Sunteți pe pagina 1din 1

TEMPERANŢĂ

Temperanţa reuneşte abstinenţa - adică abţinerea de la cele vătămătoare - şi moderaţia - adică folosirea cu măsură a celor
sănătoase.
Abuzul, respectiv dependenţa, este o deprindere nesănătoasă de folosire repetată a unei substanţe cu efect asupra
psihicului care duce la îndeplinire defectuoasă a obligaţiilor de serviciu, şcoală, familie, la deteriorarea gravă a relaţiilor
interpersonale sau chiar la comiterea unor fapte sancţionate de lege. Dependentul continuă abuzul în ciuda riscurilor de
accidente la care se expune prin aceasta şi în ciuda suferinţelor fizice cauzate de obiceiul respectiv.
În pliantul de faţă, veţi găsi o prezentare succintă a principalelor forme concrete de dependenţă: fumatul, abuzul de alcool
şi consumul de droguri.
Nicotina
Tutunul ucide mai mulţi oameni decât oricare alt drog. Tutunul este un factor de risc major în bolile de inimă, cancer,
accidentele vasculare cerebrale, boala pulmonară obstructivă cronică şi un factor de risc important într-o serie aproape
interminabilă de alte boli.
Substanţa responsabilă de producerea dependenţei este nicotina. În primele zile după încetarea fumatului apare sindromul
de sevraj: dorinţă irezistibilă de a fuma, iritabilitate, anxietate, nelinişte, tulburări de somn etc.
Eliberarea
Celor care doresc să abandoneze fumatul le recomandăm programul “Adio, ţigări”, un program bine sistematizat, uşor de
pus în aplicare şi bazat pe cercetări ştiinţifice.
Alcoolul
Este singurul drog care rivalizează cu tutunul în ce priveşte răspândirea. În ultimii ani, consumul de băuturi alcoolice, în
special la tineri, a crescut în mod alarmant.
Alcoolismul este un comportament vicios ce constă în consumul abuziv de băuturi alcoolice într-o măsură care
prejudiciază starea de sănătate fizică, psihică, socială, familială precum şi viaţa profesională.
Un risc mai mare de a deveni alcoolici îl prezintă persoanele cu părinţi alcoolici, cei care nu reuşesc să scape de anxietate,
deprimare sau tensiuni relaţionale prin metode eficiente. Larga disponibilitate a alcoolului pe piaţă, acceptarea de către
societate a obiceiului folosirii alcoolului, presiunea colegilor şi un stil de viaţă stresant sunt numai câţiva dintre ceilalţi
factori importanţi incriminaţi pentru frecvenţa crescută a alcoolismului.
Consecinţele consumului de alcool
• accidente de circulaţie şi de muncă;
• sinucideri, omucideri, acte antisociale;
• violenţă în familie, sărăcie;
• carenţe nutriţionale, risc crescut de ciroză hepatică, de atac vascular cerebral şi de boală hipertensivă;
• slăbirea imunităţii;
• disfuncţii sexuale;
• creşterea riscului de apariţie a cancerului de esofag, faringe, gură;
• malformaţii congenitale şi retardare mintală la copiii născuţi de mame alcoolice;
Asistenţă pentru băutorii cu probleme
“Alcoolicii Anonimi” este o societate internaţională apolitică şi nedenominaţională, alcătuită din persoane care au avut
probleme cu consumul de alcool. Pot deveni membri ai societăţii toţi aceia care doresc să intreprindă ceva pentru
rezolvarea dependenţei lor de alcool.
Drogurile ilegale
Consumul de stupefiante sau narcotice a devenit o realitate alarmantă şi la noi în ţară. Cele mai cunoscute dintre drogurile
ilegale sunt următoarele: marijuana, pheniciclidina, halucinogenele (LCD, psilocibin, mescalina etc), stimulantele
(cocaina, amfetaminele, cafeina, droguri inhalatorii - ex. aurolac, narcoticele (opiu, morfină, codeină, metadonă etc).
Consecinţele consumului de stupefiante sunt cele mai devastatoare şi rapid progresive.
Eliberarea de droguri are cele mai mari şanse de reuşită dacă individul participă la programe speciale de dezintoxicare
urmate de sprijin social acordat pe termen lung.
Spectrul larg al dependenţei
Mulţi oameni tind să recurgă la obiceiuri acceptate de societate cum ar fi munca sau sporturile, consumul obsesiv de
alimente; alţii se lasă seduşi de gustul ameţitor al puterii, succesului sau banilor. Practicarea compulsivă a jocurilor de
noroc, cumpărăturile necontrolate, sexul, pornografia ş.a.m.d. sunt alte exemple de posibile stări de dependenţă.
Eliberarea din lanţurile dependenţei
Indiferent de forma de dependenţă, procesul de recuperare este complex, de durată şi implică abordarea în profunzime a
cauzelor dependenţei. Eliberarea reală presupune întotdeauna:
• refacerea unor relaţii sănătoase cu Dumnezeu şi cu semenii;
• înţelegerea corectă a încrederii în sine şi în ceilalţi;
• adoptarea unor noi valori şi stabilirea unor principii practice de zi cu zi care promovează sănătatea şi viaţa;
• asumarea responsabilităţii pentru propriile greşeli şi eliberarea de simţămintele de vinovăţie distructive;
• frecventarea unui grup de sprijin şi părtăşie împreună cu alţi semeni care trec prin acelaşi proces al recuperării.
______ pe ultima pagină a pliantului, casetă pentru telefoane de contact program ADIO, ŢIGĂRI
_________ pe ultima pagină: adresă, telefon de contact pentru Alcoolicii Anonimi
Pentru Asociaţia Sănătate şi Temperanţă - Dr. Valentin Nădăşan © Copyright 2002 Toate drepturile rezervate.

S-ar putea să vă placă și