hrisostom a greşit. Ce lucru a pierdut şi el din vedere?
COMENTARIU BIBLIC
I. Cuvinte aspre
(Revedeţi împreună în grupă Iov 8:1-20; 11:1-20.)
În Iov 8:1-20, Bildad îi dă lui Iov o replică la pledoaria sa fierbinte de nevinovăție
din capitolele 6 și 7. Discursul este rostit pe un ton calm și analitic, dar conține cuvinte
aproape caustice, asemănând vorbele lui Iov cu „un vânt puternic”. Din punctul lui de
vedere, nu există niciun dubiu că Dumnezeu îi pedepsește întotdeauna pe cei răi și le
dă întotdeauna prosperitate celor buni. Pentru a-și susține poziția, aduce ca argumente
adevăruri logice, gândirea populară și analogii din natură. În paranteză fie spus, este
interesant că apare imaginea trestiei care nu crește fără umezeală, Moise, autorul cărții
lui Iov, fiind familiarizat cu această plantă care creștea din abundență în delta Nilului
din Egipt, de unde fugise. Raționamentul lui Bildad și analiza lui acidă îl
105
desensibilizează față de suferința lui Iov, reducându-L pe Dumnezeu la un executant
mecanic al propriei dreptăți.
La rândul lui, Țofar, după ce ascultă o altă pledoarie deznădăjduită a lui Iov
pentru nevinovăție (Iov 9,10), duce concepția sa, bazată pe principiul cauză-efect,
până la concluzia ei amară și chiar dincolo de aceasta: Iov trebuie să fi păcătuit –
dovada este însăși suferința lui (Iov 11:1-4); și, fiindcă nu-și recunoaște vina, ar trebui
pedepsit și mai mult (Iov 11:5,6).
Cu toate aceste aberații, el face totuși la un moment dat o afirmație adevărată
despre „adâncimile lui Dumnezeu” (Iov 11:7,8): Dumnezeu nu poate fi cuprins de
mintea omului și este misterios. În mod ironic, el aduce un argument tocmai împotriva
argumentației sale, făcând loc posibilității neașteptate ca oamenii neprihăniți să sufere.
De discutat: În ce situații din viața ta Dumnezeu nu a intervenit așa cum „ar fi
trebuit”?
II. În apărarea lui Dumnezeu
(Revedeţi împreună în grupă Marcu 15:3-5.)
Prietenii lui Iov aveau o dorință aprinsă de a-L apăra pe Dumnezeu;
argumentele lor sunt un prototip al apologeticii creștine. În zelul lor, ei au pierdut din
vedere faptul că Dumnezeu nu are nevoie de eforturile noastre slabe de a-L apăra.
Adevărul acesta este ilustrat în relatarea din Marcu 15:3-5. După ce este acuzat și
bătut, Isus este adus înaintea lui Pilat. Dar El nu spune nimic ca să Se apere. La fel,
în Iov 38, când Dumnezeu ia în sfârșit cuvântul, nu răspunde la niciuna dintre
întrebările cu care L-a asaltat Iov. El păstrează tăcerea în acele privințe.
Următorul citat a fost atribuit, în diversele lui forme, lui Luther, lui Chambers sau
lui Spurgeon (cel mai probabil acesta din urmă fiind autorul): „Evanghelia este ca un
leu în cușcă. Nu are nevoie să fie apărată, nu are nevoie decât să fie eliberată din
cușcă.” Nu este necesar să-L apărăm pe Dumnezeu. Încercările de a-L apăra sunt
sortite eșecului și, de regulă, nu sunt decât niște încercări de a ne ocroti propriile teorii
întortocheate. Este totuși nevoie să ne susținem convingerile, așa cum ne învață Biblia
(1 Petru 3:15). Este nevoie de apologetică creștină, dar nu cu scopul de a-L
apăra pe Dumnezeu, ale cărui adâncimi sunt de nepătruns (Iov 11:7-9).
De discutat: În ce ocazii ai simțit nevoia să-L aperi pe Dumnezeu? Ai reușit să-
L aperi?
III. Dumnezeu și pedepsirea activă a celor răi
(Revedeţi împreună în grupă Exodul 15:7; 22:22; 32:10; Numeri 16; Apocalipsa
18:8; 19:15.)
Unii oameni detestă să audă despre distrugerea Sodomei și Gomorei, despre
moartea fiilor lui Core, despre plăgile din Egipt (sau cele de la sfârșitul timpului), unde
Dumnezeu pare a fi implicat direct și activ în pedepsirea celor răi și Își varsă mânia
asupra celor care I s-au împotrivit în mod voit și repetat, până când au trecut hotarul
milei Sale. Pentru a împăca această imagine cu chipul unui Dumnezeu iubitor, s-a
106
sugerat ca mânia Lui să fie înțeleasă drept consecință impersonală și inevitabilă a
păcatului. Ideea aceasta atrage după sine concepția că pedeapsa este consecința
directă a păcatului, în care rolul activ al lui Dumnezeu nu este decât acela de a-Şi
retrage protecția de la omul păcătos. Interpretarea aceasta ridică o serie de întrebări:
Dacă există o astfel de lege impersonală și universală a pedepsei, cine a stabilit-o
dacă nu Dumnezeu Însuși? Și, mai important: Cum explicăm manifestările active din
Biblie ale mâniei lui Dumnezeu împotriva celor răi? În marea luptă, păcatul a apărut
într-o ființă, în Satana. La fel, păcatul este curmat – fie prin intermediul pedepselor
directe, aşa cum este arătat în diferite situaţii prezentate în Biblie care prevestesc
judecata finală, fie prin desființarea lui definitivă de la sfârșitul timpului – tot de către o
ființă individuală, un Dumnezeu implicat activ în lucrarea de mântuire. Dar să nu uităm
că judecata lui Dumnezeu este strâns legată de mila Sa.
De discutat: Cum te simți la gândul că Dumnezeu îi pedepsește în mod activ pe
cei răi cu mânia Sa? De ce te simți așa?
3. APLICAȚIA
Ideea că Dumnezeu aplică personal pedeapsa ridică o întrebare foarte practică:
Cum împăcăm rolul Său de pedepsire a păcatului cu dragostea Sa?
Întrebări
1. Cum te simți la gândul că Dumnezeu îi va distruge pe Satana și pe toți cei răi
la sfârșitul istoriei lumii noastre, după învierea a doua?
2. Cum poți integra pedeapsa divină în imaginea Sa de Dumnezeu iubitor?
4. ACTIVITATE
Fă o vizită într-un loc al suferinței din localitatea ta (un azil, un spital) și slujește
nevoilor oamenilor de acolo.
Povestește-ți experiența în cadrul studiului pe grupe de săptămâna viitoare,
relatând ce le-ai spus acelor oameni şi ce ai făcut pentru ei ca să le dai speranţă.
107
STUDIUL 8
12-18 NOIEMBRIE
SÂNGE NEVINOVAT
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Scriitorul de origine algeriană Albert Camus s-a zbătut mult să dezlege
problema suferinței umane. În romanul Ciuma, el utilizează ciuma ca metaforă a relelor
care le produc oamenilor durere. La un moment dat, el descrie scena sinistră a morții
unui băiat afectat de această boală gravă. Un preot, martor la tragedie, îi spune apoi
unui medic care se aflase și el de față: „Este revoltător, pentru că asta întrece puterea
noastră de înțelegere. Dar poate că trebuie să iubim ce nu putem să înțelegem.”
Doctorul îi dă furios următoarea replică: „Nu, părinte. Eu am altă părere despre iubire.
Și voi refuza până la moarte să iubesc un sistem de lucruri în care copiii sunt supuși
torturii!” – Albert Camus, The Plague (Ciuma), p. 218
Și în scena aceasta, și în fragmentele din cartea lui Iov studiate până aici găsim
aceleași răspunsuri simpliste și nesatisfăcătoare la o problemă deloc simplă. Și Iov, și
doctorul acesta știau că ele nu corespundeau realității cu care se confruntau. De aici
și provocarea: Cum să găsim răspunsuri logice la o situație care de multe ori pare
ilogică? Săptămâna aceasta, vom continua studiul început săptămâna trecută.
Completează și memorează: Credinţa este o încredere în lucrurile
nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute. (Evrei 11:1, NTR)
108
PROTESTUL LUI IOV
Elifaz, Bildad și Țofar aveau dreptate: Dumnezeu chiar pedepsește răul. Însă ei
nu aveau dreptate în cazul lui Iov. Suferința lui Iov nu era un exemplu de dreptate
retributivă, de pedeapsă pentru o faptă rea. Nu era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru
păcatele lui, cum fusese în cazul lui Core, Datan și Abiram, de pildă, și nu era nici o
consecință a păcatelor lui, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri. Nu, Iov era un
om fără prihană; Dumnezeu Însuși afirmă acest lucru (vezi Iov 1:8). El nu merita
suferința aceea și știa foarte bine că nu o merita. De aceea nu a cedat la poziția lui și
s-a plâns cu atâta amar.
1. Ce Îi spune el lui Dumnezeu și de ce sunt justificate cuvintele lui în
situația dată? Iov, capitolul 10
Sunt dezgustat de viaţa mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi
vorbi din amărăciunea sufletului meu. Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă
condamna! Fă-mă să ştiu de ce te cerţi cu mine? Îţi place să mă asupreşti, să
dispreţuieşti lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celui
rău? Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu aşa cum văd oamenii? Sunt zilele Tale ca zilele
omului sau anii Tăi ca anii lui, ca să-mi cauţi nedreptatea şi să-mi cercetezi
păcatul, deşi Tu ştii că sunt nevinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna
Ta? Mâinile Tale m-au modelat şi m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?
Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou ţărână?
N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele şi închegat ca brânza? M-ai îmbrăcat cu
piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane. Mi-ai dat viaţă şi mi-ai
arătat îndurare, iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul. Iată totuşi ce ai ascuns
în inima Ta şi ce ştiu că aveai de gând: ca, dacă păcătuiesc, să mă urmăreşti şi
să nu-mi ierţi vina. Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi pot înălţa
capul, pentru că sunt plin de ruşine şi înecat în necaz. Dacă mă ridic, mă vânezi
ca pe un leu şi iarăşi Îţi arăţi marea Ta putere împotriva mea. Aduci mai mulţi
martori împotriva mea, mânia Ta creşte faţă de mine şi mă loveşti cu o mulţime
de necazuri. De ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O! de aş fi murit înainte
să mă vadă cineva! Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, purtat din pântece drept în
mormânt. Oare nu-mi sunt puţine zilele? Opreşte-te şi lasă-mă singur, să pot afla
puţină mângâiere înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în
ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara nopţii întunecate, a umbrei adânci şi
a dezordinii, unde chiar şi lumina este precum întunericul!»” (Iov 10:1-22, NTR)
Nu pun oamenii credincioși întrebări asemănătoare în circumstanțe deosebit de
tragice? De ce, Doamne, Te-ai mai chinuit să mă aduci la existență? Sau: De ce Te
porți așa cu mine? Sau: N-ar fi fost mai bine să nu mă fi născut, decât să trec prin
atâtea?
Să reținem că motivul pentru care lui Iov îi era atât de dificil să găsească
explicația este tocmai faptul că se știa credincios lui Dumnezeu: „… Când ştii bine că
nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta” (Iov 10:7).
109
Situația lui este paradoxală: Iov nu suferea din cauza păcatului său, cum
afirmau prietenii lui, ci din cauză că era un om foarte credincios, cum se arată în
primele două capitole ale cărții. El n-avea de unde să știe că aceasta era cauza și,
chiar dacă ar fi aflat-o, probabil că n-ar fi fost mai puțin mâhnit și frustrat.
În același timp, situația lui, deși unică, este totodată universală, deoarece are
de-a face cu problema universală a suferinței și mai ales cu cazurile în care suferința
pare a fi disproporționată în raport cu răul săvârșit. Șoferul care depășește viteza
legală nu poate fi sancționat la fel ca acela care, depășind-o, lovește mortal pe cineva!
Ce îi poți spune cuiva care consideră că suferă pe nedrept?
110
LUNI, 14 NOIEMBRIE
„SÂNGE NEVINOVAT”?
Se vorbește mult despre suferința oamenilor „nevinovați”. Chiar Biblia folosește
expresia „sânge nevinovat” (Isaia 59:7, Ieremia 22:17, Ioel 3:19), de regulă în contextul
atacării sau chiar al uciderii unor oameni care își văd liniștiți de viața lor. În sensul
acesta, da, în lumea noastră se varsă mult sânge nevinovat.
Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat;
gândurile lor sunt gânduri de răutate, iar pe căile lor se află prăpădul şi
nenorocirea. (Isaia 59:7, NTR)
Dar tu nu ai ochi şi inimă decât pentru câştigul necinstit, pentru a vărsa
sânge nevinovat, pentru a asupri şi a tâlhări.»” (Ieremia 22:17, NTR)
Egiptul va ajunge pustiu, iar Edomul – un deşert sterp, din cauza violenţei
faţă de poporul lui Iuda, în a cărui ţară au vărsat sânge nevinovat. (Ioel 3:19, NTR)
Pe de altă parte totuși, Biblia declară că toți oamenii sunt păcătoși și corupți.
Apare atunci nevoia de a redefini termenul „nevinovat”. Dacă toți au păcătuit, dacă toți
au călcat Legea lui Dumnezeu, atunci cine este cu adevărat fără vină? Cum spunea
cineva: „Certificatul de naștere este dovada că ești păcătos.”
Deși teologii și cercetătorii au dezbătut secole la rând problema relației dintre
om și păcat, Biblia arată clar că păcatul a avut impact asupra tuturor oamenilor. Ideea
păcătoșeniei omului nu se găsește numai în Noul Testament. Acesta o preia de fapt
din Vechiul Testament și o dezvoltă.
2. Ce ne spun textele următoare despre realitatea păcatului? 1 Împărați
8:46; Psalmii 51:5; Proverbele 20:9; Isaia 53:6; Romani 3:10-20.
Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască –
şi, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna duşmanilor lor care îi vor duce captivi
într-o ţară vrăjmaşă, îndepărtată sau apropiată, (1 Regi 8:46, NTR)
Iată că sunt născut în nelegiuire, în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmii
51:5, NTR)
Cine poate spune: „Mi-am păstrat inima curată, sunt curat şi fără păcat.”?
(Proverbe 20:9, NTR)
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare urmându-şi propriul drum, dar
Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. (Isaia 53:6, NTR)
după cum este scris: „Nu există nici un om drept, nici unul măcar! Nu
există nici unul care să aibă pricepere! Nu există nici unul care să-L caute pe
Dumnezeu! Toţi s-au rătăcit, cu toţii au devenit buni de nimic! Nu mai există nici
unul care să facă binele, nici unul măcar! Gâtlejul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înşală, sub buzele lor este venin de viperă, gura le este plină de
blestem şi amărăciune, picioarele lor se grăbesc să verse sânge, iar pe căile lor
se află prăpădul şi nenorocirea. Ei nu cunosc calea păcii. Nu este frică de
111
Dumnezeu înaintea ochilor lor!” Ştim că tot ce spune Legea, le spune celor ce
sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi întreaga lume să fie găsită
răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. Căci „nici o fiinţă nu va fi îndreptăţită
înaintea Lui” prin faptele prescrise de Lege, deoarece prin Lege vine
cunoaşterea păcatului. (Romani 3:10-20, NTR)
Pe lângă mărturia clară a Scripturii, orice om care L-a cunoscut pe Domnul, care
a înțeles câtuși de puțin bunătatea și sfințenia Sa are dovada realității păcătoșeniei
umane în propria experiență. Și atunci, cine dintre noi (excluzând bebelușii și copiii
mici, despre care vom discuta mai târziu) este cu adevărat „nevinovat”?
Pe de altă parte însă, nu aceasta este de fapt problema. Iov era un om păcătos;
din acest punct de vedere, el nu era nevinovat, după cum nici copiii lui nu erau
nevinovați. Și totuși ce a făcut el sau ce au făcut ei ca să merite o astfel de soartă? Nu
este aceasta cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să și-o pună oamenii atunci
când discută despre suferință? Iov se opune „întăriturilor de lut” (Iov 13:12) ale
prietenilor săi, cu convingerea că tot ce i se întâmpla nu era pe merit.
Când Îl cunoaștem pe Dumnezeu și sfințenia lui și ne dăm seama de
păcătoșenia noastră, de ce nevoie a noastră devenim conștienți?
112
MARŢI, 15 NOIEMBRIE
SOARTĂ NEDREAPTĂ
3. Ce adevăr îi prezintă Elifaz lui Iov? Iov 15:14-16
Ce este omul ca el să poată fi curat sau ce este cel născut din femeie ca
să poată fi drept? Dacă Dumnezeu nu se încrede nici în sfinţii Săi, dacă nici chiar
cerurile nu sunt curate în ochii Săi, cu atât mai puţin omul care este mârşav şi
corupt, care bea nedreptatea ca pe apă. (Iov 15:14-16, NTR)
Elifaz afirmă un nou adevăr, de data aceasta cu privire la păcătoșenia tuturor
oamenilor. Păcatul este o realitate universală a vieții pe pământ, la fel și suferința. Este
știut că toată suferința umană își are cauza ultimă în păcat. Și Dumnezeu poate folosi
suferința ca mijloc pentru a ne învăța lecții importante: „Dumnezeu îl încearcă
întotdeauna pe poporul Său în cuptorul suferinţei. În dogoarea focului din cuptor se
separă zgura de aurul adevărat al caracterului creștin.” – Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, ed. 2015, p. 123
Dar, când discutăm despre suferință, se mai ridică o întrebare: Cum ne explicăm
suferința din care nu iese nimic bun? Ce rost are suferința în cazul celor care mor pe
loc, fără să mai fie timp pentru separarea zgurii de aurul caracterului? Ce rost are
suferința celor care nu ştiu nimic despre Dumnezeul adevărat și care n-au auzit de El
niciodată? Ce putem spune despre cei care în urma suferinței devin și mai supărați, și
mai furioși, și mai împotrivitori față de Dumnezeu? Nu putem ignora aceste situații și
nici nu putem să dăm un răspuns stereotip, dacă nu vrem să facem aceeaşi greşeală
ca acuzatorii lui Iov!
Şi ce lucru bun iese din moartea violentă a animalelor surprinse de un incendiu
în pădure? Dar din moartea miilor de victime ale unei catastrofe naturale sau a civililor
într-un război? Ce lecții ar fi putut învăța ei sau rudele lor apropiate în ultimele secunde
de viață? Iar unii ar putea pune întrebări nu numai despre moartea copiilor lui Iov, ci și
despre moartea slujitorilor lui care au fost trecuți „prin ascuțișul sabiei” (Iov 1:15,17)
sau care au fost arși de vii de „focul lui Dumnezeu” (vers. 16).
Da, Iov și acuzatorii lui puteau învăța ceva de aici și, prin credincioșia lui Iov,
acuzațiile lui Satana puteau fi respinse, dar soarta acestor oameni pare nedreaptă.
Suferința lor nu este justificată.
Și acum se petrec asemenea lucruri. Un copil de șase ani moare de cancer.
Este soarta lui dreaptă? O studentă de douăzeci de ani este scoasă cu forța din mașină
și abuzată sexual. Este drept? O mamă a trei copii moare la treizeci şi cinci de ani într-
un accident de mașină. Este corect să moară? Ce putem spune despre japonezii care
și-au pierdut viața în cutremurul din 2011? S-au făcut vinovați de ceva ca să merite o
astfel de moarte? Dacă nu, atunci nici soarta lor n-a fost dreaptă. Acestea, da, întrebări
grele!
113
„AJUNGE ZILEI NECAZUL EI…”
4. Citește textele următoare și observă soarta celor menționați în ele. A
fost dreaptă soarta lor?
În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale
mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. Dintr-odată un
vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel
închinat (Iov 1:18-20, NTR)
Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Haidem să ieşim la câmp!” Pe când se aflau
acolo, Cain l-a lovit pe fratele său, Abel, şi l-a omorât. (Geneza 4:8, NTR)
La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la
întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al
prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. Când Faraon,
slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt,
pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. (Exodul 12:29-30, NTR)
Războinicii din cetate au ieşit şi s-au luptat împotriva lui Ioab. Au murit
câţiva dintre războinicii lui David şi a murit şi hititul Urie. (2 Samuel 11:17, NTR)
Ei l-au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în puţul lui Malchia, fiul regelui, care
era în curtea temniţei. Ei l-au coborât înăuntru cu nişte funii. Acolo nu era apă,
ci doar noroi, astfel că Ieremia s-a afundat în noroi. (Ieremia 38:6, NTR)
şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. (Matei 14:10, NTR)
femeile şi-au primit morţii înviaţi; unii au fost torturaţi şi au refuzat să fie
eliberaţi, ca să obţină o înviere mai bună, alţii au îndurat batjocură şi biciuire, şi
chiar lanţuri şi închisoare, au fost împroşcaţi cu pietre, au fost tăiaţi în două cu
fierăstrăul, au fost ucişi cu sabia, au umblat îmbrăcaţi în piei de oi şi de capre;
săraci, persecutaţi, chinuiţi, ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin
pustie şi prin munţi, prin peşteri şi prin gropile pământului. (Evrei 11:35-38, NTR)
Biblia reflectă o realitate crudă a existenței în lumea noastră căzută: răul și
suferința sunt reale. Numai cine citește superficial Biblia și scoate nişte texte din
context poate trage concluzia că viața aici ar fi dreaptă, corectă și bună și că, dacă Îi
rămânem credincioși lui Dumnezeu, vom fi scutiți de suferință. Este adevărat că
ascultarea de Domnul ne poate aduce mari binecuvântări acum, dar aceasta nu
înseamnă că ea ne-ar feri complet de suferință. Cazul lui Iov este concludent!
În Predica de pe Muntele Fericirilor, Isus ne-a îndemnat să ne punem
încrederea în Dumnezeu și să nu ne îngrijorăm gândindu-ne ce vom mânca, ce vom
bea sau cu ce ne vom îmbrăca. Și, pentru a arăta de ce putem avea încredere că
Dumnezeu este bun și are grijă de nevoile noastre, El a dat exemple din natură. Iar în
114
concluzie a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine… Ajunge zilei necazul ei”
(Matei 6:34).
Observă afirmația: Ajunge zilei necazul ei. Isus n-a negat prezența, chiar zilnică,
a răului (dintr-un cuvânt grecesc care poate avea sensul de „răutate”, „barbarie” și
„malițiozitate”). Dimpotrivă, a admis-o. El a recunoscut prevalența și prezența răului în
existența noastră cotidiană. Și cum ar fi putut să nu recunoască? Fiind Domnul, El
cunoaște răul din lumea aceasta mai bine decât oricare dintre noi.
Cine nu a simțit cât de nedreaptă și de amară poate fi viața? Cum ne ajută
faptul că Isus a recunoscut realitatea existenței răului?
115
JOI, 17 NOIEMBRIE
LUCRURILE NEVĂZUTE
5. Citește Proverbele 3:5. Este un text bine cunoscut, dar cum îl putem
aplica la problema suferinței
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.
(Proverbe 3:5, NTR)
Cazul lui Iov, deși unul extrem de rar, reflectă trista realitate a suferinței umane
în lumea aceasta căzută. Și nu numai cazul lui, ci și alte cazuri descrise în Biblie ne
dovedesc această realitate. Avem chiar în preajma noastră astfel de dovezi. Cu toții
suntem mai mult sau mai puțin afectați de suferință.
„Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște și e
tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră” (Iov 14:1,2).
Așadar, întrebarea la care ne străduim să găsim răspuns este aceasta: Cum
explicăm suferința? Ce sens are suferința care ni se pare nedreaptă? Ce rost are
suferința oamenilor nevinovați? După cum am văzut în studiul 2, marea luptă, ca temă-
reper a Bibliei, ne ajută să explicăm existența răului în lumea noastră.
Dar chiar și așa, ne este dificil să înțelegem de ce se petrec unele lucruri. Uneori
– mai bine zis, deseori – se întâmplă lucruri care par lipsite de sens. În astfel de
momente, când ne este greu să le pricepem, avem nevoie să ne încredem în bunătatea
lui Dumnezeu. Avem nevoie să învățăm să ne punem încrederea în El, chiar dacă
răspunsurile nu sunt ușor de găsit și chiar dacă nu vedem că ar putea ieși ceva bun
din răul și suferința respectivă.
În Evrei 11:1 citim: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite,
o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Pornind de la lucrurile pe
care le vedem, cum putem învăța să ne punem încrederea în Dumnezeu pentru
lucrurile pe care nu le vedem? A reușit Iov să învețe lecția aceasta?
116
Problema suferinței umane nu este deloc simplă. Cartea lui Iov ne dezvăluie un
plan mai larg al suferinței, la care altfel n-am avea acces, dar, chiar așa, nu ne dă
răspuns la toate întrebările.
Există însă o diferență fundamentală între cei care încearcă să dezlege
problema suferinței fără Dumnezeu și cei care încearcă să o dezlege cu Dumnezeu.
Însă, atunci când crezi în existența lui Dumnezeu, problema durerii devine și mai
încurcată, din cauza întrebărilor inevitabile pe care le ridică existența Sa și existența
concomitentă a răului și suferinței. Pe de altă parte, avem un avantaj pe care ateii nu-
l au: posibilitatea de a afla răspunsul. (Există dovezi că, în ultima parte a vieții sale,
Camus, autorul romanului Ciuma, despre care se amintea la secțiunea de sâmbătă,
omul care căuta să găsească un răspuns la problema suferinței a dorit să fie botezat;
a decedat însă la scurt timp, într-un accident de mașină.)
Noi avem speranța aceasta: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea
nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi
au trecut” (Apocalipsa 21:4). Până și cei care nu cred această făgăduință și alte
făgăduințe din Biblie sunt nevoiți să admită că viața ar fi cu mult mai frumoasă dacă ar
avea această speranță și dacă n-ar trăi sub apăsarea gândului că tot ce-i așteaptă
după atâta zbucium este neființa și că existența lor este lipsită de sens!

STUDIU LA RÂND
BIBLIA: PSALMII 4–10
1. Cum este înconjurat cel neprihănit de bunăvoința Domnului?
2. Ce anume l-a determinat pe psalmist să se întrebe ce este omul?
3. Cine nu este uitat pe vecie?
4. Cine și de ce nu poate vedea judecățile Domnului?

5. Care este adevărata cauză a îndoielii și scepticismului?
SUPLIMENT
117
1. Ce răspunsuri ați avut la rugăciune săptămâna aceasta? Împărtășiți-le grupei
Explicație
1. De ce suferea Iov și de ce îi era atât de greu să găsească explicația
suferinței?
2. În ce sens putem spune că Iov era păcătos și în ce sens că era nevinovat?
3. Discutați cazurile de suferință nejustificată (secțiunea de marți)! Ce
răspunsuri sunt?
4. De ce îngăduie Domnul să sufere sau să moară oameni nevinovați?
5. Cum se aplică textul din Proverbele 3:5 la Iov sau la alţii care suferă?
Aplicație
1. Dacă am ști că suferim ca nevinovați, am suporta mai ușor sau mai greu? De
ce?
2. Cum putem păstra acest echilibru între conștiența păcătoșeniei și
nevinovăție?
3. Ce ai face dacă te-ai confrunta cu o astfel de situație în viața ta sau a cuiva
apropiat?
4. Cum ai experimentat prezența răului și a suferinței? Ce ai învățat?
5. Ce putem face când se întâmplă – nouă sau altora – lucruri lipsite de sens?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru mângâierea pe care o primim în suferință!
2. Să ne rugăm pentru puterea de a trăi cu întrebări la care nu avem răspuns!
118
19 noiembrie – Dar pentru Centrul Media Adventist din Romania (colectă)

La nivelul cunoştinţelor: Membrii să exploreze semnificația naturii umane
păcătoase și impactul ei asupra suferinței din lumea aceasta.
La nivelul sentimentelor: Să conștientizeze faptul că Dumnezeu este profund
mâhnit de suferința generată de nedreptatea umană și de păcatul din lumea aceasta
și să devină conștienți de neputința lor în fața acestei suferințe.
La nivel practic: Să caute răspunsul la suferința umană fără să ajungă să se
supere pe Dumnezeu, ci întărindu-și credința.
SCHIȚA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Natura umană păcătoasă
A. De ce are Iov doar parțial dreptate când își susține insistent nevinovăția?
B. Cum ne ajută conștientizarea stării păcătoase a naturii umane să înțelegem
suferința din cartea lui Iov?
II. Sentimente: Suferința și păcatul
A. Cum reacționezi în fața suferinței nemeritate provocate de război, terorism,
dezastre naturale etc.?
B. Ce atitudine ai când cineva Îl acuză pe Dumnezeu că permite asemenea
atrocități și dezastre?
III. Practic: Credința și suferința
A. Care este relația dintre credință și suferință în cartea lui Iov?
B. Este credința un alt răspuns facil la problema suferinței umane? De ce da
sau de ce nu?
Rezumat: Când privim la suferința nemeritată din lumea noastră, ne dăm înapoi
îngroziţi. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că oamenii nevinovați care suferă
nu sunt complet nevinovați. Suferința face parte din această lume plină de păcat pe
care Satana încearcă să o distrugă și care este locuită de oameni păcătoși prin însăși
natura lor. Ceea ce ne ajută să privim dincolo de suferință, către restaurarea divină,
este credința.
1. MOTIVARE
119
Pasajul central: Matei 2:13-18
Ideea de bază: Întâmplările de tipul celei consemnate în Matei 2:13-18 ne ajută
să înțelegem grozăvia păcatului din această lume. Masacrarea de către Irod a copiilor
din Betleem este în realitate încercarea lui Satana de a-L ucide pe Pruncul Mesia. De
ce a trebuit să moară copilașii aceia și de ce a trebuit ca părinții lor să treacă printr-o
așa traumă? Nu există explicații satisfăcătoare pentru asemenea atrocități, decât dacă
privim prin credință la lucrurile nevăzute și dacă acceptăm lucrurile pe care nu le putem
înțelege, știind că Dumnezeu va face dreptate.
Prin intermediul noilor mijloace tehnice suntem bombardați continuu cu tot felul
de noutăţi și avem acces în timp real la știri înfiorătoare despre decesele și catastrofele
din lumea noastră. Totuși această supraexpunere la suferința umană de pe mapamond
ne face să nu mai fim sensibili la suferința care există chiar lângă noi. Folosiți ocazia
pentru a discuta despre modul subtil în care ne este influențată viața de mijloacele de
comunicare și informare.
Discuție introductivă: Într-un ziar american, a apărut recent un articol în care se
afirma că este foarte posibil ca 4% dintre deținuții care au primit pedeapsa capitală să
fi fost condamnați pe nedrept și că numai 1,6% dintre ei au fost eliberaţi (ceea ce
înseamnă că ceilalți 2,4% au fost executați pentru o faptă pe care n-au comis-o). Să
ne gândim, de exemplu, la povestea unui texan acuzat de uciderea soției sale. După
ce a petrecut în spatele gratiilor douăzeci şi cinci de ani, a fost eliberat pe baza unor
noi probe care arătau clar că altcineva comisese crima respectivă. Închipuie-ți: să faci
douăzeci și cinci de ani de închisoare, lovit de pierderea grea a soției și știindu-te
nevinovat!
Sau să ne gândim la australianca Lindy Chamberlain-Creighton care a fost
acuzată în 1980 că și-ar fi ucis copilul în timp ce participa la o tabără de corturi. Abia
după ce a făcut trei ani de închisoare, au început să apară noi dovezi în favoarea
declarației sale că un câine dingo îi luase bebelușul din cort. Povestea ei a fost
ecranizată într-un film de succes, care vorbește despre nevoia universală a oamenilor
de a vedea că li se face dreptate celor nevinovați.
În cazul altora însă, redeschiderea dosarului şi achitarea se produce abia după
ce sunt executați. Lumea noastră este plină de astfel de în-tâmplări nefericite, de
nedreptăți și de acuzații false. Una este să vezi pe cineva suferind dintr-un motiv
necunoscut și cu totul alta este să-l vezi suferind din cauza răutății altora.
Ce simțăminte ai în fața suferinței absurde din lumea noastră?
Până aici, am subliniat nevinovăția lui Iov în toată suferința pe care a suportat-
o. De fapt, cartea care îi poartă numele precizează încă de la început, că Iov era „fără
prihană și curat la suflet” (Iov 1:1,8; 2:3). Totuși cuvântul ebraic utilizat aici, tam,
înseamnă „complet, integru, întreg, nevinovat”, dar nu neapărat „fără păcat”. La fel ca
toți oamenii care au trăit după căderea în păcat, Iov era un păcătos care se pocăiește
(Iov 42). În timpul studiului, să păstrăm mereu în minte realitatea păcatului, chiar și în
viața lui Iov. În felul acesta, îl vom simți pe Iov mai aproape de noi.
120
COMENTARIU BIBLIC
I. Doamne, pentru ce?
În cuvântarea din capitolul 10, destinatarul pledoariei lui Iov nu mai este Bildad,
ci Dumnezeu: „Eu zic lui Dumnezeu” (Iov 10:2). Cuvintele lui de aici sunt foarte diferite
de cele pe care le rostește la sfârșit, când Îi vorbește efectiv lui Dumnezeu (Iov 40:3-
5; 42:1-6). Aici își varsă amărăciunea care i-a cuprins sufletul. Și Îl întreabă pe
Dumnezeu pentru ce continuă „să-l chinuiască” sau, potrivit altor versiuni, să-l
asuprească, acțiune care, în alte locuri din Biblie, este condamnată de Dumnezeu
(Ezechiel 22:29).
În această nouă apărare a nevinovăției sale, el începe să-și pună întrebări
despre caracterul acestui Dumnezeu care îl urmărește fără încetare. Acela care l-a
creat și l-a întocmit atât de frumos pare a acționa acum fără nicio logică. Ne întrebăm
dacă nu cumva Iov însuși crezuse în „teologia retribuției” – doar în aspectul ei pozitiv
(că Dumnezeu îl binecuvântează pe cel neprihănit) – și dacă nu cumva acum, când
lucrurile ieșiseră din acest tipar, convingerea lui era zdruncinată din temelii.
De discutat: Te-ai gândit vreodată ce ai putea să-i spui unui om important într-
o situație tragică? Ce I-ai spune lui Dumnezeu, Ființa cea mai importantă din univers?
II. Natura păcătoasă și credința
(Revedeţi împreună în grupă Romani 3:10-20; Iov 15:14-16 și Evrei 11:1.)
Atât Vechiul, cât și Noul Testament subliniază clar că omul are o natură
păcătoasă. În Romani 3:10-20, Pavel citează de cel puțin opt ori din Vechiul
Testament, cu preponderență din Psalmi (Psalmii 5:9; 10:7; 14:1-3; 36:1; 53:1-3;
140:3; Proverbele 1:16; Isaia 59:7), înfigând adânc rădăcinile teologiei sale despre
natura păcătoasă a omului în concepția Vechiului Testament. Dumnezeu i-a creat pe
Adam și Eva după chipul Său (Geneza
1:26-28), dar, după cădere, chipul acesta din ei a fost afectat și toți descendenții
lor împărtășesc natura decăzută, se nasc cu slăbiciuni și cu tendințe spre păcat
(Psalmii 51:5; Romani 5:12-17).
Noi nu suntem părtași la păcatul lui Adam și nici nu l-am moștenit (așa cum
susține doctrina păcatului originar, al cărei inițiator a fost Augustin), dar am moștenit
tendința spre păcat și ne naștem într-o stare de corupție. În acest punct, Hristos a fost
diferit de noi: El S-a născut cu starea decăzută a naturii umane (Evrei 2:17), dar nu a
păcătuit niciodată (Evrei 4:15).
Iov face parte din lungul șir de descendenți ai lui Adam. Deși era nevinovat în
suferința lui, el era totuși un păcătos, la fel ca noi. Și atunci, cum putea să stea înaintea
lui Dumnezeu? Numai prin credință. Acesta este poate unul dintre răspunsurile pe care
ni le oferă cartea lui Iov.
Perspectiva credinței este singura care ne ajută să facem față potopului
nesfârșit de păcate și nenorociri petrecute de-a lungul istoriei lumii. Potrivit definiției
121
din Evrei 11:1, credința privește dincolo de realitatea imediată și iminentă, însușindu-
și realitatea îndepărtată și transcendentă a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu, unde
va fi ștearsă orice lacrimă și unde nu va mai fi nicio durere (Apocalipsa 21).
De discutat: Ce modificări a suferit concepția ta despre suferința umană în urma
cunoașterii adevărului că omul are o natură păcătoasă?
III. Crearea unei ființe umane
În capitolul 10, în pledoaria amară și deznădăjduită pe care Iov I-o adresează
lui Dumnezeu, descoperim o frumoasă descriere a începuturilor vieții umane. El
înfățișează într-un limbaj poetic modul în care Dumnezeu „țese” copilul în pântecele
mamei și măiestria cu care El îi dă formă după chipul Său. Într-o lume care nesocotește
cu atâta încăpățânare și cruzime valoarea vieții umane, de la concepție și până la
bătrânețe (dacă ne gândim doar la avorturile provocate și la atâtea cazuri de
eutanasiere), Iov ne oferă o imagine impresionantă despre grija și dragostea cu care
ne creează Dumnezeu pe fiecare în parte. El confirmă faptul că Dumnezeu pune mare
preț pe om, atât de mare, încât, așa cum arată Scriptura, a fost dispus să-L dea pe
Fiul Său ca să moară pe cruce pentru omul slab, îndurând o suferință mai mare decât
am putea noi să ne închipuim (Isaia 53:5).
De discutat: Ce înseamnă pentru tine faptul că Dumnezeu prețuiește viața
fiecărui om?
3. APLICAȚIA
Studiul din această săptămână nu ne oferă un răspuns la problema suferinței,
dar ne ajută să începem să privim dincolo de ea.
Întrebări
1. Cum poți găsi speranță în timp de suferință?
2. Ce anume ți-a dat speranță atunci când ai suferit?
4. ACTIVITATE
Studiază capitolele sau paragrafele despre valdenzi din cărțile lui Ellen G. White
şi prezintă la grupă episoade, momente impresionante din istoria lor.
122
STUDIUL 9
19-25 NOIEMBRIE
INDICIILE SPERANȚEI
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
„Omul este singurul animal”, scria eseistul britanic William Hazlitt, „care râde și
plânge, fiindcă este singurul animal care își dă seama de diferența dintre cum sunt și
cum ar trebui să fie lucrurile.”
Sigur că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie! Dar, pentru creștinul care crede
în făgăduința revenirii Domnului Isus, există o speranță – marea speranță a schimbării
stării actuale a lumii (2 Petru 3:13). Lumea în care vom trăi va fi atât de minunată, încât
cu greu ne-o putem închipui acum, cu mintea noastră întunecată de păcat (1 Corinteni
13:12). Mentalitatea secularizată, cu orizontul ei limitat, a pierdut însă această
speranță de multă vreme.
Săptămâna aceasta, vom continua studiul temei suferinței în cartea lui Iov și
vom descoperi că Iov a reușit să-și exprime speranța, deși știa că suferea în mod
nedrept, inexplicabil și nejustificat.
Ce speranță a avut el și ce speranță putem avea și noi?
Completează și memorează: Chiar şi lucrul acesta poate fi spre scăparea
mea: ştiu că cei lipsiţi de evlavie nu pot ajunge înaintea Lui. (Iov 13:16, NTR)
123
FĂURITORI DE MINCIUNI
1. Ce afirmaţie face înţeleptul în Proverbele 17:28? Cui i se aplică – lui Iov
sau prietenilor săi?
Chiar şi un prost este considerat înţelept dacă tace şi priceput dacă-şi ţine
gura. (Proverbe 17:28, NTR)
Dintre toate câte vedem la Iov, nu putem să nu remarcăm faptul că el nu rămâne
încremenit în durerea lui și nu ascultă în tăcere acuzațiile prietenilor lui. Dimpotrivă, el
ripostează împotriva ideilor pe care le consideră a fi un amestec de adevăr și eroare.
După cum am văzut, oamenii aceștia n-au dat dovadă de prea mult tact și de prea
multă compasiune; pretinzând că vorbesc în Numele lui Dumnezeu, ei susțineau că
suferința lui era justificată, că el își merita soarta, ba chiar că merita o soartă mai rea!
Chiar și numai una dintre ideile acestea era greu de suportat, cu atât mai puțin toate
trei la un loc! Iov s-a văzut nevoit să le dea o replică.
2. Ce atitudine adoptă Iov, în replica pe care le-o dă prietenilor lui? Iov
13:1-14?
Ochiul meu a văzut toate aceste lucruri, urechile mele au auzit şi au
înţeles. Ce ştiţi voi ştiu şi eu; nu sunt mai prejos decât voi. Dar vreau să vorbesc
Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr cauza înaintea lui Dumnezeu! Voi mă
amăgiţi cu minciuni, toţi sunteţi nişte doctori de nimic. Mai bine aţi fi tăcut! Aşa
aţi fi arătat înţelepciune. Ascultaţi-mi apărarea, ascultaţi răspunsul buzelor mele!
Vreţi să vorbiţi cu răutate în Numele lui Dumnezeu şi să spuneţi minciuni în
favoarea Lui? Vreţi să-I ţineţi partea sau să fiţi apărători ai lui Dumnezeu? Va fi
oare bine de voi când vă va cerceta? Îl puteţi oare înşela aşa cum înşală un om
pe un altul? Oare nu vă va mustra El, dacă încercaţi să-I ţineţi partea pe ascuns?
Oare nu vă va înspăimânta măreţia Lui? Nu va cădea peste voi groaza Lui?
Cugetările voastre sunt proverbe de cenuşă, iar apărarea voastră e una de lut.
Tăceţi! şi vă voi vorbi; apoi fie ce-o fi! La ce bun să-mi iau carnea în dinţi şi să-
mi pun viaţa în propriile mâini? (Iov 13:1-14, NTR)
După cum am citit în capitolul 2, oamenii aceștia n-au rostit nicio vorbă în
primele șapte zile de după sosirea lor la Iov. Dacă ne gândim totuși câte au spus după
aceea, înțelegem de ce a adoptat Iov această atitudine și ajungem să-i dăm dreptate!
De asemenea, observăm că Iov îi acuză nu doar de faptul că spuneau minciuni,
ci și pentru că le spuneau ca să-L apere pe Dumnezeu (fapt interesant dacă ne gândim
la deznodământul cărții – vezi Iov 42:7). După ce Domnul i-a spus aceste cuvinte
lui Iov, Domnul i-a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi
împotriva celor doi prieteni ai tăi, căci nu aţi vorbit drept despre Mine ca robul
Meu Iov. (Iov 42:7, NTR) Sigur că este mai bine să nu spui nimic decât să spui ceva
greșit (cine n-a învățat lucrul acesta din proprie experiență?). Se pare însă că a spune
lucruri greșite despre Dumnezeu este o faptă mult mai gravă. În mod ironic, oamenii
aceștia credeau că-L apărau pe Dumnezeu de plângerile lui Iov! Dar Iov, deși nu
124
înțelegea de ce trecea prin atâtea necazuri, știa suficient cât să-și dea seama că ei
erau niște „făuritori de minciuni” (Iov 13:4).
Când ți s-a întâmplat ultima oară să spui ceva greșit sau nelalocul lui? Ce
poți face pentru a nu mai repeta această greșeală?
125
LUNI, 21 NOIEMBRIE
„CHIAR DACĂ MĂ VA UCIDE…”
La începutul acestui trimestru, am studiat despre sfârșitul lui Iov și despre
prosperitatea de care s-a bucurat în cele din urmă. Am mai văzut că Iov a avut o
speranță chiar și în această suferință cumplită. Iar noi, care trăim în vremea de acum
și care cunoaștem sfârșitul tuturor lucrurilor, știm că există cu mult mai multe lucruri
demne de sperat decât și-ar fi imaginat Iov.
Însă, când copiii i-au murit, când și-a pierdut agoniseala de-o viață și când a
fost lovit de boală, Iov n-a știut decât că viața lui a luat brusc o întorsătură urâtă. Și,
deși a declarat cu multă mâhnire că-și dorea să nu se fi născut deloc sau să fi trecut
din pântecele mamei sale direct în mormânt, el și-a exprimat totuși speranța în
Dumnezeul care, după câte reușea să înțeleagă în momentul acela, îl trata în mod
nedrept.
3. Citește Iov 13:15. Ce spune Iov aici?
Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El. Da, îmi voi apăra căile
înaintea feţei Lui. (Iov 13:15, NTR)
Spre deosebire de textul în limba română unde Iov se declară complet
deznădăjduit, cele mai multe versiuni ale Bibliei în limba engleză interpretează versetul
acesta ca pe o declarație puternică de credință: „Chiar dacă mă va ucide, eu tot voi
nădăjdui în El.” În ciuda a tot ce i s-a întâmplat și chiar dacă ar fi murit (probabilitatea
aceasta i se părea foarte mare și știa că Dumnezeu putea să pună punct vieții lui), el
avea să-și pună mai departe încrederea în Domnul!
„Bogățiile harului lui Hristos trebuie păstrate în minte. Strânge ca pe o comoară
lecțiile pe care ți le dă harul Său. Credința ta să fie cum a fost credința lui Iov, ca să
poți spune: «Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El.» Prinde-te de făgăduințele
Tatălui tău ceresc și adu-ți aminte cum S-a purtat în trecut cu tine și cu slujitorii Lui,
fiindcă «toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu».”
– Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 20 octombrie 1910
Omenește vorbind, Iov nu avea motive să mai spere. Dar el nu se baza doar pe
perspectiva umană. Rostind această frumoasă declarație de credință și speranță, el
priveşte prin ochii lui Dumnezeu și îşi pune încrederea în El.
Cum a reușit Iov să-și păstreze credința în Dumnezeu în marea lui
suferință? Ce răspuns putem formula dacă citim Iov 1:1 și Iacov 2:20-22? Ce
învățăm despre valoarea credincioșiei și a ascultării pentru creștin?
înaintea feţei Lui. (Iov 13:15, NTR)
Of, om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este
zadarnică? Avraam, strămoşul nostru, n-a fost el îndreptăţit prin fapte, atunci
când l-a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar? Vezi deci că credinţa a lucrat împreună
cu faptele lui, şi credinţa a fost făcută desăvârşită prin fapte. (Iacov 2:20-22, NTR)
126
INDICIILE SPERANȚEI
4. Ce indicii suplimentare există cu privire la faptul că Iov avea speranță și
că speranța lui era la Dumnezeu? Iov 13:16
Chiar şi lucrul acesta poate fi spre scăparea mea: ştiu că cei lipsiţi de
evlavie nu pot ajunge înaintea Lui. (Iov 13:16, NTR)
Este interesant că versetul acesta urmează imediat după declarația lui Iov că
avea să spere în Dumnezeu chiar dacă avea să moară. El își exprimă încrederea că
Dumnezeu avea să-l scape. La ce fel de scăpare se referă el aici dacă nu la eliberarea
din moarte? Nu este moartea doar o clipă de odihnă, o perioadă scurtă de somn? Și
ce urmează după moarte? Învierea la viața veșnică! N-a fost învierea la viața veșnică
marea speranță a tuturor credincioșilor de-a lungul mileniilor? Aceasta era și speranța
lui Iov!
5. Despre ce speranță este vorba în 1 Corinteni 15:11-20? Dacă nu am avea
această speranță, cum am fi?
Deci – fie eu, fie ei – noi aşa predicăm, iar voi aşa aţi crezut. Dar dacă se
predică faptul că Cristos a fost înviat din morţi, cum pot spune unii dintre voi că
nu există învierea morţilor? Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a
fost înviat. Dar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este
zadarnică şi, de asemenea, şi credinţa voastră este zadarnică. Mai mult decât
atât, noi suntem găsiţi ca depunând o mărturie falsă despre Dumnezeu, pentru
că am depus mărturie că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos, pe Care, dacă este
adevărat că morţii nu învie, nu L-a înviat. Dacă morţii nu învie, nici Cristos n-a
fost înviat, iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credinţa voastră este zadarnică,
iar voi sunteţi încă în păcatele voastre. Atunci şi cei care au murit în Cristos sunt
pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta am nădăjduit în Cristos, atunci suntem
cei mai de plâns dintre oameni! Dar Cristos a fost înviat din morţi, El fiind primul
rod dintre cei care au adormit. (1 Corintieni 15:11-20, NTR)
După această puternică declarație de credință, Iov afirmă că „un nelegiuit
(hanef) nu îndrăznește să vină înaintea Lui”. Rădăcina lui hanef înseamnă
„necredincios” sau „fără Dumnezeu” și are conotații negative în ebraică. Iov știa că
scăparea este numai la Dumnezeu, că mântuirea se găsește numai prin supunerea
completă față de El. Oamenii răi și fără Dumnezeu n-au o asemenea speranță. Cel
mai probabil, Iov își exprima aici încrederea că era mântuit. Nu știm cât de mult
înțelegea el semnificația ritualului aducerii jertfelor pentru păcat. Înainte de Hristos,
credincioșii Domnului n-au putut înțelege mântuirea așa cum o înțelegem noi astăzi,
după Hristos. Dar Iov știa că speranța mântuirii era numai la Domnul și că jertfele pe
care le aducea erau doar o ilustrare a modului în care putea primi această mântuire.
127
SPERANȚA DE DINAINTE DE ÎNCEPUTUL LUMII
Cine dintre noi ar putea rosti o declarație de speranță atât de frumoasă dacă ar
trece prin ce a trecut Iov? Cuvintele sale sunt o remarcabilă confirmare a vieții sale de
credință și ascultare.
Iov avea speranță pentru că Îi slujea unui Dumnezeu al speranței. Biblia, deși
relatează numeroase întâmplări oribile, de la căderea lui Adam și a Evei (Geneza 3) și
până la „căderea Babilonului” de la sfârșitul timpului (Apocalipsa 14:8), este plină de
speranță și de încredere într-un viitor care depășește tot ce ne poate oferi lumea
aceasta.
„Lumea Îi este încredinţată lui Hristos şi prin El se transmit neamului omenesc
decăzut toate binecuvântările lui Dumnezeu. Hristos a fost Răscumpărător atât
înainte, cât şi după întruparea Sa. Când a apărut păcatul, exista deja un Mântuitor.” –
Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 171
6. Compară speranța exprimată în citatul anterior cu afirmaţiile din Efeseni
1:4; Tit 1:2; 2 Timotei 1:8,9; 1 Petru 1:18-20. Ce se poate constata?
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi
fără pată înaintea Lui. În dragoste, (Efeseni 1:4, NTR)
în nădejdea vieţii veşnice, pe care Dumnezeu, Care nu minte, a promis-o
înainte de vremurile veşniciilor, (Tit 1:2, NTR)
Aşadar, să nu-ţi fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul nostru şi nici
despre mine, prizonier de dragul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru
Evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o
chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului şi harului Său,
pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de vremurile veşniciilor, (2 Timotei 1:8-
9, NTR)
pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – aţi fost
răscumpăraţi din felul vostru de viaţă fără rost, moştenit de la strămoşii voştri,
ci cu sângele preţios al lui Cristos, ca al unui miel fără meteahnă şi fără pată. El
a fost ales înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârşitul vremurilor,
pentru voi. (1 Petru 1:18-20, NTR)
Textele acestea ne învață adevărul uimitor că, înainte de a crea lumea noastră,
Dumnezeu a prevăzut posibilitatea ca omul să cadă în păcat. În greacă, în 2 Timotei
1:9 se spune că Dumnezeu ne-a chemat prin harul care ne-a fost dat în Hristos Isus
„înainte de timpul etern”. Iar harul acesta nu ne-a fost dat pentru faptele noastre (care
nici nu existau la data aceea!), ci prin Isus. Înainte ca noi să venim la existență,
Dumnezeu a conceput un plan prin care să le ofere oamenilor speranța vieții veșnice.
Speranța aceasta n-a apărut când am avut noi nevoie de ea, ci a existat dinainte și era
pregătită pentru momentul în care era posibil să avem nevoie de ea.
128
Creștinii au ce și în cine să spere. Trăim în universul creat de un Dumnezeu
care ne iubește (Ioan 3:16), care ne-a răscumpărat (Tit 2:14), care ne ascultă
rugăciunile (Matei 6:6), care mijlocește pentru noi (Evrei 7:25), un Dumnezeu care ne
promite că nu ne va părăsi niciodată (Evrei 13:5), care a promis să ne învie (Isaia
26:19) și să ne dea viața veșnică (Ioan 14:2,3).
Citește Romani 8:31. Însușește-ți speranța aceasta, în ciuda problemelor
cu care te confrunți acum!
Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru
noi, cine va fi împotriva noastră?! (Romani 8:31, NTR)
129
JOI, 24 NOIEMBRIE
IMAGINILE SPERANȚEI
7. Citește textele următoare. Ce speranță îți transmite fiecare?
Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; El
îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15, NTR)
– Dumnezeu Însuşi va da mielul pentru arderea de tot, fiule, i-a răspuns
Avraam. Şi cei doi şi-au continuat drumul împreună (Geneza 22:8, NTR)
Căci viaţa trupului este în sânge; Eu vi l-am dat ca să puteţi face ispăşire
pentru vieţile voastre pe altar; pentru că sângele face ispăşire pentru viaţa cuiva.
(Leviticul 17:11, NTR)
În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul
lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii! (Ioan 1:29, NTR)
ştim că un om nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa în
Cristos Isus. De aceea şi noi am crezut în Isus ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa
în Cristos, şi nu prin faptele Legii, deoarece nimeni nu va fi îndreptăţit prin
faptele Legii. (Galateni 2:16, NTR)
şi sunt sigur că Acela Care Şi-a început în voi buna Sa lucrare o va isprăvi
până în ziua lui Cristos Isus. (Filipeni 1:6, NTR)
Nu v-a cuprins nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească.
Şi Dumnezeu, Care este credincios, nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea
voastră, ci odată cu ispita a pregătit şi mijlocul de a o putea răbda. (1 Corintieni
10:13, NTR)
până când a venit Cel Îmbătrânit de Zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui
Preaînalt şi până când a sosit vremea când sfinţii au luat în stăpânire Împărăţia.
(Daniel 7:22, NTR)
În vremea aceea se va ridica Mihail, marea căpetenie, ocrotitorul poporului
tău; va fi o vreme de necaz, cum n-a fost de la începutul neamurilor şi până
atunci. Dar în vremea aceea poporul tău va scăpa, şi anume oricine va fi găsit
scris în carte. Mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului se vor trezi, unii –
pentru viaţă veşnică, iar alţii – pentru ruşine şi veşnic dispreţ. (Daniel 12:1-2,
NTR)
Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va
fi şi venirea Fiului Omului. (Matei 24:27, NTR)
În zilele acestor împăraţi însă Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie
veşnică, care nu va fi distrusă niciodată şi care nu va fi lăsată în mâinile altui
popor. Ea va sfărâma şi va pune capăt tuturor acelor împărăţii, însă ea va dăinui
veşnic. (Daniel 2:44, NTR)
130
Urmărește revelația progresivă în aceste texte. Ce ne spun ele împreună
despre speranța pe care o putem avea în Isus?
131
De la prima și până la ultima pagină a ei, Biblia este plină de cuvinte minunate
de speranță: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea
necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). „Şi iată că Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). „Hristos ne-a răscumpărat din
blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13). „Cât este de departe
răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Psalmii
103:12). „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici
stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici
adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38,39). „Curcubeul
va fi în nor, şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre
Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ” (Geneza 9:16). „Vedeţi
ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea
nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3:1). „Să ştiţi că Domnul
este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem; noi suntem poporul Lui şi turma păşunii
Lui” (Psalmii 100:3). Acestea sunt numai câteva dintre descoperirile pe care ni le face
Biblia cu privire la caracterul lui Dumnezeu și cu privire la ce ne oferă El. Dacă nu le-
am avea, ce speranță ne-ar rămâne?

STUDIU LA RÂND
1. Cu ce sunt comparate cuvintele Domnului?
2. Despre cine spune psalmistul că nu se clatină niciodată?
3. Care sau cine spunea psalmistul că este singura lui fericire?
4. Despre cine spune psalmistul că își au partea în viața aceasta?

5. Cum dorește Dumnezeu să-i vadă pe fiii și fiicele sale?
SUPLIMENT
132
grupa!
Explicație
1. Ce greșeală le-a reproșat Iov prietenilor Săi?
2. Cum a reușit Iov să-și păstreze credința în Dumnezeu, în ciuda marii lui
suferințe?
3. Care este indiciul că Iov avea totuși speranța că Dumnezeu îl va scăpa?
4. Ce posibilitate a fost prevăzută de Dumnezeu înainte de existența omenirii și
ce a făcut El?
5. Ce speranță transmit textele biblice de la secțiunea de joi?
Aplicație
1. De ce uneori este mai bine să tăcem?
2. Cum putem să ne păstrăm credința în Dumnezeu, în timpul unei suferințe
absurde?
3. Ce înţelegere mai largă a mântuirii avem acum și cum ne ajută ea?
4. Dumnezeu a știut de apariția păcatului sau a prevăzut posibilitatea apariției
lui?
5. Ce efect practic are mesajul lor în viața noastră?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru speranța mântuirii!
2. Să ne rugăm pentru persoanele fără speranță!
133

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să cerceteze temeiul speranței lui Iov
așa cum ne este el oferit de realitatea istorică a învierii lui Hristos.
La nivelul sentimentelor: Să aprecieze relația dintre credință și speranță, în
special în condițiile unei suferinței disperate.
La nivel practic: În discuțiile lor cu oamenii aflați în suferință, să aleagă cuvinte
de speranță și nu cuvinte descurajatoare.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Speranța învierii
A. Cum a putut Iov să menţioneze speranța când vorbea despre moarte?
B. Ce legătură are învierea lui Hristos cu suferința lui Iov? Ce legătură are ea
cu suferința noastră?
II. Sentimente: Speranța și credința
A. Unde poți găsi speranță într-o situație aparent fără scăpare, când toate
soluțiile au dat greș?
B. De ce vorbește Iacov 2:20-22 despre conlucrarea credinței cu faptele?
Credința și faptele nu se exclud reciproc? Explică.
III. Practic: Exprimarea speranței
A. Ce putem învăța de la prietenii lui Iov despre ce ar trebui să le spunem și ce
n-ar trebui să le spunem oamenilor îndurerați?
B. Cum să găsim cuvinte de speranță într-o situație care pare lipsită de orice
speranță?
Rezumat: Discursurile prietenilor lui Iov sunt sumbre și replicile lui Iov sunt
deznădăjduite, dar apar totuși din când în când unele raze de lumină. Studiul acesta
insistă asupra acestor lumini plăpânde care ne îndreaptă privirea către speranța învierii
pe care Iov și-a însușit-o. În ultimă instanță, temeiul acestei speranțe poate fi găsit
doar în învierea lui Isus Hristos.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Proverbele 17:28
134
Ideea de bază: Limba este o unealtă eficientă, dar și o armă cu un înalt potențial
distructiv. Ea îi poate da lovitura de grație unui om a cărui viață atârnă de un fir de păr.
Dar tot ea poate rosti un cuvânt de speranță care să marcheze începutul recuperării
din necaz și durere.
Dialogul dintre Iov și prietenii lui ilustrează puterea nocivă a limbii. El ne arată
totodată că Iov a găsit speranță, în ciuda acuzațiilor absurde care i se aduc, și că
speranța lui nu este la oameni, ci la Dumnezeu și în adevărul despre învierea morților.
Să învățăm de la prietenii lui ce să nu facem în astfel de situații!
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu este imună la bârfă, critici și calomnii.
De altfel, orice comunitate umană bine închegată, ai cărei membri își împărtășesc
bucuriile, întristările și luptele personale, este vulnerabilă la cleveteli și denigrări.
Discutați în grupă despre efectul defăimării și bârfei asupra bisericii voastre locale, dar,
atenție, este il ca exercițiul acesta să fie dureros!
Discuție introductivă: Un tată le atrăgea atenția copiilor săi că în viață există
două lucruri care nu pot fi luate înapoi: o săgeată deja trasă și un cuvânt deja rostit. Și,
de obicei, le repeta acest adevăr atunci când vorbele lor erau necugetate sau
dăunătoare pentru alții. Cuvântul aspru produce în suflet un rău aproape imposibil de
reparat. De aceea, asemănarea lui cu o săgeată este cât se poate de potrivită. El poate
distruge și ultima fărâmă de valoare de sine a cuiva și poate stinge și ultima licărire de
speranță de care se agață cineva. Prietenii lui Iov par a se specializa pe rând în acest
tip de război al vorbelor, iar eforturile lui Iov de a se opune loviturilor lor continue par
aproape supraomenești.
Ai cunoscut vreodată în viață cât de dăunătoare sunt cuvintele rele? De
asemenea, în plan pozitiv de această dată, în ce situație din viața ta ai înțeles valoarea
cuvântului potrivit rostit la timpul potrivit (vezi Proverbele 25:11)?
Speranța este firul de aur care străbate întreaga Scriptură. Încă din clipa căderii
primilor oameni în păcat (Geneza 3), Dumnezeu le oferă un mesaj de speranță
(versetul 15). Speranța în mântuirea viitoare a fost și este remediul pentru cele mai
mari suferințe ale oamenilor.
COMENTARIU BIBLIC
I. Chiar dacă mă va ucide
După cuvântarea lui Țofar din capitolul 11, urmează capitolele 12-14 care
încheie prima serie de discursuri. În replica pe care le-o dă prietenilor lui în capitolul
13, Iov declară că părerile lor erau „păreri de cenușă” (Iov 13:12), o etichetă nu tocmai
măgulitoare. Parcă ni-l și imaginăm cum, în timp ce rostește aceste vorbe, ia un pumn
de cenușă din mormanul pe care stătea și o aruncă în sus, într-un gest ilustrativ.
Respingând îndemnurile lor, Iov se întoarce către Dumnezeu. Mesajul său din
ultima parte a capitolului 13 este deosebit de impresionant. Interpretarea textului ebraic
din Iov 13:15 a lăsat loc la confuzii, după cum putem observa în unele versiuni
135
moderne care transpun sensul negativ: „Da, mă va ucide, n-am nimic de nădăjduit”
(vezi și versiunile în limba engleză NRSV, NLT). Transpunerea aceasta este urmarea
a două interpretări diferite ale textului original, propuse de masoreți, grup de savanți
evrei din vechime. Totuși ceea ce spune Iov în continuare ne lasă să înțelegem că el
avea o speranţă. El spune că apărarea în fața lui Dumnezeu poate sluji la scăparea
lui, dovedind că, în ciuda circumstanțelor, el se încăpăţânează să spere şi speranţa
aceasta îl motivează să meargă înainte până când i se va face dreptate înaintea
Judecătorului universului (Iov 13:17-19). Pentru el, răspunsul lui Dumnezeu este
singura cale de a-și înțelege situația.
De discutat: Unde a găsit Iov speranța, în pofida cuvintelor descurajatoare ale
prietenilor lui?
II. Speranță neclintită
(Revedeţi în grupă Geneza 22:8; Iacov 2:20-22; 1 Corinteni 15:11-20.)
Scriptura este plină cu istorisiri despre puterea extraordinară a speranței care
se prinde cu tărie de Dumnezeu, în pofida tuturor neajun-surilor. Un exemplu este
Avraam, care liniștește întrebarea băiatului său impacientat cu un răsunător:
„Dumnezeu va purta de grijă” (Geneza 22:8), răspuns care îl pregătește pe Isaac să
accepte, prin credință, să se întindă pe altarul de pe muntele Moria. Sau cei trei prieteni
ai lui
Daniel când stau în fața mâniosului Nebucadnețar și îndrăznesc să-i spună celui
mai puternic om de pe pământ din vremea aceea, care îi amenința cu aruncarea în
cuptorul de foc: „Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji
dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel
3:18). Alt exemplu este tâlharul de pe cruce care, în clipa în care recunoaște
Maiestatea divină în Omul răstignit lângă el, își exprimă cu timiditate ultima dorință, la
sfârșitul unei vieți irosite: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia
Ta!” (Luca 23:42).
Și lista poate continua. Întrebarea este totuși: Unde au găsit acești oameni
temeiul speranței lor neclintite, care i-a făcut în stare să înfrunte chiar și amenințarea
cu moartea? Nu știm cât au înțeles ei din acest adevăr, dar răspunsul final trebuie
căutat în faptul istoric al învierii lui Isus Hristos, care ne oferă temeiul pentru toate
speranțele noastre și, în primul rând, pentru speranța care ne ajută să privim dincolo
de moarte. Pavel fundamentează întreg adevărul propovăduit de el, pe realitatea
învierii (1 Corinteni 15:11-20). Iacov îl dă ca exemplu pe Avraam când vorbește despre
relația sensibilă dintre credință și fapte, relație care devine clară tocmai prin speranța
nutrită în fața adversităților. Iov a avut această speranță și și-a întemeiat-o pe
convingerea că Dumnezeu este drept (chiar dacă în momentul acela nu îşi putea
explica modul cum acționa în viața lui) și că El avea să-l scape chiar și din mormânt
(vezi Iov 19:25,26).
De discutat: Pe ce se întemeiază speranța ta?
III. „Un nelegiuit”
(Revedeţi împreună în grupă Iov 13:16 și Proverbele 11:9.)
136
Cuvântul ebraic chanaf, utilizat de Iov în 13:16 cu aluzie la prietenii lui, este
foarte dur și este redat în unele versiuni cu sensul de „om lipsit de evlavie, nereligios,
fără Dumnezeu, pervertit”, iar în altele (KJV, NKJV) cu sensul de „om fățarnic”. În forma
lui adjectivală, el apare de cele mai multe ori în cartea lui Iov (de opt ori: Iov 8:13;
13:16; 15:34; 17:8; 20:5; 27:8; 34:30; 36:13; în restul Vechiului Testament apare de
numai cinci ori).
În concepția populară, fățarnicul este o persoană care una spune și alta face.
Totuși, din acest dublu sens al cuvântului chanaf, putem înțelege că ipocrizia
înseamnă ceva mai mult decât nearmonizarea faptelor cu vorbele; ea este o formă de
necredință care reprezintă greșit caracterul lui Dumnezeu. Iov a observat această
necredință la prietenii lui.
Ipocrizia poate face mult rău, mai ales în sfera religioasă, și este un pericol care
ne pândeşte pe toți. Să ne rugăm Domnului să ne ferească de ea.
De discutat: De ce cădem atât de ușor în capcana ipocriziei?
3. APLICAȚIA
Speranța lui Iov este una câștigată cu greu și, în studiul de săptămâna aceasta,
am văzut prin ce lupte sufletești a trecut el pentru a o avea. Iar odată însușită, nu a
lăsat-o să-i mai scape.
Întrebări
1. Ce înseamnă pentru tine expresiile „speranță neclintită”, „încredere
neclintită”?
2. Te-ai aflat până acum într-o situație în care ai reușit cu greu să ai speranță?
4. ACTIVITATE
Textul cunoscutului imn „It Is Well with My Soul” (În romînă: Când val de
durere...) a fost compus de Horatio Spafford în 1873, în timpul unei călătorii peste
Atlantic, în apropierea locului în care cele patru fiice ale sale muriseră înecate într-un
naufragiu. Povestește la grupă despre el.
Cântați imnul în versiunea lui în limba română, numărul 316 din Imnurile
creștine, ediția 2013, sau imnul, „Sfântă speranță”, numărul 497.
137
STUDIUL 10
26 NOIEMBRIE - 2 DECEMBRIE
MÂNIA LUI ELIHU
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Iată că s-a încheiat bătălia vorbelor dintre Iov și acești trei bărbați, vorbe care,
pe alocuri, sunt profunde, frumoase și adevărate. De câte ori nu cităm și noi din cartea
lui Iov, și chiar din cuvântările lui Elifaz, Bildad și Țofar! Și este firesc să cităm pentru
că, după cum am văzut, cuvintele lor sunt în mare parte adevărate. Doar că le-au rostit
într-un loc nepotrivit, într-un moment nepotrivit și în niște împrejurări nepotrivite.
Învățăm de aici, o dată în plus, cât de valoros este adevărul exprimat în Proverbele
25:11-13:
„Un cuvânt spus la vremea potrivită
este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.
Ca o verigă din aur şi o podoabă din aur curat,
aşa este înţeleptul care mustră pentru o ureche ascultătoare.
Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerişului,
aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite:
el înviorează sufletul stăpânului său.”
Din nefericire, cuvintele care i-au fost adresate lui Iov n-au fost așa. Iar tirul
criticilor este pe cale să se întețească, pentru că celor trei bărbați care-l condamnau li
s-a mai alăturat încă unul!
Completează și memorează: Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă
de pământ, tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele
faţă de gândurile voastre. (Isaia 55:9, NTR)
138
MESAJE DE ÎNCURAJARE DEPLORABILE
Criticile n-au încetat nici chiar după frumoasa declarație de credință a lui Iov (Iov
13:15,16). Pe parcursul mai multor capitole, bărbații aceștia au luat cuvântul în mod
repetat și au vorbit despre Dumnezeu, despre păcat și moarte, despre dreptate și
oameni răi, despre înțelepciune și despre efemeritatea omului.
înaintea feţei Lui. Chiar şi lucrul acesta poate fi spre scăparea mea: ştiu că cei
lipsiţi de evlavie nu pot ajunge înaintea Lui. (Iov 13:15-16, NTR)
1. Ce adevăruri sunt exprimate în următoarele texte?
În felul acesta trupul mi se destramă ca un lucru putred, ca o haină
mâncată de molii. (Iov 13:28, NTR)
Ce este omul ca el să poată fi curat sau ce este cel născut din femeie ca
să poată fi drept? Dacă Dumnezeu nu se încrede nici în sfinţii Săi, dacă nici chiar
cerurile nu sunt curate în ochii Săi, cu atât mai puţin omul care este mârşav şi
corupt, care bea nedreptatea ca pe apă. (Iov 15:14-16, NTR)
Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că, la sfârşit, se va ridica pe
pământ. Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită, în trup fiind, Îl voi vedea pe
Dumnezeu. Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei, şi nu-mi va mai
fi un străin! Inima îmi tânjeşte înlăuntrul meu. (Iov 19:25-27, NTR)
Apoi i-a zis omului: «Frica de Domnul – acesta este înţelepciune şi
depărtarea de rău este pricepere.»” (Iov 28:28, NTR)
Fiecare participant la confruntare vine cu argumentul lui și niciunul nu renunță
la punctul său de vedere. Elifaz, Bildad și Țofar susțin, fiecare în stilul propriu și după
agenda proprie, că oamenii primesc în viață ce li se cuvine și că necazurile lui Iov
trebuie să fie dreapta pedeapsă pentru niște păcate ale lui. De cealaltă parte, Iov își
deplânge fără încetare soarta, convins că nu o merita. Cele două tabere iau cuvântul
rând pe rând, reproșându-și reciproc lipsa de argumente.
Însă, în final, niciunul nu înțelege ce se petrecea de fapt. Și cum ar fi putut să
înțeleagă? Perspectiva lor, ca a tuturor oamenilor de altfel, este foarte restrânsă.
Așadar, una dintre cele mai prețioase lecții pe care le putem desprinde din cartea lui
Iov (evidentă deja, la finalul cuvântărilor acestor oameni) este aceea că noi, oamenii,
avem nevoie de smerenie atunci când deschidem gura ca să vorbim despre Dumnezeu
și despre lucrările Sale. Realitatea este că știm unele adevăruri (chiar multe adevăruri),
dar nu știm întotdeauna când și cum să le aplicăm!
Privește la lumea din jurul tău. Cât de limitate sunt cunoștințele noastre
despre ea și chiar despre lucrurile cele mai simple din ea?
139
LUNI, 28 NOIEMBRIE
INTERVENȚIA LUI ELIHU
De la capitolul 26 la 31, Iov, eroul tragic al relatării, ține o ultimă cuvântare,
subliniind cu elocvență și cu înflăcărare ideea pe care a susținut-o de la bun început:
Nu merit niciunul dintre toate aceste necazuri și gata!
El îi reprezintă aici pe toți cei care suferă fără să fi meritat acest lucru. Și ne
punem o întrebare, poate cea mai grea dintre toate: „De ce?” În unele cazuri, răspunsul
este relativ simplu. Se întâmplă, într-adevăr, ca oamenii să intre singuri în necaz. Dar
în majoritatea cazurilor, la fel ca în cazul lui Iov, explicația aceasta nu este valabilă și
întrebarea rămâne fără răspuns.
Spre finalul cuvântării sale, Iov arată că a trăit curat și că n-a făcut nicio faptă
care să justifice suferința prin care trecea. Capitolul 31 se încheie cu aceste cuvinte:
„Sfârșitul cuvintelor lui Iov” (versetul 40).
2. Citește Iov 32:1-5. Ce se petrece aici și din ce cauză se mânie Elihu pe
Iov și pe ceilalți bărbați?
Aceşti trei oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se
considera drept. Atunci Elihu, fiul lui Barachel din Buz, din familia lui Ram, s-a
aprins de mânie. El s-a mâniat pentru că acesta se îndreptăţea pe sine înaintea
lui Dumnezeu. S-a aprins de mânie şi pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că
aceştia nu mai găseau nimic de răspuns şi totuşi îl condamnau pe Iov. Elihu
aşteptase să-i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceştia erau mai în vârstă
decât el. Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s-a mâniat. (Iov
32:1-5, NTR)
Este pentru prima oară când îl întâlnim pe Elihu în cartea lui Iov. Din moment
ce nu este menționat de la început alături de ceilalți trei bărbați, deducem că a sosit
mai târziu. Nu știm când anume și-a făcut intrarea în scenă, dar este clar că a participat
la câteva cuvântări. Este clar, de asemenea, că nu a fost deloc satisfăcut de
răspunsurile pe care le-a auzit, întrucât se repetă de patru ori în acest scurt pasaj că
el „s-a aprins de mânie”. În următoarele șase capitole ale cărții, asistăm la încercarea
lui Elihu de a-și prezenta cunoștințele și de a oferi o explicație la întrebările iscate de
suferința lui Iov.
În Iov 32:2 se spune că Elihu s-a aprins de mânie împotriva lui Iov „pentru că
zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu” – o interpretare distorsionată a
cuvintelor acestuia. Ce ne spune atitudinea lui despre precauția de care ar trebui să
dăm dovadă când interpretăm cuvintele altora? Cum putem interpreta cuvintele altora
în cea mai bună lumină posibilă?
140
ELIHU ÎL APĂRĂ PE DUMNEZEU
De-a lungul secolelor, a curs multă cerneală pe tema cuvântării lui Elihu, unii
considerând că dialogul ar lua, odată cu intervenția lui, o nouă turnură. Este greu însă
de demonstrat că el ar veni cu o mare noutate sau descoperire. Impresia este mai
degrabă că el aduce aceleași argumente ca antevorbitorii lui, care s-au străduit să
apere caracterul lui Dumnezeu de acuzația că l-ar fi tratat nedrept pe Iov.
3. Ce adevăruri prezintă Elihu? Ce au ele în comun cu cele prezentate de
antevorbitorii lui? De ce sunt și ele la fel de inoportune? Iov 34:10-15
De aceea voi, oameni pricepuţi, ascultaţi-mă! Departe de Dumnezeu
fărădelegea şi de Cel Atotputernic nedreptatea! El răsplăteşte omului după
faptele lui şi dă fiecăruia după purtarea lui. Dumnezeu nu poate săvârşi
fărădelegea, Cel Atotputernic nu poate perverti dreptatea. Cine I-a încredinţat
pământul? Cine I-a supus întreaga lume? Dacă ar fi vrut să-Şi retragă duhul şi
suflarea, toată omenirea ar pieri şi omul s-ar întoarce în ţărână. (Iov 34:10-15,
NTR)
Ce observăm la Elihu, la fel ca la antevorbitorii lui, este frica, teama că
Dumnezeu nu este așa cum și L-a imaginat el. El vrea să creadă că Dumnezeu este
bun, drept și puternic; și ce altceva face decât să înșire câteva adevăruri despre
bunătatea, dreptatea și puterea lui Dumnezeu?
„Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici
întuneric, nici umbră a morţii unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea” (Iov
34:21,22).
„Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni şi este puternic prin tăria
priceperii Lui. El nu lasă pe cel rău să trăiască şi face dreptate celui nenorocit. Nu-Şi
întoarce ochii de la cei fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi
aşază pentru totdeauna ca să domnească” (Iov 36:5-7).
„Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi
dreptatea deplină El nu le frânge. De aceea, oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-
Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi” (Iov 37:23,24).
Dacă toate acestea sunt adevărate, atunci singura concluzie logică pe care o
putem trage este că Iov a primit ce i se cuvenea. Ce altă explicație se putea găsi?
Elihu încerca în felul acesta să-și protejeze concepția despre Dumnezeu în fața răului
atât de cumplit care se abătuse asupra unui om atât de bun ca Iov.
Ți s-a întâmplat ca, în fața unui eveniment sau incident, să te temi pentru
credința ta? Cum ai reacționat? Cum ar fi trebuit să reacționezi?
141
CARACTERUL IRAȚIONAL AL RĂULUI
Toți acești patru oameni care credeau în Dumnezeu, care credeau că El este
drept, au ajuns într-o dilemă: Cum puteau explica situația lui Iov în mod rațional și logic
și, în același timp, în concordanță cu convingerile lor despre caracterul lui Dumnezeu?
Ellen G. White face o precizare interesantă în această privință: „Este imposibil
să explicăm originea păcatului şi să găsim un motiv pentru existenţa lui. (…) Păcatul
este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate găsi niciun motiv. Este misterios,
inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo justificare sau
vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie păcat.” – Tragedia veacurilor, ed. 2011,
p. 405
Am putea înlocui aici cuvântul „păcat” cu un cuvânt cu sens asemănător: „rău”.
Atunci pasajul ar suna așa: „Este imposibil să explicăm originea răului şi să găsim un
motiv pentru existenţa lui. (…) Răul este un intrus pentru a cărui existenţă nu se poate
găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-
ar putea găsi vreo justificare sau vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie rău.”
De obicei, când se produce o tragedie, oamenii spun că nu o pot înțelege sau
că nu și-o pot explica. Acelaşi lucru îl spune și Iov de la bun început în plângerile lui.
Este normal să nu înțelegem, fiindcă răul nu poate fi explicat! Dacă l-am putea
înțelege, dacă l-am putea explica, dacă l-am putea reprezenta printr-o schemă logică,
atunci n-ar mai fi atât de rău, n-ar mai fi atât de tragic, fiindcă ar servi unui scop rațional.
4. Citește pasajul din Ezechiel 28:12-17 despre căderea lui Satana și
despre apariția răului. Ce explicație este dată aici pentru căderea lui?
„Fiul omului, rosteşte o cântare de jale despre regele Tirului! Spune-i că
aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Erai un semn al perfecţiunii, plin de înţelepciune
şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit
cu tot felul de pietre preţioase: cu sard, topaz, diamant, hrisolit, onix, iaspis,
safir, turcoaz şi smarald. Bijuteriile şi filigranele tale erau din aur, pregătite încă
din ziua în care ai fost creat. Te-am pus să fii un heruvim păzitor; erai pe muntele
cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost
fără vină în căile tale din ziua în care ai fost creat şi până când s-a găsit
nedreptate în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de violenţă şi ai
păcătuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te-am
îndepărtat, heruvim păzitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat
inima din pricina frumuseţii tale şi ţi-ai pervertit înţelepciunea din cauza
splendorii tale! De aceea te-am aruncat la pământ şi te-am expus înaintea regilor,
ca să fi o privelişte pentru ei! (Ezechiel 28:12-17, NTR)
În acest pasaj este descrisă o ființă perfectă, creată de un Dumnezeu perfect,
aflată într-un mediu perfect. Lucifer avea un rang înalt, era plin de înțelepciune și
desăvârșit în frumusețe, era acoperit cu pietre scumpe, era „un heruvim ocrotitor” pe
„muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, el a devenit corupt și a acceptat
142
să fie dominat de rău. Există ceva mai irațional și mai ilogic decât răul care l-a infectat
pe Lucifer?
Din ce experiență a ta ai învățat că răul este irațional și inexplicabil?
143
JOI, 1 DECEMBRIE
CREDINŢA ŞI LUCRURILE NEÎNŢELESE
Personajele principale din cartea lui Iov sunt niște simpli muritori care vedeau
„ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12), care aveau o perspectivă
foarte îngustă, o înțelegere foarte limitată despre lumea materială, dar și mai limitată
despre lumea spirituală. Interesant că niciunul dintre ei, nici Iov, nu aminteşte nimic
despre rolul Diavolului – cauza directă și imediată a relelor abătute asupra lui Iov.
Fiecare, și mai ales Elihu (Iov 36:1-4), crede că are dreptate, dar niciunul nu reușește
să explice logic suferința lui Iov. Dar numai Iov este conștient de această neputință.
5. În Iov 1:1–2:10 sunt câteva explicații. Ce întrebări rămân totuși fără
răspuns?
144
22, NTR)
ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă. Atunci soţia lui i-a zis:
– Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori! El i-a
răspuns: – Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar
binele şi să nu primim şi răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin
vorbele sale. (Iov 2:1-10, NTR)
Începutul cărții lui Iov ne oferă o perspectivă asupra realității pe care oamenii
aceștia nu o aveau. Dar, chiar și în aceste condiții, situația rămâne dificil de clarificat.
Suferința lui Iov nu era urmarea răutății lui, ci totul a pornit de la momentul în care
Dumnezeu a scos în relief bunătatea lui. Aşadar, bunătatea și dorința de a-I fi
credincios lui Dumnezeu i-au adus atâtea necazuri? Cum explicăm? Dacă ar fi știut
Iov cum stăteau lucrurile, nu L-ar fi implorat el oare: „Te rog, Doamne, alege pe
altcineva. Dă-mi înapoi copiii, sănătatea, averea!” Iov nu s-a oferit singur să se facă
această experiență cu el. Cine ar vrea să se ofere? Cât de drept este ce s-a întâmplat
cu el și cu familia lui? Să nu uităm că, deși Dumnezeu a câștigat această bătălie,
Diavolul nu s-a recunoscut înfrânt (Apocalipsa 12:12). Atunci, la ce bun? Şi chiar dacă
din suferința lui Iov a ieșit ceva bun în final, a meritat să se piardă atâtea vieți omenești,
a meritat atâta suferință? Dacă noi avem întrebări, câte avea Iov!
Avem totuși de învățat ceva foarte important: să trăim prin credință și nu prin
vedere, să ne încredem în Dumnezeu și să-I rămânem credincioși chiar dacă nu putem
găsi o explicație pentru ce ni se întâmplă! Nu trăim prin credință când totul este explicat
logic până la cel mai mic detaliu. Dar trăim prin credință când ne încredem în
Dumnezeu și ascultăm de El, chiar dacă nu înțelegem ce ni se întâmplă.
În ce situații ai nevoie să-ți pui încrederea în Dumnezeu? Cum îți poți
consolida încrederea, chiar dacă nu ai răspunsuri?
145
VINERI, 2 DECEMBRIE
Scriitorul John Hedley Brooke comentează la un moment dat despre filosoful
german Immanuel Kant (1724–1804) și despre efortul acestuia de a înțelege limitele
cunoașterii umane și mai ales ale cunoașterii lucrării divine. Pentru Kant, „justificarea
căilor lui Dumnezeu în fața omului era o chestiune de credință, nu de cunoaștere. Ca
exemplu de atitudine corectă în fața adversității, Kant l-a dat pe Iov, un om care a fost
lipsit de absolut tot, în afară de o conștiință curată. Supunându-se hotărârii divine, el a
avut dreptate să se opună sfatului prietenilor care încercaseră să găsească o explicație
logică pentru suferința lui. Punctul forte al poziției lui l-a constituit faptul că știa ce nu
știa: motivul pentru care Dumnezeu îngrămădise atâtea necazuri asupra lui.” – Science
and Religion, pp. 207–208
Mai întâi cei trei prieteni ai lui Iov și apoi Elihu au crezut că puteau să explice
necazurile lui Iov, judecând, pur și simplu, de la cauză la efect. Cauza era păcatul lui
Iov, efectul era suferința. Nimic mai clar, mai logic și mai solid din punct de vedere
teologic! Și totuși, raționamentul lor era greșit. Deducem de aici că realitatea și
Dumnezeul care a creat și care susține această realitate nu se comportă neapărat
potrivit cu ce știm noi despre El și despre lumea pe care a creat-o.

STUDIU LA RÂND
1. Cum îl tratează Dumnezeu pe poporul care se smerește?
2. Ce se poate auzi fără vorbe?
3. Cu ce anume se compara psalmistul ajuns de ocara oamenilor?
4. Cine va căpăta binecuvântarea Domnului?
CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR, CAPITOLUL 1

5. De ce împărtășeau și ucenicii așteptarea generală după un împărat
pământesc?
SUPLIMENT
146
grupa!
Explicație
1. Ce înțelegere aveau Iov și prietenii săi despre lumea în care trăiau?
2. Din ce cauză s-a mâniat Elihu pe Iov?
3. Ce temere personală l-a îndemnat pe Elihu să vorbească așa cum a făcut-o?
4. Care era dilema lui Elihu și a celor trei prieteni ai lui Iov?
5. Ce perspectivă asupra realității le lipsea lui Elihu și prietenilor lui Iov? De ce?
Aplicație
1. Cât înțelegem noi, în prezent, lumea în care trăim? De ce?
2. Ce deficiență dovedim și noi când ne exprimăm sentimentele față de alții?
3. Noi cum încercăm să ne protejăm credința și imaginea despre Dumnezeu?
De ce?
4. Care este răspunsul la această dilemă? De ce?
5. Ce putem face când nu găsim explicație pentru necazurile care ni se
întâmplă?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru tot ce putem înțelege despre Dumnezeu și lumea în care
trăim!
2. Să ne rugăm pentru credință!
147
3 – 10 decembrie – Săptămâna de Rugăciune

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să analizeze cuvântarea lui Elihu, de la
începutul ei promițător și până la finalul ei decepționant.
La nivelul sentimentelor: Să conștientizeze faptul că problema originii răului și
imposibilitatea de a o explica adecvat le produce frustrare.
La nivel practic: Să abordeze marile întrebări ale vieții cu o doză mare de
smerenie, în special când răspund la ele în dreptul altora.
SCHIŢA STUDIULUI
I. Cunoştinţe: Capcanele mâniei tinerești
A. Ce anume din introducerea cuvântării tânărului Elihu (cuvântare pe care
ulterior o face praf din cauza nerăbdării și mâniei) ne inspiră încredere?
B. Ce asemănări există între concluzia trasă de Elihu și explicațiile date de
ceilalți trei prieteni pentru suferința lui Iov?
II. Sentimente: Inexplicabilul
A. Cum putem explica faptul că ființa cea mai minunată dintre toate câte au fost
create, Lucifer, I-a întors spatele Creatorului său?
B. Atunci de ce mai încercăm să explicăm inexplicabilul, și anume suferința din
viața noastră și din viața altora?
III. Practic: Manifestarea smereniei
A. Care este opusul smereniei și cine a avut această atitudine în cadrul marii
lupte?
B. Ce rol joacă smerenia în reacția noastră față de suferință și în căutarea
adevărului?
Rezumat: În clipa în care Elihu intră în scenă, situația pare a se schimba în bine.
El este tânăr și furios și așteaptă să-i vină rândul. Însă, din nefericire, este lipsit de
smerenie și, în ultimă instanță, nu spune nimic diferit față de ceilalți trei prieteni ai lui
Iov. Răul rămâne inexplicabil și numai credința smerită ne poate da speranță.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Iov 28:28; 32:1-5
148
Ideea de bază: Cuvântarea lui Elihu promite să fie altfel, dar cade în aceeași
capcană a gândirii de la cauză la efect ca și ceilalți prieteni ai lui Iov. Cuvintele lui sunt
iritate, tăioase și caracterizate de o mândrie spirituală care îl avantajează mai degrabă
pe dușmanul lui Dumnezeu, a cărui cădere s-a datorat tocmai lipsei de smerenie și
îngâmfării. Numai apropierea cu smerenie de problema suferinței ne poate oferi
răspunsuri oneste, care să aibă la bază frica de Domnul.
Când privim la bisericile noastre de pe glob, observăm că există un conflict între
generații. Discutați în grupă despre relația dintre generații din biserica voastră.
Discuție introductivă: „În sfârșit, ia cuvântul un om tânăr, cu o perspectivă nouă!
În sfârșit, ia cuvântul cineva care va pune lucrurile în ordine și care va combate nişte
concepţii împământenite!” Așa suntem tentați să spunem când își face brusc apariția
Elihu, fiul lui Barachel din Buz, și când își începe discursul plin de mânie.
Mânia a fost de multe ori o putere motivatoare pentru tineri. Mânia față de
opiniile împământenite despre război, discriminare rasială, economie, nedreptate
socială etc. a motivat mișcările de protest din întreaga lume, inițiate în principal de
generațiile mai tinere. Numeroase mișcări de acest fel au produs schimbări pozitive în
societate. Elihu însă nu urmărește o cauză politică, ci una teologică. Iar mânia lui este
dublată de o doză mare de nerăbdare (Iov 32:4,5).
Cum se manifestă puterea tinereții în biserica voastră locală? Ce pot face tinerii
și nu pot face bătrânii? Ce loc ocupă mânia aici?
Ellen G. White face câteva declarații importante despre „armata de tineri” din
biserica noastră și poate că una dintre cele mai reprezentative este aceasta: „Cu o
asemenea armată de lucrători pe care tinerii noștri, pregătiţi cum se cuvine, ar putea-
o forma, cât de curând ar putea fi dus întregii lumi mesajul despre un Mântuitor
răstignit, înviat și care revine în curând!” – Ellen G. White, Educație, ediția 2012, p.
232; compară cu Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, ediția 2004, p. 32. Ar fi
interesant de văzut cât de prezentă este această „armată de tineri” în biserica noastră.
Cât de vizibilă este ea și în ce direcție se îndreaptă? Citește-le membrilor grupei
celelalte pasaje pe această temă din Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă.
COMENTARIU BIBLIC
I. Cuvântarea lui Elihu
(Revedeţi împreună în grupă Iov 32-37.)
Apariția lui Elihu este marcată de o descendență ilustră, el fiind probabil un
urmaș al lui Avraam (Buz a fost nepotul lui Avraam, Geneza 22:21) și un strămoș al lui
David (Ram a fost strămoșul lui David, Rut 4:19). El este evreu, spre deosebire de cei
trei prieteni, care sunt edomiți. El își începe discursul cu pretenția că ar vorbi sub
inspirație divină directă (Iov 32:6-10) și că ar fi primit de sus îndemnul de a-i contrazice
pe antevorbitorii lui mai în vârstă și, s-ar presupune, mai înțelepți (Iov 32:11-22).
În capitolul 33, Elihu recapitulează ce a afirmat Iov în cuvântările sale și îi
promite că, dacă îl va asculta, va fi readus de Dumnezeu la situația lui de mai înainte.
149
În acest punct, tensiunea devine aproape de nesuportat și de-abia așteptăm să aflăm
explicațiile lui pentru toate suferințele lui Iov. Capitolul 34 se află însă exact la polul
opus față de așteptările cititorului, iar soluția lui Elihu, în ultimă analiză, este identică
cu soluția celorlalți trei prieteni: Dumnezeu îi răsplătește pe toți după faptele lor (Iov
34:10-15). El repetă practic ce spuseseră cei trei! Mai rău, din cauza insistenței cu care
își apăra Iov nevinovăția (Iov 34:36,37), el adaugă la acuzațiile aduse de ei și pe aceea
de răzvrătire.
În capitolele 35 și 36, el prezintă un portret dezolant al lui Dumnezeu,
înfățișându-L ca fiind distant, departe de sfera umană și neinteresat de viața omului.
Este interesant că, în ultima parte a discursului său (Iov 37), el aduce furtuna ca
dovadă că vorbea în Numele lui Dumnezeu, dar declarațiile lui se dovedesc a fi false
când vine adevărata furtună (Iov 38:1) și când Dumnezeu vorbește cu adevărat (Iov
38-41). După ce citim cuvintele lui, nu putem să nu conchidem: multă vorbărie, multă
zarvă, dar nimic concret care să ofere vreun răspuns – o mare decepție.
De discutat: A avut dreptate Elihu să se aprindă de mânie? De ce da sau de ce
nu?
II. Un fapt inexplicabil
(Revedeţi împreună în grupă Ezechiel 28:12-17.)
În general, menționăm pasajul din Ezechiel 28 (de obicei în paralel cu cel din
Isaia 14) atunci când studiem originea răului și căderea lui Satana. Aşa l-am abordat
și în ghidul de studiu din acest trimestru. Mai există însă un adevăr pe care îl putem
desprinde din el. Inițial, cântecul de jale îl descrie pe împăratului Tirului (o cetate
feniciană vestită pentru brutalitatea ei față de sclavii cu care făcea comerț în zona
mediteraneană), dar mai apoi capătă valențe universale și cosmice, depășind cu mult
descrierea unui împărat pământesc. Se transformă într-o descriere a lui Lucifer din
vremea când el se afla în cer și când „ajunsese la cea mai înaltă desăvârșire” ca ființă
creată. Textul subliniază frumusețea extraordinară a acestui „heruvim ocrotitor” care
se afla pe muntele sfânt al lui Dumnezeu. Scena aceasta este așezată apoi într-un
contrast izbitor cu starea de cea mai adâncă decădere la care poate ajunge vreodată
o ființă creată. Din prezența lui Dumnezeu, el se prăbușește în adâncimile corupţiei
demonice, existența lui încheindu-se după mileniul pe care îl va petrece în singurătate,
la distrugerea lui definitivă (Apocalipsa 20,21). Căderea lui este nejustificată. Dar
tocmai aceasta este ideea! Păcatul și suferința nu pot fi justificate – ele sunt
inexplicabile. Dacă am putea să-i găsim păcatului o explicație logică, atunci am putea
să-i găsim o scuză sau să-l apărăm. De aceea, eforturile celor trei prieteni și ale lui
Elihu de a da o explicație suferinței lui Iov sunt sortite eșecului. Ba mai mult, sunt
păcătoase, după cum le arată Dumnezeu la final. Poate că și noi ar trebui să renunţăm
la eforturile de a explica niște lucruri imposibil de explicat.
De discutat: De ce este păcat să încercăm să justificăm păcatul și suferința?
III. Smerenia și adevărul
(Revedeţi împreună în grupă Psalmii 45:4 și Iacov 4:6.)
150
Într-un frumos psalm al încoronării (Psalmii 45:4), noului împărat i se urează să
apere următoarele valori: adevărul, blândețea (sau smerenia, în alte versiuni) și
neprihănirea. Căutarea adevărului trebuie să fie însoțită de smerenie și numai cei
smeriți vor găsi adevărul, fiindcă sunt dispuși să fie corectați. Elihu manifestă exact
trăsătura opusă: aroganța, îngâmfarea. Aceasta îl împiedică să ajungă la adevăr.
Dumnezeu le dă har celor smeriți, dar stă împotriva celor mândri (Iacov 4:6). Mândria
ne trimite la heruvimul căzut.
De discutat: Este posibil să afirmăm că avem adevărul (aşa cum spunem uneori
noi) și, concomitent, să fim smeriți? Explică.
3. APLICAȚIA
Lungul discurs al lui Elihu dezamăgește, deși are un început promițător. Ar
trebui să știm ce putem face concret pentru a evita capcana în care a căzut el, altfel
ne vom învârti și noi într-un cerc vicios.
Întrebări
1. Cum putem face diferența între mânia sfântă și mânia păcătoasă?
2. Cum putem să evităm capcana în care a căzut Elihu, care a repus în discuție
argumentele aduse de ceilalți prieteni, doar că a adăugat mânia păcătoasă?
4. ACTIVITATE
Radicalismul lui Elihu era mai degrabă o iluzie decât o realitate, iar discursul
său ajunge să dezamăgească cumplit.
Încercați să găsiți împreună, în grupă, care ar fi fost atitudinea potrivită și ce
cuvinte ar fi putut spune un prieten credincios.
151
STUDIUL 11
3-9 DECEMBRIE
DIN MIJLOCUL FURTUNII
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Oricât de diferite ar fi între ele, personajele din cartea lui Iov au totuși în comun
un lucru: aveau foarte multe de spus despre Dumnezeu sau, cel puțin, despre ce știau
cu privire la Dumnezeu. Și, după cum am văzut, multe dintre convingerile lor erau
adevărate. Cine ar putea contrazice o declarație de felul acesta: „Întreabă dobitoacele,
şi te vor învăţa; păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa,
şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului
a făcut asemenea lucruri? El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui
trup omenesc” (Iov 12:7-10)? Ori de felul acesta: „Oare va răsturna Dumnezeu dreptul?
Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?” (Iov 8:3)?
Motivul discuției lor era suferința lui Iov, iar subiectul principal era Dumnezeu.
Însă, pe parcursul dialogului, Domnul rămâne ascuns, stă undeva în spatele scenei.
Și, cu toate că El este subiectul dezbaterii, rămâne acolo până la momentul
oportun, când intră în scenă și vorbește.
Completează și memorează: Unde erai când am aşezat temeliile
pământului? Spune-mi, dacă ai pricepere! (Iov 38:4, NTR)
152
DUMINICĂ, 4 DECEMBRIE
DIN MIJLOCUL FURTUNII
1. Citește Iov 38:1. Cine vorbește aici și prin ce se deosebește cuvântarea
aceasta de toate celelalte, de mai înainte?
Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii: (Iov 38:1, NTR)
Domnul reapare aici pentru prima oară de la momentul în care i-a zis lui Satana:
„Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa” (Iov 2:6).
Apariția Sa este cu totul neprevăzută pentru cititor. Iov 37 se încheie cu
intervenția lui Elihu și, imediat după aceea, suntem luați pe neașteptate de declarația:
„Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii” (Iov 38:1).
Cuvântul „furtună” și sinonimele lui, „vijelie” sau „vârtej”, sunt folosite atunci
când Dumnezeu li se arată oamenilor (Isaia 29:6; Zaharia 9:14), dar și în relatarea
luării lui Ilie la cer: „Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie
pleca din Ghilgal cu Elisei” (2 Împărați 2:1). Nu ne sunt oferite amănunte despre
această teofanie (manifestarea vizibilă a lui Dumnezeu în fața oamenilor), dar este clar
că vocea lui Dumnezeu nu sună aici ca „un susur blând și subțire” (1 Împărați 19:12),
ci este foarte sonoră – atât de sonoră, cât să-i atragă atenția lui Iov.
2. Ce învățăm din următoarele texte despre cât de aproape este Dumnezeu
de noi? Geneza 15:1-6; Geneza 32:24-32; Ioan 1:29.
După toate acestea, Domnul i-a vorbit lui Avram într-o viziune astfel: – Nu
te teme, Avrame. Eu sunt scutul tău; răsplata ta va fi foarte mare. – Stăpâne
Doamne, ce-mi vei da? I-a răspuns Avram. Căci mor fără copii, iar moştenitorul
gospodăriei mele este Eliezer din Damasc? Nu mi-ai dat nici un urmaş, a
continuat Avram, şi prin urmare, un sclav din gospodăria mea va fi moştenitorul
meu. Dar Domnul i-a răspuns: – Nu acesta va fi moştenitorul tău, ci unul care se
va naşte din tine, el îţi va fi moştenitor. Apoi l-a dus afară şi i-a spus: – Uită-te la
cer şi numără stelele, dacă poţi! Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi! a continuat
El. Avram L-a crezut pe Domnul, şi El i-a socotit acest lucru dreptate. (Geneza
15:1-6, NTR)
Iacov a fost lăsat singur şi un bărbat s-a luptat cu el până în revărsatul
zorilor. Când bărbatul acela a văzut că nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura
coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit de la loc, în timp ce se
lupta cu El. Apoi a zis: – Lasă-Mă să plec pentru că se ivesc zorile. Dar Iacov I-a
răspuns: – Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. Şi El l-a întrebat:
– Cum te cheamă? – Iacov, a răspuns el. Atunci bărbatul acela i-a zis: – Nu te vei
mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai
învins. – Te rog, spune-mi care este Numele Tău? L-a întrebat Iacov. El i-a
răspuns: – De ce Îmi ceri Numele? Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a numit acel
loc Peniel, zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi viaţa mi-a fost
cruţată.” Răsărea soarele atunci când Iacov a plecat din Peniel şchiopătând din
coapsă. Până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă tendonul de la încheietura
153
coapsei animalelor, tocmai pentru că Iacov a fost lovit în tendonul de la
încheietura coapsei. (Geneza 32:24-32, NTR)
În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul
lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii! (Ioan 1:29, NTR)
Biblia ne învață marele și importantul adevăr că Dumnezeu ne este aproape, că
nu ne-a creat pentru ca apoi să stea la distanță. De aceea, oricâte supărări și necazuri
am avea, să ne păstrăm convingerea că El este lângă noi și că este demn de toată
încrederea noastră!
Una este să știi din teorie că Dumnezeu este aproape și cu totul alta este să știi
din practică. Cum te poți apropia de Dumnezeu pentru a fi încurajat și mângâiat de El?
154
LUNI, 5 DECEMBRIE
ÎNTREBAREA LUI DUMNEZEU
După o tăcere care pentru Iov trebuie să fi fost lungă cât o veșnicie, Dumnezeu
îi vorbește, dar, probabil, cel puțin pentru început, nu i-a spus chiar ce se aștepta să
audă.
3. Ce întrebare i-a pus Dumnezeu lui Iov mai întâi și ce idee a dorit să-i
transmită? Iov 38:2
„Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul, prin cuvântări lipsite de cunoştinţă?
(Iov 38:2, NTR)
În Biblie, Dumnezeu le pune adeseori întrebări oamenilor. Aceasta nu pentru că
n-ar ști răspunsul, ci pentru a ne stimula, ca orice profesor bun, să ne gândim la starea
noastră, să ne autoevaluăm, să ne rezolvăm problemele și să tragem concluziile
adecvate. El nu pune întrebări cu scopul de a obține niște informații sau explicații pe
care nu le cunoaște, ci pentru a ne ajuta să ne lămurim unele lucruri pe care nu le-am
înțeles. El folosește întrebările retorice pentru a ne ajuta să descoperim adevărul.
4. Citește următoarele întrebări puse de Dumnezeu. Cu ce scop concret
crezi că le-a pus? Ce idee vrea să transmită?
Dumnezeu l-a întrebat: – Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din
pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci? (Geneza 3:11, NTR)
Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain: – Unde este fratele tău, Abel? – Nu
ştiu, a răspuns el. Sunt eu păzitorul fratelui meu? (Geneza 4:9, NTR)
A intrat într-o peşteră şi a petrecut noaptea acolo. Şi Domnul i-a vorbit
astfel: – Ce faci tu aici, Ilie? (1 Regi 19:9, NTR)
El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: – Saul, Saul, de ce Mă
persecuţi? (Faptele apostolilor 9:4, NTR)
Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi i-a întrebat pe ucenicii Săi: – Cine
zic oamenii că este Fiul Omului? (Matei 16:13, NTR)
Iov a avut foarte multe de spus despre Dumnezeu. Acum, Dumnezeu dorea ca
el să înțeleagă că mai erau multe lucruri despre El pe care nu le știa sau, chiar dacă
le știa, nu le înțelegea. Și, interesant, prima întrebare pe care i-o adresează se
aseamănă mult cu ceea ce i-au spus deja acuzatorii săi (vezi Iov 8:1,2; 11:1-3; 15:1-
3)!
Atunci Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis: „Până când vei mai vorbi
astfel şi până când vor fi cuvintele tale ca un vânt năprasnic? (Iov 8:1-2, NTR)
Atunci Ţofar din Naamat a luat cuvântul şi a zis: „Să rămână tot acest
potop de cuvinte fără răspuns şi toate aceste vorbe multe să fie o dovadă a
dreptăţii? Crezi că flecăreala ta va închide gura altora şi că-ţi vei bate joc de alţii
fără să te mustre nimeni? (Iov 11:1-3, NTR)
155
Atunci Elifaz din Teman i-a zis: „Oare se cade să răspundă înţeleptul cu
învăţături deşarte şi să-şi umple stomacul cu vântul de răsărit? Să se apere
folosind cuvinte nefolositoare sau o vorbire fără de folos? (Iov 15:1-3, NTR)
Ce întrebare ar putea să îți pună Dumnezeu cu privire la starea ta și ce I-ai
răspunde? Ce îți spun despre tine întrebarea Sa și răspunsul tău?
156
MARŢI, 6 DECEMBRIE
DOMNUL, CREATORUL
5. Citește Iov 38:4-41. Ce „răspuns” îi dă Dumnezeu aici lui Iov și cu ce
scop?
Unde erai când am aşezat temeliile pământului? Spune-mi, dacă ai
pricepere! Cine i-a hotărât măsurile? Ştii? Cine a întins sfoara de măsurat peste
el? Pe ce îi sunt sprijinite temeliile şi cine i-a pus piatra din capul unghiului,
atunci când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau de
bucurie? Cine a închis marea cu porţi, când a ţâşnit din pântece, când i-am făcut
îmbrăcăminte din nori şi am înfăşat-o în întuneric gros, când i-am pus hotare,
zăvoare şi porţi, când i-am zis: «Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să
se oprească mândria valurilor tale!»? Ai poruncit tu vreodată dimineţii sau ai
arătat zorilor locul lor, ca să prindă pământul de margini şi să-i scuture pe cei răi
de pe el? Pământul ia forma lutului sub o pecete; înfăţisarea lui este ca cea a
unei haine. Lumina este luată de la cei răi şi braţul lor cel ridicat este zdrobit. Ai
fost tu la izvoarele mării sau te-ai plimbat tu prin adâncurile ei? Ţi-au fost arătate
porţile morţii sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? Pricepi tu cât de larg este
pământul? Vorbeşte dacă ştii toate aceste lucruri. Unde este calea către locuinţa
luminii şi unde este locuinţa întunericului? Poţi să le duci tu la hotarul lor şi
cunoşti tu căile către casa lor? Cu siguranţă, ar trebui să ştii, căci doar erai deja
născut! Şi numărul zilelor tale este mare! Ai intrat tu în cămările zăpezii sau ai
văzut tu cămările grindinei, pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz,
pentru ziua de luptă şi de război? Unde este calea către locul de unde iese
fulgerul? De unde este împrăştiat vântul de răsărit pe pământ? Cine deschide o
cale pentru ploaie şi o cărare pentru trăsnet, ca să ude pământul nelocuit,
deşertul în care nu trăieşte nimeni, ca să adape pământul pustiit şi să facă să
încolţească iarba? Are ploaia tată? Sau cine dă naştere picăturilor de rouă? Din
care pântece iese gheaţa şi cine naşte bruma cerului când apele se fac tari ca
piatra şi când îngheaţă faţa adâncului? Poţi tu lega lanţul Pleiadelor sau poţi să
dezlegi frânghiile Orionului? Poţi face să răsară constelaţiile la vremea lor sau
poţi să călăuzeşti Ursul cu puii săi? Cunoşti tu legile cerului? Poţi hotărî
stăpânirea Lui asupra pământului? Poţi să-ţi înalţi glasul până la nori şi să te
acoperi cu un şuvoi de apă? Poţi tu trimite fulgere ca astfel ele să plece? Îţi spun
ele: «Iată-ne»! Cine a pus înţelepciunea în locuri lăuntrice şi a dat pricepere
minţii? Cine are înţelepciune să numere norii? Cine poate vărsa burdufurile
cerurilor, pentru ca praful să se facă noroi şi bulgării de pământ să se lipească
laolaltă? Poţi tu vâna prada pentru leoaică sau poţi să potoleşti pofta leilor tineri,
când stau ghemuiţi în viziunile lor sau când stau la pândă în culcuşul lor? Cine
pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă către Dumnezeu şi rătăcesc din
lipsă de hrană? (Iov 38:4-41, NTR)
Iov n-a primit, așa cum se aștepta probabil, o explicație detaliată despre motivul
pentru care i se întâmplaseră atâtea nenorociri. A primit în schimb o serie de întrebări
157
retorice în care puterea creatoare a lui Dumnezeu era așezată în contrast cu
efemeritatea și ignoranța lui.
Mai departe, Dumnezeu îi atrage atenția asupra câtorva minuni și mistere ale
lumii create de El, reluând seria de întrebări retorice cu referire nu numai la întemeierea
Pământului, ci și la fenomenele meteorologice și chiar la stele: „Poţi să înnozi tu
legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?” (Iov 38:31). După aceea, îi
îndreaptă privirea înapoi, către planeta Pământ, luând la rând tot ce există pe ea, de
la înțelepciunea umană (Iov 38:36) până la viața animalelor sălbatice (Iov 38:39-41) –
o temă abordată mai în detaliu în Iov 39. Dacă ar fi fost scrisă astăzi cartea lui Iov,
probabil că printre întrebările Domnului s-ar fi aflat și acestea: „Cine unește quarcurile
în protoni și neutroni?”, „Unde erai când am stabilit constanta lui Planck?”, „Prin
înțelepciunea ta curbează gravitația spațiul și timpul?”
Toate aceste întrebări au un singur răspuns posibil: „Eu nu știu!” Iov n-a fost de
față la niciunul dintre aceste evenimente și știa prea puține despre fenomenele
amintite. Dumnezeu urmărește să-i arate că, deși era un om înțelept și cu vază, deși
vorbise despre El mai „drept” (Iov 42:7) decât prietenii lui, cunoștințele lui despre Cel
Preaînalt erau infime. Iar lipsa de cunoștințe despre lumea creată era cea mai bună
dovadă a marii lui ignoranțe cu privire la caracterul Său.
Dacă știa atât de puține despre lumea creată, atunci câte știa despre
Creator? Ce mare diferență între Creator și creatură, între Dumnezeu și om!
Dumnezeu Se compară cu Iov, dar ar fi putut la fel de bine să se compare cu
orice alt om. Ce suntem noi în comparație cu El? Și totuși, câte a făcut pentru
noi ca să ne mântuiască și să ne dea speranța părtășiei veșnice cu El!
158
MIERCURI, 7 DECEMBRIE
ÎNȚELEPCIUNEA ÎNȚELEPȚILOR
Când citim întrebările adresate de Dumnezeu, ne dăm seama că Iov, care a trăit
acum câteva mii de ani, n-avea de unde să aibă atâtea cunoștințe despre lumea
creată. De exemplu, oamenii (câțiva dintre ei, cel puțin) au înțeles abia în jurul anului
1500 d.Hr. că impresia de deplasare a Soarelui pe cer se datora rotației Pământului în
jurul axei sale și mișcării lui de revoluție în jurul Soarelui – un adevăr pe care noi astăzi
îl considerăm de la sine înțeles.
Grație în mare parte științei moderne, astăzi avem cunoștințe despre unele
lucruri din lumea naturală care, pentru oamenii din timpurile biblice, erau de nepătruns.
Dar, cu toate aceste progrese, cunoștințele noastre despre lumea naturală și despre
originile ei sunt încă limitate.
6. Notează câteva întrebări din capitolele 38 și 39 la care omul modern ar
putea să dea un răspuns.
Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii: „Cine este cel ce-Mi
întunecă sfatul, prin cuvântări lipsite de cunoştinţă? Încinge-ţi mijlocul ca un
bărbat, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi. Unde erai când am aşezat temeliile
pământului? Spune-mi, dacă ai pricepere! Cine i-a hotărât măsurile? Ştii? Cine
a întins sfoara de măsurat peste el? Pe ce îi sunt sprijinite temeliile şi cine i-a
pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau împreună şi
toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Cine a închis marea cu porţi, când a
ţâşnit din pântece, când i-am făcut îmbrăcăminte din nori şi am înfăşat-o în
întuneric gros, când i-am pus hotare, zăvoare şi porţi, când i-am zis: «Până aici
să vii, să nu treci mai departe, aici să se oprească mândria valurilor tale!»? Ai
poruncit tu vreodată dimineţii sau ai arătat zorilor locul lor, ca să prindă
pământul de margini şi să-i scuture pe cei răi de pe el? Pământul ia forma lutului
sub o pecete; înfăţisarea lui este ca cea a unei haine. Lumina este luată de la cei
răi şi braţul lor cel ridicat este zdrobit. Ai fost tu la izvoarele mării sau te-ai
plimbat tu prin adâncurile ei? Ţi-au fost arătate porţile morţii sau ai văzut tu
porţile umbrei morţii? Pricepi tu cât de larg este pământul? Vorbeşte dacă ştii
toate aceste lucruri. Unde este calea către locuinţa luminii şi unde este locuinţa
întunericului? Poţi să le duci tu la hotarul lor şi cunoşti tu căile către casa lor?
Cu siguranţă, ar trebui să ştii, căci doar erai deja născut! Şi numărul zilelor tale
este mare! Ai intrat tu în cămările zăpezii sau ai văzut tu cămările grindinei, pe
care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz, pentru ziua de luptă şi de război?
Unde este calea către locul de unde iese fulgerul? De unde este împrăştiat vântul
de răsărit pe pământ? Cine deschide o cale pentru ploaie şi o cărare pentru
trăsnet, ca să ude pământul nelocuit, deşertul în care nu trăieşte nimeni, ca să
adape pământul pustiit şi să facă să încolţească iarba? Are ploaia tată? Sau cine
dă naştere picăturilor de rouă? Din care pântece iese gheaţa şi cine naşte bruma
cerului când apele se fac tari ca piatra şi când îngheaţă faţa adâncului? Poţi tu
lega lanţul Pleiadelor sau poţi să dezlegi frânghiile Orionului? Poţi face să răsară
constelaţiile la vremea lor sau poţi să călăuzeşti Ursul cu puii săi? Cunoşti tu
159
legile cerului? Poţi hotărî stăpânirea Lui asupra pământului? Poţi să-ţi înalţi
glasul până la nori şi să te acoperi cu un şuvoi de apă? Poţi tu trimite fulgere ca
astfel ele să plece? Îţi spun ele: «Iată-ne»! Cine a pus înţelepciunea în locuri
lăuntrice şi a dat pricepere minţii? Cine are înţelepciune să numere norii? Cine
poate vărsa burdufurile cerurilor, pentru ca praful să se facă noroi şi bulgării de
pământ să se lipească laolaltă? Poţi tu vâna prada pentru leoaică sau poţi să
potoleşti pofta leilor tineri, când stau ghemuiţi în viziunile lor sau când stau la
pândă în culcuşul lor? Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă către
Dumnezeu şi rătăcesc din lipsă de hrană? (Iov 38:1-41, NTR)
Ştii tu când nasc caprele de munte? Vezi tu când zămislesc cerboaicele?
Numeri tu lunile în care sunt însărcinate, ştii tu vremea când trebuie să nască?
Ele se pleacă şi-şi fată puii şi durerile lor se sfârşesc. Puii lor se întăresc şi cresc
în sălbăticie; se duc şi nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
Cine i-a desfăcut legăturile? I-am dat pustia drept casă, ţinutul sărat drept
locuinţă. Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână. Străbate munţii
pentru păşune şi caută tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
Stă el noaptea la ieslea ta? Îl poţi lega cu funii ca să tragă la brazdă, va grăpa el
bulgării din văi pentru tine? Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu? Crezi tu că se va reîntoarce şi că-ţi va
strânge el grâul în aria ta? Aripile struţului bat cu bucurie, deşi nu se compară
cu aripile şi penele berzei. El îşi lasă ouăle în pământ, le lasă să se încălzească
în nisip, uitând că piciorul cuiva le poate sparge şi că un animal sălbatic le poate
călca în picioare. Se poartă aspru cu puii lui, ca şi cum n-ar fi ai lui, nu-i pasă că
truda lui poate fi în zadar, pentru că Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune, nici nu i-
a făcut parte de pricepere. Când se ridică şi fuge, râde de cal şi de călăreţul lui.
Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă? Îl faci tu să sară ca o
lăcustă şi să răspândească groază cu nechezatul lui măreţ? Mândru de puterea
lui, el scurmă valea şi se aruncă asupra celor înarmaţi. Râde în faţa fricii, nu se
teme de nimic; nu se dă înapoi dinaintea sabiei. Tolba cu săgeţi zăngăne pe el,
lancea şi suliţa strălucesc. Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are
astâmpăr când sună trâmbiţa. La sunetul trâmbiţei el nechează. De departe
adulmecă bătălia, tunetul comandanţilor şi strigătul de luptă. Prin înţelepciunea
ta zboară şoimul şi îşi întinde aripile spre sud? La porunca ta se înalţă vulturul
şi îşi face cuibul pe înălţimi? El are casa pe stâncă, acolo îşi are locuinţa, pe
vârful stâncilor şi pe întărituri. De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări.
Puii lui îi beau sângele; unde sunt stârvuri, acolo e şi el.” (Iov 39:1-30, NTR)
Sigur că știința ne-a descoperit unele fațete ale realității necunoscute până la
data aceea. Dar mai rămân încă atât de multe lucruri de descoperit! În multe privințe,
știința, departe de a fi risipit splendoarea și misterul creației lui Dumnezeu, a făcut-o și
mai fascinantă, scoțând la iveală o profunzime și o complexitate pe care generațiile
anterioare n-au bănuit-o.
„«Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile
descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie» (Deuteronomul 29:29). El
nu le-a descoperit niciodată oamenilor modul exact în care a creat lumea.
Înţelepciunea omenească nu poate pătrunde tainele Celui Preaînalt. Puterea Sa
160
creatoare este tot atât de nepătrunsă ca existenţa Sa.” – Ellen G. White, Patriarhi și
profeți, ed. 2015, p. 106
7. Ce ne spun următoarele texte despre limitele cunoașterii umane? 1
Corinteni 3:19; 1 Corinteni 1:18-27.
NTR)
Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, însă pentru noi, cei
care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: „Voi
distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge priceperea celor pricepuţi.”
Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac?
N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii? Întrucât, în înţelepciunea lui
Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune, Dumnezeu a
găsit de cuviinţă ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.
Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune, însă noi Îl predicăm pe Cristos cel
răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri. Dar
pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea
lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi
slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii. Fraţilor, uitaţi-vă la
voi, cei care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul oamenilor,
nici mulţi puternici, nici mulţi de viţă nobilă. Dar Dumnezeu a ales lucrurile
nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte; şi Dumnezeu a ales
lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari. (1 Corintieni 1:18-27,
NTR)
În pofida cunoștințelor numeroase acumulate de oameni în ultimele sute
de ani, lumea creată rămâne plină de miracole și mistere greu de dezlegat. Cu
cât aflăm mai multe despre ea, cu atât ni se pare mai captivantă și mai
enigmatică. Ce lucruri din lumea creată te uimesc?
161
JOI, 8 DECEMBRIE
POCĂINȚĂ ÎN ȚĂRÂNĂ ȘI CENUȘĂ
8. Citește Iov 40:1-4 și Iov 42:1-6. Care a fost reacția lui Iov în fața revelației
de Sine a lui Dumnezeu?
Domnul i-a mai zis lui Iov: „Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da
Lui învăţătură? Acela care Îl mustră pe Dumnezeu trebuie să-I răspundă!” Atunci
Iov I-a răspuns Domnului: „Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aş putea să-Ţi răspund?
Îmi pun mâna la gură. (Iov 40:1-4, NTR)
Atunci Iov I-a răspuns Domnului: „Ştiu că Tu poţi face orice lucru şi că
nimic nu poate împiedica planurile Tale. Tu ai întrebat: «Cine este cel ce-Mi
întunecă sfatul vorbind fără să cunoască?» Într-adevăr am spus lucruri pe care
nu le-am înţeles, lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le-am cunoscut.
Tu ai zis: «Ascultă şi voi vorbi! Te voi întreba şi Mă vei învăţa.» Urechea mea a
auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mă dispreţuiesc şi
mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:1-6, NTR)
Iov s-a simțit copleșit. În răspunsul său, el repetă întrebarea pe care i-a pus-o
Dumnezeu: „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” (Iov 42:3) și
recunoaște că a vorbit despre lucruri pe care nu le înțelegea.
Observă totodată ce spune el în Iov 42:5. Dacă până la momentul acela doar
auzise vorbindu-se despre Dumnezeu, acum L-a și văzut, în sensul că a obținut o
imagine mai clară despre El, iar pentru că L-a văzut, a ajuns la o mai bună cunoaștere
de sine. De aceea, i s-a făcut scârbă de el însuși și s-a pocăit în țărână și cenușă.
9. Citește Isaia 6:1-5 și Luca 5:1-8. Ce asemănări există între reacția lui
Isaia, cea a lui Petru și cea a lui Iov?
În anul morţii regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul şezând pe un tron înalt
şi măreţ, marginea mantiei Lui umplând Templul. Deasupra Lui stăteau serafimi.
Fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două îşi acopereau
picioarele şi cu două zburau. Strigau unul către altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt,
sfânt este Domnul Oştirilor! Întreg pământul este plin de slava Lui!” Uşorii şi
pragurile s-au cutremurat de glasul lor, iar Casa s-a umplut de fum. Am strigat:
„Vai de mine! Sunt pierdut! Căci sunt un om cu buze necurate, şi trăiesc în
mijlocul unui popor tot cu buze necurate, iar ochii mei au văzut pe Împăratul,
Domnul Oştirilor!” (Isaia 6:1-5, NTR)
Într-o zi, în timp ce se afla lângă lacul Ghenezaret şi mulţimea se înghesuia
în jurul Lui ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două bărci trase
la marginea lacului; pescarii coborâseră din ele şi-şi spălau năvoadele. S-a suit
într-una dintre bărci, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la
ţărm. Apoi S-a aşezat şi, din barcă, a început să dea învăţătură mulţimilor. Când
a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: – Depărtează barca la apă adâncă şi
aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit! Simon I-a răspuns: – Stăpâne, toată
noaptea ne-am trudit, dar n-am prins nimic. Totuşi, la cuvântul Tău, voi arunca
162
năvoadele! Au făcut aşa şi au prins atât de mulţi peşti, încât năvoadele
începuseră să li se rupă. Le-au făcut semn confraţilor lor din cealaltă barcă, să
vină să-i ajute. Aceştia au venit şi au umplut amândouă bărcile cu peşte, până
acolo încât erau să se scufunde. Când Simon Petru a văzut ce s-a întâmplat, a
căzut la genunchii lui Isus şi I-a zis: – Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt
un om păcătos! (Luca 5:1-8, NTR)
În toate aceste situații, este ilustrat un adevăr biblic elementar: păcătoșenia
omului. Iov era „fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea
de la rău” (Iov 1:1). Oricât de mult a încercat Satana să-l întoarcă împotriva lui
Dumnezeu, el a rămas credincios. A rămas consecvent convingerilor sale.
Dar ce descoperim în finalul cărții care îi poartă numele? Când întrezărește
sfințenia și puterea lui Dumnezeu, Iov se face mic, la fel ca Isaia și Petru, conștient de
păcătoșenia și nimicnicia lui. Noi toți suntem oameni căzuți, păcătoși; însăși natura
noastră ne aduce în conflict cu Dumnezeu. De aceea, niciunul dintre noi nu se poate
mântui singur, nu poate face suficiente fapte bune ca să merite vreo favoare din partea
lui Dumnezeu. De aceea, noi toți – chiar și cei mai buni dintre noi, care sunt, la fel ca
Iov, fără prihană și curați la suflet, care se tem de Dumnezeu și se abat de la rău –
avem nevoie de har, avem nevoie de un Mântuitor, avem nevoie de Cineva care să
facă pentru noi ceea ce noi nu suntem capabili să facem. Din fericire, avem toate
acestea și chiar mai mult decât atât în Isus!
Imaginează-ți cum ar fi să te afli chiar acum în fața lui Dumnezeu. Cum ai
reacționa?
163
VINERI, 9 DECEMBRIE
„Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse asupra lumii, atât
în domeniul știinţei, cât și în cel al artei; dar, atunci când unii dintre așa-numiţii oameni
de știinţă se ocupă de aceste subiecte numai din punct de vedere omenesc, cu
siguranţă că vor ajunge la concluzii greșite. Poate fi nevinovat faptul de a face
speculaţii dincolo de ceea ce ne-a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu dacă teoriile
noastre nu contrazic faptele care sunt prezentate în Sfânta Scriptură; dar aceia care
lasă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu și caută să explice lucrările creaţiunii Sale,
bazaţi numai pe principii știinţifice, sunt purtaţi de curent pe un ocean necunoscut, fără
hartă și fără busolă. Dacă nu sunt călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările
lor, oamenii cu cele mai mari capacităţi intelectuale ajung în încurcătură în încercările
lor de a trasa relaţiile dintre știinţă și revelaţie. Deoarece Creatorul și lucrările Lui sunt
cu mult peste posibilitatea lor de înţelegere și pentru că nu pot să le explice prin legile
naturale, aceștia consideră raportul biblic ca nefiind vrednic de încredere. Aceia care
se îndoiesc de temeinicia raportului Vechiului și Noului Testament vor face un pas mai
departe și vor ajunge să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu și atunci, pierzându-
și ancora, vor fi lăsaţi să se izbească de stâncile necredinţei.” – Ellen G. White,
Patriarhi și profeți, ed. 2015, pp. 106–107

STUDIU LA RÂND
1. Cui îi arată Domnul calea pe care trebuie s-o aleagă?
2. Spre ce își ridica David mâinile?
3. Ce efecte spune psalmistul că are glasul Domnului?
4. Cum îi pedepsește Dumnezeu pe cei mândri?
CARTEA CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 2

5. Ce ar trebui să facă membrii bisericii, în loc să se adune laolaltă și să fugă
de răspundere?
SUPLIMENT PENTRU DISCUȚIA ÎN GRUPE

grupa!
164
Explicație
1. În ce mod i-a răspuns Dumnezeu lui Iov? De ce astfel?
2. Ce întrebare i-a pus Dumnezeu lui Iov și cu ce scop?
3. Ce a intenționat Dumnezeu prin întrebările retorice puse lui Iov?
4. Ce răspunsuri are știința modernă la aceste întrebări străvechi puse de
Dumnezeu?
5. Care a fost reacția lui Iov la descoperirea de Sine a lui Dumnezeu?
Aplicație
1. Cum putem ști că Dumnezeu este aproape de noi, chiar și când nu ne dăm
seama?
2. Care este scopul întrebărilor pe care le pune, uneori, Dumnezeu oamenilor?
3. Ce efect au asupra noastră aceste întrebări și ce răspuns avem la ele?
4. Ce teorii ale științei actuale contrazic flagrant ce este descoperit în Cuvântul
lui Dumnezeu?
5. Ce mod de a Se descoperi ar putea folosi Dumnezeu azi, ca să ne capteze
atenția?1
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru minunile creației!
2. Să ne rugăm pentru oamenii de știință!
165
10 decembrie – Dar pentru Săptămâna de Rugăciune (colectă)

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să observe că întrebările puse de
Dumnezeu lui Iov cu privire la ceea ce a creat El, deși par multe și fără legătură cu
problema lui, îi oferă totuși lui Iov un răspuns.
La nivelul sentimentelor: Să perceapă, măcar în parte, dezgustul total pe care
l-a simțit Iov față de propria persoană când și-a dat seama cât de greșite au fost
căutările lui.
La nivel practic: Să-și abandoneze părerile greșite cu privire la caracterul lui
Dumnezeu și la modul în care ar trebui să le rezolve El problemele.
SCHIŢA STUDIULUI:
I. Cunoştinţe: Întrebări retorice
A. Există vreo lecție despre suferința lui Iov pe care să ne-o dea întrebările lui
Dumnezeu din Iov 38 și 39?
B. Ce importanță are acceptarea doctrinei biblice despre crearea lumii pentru
concepția noastră creștină despre lume și viață?
II. Sentimente: Dezgust față de propria persoană
A. A avut Iov un motiv întemeiat ca să se pocăiască în țărână și cenușă? Nu
era el deja un om fără prihană? Explică.
B. Cum îl ajută pocăința să găsească un răspuns la întrebările lui și chiar mai
mult decât atât?
III. Practic: Abandonarea ideilor noastre greșite despre Dumnezeu
A. Ce reacție ai după ce citești lunga listă de întrebări puse de Dumnezeu? A
uitat El care era de fapt problema lui Iov? Explică.
B. Cum să abandonăm ideile noastre greșite (la care ținem uneori atât de mult)
despre caracterul lui Dumnezeu?
Rezumat: Surpriza este destul de mare când începem să citim răspunsul pe
care i-l dă Dumnezeu lui Iov, din mijlocul furtunii. În loc să spună: „Tu ai dreptate și ei
nu au”, El declară că toți sunt greșiți. Aceasta pentru că, în fața Celui Atotputernic,
toate ideile noastre despre El își pierd valoarea și pentru că Acela care a creat lumile
ne dă uneori răspunsuri uimitoare la întrebările noastre puse în scopuri greșite.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Iov 39:5,6 și Ioan 1:29
166
Ideea de bază: Dacă discursul lui Elihu a avut un început promițător și un final
care dezamăgeşte total, „răspunsul” lui Dumnezeu ne surprinde complet fiindcă, de
fapt, nu răspunde la întrebarea dezbătută pe parcursul ultimelor treizeci și cinci de
capitole. Lunga Sa listă de întrebări retorice ne oferă o frumoasă perspectivă asupra
unui Dumnezeu Creator, profund implicat în minuni mai mari sau mai mici care se
petrec în fiecare secundă în univers. Când ne aflăm în prezența Sa, ajungem să ne
recunoaștem starea de oameni păcătoși.
Cineva spunea: „Judecă-l pe om după întrebările pe care le pune și nu după
răspunsurile pe care le dă.” Uneori, studiul pe grupe de la Școala de Sabat ia formă
de predică. Uneori nu ne pricepem, ca instructori ai Școlii de Sabat, să punem întrebări
bune. Sau ajungem să ne mulțumim să ne auzim pe noi înșine vorbind. Dar întrebările
bune ne stimulează să gândim și să săpăm mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu.
Exact acesta este scopul lungii liste de întrebări puse de Dumnezeu! Să punem deci
și noi întrebări bune!
Discuție introductivă: Karl Barth (1886–1968), un teolog reformat elvețian, a
influențat puternic teologia protestantă în secolul al XX-lea. El și-a făcut studiile în
Germania, în atmosfera liberalismului protestant al vremii. Revenit în Elveția, a păstorit
o biserică mică din satul Safenwil, lângă Basel. Membrii erau în majoritate muncitori
și, foarte repede, el și-a dat seama că pregătirea lui teologică era total nepotrivită cu
nevoile lor spirituale. A luat decizia de a citi din nou toată Biblia, fără constrângerile
filosofice impuse de instruirea primită, și a ajuns la concluzia că Hristos Isus din
Scripturi era viu cu adevărat. El a făcut apel la întoarcerea la Biblie și la Reformă, iar
teologia lui a fost denumită ulterior „neo-ortodoxie”.
Ca adventiști de ziua a șaptea, nu suntem de acord neapărat cu tot ce a spus
Barth, dar experiența lui este o frumoasă ilustrare a puterii Cuvântului lui Dumnezeu
de a transforma. Una dintre expresiile sale caracteristice este aceea că Dumnezeu e
„Cel cu totul altfel”, complet diferit de orice ne-am imagina. El este diferit de toate
așteptările noastre, chiar și de ideile noastre bine formulate și, adesea, când ni Se
arată, ne ia prin surprindere. La fel, când începe să vorbească în Iov 38, ne ia prin
surprindere. El este „Cel cu totul altfel”, care ne contrariază prin întrebările Sale. Ce
răspuns te-ai fi așteptat să dea la cuvântările lui Iov și ale prietenilor lui?
COMENTARIU BIBLIC
I. Discursul lui Yahweh
(Revedeţi împreună în grupă Iov 38; 39; 40:1,2.)
Iov 38:1 are legătură directă cu Iov 38:35 și transformă în sfârșit monologul lui
Iov într-un dialog cu Dumnezeu. După cum am văzut, când ne punem întrebări despre
suferință, ne punem de fapt întrebări cu privire la caracterul lui Dumnezeu. În
următoarele două capitole, Dumnezeu Însuși ne oferă o frumoasă descoperire despre
caracterul Său. Și prin ea ne dă şi răspuns la întrebarea: „Cine este cel ce…?” (Iov
38:2). În lumina lui Dumnezeu, ne facem o imagine realistă despre noi înșine.
167
Prin întrebări directe, Dumnezeu ne îndreaptă atenţia către crearea lumii
noastre și absența omului la acest eveniment primordial (Iov 38:4-7). Apoi prezintă
diferitele aspecte ale stăpânirii Sale asupra cerului și pământului, începând cu marea
(Iov 38:8-11), continuând cu ciclicitatea zilei (Iov 38:12-15) și cu tărâmul morții (Iov
38:17) și încheind cu pământul și elementele naturii (Iov 38:18-30) și cu cerurile (Iov
38:31-38). Începând de la versetul 39 și în continuare, în capitolul 39, El vorbește
despre grija Sa pentru animale. Dumnezeu le dă făpturilor Sale libertate, viteză, forță
și așa mai departe.
Ultima întrebare retorică din prima Sa cuvântare se găsește în Iov 40:2: „Cel ce
se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da Lui învățătură?” (NTR). Ea conține numele divin
care evidențiază cel mai bine suveranitatea Sa absolută: „Shaddai”. El este Cel
Atotputernic. În comparație cu El, cine este Iov? La toate întrebările Sale, Iov nu poate
da niciun răspuns. Este atitudinea profesorului care îi predă Tora („învățătură”) elevului
său. Iov trebuie să admită de cel puțin șaptezeci de ori că nu știe și că mintea lui
mărginită nu poate cuprinde înțelepciunea infinită a lui Yahweh.
De discutat: Ce răspunsuri ai putea să dai la întrebările puse de Dumnezeu tu,
care ai la dispoziție cunoștințe științifice despre natură?
II. Un proiect inteligent
(Revedeţi împreună în grupă Iov 38 și 39.)
Întrebările lui Dumnezeu din Iov 38 și 39 ne prezintă o imagine despre cosmosul
creat, care ne taie respirația. Scopul lor nu este acela de a atesta că lumea noastră a
fost creată de Dumnezeu (pe timpul lui Iov, nu avea nimeni nevoie de așa ceva), ci de
a arăta spre existența în univers a ceea ce este cunoscut ca design inteligent.
Designul inteligent este teoria potrivit căreia particularitățile universului sunt
explicate cel mai bine printr-o cauză inteligentă și nu prin modelul darwinist al selecției
naturale. Darwin însuși a declarat: „Dacă s-ar putea demonstra că există un organ
complex care n-a putut să se formeze prin modificări mici, numeroase și succesive,
teoria mea s-ar prăbuși complet” (Darwin, citat de Jim Gibson în „Is there design in
nature?”).
Teoria aceasta, a designului inteligent a fost combătută pe motiv că ar fi
pseudoștiințifică, dar un număr tot mai mare de oameni de știință abordează acest
subiect. Argumentul perfecțiunii sau al complexității ireductibile, cum mai este el numit,
susține următoarele: „Organismele vii prezintă elemente care arată o așa
interdependență complexă între părți, încât observatorul cu o minte deschisă va
recunoaște că ele sunt produsul unui creator inteligent” (vezi articolul lui Gibson citat
mai sus).
Însă nu toți ajung la concluzia că designerul inteligent este Dumnezeul Bibliei,
ci caută o cauză naturală sau o explicație filosofică, precum pante-ismul, teosofia,
filosofia New Age etc. Totuși recunoașterea existenței designului dă elan demersurilor
de căutare a designerului. Cuvântarea lui Dumnezeu din cartea lui Iov ne reamintește
de frumusețea complexă a ordinii create de El. Să reținem totuși că revelația prin
natură, deși ne îndreaptă privirea spre Dumnezeul Creator (Romani 1 și 2), nu ne
168
prezintă un tablou complet al Dumnezeului Mântuitor, înțelegere de care avem nevoie
pentru mântuirea noastră.
De discutat: De ce este atât de important pentru noi, adventiștii de ziua a șaptea,
să susținem relatarea biblică despre crearea recentă a vieții pe pământ?
III. Pocăința
(Revedeţi împreună în grupă Iov 40:3,4 și 42:1-6.)
Întâlnirea cu Dumnezeu are ca efect trezirea noastră la realitate: ne vedem mai
bine așa cum suntem de fapt, niște păcătoși. „Cu cât te vei apropia mai mult de Iisus,
cu atât ţi se va părea că eşti mai păcătos, deoarece vederea ta spirituală va deveni
mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi mai evidente, în contrast distinct şi deplin cu
natura desăvârşită a lui Iisus.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2013, p. 80.
Aceasta a fost experiența lui Iov; ea l-a trimis în brațele lui Dumnezeu și l-a ajutat să-
L cunoască mai bine.
De discutat: De ce a fost necesar ca Iov să se pocăiască în țărână și cenușă?
Nu era el deja un om fără prihană?
3. APLICAȚIA
Intervenţia lui Dumnezeu este cu totul altfel decât ne-am aștepta, dar are o
valoare practică extraordinară pentru toate problemele cu care ne confruntăm.
Indiferent ce întrebări ne-ar pune, tot n-am putea să răspundem nici noi altfel decât a
răspuns Iov.
Întrebări
1. I-a dat Dumnezeu lui Iov în cuvântarea Sa vreun răspuns sau nu? Explică.
2. Ce răspuns dă cuvântarea Sa din cartea lui Iov la întrebările noastre?
4. ACTIVITATE
Invită-i pe membrii grupei să-și propună să petreacă în natură câte o oră în
fiecare zi din săptămâna următoare (indiferent de vreme). Roagă-i să-și noteze
observațiile personale despre modul cum le-a influențat viața experiența în natură.
169
STUDIUL 12
10-16 DECEMBRIE
RĂSCUMPĂRĂTORUL LUI IOV
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Apariția imprevizibilă a lui Dumnezeu de la începutul capitolului 38 constituie
punctul culminant al cărții lui Iov. Dumnezeu S-a descoperit într-un mod sonor și
miraculos, iar descoperirea aceasta l-a condus pe Iov la mărturisire și căință. După
aceea, Domnul i-a mustrat pe cei trei prieteni ai lui pentru vorbele lor neadevărate și
Iov s-a rugat pentru ei. „Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după
ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce
avusese” (Iov 42:10). Iov a avut apoi o viață lungă și fericită.
Însă istoria lui Iov și deznodământul ei nu ne aduc totuși liniștea și satisfacția la
care ne așteptam. Se ridică o întrebare: Dumnezeu și Satana se ceartă în cer și se
luptă aici, pe pământ, pe seama sărmanului Iov? Nu pare drept, nu pare corect ca Iov
să ducă greul luptei, iar Domnul să rămână în cer și să urmărească scena. Trebuie să
Se implice și El cumva. Și chiar S-a implicat! Câteva secole mai târziu, Isus a luat chip
de om și Și-a dat viața pe cruce pentru noi. Numai în El găsim răspunsurile liniștitoare
la întrebările rămase fără răspuns în cartea lui Iov.
Completează și memorează: Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele
noastre şi a purtat bolile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de
Dumnezeu şi nenorocit. (Isaia 53:4, NTR)
170
„RĂSCUMPĂRĂTORUL MEU ESTE VIU”
În capitolul 38, Dumnezeu i S-a descoperit lui Iov ca fiind Creatorul care „a
deschis un loc de scurgere ploii” şi care „a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni”
(versetele 25,26). Dar Dumnezeu nu este numai Creatorul nostru.
1. Citește Iov 19:25-27. Ce speranță a exprimat Iov în aceste cuvinte?
Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că, la sfârşit, se va ridica pe
pământ. Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită, în trup fiind, Îl voi vedea pe
Dumnezeu. Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei, şi nu-mi va mai
fi un străin! Inima îmi tânjeşte înlăuntrul meu. (Iov 19:25-27, NTR)
Prin aceste cuvinte devenite celebre, Iov dovedește că avea ceva cunoștințe
despre Răscumpărătorul, despre faptul că oamenii, chiar dacă mureau, aveau o
speranță dincolo de mormânt, o speranță legată de
Răscumpărătorul care urma să vină pe pământ într-o zi.
Cuvintele lui ne îndreaptă atenția spre cel mai important adevăr din Biblie:
Dumnezeu ca Răscumpărător al nostru. Da, El este Creatorul nostru. Dar, în lumea
aceasta căzută, în lumea aceasta a păcătoșilor condamnați la moarte veșnică în
păcatele lor, avem nevoie și de un Răscumpărător (vezi Isaia 48:13-17). De la El, în
dublul Său rol, ne vine această mare speranță a vieții veșnice.
2. Citește Ioan 1:1-14. Care sunt cele două aspecte ale lucrării Domnului
Isus menționate de Ioan?
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici un
lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina
oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a învins-o. Era un om
trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. El a venit ca martor ca să depună
mărturie despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu el era Lumina, ci el
a venit ca să depună mărturie despre Lumină. Lumina adevărată, Care îl
luminează pe orice om, venea în lume. El era în lume şi lumea a fost făcută prin
El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ceea ce era a Lui, dar ai Săi nu L-au
primit. Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a
dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia
firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul a devenit trup şi a
locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din
Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:1-14, NTR)
Aluzia la Geneza 1:1, Dumnezeu în calitate de Creator, este evidentă în Ioan
1:1. Însă cuvintele acestea: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin El… Dar tuturor
celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii
ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:10-12) leagă strâns calitatea lui Isus de Creator de cea de
171
Răscumpărător. Și, într-adevăr, doar în virtutea faptului că ne este Creator, poate să
ne fie și Răscumpărător.
Ce îți spune răspunsul tău despre motivul pentru care calitatea lui Isus de
Răscumpărător este atât de importantă pentru noi?
172
LUNI, 12 DECEMBRIE
FIUL OMULUI
În primele capitole din Iov, ni se permite să întrezărim realitatea marii lupte dintre
Hristos și Satana. După cum știm, lupta aceasta s-a declanșat în cer și apoi a coborât
pe pământ (vezi Apocalipsa 12:7-12). La fel se întâmplă și în cartea lui Iov: conflictul
din cer coboară pe pământ. Însă, din nefericire pentru Iov, conflictul acesta l-a avut „în
vizor” pe el.
3. Citește Iov 10:4,5. Care era plângerea lui? Era îndreptăţită?
Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu aşa cum văd oamenii? Sunt zilele Tale ca
zilele omului sau anii Tăi ca anii lui, (Iov 10:4-5, NTR)
Obiecția lui Iov pare a fi următoarea: Tu ești Dumnezeu, Suveranul universului,
Creatorul. Cum ai putea să știi ce înseamnă să fii om și să suferi?
4. Ce răspuns oferă următoarele texte la aparenta „obiecție” a lui Iov?
Luca 2:11; 19:10; Ioan 1:14; Matei 4:2; 1 Timotei 2:5; Evrei 4:15.
astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos,
Domnul! (Luca 2:11, NTR)
Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. (Luca
19:10, NTR)
Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui,
o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14, NTR)
Isus a postit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi apoi a
flămânzit. (Matei 4:2, NTR)
Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi
oameni: Omul Cristos Isus, (1 Timotei 2:5, NTR)
Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile
noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să
păcătuiască. (Evrei 4:15, NTR)
Obiecția lui Iov că Dumnezeu nu era om și nu putea ști ce înseamnă suferința
omului a primit răspunsul deplin prin venirea Domnului Isus în natură umană. Fiul lui
Dumnezeu Și-a păstrat divinitatea, dar a fost om în sensul deplin al cuvântului și a
cunoscut personal ce înseamnă să înduri necazuri și greutăți. Cele patru evanghelii ne
vorbesc clar despre natura Sa umană și despre suferințele pe care le-a îndurat în
natura umană. Isus a răspuns obiecției lui Iov.
„Natura umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa nu era una ireală. El a luat
natura umană și a trăit în natura umană. (…) El nu doar că S-a făcut trup, ci S-a făcut
și după o fire asemănătoare cu a păcatului.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ,
vol. 5, p. 1124
173
Gândește-te ce înseamnă faptul că Isus a luat asupra Sa natura umană.
Cât de mult Se poate identifica cu tine în problemele cu care te confrunți acum?
174
MARŢI, 13 DECEMBRIE
MOARTEA LUI HRISTOS
5. Ce ne spun textele următoare despre Isus și despre ce ar trebui să fie
El pentru noi? 1 Ioan 2:6; Galateni 4:19.
Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat
Isus. (1 Ioan 2:6, NTR)
Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat
Isus. (1 Ioan 2:6, NTR)
Isus este Omul-model. Viața Sa, caracterul Său, constituie exemplul pe care toți
urmașii Săi ar trebui să se străduiască să-l urmeze, prin harul divin. Isus este unicul
nostru model desăvârșit de viață trăită la înălțimea chemării lui Dumnezeu.
Dar El n-a venit pe pământ numai ca să ne fie model. Starea noastră de ființe
păcătoase impunea mai mult decât dezvoltarea caracterului, mai mult decât refacerea
caracterului nostru și modelarea noastră după chipul Său. Acestea sunt doar o parte
din lucrarea Sa de Răscumpărător. Noi avem nevoie de un Înlocuitor, de Cineva care
să sufere pedeapsa pentru păcatele noastre. El n-a venit numai ca să trăiască o viață
desăvârșită și să ne fie exemplu, ci și ca să sufere moartea pe care noi o meritam,
astfel ca viața Sa desăvârșită să fie pusă în contul nostru.
6. De ce a murit Domnul Isus pentru noi? De ce trebuia să moară? Marcu
8:31; Luca 9:22; 24:7; Galateni 2:21.
Apoi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere mult şi să fie
respins de către bătrâni, de către conducătorii preoţilor şi de către cărturari, să
fie omorât, iar după trei zile să învie. (Marcu 8:31, NTR)
zicând: – Fiul Omului trebuie să sufere mult şi să fie respins de către
bătrâni, de către conducătorii preoţilor şi de către cărturari, să fie omorât, iar a
treia zi să fie înviat. (Luca 9:22, NTR)
când zicea că Fiul Omului trebuie să fie trădat în mâinile păcătoşilor şi să
fie răstignit, iar a treia zi să învie.” (Luca 24:7, NTR)
Eu nu resping harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primeşte
prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba. (Galateni 2:21, NTR)
Isus a trebuit să moară fiindcă ascultarea de Lege, deși esențială pentru viața
creștină, nu-i poate mântui pe cei căzuți. „Atunci, oare Legea este împotriva
făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da
viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege” (Galateni 3:21). Dacă ar putea vreo
lege să-l mântuiască pe păcătos, atunci aceea ar fi Legea lui Dumnezeu, dar nici chiar
Legea Sa nu ne poate mântui. Numai viața desăvârșită a Domnului Isus Hristos,
Modelul nostru desăvârșit, ne putea mântui și din acest motiv a venit El, ca să aducă
„o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna” (Evrei 10:12, NTR).
175
Ce îți spune modul în care ai păzit Legea până acum despre nevoia ta de
un Înlocuitor?
176
SUFERINŢELE LUI HRISTOS
7. Citește Isaia 53:1-6. Ce spune profetul că avea să experimenteze
Domnul întrupat?
Cine a crezut mesajul nostru? Cui i-a fost descoperit braţul Domnului? El
a crescut înaintea Lui ca un lăstar, ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat;
nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă, nu era nimic în
înfăţişarea Lui care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi
obişnuit cu suferinţa, era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de
El, iar noi nu L-am luat în seamă. Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele
noastre şi a purtat bolile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de
Dumnezeu şi nenorocit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit
pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea era peste El şi prin rănile
Lui suntem vindecaţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare urmându-şi
propriul drum, dar Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. (Isaia
53:1-6, NTR)
În Isaia 53:4 se spune că Isus a purtat suferințele și durerile noastre, deci și pe
ale lui Iov! Și nu numai pe ale lui, ci și pe ale întregii lumi. El a murit pe cruce pentru
păcatul tuturor oamenilor care au trăit vreodată.
Așadar, numai prin prisma jertfei lui Isus putem vedea cartea lui Iov în adevărata
ei perspectivă. Acolo, Dumnezeul care i S-a descoperit lui Iov, Acela la a cărui poruncă
se înalță vulturii și care menține ordinea în interiorul atomilor – a suferit mai mult decât
a suferit sau ar putea suferi vreodată vreun om. Suferințele și durerile pe care noi le
cunoaștem individual, El Și le-a asumat pe toate la un loc; de aceea, nu-I poate ține
nimeni predici despre suferință Aceluia care a purtat, în natura Sa umană, greul tuturor
nenorocirilor produse de păcat pe tot pământul. Noi cunoaștem numai durerea proprie,
numai suferința proprie, dar, pe cruce, El a purtat, a trăit suferințele noastre, ale tuturor.
Dumnezeul care l-a întrebat pe Iov: „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi
orânduieşti stăpânirea pe pământ?” (Iov 38:33) ni Se înfățișează a fi și mai minunat
când ne gândim că El, care a adus la existență „legile cerului”, a luat asupra Sa trup
omenesc și a murit în acest trup ca „să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică
pe Diavolul” (Evrei 2:14).
Privită prin prisma jertfei lui Isus, cartea lui Iov capătă mai mult sens, deoarece
jertfa Sa oferă răspuns la multele întrebări neclarificate. Iar cea mai mare întrebare
dintre toate e aceasta: Este drept ca Dumnezeu să rămână în cer în timp ce Iov este
obligat să sufere pe pământ atât de mult, doar pentru a fi respinse acuzațiile lui
Satana? Sacrificiul de la Golgota ne arată că, oricât de mult a suferit Iov sau altcineva
în lumea aceasta, Domnul nostru a suferit de bunăvoie cu mult mai mult, pentru a ne
oferi speranța și făgăduința mântuirii.
Pentru Iov, Dumnezeu era Creatorul; pentru noi, astăzi, El este și Creatorul, și
Răscumpărătorul sau, mai bine zis, este Creatorul care a devenit Răscumpărător
177
(Filipeni 2:6-8). El, măcar că avea natura lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi una
cu Dumnezeu este un lucru de apucat, ci S-a dezbrăcat de Sine, luând natura
unui rob şi devenind asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-
a smerit şi a devenit ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce. (Filipeni
2:6-8, NTR)
Pentru aceasta, El a trebuit să sufere din cauza păcatului atât de mult, cât nicio
ființă umană, nici chiar Iov, n-a suferit și nici n-ar putea suferi vreodată. În fața scenei
patimilor Sale nu putem decât să exclamăm asemenea lui Iov: „Mi-e scârbă de mine
și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42:6).
178
JOI, 15 DECEMBRIE
SATANA DEMASCAT
8. Citește Ioan 12:30-32. Ce a declarat Domnul Isus cu privire la Satana,
doar cu puţin înainte de a fi răstignit?
Isus a zis: – Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi! Acum
are loc judecata acestei lumi; acum va fi aruncat afară conducătorul acestei lumi.
Şi când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi. (Ioan 12:30-32,
NTR)
După ce descrie moartea lui Isus pe cruce, Ellen G. White notează următoarele
cu privire la impactul pe care aceasta l-a avut asupra locuitorilor universului: „Acuzaţiile
mincinoase ale lui Satana la adresa caracterului lui Dumnezeu şi a guvernării divine
au apărut acum în adevărata lor lumină. El Îl acuzase pe Dumnezeu că urmăreşte doar
să Se înalţe pe Sine atunci când pretinde supunere şi ascultare din partea fiinţelor
create şi declarase că, deşi cere din partea tuturor un spirit de jertfire de sine, El nu
manifestă acest spirit şi nu face niciun sacrificiu. Acum s-a văzut că, pentru mântuirea
omenirii decăzute şi păcătoase, Conducătorul universului făcuse cel mai mare
sacrificiu pe care putea să-l facă iubirea, căci „Dumnezeu era în Hristos, împăcând
lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). De asemenea, s-a văzut că, în timp ce Lucifer
deschisese uşa pentru intrarea păcatului prin dorinţa lui de onoare şi supremaţie,
Hristos, pentru a distruge păcatul, S-a umilit şi S-a făcut ascultător până la moarte.” –
Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 413
9. Cum a împăcat moartea lui Hristos lumea cu Dumnezeu? 2 Corinteni
5:19
anume acela că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine,
nemaiţinând în seamă păcatele oamenilor, şi ne-a încredinţat nouă Cuvântul
împăcării. (2 Corintieni 5:19, NTR)
Lumea noastră a căzut în păcat, în răzvrătire; i-a deschis ușa lui Satana, care a
venit cu tot felul de intrigi, cum observăm și în cartea lui Iov. Dar când a luat asupra
Sa natura umană, Fiul lui Dumnezeu a refăcut pentru totdeauna legătura dintre cer și
pământ și a garantat cu moartea Sa anihilarea definitivă a păcatului și a lui Satana. La
cruce, Isus a plătit pedeapsa pentru păcat cerută de Lege, împăcând astfel lumea
căzută cu Dumnezeu. Noi suntem niște păcătoși condamnați la moarte, dar putem
avea, prin credință, făgăduința vieții veșnice în Isus.
Isus a plătit pe cruce pedeapsa deplină pentru păcatele pe care le-ai săvârșit.
De ce ar trebui ca adevărul acesta uimitor să-ți schimbe viața și să-ți dea dorința de a
trăi în ascultare de El?
179
VINERI, 16 DECEMBRIE
„«’Acum are loc judecata lumii acesteia’, a continuat Hristos, ’acum stăpânitorul
lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la
Mine pe toţi oamenii.’ Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.» Aceasta era
criza lumii. Dacă Eu devin ispăşire pentru păcatele oamenilor, lumea va fi luminată.
Stăpânirea lui Satana asupra sufletelor oamenilor va fi zdrobită. Chipul lui Dumnezeu
în oameni, deformat din cauza păcatului, va fi refăcut şi o familie de sfinţi credincioşi
va moşteni în cele din urmă căminul ceresc. Aceasta avea să fie urmarea morţii lui
Hristos. Mântuitorul era adâncit în contemplarea scenei de triumf aduse în faţa Lui. El
vedea crucea, cruda şi înjositoarea cruce, strălucind de slavă, în ciuda grozăviilor ei.
Dar lucrarea de mântuire a oamenilor nu este singurul lucru realizat prin cruce.
Iubirea lui Dumnezeu se manifestă în univers. Domnul acestei lumi este alungat.
Acuzaţiile aduse de Satana împotriva lui Dumnezeu se dovedesc a fi mincinoase.
Ocara pe care el o aruncase este îndepărtată pentru totdeauna. Atât îngerii, cât şi
oamenii sunt atraşi către Mântuitorul.” – Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, pp.
537–538

STUDIU LA RÂND
1. Ce spune psalmistul că trebuie să facă orice om evlavios?
2. Ce spune psalmistul că trebuie să facă omul care vrea să aibă parte de zile
fericite?
3. Ce obișnuia psalmistul să facă pentru cei care îi întorceau binele cu rău?
4. Către ce conduce întotdeauna supărarea?

5. Ce le oferă Evanghelia celor care au găsit amărăciune și dezamăgire acolo
unde nădăjduiau să afle tovărășie și bucurie?
SUPLIMENT
180
grupa!
Explicație
1. Ce speranță a exprimat Iov în timpul încercării prin care a trecut?
2. Ce plângere a îndreptat Iov către Dumnezeu?
3. Care este scopul vieții și luptei creștinului?
4. Ce a scris Isaia că avea să experimenteze Domnul întrupat?
5. Cum să înțelegem textul: „… Stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”?
Aplicație
1. Cum este întărită speranța noastră de faptul că Domnul Isus este Creator și
Răscumpărător?
2. De ce ni se pare uneori că Dumnezeu nu ne înțelege sau că Se poartă aspru
cu noi?
3. De ce trebuie să avem un caracter ca al lui Isus pentru a fi mântuiți?
4. Ce efect are asupra noastră compararea suferințelor noastre cu ale Domnului
Isus?
5. Care este rolul nostru în împăcarea lumii cu Dumnezeu?
SUGESTII PRACTICE
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru speranța învierii!
2. Să ne rugăm pentru desăvârșirea caracterelor noastre!
181

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să descopere că moartea înlocuitoare
a lui Hristos pe cruce oferă răspunsul suprem la toate întrebările despre suferința
umană.
La nivelul sentimentelor: Să conștientizeze faptul că Dumnezeu a suferit când
L-a văzut pe Fiul Său suferind pe cruce.
La nivel practic: Să ducă o viață de oameni răscumpărați, trăind așa cum a trăit
Hristos.
SCHIŢA STUDIULUI:
I. Cunoştinţe: Moartea înlocuitoare a lui Hristos
A. Ce relație există între moartea lui Hristos pe Golgota şi suferința lui Iov?
B. De ce este mântuirea noastră posibilă numai prin moartea înlocuitoare a lui
Isus Hristos?
II. Sentimente: Tatăl și Fiul pe cruce
A. A fost răstignirea doar „un rol” într-o piesă cu final cunoscut sau a fost o
suferință reală? Discutați.
B. Poate Dumnezeu să sufere? De ce da sau de ce nu?
III. Practic: O viață de om răscumpărat
A. Ce atitudine avem față de suferință atunci când căpătăm convingerea că
Răscumpărătorul nostru este viu?
B. Cum putem duce o viață de oameni răscumpărați, chiar și atunci când trecem
prin suferință?
Rezumat: Cu mult timp înainte ca Isus să vină pe pământ, să trăiască și să
moară pentru noi, Iov a avut convingerea că Răscumpărătorul lui era viu. Noi avem un
avantaj față de el pentru că Domnul Isus a fost răstignit deja acum două mii de ani. Noi
știm despre moartea înlocuitoare a Răscumpărătorului nostru care a suferit cât pentru
toți oamenii la un loc. Cunoașterea aceasta ne determină să ducem o viață de oameni
răscumpărați, chiar și atunci când trecem prin suferințe.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Iov 19:25 și 1 Corinteni 15:20
182
Ideea de bază: Iov a trebuit să privească în viitor, peste mai bine de două mii
de ani și să se prindă prin credință de adevărul că Răscumpărătorul lui era viu. Noi
trebuie să privim înapoi, în urmă cu două mii de ani, și să ne întemeiem speranța pe
același Mântuitor înviat, dar știind mai mult despre moartea Sa înlocuitoare pe cruce.
Cunoașterea aceasta a suferinței Sale ne oferă dezlegarea la problema suferinței
umane.
Pentru Iov, discuția despre suferință nu era o dezbatere teologică abstractă,
dusă într-un cerc de prieteni la Școala de Sabat. De aceea, în cadrul dezbaterii
noastre, să nu uităm că acesta este strigătul unui om aflat în agonie, care își pune
speranța în Răscumpărătorul său. Să folosim și noi ocazia oferită de studiul de față
pentru a ne exprima acest dor!
Discuție introductivă: George Frederic Händel (1685–1759) este cunoscut în
special pentru Oratoriul Mesia, probabil cea mai apreciată piesă muzicală clasică
religioasă a civilizației occidentale. Lucrarea a fost compusă în numai 24 de zile și a
fost interpretată întâi în Dublin, în 1742, și, un an mai târziu, în Londra. Înainte să
moară, Händel și-a exprimat dorința de a fi înmormântat în Catedrala Westminster din
Londra. Mormântul lui se găsește și astăzi în transeptul sudic sau în Colțul Poeților,
cum mai este cunoscut. Deasupra mormântului său, pe peretele clădirii, se găsește o
statuie creată de artistul Roubiliac, care-l înfățișează pe compozitor în mărime
naturală, stând lângă niște instrumente muzicale și lângă o partitură din Oratoriul
Mesia, fiind vegheat de sus de un înger care cântă la harpă.
Partitura este din aria pentru soprană „I Know that My Redeemer Liveth” (Știu
că Răscumpărătorul meu este viu), chiar cuvintele prin care Iov și-a exprimat speranța
învierii. Textul acestei piese muzicale înălțătoare este inspirat din Iov 19:25,26 și din 1
Corinteni 15:21,22. Sculptorul a surprins perfect esența oratoriului lui Händel când a
așezat speranța lui Iov în Răscumpărătorul său în centrul monumentului. S-ar putea
ca întrebarea următoare să ți se pară morbidă, dar este totuși importantă: Ce verset
biblic ai vrea să fie scris pe piatra ta funerară?
COMENTARIU BIBLIC
Răscumpărătorul nostru, Domnul Isus, și viața și moartea Sa pe pământ au fost
prefigurate tipologic în Vechiul Testament. Tipologia poate fi definită drept studiul
despre persoanele, evenimentele și instituțiile din istoria mântuirii pe care Dumnezeu
le-a stabilit în mod expres să prefigureze împlinirea lor finală în Hristos și în realitățile
Evangheliei aduse de El. Comentatorii n-au ajuns la un consens dacă referirea lui Iov
la Răscumpărătorul său ar fi o dovadă că el știa despre Mesia. Totuși n-ar trebui să
subestimăm competența teologică profetică a oamenilor din timpul Vechiului
Testament, întrucât Mesia a fost promis încă din Eden, de la căderea omului (vezi
Geneza 3:15).
I. Goel
(Revedeţi împreună în grupă Iov 19:25 și Luca 2:11.)
183
Cuvântul ebraic goel, tradus în Iov 19:25 cu „Răscumpărător”, este un cuvânt
important din Vechiul Testament care descrie lucrarea lui Dumnezeu de mântuire,
pornind de la o instituție omenească ce oferea o soluție legitimă de ieșire dintr-o
situație socială nefericită. El este cuvântul-cheie din cartea lui Rut. Goel sau „dreptul
de răscumpărare” apare de zece ori în Rut (Rut 2:20; 3:9,12,13; 4:1,3,4,6,8,14), o carte
cu numai patru capitole, și este, prin urmare, un cuvânt esențial al ei.
În unele contexte din Vechiul Testament, Dumnezeu îndeplinește acțiunea
exprimată de termenul goel; El este cel care izbăvește (Exodul 15:13). De asemenea,
goel este un epitet al lui Dumnezeu în cartea Psalmilor (Psalmii 19:14; 69:18; 72:14;
74:2 etc.). Însă termenul acesta este utilizat și în contextul juridic din care a fost preluat
(Leviticul 25:23-34, în contextul legii răscumpărării; Numeri 5:8, în contextul legii
restituirii;
Numeri 35:12,19,21,24,25,27, în legătură cu cetățile de scăpare, unde goel este
redat prin „răzbunătorul sângelui”). Ce trebuie să reținem totuși este faptul că
elementul mântuitor a însoțit întotdeauna cerințele legii din Vechiul Testament. Spre
exemplu, în Isaia 49:26; 60:16; 63:9, cuvântul ebraic pentru „a mântui” face pereche
cu termenul „a răscumpăra”.
În tipologia mesianică, Isus Hristos este goel și îndeplinește condițiile legale
necesare: (1) trebuie să fie rudă de sânge (Rut 2:20) – Hristos S-a făcut om; (2) trebuie
să dețină mijloacele necesare pentru a cumpăra proprietatea (Rut 4:10) – numai
Hristos avea posibilitatea de a plăti prețul pentru păcătoși; (3) trebuie să fie dispus să
cumpere proprietatea (Rut 4:9) – Hristos Și-a dat viața de bunăvoie; (4) trebuie să fie
dispus să se căsătorească cu soția rudei decedate (Rut 4:10) – relația soț-soție
simbolizează relația dintre Hristos și biserica Sa.
De discutat: Cum îndeplinește Hristos condițiile legale necesare? Găsiți texte
biblice care arată acest lucru. Ce sens al cuvântului goel crezi că se potrivește cel mai
bine cu viaţa şi cu situația ta?
II. Suferința lui Dumnezeu
(Revedeţi împreună în grupă Luca 9:22 și Matei 27:46.)
Când strigă în agonie pe cruce, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
M-ai părăsit?” (Matei 27:46), Isus simte despărţirea de Tatăl Său cauzată de mulțimea
păcatelor omenirii (2 Corinteni 5:21). Satana pare a fi învingător. Hristos atârnă între
cer și pământ, pe crucea din mijloc de pe Golgota. Ucenicii care au avut curajul să-L
urmeze urmăresc suferințele Fiului lui Dumnezeu și își pierd orice urmă de speranță.
Răul pare a învinge în final. Natura se învăluie în beznă și suferă împreună cu
Creatorul ei. Dumnezeu Însuși pare că tace. Aceasta trebuie să fie suferința supremă.
Totuși scena aceasta tristă poate fi privită și din altă perspectivă: „Cu uimire,
îngerii erau martori la agonia plină de disperare a Mântuitorului. Oştile cerului şi-au
acoperit feţele înaintea acestei scene îngrozitoare. Natura neînsufleţită şi-a manifestat
împreuna ei simţire cu batjocoritul şi muribundul ei Autor. Soarele a refuzat să
privească la această teribilă scenă. Razele lui strălucitoare de la amiază luminau
pământul, când, deodată, parcă cineva le-a luat. O întunecime adâncă, asemenea unui
184
giulgiu de înmormântare, a îmbrăcat crucea. (…) În întunericul acela dens, era
ascunsă prezenţa lui Dumnezeu. (…) Dumnezeu şi îngerii Săi sfinţi se aflau în jurul
crucii. Tatăl era cu Fiul Său.” – Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 654
Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său, iar suferința aceasta face posibilă
întoarcerea omenirii la Dumnezeu. Toată suferința umană își găsește răspunsul acolo.
De discutat: Meditează la suferința lui Dumnezeu de pe Calvar. Ce perspectivă
îți oferă ea asupra suferinței tale?
III. Hristos, Înlocuitorul nostru
(Revedeţi împreună în grupă Isaia 53:1-6 și Galateni 3:13; 4:19.)
Viața lui Hristos este un model pentru noi. Aspirația noastră este să trăim cum
a trăit El. Însă simpla aspirație nu ne aduce mântuirea. Numai moartea înlocuitoare a
lui Hristos ne aduce mântuirea. Ispășirea este făcută numai de Hristos, care a luat
locul meu, a luat asupra Sa păcatul meu și mi-a dat neprihănirea Sa.
De discutat: De ce este esențial să subliniem caracterul înlocuitor al jertfei lui
Hristos?
3. APLICAȚIA
Studiul din această săptămână are ca subiect Evanghelia: Isus Hristos, în
calitatea Sa de Înlocuitor și Răscumpărător.
Întrebări
1. Ce exemple din sfera umană ilustrează ce a făcut Domnul Hristos pentru noi
pe cruce?
2. În ce situații din viață ți-a devenit mai scump Isus, Răscumpărătorul tău?
4. ACTIVITATE
Ascultați Oratoriul Mesia de Händel și în special aria amintită.
Oferiţi o înregistrare cu câteva părți din oratoriul Mesia sau câteva imnuri care
aduc speranţă, într-un loc în care oamenii au nevoie de speranță.
185
STUDIUL 13
17-23 DECEMBRIE
CARACTERUL LUI IOV
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Când dezbatem temele principale ale cărții lui Iov, nu trebuie să-l pierdem din
vedere pe Iov, personajul ei principal. Cine a fost acest om în care Domnul a avut atâta
încredere, încât să-l conteste pe Diavol, aducând ca argument credincioșia și
integritatea lui? Cine a fost acest om care, deși nu a înțeles din ce cauză i se întâmplau
atâtea, deși era convins că era nedrept ce i se întâmpla, deși și-a exprimat mânia și
frustrarea pentru tot ce suferea, a rămas totuși credincios până la sfârșit?
Cartea ni-l prezintă pe Iov mai ales după ce este lovit de catastrofe, dar conține
și câteva informații despre viața lui de dinainte. Informațiile acestea despre trecutul lui
și despre caracterul său ne ajută să înțelegem mai bine de ce I-a rămas credincios
Domnului, în pofida suferinței lui cumplite și în pofida încercărilor lui Satana de a-l
îndepărta de Dumnezeu.
Cum era Iov și ce putem învăța de la el pentru a-I rămâne credincioși lui
Dumnezeu?
Completează și memorează: Vezi deci că credinţa a lucrat împreună cu
faptele lui, şi credinţa a fost făcută desăvârşită prin fapte. (Iacov 2:22, NTR)
186
OMUL DIN UȚ
1. Citește Iov 1:1 și Iov 1:8. Ce aflăm aici despre caracterul lui Iov?
şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. (Iov 1:1, NTR)
Domnul l-a întrebat pe Satan: – L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e
nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu
şi se fereşte de rău. (Iov 1:8, NTR)
Iov a auzit în mod repetat pe parcursul dialogului acuzația că trebuie să fi făcut
el vreun rău din moment ce se abătuseră atâtea nenorociri asupra lui. Se pare însă că
situația era exact invers: el a devenit ținta specială a lui Satana tocmai pentru că era
un om bun și credincios.
Și cât de bun și de credincios era? În primul rând, textul spune că el era „fără
prihană”. Dar aceasta nu înseamnă că era fără păcat, ca Isus. Cuvântul redat cu „fără
prihană” transmite ideea de desăvârșire, integritate, onestitate, dar în sens relativ. În
ochii lui Dumnezeu, omul „fără prihană” este omul care a atins nivelul de dezvoltare
așteptat de la el la un moment dat. Cuvântul ebraic pentru „fără prihană”, tam, „este
echivalentul cuvântului grecesc teleios, tradus în mod frecvent în Noul Testament cu
«desăvârșit», dar care ar putea fi tradus mai bine cu «complet dezvoltat» sau «matur».”
– CBAZŞ, vol. 3, p. 499. Iov nu ajunsese la desăvârșirea completă a caracterului, după
cum ne dovedește experiența sa ulterioară. El era credincios și drept, dar mai avea
încă de crescut.
În al doilea rând, textul ne spune că el era „curat la suflet”. Cuvântul ebraic
utilizat aici înseamnă „drept, corect, consecvent, cinstit”. Iov ducea o viață de „bun
cetățean”, am spune noi astăzi.
În al treilea rând, textul spune că el „se temea de Dumnezeu”. Dacă în Vechiul
Testament temerea de Dumnezeu era o cerință pentru orice israelit credincios, în Noul
Testament ea este amintită și în dreptul unora care nu erau evrei, dar care Îi slujeau
cu credincioșie Dumnezeului lui Israel (vezi Faptele 10:2,22).
Era evlavios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea
multe milostenii poporului şi se ruga mereu lui Dumnezeu. (Faptele apostolilor
10:2, NTR)
Ei i-au răspuns: – Centurionul Corneliu, om drept, temător de Dumnezeu
şi vorbit de bine prin tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat printr-un înger sfânt să
trimită să te cheme în casa lui şi să audă cuvinte de la tine. (Faptele apostolilor
10:22, NTR)
În final, se spune despre Iov că „se abătea de la rău”. Domnul Însuși repetă
această caracterizare a lui Iov când vorbeşte cu Satana (vezi Iov 1:8).
187
În concluzie, Iov era un om al lui Dumnezeu care trăia ce credea și care dădea
astfel o mărturie frumoasă înaintea îngerilor şi a oamenilor (vezi 1 Corinteni 4:9)
Cum ar suna cuvintele introductive ale cărții lui Iov dacă te-ar descrie pe tine?
Completează: „Era în ______ un/o ______ care se numea ______. Și _____
acesta/aceasta era ______ și _________. El/Ea ______ de Dumnezeu și _______ de
la rău.”
188
LUNI, 19 DECEMBRIE
CÂND PAȘII I „SE SCĂLDAU ÎN SMÂNTÂNĂ”
În timp ce se străduia să înțeleagă de ce trebuia să sufere atât de mult, Iov se
gândea la viața lui de dinainte, la cât de bine trăise altădată. „Mi se scăldau pașii în
smântână”, spune el când descrie acea perioadă (Iov 29:6).
În zilele acelea „mă păzea Dumnezeu” (Iov 29:2), mai spune el. Cuvântul ebraic
pentru „păzea” derivă dintr-un termen des utilizat în Vechiul Testament cu referire la
ocrotirea oferită de Dumnezeu copiilor Săi (Psalmii 91:11; Numeri 6:24). Iov era
conștient că avusese o viață fericită.
2. Care era atitudinea oamenilor față de Iov și cum îi trata el pe cei care
aveau probleme? Iov 29:8-17
cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi şi cei bătrâni se ridicau şi
rămâneau în picioare, conducătorii se opreau din vorbit şi-şi puneau mâna la
gură, glasul căpeteniilor amuţea şi li se lipea limba de cerul gurii. Oricine mă
auzea mă vorbea de bine şi oricine mă vedea era de partea mea, pentru că
scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul care nu avea sprijin. Omul care
murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie. Mă îmbrăcam
cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă şi turban; eram
ochi pentru cel orb şi picior pentru cel olog; eram tată pentru cel în nevoie şi
cercetam cauza celui străin. Zdrobeam colţii celui nedrept şi smulgeam prada
din dinţii lui. (Iov 29:8-17, NTR)
În pasajul acesta, se arată că Iov era un om respectat. Expresia „un scaun în
piață” (Iov 29:7) transmite ideea de poziție în conducerea locală. „Scaunele” acestea
erau ocupate de obicei de membrii în vârstă și respectați ai societății, iar Iov se bucura
de o înaltă apreciere din partea acestora.
Dar el era prețuit și respectat și de oamenii de pe „ultima treaptă” a societății.
Săracul, năpăstuitul, orbul, văduva, orfanul, șchiopul – cei care nu fuseseră
binecuvântați la fel ca el – beneficiau de ajutorul și de mângâierea lui.
„În Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a oferit o imagine a omului prosper, a cărui
viaţă a fost în sensul cel mai adevărat un succes, un om pe care atât Dumnezeu, cât
și oamenii au fost încântaţi să-l onoreze.” – Ellen G. White, Educație, ed. 2012, p. 122
Versetele acestea și altele asemănătoare, după cum vom vedea, ne arată că
Iov se bucura de succes pe toate planurile, atât în relația cu oamenii, cât și în relația
cu Dumnezeu.
Este ușor să fii amabil și respectuos cu oamenii bogați, influenți și celebri.
Cum te porți însă cu cei care nu au ce să-ți ofere?
189
INIMA ȘI OCHII
Când citim Iov 31, am putea fi tentați să credem că Iov se laudă, că face paradă
de sfințenie, de virtute și de fapte bune. Noi știm că Biblia condamnă această atitudine
(vezi Matei 23). Dar Iov nu se laudă. Să nu uităm contextul: i s-a tot spus că suferința
lui prezentă ar avea drept cauză niște presupuse fapte rele din trecut, însă, pentru el,
argumentul acesta nu stătea în picioare și era convins că nu merita niciuna din toate
acele nenorociri. Acesta este motivul pentru care își ia timp să-și rememoreze viața și
purtarea de dinainte.
3. Ce mai spune Iov despre viața lui de dinaintea venirii necazurilor? Iov
31:1-23
Am încheiat un legământ cu ochii mei, să nu-mi aţintesc privirea asupra
unei fecioare. Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus şi moştenire de la Cel
Atotputernic din înălţimi? Oare necazul nu este pentru cel nedrept şi dezastrul
pentru cei ce săvârşesc fărădelegea? Oare nu vede El căile mele şi nu numără
El toţi paşii mei? Dacă am umblat în minciună şi paşii mei s-au grăbit să înşele,
atunci să mă cântărească Dumnezeu într-o cumpănă dreaptă şi-mi va cunoaşte
curăţia! Dacă paşii mi s-au abătut de pe cale, dacă inima mi-a urmat ochii şi dacă
mi s-au pângărit mâinile, atunci alţii să mănânce ce am semănat şi roadele mele
să fie smulse din rădăcini. Dacă mi-a fost atrasă inima de vreo femeie şi dacă am
pândit la uşa vecinului meu, atunci soţia mea să macine pentru altul şi alţii să se
culce cu ea. Aceasta ar fi fost o nelegiuire, ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit
judecat. Ar fi fost un foc ce ar fi mistuit până la Nimicire, ce mi-ar fi ars până la
rădăcină tot secerişul. Dacă n-am făcut dreptate sclavului sau sclavei mele,
atunci când s-au plâns împotriva mea, ce voi face când se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El? Cel Ce m-a făcut pe mine în pântece, nu i-
a făcut şi pe ei? Oare nu Acelaşi ne-a întocmit în pântecele mamelor noastre?
Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea sau dacă am făcut să se mâhnească ochii
văduvei, dacă mi-am mâncat pâinea de unul singur, iar cel orfan nu a mâncat din
ea, – eu care, din tinereţe, l-am crescut ca un tată şi de când m-am născut am
călăuzit pe văduvă, – dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine sau pe cel
nevoiaş fără îmbrăcăminte, iar inima lui nu m-a binecuvântat atunci când l-am
încălzit cu lâna oilor mele, dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului pentru
că aveam sprijinul celor de la poarta cetăţii, atunci să-mi cadă umărul de la locul
lui şi să-mi fie smulsă mâna din încheietură. Dar pentru că m-am temut de
nenorocirile lui Dumnezeu şi îmi era frică de măreţia Sa, n-am putut face astfel
de lucruri. (Iov 31:1-23, NTR)
Observăm că Iov nu face referire numai la faptele lui. Când spune: „… de mi-a
urmat inima ochii” (Iov 31:7), el dovedește că avea cunoștință despre sensul mai
profund al sfințeniei, despre sensul mai adânc al binelui și răului și al Legii lui
Dumnezeu. Se pare că el știa că Dumnezeu este interesat de inima și de gândurile
noastre la fel de mult ca de faptele noastre (vezi 1 Samuel 16:7; Exodul 20:17; Matei
5:28).
190
Însă Domnul i-a zis: „Nu te uita la înfăţişarea sau la înălţimea staturii lui,
pentru că l-am respins, căci Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul. Omul se
uită la înfăţişare, pe când Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7, NTR)
Să nu pofteşti casa semenului tău; să nu o pofteşti pe soţia semenului tău,
să nu pofteşti sclavul sau sclava lui, boul sau asinul lui şi nici vreun alt lucru
care este al semenului tău!” (Exodul 20:17, NTR)
Dar Eu vă spun că oricine se uită cu poftă la o femeie a şi comis adulter
cu ea în inima lui. (Matei 5:28, NTR)
Știa că era greșit și să poftești o femeie, nu numai să comiți adulter cu ea. (Iată
aici o altă dovadă clară a existenței cunoașterii despre Dumnezeul adevărat înainte de
chemarea poporului Israel ca popor al legământului și ca martor al Său.)
4. Recitește Iov 31:13-15. De ce este foarte important ce spune el aici?
Dacă n-am făcut dreptate sclavului sau sclavei mele, atunci când s-au
plâns împotriva mea, ce voi face când se va ridica Dumnezeu? Ce voi răspunde
când va cerceta El? Cel Ce m-a făcut pe mine în pântece, nu i-a făcut şi pe ei?
Oare nu Acelaşi ne-a întocmit în pântecele mamelor noastre? (Iov 31:13-15, NTR)
Iov credea în egalitatea fundamentală între oameni, fapt uimitor pentru acea
perioadă a istoriei (și de altfel pentru oricare altă perioadă). În lumea antică nu era
recunoscut conceptul de drept universal sau de lege universală. Unele grupuri sociale
se considerau superioare altor grupuri și le încălcau demnitatea sau drepturile
elementare fără vreo remușcare. Iov însă ne dovedește că era conștient de drepturile
omului și de proveniența lor de la Dumnezeul care ne-a creat. În această privință, el
era un om înaintea timpului său și chiar și înaintea timpului nostru.
191
CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ
5. Citește Iov 31:24-34. Ce ni se mai spune aici despre Iov?
Dacă mi-am pus încrederea în aur sau am zis aurului curat: «Tu îmi dai
încredere!» sau dacă m-am bucurat de marea mea avere şi de bogăţia pe care
mâinile mele au adunat-o, dacă am privit soarele în strălucirea sa sau luna
mişcându-se în splendoarea ei şi mi s-a amăgit în taină inima, dacă mâna mea
le-a dat sărutări, aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat, pentru că aş fi fost
necredincios Celui Preaînalt. Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el, dacă mi-am lăsat gura să
păcătuiască cerând blestem peste vieţile lor, dacă oamenii din cortul meu n-au
zis niciodată: «Cine nu s-a săturat din carnea lui?», – străinul însă n-a rămas în
drum peste noapte şi uşa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, – dacă
mi-am ascuns păcatele cum fac oamenii, zăvorându-mi nedreptatea în inimă
pentru că m-aş fi temut de mulţime, iar dispreţul clanurilor m-ar fi înspăimântat,
tăcând şi neîndrăznind să ies afară … (Iov 31:24-34, NTR)
Nu este de mirare că Dumnezeu îi face lui Iov o caracterizare atât de frumoasă!
Omul acesta trăia ce credea, faptele lui erau o mărturie vie despre relația lui cu
Dumnezeu. De aceea era lamentarea lui atât de amară: De ce mi se întâmplă toate
acestea? Și de aceea argumentele prietenilor lui erau atât de aberante și de inutile.
Dar viața lui de credință și ascultare ne mai transmite un gând și mai profund,
și mai important. Observă legătura strânsă dintre viața lui trecută și reacția pe care a
avut-o față de tragediile îndurate. Nu a fost întâmplare, noroc sau hotărâre de moment
faptul că Iov a refuzat să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară. Nu, ci el a refuzat
pentru că în toți anii de credincioșie și de ascultare dobândise o credință și un caracter
care l-au făcut în stare să-și pună încrederea în Domnul, indiferent ce i s-ar fi întâmplat.
6. Citește Matei 7:22-27. Ce adevăr ilustrat aici ne dezvăluie motivul pentru
care Iov a rămas credincios?
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în
Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni
în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut!
Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!» De aceea oricine aude
aceste cuvinte ale Mele şi le împlineşte, va fi asemănat cu un om înţelept, care
şi-a construit casa pe stâncă. S-a revărsat ploaia, au venit şuvoaiele de apă, au
suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea
temelia pusă pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le pune
în practică, va fi asemănat cu un om nesăbuit, care şi-a construit casa pe nisip.
S-a revărsat ploaia, au venit şuvoaiele de apă, au suflat vânturile şi au izbit în
casa aceea, şi ea s-a prăbuşit, iar prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7:22-27, NTR)
Cheia marii biruinţe obținute de Iov aici o reprezintă biruinţele sale anterioare
(vezi și Luca 16:10). Cine este credincios în lucrul cel mai mic este credincios şi
192
în cel mare, şi cine este nedrept în lucrul cel mai mic este nedrept şi în cel mare.
(Luca 16:10, NTR) Atașarea constantă de adevăr și refuzul de a face compromisuri
au făcut din el omul care era. Lui i se potrivesc foarte bine cuvintele lui Iacov despre
rolul faptelor în viața de credință: „Credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte,
credinţa a ajuns desăvârşită” (Iacov 2:22). Ce principiu important al vieții creștine
descoperim aici! Viața lui Iov îl ilustrează atât de frumos! El a fost un om ca oricare
dintre noi, dar, prin harul divin și prin efortul său stăruitor, a reușit să ducă o viață de
ascultare consecventă de Dumnezeu!
Ce decizii trebuie să iei acum pentru a fi la fel de credincios ca Iov?
193
JOI, 22 DECEMBRIE
„ÎNȚELEPCIUNEA NESPUS DE FELURITĂ A LUI
DUMNEZEU”
În cadrul unei replici anterioare, Elifaz din Teman i-a spus lui Iov: „Dacă eşti fără
prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?”
(Iov 22:3). Nouă întrebările acestea ni se par ridicole, fiindcă știm ce se petrecea în
spatele scenei, în cer. Da, Cel Atotputernic avea un folos dacă Iov era fără prihană și
avea un câștig dacă el trăia fără vină! El are un folos și dacă noi, copiii Săi de astăzi,
suntem fără prihană și fără vină.
7. Citește Matei 5:16. Ce adevăr prezentat în acest text ne ajută să
răspundem la întrebarea lui Elifaz?
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă
faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri. (Matei
5:16, NTR)
Problema presantă din cartea lui Iov este aceasta: Va rămâne Iov credincios?
Satana a spus că nu, iar Dumnezeu a spus că da. Este clar atunci că, dacă rămânea
credincios, Dumnezeu ieșea în avantaj, cel puțin în această bătălie.
Dar problema lui Iov este doar un microcosmos al problemei unei lumi întregi.
Primul înger ne îndeamnă în solia lui să-I dăm slavă lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:7),
iar Isus ne învață în Matei 5:16 că putem să-I aducem slavă lui Dumnezeu prin faptele
noastre bune.
8. Citește Efeseni 3:10. Ce principiu exprimat aici este ilustrat în cartea lui
Iov (e drept că la scară mică)?
pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin
Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, (Efeseni 3:10, NTR)
Textul acesta și cartea lui Iov ne învață că Dumnezeu lucrează în viața copiilor
Săi pentru a-i schimba după chipul Său, pentru slava Sa. „În natura omenească trebuia
să fie refăcut însuşi chipul lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi a lui Hristos impun
desăvârşirea caracterului poporului Său.” – Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, p.
579
Iov, deși a trăit în urmă cu câteva mii de ani, a întruchipat acest principiu. Copiii
lui Dumnezeu din orice secol au privilegiul de a duce o viață prin care să-I dea slavă
lui Dumnezeu.
Ce fapte și atitudini ale tale Îi aduc slavă lui Dumnezeu? Ce îți spune
răspunsul tău despre tine, despre viața ta și despre schimbările pe care ai nevoie
să le faci?
194
STUDIU SUPLIMENTAR
Marele adevăr al mântuirii doar prin credință a fost mai întâi exprimat indirect în
Eden (Geneza 3:15), direct în viața lui Avraam (Geneza 15:6; Romani 4:3), apoi a fost
descoperit succesiv în Scriptură până în timpul lui Pavel. Mântuirea este doar prin
credință, dar ea include întotdeauna lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului, nu
ca mijloc de mântuire, ci ca dovadă a mântuirii. Viața și caracterul lui Iov ne arată foarte
clar în ce constă această lucrare (…). Sfințirea poate fi definită ca „procesul progresiv
al schimbării morale prin puterea Duhului Sfânt, în cooperare cu voința umană”. –
Handbook of SDA Theology, p. 296
Ea este adusă la îndeplinire numai de Dumnezeu, dar omul nu este sfințit cu
forța, după cum nu este nici îndreptățit cu forța. Noi ne punem la dispoziția Domnului,
iar El ne îndreptățește și ne sfințește, modelându-ne după chipul Său, la fel cum l-a
modelat pe Iov, atât cât este posibil în lumea aceasta. De aceea, Pavel scrie: „Copilaşii
mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!”
(Galateni 4:19). De asemenea, Ellen G. White scrie: „Hristos este modelul nostru,
exemplul desăvârșit și sfânt care ne-a fost dat ca să-l urmăm. Noi nu putem egala
Modelul, dar Îl putem imita și ne putem asemăna cu El după capacitatea noastră.” –
That I May Know Him, p. 265

STUDIU LA RÂND
1. Ce credea psalmistul despre durata vieții sale?
2. De ce spunea psalmistul: „Mă hrănesc cu lacrimi zi și noapte”?
3. Din ce cauză sufereau israeliții, deși nu Îl uitaseră pe Dumnezeu și nu se
îndepărtaseră de El?
4. Despre cine scrie psalmistul că a fost „uns cu untdelemn de bucurie”?

5. Când începe adevărata evlavie?
SUPLIMENT
195
grupa!
Explicație
1. Cum era Iov din perspectivă relațională și cum era natura sa umană?
2. De ce fusese Iov un om respectat înainte de încercarea prin care a trecut?
3. De ce a fost Iov un om cu mult înaintea timpului său?
4. Ce l-a determinat pe Iov să rămână credincios și în vreme de restriște?
5. Ce rol a avut credincioșia lui Iov în marea luptă dintre Dumnezeu și Satana?
Aplicație
1. Ce înseamnă, în prezent, a fi desăvârșit?
2. Cum putem câștiga, în prezent, respectul semenilor noștri?
3. Ce oameni sau concepții sunt cu mult înaintea timpului nostru?
4. Cum putem ști ce atitudine vom avea în cazul unor viitoare încercări?
5. Ce valoare are credincioșia noastră în cadrul acestei controverse?
SUGESTII PRACTICE
1.Ce lucru practic ați învățat din acest studiu și cum îl veți aplica?
le aplicați!
1. Să mulțumim pentru înțelegerea marii controverse din univers!
2. Să ne rugăm pentru harul de a-I aduce slavă lui Dumnezeu în viețile noastre!
196
La nivelul cunoştinţelor: Membrii bisericii să analizeze caracterul lui Iov înainte
de a fi lovit de necazuri, așa cum este el prezentat în diferitele pasaje ale cărții.
La nivelul sentimentelor: Să îl aprecieze pe omul Iov care a trăit în mod
consecvent în armonie cu Dumnezeu, transpunându-și credința în fapte.
La nivel practic: Să ia decizia de a duce o viață sfințită, de credință practică, prin
puterea Duhului Sfânt.
SCHIŢA STUDIULUI:
I. Cunoştinţe: O viață neprihănită
A. Cât de neprihănit trebuie să fii pentru a fi considerat neprihănit? Cum ai
răspunde la această întrebare în ce-l privește pe Iov?
B. Ce trăsături de caracter apreciezi cel mai mult la Iov și ce relevanță au ele
pentru tine, în situația în care te afli acum?
II. Sentimente: O viață consecventă
A. Ce părere ai despre un om ca Iov care este bun și drept întotdeauna și în
toate aspectele vieții?
B. Ce elemente din descrierea caracterului lui Iov ne transmit această idee a
consecvenței?
III. Practic: O viață sfințită
A. Care este secretul succesului în ce privește trăirea unei vieți sfințite, pline de
Duh Sfânt?
B. Ce efecte are sfințirea asupra relațiilor cu semenii noștri care au atâtea nevoi
fizice și spirituale?
Rezumat: Studiul atent al caracterului lui Iov de dinaintea suferinței sale, așa
cum ne este el prezentat în diferitele pasaje ale cărții, ne dezvăluie o personalitate
aflată în mod consecvent în armonie cu Dumnezeu, fapt care se traduce printr-o
credință practică. Credința aceasta este caracterizată de valori etice înalte, de
integritate și de iubire față de categoriile sociale vulnerabile.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Iov 29:12-16; 31:16-22
Ideea de bază: Aspectele importante ale neprihănirii lui Iov sunt valorile sale
etice și morale înalte care deveneau vizibile în atitudinea sa față de persoanele
vulnerabile. Neprihănirea trebuie să se transpună în fapte concrete de bunătate față
197
de semenii noștri. Dumnezeu ne-a așezat între oameni cu scopul de a le alina
suferința. Noi nu trebuie să fim din lume, dar trebuie să fim creștini activi în lume.
Discuție introductivă: În 2008, un student la Arheologie care participa la
excavațiile de la situl Khirbet Qeiyafa, Israel (localitatea Șaaraim, amintită în 1 Samuel
17:52), a descoperit un fragment dintr-un vas de lut pe care se găsea o inscripție în
ebraica veche, scrisă cu cerneală. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai veche inscripție
ebraică descoperită până atunci, datând din secolul al X-lea î.Hr., din vremea
împăratului David.
După ce inscripția a fost descifrată, fragmentul a fost trimis către diferite
laboratoare pentru a fi supus analizei spectrale și altor studii amănunțite, deoarece
cerneala se ștersese pe unele porțiuni și inscripția nu putea fi citită în întregime.
Cercetătorii au propus interpretări diferite în efortul lor de a o descifra, dar, în toate
traducerile apar invariabil câteva cuvinte care există în mod clar în inscripție și care ne
ajută să ne facem o idee despre mesajul ei: „ocrotiți pe săraci și pe sclavi”, „luați
apărarea văduvelor”, „judecați pe orfani”, „repuneți în drepturi pe săraci”, „luați
apărarea copiilor”, „sprijiniți-i pe străini”. Toate aceste părți din inscripție ne arată că,
încă din secolul al X-lea î.Hr., Israelul avea valori etice înalte în ce privește protejarea
categoriilor sociale vulnerabile.
Iov a exemplificat acest stil de viață cu sute de ani înainte de a fi scrisă inscripția
amintită. De ce este semnificativ faptul că cea mai veche inscripție ebraică vorbește
despre grija față de săraci, despre a face dreptate văduvelor și orfanilor și despre
protejarea străinilor care trăiesc în mijlocul nostru?
Ideea de a realiza profilul personalității lui Iov, pe baza pasajelor de studiat din
această săptămână, pare interesantă. Ea ne intimidează totuși, pentru că, după
discursurile prietenilor lui Iov despre faptă și răsplată, am ajuns probabil să ne întrebăm
dacă nu cumva Iov avea într-adevăr vreun păcat ascuns. Presupunere greșită. Iov era
un om deosebit de bun și consecvent, poate chiar intimidant de bun și de consecvent,
fiindcă noi nici nu putem visa să atingem un asemenea nivel de desăvârșire. Sau poate
că opinia noastră despre desăvârșire este greşită!
COMENTARIU BIBLIC
I. Desăvârșirea biblică
(Revedeţi împreună în grupă Iov 1:1,8 și Matei 5:48.)
Îndemnul lui Isus din Matei 5:48 („Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl
vostru cel ceresc este desăvârşit”) a produs de multe ori consternare în rândul
credincioșilor. Cum am putea ajunge vreodată la desăvârșire? Ce a vrut să spună Isus
aici? Este acesta un îndemn sau este o făgăduință?
Cuvintele din Vechiul și din Noul Testament care sunt traduse cu „desăvârșit”
în versiunile moderne ale Bibliei au sensuri ușor diferite în limbile originale. Ebraicul
tamim înseamnă „complet, corect, liniștit, sănătos, întreg sau fără vină”, în vreme ce
grecescul teleios înseamnă „complet, perfect, crescut deplin, matur, dezvoltat complet
198
și care și-a atins scopul”. Conotațiile acestea evocă deja unele concepții potrivit cărora
desăvârșirea biblică ar fi o stare fără păcat. Dar, dacă ne gândim că unele personaje
biblice precum Noe și Avraam au dat dovadă de imperfecțiuni de caracter (Geneza
9:21; 20:2), vom înțelege că definiția desăvârșirii biblice ca stare fără păcat și ca
eradicare a naturii noastre păcătoase s-ar putea să nu fie chiar atât de biblică!
De fapt, ideile noastre despre desăvârșirea biblică sunt strâns legate de
concepția noastră despre rolul Domnului Hristos în lucrarea de mântuire. Dacă
subliniem în mod exagerat rolul Său de model al nostru, ajungem la concluzia că
trebuie să asimilăm perfect exemplul Său și să ajungem într-o stare fără păcat, la fel
ca El, iar aceasta ne face vulnerabili la un creștinism orientat către fapte.
Dacă ne gândim totuși că moartea Sa substitutivă pe cruce a avut impact atât
asupra răscumpărării, cât și asupra sfințirii noastre, înțelegem că putem primi
desăvârșirea Sa ca desăvârșire a noastră. Nu trebuie să cădem în capcana „harului
ieftin”, însă omul care și-a predat total viața lui Hristos este desăvârșit în El. Unirea
aceasta zilnică cu Hristos constituie mântuirea doar prin credință și prin ea ne
împărtășim de viața Sa sfântă. Așa atingem desăvârșirea sau scopul nostru, potrivit
termenului grecesc teleios (vezi Ioan 15:5; 1 Corinteni 1:30; Efeseni 3:19; 4:13; Filipeni
2:12,13).
II. Creștinismul în spațiul public
(Revedeţi împreună în grupă Iov 29:8-17; 31:1-24; Isaia 1:17; Psalmii 72:4 și
Exodul 23:3.)
S-a vorbit și s-a scris mult despre rolul creștinilor în spațiul public, acolo unde
se întâlnesc creștinii cu necreștinii. Conceptul de spațiu public sau de piață publică
este vechi. Majoritatea culturilor antice se mândreau cu un loc public destinat
interacțiunii dintre cetățeni (și alții). În Israelul antic, poarta cetății era locul public unde
se încheiau afacerile, se judecau neînţelegerile etc. (vezi Rut 4:1,2).
Unele tipuri de creștinism au ales să ia ca model conceptul de fortăreață.
Bisericile din această categorie, care vor să se protejeze de orice amestec nedorit cu
lumea, au ajuns să fie extrem de exclusiviste și să aibă interacțiuni sociale minime.
Relațiile lor cu concetățenii sunt aproape inexistente.
Dar Biblia insistă invariabil ca urmașii lui Dumnezeu să fie sensibili la nevoile
semenilor lor și în special la nevoile categoriilor sociale vulnerabile. Aceste categorii
sunt amintite în mod repetat în cartea lui Iov, dovadă că Iov era puternic implicat în
societatea în care trăia. El „scăpa” pe sărac și pe orfan (Iov 29:12) sau le dădea ce îi
cereau (Iov 31:16); el îi oferea sprijin văduvei (Iov 29:13; 31:16) și respecta drepturile
slugilor și slujnicelor lui (Iov 31:13). În Vechiul Testament, neprihănirea este măsurată
după astfel de fapte. În schimb, nedreptățirea și asuprirea sunt denunțate de profeți ca
fiind păcat (vezi cartea lui Amos, care denunță abaterile sociale ale Samariei).
Creștinismul trebuie să fie ceva palpabil. Ceea ce facem noi pentru categoriile sociale
vulnerabile tradiționale (săraci, văduve, orfani, străini) și moderne (muncitorii imigranți,
solicitanții de azil, bolnavii de SIDA, dependenții de droguri, victimele rasismului etc.)
este o bună dovadă a creștinismului nostru practic.
199
De discutat: Ce legătură are interacțiunea ta cu categoriile sociale vulnerabile
cu neprihănirea ta?
III. Rugăciunea de mijlocire
(Revedeţi în grupă Iov 1:5; Evrei 4:14-16; Ioan 17 și Efeseni 6:18.)
Un obicei al lui Iov rareori menționat este acela al rugăciunii de mijlocire pentru
copiii săi. Rugăciunile și jertfele sale făceau posibilă lucrarea Duhului Sfânt cu mai
mare putere în viața copiilor lui și îndepărta forțele răului. Așa acționează rugăciunea
de mijlocire, iar modelul nostru este, și în această privință, rugăciunea de mijlocire a
Domnului Hristos.
De discutat: Ce experiențe ai cu privire la rugăciunea de mijlocire?
3. APLICAȚIA
Iov făcuse un legământ cu ochii săi. Cantitatea de informații care ajunge zilnic
în mintea noastră prin intermediul ochilor este uriașă și aproape imposibil de procesat
în totalitate. Avem nevoie de nişte filtre. Avem nevoie de un legământ.
Întrebări
1. Cum ar putea suna astăzi un „legământ cu ochii”?
2. Ce puteți face ca grupă pentru a vă îngriji de nevoile categoriilor sociale
vulnerabile din localitatea voastră?
4. ACTIVITATE
Etica socială i-a preocupat întotdeauna pe profeții din Vechiul Testament. Și
creștinismul trebuie să se concretizeze prin fapte de bunătate și generozitate.
Organizați o acțiune de implicare socială a grupei. Puteți pregăti pachete cu
alimente pentru săraci, puteți să lucrați ca voluntari într-un orfelinat, puteți da ajutor
oamenilor loviți de o catastrofă, puteți să adunați obiecte de strictă necesitate și să le
oferiți celor cu probleme financiare sau puteți să faceți o vizită la un centru pentru
persoanele fără adăpost. Nu vă opriți la o singură acțiune, ci continuați să vă implicați
social în acest fel!
200
STUDIUL 14
24-30 DECEMBRIE
CÂTEVA LECȚII DIN CARTEA LUI IOV
SABAT DUPĂ-AMIAZĂ
Iată-ne ajunși la finalul studiului din acest trimestru! Am reușit să abordăm o
multitudine de teme din cartea lui Iov, dar trebuie să admitem că mai rămân multe alte
teme neabordate, multe alte lecții de desprins, la fel ca în orice alt domeniu. Și dacă
lucrul acesta este adevărat cu privire la atomi, stele, meduze și ecuații matematice, cu
cât este el mai adevărat în ce privește Cuvântul lui Dumnezeu?
„Nu avem niciun motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că
nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturală suntem în permanenţă
înconjuraţi de minuni pe care nu le putem înţelege. Ar trebui oare să ne mire când
descoperim și în lumea spirituală taine pe care nu le putem pătrunde? Dificultatea ţine
numai și numai de slăbiciunea și de îngustimea minţii omenești.” – Ellen G. White,
Educație, p. 170
Da, enigmele rămân, și în special cele din cartea lui Iov, unde sunt ridicate multe
dintre cele mai grele întrebări existențiale. Vom încerca totuși să desprindem câteva
lecții care să ne ajute să Îi rămânem credincioși Domnului în această lume a suferinței,
la fel ca Iov.
Completează și memorează: Iată, noi îi considerăm fericiţi pe cei ce au
răbdat. Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut care a fost scopul Domnului, căci
Domnul este plin de îndurare şi milostiv. (Iacov 5:11, NTR)
201
PRIN CREDINȚĂ ȘI NU PRIN VEDERE
1. Citește 2 Corinteni 5:7 și 2 Corinteni 4:18. Ce adevăruri fundamentale
ne sunt descoperite aici? Cum ne pot ajuta ele în dorința noastră de a-I fi
credincioși Domnului?
Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere; (2 Corintieni 5:7, NTR)
Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece
cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veşnice. (2
Corintieni 4:18, NTR)
Contextul imediat al textului din 2 Corinteni 4:18 este escatologic, se referă la
timpul sfârșitului când vom fi îmbrăcați în nemurire – o mare făgăduință ce urmează
să se împlinească. Și, pentru că deocamdată nu s-a împlinit, trebuie s-o luăm prin
credință și nu prin vedere. Și cartea lui Iov ne arată că există multe lucruri pe care
ochiul omului nu le poate percepe. Ideea aceasta nu este totuși atât de dificil de
conceput astăzi, în secolul al XXI-lea, când știința ne-a demonstrat că pretutindeni în
jurul nostru există forțe invizibile.
Într-o ocazie, un predicator se afla la amvonul unei biserici mari de oraș și a
cerut adunării să facă liniște. Membrii au păstrat liniștea doar pentru câteva secunde.
Atunci a adus un aparat de radio, l-a deschis și a început să învârtă butonul pentru a
căuta o frecvență. Aparatul scotea tot felul de sunete.
„Aș vrea să vă întreb ceva, le-a spus el. De unde vin zgomotele acestea? Din
aparatul de radio? Nu, bineînțeles. Sunetele acestea existau împrejurul nostru în aer,
sub formă de unde radio, și sunt la fel de reale ca vocea mea pe care o auziți acum.
Doar că, așa cum suntem construiți, nu avem acces la ele. Însă, dacă nu le vedem, nu
le simțim și nu le auzim, nu înseamnă că ele nu există.”
2. Ce alte lucruri reale pe care nu le putem vedea (de exemplu, radiația sau
gravitația) există în jurul nostru? Ce lecții spirituale putem desprinde din faptul
că aceste forțe nevăzute există și mai ales din faptul că ele ne influențează viața?
Niciunul dintre personajele cărții lui Iov nu a reușit să-și explice ce se petrecea,
deşi acești oameni credeau în Dumnezeu și chiar cunoșteau într-o oarecare măsură
caracterul Său și puterea Sa creatoare. Însă, în afară de realitățile pe care puteau să
le vadă (de exemplu, nenorocirile abătute asupra lui Iov), nu aveau nicio idee despre
ce se petrecea în spatele scenei. Ni se poate întâmpla și nouă să nu avem nicio idee
despre realitățile nevăzute care există în preajma noastră? Cartea lui Iov ne învață că
avem nevoie să trăim prin credință, conștienți de neputința noastră și de limitele
capacității noastre de a vedea și de a cunoaște.
202
LUNI, 26 DECEMBRIE
EXISTENŢA RĂULUI
Una dintre marile realități problematice pentru oameni este existența răului. Unii
filosofi și chiar unii oameni religioși au negat existența lui sau au considerat că ar trebui
cel puțin să abandonăm termenul de „rău”, însă cei mai mulți oameni sunt de altă
părere. Răul este real, el face parte din lumea noastră. Este greu să-i dăm o definiție,
dar cei mai mulți dintre noi îl recunoaștem când îl vedem. Unii împart răul în două mari
categorii: răul natural și răul moral. Răul natural este definit ca fiind cel rezultat din
dezastre naturale, precum cutremure, inundații, epidemii care produc suferință. Răul
moral este consecința faptelor deliberate ale unor oameni, fapte ca jaful sau crima.
Există nenumărate teorii, antice și moderne, care încearcă să explice existența
răului. Noi, adventiștii de ziua a șaptea, credem pe baza Bibliei că răul a apărut odată
cu căderea unei ființe create, Satana. Cultura populară, alimentată de speculațiile
filosofice materialiste, neagă ideea existenței lui Satana. Cine neagă existența lui
respinge însă mărturia clară a Scripturii, care arată că Satana este o ființă reală,
hotărâtă să le facă oamenilor cât mai mult rău posibil. Adevărul acesta ne este
descoperit într-un mod special în cartea lui Iov.
3. Recitește Iov 1:1–2:8. Ce ni se spune aici despre rolul lui Satana în
producerea răului din lumea noastră?
203
22)
ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă. (Iov 2:1-8)
Satana a fost direct răspunzător de răul moral și natural suferit de Iov. Aceasta
nu înseamnă totuși că răul sau suferința se datorează în orice situație în mod direct
activității demonilor. Adevărul este că nu cunoaștem toate motivele pentru care au loc
lucruri rele. De altfel, în dialogul despre necazurile lui Iov nu apare menționat niciodată
numele lui Satana. Vorbitorii au dat vina când pe Dumnezeu, când pe Iov, dar niciodată
pe Satana! Cartea lui Iov ne arată totuși cine este răspunzător în final pentru răul de
pe pământ.
4. Ce ne spun textele următoare despre existența lui Satana? Apocalipsa
12:12; Matei 4:10; 13:39; Luca 8:12; 13:16; 22:3,31; Faptele 5:3; 1 Petru 5:8.
De aceea, bucuraţi-vă ceruri şi voi, cei ce locuiţi în ele! Vai de voi, pământ
şi mare, pentru că diavolul a coborât la voi cuprins de o mare furie, fiindcă ştie
că are puţin timp!” (Apocalipsa 12:12)
Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului,
Dumnezeul tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!” (Matei 4:10)
204
Duşmanul care a semănat-o este diavolul. Secerişul este sfârşitul
veacului, iar secerătorii sunt îngerii. (Matei 13:39)
Sămânţa de lângă drum sunt cei care aud Cuvântul, dar vine apoi diavolul
şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. (Luca 8:12)
Această femeie, care este o fiică a lui Avraam şi pe care, iată, Satan a ţinut-
o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de această
neputinţă în ziua de Sabat?” (Luca 13:16)
Atunci Satan a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul”, care era din numărul
celor doisprezece. (Luca 22:3)
Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă aşa cum se cerne grâul,
(Luca 22:31)
Petru i-a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satan inima ca să-L minţi pe Duhul
Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? (Faptele apostolilor 5:3)
Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care
rage, căutând pe cineva să înghită. (1 Petru 5:8)
Ce dovezi ai în viața ta despre activitatea lui Satana? Cum te poți proteja
de el?
205
CU AȘA PRIETENI…
5. Citește Ioan 8:1-11. Ce descoperim, citind acest pasaj, că le lipsea
acestor oameni?
Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor. Dis-de-dimineaţă a venit iarăşi în
Templu şi tot poporul a venit la El. El S-a aşezat şi a început să-i înveţe. Cărturarii
şi fariseii au adus o femeie care fusese prinsă comiţând adulter. Au pus-o să
stea în mijloc şi L-au întrebat: – Învăţătorule, această femeie a fost prinsă chiar
în timp ce comitea adulterul. În Lege, Moise ne-a poruncit ca pe astfel de femei
să le ucidem cu pietre. Tu deci ce zici? Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la
încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze. Isus însă S-a aplecat şi a început
să scrie cu degetul pe pământ. Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat şi
le-a zis: – Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!
Apoi S-a aplecat din nou şi a continuat să scrie pe pământ. Când au auzit ei
aceasta, au ieşit afară unul câte unul, începând cu cei bătrâni, iar Isus a rămas
singur cu femeia care stătea în mijloc. Isus S-a ridicat şi a întrebat-o: – Femeie,
unde sunt toţi? Nu te-a condamnat nimeni? Ea a răspuns: – Nimeni, Doamne!
Isus i-a zis: – Nici Eu nu te condamn. Du-te şi, de acum înainte, să nu mai
păcătuieşti!) (Ioan 8:1-11)
Între femeia prinsă în adulter și Iov există o mare diferență: femeia era vinovată.
Poate că era mai puțin vinovată de păcat decât acuzatorii ei și poate că avea
circumstanțe atenuante, dar vinovăția ei era neîndoielnică. În schimb, Iov nu era
vinovat, cel puțin nu în sensul indicat de acuzatorii lui. Și, chiar dacă ar fi fost vinovat,
el avea aceeași nevoie ca femeia vinovată, aceeași nevoie ca orice om aflat în
suferință: nevoia de har și de iertare.
„Iertând-o pe această femeie şi încurajând-o să ducă o viaţă mai bună,
caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu acoperă
păcatul, nici nu micşorează simţul vinovăţiei, El nu caută să condamne, ci să
mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă,
dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi nădejde.” – Ellen G. White, Viața lui Iisus,
ed. 2015, p. 398
Cartea lui Iov ne învață să ne purtăm cu alții cum ne-ar plăcea să se poarte ei
cu noi dacă am fi în locul lor. Desigur că există un timp și un loc potrivit pentru mustrare
și pentru confruntarea cu adevărul, dar, înainte de a ne asuma acest rol, să nu uităm
că și noi suntem păcătoși!
Cum putem manifesta mai multă compasiune față de cei în suferință, chiar
și față de cei care suferă ca urmare a comportamentului lor greșit?
206
NU DOAR SPINI ȘI PĂLĂMIDĂ
Viața este grea, o știm din experiență. Și ni s-a arătat cât de grea avea să fie
încă din Eden, imediat după cădere.
6. Ce le-a descoperit Domnul primilor noștri părinți despre urmările
neascultării lor (vezi Geneza 3:16-24).
Femeii i-a zis: „Îţi voi mări mult durerile naşterii; în durere vei naşte copii.
Dorinţa ta va fi pentru soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Iar lui Adam i-a zis:
„Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem
să nu mănânci, blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă îţi vei lua hrana
din el toată viaţa ta. Spini şi mărăcini îţi va da, iar tu vei mânca din plantele
câmpului. Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce
în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei
întoarce.” Adam a numit-o Eva pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor
celor vii. Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia
sa şi i-a îmbrăcat. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Adam a ajuns ca unul dintre
Noi, cunoscând binele şi răul; acum el şi-ar putea întinde mâna să ia şi din pomul
vieţii ca să mănânce şi va trăi veşnic.” De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat
pe Adam afară din grădina Eden, ca să muncească pământul din care a fost luat.
După ce l-a alungat pe Adam, a pus la răsăritul grădinii Eden nişte heruvimi şi o
sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre pomul vieţii. (Geneza
3:16-24)
Erau totuși numai câteva urmări. Dacă singurele noastre probleme ar fi spinii și
pălămida, viața noastră ar fi radical diferită!
Dar ce vedem când privim în jur? Suferință, boală, sărăcie, războaie, crime,
tristețe, poluare și nedreptate! Istoricul antic Herodot a scris despre niște oameni care,
la venirea pe lume a unui copil, aveau obiceiul să plângă (da, să plângă!), ca o
anticipare a durerii și suferinței care îl așteptau până la vârsta maturității. Atitudinea lor
ni se pare morbidă, dar poate spune cineva că nu are un sâmbure de adevăr?
Cartea lui Iov ne vorbește despre condiția omului. Iov poate fi considerat un
simbol al tuturor oamenilor, deoarece toți suferim – și, uneori, pe nedrept,
disproporționat față de păcatele pe care le facem inevitabil. Suferința noastră este
nedreaptă, la fel cum suferința lui Iov a fost nedreaptă.
Însă cartea lui Iov ne transmite următorul adevăr: Dumnezeu este cu noi, El ne
cunoaște suferința și ne promite că suferința noastră nu este zadarnică.
Scriitorii nereligioși, scriitorii atei depun eforturi ca să se împace cu zădărnicia
unei vieți ce se sfârșește, potrivit convingerilor lor, cu moartea eternă. Ei se luptă din
răsputeri să găsească răspunsuri și nu găsesc nimic, pentru că viața aceasta, în sine,
nu oferă nimic. Filosofia nihilistă (din latinescul nihil – „nimic”) susține că lumea noastră
și viața noastră în lume nu înseamnă nimic.
207
Dar cartea lui Iov ne îndreaptă privirea spre o realitate transcendentă, care se
află dincolo de acest nihil cu care ne amenință viața efemeră. Ea ne îndreaptă privirea
spre Dumnezeu și ne inspiră speranță. Ne spune că tot ce ni se întâmplă aici are un
motiv și că există un Dumnezeu care știe tot ce se întâmplă, un Dumnezeu care
promite să facă dreptate într-o zi. Deși nu ne dă răspuns la toate întrebările, ea nu ne
lasă să credem că finalul existenței ar fi nimicul cenușii sau al țărânei (Geneza 3:19;
Iov 2:8), ci ne oferă speranța supremă, speranța că există ceva dincolo de tot ce putem
percepe cu simțurile noastre.
Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în
pământ, pentru că din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
(Geneza 3:19)
Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă. (Iov
2:8)
Ce texte biblice declară explicit că speranța pe care o avem întrece cu mult
tot ce ne poate oferi lumea aceasta?
208
JOI, 29 DECEMBRIE
ISUS ȘI IOV
Cercetătorii Bibliei au studiat de-a lungul timpului asemănările dintre istoria lui
Iov și istoria lui Isus. Nu putem afirma că Iov este un „tip” al lui Isus (cum erau animalele
aduse ca jertfă în sistemul sanctuarului), dar putem face o paralelă între ei. Iar din
paralela aceasta putem desprinde o altă lecție: că Domnul a plătit enorm pentru
mântuirea noastră.
7. Compară Iov 1:1 cu 1 Ioan 2:1, Iacov 5:6 și Faptele 3:14. Ce asemănări
găsești aici între Iov și Isus?
şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. (Iov 1:1)
Copilaşii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva
păcătuieşte, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Cristos cel Drept. (1 Ioan 2:1)
L-aţi condamnat şi l-aţi omorât pe cel drept, care nu vi se împotrivea.
(Iacov 5:6)
Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un
ucigaş. (Faptele apostolilor 3:14)
8. Citește Matei 4:1-11. Ce asemănări poți identifica aici?
Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Isus
a postit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi apoi a flămânzit. Atunci
ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: – Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte
ca aceste pietre să devină pâini! Însă Isus i-a răspuns: – Este scris: „Omul nu
trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streaşina Templului
şi I-a zis: – Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va da
porunci îngerilor Săi cu privire la Tine” şi „Ei Te vor purta pe braţele lor, ca nu
cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!” Isus i-a răspuns: – De asemenea
este scris: „Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!” Diavolul L-a mai dus
pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate regatele lumii şi splendoarea lor. Apoi
I-a zis: – Toate acestea Ţi le voi da Ţie, dacă te vei prosterna şi mi te vei închina.
Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul
tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!” Atunci diavolul a plecat de la El. Şi
iată că nişte îngeri au venit să-I slujească. (Matei 4:1-11)
9. Citește Matei 26:61; Luca 11:15,16 și Ioan 18:30. Ce asemănări găsești
aici între ce a trăit Isus și ce a trăit Iov?
care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu şi
să-l reconstruiesc în trei zile!»” (Matei 26:61)
209
Unii dintre ei însă ziceau: „El scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebul,
conducătorul demonilor!” Alţii, ca să-L pună la încercare, Îi cereau un semn din
cer. (Luca 11:15-16)
Ei i-au răspuns: – Dacă n-ar fi fost un răufăcător, nu L-am fi dat pe mâna
ta! (Ioan 18:30)
10. Compară Iov 1:22 cu Evrei 4:15. Ce asemănare descoperi aici?
În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.
(Iov 1:22)
Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile
noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să
păcătuiască. (Evrei 4:15)
Textele acestea ne dezvăluie unele asemănări interesante între viața lui Iov și
viața lui Isus. Deși nu a fost fără păcat ca Isus, Iov a fost totuși un om credincios și
neprihănit care I-a adus slavă lui Dumnezeu prin viața lui. El a fost greu încercat de
Diavol, la fel ca Isus. A fost acuzat pe nedrept, la fel ca Isus.
Dar probabil că cea mai lăudabilă trăsătură a lui este perseverența în fața tuturor
necazurilor. Și Isus a perseverat, iar faptul acesta are o însemnătate deosebită pentru
noi toți. În ciuda tuturor suferințelor, El a continuat să ducă o viață fără păcat,
reprezentând în mod desăvârșit caracterul lui Dumnezeu. El a fost „întipărirea Ființei”
lui Dumnezeu (Evrei 1:3) și, de aceea, numai El avea neprihănirea necesară pentru
mântuire, „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos,
pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire” (Romani 3:22).
Suferința lui Iov, deși intensă, reflectă doar parțial suferințele pe care avea să
le suporte cu răbdare Isus, Răscumpărătorul său, pentru el și pentru noi când avea să
Se ridice „la urmă, pe pământ” (Iov 19:25).
210
STUDIU SUPLIMENTAR
De-a lungul secolelor, cartea lui Iov i-a emoționat, i-a edificat și i-a contrariat
deopotrivă pe cititorii evrei, creștini și musulmani (care dețin o variantă proprie a
relatării biblice) pentru că ea lasă multe întrebări fără răspuns. Dar lucrul acesta n-ar
trebui să ne surprindă. Ce carte biblică răspunde la toate întrebările pe care le ridică?
Nici chiar toată Biblia nu răspunde la toate întrebările. Dacă subiectele despre care
tratează ea le vom studia toată veșnicia (vezi Tragedia veacurilor, p. 678), cum ar
putea vreo carte a ei, așa inspirată cum este (2 Timotei 3:16), să ne explice totul?
Dar cartea lui Iov trebuie studiată împreună cu celelalte cărți ale Bibliei. Ca parte
a acestui mare mozaic spiritual și teologic, ea ne transmite un mesaj puternic, cu
valabilitate universală, cel puţin pentru toți credincioşii. Iov ne arată la ce s-a referit
Isus când a spus: „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24:13). Ce
creștin n-a avut de înfruntat rele inexplicabile când căuta să facă binele? Ce creștin nu
s-a confruntat cu provocări ale credinței când căuta să fie credincios? Care creștin n-
a primit acuzații când avea nevoie de consolare? Iov, deși a trecut prin toate aceste
situații, și-a păstrat credința și integritatea. Iar dacă ne prindem, prin credință și har,
de Acela care a murit pe cruce pentru Iov și pentru noi, să primim îndemnul: „Du-te de
fă şi tu la fel” (Luca 10:37)!

STUDIU LA RÂND
1. Ce reacție spune psalmistul că au avut împărații când au privit „cetatea
Marelui Împărat”?
2. Ce fel de om este comparat cu dobitoacele care se taie?
3. Cui îi reproșează că declarațiile sale nu se potrivesc cu comportamentul său?
4. Cu ce compară psalmistul limba asupritorului?

5. Ce anume ne face să progresăm în lucrarea de formare a caracterului?
SUPLIMENT
211
grupa!
Explicație
1. Ce realități nevăzute există în lumea noastră, pe care le acceptăm prin
credință?
2. Ce este răul și cine este răspunzător pentru existența lui?
3. Ce lipsă elementară aveau prieteni lui Iov?
4. De ce nu putem fi de acord cu viziunea nihilistă asupra vieții?
5. Ce asemănări există între Iov și Domnul Isus Hristos?
Aplicație
1. Cum ne ajută aceste realități nevăzute să înțelegem realitatea marii
controverse?
2. Cum putem evita răul (atât cât depinde de noi)?
3. Ce atitudine trebuie să avem față de cei care suferă sau sunt vinovați?
4. Ce argumente avem că există mult mai mult dincolo de viața aceasta?
5. Ce lecții învățăm din compararea vieților lor și a încercărilor prin care au
trecut?
SUGESTII PRACTICE
grupa!
1. Să mulțumim pentru perspectiva plină de speranță a vieții veșnice!
2. Să ne rugăm pentru însușirea lecțiilor din cartea lui Iov!
212

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupe să recapituleze lecțiile principale
desprinse din studiul cărții lui Iov.
La nivelul sentimentelor: Să descopere asemănările, dar și deosebirile dintre
Iov și Isus și să interiorizeze valorile descoperite.
La nivel practic: Să ia decizia de a trăi prin credință, în ciuda suferințelor lor.
SCHIŢA STUDIULUI:
I. Cunoştinţe: Lecții învățate
A. Dacă ar fi să sintetizezi mesajul cărții lui Iov într-o singură frază, care ar fi
acea frază?
B. Ce lecție din cartea lui Iov ți-ai însușit în acest trimestru?
II. Sentimente: Iov și Isus
A. Care sunt principalele asemănări dintre Iov și Isus? Ce părere ai despre
aceste asemănări?
B. Ce lucruri din viața sa ne arată că Iov trăia prin credință și nu prin vedere?
III. Practic: Perspectiva asupra suferinței
A. Ce perspectivă ai asupra suferinței acum, la finalul studiului cărții lui Iov?
B. Cum te-au adus mai aproape de Dumnezeu suferințele prin care ai trecut?
Rezumat: Cartea lui Iov este atât de complexă și de plurivalentă, încât este dificil
să condensăm toate ideile din ea într-un ghid de studiu de un trimestru. Ceea ce
remarcăm însă este mesajul ei hristocentric. Ea ne îndreaptă privirea în mod repetat
către Răscumpărătorul nostru, către mântuire și către viața de credință.
1. MOTIVARE
Pasajul central: Evrei 4:15
Ideea de bază: Istoria vieții lui Iov este universală. Localizarea vagă în timp și
în spațiu a evenimentelor prezentate ne vorbește despre generalitatea suferinței
umane. Este o istorie care se repetă iar și iar în toată lumea și în toate culturile. Istoria
lui Iov este întotdeauna istoria noastră. Însă nici chiar suferințele lui n-au fost la fel de
cumplite ca suferințele lui Hristos. Prin suferința Sa, suferințele noastre își găsesc
soluția în răscumpărare.
213
Între lumea creștină și lumea musulmană există un antagonism tot mai
pronunțat. De foarte multe ori, concepția noastră despre islam este distorsionată de
știrile din politică pe care le auzim în fiecare zi. Avem toate șansele ca, prin globalizare
și migrații mondiale, să trăim în preajma unor credincioși musulmani. Ar fi interesant
de aflat dacă există în apropiere de biserica voastră o comunitate de musulmani.
Discuție introductivă: Este interesant să aflăm ce rol joacă Iov nu numai în
Vechiul Testament (și de acolo, în iudaism și în creștinism), ci și în Coran și, prin
extensie, în islam. În islam, Ayyub (Iov) este considerat a fi un profet înstărit, dar umil,
iar istoria lui se aseamănă cu istoria lui Iov din Vechiul Testament, doar că nu sunt
consemnate discursurile lui și ale prietenilor lui. Sunt amintite pierderile materiale și
personale, boala lui și restaurarea sa finală. Restaurarea are loc după mulți ani:
Dumnezeu îi cere să lovească în pământ cu piciorul, din pământ iese un izvor de apă,
iar Iov bea și se face sănătos (Coranul 38:41,42).
Coranul oferă și o genealogie a lui Iov care îl leagă de Avraam, prin linia lui
Esau și linia lui Isaac (Coranul 6:84). O virtute subliniată în mod deosebit în
caracterizarea lui Ayyub este răbdarea sa în încercări. Satana joacă un rol important
și în relatarea musulmană despre Iov. El îi aude pe îngerii lui Dumnezeu vorbind
despre neprihănirea lui Iov și face planuri să-l abată de la Dumnezeu, dar nu reuşeşte.
Unii cercetători musulmani comentează despre asemănările dintre textul ebraic și cel
arab. Ce ne spune istoria lui Iov din Coran despre concepția despre suferință a altor
culturi?
La finalul studiului din acest trimestru, avem oportunitatea de a recapitula lecțiile
principale oferite de cartea lui Iov. S-ar putea ca unii participanți să considere că alte
lecții sunt mai importante pentru ei. Dă-le posibilitatea să le amintească. Mai presus
de toate însă se află problema suferinței umane pe care am dezbătut-o pe tot parcursul
trimestrului. O vom aborda și în această ultimă ocazie, insistând asupra impactului
concepției despre lume și viață asupra reacției noastre în fața suferinței.
COMENTARIU BIBLIC
Universalitatea suferinței este contrabalansată de universalitatea răscumpărării.
Aceasta este probabil una dintre marile lecții ale cărții lui Iov. Iov a devenit un simbol
al suferinței umane (facem referire la el în mod frecvent când trecem prin suferință) și
Îl prefigurează pe Hristos, Cel care a oferit soluția finală pentru suferința de pe pământ.
I. Concepția biblică
Există în Vechiul Testament o serie de texte paralele care ilustrează deosebirile
dintre concepția modernă despre lume și viață și concepția biblică. În contextul
recensământului realizat de David, 2 Samuel 24:1 declară că Dumnezeu l-a stârnit pe
David să facă numărătoarea israeliților, în vreme ce în 1 Cronici 21:1 se spune că
Satana l-a ațâțat pe David să facă numărătoarea israeliților. Este aceasta o eroare
comisă de vreun scrib sau este, mai rău, o contradicție teologică? Nici una, nici alta,
dacă luăm în considerare concepția biblică despre lume și viață.
214
Din perspectiva concepției teocentrice despre lume și viață, care Îl așază pe
Dumnezeu în mod corect în centrul tuturor evenimentelor din univers, ambele texte
prezintă una și aceeași realitate: Dumnezeu deține controlul final asupra tuturor
evenimentelor din lumea noastră. În concepția biblică, Dumnezeu este răspunzător
chiar și pentru evenimentele pe care le îngăduie.
Această paradigmă a puterii este exemplificată excelent în prologul cărții lui Iov.
Satana nu-i poate face nimic lui Iov decât dacă Dumnezeu îi permite să-i facă ceva.
Pe tot parcursul dialogului dintre cei doi, Dumnezeu deține controlul absolut.
Însă omul modern privește lumea și viața cu totul altfel, în principal prin prisma
filosofiei grecești, care a reușit să introducă ideea dualismului în majoritatea aspectelor
vieții, ducând la tot felul de dihotomii (perechi de părți opuse): spiritul și trupul, mitul și
istoria, lumea spirituală și lumea materială, credința și știința etc. Gândirea modernă a
fost afectată în mare parte de această concepție despre lume și viață. Concepția lui
Iov era alta. De aceea și-a îndreptat el durerea și întristarea către Dumnezeu (Iov
30:20,21), cu toate că Satana era sursa suferinței lui. Concepția teocentrică oferă
consolarea pe care a descoperit-o Iov când a înțeles că Dumnezeu deține
dintotdeauna controlul asupra tuturor evenimentelor, chiar și asupra celor care ne
produc durere. Concepția noastră despre lume și viață își dovedește valoarea în
special în momente de criză. Ea poate să ne facă fie un serviciu, fie un deserviciu.
Numai concepția biblică ne poate ajuta să depășim în siguranță momentele de criză.
De discutat: Când te gândești la viața ta, ce tip de concepție despre lume și
viață a devenit vizibilă în situațiile critice prin care ai trecut?
II. Percepțiile asupra realității
(Revedeţi împreună în grupă Matei 4:10; 13:10; Evrei 4:15; 11:10.)
Deși, în linii generale, experiența umană este asemănătoare, am văzut că, în
ce privește suferința, fiecare societate percepe realitatea diferit. În Occident, s-a
produs o erodare constantă a concepției despre existența forțelor spirituale care
acționează în spatele lumii vizibile
(Daniel 10). Cartea lui Iov ne oferă câteva perspective asupra lumii spirituale,
care nu se vede. Întâlnirea dintre Dumnezeu și Satana de la începutul cărții ne
dovedește cât de reală este această lume. Satana îl ispitește pe Iov să-L condamne
pe Dumnezeu, dar Iov i se opune. Satana îi ispitește pe Adam și Eva, iar ei cad. De ce
unii cedează și alții nu? Ispitele cu care Satana i-a asaltat de-a lungul secolelor pe
oameni își găsesc apogeul în ispitele cu care L-a asaltat pe Domnul Hristos din pustie.
Prin faptul că se adresează dimensiunii fizice (pâinea), mintale (puterea), spirituale
(închinarea) și emoționale, ele reprezintă toate ispitele pe care le putem întâlni. De
aceea, nu Iov, ci Isus este simbolul suprem al suferinței (Evrei 4:15)! El ne înțelege
suferința și ne oferă speranța care ne ajută să privim dincolo de suferinţă.
De discutat: Poate fi suferința o formă de ispită? De ce da sau de ce nu? De ce
este Isus simbolul suprem al suferinței?
III. Nicio condamnare!
215
(Revedeţi împreună în grupă Ioan 8:1-11.)
Între omul care suferă și Dumnezeu există o relație specială, fiindcă suferința
ne aduce la limita existenței și ne impune să căutăm o mână mai puternică decât a
noastră, care să ne ducă în siguranță la liman. Când vedem pe cineva că suferă, n-ar
trebui să tragem imediat concluzia că își merită soarta și să ne apucăm să-l convingem
că s-a făcut vinovat cu ceva.
Modul în care a tratat-o Isus pe femeia prinsă în adulter ne arată care este
obligația noastră: să arătăm milă, să mângâiem și nu să condamnăm, să îndreptăm
privirea celui în suferință către singura speranță – Domnul Isus Hristos (Romani 8:1).
De discutat: Ce putere are compasiunea în cadrul relațiilor interumane?
3. APLICAȚIA
Acest ultim studiu ar trebui să se încheie cu decizia conștientă de a asimila
lecțiile desprinse din cartea lui Iov prin metode practice.
Întrebări
1. Ce idee din studiul cărții lui Iov te-a impresionat în mod deosebit pe parcursul
acestui trimestru?
2. Ce poți face în biserica ta și în localitatea în care trăiești pentru a ușura
suferința umană?
4. ACTIVITATE
Cunoștințele pe care le dobândim din studiul cărții lui Iov ar trebui folosite și în
favoarea altora.
Împarte grupa în echipe care să facă vizite unor persoane din biserică și să le
vorbească despre lecțiile pe care le-a învățat din cartea lui Iov.
Organizați o masă de părtășie a grupei și invitați câteva persoane din biserică
sau din localitate care sunt în suferință. De asemenea, puteți organiza un serviciu divin
pentru persoanele aflate în suferință în care să vorbiți despre suferința Domnului
Hristos.
216

Trim 04 - Cartea Lui Iov

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Trim 04 - Cartea Lui Iov

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Dacă le­am cere oamenilor să numească o carte biblică cu un deznodământ

2. Cum și-au sfârșit viaţa următorii oameni menţionaţi în Biblie?

Abel (Geneza 4:8)

Eli (1 Samuel 4:18)

Când a pomenit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său

Urie (2 Samuel 11:17)

Când a pomenit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său

Regele Iosia (2 Cronici 35:22­24)

Dar Iosia nu s-a întors, ci s-a deghizat ca să înceapă lupta împotriva

Ioan Botezătorul (Matei 14:10)

şi a trimis să fie decapitat Ioan în închisoare. (Matei 14:10, NTR)

Ştefan (Faptele 7:59,60)

Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse,

Ce istorii de viață cu final nefericit cunoști? Ce ai învățat din ele?

3.Citește 1 Corinteni 4:5. Ce ne spune acest text despre realitatea că în

De aceea, nu judecaţi nimic înainte de timpul potrivit, înainte să vină

– Ellen G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 9 martie 1886

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

2. Ce anume nu şi­au însuşit evreii în ziua răzbunării lor?

3. Cum este descris Mardoheu după izbăvirea iudeilor?

CARTEA CALEA CĂTRE HRISTOS, CAP. 5

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 6

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI –STUDIUL 2

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 7

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 3

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 8

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 4

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 9

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 10

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 6

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 11

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 7

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 12

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 8

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 13

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 9

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR, CAPITOLUL 1

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 10

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CARTEA CALEA CĂTRE HRISTOS, CAPITOLUL 2

SUPLIMENT PENTRU DISCUȚIA ÎN GRUPE

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 11

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR, CAPITOLUL 3

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 12

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR, CAPITOLUL 4

BIBLIA ȘI CARTEA ANULUI

CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR, CAPITOLUL 5

COMENTARII PENTRU INSTRUCTORI – STUDIUL 14

S-ar putea să vă placă și

Dacă leam cere oamenilor să numească o carte biblică cu un deznodământ

Regele Iosia (2 Cronici 35:2224)

2. Ce anume nu şiau însuşit evreii în ziua răzbunării lor?